Decizia civilă nr. 3784/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3784/R/2013
Ședința publică din 30 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. C. împotriva sentinței civile nr. 10042 din 10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată SC M. I. S., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent M. C., avocat P. Mihai
E., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentanta pârâtei intimate. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la datele de 24 septembrie 2013 și 25 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată SC M. I. S. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantului reclamantului recurent.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantului recurent să studieze întâmpinarea.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent M. C., avocat P. Mihai
E. și reprezentanta pârâtei intimate, avocat F. Roșioru, lipsă fiind reclamantul recurent.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar dovada comunicării prin poștă a notificării și a Hotărârii asociatului unic al SC M. I. S. nr. 36/_
, copia Hotărârii asociatului unic al SC M. I. S. nr. 36/_, copia notificării, acte care se află la filele 17 și 49 din dosarul cauzei, precum și dovada confirmării de primire a acestor acte din partea reclamantului recurent.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că recurentului nu i-a fost comunicată Hotărârea asociatului unic al SC M. I. S., ci doar notificarea.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că atât notificarea, cât și Hotărârea asociatului unic al SC M. I. S. i-au fost comunicate reclamantului recurent, iar Codul muncii nu obligă partea să comunice cu scrisoare inventar care să ateste conținutul exact al plicului. Indiciul constă în greutatea plicului care avea 120 de grame, ceea ce înseamnă că au fost comunicate mai multe documente salariatului.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal casarea sentinței atacate ca fiind nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare cu mențiunea de a se indica instanței de rejudecare să se pronunțe pe excepția nulității absolute a deciziei de concediere.
Consideră că instanța de fond nu a luat în considerare excepția nulității absolute a deciziei de concediere, excepție invocată la primul termen de judecată și reiterată ulterior prin concluziile scrise și chiar și în fond, deși în preambulul sentinței atacate la pagina 2 în primul paragraf instanța a reținut faptul că reclamantul a susținut excepția nulității absolute a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, dar în considerentele hotărârii și nici ulterior în dispozitiv nu se pronunță asupra acestei excepții.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamant, anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 42/_ cu consecințele legale.
Consideră că în mod nelegal instanța de fond a respins acțiunea reclamantului prin care s-a solicitat anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, deoarece decizia nr. 42/_ este lovită de nulitate absolută. Prin această decizie pârâta i-a adus reclamantului la cunoștință doar că îi va fi desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, ca urmare a desființării locului de muncă.
Ori, în opinia sa, arată că desființarea locului de muncă nu este un motiv, ci o consecință a unor motive care trebuiau prezentate și comunicate odată cu decizia de desfacere a contractului de muncă.
În aceste condiții sub aspect formal decizia de concediere emisă de pârâtă încalcă prevederile art. 62 alin. 2 din Codul muncii coroborat cu prevederile art. 76 alin. 1 lit. a din Codul muncii, potrivit cărora decizia de concediere trebuie să fie motivată, să conțină motivele de fapt ale concedierii, respectiv să descrie acele motive reale și serioase care au determinat angajatorul să desființeze locul de muncă, tocmai pentru ca în cazul în care se ajunge la un conflict de muncă instanța de judecată să poată să analizeze acele motive.
Așa cum se poate observa în cuprinsul deciziei de concediere nu sunt expuse motivele de desfacere a contractului de muncă și consideră că precizările ulterioare făcute prin întâmpinare de reprezentanții pârâtei intimate în fața instanței de fond, sunt tardive și lipsite de relevanță în condițiile în care ele trebuiau să rezulte clar din conținutul deciziei de desfacere a contractului de muncă.
De asemenea, deși în întâmpinarea depusă la dosar de către pârâta intimată se menționează că reclamantului recurent i-au fost prezentate motivele desființării locului de muncă prin notificarea nr. 40/_ ce a fost depusă la
dosar de către reprezentanta pârâtei intimate, în cuprinsul acestei notificări nu sunt indicate motivele care au dus la desființarea locului de muncă.
Reclamantul recurent a luat act de hotărârea asociatului unic în momentul în care a fost depusă întâmpinarea la dosarul instanței de fond. În acest sens, consideră că nici prin notificarea care i-a fost comunicată reclamantului recurent nu i-au fost prezentate motivele, astfel că consideră nulă decizia de desfacere a contractului de muncă.
Nu solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
În ceea ce privește casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în esență reprezentanta pârâtei intimate arată că nulitatea deciziei de concediere reprezintă o excepție de fond care a fost analizată de către instanță cu ocazia constatării legalității și temeiniciei concedierii.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului, având în vedere că pe de o parte angajatorul a emis o decizie de concediere în două etape, în sensul că în primul rând a emis notificarea nr. 40 (aflată la fila 17) în care se menționează termenul de preaviz și faptul că nu este un loc de muncă vacant și se face trimitere expresă la hotărârea asociatului unic nr. 36 din aceeași dată (aflată la fila 49), în legătură cu care singura dovada de comunicare pe care o deține pârâta intimată rezultă din greutatea plicului prin care s-au comunicat acele documente.
Solicită să se constate că potrivit codului muncii transmiterea documentelor printr-o simplă scrisoare recomandată cu confirmare de primire face dovada comunicării, fără a fi nevoie să existe un buletin de inventar care să ateste exact conținutul acelui plic. De altfel, o dovadă implicită că recurentul a primit totuși acea hotărâre este că în aceasta se menționează faptul că timp de 4 ore/zi are dreptul să nu se prezinte la serviciu pe durata termenului de preaviz, fără să îi fie afectate drepturile salariale, ceea ce reclamantul recurent a și făcut; acesta menționează expres în memoriul la fila 16 că din data de 01 iulie 2012 nu a mai fost la serviciu.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită a se observa că excepția nulității deciziei de concediere a fost invocată doar la cel de al doilea termen de judecată prin notele de ședință aflate la fila 47.
Arată că singurul motiv invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată este că părțile nu au putut să ajungă la un compromis cu privire la pretențiile avute de reclamant în vederea desfacerii pe cale amiabilă a contractului individual de muncă, după care sunt dezvoltate câteva aprecieri referitoare la caracterul efectiv al desființării locului de muncă și la cauza reală și serioasă a acestei desființări.
Mențiunile din cuprinsul deciziei de concediere, în notificarea atașată sau în hotărârea asociatului unic au trei scopuri: în primul rând ca instanța să poată aprecia realitatea motivului și existența acelui motiv la data emiterii deciziei de concediere; or, în mod cert aceste motive existau la data de_, având în vedere că s-au depus în probațiune documentele fiscale, facturile fiscale care atestă diminuarea parcului auto de la 12 la 16 autovehicule (aflate la filele 54-58) sunt fie facturi care denotă înstrăinarea unor asemenea autovehicule sau procese verbale de preluare din partea societăților de leasing de la care erau închiriate.
Referitor la diminuarea operațiunilor de transport și a veniturilor, reprezentanta pârâtei intimate arată că a depus la dosar toate documentele fiscale, respectiv facturi care se regăsesc la filele 62-66 din care se constată câte autovehicule au efectuat lunar transportul și ce sume au fost încasate.
Solicită să se constate că stocul de 12 -13 autovehicule s-a redus la 5 și veniturile de 220.000 euro din luna aprilie, au scăzut în luna iulie la 60.000 euro, deci aproape la un sfert față de veniturile avute cu câteva luni în urmă.
Al treilea scop este cunoașterea de către reclamantul recurent a realității acelui motiv și solicită să se constate că la originea înstrăinării camionului pe care îl conducea reclamantul înmatriculat sub nr._ a stat chiar conduita reclamantului. Potrivit documentului de la fila 34 acesta s-a adresat asociatului firmei daneze, singurul colaborator al societății, solicitându-i să-i dea lui
camionul pentru ca pe fond propriu să efectueze el transport pentru societatea daneză.
Arată că acel asociat a considerat cererea reclamantului ca inadmisibilă și a solicitat restituirea de urgență a autovehiculului (filele 34, 35 din dosarul de fond) iar în acest context reclamantul recurent a rămas fără camionul pe care îl conducea.
De asemenea, arată că reclamantul recurent nu a fost singurul afectat de diminuarea activității de transport și nu a fost o măsură de răzbunare așa cum încearcă acesta să demonstreze ci dimpotrivă diminuarea activității societății a afectat și alte 5 peroane( fila 5 din dosarul de fond). Mai arată că au mai fost desființate două posturi vacante anterior și anume cel al lui Lup S. în data de_ și al lui C. Călin în data de_, iar alți doi salariați și-au dat demisia Chinceș C. în data de_ și M. Vlad în data de_ ( aflate la filele 92-93 din dosarul de fond). Se mai arată că și funcția salariatului Botoș
M. D. a fost modificată printr-un act adițional (aflat la fila 103 din dosarul de fond).
Apreciază că desființarea locului de muncă este efectivă are un caracter real, este serioasă, având în vedere că activitatea societății s-a redus până la un sfert și de asemenea, apreciază că este precisă și nu disimulează un alt temei.
Argumentele invocate de reprezentantul reclamantului recurent că nu i-au fost comunicate recurentului toate documentele acestea sunt formale, întrucât acele motive nu au fost fabricate ulterior. Astfel pe de o parte societatea pârâtă are documente fiscale supuse controlului fiscal iar pe de altă parte reclamantul recurent a cunoscut de la bun început că nu va mai avea un camion, întrucât intervenția acestuia a condus la restituirea anticipată cu peste 7 luni a singurului camion cu remorcă pe care îl avea societatea. Nu solicită obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
În replică, reprezentantul reclamantului recurent arată că persoana de legătură din D. emarca nu era asociatul societății, ci era un simplu angajat, respectiv șofer și aceasta nu a fost de natură să deterioreze relațiile între firma daneză și firma românească, ceea ce nu a fost demonstrat niciodată.
De asemenea, arată că din momentul când s-au deteriorat relațiile dintre recurent și administratorul societății pârâte acesta a făcut tot posibilul să îl concedieze pe reclamant: inițial l-a convocat să se prezinte să încheie un act amiabil pentru desfacerea contractului de muncă, ulterior a fost convocat pentru a se prezenta în fața comisiei de cercetare disciplinară ca urmare a unor abateri disciplinare, și în fine, i-a fost comunicată decizia de desfacere ca urmare a desființării postului. Așadar, în tot acest timp administratorul societății pârâte a încercat să îl concedieze pe reclamantul recurent și în cele din urmă a reușit într- un mod ilegal.
În replică, reprezentanta pârâtei intimate arată că este o denaturare a realității având în vedere că salariatul recunoaște expres că a discutat cu unul dintre asociați Andersen despre posibilitatea cumpărării unui camion de serviciu și aflat la sfârșit de leasing în condițiile în care firma Andersen ar fi considerat oportună păstrarea acestuia în sistemul de transport propriu (aflat la fila 9 din dosarul de fond).
Mai arată că cel pe care reclamantul recurent l-a contactat se numește Toni Andersen și nu are cunoștință în ce relații este cu un alt reprezentant al societății care este Ian Andersen. Faptul că nu s-ar fi deteriorat relațiile dintre reprezentanții societăților este contrazisă de documentul aflat la fila 34 din dosarul de fond prin care Toni Andersen se arată profund contrariat de faptul că acel camion ar fi defect și că nu i s-a comunicat acest aspect, întrucât era camionul lor închiriat în România pentru 12 luni și consideră această situație
absolut inacceptabilă, motiv pentru care solicită revenirea camionului în D. emarca la data de 15 iunie 2012. La filele 36-37 se află actul adițional din care se constată că acel camion era în perfectă stare de funcționare și că nu avea nici un fel de probleme tehnice sau că nu a fost defect nici un moment.
De asemenea, arată că afirmația salariatului putea să îl coste pe angajator conform contractului de închiriere cu aproximație 10.000 de euro cu titlu de clauză penală în măsura în care acel camion ar fi fost defect și nu i s-ar fi adus la cunoștință proprietarului din D. emarca.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.10042 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul M. C.
, împotriva pârâtei S.C. M. I. S., cu sediul în T., str. P. nr. 8, jud. C. .
A fost obligată reclamantul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 42/_
, pârâta a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de_ în temeiul art. 65 alin.1 din Codul Muncii, datorită desființării locului de muncă.
Potrivit prevederilor art. 65 din Codul Muncii republicat, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă si să aibă o cauză reală si serioasă.
În cazul de față desființarea locului de muncă ocupat de reclamant s-a datorat faptului că autocamionul înmatriculat sub nr._ sau alte cinci autovehicule nu se mai găsesc în parcul auto utilizat de către pârâtă deoarece în perioada mai-iulie 2012 au încetat contractele de închiriere a respectivelor autocamioane si faptului că a scăzut numărul de comenzi privind transportul rutier de mărfuri.
Nemaiexistând respectivele autocamioane în parcul auto, în mod evident s- a redus si numărul conducătorilor auto, aspect care rezultă din analiza coroborată a organigramelor si a facturilor de transport existente la dosar.
Din analiza prevederilor art. 65 din Codul Muncii republicat, rezultă că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă si să aibă o cauză reală si serioasă.
Suprimarea postului din organigramă duce la concluzia că postul deținut de către reclamant a fost desființat efectiv.
Cauza reală are un caracter obiectiv al desființării locului de muncă ocupat de salariat si a fost determinată de obligarea pârâtei din motive independente de voința sa la restituirea anticipată si neprevăzută a autocamionului condus de către reclamant si de imposibilitatea pârâtei de a oferi reclamantului un alt camion sau un alt loc de muncă similar în contextul diminuării comenzilor de transport.
Caracterul serios al cauzei desființării locului de muncă ocupat de către reclamant este dovedit si de faptul că pârâta a fost obligată să înstrăineze alte
două autovehicule si de asemenea să înceteze contractele de închiriere pentru alte trei autocamioane.
Față de cele ce preced, instanța a apreciat că pârâta a procedat în mod legal la desființarea locului de muncă și nu în mod abuziv si răuvoitor așa cum susține reclamantul în motivele cererii de chemare în judecată.
Pretențiile reclamantului în ce privește obligarea pârâtei la plata sumei de 700 Euro reținuți din salariu pentru plata reparațiilor si contravaloarea mărfii deteriorate nu sunt dovedite în nici un fel, astfel că această cerere urmează să fie respinsă.
Deoarece decizia de concediere este legală, reclamantul nu este îndreptățit la plata drepturilor salariale ce i se cuvin pentru perioada cuprinsă între data emiterii acestei decizii si până la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri deoarece potrivit prevederilor art. 80 alin.1 si art. 3 din Codul Muncii republicat, reclamantul poate beneficia de aceste drepturi numai dacă concedierea s-a făcut în mod nelegal si dacă salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere. Reclamantul nu a solicitat reîncadrarea pe postul avut anterior, situație în care contractul individual de muncă încetează la data înscrisă în cuprinsul deciziei si nu încetează de drept la data rămânerii definitivă si irevocabilă a hotărârii judecătorești.
În ce privește daunele morale, instanța a reținut că reclamantul s-a limitat doar la a face simple afirmații care nu sunt dovedite și că nu există nici un element de evaluare a prejudiciului, motiv pentru care această cerere a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul M. C. a declarat recurs
prin care a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de la fond.
În motivarea recursului, s-a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției nulității absolute a deciziei de concediere, invocată prin acțiune, note scrise și la dezbaterile pe fond.
Reclamantul consideră că decizia contestată este lovită de nulitate absolută, conform art.62 alin.2 coroborat cu art.76 lit. a Codul muncii și, susținând că prima instanță nu s-a pronunțata supra acestei excepții, propune soluția casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Soluția de modificare este întemeiată pe aceeași excepție a nulității absolute în raport de nemotivarea deciziei de concediere, care nu menționează în mod concret, clar și precis rațiunea desființării locului de muncă.
Descrierea acestor motive este necesară și prin prisma prevederilor art.79 din Codul muncii deoarece în caz de litigiu, instanța de judecată investită cu soluționarea acestuia trebuie să verifice dacă motivele descrise în cuprinsul deciziei sunt reale, serioase, au existat la momentul desființări locului de muncă si nu disimulează realitatea.
Descrierea acestor motive trebuie făcută chiar în cuprinsul deciziei de concediere, iar in caz de litigiu angajatorul nu poate susține în fata instanței decât aceste motive.
Precizările ulterioare făcute de pârâtă în fata instanței de fond, printr-o întâmpinare depusă la dosarul cauzei, prin care arată că desființarea locului de muncă ocupat de reclamant are o cauză reală și serioasă, fiind determinată de scăderea numărului de autovehicule utilizate de către S.C. M. I. S.R.L. coroborată cu diminuarea semnificativă a solicitărilor de transport rutier de bunuri din partea clienților pârâtei sunt total lipsite de relevanță în condițiile în care aceste motive trebuiau să rezulte chiar din cuprinsul deciziei de concediere.
Prin urmare, atât timp cât pârâta nu a descris și precizat aceste motive în cuprinsul deciziei de concediere, nu o mai poate face ulterior în fata instanței de judecată prin întâmpinare, situație în care trebuie constatată nulitatea absolută a deciziei de concediere.
De asemenea, nici prin notificarea nr. 40/_ comunicată de pârâtă reclamantului în data de_, nu au fost prezentate și motivate cauzele reale și serioase ale desființării locului de muncă al reclamantului. Prin aceasta notificare reclamantul a fost înștiințat asupra faptului că începând cu data de_ postul de conducător auto pe care îl ocupa în cadrul S.C. M. I. S.R.L. a fost desființat, pârâta neindicând care au fost motivele reale și serioase care au dus la aceasta decizie.
Pârâta S.C. M. I. S. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că excepția nulității absolute a fost invocată de reclamant prin notele scrise.
Solicitarea recurentului de constatare a nulității (ca excepție de fond, nu de procedură) deciziei de concediere este nefondată având în vedere motivele dezvoltate în cele ce urmează.
În primul rând, reclamantului i-au fost aduse la cunoștință motivele desființării locului de muncă ocupat de acesta prin notificarea nr. 40/_ (fila 17 din dosarul de fond). În aceasta se menționează expres desființarea locului de muncă ocupat de reclamant, inclusiv prin trimiterea la hotărârea nr. 3/_ a asociatului unic al S.C. M. I. S.R.L., anexată notificării în cauză (fila 49 din dosarul de fond). Or, în aceasta se menționează expres dificultățile generate de diminuarea parcului auto al societății cu 6 autovehicule, aspecte cunoscute de salariat.
Hotărârea nr. 3/_ a asociatului unic al S.C. M. I. S.R.L. a fost adoptată pe baza notei de fundamentare tehnico-economice, document care sintetizează situația financiară a societății, astfel cum ea rezultă din documente contabile (filele 50-52 din dosarul de fond). Faptul că reclamantului nu i-au fost comunicate și problemele economice ale societății, cuprinse în nota de fundamentare tehnico-economică prealabilă hotărârii nr. 3/_ a asociatului unic al societății nu afectează validitatea deciziei de concediere, deoarece art. 40 alin. 2 lit. d din Codul muncii și art. 21 lit. a din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată prin Legea nr. 74/1999 prevăd expres dreptul angajatorului de a nu comunica informațiile sensibile sau secrete, care ar putea să prejudicieze activitatea unității. Or, scăderea sumelor facturate de către societate începând cu luna mai 2012 cu 50% și până la 60%, ca urmare a scăderii comenzilor principalului client, reprezintă cu certitudine o informație sensibilă, de natură să pericliteze poziția societății pe piață și față de creditorii ei. De altfel, acest drept al angajatorului rezultă și din prevederile art. 76 din Codul muncii, care impune simpla menționare a motivelor care determină concedierea, spre deosebire de art. 62 alin. 3 (aplicabil concedierii pentru motive ce țin de persoana salariatului) și art. 252 alin. 2 din Codul muncii, care obligă expres la precizarea motivelor de fapt și de drept.
Aceste motive rezultă expres din documente fiscale, înregistrate în contabilitatea societății și supuse controlului fiscal, existente la data luării deciziei de desființare a postului, astfel încât nu se poate pune problema întocmirii lor ulterioare sau disimulării realității. Ele sunt documente cu caracter oficial, care atestă motive reale existente la data desființării locului de muncă desființat de salariat.
Mai mult, contrar orientării anterioare din dreptul muncii, ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod civil, apreciază că sancțiunea nulității absolute a deciziei de concediere nu mai poate fi aplicată în absența unei prevederi legale
exprese. Astfel, potrivit art. 11 din Noul cod civil (care, potrivit art. 278 din Codul muncii, reprezintă dreptul comun pentru raporturile de muncă), este interzisă aplicarea prin analogie a sancțiunilor civile (inclusiv a nulității), acestea putând fi aplicate doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Or, spre deosebire de art. 62 alin. 3 din Codul muncii (aplicabil concedierii pentru motive ce țin de persoana salariatului) și a art. 252 C. muncii, care prevăd expres sancțiunea nulității absolute în cazul în care nu sunt dezvoltate mențiunile obligatorii în chiar cuprinsul deciziei de concediere, art. 76 din Codul muncii (aplicabil în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului) prevede doar că mențiunile trebuie cuprinse în mod obligatoriu, fără a prevedea însă sancțiunea nulității absolute. în absența unei prevederi legale exprese, caracterul nulității se determină în funcție de interesul ocrotit: nulitatea absolută ocrotește un interes de ordine publică, cea relativă ocrotește un interes particular (art. 1247-1248 N.
c. civ.). Or, motivarea în fapt a deciziei de concediere protejează exclusiv salariatul, permițându-i acestuia să cunoască motivele concedierii sale, sancțiunea care poate interveni fiind nulitatea relativă. în ceea ce îl privește pe recurent, acesta cunoștea cauza desființării locului său de muncă, din punct de vedere cauzal aflându-se la originea cererii de restituire intempestive a autovehiculului de către societatea locatoare.
În continuare, pârâta expune starea de fapt a diferendului avut cu partenerul din D. emarca în urma conduitei pretins necorespunzătoare a reclamantului.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele considerente:
Omisiunea instanței de fond de a analiza o apărare de fond privind nulitatea absolută a deciziei de concediere nu poate fi asimilată unei necercetări a fondului cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, în condițiile în care hotărârea atacată s-a pronunțata asupra temeiniciei deciziei de concediere, așadar asupra fondului.
Cum nulitatea absolută a deciziei de concediere poate fi invocată oricând în cursul procesului, chiar și în recurs pentru prima oară, nu este supusă unui regim temporal restrictiv și invocarea sa nu este limitată în timp. Nu prezintă importanță dacă nulitatea absolută a fost invocată prin acțiune, note scrise sau cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, deoarece în orice situație investește în mod legal instanța cu această apărare. Cum nulitatea absolută poate fi invocată și ca motiv de recurs, cu consecința, în cazul în care este întemeiată, a modificării sentinței, Curtea de Apel reține că nu se justifică pronunțarea soluției de casare, doar pentru motivul că nulitatea absolută invocată la fond nu a fost analizată de prima instanță deoarece soluția instanței de recurs nu poate diferi în funcție de momentul la care se invocă nulitatea.
Examinând prioritar motivul privind nemotivarea deciziei de concediere care aparține controlului de legalitate, Curtea de Apel constată următoarele:
Prin decizia nr.42 din_ (f. 18 fond) pârâta a decis concedierea reclamantului în baza art.65 Codul muncii, reținând că motivul care determină concediere este "desființarea locului de muncă (concediere individuală) art. 65 alin. 1";.
Anterior deciziei de concediere, pârâta a emis notificarea nr. 40/_ (fila 17), care se referă la Hotărârea Asociatului Unic cu nr. 3/_, însă menționează la art. 4 că notificarea nu reprezintă decizia de concediere, ci o informare privind desființarea locului de muncă al reclamantului și acordarea termenului legal de preaviz.
Prin urmare, notificarea evocată se delimitează în mod clar și expres de decizia de concediere, care, la rândul său, nu face nicio referire la notificare.
Referitor la decizia de concediere menționată Curtea observă că aceasta este lovită de nulitate absolută ca urmare a încălcării prevederilor art. 74 al. 1 lit. a din Codul Muncii.
Astfel, Curtea reține că potrivit art. 74 lit. a din Codul Muncii, legiuitorul a instituit obligativitatea motivării în fapt și în drept a deciziei de concediere, lipsa acestor mențiuni obligatorii fiind sancționată cu nulitatea absolută, potrivit art. 76 din Codul Muncii, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 350/2005 și 506/2005.
În concret, dispozițiile art. 76 lit. a din Codul Muncii stabilesc obligația angajatorului de a menționa în cuprinsul deciziei de concediere suficiente motive și informații pe baza cărora salariatul să poată aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii de concediere și să poată decide asupra contestării sale în justiție, ca expresie și a principiului consensualității și a bunei credințe edictat de art. 8 din Codul Muncii, conform căruia "pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și se vor consulta reciproc, în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă.";
În cauza dedusă judecății, nu se poate reține că decizia de concediere atacată cuprinde o dezvoltare a motivelor de fapt care l-au determinat pe angajator să dispună concedierea recurentului reclamant, întrucât motivul amintit în acest sens în decizie se confundă cu însăși măsura concedierii, a desființării locului de muncă.
Astfel, art. 65 Codul muncii, prevede:
"Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia";.
Din norma citată reiese în mod clar că desființarea locului de muncă reprezintă obiectul concedierii, care are un caracter distinct de motivele pe care se întemeiază.
Or, în lipsa evidențierii motivelor concrete și efective care au determinat angajatorul să ia o astfel de măsură, nu este posibilă stabilirea gravității situației de natură să justifice desființarea postului reclamantului și nu se poate exercita controlul judecătoresc doar la motivele de fapt și de drept precizate în decizia de concediere, conform regulii impuse de art. 79 Codul muncii, care pledează în acest fel pentru necesitatea precizării motivelor de fapt și de drept.
Nerespectarea art. 76 lit. a din perspectiva interdicției impuse de art. 79 Codul muncii este confirmată de altfel, de construirea apărărilor pârâtei în jurul pretinsei conduite necorespunzătoare a reclamantului cu ocazia unui transport în D. emarca, când ar fi contactat un partener al pârâtei pentru a-l convinge să îi vândă un autovehicul, ceea ce în mod cert nu reiese din decizia de concediere și nu poate constitui obiect al analizei judiciare.
Fără a interpreta de o manieră excesiv de formalistă dispozițiile art. 76 lit. a din Codul muncii, Curtea admite că decizia de concediere este în conformitate cu aceste norme, chiar și în măsura în care detalierea motivele de fapt ce au stat la baza concedierii se face printr-un înscris anexat deciziei, esențial fiind ca scriptul anexă să facă, corp comun cu decizia, respectiv cele două scripte să fi fost emise și comunicate la aceeași dată, ceea ce însă nu este cazul în speță.
Este real că în cuprinsul notificării se face referire la Hotărârea Asociatului Unic nr. 3/_ (f. 49 dosar fond), privind desființarea unui post de conducător auto determinată de vânzarea unui camion și a unui autotractor și de încheierea contractelor de închiriere pentru 3 autotractoare Scania și a unui camion cu remorcă Volvo, însă aceasta nu este de natură a înlocui motivarea în fapt a deciziei de concediere, din mai multe motive:
În primul rând, pârâta nu a dovedit că i-a comunicat reclamantului Hotărârea Asociatului Unic nr. 3/_, neexistând o confirmare a primirii acestui înscris.
În al doilea rând, notificarea care face trimitere la Hotărârea Asociatului Unic nr. 3/_ se delimitează prin sine însăși de decizia de concediere (art. 4), ceea ce îi conferă o existență de sine stătătoare, lipsind-o de posibilitatea de a completa decizia de concediere.
În al treilea rând, chiar în situația în care s-ar face abstracție de primele două concluzii enunțate anterior, Hotărârea Asociatului Unic nr. 3/_ nu prevede desființarea locului de muncă al reclamantului, ci are un caracter general.
Prin urmare, este înlăturată apărarea pârâtei conform căreia motivarea deciziei de concediere este asigurată de indicarea Hotărârii Asociatului Unic nr. 3/_, cu atât mai mult cu cât cerința legală a motivării deciziei de concediere este respectată prin prezentarea motivelor de fapt concrete ce determină concedierea (cu titlu de exemplu: situația economică nefavorabilă, deficiențele constatate la veche structură organizatorică, perspectivele redresării economice prin desființarea postului, prognoza unei mai bune funcționări în baza unei noi organigrame), nu prin menționarea actului intern pe care s-a întemeiat concedierea.
Constatând nelegalitatea deciziei de concediere atacată prin prisma considerentelor expuse și apreciind că în acest context cercetarea celorlalte motivelor este superfluă, în baza art. 312 alin. 3, raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă Curtea va admite în parte recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantului și va anula decizia nr. 42 din_ emisă de pârâtă.
De asemenea, în temeiul art. 80 alin. 1 Codul Muncii, va obliga pârâta să îi plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii și până la data pronunțării prezentei decizii irevocabile (perioada _
-_ ), având în vedere că reclamantul nu a solicitat reintegrarea sa în postul deținut anterior, ipoteză prevăzută de art. 80 alin. 3 Codul muncii.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., în raport de limitele admiterii acțiunii, Curtea de Apel va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 de lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond, reprezentând onorariu avocațial (fila 108 fond).
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate (respingerea cererii de acordare a daunelor morale), nerecurată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M. C. împotriva sentinței civile nr. 10042 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului
M. C. în contradictoriu cu pârâta SC M. I. S. . Anulează decizia nr. 42 din_ emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în perioada_ -_ .
Obligă pârâta să plătească reclamantului 1000 de lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond.
Menține celelalte dispoziții. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
D. G. | S. | D. | L. | D. |
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M-D.
2 ex./_ Jud.fond. P. U.
