Decizia civilă nr. 3793/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3793/R/2013
Ședința publică din data de 01 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.
G.: A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții PRIMARUL M. B.
M. ȘI C. LOCAL B. M. împotriva sentinței civile nr. 685 din 26 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., privind și pe reclamantul S.
D. Î. M., pârâtul L. DE A. B. M. și chemata în garanție D. G. A F. P. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că la data de 31 iulie 2013, chemata în garanție intimată D. G. a F. P. M. a depus la dosar
întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței la data de 1 august 2013, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză și menținerea hotărârii atacate, pronunțată de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei în
lipsă.
De asemenea, se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în temeiul prev. art. 242 alin.2 C.pr.civ.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 685 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Primarul municipiului B. M. .
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din Î.
în contradictoriu cu pârâții L. de A. B. M., C. Local B. M. și Primarul municipiului B. M. și, în consecință:
A fost obligat pârâtul L. de A. B. M. să acorde membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: Balaj A. și Finta C. i, diferența dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr.221/2008 și drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada_ -_, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții C. Local B. M. și Primarul municipiului B. M. să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate conform prezentei.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de C. Local B.
M. în contradictoriu cu D. G. a F. P. M. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată, instanța a reținut caracterul neîntemeiat al acesteia, în raport de dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 538/2001, art. 167 al. 3 din Legea 84/1995, art.23 al.1 și art. 36 al. 4 din Legea nr. 215/200.
Pe fond, făcându-se o trecere în revistă a prevederilor legale incidente și a deciziilor Curții Constituționale a României asupra acestora (O.G. nr. 15/2008, Legea nr.221/2008, O.U.G. nr. 136/2008, decizia Curții Constituționale nr.1221/2008,
O.U.G. nr.151/2008, deciziile Curții Constituționale nr. nr.464/6 iulie_ ,
O.U.G. nr.1/2009, O.U.G. nr.31/2009, O.U.G. nr. 41/2009, s-a concluzionat că, drept urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr. 15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, se aplică OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 și în anul 2010, tribunalul a reținut incidența prevederilor art. 7 alin. 2, art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârât, instanța a apreciat-o neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 1, 3 și 4 din HG 1395/2010, art. 1, 4 și 5 din H.G. nr. 1274/2011 în raport de care nu se poate reține posibilitatea chematului în garanție de modificarea a bugetelor inițial aprobate ci doar posibilitatea acestora de redistribuire a celor inițial stabilite.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții PRIMARUL M. B. M. și C. LOCAL AL M. B. M. .
Prin recursul declarat de pârâtul PRIMARUL M. B. M., s-a
solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și a respingerii acțiunii îndreptată împotriva acestuia, raportat la prevederile art. 21 și 77 din Legea 215/2001.
Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv raporturile de muncă, or între membrii de sindicat și recurent nu există nici un raport juridic de genul angajat - angajator sau unitate de Î. - unitate administrativ- teritorială.
În privința alocării fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate, raportat la anul 2010, Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat prevedea la art.1 alin.3 că finanțarea cheltuielilor privind drepturile salariale în bani se asigură "prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată";.
Art. 3 alin.3 prevede că: "Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare";.
De asemenea, sunt incidente dispozițiile art. 4 alin.6 din H.G. nr. 1395/2010, prin care se dă dreptul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene să facă redistribuiri ale sumelor, nemaifiind obligatoriu necesar să se realizeze rectificări ale bugetului de stat.
Art.96 în coroborare cu art.97 din Legea nr. 1/2011 prevăd faptul că directorul unității de învățământ este ordonatorul de credite, care propune spre aprobare consiliului de administrație al unității de învățământ proiectul de buget și raportul de
execuție bugetară. Mai sunt invocate prevederile art.101, art. 102 și art. 104 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 "Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale…";.
Legiuitorul a lăsat, într-adevăr, posibilitatea consiliilor locale de a contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat, însă nu a instituit o normă imperativă în acest sens, ci, dimpotrivă condiționează finanțarea, conform art.106 din Legea nr. 1/2011 de un contract de management încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității. În acest sens sunt citate dispozițiile art. 103 alin. 2.
H.G. nr. 1204/2012 prevede faptul că Guvernul prin M. F. alocă bani, în speță chiar pentru județul M., în vederea finanțării cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile, alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege.
Prin recursul declarat de C. LOCAL B. M.
s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerea celui de-al doilea capăt de cerere privitor la obligarea C. ui local la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale solicitate conform petitului I; obligarea chematului în garanție, în situația admiterii cererii, la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a P. M. B. M. .
În motivare arată că recurentul a formulat cererea de chemare în garanție a D.
G. a F. P. a Județului M. datorită apariției Legii nr. 1/2011 și a metodologiilor finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat aprobate prin H.G. nr. 1395/2010 și H.G. nr. 1274/2011.
Dacă în vechea reglementare dreptul de decizie de modificare a sumelor inițial aprobate aparținea legislativului în noua reglementare direcțiile generale ale finanțelor publice județene pot modifica bugetele inițiale aprobate calculate pe baza standardelor de cost.
Articolul 167 din Legea 84/1995 a învățământului a fost modificat de O.U.G. 354/2004 "3) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administra tiv- teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
(5) Finanțarea de bază cuprinde următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuieli de personal";;
Iar la art. 170 alin. 2 prevedea:
"(2) S. ul de finanțare a învățământului preuniversitar de stat asigură descentralizarea fondurilor la nivelul unităților de învățământ. Modalitățile concrete de proiectare, repartizare și execuție bugetară a fondurilor destinate învățământului preuniversitar de stat se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice și cu Ministerul Administrației și Internelor, cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și a structurilor asociative ale autorităților administrației publice";.
Aceste prevederi generale au fost reglementate în concret prin Hotărâri de guvern anuale care privesc modalitatea de finanțare a cheltuielilor cu salariile.
H.G. nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 prevede la art. 3 alin. 3 și alin. 4
"(3)Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare
(4) Calculul sumelor aferente unei unități administrativ-teritoriale se face prin ponderarea numărului de elevi/preșcolari cu standardele de cost prevăzute";.
În baza prevederilor art. 167 din O.U.G. 354/2004 și a H.G. nr. 1618 din 23 decembrie 2009 în situația în care apăreau cheltuieli suplimentare, cum sunt cele rezultate din hotărâri judecătorești ordonatorii de credite trebuiau să facă demersuri în vederea suplimentării sumelor acordate prin rectificare bugetară.
În noua reglementare, în art. 4 alin H.G. 1395/2010 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2011, se prevede:
"(6) În cazuri excepționale, atunci când sumele calculate nu asigură plata drepturilor salariale la unele unități de învățământ cu personalitate juridică, în cadrul sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate județului/municipiului București prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație.
Acest text de lege reprezintă o noutate întrucât dă dreptul direcțiile generale ale finanțelor publice județene să facă redistribuiri ale sumelor nemaifiind obligatoriu necesar să se realizeze rectificări ale bugetului de stat.
Art. 62H.G nr. 926/2011 pentru completarea H.G. nr._ prevede: "62) Redistribuirea sumelor între unități de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (6) și (61), va conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost.";
La fel, Legea 1/2011 prevede la art. 104 alin. 5 că "Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a
inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București";
Pe fondul cauzei învederează că nu are calitatea de angajator în sensul art. 14 din Codul muncii și nu poate aloca unităților de învățământ decât în limitele fondurilor acordat de către DGFP; contractele individuale de muncă sunt încheiate între directorul unității de învățământ și persoanele reprezentate, potrivit dispozițiilor art.
11 alin 5 din Legea 128/1997 și a dispozițiilor art. 20 din Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4925/2005.
În plus, unitățile de învățământ au personalitate juridică, conform art. 7 alin 8 si 9 din Legea 84/1995 și ale art. 19 din Legea 1/2011.
Obligația de plată a salariilor revine angajatorului, iar în situația în care aceasta nu deține fondurile necesare ea se adresează primarului care este ordonatorul de credite de la nivelul unității administrativ teritoriale care la rândul lui apelează la D.
G. a F. P. M., potrivit art. 104 alin. 5 din Legea 1/2011.
În același sens sunt și prevederile art. 4 alin. 3 din H.G. 1274/2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012 prevăd că
"Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2012, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare";.
Rezultă că direcțiile generale ale finanțelor publice județene sunt ordonatori principali de credite cu privire la fondurile destinate cheltuielilor cu salariile ale unităților de învățământ.
În situația în care unitatea de învățământ nu dispune de fonduri necesare acoperirii sumelor destinate cheltuielilor cu salariile acestea se pot adresa direcției generale ale finanțelor publice județene pentru acoperirea acestor sume după procedura prevăzută la art. 5 alin. 4 din H.G. 1274/2011, similară cu cea reglementată de art. art. 4 alin H.G. 1395/2010, citat în cele de mai sus. Potrivit art. 5 alin. 6 din H.G. 1274/2011 "Redistribuirea sumelor între unități de învățământ cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (4) și (5), conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost";.
În concluzie recurentul nu poate fi obligat să aloce sumele necesare cheltuielilor ale unităților de învățământ întrucât acesta este doar un intermediar în circuitul fondurilor de la DGFP M. spre unitățile de învățământ.
În drept invocă prevederile art. 304, pct.6, 7, 8, 9, C.proc.civ.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP M.
a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate, prin care s-a respins cererea de chemare în garanție a pârâtei, sens în care evocă dispozițiile art. 14 și 19 lit. a) g) h) și I) din Legea nr.500/2002, precum și dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 10/2011.
Reclamantul intimat S. L. din Î. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii recurate
.
În motivare s-a arătat, în esență, că față de dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, art. 167 alin. 2 și 4 din Legea învățământului nr. 84/1995, C. Local are obligația de a aproba bugetul local și de a finanța învățământul preuniversitar, iar persoana juridică care își îndeplinește obligațiile prin organele sale, actele făcute de aceste organe, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice însăși, prin urmare are capacitate procesuală de folosință, precum și capacitate procesuală de exercițiu.
Conform art. 63 alin. 4 lit. a și b din Legea nr. 215/2001, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite și întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local.
Mai sunt invocate dispozițiile art. 23 alin.1 din Legea administrației publice, art.
4 din O.G. nr. 22/2002, art.1 și 6 din H.G. nr. 1274/2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012, art. 21 alin. 2 și 3 din Legea 273/2006, art. 104 al.2 și 106 din Legea nr. 1/2011, din toate acestea rezultând că primarul și consiliul local au calitate procesuală pasivă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
În mod evident, nu poate fi primit motivul de recurs prin care se solicită admiterea cererii de chemare în garanție a DGFP M. .
D.G.F.P. M. fiind o structură organizatorică subordonată M. ui F.
P., corect a reținut Tribunalul Maramureș că sunt aplicabile considerentele pentru care s-a pronunțat decizia în interesul legii nr. 10/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care se stabilește că în aplicarea art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și a art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaților de plată a instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. ui F.
P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la care cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege.
Aparent, pârâtul C. local al mun. B. M. a invocat noi dispoziții legale care să întemeieze cererea de chemare în garanție, în comparație cu cele reținute în decizia în interesul legii invocată.
Se constată însă că, în fapt, prin aceste prevederi legale, citate în cuprinsul cererii de recurs (art. 4 alin. 6 H.G. 1395/2010, art. 62H.G nr. 926/2011 pentru completarea H.G. nr._ ), nu se reglementează decât posibilitatea ca direcțiile generale ale finanțelor publice județene, cu asistența tehnică de specialitate a
inspectoratelor școlare, să efectueze redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, destinate pentru plata drepturilor salariale în cadrul unităților de învățământ.
Prin urmare, tot în cadrul bugetului aprobat la nivel de județ se fac aceste redistribuiri, or, se arată în decizia în interesul legii citată că "Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în
judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță (…). Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006";.
Se constată că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și cererii de chemare în garanție îndreptată împotriva Direcției Generale a F. P. a Județului M., chiar întemeiată pe noile dispoziții legale invocate, întrucât acestea nu instituie o obligație în ce privește redistribuirea, ci o facultate de a o dispune, evident, condiționat de existența unor excedente la alte unități de învățământ, așa cum reiese din partea finală a dispozițiilor art. 4 alin. 6 H.G. 1395/2010: "(…) pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație";, coroborat cu prevederile introduse de
H.G. nr. 926/2011, anume, alin. 61: "în situația în care cazurile prevăzute la alin. (6) se identifică între unități de învățământ cu personalitate juridică din cadrul aceleiași unități administrativ-teritoriale, redistribuirea sumelor se aprobă de consiliul local, la propunerea primarului, cu avizul conform al inspectoratului școlar.
(6^2) Redistribuirea sumelor între unități de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (6) și (6^1), va conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost";.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anii 2010/2011, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale
de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliu local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestuia, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea
acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamanților, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții PRIMARUL M. B.
M. și C. LOCAL B. M. împotriva sentinței civile nr. 685 din_ a T. ui
pronunțată în dosar nr._, pe care o menține. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. T.
D. C.
G.
M. N.
G. ,
B.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. C. V.