Decizia civilă nr. 4488/203. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4488/R/203
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC T. E. S. împotriva sentinței civile nr. 12564 din 9 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat N. A. B., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi, pentru când s-a amânat pronunțarea, pârâta recurentă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 12564 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul N.
B. în contradictoriu cu pârâta S.C. T. E. S.R.L. și în consecință s-a dispus anularea dispoziției de concediere nr. 12211/_ emisă de către pârâtă.
S-a dispus reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior emiterii dispoziției de concediere.
A fost obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data de_ și până la reintegrarea efectivă, actualizată în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
A fost obligată pârâta la plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei_ -_, actualizat în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
A fost obligată pârâta la plata salariului aferent perioadei_ -_, actualizat în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 50 de lei reprezentând prima de Paști, actualizată în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
A fost obligată pârâta la plata de daune interese egale cu dobânda legală pentru sumele solicitate cu titlu de despăgubiri, tichete de masă, salariu și primă de Paști, calculată de la data scadenței și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin contractul individual de muncă pe durată determinată, încheiat între reclamant si pârâtă, reclamantul a fost încadrat ca agent de vânzări începând cu data de_ iar în data de_ durata contractului a devenit determinată.
Prin Dispoziția nr. 12211/_ pârâta a dispus desfacerea din data de_ a contractului individual de muncă nr. 667/_ încheiat cu reclamantul, ținându-se seama de expirarea perioadei de preaviz, avându-se în vedere hotărârea conducerii, în temeiul art. 65 alin.1 din Codul Muncii.
Prin urmare, în cuprinsul dispoziției de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului motivele de fapt ale măsurii sunt indicate exclusiv prin referire la "hotărârea conducerii"; fără a se indica numărul acesteia, cuprinsul acesteia, așadar fără a se face referire la vreun temei al măsurii concedierii. Motivarea deciziei de concediere nu se poate face prin trimitere la alte documente ci motivarea concedierii trebuie realizată în însuși cuprinsul deciziei, acesta fiind actul a cărui legalitate și temeinicie face obiectul controlului judiciar.
Potrivit art. 76 din Codul muncii, în cuprinsul deciziei de concediere trebuie indicate obligatoriu, printre alte elemente, sub sancțiunea nulității absolute, motivele de fapt și de drept ale concedierii, precum și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariatul poate opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant.
Decizia nu cuprinde lista locurilor de muncă disponibile în unitate și chiar dacă reclamantului i s-a comunicat în data de_ că în unitate există un loc de muncă vacant, aceasta nu poate suplini condiția ca aceste mențiuni să fie inserate în cuprinsul deciziei de concediere.
Dispoziția nr.12211/2012 nu cuprinde motivele de fapt ale concedierii, astfel încât nici salariatul nu se poate apăra cu privire la măsura dispusă și nici instanța nu poate verifica existența unor motive reale, temeinice care să justifice măsura concedierii.
Totodată, se constată că în cuprinsul deciziei se indică în mod eronat ca fiind instanță competentă să soluționeze contestația Tribunalul Târgu-M. or, acesta este Tribunalul Cluj față de domiciliul reclamantului în circumscripția acestuia.
Este lipsită de importanță, sub aspectul legalității măsurii concedierii comunicarea unor motive prefigurate de către angajator ca stând la baza măsurii concedierii, în cuprinsul preavizului sau al altor documente comunicate salariatului anterior redactării deciziei de concediere, dacă in cuprinsul acesteia aceste motive ale concedierii nu mai sunt asumate de către angajator. Astfel, deși reclamantului i-au fost comunicate în cuprinsul preavizului anumite temeiuri generale care se susține că ar justifica măsura concedierii, respectiv afectarea ca urmare a crizei economice a sectorului în care activează societatea pârâtă, precum și evoluția financiară negativă a acesteia, acestea nu au fost asumate de către angajator în cuprinsul deciziei de concediere pentru a se putea realiza o apărare pertinentă față de motivele de concediere și o verificare a temeiniciei acestora de către instanța investită cu controlul legalității și temeiniciei măsurii concedierii.
Oricum, se remarcă caracterul general al acestor trimiteri la criza economică, nefiind indicate nici in cuprinsul preavizului date concrete care să probeze că societatea pârâtă a suferit anumite restrângeri ale activității sale economice, de natură să justifice concedierea reclamantului în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii.
Tot la un nivel general se realizează motivarea concedierii prefigurate și în cuprinsul notificării, în sensul că se indică generic o înrăutățire a situației economice (scăderea volumului de vânzări, lipsa de performanță, criza economică).
Însă pentru legalitatea măsurii concedierii nu este suficient ca temeiuri ale acesteia să fie inserate în cuprinsul actelor comunicate salariatului anterior măsurii concedierii, precum în cuprinsul preavizului sau al notificării, ci este necesar ca acestea să fie inserate în cuprinsul deciziei de concediere, sub sancțiunea nulității absolute a acesteia.
A aprecia că este valabilă concedierea în cazul în care temeiurile acesteia și ale desființării postului ocupat de către salariat se regăsesc în documente comunicate anterior deciziei de concediere, fără ca aceasta să le înglobeze și să fie asumate de către angajator în decizia de concediere, ar însemna și ca termenul de 30 de zile de contestare a măsurii concedierii să rămână fără un rezultat concret sau ca acest termen să fie calculat de la data comunicării preavizului, iar nu a deciziei de concediere.
În ceea ce privește pretențiile referitoare la plata salariilor restante, plata primei de Paști și plata contravalorii tichetelor de masă, se constată că prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a recunoscut că datorează aceste sume de bani reclamantului, învederând că acesta nu a dat curs solicitări de a se prezenta la sediul societății pentru a ridica aceste sume de bani. Totodată, pârâta nu a făcut dovada plății către reclamant a acestor sume de bani. În consecință, acțiunea este întemeiată și sub acest aspect. Față de obligațiile angajatorului privind plata salariilor conform art. 40 alin. 2 lit. c, art. 166-171 din Codul muncii.
În ceea ce privește dobânda legală pentru aceste sume de bani, instanța a reținut că acest capăt de cerere este întemeiat întrucât prin adresa nr. 108/_ plata acestor sume de bani a fost condiționată de către pârâtă, în mod nelegal, de predarea de către reclamant a talonului mașinii, a telefonului, a calculatorului și a cheilor mașinii. Or, dreptul salarial și obligația de plată a salariului sunt necondiționate iar reținerile din salariu ori stabilirea unilaterală a unor termene de plată a salariului în afara celor stabilite prin contractul individual sau colectiv de muncă sau respectiv stabilirea unor condiții de plată a salariului în mod unilateral determină obligarea angajatorului la plata daunelor interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Astfel, potrivit art. 166 alin. 4 din Codul muncii "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului";.
Pentru aceste considerente, pentru motivele de fapt și de drept expuse anterior, instanța a admis acțiunea formulată, conform dispozitivului hotărârii.
În baza art. 274 alin.1 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtei, instanța a obligat-o la plata către reclamant a sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC T. E. S.R.L.,
solicitând modificarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate și nelegale.
În motivare se arată că instanța de fond trebuia să dispună suspendarea judecății în prezenta cauză în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. 2 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului penal cu nr. 4889/P/2012.
A făcut proba faptului că împotriva reclamantului - intimat, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, faptă săvârșită în dauna societății și pedepsită de art. 213 alin. 1 din Codul Penal. La termenul din data de_ instanța a pus în discuție excepția pe care a ridicat-o, deși reclamantul nu a fost prezent nici personal și nici prin reprezentant, a respins excepția și a procedat la judecarea pe fond a cauzei.
De asemenea, consideră că instanța de fond a soluționat cauza fără o cercetare temeinică a fondului cauzei și a acordat reclamantului mai mult decât i se cuvenea.
Astfel, deși a făcut proba că recurenta i-a achitat reclamantului salariului aferent perioadei_ -_, prima de paște și i-a acordat tichetele de masă, prin soluție instanța a obligat-o să i le acorde încă o dată actualizate. Și aceasta în condițiile în care la dosarul cauzei există recunoașterea expresă a reclamantului în sensul că a primit aceste drepturi și dovada achitării lor. (adresa 455/_, adresa reclamantului olografă de recunoaștere, OP).
Consideră de asemenea că prin soluția pronunțată instanța de fond a interpretat greșit și a schimbat natura actelor juridice deduse judecații și înțelesul neîndoielnic al acestora și totodată că soluția a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
În ce privește obligația de actualizare și indexare a acestor sume pe care le- a achitat, apreciază că soluția instanței de fond este greșită.
Astfel cum a arătat anterior și a probat cu documente, în cursul procesual în fața instanței de fond, recurenta a fost de acord să achite reclamantului toate drepturile salariale care i se cuveneau pentru toată perioada în care a activat în cadrul societății și până la data care și-a produs efectele decizia de concediere. Mai mult a calculat și toate drepturile reclamantului, pe care acesta le solicită - salarii, tichete de masă, prima de paște, l-a încunoștințat și i-a solicitat în scris, inclusiv prin executor judecătoresc, să comunice contul în care să facă viramentul sumelor sau se prezinte la sediul societății personal sau prin mandatar, pentru a-și ridica aceste drepturi.
În situația în care a fost de acord și mai mult i-a solicitat în mod repetat și în scris, să se prezinte la societate pentru ridicarea drepturilor salariale, dar acesta a refuzat nemotivat, consideră că nu puteau fi obligați la plata de daune interese, dobândă legală, actualizări, deoarece culpa nu le aparține - cu atât mai mult cu cât toate drepturile de natură salarială i-au fost achitate.
Nu în ultimul rând, prin soluția pe care a pronunțat-o instanța de fond s-a substituit administratorilor societății. Practic și-a creat un drept de a interveni în organizarea si funcționarea și administrarea societății comerciale. Recurenta arată că este pusă în ipostaza în care să nu poată face aplicarea soluției de fond, deoarece așa cum a arătat postul de agent de vânzări nu se mai regăsește în Organigrama societății. O asemenea decizie care o obligă să îl reintegreze pe reclamant pe un post care nu există în organigrama societății și de asemenea o obligă să creeze un post care nu este justificat economic în activitatea societății și care i-ar aduce prejudicii și pierderi materiale este total greșită.
Decizia de concediere respectă dispozițiile exprese, ale art. 76 lit. a și b. în sensul că aceasta conține atât motivele de drept si de fapt care au determinat concedierea reclamantului cât si durata preavizului acordat iar la lit. c și d din același articol sunt cuprinse dispoziții aplicabile în cazul Concedierilor Colective, ori care fac trimitere la situațiile în care concedierea se dispune pentru motive prevăzute la art. 61 lit. c) și d) - adică măsura este luată pentru motive care țin de persoana salariatului, sau în cazul reglementat de art. 56 alin. (1) lit. e în care contractul individual de muncă a încetează de drept, dispoziții care nu sunt incidente și care nu fac obiectul prezentei cauze.
Având în vedere, situația specială generată de criza care a afectat puternic atât sectorul în care activează societatea, cât și evoluția financiară negativă, managementul societății în urma analizei efectuate a decis că se impun măsuri de reorganizare a acesteia ținând cont de evoluția negativă a rezultatelor financiare ale societății înregistrate pe fundalul situației speciale generate de criza ce a afectat puternic sectorul în care activează SC T. E. S., scăderea
volumului de vânzări, neîndeplinirea targeturilor de vânzări la nivel zonal, lipsa de performanță, precum și evaluarea activității reclamantului, în cadrul societății din data de_ realizată pentru anul 2011, și referatul Directorului de vânzări efectuat în calitate de șef direct, Hotărârea AGA nr.653 din data de_ prin care s-a decis reorganizarea societății, prin desființarea din organigrama societății a poziției de reprezentant de vânzări zonal.
S-a decis eficientizarea activității societății, și reducerea pierderilor prin desființarea poziției de reprezentant vânzări, circumscrisă sediului societății, pentru zona Transilvania, cu consecința desființării postului reclamantului și implicit a încetării contractului de muncă cu respectarea dispozițiilor și drepturilor legale a acestuia - poziție care din punct de vedere economic nu se mai justifica a fi păstrată.
Înainte de emiterea deciziei de concediere și ulterior prin notificări scrise - pagina 2 alin 3 a oferit reclamantului posibilitatea de a lucra în continuare în societate, sens în care i-a comunicat că la nivelul societății există un post liber în producție, conform cu pregătirea pe care acesta o are, cu solicitarea de a comunica în scris opțiunea cu privire la acceptarea sau refuzul acestuia de a ocupa acest post - cu mențiunea expresă că acesta era angajat ca si agent de vânzări încadrat la sediul societății.
Întrucât acesta a refuzat a procedat în continuare a emiterea deciziei de concediere cu nr. 12211/_ .
La nivelul societății a avut loc o reorganizare efectivă și reală generată de motive economice obiective, postul de agent de vânzări pe zona Transilvania a fost desființat cu respectarea dispozițiilor legale incidente din legislația muncii, legea societăților comerciale și statutul societății. Mai arată că societatea nu a angajat o altă persoană pe postul deținut anterior de către reclamant și care să aibă aceleași atribuții pe care le-a avut aceasta
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ceea ce privește primul motiv de recurs referitor la soluția instanței de respingere a cererii de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. 4889/P/2012 ce vizează plângerea penală formulată de societate împotriva reclamantului privind infracțiunea de abuz de încredere, criticile recurentei nu pot fi primite, în cauză nefiind întrunite cerințele art. 244 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., în sensul că soluția ce se va pronunța în dosarul penal nu este hotărâtoare pentru soluția din prezenta cauză.
Astfel, obiectul prezentei cauze îl constituie contestarea deciziei de concediere a reclamantului pentru desființarea postului în temeiul art. 65 C.muncii, deci pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, fiind fără relevată în soluționarea acestei cauze stabilirea unei eventuale răspunderi penale a reclamantului, iar în ceea ce privește plata drepturilor de natură salarială, angajatorul este obligat la plata acestora independent de o eventuală răspundere patrimonială a salariatului față de angajator.
Din cuprinsul Deciziei de concediere nr. 12211 din_, ce formează obiectul contestației deduse judecății, rezultă că reclamantul a fost concediat în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 C.muncii, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, menționându-se în conținutul deciziei faptul că se desface contractul de muncă al reclamantului datorită hotărârii conducerii.
Potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. a din C.muncii decizia de concediere trebuie să conțină motivele care determină concedierea.
Indicarea motivelor care au determinat concedierea presupune descrierea amănunțită și detaliată a acestora pentru a se aprecia în concret, circumstanțiat
și riguros asupra legalității măsurii dispuse, în condițiile în care art. 79 din C.muncii prevede în mod expres că "în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere";.
Prerogativa, recunoscută prin art. 65 din C.muncii de legiuitor angajatorului, de a dispune concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, nu este una discreționară, ci aceasta se subsumează unor condiții de legalitate instituite prin alin. 2 al articolului menționat.
În concret, legiuitorul circumscrie legalitatea concedierii de caracterul efectiv al desființării locului de muncă, respectiv stabilește că aceasta trebuie să aibă o cauză reală și serioasă.
Așadar, sunt instituite criterii obiective de natură să justifice o astfel de măsură, criterii care însă nu se regăsesc cumulativ în cauza dedusă judecății.
În acest sens, se reține că o cauză este reală când prezintă un caracter obiectiv, respectiv este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credință a angajatorului, și este serioasă, când aceasta se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Dificultățile economice, ca motiv de desființare a unor locuri de munca trebuie să prezinte o asemenea gravitate, încât angajatorul să fie obligat să ia măsuri de desființare a unor locuri de munca, neintrând în această sferă dificultățile economice accidentale, ocazionale sau declarative.
Or, în cauza dedusă judecății, din conținutul deciziei de concediere lipsesc motivele și împrejurările care au condus la desființarea postului ocupat de reclamant, astfel că nu este posibilă analizarea condițiilor de legalitate ale măsurii luate raportat la persoana reclamantului, ceea ce contravine exigențelor impuse de textele legale citate mai sus.
Limitându-se la a invoca ca motiv al desfacerii contractului de muncă al reclamantului hotărârea conducerii, fără a se indica în vreun fel motivele ce determină această măsură, Curtea reține că angajatorul nu a făcut dovada că măsura concedierii reclamantului a avut la bază o cauză reală și serioasă.
Recurenta face referire prin motivele de recurs la situația specială generată de criza care a afectat activitatea societății, la evoluția financiară negativă, la faptul că managementul societății în urma analizei efectuate a decis că se impun măsuri de reorganizare a acesteia, la evaluarea activității reclamantului, la referatul Directorului de vânzări efectuat în calitate de șef direct și la Hotărârea AGA nr.653 din data de_ prin care s-a decis reorganizarea societății, prin desființarea din organigrama societății a poziției de reprezentant de vânzări zonal, însă aceste motive trebuiau cuprinse în însăși conținutul deciziei de concediere, față de dispozițiile imperative ale art. 76 alin. 1 lit. a C.muncii.
În lipsa cuprinderii acestor motive în conținutul deciziei de concediere, angajatorul nu se poate prevala de existența lor, având în vedere prevederile art. 79 C.muncii..
Întrucât normele referitoare la forma și conținutul deciziei de sancționare sunt norme juridice imperative, încălcarea lor fiind sancționată cu nulitatea absolută de art. 78 din C.muncii, constatând că decizia de sancționare are un caracter formal, lipsa mențiunilor obligatorii pe care decizia de concediere trebuie să le cuprindă neputând fi complinită prin alte înscrisuri administrate în acest sens, Curtea apreciază că soluția primei instanțe de anulare a acestei decizii este corectă.
Deoarece analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că decizia de
sancționare este nulă absolut nu se vor analiza susținerile recurentei legate de temeinicia emiterii deciziei de sancționare.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei_ -_, a salariului aferent perioadei_ -_ și a Primei de Paște, actualizate în funcție de indicele de inflație și dobânda legală aferentă acestor sume, Curtea constată a fi fondate motivele de recurs, potrivit poziției procesuale exprimate de reclamantul intimat rezultă că angajatorul și-a îndeplinit obligația de plată a acestora.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1
- 3 c.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat, va modifica în parte sentința atacată, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., va fi reapreciat cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de pârâta la fondul cauzei la suma de 500 lei și va fi obligată pârâta recurentă să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu avocațial, având în vedere soluția de admitere în parte a recursului și în considerarea prevederilor alin. 3 al art. 274 C.pr.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâta SC T. E. S. împotriva Sentinței civile nr. 12564 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispozițiile privind obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei _
-_, a salariului aferent perioadei_ -_ și a Primei de Paște, actualizate în funcție de indicele de inflație și dobânda legală aferentă acestor sume.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă pe recurenta SC T. E. S. să plătească intimatului N. A.
suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: I. P.
