Decizia civilă nr. 3425/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3425/R/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. C. M. SA - S. M. și S. C. M. SA împotriva sentinței civile nr. 1636/F din 8 octombrie 2013 pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant C. A., precum și pe intimata pârâtă S. C. M. - S. T.
C., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul a transmis la dosar, atât prin fax cât și prin serviciul poștal, întâmpinare, înregistrată la data de 9 septembrie 2013.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, văzând atât solicitarea recurentelor, formulată prin cererea de recurs, cât și pe cea a intimatului formulată prin întâmpinare, de a fi judecată cauza și în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1636/F din 8 octombrie 2012 a Tribunalului Bistrița- Năsăud pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta S. "C. M. "; S.A. prin S. M. .
A fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâta S. "C.
M. "; prin mandatara S. M. în ce privește prima de vacanță aferentă anului 2009 și s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de aceeași pârâtă referitor la restul pretențiilor.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul C. A. împotriva pârâtelor 1. S. N. de T. F. de M. "C. M. "; S.A. B., reprezentată în proces de 1.1-S. M. a S. "C. M. "; SA, precum și de 1.2 - S.
T. a S. "C. M. "; SA, S. T. a S. "C. M. "; SA, și 2. S. M. a
S. "C. M. "; SA I. și, în consecință au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului suma ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale lunare determinate în funcție de un salariu de bază minim brut de 700 lei și sumele efectiv încasate și sumele efectiv încasate, pentru perioada iulie 2009 - martie 2010 precum și diferențele dintre prima de Crăciun pentru anul 2009, salariul suplimentar pentru anul 2009 și salariul suplimentar parțial pentru anul 2010, determinate în funcție de un salariu de bază minim brut de 700 lei și sumele efectiv încasate, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
- a fost obligată pârâta S. M. a S. "C. M. "; SA să completeze corespunzător carnetul de muncă al reclamantului.
A fost respinsă acțiunea reclamantului în ce privește prima de vacanță aferentă anului 2009, ca fiind prescrisă.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității și cea a prescripției dreptului material la acțiune, întemeiată pe prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, republicat, invocate de pârâtă, a reținut că nu sunt întemeiate și le-a respins.
În ce privește excepția inadmisibilității,
tribunalul a reținut că a fost învestit cu soluționarea unui conflict de muncă pentru care nici Codul muncii și nici legea nr.62/2011 a dialogului social nu prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile anterior sesizării instanței.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune s-a reținut că obiectul acțiunii îl constituie plata diferențelor de salariu, ori, conform art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada, de denumirea veniturilor ori de forma sub care se acordă.
Ca atare, diferențele sunt supuse prescripției de 3 ani prevăzută de art. 268 alin.
1 lit. c, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Conform art. 229 alin. (1) din Codul muncii, republicat, prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă";.
Drept urmare, în CCM sunt cuprinse dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 268 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii, republicat, a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtelor, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Prin urmare, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate ori plata unor diferențe salariale rezultate din recalcularea salariului de bază, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, republicat, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, republicat, fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Cum reclamantul a solicitat plata diferențelor salariale pentru drepturi salariale care au fost încasate cel mai devreme începând cu luna iulie 2009, cu excepție primei de vacanță, care a fost încasată în luna februarie 2009, iar acțiunea a fost formulată la data de 14.iunie 2012, tribunalul a reținut că doar cererea având obiect plata diferenței referitoare la prima de vacanță este prescris.
Referitor la fondul pretențiilor tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtelor până la data concedierii acestuia_
.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Conform literei b a art. 41 alin. 3, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. (3)
lit. a) pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. (1) din contractul colectiv de muncă nr. 722/2008.
Potrivit art. 132 alin. 3 și 4 din Legea nr. 62/2011, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile. Aceleași prevederi se regăseau și în art. 8 alin. 2 și 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, în vigoare la data nașterii dreptului pretins.
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități s-a stabilit valoarea salariului de bază minim brut negociat de 570 lei, respectiv de 600 lei începând din 21 aprilie 2010 față de salariul de bază minim brut negociat prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, de 700 lei.
Prin urmare, întrucât are prioritate în aplicare CCM la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, reclamanții sunt îndreptățiți în baza contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 la un salariu de bază minim brut negociat de 700 lei pe perioada iulie 2009 - decembrie 2010, cât a fost în vigoare acest contract.
Întrucât salariul suplimentar recunoscut prin CCM la nivel de grup de unități și la nivel de unitate pe anul 2009/2010 se raportează la salariul de încadrare, prima de vacanță se raportează la salariul de bază, iar prima de Paște, Crăciun, Ziua F. ului se raportează la salariul stabilit la nivelul clasei I de salarizare, urmare a recunoașterii îndreptățirii reclamantului la plata unui salariu de bază minim negociat de 700 lei și implicit la plata diferențelor dintre salariul de bază minim brut negociat efectiv plătit și cel cuvenit de 700 lei pe perioada iulie 2009 - martie 2010, reclamantul are dreptul și la plata diferențele dintre prima de Crăciun pentru anul 2009, salariul suplimentar pentru anul 2009 și salariul suplimentar parțial pentru anul 2010.
Sumele recunoscute prin hotărâre suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului și se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective.
Întrucât drepturile recunoscute prin hotărâre privesc o perioadă în care era în vigoare Decretul nr.92/1976, abrogat numai cu începere din 1 ianuarie 2011, tribunalul a obligat pârâta S. M. a S. "C. M. "; SA, care a păstrat și completat carnetul de muncă al reclamantului, să completeze corespunzător carnetul de muncă al acestuia.
În baza art. 274, pârâtele au fost obligate în solidar să plătească 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, justificat.
Asistenții judiciari, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. "C. M. "; S.A. și S. "C. M. "; SA - S. M.
, solicitând modificarea în parte a hotărârii cu admiterea excepțiilor, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiata și nelegala, raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ..
În motivare s-a arătat, în esență, că în ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, trebuie observat că reclamantul intimat nu a primit prima de Crăciun pentru anul 2009 și salariul suplimentar pentru anii 2009 - 2010, drepturi suspendate pentru anul 2009, potrivit Procesului verbal încheiat la data de_, anexa la CCM pentru anul 2009/2010 înregistrat la D.M.P.S. la nr.2584/_ iar pentru anul 2010 nu s-au mai acordat potrivit C.C.M.
Prin urmare atât timp cât nu a primit efectiv aceste drepturi, este imposibil sa solicite sau sa i se acorde vreo diferență cu acest titlu.
CCM la nivel de ramură T. uri nu poate constitui temei de drept pentru pretențiile din acțiune. Recurenta C. M. SA a avut CCM valabil încheiat la nivel de unitate pe anii 2009/2010, ale căror prevederi sunt obligatorii pentru părți potrivit art. 247 raportat la dispozițiile art. 37 din Codul Muncii.
Prin art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii, raportat la dispozițiile art.24 alin.
(2) și (3) din Legea nr. 130/1996, partea interesată are posibilitatea pe toata durata existenței unui contract colectiv de muncă sa poată solicita instanței sa constate nulitatea acestuia ori a unei clauze, ceea ce intimatul reclamant nu a solicitat pe perioada de valabilitate a C.C.M. la nivel de unitate.
C.C.M. la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 nu este opozabil recurentei. Asociația Patronală la Nivel de Grup de Unități din T. ul F., al cărei membru fondator este și S. C. M. SA, nu a fost invitată la negocierea acestui contract, pe care nu l-a semnat și recunoscut.
CCM la nivel de ramură transporturi nu prevede clase de salarizare și coeficienți de ierarhizare; la art. 40 alin.4 s-a statuat ca formele de organizare a muncii și de salarizare aplicabile fiecărei activități specifice se stabilesc prin convenție colectiva de munca la nivel de grup de unități sau unitate.
S. ul de salarizare al personalului angajat în cadrul recurentei a fost reglementat diferențiat, în funcție de categoriile de personal existent.
Intimatului reclamant a avut un salariul de baza lunar de 1054 lei pentru anul 2009 și 2010 lei, suma ce depășește salariul minim garantat.
Prin Procesul verbal din_ - Anexa la CCM 2009/2010 înregistrat la D.M.P.S. la nr.2584/_, patronatul și reprezentanții salariaților au convenit înghețarea salariilor de baza aferente claselor de salarizare prevăzute în grila de salarizare, pentru anul 2009 (anexa 1 la C.C.M.).
Prin sentința civilă nr. 625/M/_ a Tribunalului Brașov instanța a constatat, definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a Anexei 1 la CCM nr. 2584/_ prelungit prin Actul adițional nr. 1713/_, ce conținea coeficienții de ierarhizare pentru fiecare clasă de salarizare din cadrul societății, valoarea salariului minim brut, precum și formula de calcul care stabilea salariul pentru fiecare clasă de salarizare. Ca atare, nu mai există posibilitatea realizării unui calcul prevăzut de această anexă, salariații primind drepturile conform cu contractele individuale de muncă.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea la plata diferenței de drepturi în baza art. 41 din C.C.M. la nivel de ramura transporturi, arată că la alin. 3 se prevede un salariu de baza minim brut, valabil de la data de_ de 700 lei, pentru un program complet de 170 de ore medie/luna, impunându-se astfel limita minima a nivelului salarial ce trebuia respectata în ramura transporturi și nicidecum ca fiind baza de calcul.
Aplicând prevederile CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010, ar însemna ca salariații din cadrul C. M. să aibă venituri mult mai mici, neputând să se ceară aplicarea selectivă doar a clauzelor favorabile uneia dintre părți făcând abstracție de celelalte clauze. Aplicarea art. 41 din CCM Unic la nivel de Ramură T. uri în integralitatea sa, ar face ca salariul maxim la nivelul C. M. sa fie de 1.400 lei, coeficientul de ierarhizare fiind 2 pentru funcții ce presupun studii superioare.
Reclamantul a avut funcția de manevrant vagoane I, încadrat la clasa 20 de salarizare, având negociat un salariu de 1054 lei pentru anul 2009 și 2010, mai mare decât salariul minim garantat.
S.N.T.F.M. "C. M. "; S.A. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea
ui T. urilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor
O.U.G. nr. 79/2008, cu obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008-2010, aprobate prin H.G. nr.532/2008, H.G. nr. 28/2010 și HG nr. 311/2010, pentru acest interval de timp veniturile societății fiind insuficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor angajate de către unitate.
Prin întâmpinare, reclamantul
a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, dezvoltând pe larg considerentele care au stat la baza motivării pretențiilor în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cu ideile principale că nu se poate accepta o apărare în sensul ca ar avea prioritate CCM la nivel de unitate în detrimentul celui la nivel de ramura, atâta timp cat cel la nivel de unitate trebuie încheiat în conformitate cu cel superior, potrivit dispozițiilor art. 238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, sens în care sunt citate și statuările Curții Constituționale a României din deciziile nr. 380/2004 și nr. 294/2007.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicata, în vigoare la data încheierii contractelor de munca analizate, dispoziții preluate în esența în cuprinsul art. 132 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal. Aceste dispoziții consacra caracterul obligatoriu al contractelor colective de munca, garantat constituțional și prin art. 41 alin. (5) din Constituita României conform căruia:
"Dreptul la negocieri colective în materie de munca și caracterul obligatoriu al contractelor colective sunt garantate";, iar obligativitatea contractelor colective de munca operează, în prezent, potrivit art. 133 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011.
În anexa nr. 5 CCM nr. 722/2008, recurenta S. "C.F.R. M. "; S.A. figurează expres la pct. 2 drept una dintre unitățile la care acest contract se aplica.
În ceea ce privește obligativitatea respectării bugetului de venituri și cheltuieli, învederează că tocmai recurenta este cea care întocmește acest buget de venituri și cheltuieli, după cum reiese clar din art. 13 alin. (1) din Hotărârea 528/1998 privind înființarea S. "C.F.R. M. "; S.A., iar încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat nu poate reprezenta o cauza de nerecunoaștere a drepturilor negociate de ambele părți, ci doar de neexecutare a obligației deja stabilite.
La fel ca orice contract și contractul colectiv de munca presupune autonomia de voința a partenerilor sociali, prin aplicarea totodată a principiului libertății contractuale; el reprezintă legea părților. Daca cu prilejul încheierii lui, el se încheie ca un contract, cu ocazia aplicării lui el reprezintă o reglementare, deci o lege a părților, potrivit art. 969 alin. (1) cod civil în vigoare la data încheierii și semnării CCM Unic la nivel de ramura.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul respingerii în tot a acțiunii, fiind menținute doar dezlegările făcute de
instanța de fond asupra excepțiilor.
Aceasta, întrucât modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune nu a fost recurat, iar în ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, argumentele aduse de recurentă vizează mai degrabă fondul pricinii, nereușind să contureze în mod real un fine de neprimire a acțiunii în instanță.
Pe fond, se constată că nu poate fi acceptat motivul de recurs ce afirmă imperativul aplicării cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data scadenței drepturilor, în condițiile în care doar prin Legea nr. 62/2011 a fost abrogată această lege), conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese
inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 citat mai sus, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Se mai invocă în apărare faptul că reclamantul cere acordarea unor drepturi ce nu au fost prevăzute în CCM la nivel de unitate, punând în acest fel în discuție valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Or, această apărare nu este eficientă, drepturile salariale neputând fi condiționate sub aspectul protejării lor prin instanță de inițierea unor litigii separate, ci poate fi invocată inclusiv pe cale incidentală sau
indirect, așa cum s-a procedat în prezenta cauză, ineficiența unor prevederi contractuale nelegale, pentru considerentele ce preced. Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 aveau valoare de principiu în dreptul muncii, raportat la perioada în care se datorau drepturile solicitate, astfel încât nu pot fi eludat prin interpretarea unor prevederi contractuale ca interpunându-se în aplicarea directă a acestui principiu care reflecta ordinea publică în domeniul pe care îl reglementa.
S-a mai invocat inopozabilitatea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi nr. 722/2008 față de recurentă, însă, cum corect subliniază intimatul, apărarea este ineficientă în condițiile în care S. "C.F.R. M. "; S.A. figurează expres la pct. 2 drept una dintre unitățile la care acest contract se aplică, fiind elocvent din acest punct de vedere dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 130/1996, unde se statua: "clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează (…) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă";.
Cât privește invocata anulare în instanță a anexei 1 parte a CCM 2009-2010 la nivelul pârâtei, Curtea constată, în prezenta cauză, că acest fapt nu atrage inaplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, spre care concluzie tinde recurenta, fiind valabile concluziile ce preced în privința caracterul preferențial al clauzelor mai favorabile din contractul colectiv de muncă față de cele din contractul individual de muncă, conform dispozițiilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 130/1996.
Reclamantul intimat se prevalează în cauză, iar tribunalul a admis acțiunea în temeiul dispozițiilor art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se constată însă că reclamantul nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor sale salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamantul nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv în cazul său, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamantul intinat nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din motivele de recurs formulate și nu a fost contestat de către reclamant faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi. În același sens, s-a arătat de către recurentă, fapt necontestat de intimatul reclamant, că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta un salariu de bază mai mic pentru acesta.
Concluzia este că negocierea la nivel de unitate a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamantul intimat, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă
contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamantului un salariu în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Așa fiind, Curtea apreciază superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs și a apărărilor aferente acestora, recursul conturându-se ca întemeiat pentru considerentele dezvoltate în cele ce preced.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâtele S. "C. M. "; SA - S. M. și S.
DE T. F. DE M. "C. M. "; S.A. împotriva sentinței civile nr. 1636/F din 8 octombrie 2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr._ pe care o modifică în parte în sensul că respinge în tot acțiunea formulată de reclamantul
C. A. în contradictoriu cu pârâtele.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
I. T. | D. C. | G. | M. | N. |
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. B. R. -I.
GREFIER,
N. N.
