Decizia civilă nr. 3440/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3440/R/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC S&S G. P. S., împotriva sentinței civile nr. 1926 din 24 ianuarie 2013, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind pe reclamantul intimat R. G. F., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Concluziile și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 3 septembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1926 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ a fost admisă acțiunea formulată și precizată de către reclamantul R. G. F. în contradictoriu cu pârâta S.C. S&S PROD IMPEX S.R.L., a fost dispusă anularea Deciziei nr. 31/_ de desfacere a contractului individual de muncă, a fost obligată pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu luna august 2010 și până la data rămânerii irevocabile e prezentei hotărâri; a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 21.514,64 lei, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare și a muncii prestate în zilele libere și în zilele de sărbători legale, începând cu data de_ și până la
încetarea raporturilor de muncă; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.540 lei, reprezentând spor de vechime, precum și suma de 724,09 lei reprezentând contravaloarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate în anii 2009 și 2010; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.300 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial și suma de 645 lei reprezentând cheltuieli de judecată - cheltuieli ocazionate de expert.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de salariat al societății pârâte începând cu data de_, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM București sub nr. 2753/_ (f.9 vol I.), ocupând funcția de șofer transport public de persoane. Durata muncii stabilită prin contractul individual de muncă a fost de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână. Salariul de bază lunar brut a fost stabilit de părți la suma de 648 RON, iar concediul de odihnă de 21 de zile lucrătoare. În cuprinsul contractului individual de muncă nu a fost stabilită locația unde salariatul urma a-și desfășura activitatea.
Din corespondența purtată între reclamant și pârâtă în perioada_ -_ (f.10-14 vol. I), societatea pârâtă a avut în perioada_ - august 2010
un punct de lucru în localitatea C. -N., în cadrul acestuia desfășurându-și activitatea în calitate de salariați reclamantul, numiții Borza Sandu și P. D., aspect confirmat și de depozițiilor celor doi martori audiați în cauză. Activitatea desfășurată de reclamant și martori fiind de transport auto echipaje, personal, pasageri și bagaje pentru societatea pârâtă, în cadrul contractului de prestări servicii transport auto încheiat între pârâtă în calitate de prestator și SC COMPA. A NAȚI. ALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE - TAROM SA, în calitate de
beneficiar, aspect confirmat de cuprinsul adresei nr. 369/_ emisă de pârâtă, în care se face vorbire despre "încheierea activității la punctul de lucru"; unde activează reclamantul și despre stadiul contractului cu Tarom și alternativele de care dispune societatea, precum și din cuprinsul adresei nr. 376/_ .
S-a reținut că la data de_, reclamantul a fost invitat, prin intermediul unui scurt mesaj scris (SMS) - în lipsa dovezii unui alt tip de convocare precum și potrivit celor relatate de pârâtă însăși în cuprinsul adresei nr. 369/_, să se prezinte la data de_ la sediul societății pârâte din jud. Ilfov în vederea
întocmirii fișei de lichidare, reclamantului punându-i-se în vedere să aducă autovehiculele societății la sediul acesteia, în jud. Ilfov, până la data de_, în caz de nedeplasare la sediul societății în data de_ pentru predarea bunurilor, angajatorul urmând a depune plângere penală.
S-a precizat că drept răspuns prin intermediul unui înscris transmis prin fax societății angajatoare, reclamantul și numiții Borza Sandu și P. D. au adus la cunoștință angajatorului faptul că nu li s-a adus la cunoștință Regulamentul de ordine interioară la societății, faptul că predarea-primirea autovehiculelor s-a realizat în C. -N., existența unor drepturi salariale neachitate de angajator, precum și necesarul de disponibilități financiare pentru fiecare salariat în vederea deplasării, alimentării cu combustibil și revenirea la domiciliul fiecăruia dintre salariați. S-a reținut în replică că angajatorul a răspuns adresei înaintate de salariații menționați prin adresa nr. 376/_, fără referiri la situația drepturilor salariale neachitate, menționându-se că orele suplimentare au fost compensate cu zile libere conform pontajului lunar.
S-a reținut că la data de_, prin Decizia nr. 379/_, societatea pârâtă în calitate de angajator a dispus începerea cercetării disciplinare privind pe salariații R. G., Borza Sandu și P. D., numind membrii comisiei de cercetare disciplinară.
S-a făcut raportare la dispozițiile art. 254 C.muncii rep., dispoziție existentă în aceeași formă la data derulării raporturilor de muncă între reclamant și pârâtă, potrivit cărora "sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin.1 lit.a, nu poate fu dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii";, precum și la dispozițiile alin.3 al aceluiași articol care prevede că neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. 2 fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Instanța a reținut că din probele administrate în cauză, în condițiile art. 272 C.muncii rep. care stabilește că sarcina probei revine angajatorului în litigiile de muncă, a rezultat că reclamantului nu i-a fost comunicată o convocare pentru a se prezenta la cercetarea disciplinară dispusă de angajator. S-a apreciat că deși în cuprinsul deciziei de desfacere a contractului individual de muncă se face vorbire despre transmiterea convocării prin scrisoare cu confirmare de primire, nu a fost făcută nicio dovadă în acest sens. Instanța a subliniat importanța convocării pentru efectuarea cercetării disciplinare arătând că rolul acestei
convocări este acela de a da posibilitatea salariatului să ia cunoștință despre obiectul cercetării disciplinare, să își formuleze apărările și să le susțină în fața comisiei desemnate de angajator care, apoi, are obligația de a le examina și de a le reține sau a le înlătura motivat, în lipsa unei convocări concrete a salariatului cum este cazul reclamantului la efectuarea cercetării disciplinare, angajatorul pârât nu avea dreptul de a emite decizia de sancționare a acestuia fără efectuarea cercetării disciplinare. Mai mult s-a apreciat că chiar și în situația în care s-ar fi efectuat o reală cercetare disciplinară de către angajator, prin neconvocarea salariatului, acestuia i-a fost încălcat dreptul la apărare în mod evident cauzând acestuia un important prejudiciu, cu atât mai mult cu cât acesta a manifestat interes cu privire la reglementarea situației.
Cu referire la neprezentarea salariatului reclamant la sediul societății din jud. Ilfov, la solicitarea angajatorului, pentru predarea autovehiculului, instanța a constatat că nu poate fi reținută vreo culpă a acestuia, atât timp cât angajatorul nu a făcut dovada că, la cererea salariatului (confirmată de primire prin adresa din_, ar fi pus la dispoziția acestuia sumele necesare pentru deplasare în vederea predării autovehiculului. S-a apreciat că alocarea sumelor era cu atât mai necesară cu cât din probele administrate a rezultat în mod neîndoielnic că autovehiculele proprietatea societății au fost predare salariaților la punctul de lucru din C. -N. .
Analizând Decizia nr. 31/_ de sancționare (cu desfacerea contractului individual de muncă) emisă de angajatorul pârât, instanța a constatat că aceasta nu cuprinde o descriere cuprinzătoare a faptei care constituie abatere disciplinară, menționându-se doar că "salariatul R. G. Florentin a încălcat prevederile regulamentului intern, respectiv lipsa nemotivată a acestuia de la locul de muncă";, în dispozitivul deciziei menționându-se că în perioada_ -_ salariatul a lipsit nemotivat.
Față de această lipsă s-a făcut referire la art. 252 C.muncii rep., dispoziții legale în vigoare în aceeași formă și la momentul emiterii deciziei de concediere care prevăd că, "Sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare disciplinară se cuprind în mod obligatoriu; descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată";, iar alin.3 al art. 252 stabilește că decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile de calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.
Față de lipsa arătată instanța a reținut că aceasta este lovită de nulitate absolută care este prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 252 C.muncii rep., respectiv pentru nedescrierea corespunzătoare a faptei care constituie abatere disciplinară și pentru neprecizarea prevederilor din regulamentul intern aplicabil care au fost încălcate de salariat. Instanța a înlăturat susținerile pârâtei referitoare la validitatea deciziei de desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, atât timp cât cele două elemente susmenționate lipsesc și aceste lipsuri nu pot fi întregite cu alte înscrisuri anexate deciziei.
În privința petitului având ca obiect obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare prestate de reclamant, a muncii suplimentare prestate în zilele libere și de sărbători legale, instanța a reținut pe de o parte că potrivit art. 120 C.muncii rep., text de lege în vigoare la data derulării raporturilor de muncă
dintre părți, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară și pe de altă parte că prin contractul individual de muncă a fost stabilită durată a săptămânii de lucru de 40 de ore, reclamantul pretinzând că a prestat muncă suplimentară în afara celor 8 ore pe zi și care nu a fost compensată cu zile libere și a cărei contravaloare nu a fost achitată de către angajator.
Reținând incidența art. 272 din Codul Muncii și raportându-se la existența condicii de prezență sau a pontajelor lunare, instanța a reținut neconcordanța dintre cele relatate de martorul Borza Sandu G., în sensul că la punctul de lucru din C. -N. nu existau condică de prezență și nici pontaje lunare și cele menționate de angajator în cuprinsul adresei nr. 376/_, respectiv că orele suplimentare au fost compensate cu zile libere conform pontajului lunar. Plecând de la caracterul contradictoriu al probațiunii instanța a apreciat că asemenea pontaje lunare există sau au existat la un anumit moment în materialitate lor și că angajatorul s-a folosit de acestea pentru a calcula drepturile salariale, respectiv pentru a compensa, potrivit susținerilor sale, orele suplimentare cu timp liber, aceasta întrucât mențiunile din adresa angajatorului, cu nr. de mai sus, au fost efectuate înainte de declanșarea prezentului conflict de muncă între părți. Reținând existența pontajelor lunare instanța a evidențiat că pârâta angajatoare în mod deliberat și constant a refuzat să pună la dispoziția instanței și mai apoi a expertului - care s-a prezentat la sediul pârâtei din jud. Ilfov - aceste pontaje, precum și statele de plată și celelalte documente care atestă numărul de ore lucrate de reclamant și pentru care acesta a fost remunerat, în vederea confruntării cu cele susținute de reclamant, acesta în condițiile în care potrivit art. 119 C.muncii rep., angajatorul are obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat ș de a supune controlului inspecției muncii această evidență ori de câte ori este solicitat, , și cu atât mai mult instanței în situația ivirii unui conflict de muncă.
Pe baza unor asemenea considerente instanța a reținut că în mod neîndoielnic reclamantul a prestat muncă suplimentară, acest aspect fiind confirmat de martorul Barian A. care a relatat că programul reclamantului era de la 5,30 și până la orele 23, precum și de matca foilor de parcurs depuse de reclamant și a înlăturat susținerile societății pârâte referitoare la neconcordanța acestora cu realitatea, atât timp cât pe perioada cât acesta a fost salariatul societății aceasta nu a făcut dovada că a avut obiecțiuni cu privire la foile de parcurs transmise sau la numărul de ore de muncă raportate. Raportându-se la dispozițiile art. 142 alin.2 C.muncii rep., instanța a reținut că pârâta avea obligația de a acorda salariatului un spor la salariul de bază de minim 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică și în zilele de sărbători legale. Sub aspectul numărului de ore suplimentare, precum și a celor prestate în zilele libere și sărbători legale instanța având în vedere cele mai sus arătate, faptul că pârâta nu a făcut dovada compensării acestora cu zile libere, instanța a dat curs cererii precizate formulate de reclamant, și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 21514,64 lei reprezentând contravaloarea orelor suplimentare și a muncii prestate în zilele libere și în zilele de sărbători legale,
începând cu data de_ și până la încetarea raporturilor de muncă.
Invocând dispozițiile art. 42 alin.1 lit. d din Contractul Colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008 - 2010 încheiat la_ și înregistrat la MMFES sub nr. 722/03/_, s-a apreciat că reclamantul era îndreptățit a beneficia de un spor de vechime de 10% pentru vechimea în muncă, dovedită de acesta cu carnetul de muncă, astfel că a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1540 lei reprezentând spor de vechime.
Cu privire la concediul de odihnă pentru anii 2009 și 2010, instanța a constatat că deși în contractul individual de muncă a fost înscris dreptul reclamantului la concediu de odihnă, angajatorul nu a făcut dovada că salariatul ar fi efectuat zilele de concediu de odihnă aferente acestei perioade, astfel că raportându-se la prevederile art. 146 alin.4 C.muncii, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 724,09 lei reprezentând contravaloarea zilelor de concediu de odină neefectuate în anii 2009 și 2010.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC S & S G. P.
solicitând:
IN PRINCIPAL
Sa se modifice in tot Sentința Civila nr. 1926/2013 in sensul de a se respinge solicitările intimatului-reclamant ca nefondate, in ceea ce privește toate capetele de cerere;
Sa se respingă in tot acțiunea înaintata de intimatul-reclamant ca neintemeiata si sa se constate faptul ca Decizia nr. 31/_ de desfacere a contractului de munca dintre pârâtă si intimatul-reclamant este legala si temeinica;
IN SUBSIDIAR
Sa se modifice in parte Sentința Civila nr. 1926/2013, in sensul de a se respinge capătul de cerere prin care recurenta-parata este obligata Ia plata sumei de 21-514, 64 lei, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare si a muncii prestate in zilele libere si in zilele de sărbători legale, ca neîntemeiata;
Sa fie obligat intimatul-reclamant la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
În motivarea recursului pârâta a arătat că hotărârea atacată este nelegală fiind incidente prevederile art. 304 alin. 9. si art. 304/1 Cod Proc. Civ. (1865)
Dezvoltând motivele de recurs pârâta a arătat următoarele:
In mod eronat si superficial, instanța de fond a reținut ca intimatul- reclamant ar fi fost invitat in data de_, strict prin intermediul unui mesaj telefonic (SMS) sa se prezinte in data de_ la sediul recurentei-parate din localitatea S., județul Ilfov, in vederea intocmirii fisei de lichidare și tot în mod eronat a reținut că acest fapt este reiterat si de cuprinsul adresei 369/_, transmisa de către recurenta-parata intimatului-reclamant. În aprecierea recurentei din cuprinsul paragrafului 2, pagina 1 a adresei menționate, rezultă că intimatul-reclamant era invitat ca in termen de 15 zile de la primirea adresei, dar nu mai târziu de_ sa se prezinte la sediul recurentei-parate pentru clarificarea situației contractuale, deci, practic intr-un termen de 18 zile si nicidecum intr-un termen de 24 de ore cum eronat a reținut instanța de fond.
În privința înscrisului transmis prin fax societății angajatoare de către reclamant și numiții Borza Sandu si P. D. la data de_ recurenta a apreciat că el evidențiază reaua-credinta a intimatului-reclamant, sens în care a invocat următoarele aspecte:
pe tot parcursul menționatului inscris intimatul-reclamant nu dovedește niciun moment faptul ca ar acționa in sensul indeplinirii obligațiilor contractuale ce ii incumba, ci dimpotrivă, manifesta o atitudine ce poate fi asimilata cu aceea a preconstituirii unor dovezi in vederea declanșării unui conflict de munca;
intimatul-reclamant retine fara drept mijloace fixe aparținând pârâtei condiționând inapoierea acestuia in posesia pârâtei de plata anumitor arierate financiare pe care pârâta le avea fata de intimatul-reclamant, fapt care, in opinia pârâtei, demonstrează inca o data reaua-credinta a intimatului-reclamant;
intimatul-reclamant considera drept "amenințări" faptul ca pârâta a enumerat in cuprinsul adresei 369/_ sancțiunile care ii pot fi aplicate
conform Codului Muncii deși conform legislației in vigoare simplul enunț al faptului ca o persoana fizica sau juridica se adresează unui organ de cercetare in vederea constatării sau infirmării unei stări de fapt si de drept nu poate fi considerat in niciun caz drept amenințare.
În privința aspectului privind necomunicarea Deciziei 379/_ către intimatul-reclamant recurenta a arătat că această reținere nu poate fi primita întrucât asa cum rezulta din confirmarea de primire anexata prezentei cereri, aceasta a fost comunicata intimatului-reclamant in data de_ prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, astfel că susținerile instanței de fond conforma cărora in cauza ar fi incidente prevderile art. 251 alin. (1) din Codul Muncii nu pot fi primite. Aceasta având în vedere că atat timp cat intimatul- reclamant a fost instiintat in scris asupra inițierii procedurii de cercetare disciplinara iar acesta din urma nu a prezentat niciun motiv elocvent din care sa reiasă imposibilitatea prezentării la cercetare s-a considerat ca sunt incidente prevederile art. 251 alin. (3) din Codul Muncii.
S-a criticat hotărârea și sub aspectul că instanța de fond retine in mod eronat faptul ca in sarcina intimatului-reclamant nu poate fi reținuta nicio culpa in ceea ce privește nepredarea autovehiculelor deținute la solicitarea pârâtei întrucât la momentul la care pârâta ia solicitat intimatului-reclamant respectiva predare, punctul de lucru din C. -N. isi încetase, practic activitatea, din moment ce contractul dintre pârâta si SC TAROM SA încetase. Argumentul potrivit căruia predarea autovehiculelor a fost efectuata la punctul de lucru din
C. -N. si, pe cale de consecința, primirea de către pârâta a autovehiculelor trebuia efectuata in aceeași locație se dovedește a fi superfluu, in principal din considerentul ca intimatul-reclamant era angajat al pârâtei cu sediul social in localitatea S., județul Ilfov, si nu al punctului de lucru din C. -N., punct care, de altfel, nici nu avea personalitate juridica. Apoi în aprecierea recurentei nu poate fi reținut nici argumentul conform căruia intimatul-reclamant nu ar fi avut puse la dispoziție mijloacele materiale pentru achiziționarea de carburant, din moment ce intimatul-reclamant, fiind inca salariat al pârâtei, beneficia in continuare de acces la modalitățile de plata a carburantului specifice pe care le folosise pe perioada in care isi desfasurase efectiv activitatea in beneficiul pârâtei. Un alt aspect criticat al hotărârii este și cel referitor la faptul că decizia de concediere nu ar fi inclus o descriere cuprinzătoare a faptelor comise de intimatul-reclamant in baza cărora a fost dispusa concedierea întrucât la art. 1 teza 2 din decizie se prevede: " in perioada_ -_, R. G.
FLORENTIN a lipsit nemotivat".
În același timp în aprecierea pârâtei faptul ca intimatul a comis o abatere disciplinara grava prin absenta nemotivata timp de 57 de zile calendaristice de la locul de munca rezida evident din prevederile deciziei de concediere care face referire și la Procesul-verbal nr. 450/_ prin care s-a constatat faptul ca intimatul-reclamant nu s-a prezentat la efectuarea cercetării disciplinare (spre deosebire de angajații Borza Sandu G. si P. D., impreuna cu care a intreprins toate demersurile de corespondenta si care s-au prezentat la cercetarea disciplinara), precum si la faptul ca intimatul-reclamant a adus grave prejudicii materiale pârâtei prin neprezentarea la serviciu timp de aproape doua luni, precum si prin nepredarea autovehiculelor incredintate de către pârâta.
În privința reținerii primei instanțe potrivit căreia în decizia de concediere nu ar fi fost menționata abaterea disciplinara recurenta mai arată faptul că lipsa nemotivata de la serviciu sau întârzierea repetata de la serviciu este menționata ca abatere in Regulamentul Intern al pârâtei la art. 46.1 lit. e) precizând totodată că absența repetat nemotivat de la serviciu (timp de 57 de zile in cazul
intimatului-reclamant) este un fapt care cu notorietate reprezintă o abatere disciplinara.
În privința orelor suplimentare prestate de către intimatul-reclamant in beneficiul pârâtei recurenta a arătat că in mod netemeinic si nelegal instanța de fond a reținut ca intimatul-reclamant ar fi prestat in intervalul_ -_ un număr de 2.611 ore suplimentare, întrucât acest fapt contravine flagrant prevederilor articolului 114. alin. (1) din Codul Muncii care prevede că "Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare", astfel că la un calcul sumar, incluzând o medie realizata lunar de un bonus pater familias, ar rezulta ca intimatul-reclamant nu ar fi putut realiza mai mult de 32 de ore suplimentare săptămânal și având in vedere ca intimatul-reclamant si-a desfășurat activitatea in interiorul pârâtei timp de aproximativ 22 de luni rezultă că alte ore suplimentare pretins prestate in intervalul menționat nu ar fi putut in niciun caz sa depășească totalul de 704 ore. S-a precizat că in mod eronat instanța de fond a constatat faptul ca intimatul-reclamant ar fi prestat respectivele ore suplimentare doar printr-o depoziție de martor total evaziva, precum si pe baza unor mătci ale foilor de parcurs, semnate doar de către intimatul-reclamant.
În apărare, reclamantul intimat R. G. F. a formulat întâmpinare
solicitând instanței de judecata ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună respingerea recursului formulat de recurenta-parata, cu toate capetele de cerere formulate, ca netemeinic si nefondat și sa mențină in totalitate hotărârea primei instanțe, ca temeinica si legala, cu cheltuieli de judecata.
În susținerea întâmpinării intimatul a relevat următoarele aspecte:
Un prim aspect este legat de lipsuri ale cererii de recurs privind identificarea recurentei și a domiciliului lui, sancționate cu nulitate absolută.
Un alt aspect se referă la lipsa întâmpinării și lipsei de probațiune din partea pârâtei desi sarcina administrariii probelor îi revenea angajatorului conf art...272 din Codul Muncii. În acest sens a arătat că la solicitările repetate ale lui privind administrarea in probatiune de scripte necesare si utile soluționării cauzei, încuviințate de instanța de judecata, parata nu a depus scriptele solicitate in probatiune de reclamant regulament de ordine interioara semnat de angajații de la punctul de lucru, condica de prezenta, pontaje, state de plata, foile de parcurs privind volumul de munca si orele suplimentare prestate de reclamant respectiv nu a depus nici un script care sa probeze contrariul celor susținute de el, ba din contra, in mod deliberat si constant a refuzat sa puna la dispoziția instanței de judecata si mai apoi a expertului, scriptele solicitate și incuviintate in probatiune, împiedicând astfel efectuarea expertizei contabile dispuse in cauza pe o perioada mai mare de un an de zile, tergiversând la nesfârșit soluționarea cauzei.
A apreciat intimatul că hotărârea atacată este temeinica si legala, instanta de fond retinad exact situația de fapt si de drept existenta intre parti, prin analiza întregului probatoriu administrat in cauza (scripte, martori, interogatoriul paratei) si a apreciat corect cu privire la decizia de desfacere a c.ind de munca, aceasta fiind lovita de nulitate absoluta, pentru necomunicarea in forma scrisa a începerii procedurii disciplinare, dar si a faptului ca aceasta decizie prezintă o descriere necorespunzătoare a situației imputate reclamantului, si lipsei mențiunilor privind disp din regulamentul de ordine interioara, încălcate... mai ales in condițiile in care acesta nu a fost adus la cunoștința salariaților, nu a fost semnat de acesteia,....
În esența a subliniat asupra faptului ca a fost angajatul societății pârâte in perioada_ - august 2010, la punctul de lucru al acesteia din C. N., si
impreuna cu alti 2, 3 colegi a prestat activitate de transport echipaje, personal, pasageri si bagaje pentru societatea parata, in cadrul contractului de prestări servicii Încheiat de aceasta in calitate de prestator, si TAROM in calitate de beneficiar. La Încetarea contractului dintre TAROM si parata-recurenta reclamantul a fost indisponibilizat, nemaiprimind de lucru de la parata, iar printr-un SMS era solicitat sa se prezinte in data de_ ,in vederea intocmirii fisei de lichidare, si sa predea pana in data de 05-_ autovehiculele societății, la sediul acesteia din S., jud. Ilfov.
În privința locului de desfășurare a activității la punctul de lucru din C. -
N. si inchierea activității la acest punct de lucru a arătat că sunt confirmate si de adresa angajatorului nr.369/_ .
Cu privire la criticile aduse de recurentă a arătat următoarele:
În ce privește critica referitoare la faptul că instanța de fond in mod eronat si superficial a reținut ca el ar fi fost invitat in data de_, strict prin intermediul unui mesaj telefonic (SMS) sa se prezinte in data de_ la sediul paratei recurente.... in vederea întocmirii fisei de lichidare...întrucât din cuprinsul adresei cu nr.369/_, paragraful 2, pag. 1, ar rezulta că era invitat in termen de 15 zile de la primirea adresei, dar nu mai târziu de_, deci practic intr-un termen de 18 zile si nicidecum intr-un termen de 24 ore cum eronat a reținut instanța de fond, este neîntemeiată.
În acest sens a arătat că recurenta se contrazice in propriile susțineri si fapte atâta timp cat, chiar prin insasi decizia de desfacere a c.ind de munca reclamantul este sancționat pentru"neprezentarea la locul de munca din data de_ pana la data de_ .", iar prin adresa 369/_ emisa de parata recurenta, este delimitată exact data de prezentare:_ - in vederea intocmirii fisei de lichidare, data de_ - de predare a bunurilor si sancțiunile invocate de parata pentru nerespectarea acestor termene, respectiv, formularea unei plângeri penale, si daune de 500 lei/zi...
Intimatul a apreciat, sub aspectul discutat, relevant că mențiunea din decizia nr. 379/_ potrivit căreia "având in vedere faptul ca in perioada 04-_ .. angajații..nu s-au prezentant la sediul societății, pentru rezolvarea unor probleme de serviciu.."confirma inca o data solicitarea angajatorului, prin acel SMS, care se raporta strict la termenul de_ si nu la termenul de 18 zile la care face referire recurenta in prezent,(contrazicandu-se in propriile fapte).
Referitor la înscrisul trimis de salariați pârâtei la_ prin care angajații au adus la cunoștința angajatorului propriile nemulțumiri, respectiv, faptul ca li s-au invocat prevederile Regulamentului de ordine interioara, in condițiile in care, acesta nu le-a fost adus la cunoștință, faptul ca predarea autovehiculelor s-a realizat in C. -N., existenta unor drepturi salariale neachitate pe luna anterioara,, precum si necesarul de disponibilități financiare pentru fiecare salariat in vederea deplasării C. -București, alimentarii cu combustibil pentru autovehicule si revenirea la domiciliul fiecăruia(Bucuresti-C. ), a arătat că acesta nu poate fi catalogat asa cum susține recurenta-parata o preconstituire de dovezi, in condițiile in care angajații aveau propriile nemulțumiri, iar aceste nemulțumiri erau exprimate in forma scrisa fata de angajator, cu atat mai mult cu cat, prin adresa cu nr 369/_ acesta isi amentinta proprii angajați cu sancțiuni de natura penala si materiala.
Critica adusa hotărârii instanței de fond, cu privire la interpretarea adresei cu nr. 376/_ a fost apreciată de intimat ca neîntemeiată fiind lacunara si nesustinuta de nici un argument in contradictoriu, fapt pentru care se află în imposibilitatea de a răspunde acestei critici a recurentei.
În ce privește susținerea recurentei-parate ca Decizia nr.379/_ (prin care s-a dispus Începerea procedurii disciplinare) i-ar fi fost comunicata in data
de_ a arătat că nu este susținuta de nici un suport probator din partea recurentei.
A apreciat că instanța de fond, in mod corect a considerat incidente in speța dispozițiile art 254 C. Muncii rep, dispoziții in vigoare la data derulării raporturilor de munca intre reclamant si parat" care prevăd sub sancțiunea nulității absolute că nici o măsura, cu excepția celei prevăzute la art 248 alin.l lit a, nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile, iar in vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana împuternicita de către angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se data obiectul, ora si locul întrevederii". Intimatul a arătat că pârâta nu a făcut dovada comunicării acestei decizii și nu a făcut dovada că cercetarea disciplinara prealabila ar fi fost realizata in condițiile impuse de legiuitor, respectiv prin convocarea lui, fiind astfel privat de dreptul la apărare, creându-i un prejudiciu important, acela de fi privat in dreptul la apărare.
În privința susținerilor recurentei-parate ca, el se afla in culpa pentru nepredarea autovehiculului la sediul societății din S., jud. Ilfov a apreciat că nu pot fi reținute pentru considerente de genul ca punctul de lucru din C. nu avea personalitate juridica,si ca acesta isi incetase activitatea, atâta timp cat aceste bunuri au fost predate către angajații societății tot la punctul de lucru al societății din C. -N. si angajatorul nu a făcut dovada, ca la cererea reclamantului(_ ) confirmata de primire prin adresa din_, ar fi pus la dispoziție sumele necesare pentru deplasare C. -București in vederea predării autovehiculului, atat pentru combustibil cat si retur Bucuresti-C. pentru salariat.
Precizările recurentei în sensul că el ar fi beneficiat de acces la modalități de plata a carburantului care le folosea pe perioada angajării" le-a apreciat ca neadevarate si nesustinute de nici un suport probator, întrucât el nu se afla in posesia unor astfel de modalități nici pe perioada angajării (plățile de regula pentru carburant efectuandu-se de angajator prin transfer bancar in perioada in care avea activitate)
În aprecierea intimatului nu pot fi reținute susținerile recurentei potrivit cărora decizia de desfacere a contractului ind de munca ar cuprinde o descriere cuprinzătoare a faptelor față de faptul că în cuprinsul deciziei 31/_ se retine in esența următoarea fapta "... neprezentarea la locul de munca a d-lui R. G. FLORENTIN din data de_ pana in data de_ ... Având in vedere faptul ca, salariatul a incalcat prevederile regulamentului intern..,.prin lipsa nemotivata a acestuia de la locul de munca ..."
Cu privire la neprezentarea la locul de muncă arătată în decizie intimatul arată că singura solicitare din partea angajatorului a fost in sensul prezentării la sediul firmei pentru lichidare(fapt ce se putea realiza si la punctul de lucru, sau chiar la sediul societății, in condițiile in care angajatorul avansa cheltuielile aferente transportului), insa in nici un caz, nu poate fi interpretat ca o neprezentare la locul de munca și aceasta pentru că el și-a motivat si a adus la cunoștința angajatorului impedimentele neprezentarii, respectiv lipsa disponibilităților financiare necesare transportului
mașinilor si reclamantului.
Raportat la aceste împrejurări, intimatul a arătat că pârâta nu se poate prevala de dispozițiile art 267 alin. 3 Codul si implicit nu se poate prevala de aplicarea sancțiunii disciplinare in lipsa lui, atat timp cat neprezentarea reclamantului la sediul firmei s-a datorat unui motiv obiectiv, respectiv unui motiv datorat, chiar propriei culpe a angajatorului.
Cu referire la "locul de munca" invocat de angajator a arătat că acesta nu a fost niciodată la sediul firmei ( București sau S., jud Ilfov) fapt confirmat si de mențiunile din c.ind de munca "in lipsa unui loc fix..." dar si de restul probelor care releva ca "locul de munca"al reclamantului a fost in C. -N., la punctul de lucru al acestei societăți, chiar angajatorul, prin adresa cu nr. 369/_ confirmând acest fapt prin mențiunea".... activitatea desfășurata de dumneavostra pana la data Încheierii activității la punctul de lucru unde activați".
Referindu-se la faptul că în decizia de desfacere a c.ind de munca se face referire la încălcarea prevederilor regulamentului de ordine interiora referirea este generică nefiind identificate prin nr.articol, punct, iar regulamentul nu este identificat (cu un număr/data), ceea ce da posibilitatea angajatorului sa preconstituie un astfel de script oricând si oricum, vătămarea reclamantului fiind evidenta prin privarea de apărare impotriva oricăror scripte preconstituite de angajator.
În acest sens a arătat că desi firma a avut punctul de lucru declarat in C. -
N., str Patriciu B., nr.60, județul C., nici un moment angajatorul nu a afișat Regulamentul de ordine interioara al unității la acest punct de lucru și nici nu i-a fost adus la cunoștința desi aceasta obligație este prevăzuta in mod expres de lege, la art 259 alin 2 Codul Muncii.
A considerat că susținerile recurentei potrivit cărora ar fi lipsit nemotivat
57 zile, nu sunt susținute de nici un sport probator, in speța condica de prezenta, pe care recurenta avea obligația sa o prezinte si nu facut-o, desi sarcina probei revine acesteia, iar în privința orelor suplimentare contestate de recurenta, a arătat că considerentele primei instanțe sunt perfect argumentate si întemeiate. Mai mult, in temeiul art 272 Codul Munci, sarcina probei revenea pârâtei care deși nu și-a probat susținerile pe parcursul procesului deși i-au fost solicitate foile de parcurs care evidentiau orele suplimentare, pontajele, condica de prezenta, s-a sustras in mod repetat, atat fata de instanta de judecata cat fata de expert, in prezentarea acestora si confruntarea lor cu cele prezentate de reclamant.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce succed.
Se constată că, criticile aduse vizează mai multe aspecte, apreciate ca soluționate greșit de prima instanță, respectiv aspecte ce vizează legalitatea deciziei de concediere a reclamantului privită prin prisma cerințelor legale formale și de fond ale emiterii acestei decizii și un aspect de fond legat de pretențiile reclamantului.
În privința primelor aspecte invocate Curtea reține următoarele: În conformitate cu art. 251 din Codul Muncii:
al. 1. "Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. 1 lit. a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.";
al. 2. "În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii";.
al. 3. "Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute de al. 2 fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.";
al. 4. "În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei
împuternicire să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare și dreptul de a fi asistat, la cererea sa, de un reprezentant al sindicatului.";
În același timp, potrivit art. 252 din același cod:
al. 1. "Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.";
al. 2. "Sub sancțiunea nulității absolute în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
precizarea prevederilor din statutul de personal, regulament intern contractul individual de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
motivele pentru care au fost înlăturate de salariat în timpul cercetării disciplinare sau motivele pentru care în condițiile prevăzute de art. 251 alin. 3 nu a fost efectuată cercetarea disciplinară;
temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
instanța competentă la care sancțiunea poate fi aplicată.
Atenția legiuitorului manifestată în reglementarea cerințelor în aplicarea sancțiunilor disciplinare, atunci când a redat textele legale, pe care Curtea și-o însușește și o manifestă ca atare în aplicarea dispozițiilor legale, este motivată de scopul acestora respectiv asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții de legalitate și a respectării acestora în condiții de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambele părți ale raportului juridic de muncă.
În același timp, soluția legislativă la care se fac prezentele considerații, este menită să asigure apărarea drepturilor și intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziția obiectiv dominantă a angajatorului în desfășurarea raporturilor de muncă. Aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special, încetarea raporturilor de muncă din voința unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului (Decizia nr. 1243/2011 a Curții Constituționale).
În cauză, recurenta, nu a respectat cu rigoare cerințele de convocare a intimatului la efectuarea cercetării disciplinare așa cum corect a reținut prima instanță.
Astfel, convocarea prin SMS a intimatului la data de_ în vederea întocmirii fișei de lichidare, evident nu îndeplinește cerințele convocării pentru realizarea cercetării disciplinare așa cum sunt reglementate de cerințele art. 251, susmenționate. Nici adresa nr. 369/_ nu are rigoarea textului arătat, nefiind prevăzut motivul pentru care urma să aibă loc întocmirea fișei de lichidare, respectiv dacă semnifica încetarea raporturilor de muncă.
Se constată că nici Decizia nr. 379 din_ prin care recurenta desemnează Comisia care să efectueze cercetarea disciplinară nu are stabilit concret obiectul cercetării, rezumându-se la o formulare generală.
În același timp, comisia desemnată nu a făcut nicio convocare scrisă a reclamantului, cu atât mai puțin una care să îndeplinească cerințele de convocare, așa cum ele sunt prevăzute de textele de lege arătate.
Așa cum corect a reținut prima instanță, la dosarul cauzei nu există nicio scrisoare cu confirmare de primire din partea Comisiei de cercetare prealabilă prin care aceasta să-l fi convocat în condițiile legii la efectuarea acestei cercetări.
Susținerea intimatei că i-ar fi comunicat intimatului Decizia nr. 379/_ cu scrisoare recomandată, nu a fost dovedită pe de o parte, iar pe de altă parte nu prezintă relevanță. Aceasta întrucât decizia vizează numirea comisiei de efectuare a cercetării disciplinare și nu convocarea scrisă a intimatului pentru efectuarea acestei cercetări. Mai mult, această decizie nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 251 alin. 2 din Codul Muncii.
Împrejurările invocate de recurentă, care ar evidenția reaua credință a intimatului în abordarea raporturilor de muncă, mai precis cu privire la încetarea acestor raporturi, nu ar putea avea relevanță sub aspectul discutat al efectuării cercetării prealabile, chiar dacă ar fi dovedită.
Sub aspectul nedovedirii relei credințe a intimatului este împrejurarea nepunerii la dispoziția intimatului de către recurentă a mijloacelor financiare necesare pentru achiziționarea de carburant necesar pentru deplasarea autovehicolului primit în dotare de la punctul de lucru din C. -N. la sediul principal al recurentei situat în S. . În acest sens este răspunsul intimatului, alături de alte două persoane aflate în aceeași situație, comunicat prin fax recurentei la_, susținut și de declarația martorului Borza Sandu G. (f.
132 vol.II) care relatează că a deplasat autovehicolul aflat în dotare la sediul recurentei cu carburantul achiziționat din bani proprii, intimatul, din lipsă de bani, nu a făcut deplasarea la sediul recurentei.
În aceste condiții susținerea recurentei că intimatul ar fi avut acces la modalitățile de plată a carburantului din partea recurentei, nu poate fi primită, nefiind dovedită.
Nici critica referitoare la reținerea primei instanțe privind necuprinderea în decizia a descrierii faptei nu poate fi reținută, față de exigențele art. 252 alin. 2 lit. a din Codul muncii și față de faptul că această descriere este analizată de instanță în legătură cu neprecizarea prevederilor încălcate din regulamentul intern.
Aceasta întrucât recurenta, în decizie face doar o trimitere generală la regulament, pe de o parte, iar pe de altă parte, aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de aducere la cunoștință a acestui regulament (art. 243 alin.1-4 din Codul muncii) îndeplinire ce a fost contestată de intimat. Se impune a fi observat că decizia de concediere nici nu a fost emisă în termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii.
Un alt aspect criticat este unul de fond referitor la greșita obligare a recurentei de prima instanță la plata orelor suplimentare.
Susținerile recurentei în privința criticii sunt neîntemeiate, instanța de fond făcând o apreciere justă a probațiunii a reținut corect incidența dispozițiilor legale invocate, cărora le-a dat relevanță.
Astfel, ca principiu, instanța a reținut că sarcina probei revenea recurentei potrivit art. 272 din Codul muncii și aceasta cu atât mai mult cu cât intimatul a susținut prestarea orelor suplimentare.
Recurenta nu a făcut dovada necesară, iar criticile sunt unele de principiu pe de o parte, iar pe de altă parte aceste critici nu exclud, de plano, prestarea orelor suplimentare de către intimat, astfel cum rezultă și din concluziile recurentei, cu ocazia dezbaterilor în fond.
Astfel, recurenta face un calcul al orelor suplimentare pe care intimatul le putea presta, în condițiile art. 114 alin. 1 și 2 din Codul muncii și ajunge la concluzia că acesta nu putea presta ore suplimentare în cuantumul arătat de acesta ci cel mult 704 ore.
Recurenta nu face nicio referire la evidențele care ar fi trebuit să existe privind prezența la serviciu a intimatului, respectiv condici de prezență, foi de prezență, pontaj lunar.
Este adevărat că din probele administrate rezultă că, așa cum și prima instanță a reținut la punctul de lucru C. -N. unde intimatul și-a desfășurat activitatea nu exista condică de prezență și pontaje lunare, contrar celor susținute de recurentă în adresa nr. 376/_ .
Instanța a apreciat corect posibilitatea existenței totuși a acestor evidențe, alături de statele de plată plecând de la susținerile recurentei din adresa arătată, context în care apare refuzul acesteia de a pune la dispoziția instanței aceste acte precum și a foilor de parcurs care puteau evidenția prestarea orelor suplimentare de către intimat.
Acest refuz al recurentei apare și față de expertul desemnată de instanță să întocmească expertiza contabilă, menită să stabilească orele suplimentare prestate de reclamant.
Față de o asemenea poziție a recurentei față de îndeplinirea obligației prevăzute de art. 272 din Codul muncii, în mod just prima instanță a reținut proba testimonială administrată ca fiind relevantă pentru temeinicia cererii intimatului, cât timp martorul audiat și-a desfășurat activitatea în aceleași condiții ca și intimatul, respectiv zilnic între orele 5-23.
Această probă, coroborată cu modul defectuos al recurentei al ținerii evidenței activității la punctul de lucru din C. -N., precum și cu programul serviciilor pe care recurenta le presta prin acest punct de lucru pentru beneficiara TAROM care nu este unul precis, fiind influențat de mai mulți factori, justifică concluzia primei instanțe atât în privința orelor suplimentare cât și a orelor prestate în zilele libere.
În privința cuantumului orelor suplimentare și zilelor libere, aspect necriticat de recurentă, se constată corecta raportarea primei instanțe la dispozițiile art. 142 alin. 2 din Codul muncii.
În privința vechimii în muncă și cererilor intimatului privind îndemnizația de concediu, recurenta nu a adus critici, cererile fiind de altfel corect și legal soluționate.
În raport de cele expuse, Curtea constată că hotărârea atacată este legală, astfel că urmează ca în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. să respingă ca nefondat recursul.
În baza art. 274 C.pr.civ. instanța urmează să oblige recurenta să plătească intimatului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S & S G. P. S. împotriva sentinței civile nr. 1926 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului R. G. F. suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | |
I. T. D. C. | G. | N. M. |
GREFIER,
N. N.
în C.B., semnează pentru PRIM GREFIER,
M. LENA T.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: R. -M. V.
