Decizia civilă nr. 3478/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 3478/R/2013

Ședința publică din data de 11 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.

C.

M.

GREFIER:

G.

C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 8639 din 20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat S. U. "B.

-B. "; și pe pârâții intimați U. "B. -B. "; C. -N., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 iulie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate U. "B. -B. "; întâmpinare.

De asemenea, se constată că la data de 5 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus întâmpinare și din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 8639 din 20 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._

s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și s-a respins acțiunea față de acesta ca urmare a admiterii excepției.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. E.

, CERCETĂRII, T. ȘI S. .

S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_ invocată de pârâtul M. E., CERCETĂRII, T. ȘI S. ȘI U. "B. -B. "; C. .

S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul S. U.

B. -B. în numele membrilor de sindicat Diosan LS, Sipos G., Culea

M., Imbroane A. M., Rotar G., Beju D., P. escu G., Abrudan

I. N., Dabija D. C. an, Sitar Taut D. A., C. ăliță Cretu M. C., Ilea

V. Ana, Bota M., Bota M., Bresfelean V. P., Gurka Balla E., P. a Silviu Claudiu, Ardevan R., P. V., Oprean Dumitru, Kovacs Imola, Juhasz Jacint A. și Vaidean V. a L. în contradictoriu cu pârâții U. B. -B.

C. și M. E., CERCETĂRII, T. ȘI S. .

Pârâta U. B. -B. C. a fost obligată în calitate de angajator la calcularea și la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale

neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la_, sume actualizate potrivit indicelui de inflație până la data plății efective.

Pârâtul M. E., CERCETĂRII, T. ȘI S. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere faptul că potrivit prevederilor art.171 alin.10 din Legea învățământului nr.84/1995, în vigoare în perioada indicată în cererea de chemare în judecată, acest minister aprobă după adoptarea bugetului de stat bugetul de venituri și cheltuieli stabilit de instituțiile de învățământ superior în baza autonomiei universitare.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_ a fost admisă, având în vedere prevederile art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii, care prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.

Prin întâmpinare, pârâta U. "B. -B. "; a invocat excepția inadmisibilității și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocând prevederile Deciziei nr.3/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție și prevederile art.171 C. muncii, republicat.

Excepția inadmisibilității a fost respinsă, întrucât instanța a apreciat-o ca și o apărare de fond, iar excepția prescripției dreptului la acțiune a fost admisă pentru perioada arătată anterior pentru aceleași motive ca și în cazul excepției invocate de M. E. .

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că membrii de sindicat sunt angajați la

U. B. -B. din C. -N. în funcții didactice.

Prin OG 15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 s-au dispus creșteri salariale pentru cadrele didactice începând cu data de_ . Această ordonanță a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată nu au beneficiat de prevederile acestei legi, întrucât au fost adoptate OUG nr.136 și nr.151 ambele pe anul 2008 și OUG nr.1/2009.

Aceste ordonanțe de urgență care prevedeau alte drepturi salariale au fost declarate neconstituționale prin Deciziile nr.1121/2008, nr.842/2009 și nr.989/2009 ale Curții Constituționale.

De asemenea, Legea nr. 221/2008 a fost declarată constituțională.

Prin Decizia nr.3/_ Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a hotărât că dispozițiile OG 15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 constituie temei legal pentru calculul și plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice, potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la_ -_ .

Având în vedere cele ce preced, prevederile art.157 alin.2 C. muncii care prevede că sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative și prevederile art.171 alin.10 din Legea învățământului arătată anterior, instanța a admis în parte acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. E. N.

solicitând modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a ministerului.

În motivarea recursului, s-a arătat că M. E. N. nu are calitate procesual pasivă în cauză. Prin urmare, instanța de fond a dat o hotărâre greșită întrucât o parte poate fi menținută în proces în situația în care există raporturi juridice care să conducă la obligarea acesteia pentru a îndeplini obiectul dedus judecății.

M. E. N. fost M. E., Cercetării, T. și S. (MECTS) nu are calitate de angajator față de reclamanți, întrucât conform principiului specialității capacității de folosință, nu poate încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii.

Instituțiile de învățământ superior, calculează și stabilesc drepturile salariale, iar în baza autonomiei universitare asigură și fondurile necesare plății acestora potrivit art. 92 alin. (2) și alin.(3) lit. g din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare "stabilirea necesității financiare și materiale, folosirea fondurilor și gestionarea lor cu respectarea prevederilor legale, găsirea și stabilirea surselor suplimentare de venituri, organizarea și controlul serviciilor economico-gospodare."

În conformitate cu dispozițiile art. 1691 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, veniturile instituțiilor superioare de stat "sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare."

În baza autonomiei financiare, instituțiile de învățământ superior stabilesc bugetul de venituri și cheltuieli, care este aprobat de M. E. . Cercetării,

T. si S., după adoptarea bugetului de stat, potrivit art. 171 alin. (10) din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și ulterioare.

Acest buget de venituri și cheltuieli asigură resursele financiare pentru realizarea obiectivelor cuprinse în planul strategic al fiecărei instituții de învățământ.

Potrivit art. 8 și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, instituția de învățământ superior, în calitate de ordonator de credite, trebuie să elaboreze bugetul în conformitate cu prevederile imperative din această lege prin "includerea în totalitate, a veniturilor și cheltuielilor, în sume brute, deci inclusiv a cheltuielilor de personal (salarii, CAS, deplasării interne și internaționale).

Veniturile acestei instituții de învățământ superior, în conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. (2) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se compun din sume alocate de la bugetul M. ui E., Cercetării, T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază și finanțarea complementară, precum și din venituri proprii, din alte surse.

În conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. 3 din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea de bază se asigură de M. E., Cercetării, T. și S., "din fondurile alocate de la bugetul de stat, în funcție de numărul de studenți și doctoranzi admiși la studii fără taxa, de numărul de cursanți, de nivelul și specificul instituirii teoretice și practice și de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în special de cei referitori la calitatea prestației în învățământ și, potrivit art. 171 alin. (7) din aceeași lege, se face pe bază de contract încheiat

între M. E., Cercetării, T. și S. și această instituție de învățământ superior.

Finanțarea de bază se acordă sub formă de sumă globală de la bugetul de stat, urmând ca în temeiul autonomiei universitare veniturile alocate de M.

E., Cercetării, T. și S., să fie utilizate de instituția de învățământ superior, care are un drept de gestiune asupra acestei sume.

Toate aceste prevederile legale se regăsesc și în actuala reglementare, Legea educației naționale nr. 1/2011.

În baza prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile de învățământ superior de stat funcționează ca instituții finanțate din fondurile alocate de la bugetul de stat, venituri extrabugetare și din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de către instituțiile de învățământ superior de stat, în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare.

Potrivit prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, art. 222, alin(6), "toate resursele de finanțare ale universităților de stat sunt venituri proprii*.

De asemenea, în conformitate cu prevederile din Anexa 3 la H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea M. ui E., Cercetării, T. și S., finanțarea instituțiilor de învățământ superior care funcționează în coordonarea acestuia se asigură din "Venituri proprii". În veniturile proprii ale universității sunt incluse și sumele primite de la MEN, prin contractul instituțional, pentru finanțarea de bază, pentru cifra de școlarizare aprobată anual prin Hotărâre de Guvern.

M. E. N. asigură finanțarea de bază pentru universitățile de stat în funcție de numărul de studenți și de indicatorii de calitate pentru cifra de școlarizare subvenționată de la bugetul de stat. Pe lângă numărul studenților înmatriculați pe baza cifrei de școlarizare subvenționate de la bugetul de stat, universitățile de stat înmatriculează în baza deciziei senatului și studenți pe locuri cu taxă, în limita capacității maxime de școlarizare evaluată și aprobată de ARACIS, pe program universitar/specializare.

În baza autonomiei universitare (art. 123 din Legea E. N. nr. 1/2011), comunitatea universitară are dreptul să își stabilească misiunea proprie, strategia instituțională, structura, activitățile, organizarea și funcționarea proprie, gestionarea resurselor materiale și umane, cu respectarea strictă a legislației în vigoare iar M. E. N. a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, universitatea având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.

În calitate de ordonator de credite, instituțiile de învățământ superior calculează și stabilesc drepturile salariale, iar în baza autonomiei universitare asigură și fondurile necesare plății acestora potrivit art. 118 lit. a din Legea E. N. nr. 1/2011.

Prin urmare, M. E., Cercetării, T. și S. nu are calitate procesuală în cauză, întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei universitare, iar M. E. N. a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, universitatea având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.

Din prevederile legale menționate mai sus, reiese cu certitudine faptul că ministerul nu are calitatea de a plăti și calcula drepturile salariale pentru cadrele didactice.

Potrivit prevederilor Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,

M. E., Cercetării, T. și S. are calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale cu funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.

În nici un caz M. nu are calitate de angajator față de reclamanți întrucât, nu poate, conform principiului specialității capacității de folosință (nu desfășoare proces instructiv educativ), încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii.

Intimata pârâtă U. "B. -B. "; C. -N. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pârâtul intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinări, Curtea reține următoarele:

Prin motivele de recurs formulate de pârât, acesta a înțeles să critice hotărârea instanței de fond doar prin prisma modului în care s-a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Curtea reține că legitimarea procesuală a acestui recurent derivă din dispozițiile art. 171 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, act normativ aplicabil în raport de momentul nașterii drepturilor deduse judecății, conform cărora veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat "se compun din sume alocate de la bugetul M. ui E., Cercetării, T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază";, care cuprinde, în baza art. 167 alin.5 lit. a din același act normativ și cheltuieli de personal.

Este adevărat că între reclamanți în calitate de salariați și pârâtul M.

E., Cercetării, T. și S. nu există raporturi de muncă, reclamanții nefiind angajații acestui pârât, însă Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată nu s-a susținut existența unor raporturi directe între reclamanți și pârâtul recurent izvorâte în baza vreunui contract individual de muncă. De asemenea, se reține că prin acțiune nu s-a solicitat nici obligarea pârâtului recurent la plata unor sume de bani direct către reclamanți.

În realitate, din modul de formulare a cererii introductive reiese că pârâtul

M. E., Cercetării, T. și S. a fost chemat în judecată tocmai în virtutea atribuțiilor legale cuprinse în Legea nr. 84/1995, întrucât s-a solicitat obligarea acestuia la alocarea către pârâta U. B. B. a fondurilor necesare efectuării plății drepturilor restante, pretenții ce au fost întemeiate tocmai pe calitatea pârâtului recurent de autoritate finanțatoare a instituțiilor de învățământ universitar de stat, aspect care este de natură să conducă la concluzia că acest minister are calitate procesuală pasivă.

Deși mecanismul de finanțare prezintă unele particularități care îl deosebesc de raporturile de drept comun privind finanțarea instituțiilor bugetare, în sensul că se încheie un contract între M. E., Cercetării, T. și S. și instituția de învățământ superior, iar finanțarea de bază se asigură în funcție de numărul de studenți, doctoranzi, cursanți etc. conform art. 171 alin. 3, acest aspect nu este de natură să înlăture obligația de finanțare a recurentului pentru cheltuieli de personal stabilite ulterior prin hotărâri judecătorești.

În cele din urmă, apărarea pârâtei aparține sferei executării hotărârii, nu celei a judecății propriu zise în care prezintă prioritate analiza temeiniciei pretențiilor deduse judecății, iar în mod subsecvent stabilirea titularului obligației

de finanțare a învățământului superior de stat, astfel încât reprezintă o problemă de executare pretinse nerespectare a procedurii menționate anterior.

Se mai reține că Legea educației naționale nr. 1/2011 invocată de către recurent, privește finanțarea unităților de învățământ universitar de stat începând cu anul 2011, astfel încât prevederile acesteia nu sunt aplicabile perioadei în care trebuiau plătite drepturile salariale solicitate în cauză.

Susținerile din cererea de recurs cu privire la modul de organizare și funcționare a ministerelor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 90/2001 sau cu privire la condițiile de angajare a personalului didactic în cadrul universităților

întemeiate pe prevederile Legii nr. 84/1995 nu sunt de natură să modifice soluția adoptată de instanța de fond, deoarece dispozițiile legale invocate de pârâtul recurent nu înlătură calitatea sa de finanțator pentru universitățile de stat.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de pârât, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 8639 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. -C. B. I. -R. M. C. M.

Red. S.C.B.

Dact. V.R./2ex. _

Jud. fond: P. U.

GREFIER

G. C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3478/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă