Decizia civilă nr. 1781/2013. Drepturi salariale ale personalului din justitie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1781/R/2013
Ședința publică din data de 10 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
și recursul declarat P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 5964 din 3 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat B. S. I. și pe pârâții intimați PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. S., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâților recurenți, consilier juridic Mohanu A., lipsă fiind reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reprezentanta pârâților recurenți depune la dosar delegație de reprezentare pentru P. de pe lângă C. de A. C.
C. pune în discuție calitatea de reprezentant pentru P. de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Reprezentanta pârâților recurenți arată că delegația de reprezentare pentru
P. de pe lângă Tribunalul Sălaj este cuprinsă în delegația Pachetului de pe lângă C. de A. C., P. de pe lângă Tribunalul Sălaj nu a împuternicit-o în speță. Depune adresa nr. 4928/_ emisă de M. ui P. - P. de pe lângă Î. Curte de C. și J., în care sunt menționate atribuțiile consilierilor juridici din cadrul Parchetelor de pe lângă curțile de apel, printre care și aceea de reprezentare a interesele Parchetelor de pe lângă tribunale, având în vedere că sunt unități care fac parte din structura Parchetelor de pe lângă C. de A. . Delegația de reprezentare este comună fiind semnată de procurorul general. Mai arată că mandatul de reprezentare izvorăște din dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind subordonarea ierarhică a parchetelor de pe lângă tribunale față de P. de pe lângă C. de apel, neexistând dispoziții speciale de delegare. Lasă la aprecierea instanței să dispună asupra calității sale de reprezentat al P. ui de pe lângă Tribunalul Sălaj.
C., deliberând, față de dispozițiile procedurale incluse în Codul de procedură civilă, constată că cele două Parchete sunt persoane juridice distincte,
astfel încât un mandat expres de reprezentare există în speță doar din partea P. ui de pe lângă C. de A. C. .
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâților recurenți susține recursul P. ui de pe lângă C. de A. C. astfel cum a fost declarat și motivat pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul acestuia, solicitând pe fond respingerea în totalitate a acțiunii formulate. Cu privire la recursul declarat de Ministerul Public pune concluzii de admitere astfel cum a fost declarat și motivat. Fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 5964 din_ a T. ui S., pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. P., excepție invocata de acest parat.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la perioada_ -_, excepție invocată de paratul P. de pe lângă C. de
A. C. .
A fost admisă în parte acțiunea formulata de reclamantul B. S. I. în contradictoriu cu pârâții:MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. Î. CURTE DE C. și J. B., P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamantului sporul de confidențialitate de 15% din salariul de baza brut lunar, și diferența dintre indemnizația încasată efectiv și cea corespunzătoare coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 lit. A, anexa la OUG nr. 27/2006 pentru perioada_ -_, sume asupra cărora să se calculeze dobânda legală de la data cuvenirii și pana la data plății efective.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea pârâtului PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ să efectueze înscrierile corespunzătoare in carnetul de muncă al acestuia.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești pentru perioada_ -_ invocată de către pârâtul P. de pe lângă C. de A.
C. a fost admisă, instanța constatând că înregistrarea acțiunii la data_ conferă reclamantului posibilitatea de a obține drepturile solicitate care se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani, pretențiile anterioare datei de_ fiind prescrise, conform art. 268 alin.(1) lit. c din Codul Muncii.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. P.
, instanța a reținut că în conformitate cu Decizia nr. 10/2011 a Înaltei Curți de
C. și J., dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice.
Astfel, instanța a admis această excepție având în vedere și faptul că între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată și Ministerul Finanțelor Publice nu există o obligație de despăgubire, prin urmare nu sunt întrunite condițiile art. 60 C.pr.civ..
Potrivit art. unic pct. 1 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare
națională, ordine publică și siguranță națională, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță beneficiază de un spor lunar de 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate.
În temeiul prevederilor legale de mai sus, judecătorii militari beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară.
Prin art. 15 din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă atât categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, cât și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, M. ui Afacerilor Externe, M. ui Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul M. ui Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2002 s-a acordat sporul de confidențialitate de până la 15% membrilor plenului și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor.
Toate aceste acte normative enumerate mai sus prevăd acordarea unui spor de confidențialitate către o serie de categorii de personal, excluzând fără nici un temei magistrații, care de asemenea au ca obligație profesională păstrarea confidențialității.
Astfel, potrivit art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328 din 24 august 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și regulament.
Potrivit art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abateri disciplinare nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest statut.
Pentru a ne afla în prezența unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fie diferit. Tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Instanța a reținut că judecătorii militari și membri Consiliului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15%, în timp ce judecătorii civili, care controlează inclusiv actele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu beneficiază de un astfel de spor, deși nerespectarea confidențialității lucrărilor reprezintă o abatere disciplinară.
Reiese astfel în mod neechivoc că judecătorii și procurorii sunt supuși unui tratament discriminatoriu în ceea ce privește dreptul la remunerare pentru păstrarea confidențialității unor date.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 46/_ potrivit căreia: "se admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general și stabilește:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, modificată și completată.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar";. Față de cele ce preced, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții să plătească reclamantului sporul de confidențialitate de 15% din salariul de baza brut lunar, și diferența dintre indemnizația încasata efectiv și cea corespunzătoare coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 lit. A, anexa la OUG nr. 27/2006 pentru perioada_ -_, sume asupra cărora
sa se calculeze dobânda legala de la data cuvenirii și până la data plații efective.
Având în vedere faptul că Decretul nr. 92/1976 nu mai este în vigoare, instanța a respins cererea reclamanților cu privire la obligarea pârâtelor la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de munca ale reclamanților.
Întrucât pârâtele nu au căzut în pretențiuni, instanța a respins cererea reclamantului pentru obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE
L. CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ
. Prin recursul declarat de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ și
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ
s-a solicitat modificarea sentinței civile atacate, cu respingerea acțiunii formulată de reclamantul B. S. I. .
În motivarea recursului pârâții susțin că pentru a admite în parte acțiunea, instanța a dat o interpretarea greșită a dispozițiilor din legile speciale privind acordarea sporului de 15% unor categorii de personal și nu a avut în vedere efectele Deciziei nr. 838/2009, prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României
Motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 din codul de procedură civilă coroborate cu dispozițiile art. 3041din C.pr.civ..
Situația judecătorilor militari și cea a membrilor Consiliului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu este compatibilă cu cea a magistraților și personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar, al căror statut și sistem de salarizare este reglementat prin legi de sine stătătoare, neputându-se invoca discriminarea între diferite categorii de personal.
Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare au format obiectul unor excepții de neconstituționalitate. Relevantă pentru soluționarea prezentei cauze, este Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 1,_ excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și (11) și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Excepția a fost admisă, constatându-se neconstituționalitatea art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că
instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Față de cele expuse anterior, solicită instanței să facă aplicabilitatea li dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie".
De altfel, și practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare. Acordarea sporurilor solicitate este de competența exclusivă a puterii legislative.
Prin urmare, este evidentă voința legiuitorului de a acorda acest spor doar anumitor categorii de personal, iar emiterea unui alt act prin care să se extindă acordarea acestui drept nu se poate face decât de către legiuitor.
Pentru a admite acțiunea, instanța reține ca relevantă Decizia nr. 46/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a soluționării recursului în interesul legii formulat în interesul interpretării și aplicării unitare a art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, fără a observa limitele stabilite prin Decizia nr. 838/2009 a Curții Constituționale.
Pentru soluționarea prezentei cauze consideră ca fiind relevantă Decizia nr. 838/2009, prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele R. iei în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că "în exercitarea atribuției prevăzută de art. 126 alin.
(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția R. iei.
Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
Totodată, potrivit art. 14 teza I din Legea nr. 47/1992, republicată, "Procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, in măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale".
Decizia Curții Constituționale relevă două dimensiuni: una privind competența Înaltei Curți de C. și J. și alta ce privește efectele deciziilor pronunțate de aceasta ca urmare a soluționării recursurilor în interesul legii.
Concluzia, care se desprinde, este aceea că: instanțele au obligația de a soluționa cauzele în raport de dispozițiile legale în materie și fără a se prevala de modul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat recursul în interesul legii.
În considerarea Deciziei nr. 838/2009 a Curții Constituționale, efectele produse de Decizia nr. 46/2008, privind acordarea sporului de confidențialitate judecătorilor, procurorilor si personalului auxiliar de specialitate a fost publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 495 din_, trebuiesc analizate prin corelare cu limitele exercitării atribuțiilor de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
civilă.
În drept a invocat prevederile art. 299 și urm. din Codul de procedură
Prin recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție B. a solicitat admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă cu aplicarea art. 3041C.pr.civ., casarea sentinței nr. 5964 din 03 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj - Secția Civilă în dosarul nr._, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului pârâtul arată că în temeiul art. 3041C.pr.civ și al practicii judiciare și interpretărilor jurisprudențiale în materie solicită instanței de control judiciar să analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv prin prisma reaprecierii și interpretării probelor administrate și stării de fapt și de drept incidente.
Critică soluția instanței de fond pentru faptul că aceasta, în mod greșit, a reținut că reclamantul beneficiază de sporul de confidențialitate în procent de 15% pe perioada_ -_ .
În ceea ce privește limitele aplicării conform Deciziei nr. 46/15 decembrie 2008 a Înaltei Curți de C. și J. - Secțiile Unite, învederează instanței că prin Decizia nr. 838/27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial nr.631/_, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele R. iei în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de ari. 126 alill.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție arc competenta de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția R. iei.
Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
Deci, începând cu data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, respectiv 03 iulie 2009, se va proceda în consonanță cu dispozițiile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, conform cărora "Dispozițiile din legile și ordonanței în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept";.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 14 teza 1 din Legea nr. 47/1992, republicată, "Procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale";.
Soluția instanțelor de judecată în aceste probleme se întemeiază pe deciziile Înaltei Curți de C. și J. având ca obiect drepturi derivate din recursuri în interesul legii, constatându-se opozabilitatea acestor soluții față de Ministerul Public - P. de pe lângă Î. Curte de C. .
Prin decizia Curții Constituționale se statuează cu autoritate de lucru judecat, în mod definitiv și obligatoriu, că exercitarea atribuțiilor prevăzute de
art. 126 alin. 3 din Constituție de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu este compatibilă cu "… instituirea, modificarea, abrogarea unor norme juridice cu putere de lege";.
Așadar, temeiul soluției previzibile a instanței de judecată contravine atribuțiile constituționale ale instanței supreme ce stau la baza acesteia.
Prin urmare, prin decizia instanței de control constituțional s-a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție și-a depășit competența legală, iar hotărârile sale au o autoritate determinantă în soluțiile pronunțate de instanțele de judecată, acestea exercitându-și posibilitatea de apreciere și de alegere în limitele statuate prin hotărârile dispuse în recursurile în interesul legii.
Decizia Curții Constituționale fundamentează dreptul judecătorilor de a analiza cauzele cu acest obiect strict prin prisma elementelor de legalitate, fără a atribui dispozițiilor legale o interpretare extinsă.
În raport de cele expuse, solicită soluționarea cauzei fără raportare la interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii ce au avut ca obiect acordarea sporurilor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și de 15% pentru confidențialitate.
Decizia Curții Constituționale relevă două dimensiuni: una de competență, ce cade în sarcina Înaltei Curți de C. și J., și o alta de legiferare.
Competența Înaltei Curți de C. și J. are semnificația "unificării practicii judiciare";, mai exact a asigurării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești.
Atributul de legiferare este exprimat prin enumerarea competențelor pe care nu le are Înalta Curte de Casație și Justiție: ".... modificare, abrogare a normelor juridice ....";.
Soluția propusă se impune, deoarece prin Decizia Curții Constituționale s-a statuat definitiv și obligatoriu că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege.
Așa fiind, instanța de fond avea obligația de a soluționa cauza în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie și fără a se întemeia pe soluțiile dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursurile în interesul legii ce au avut ca obiect acordarea sporuri lor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, cu consecința respingerii ca neîntemeiate a capătului de cerere formulat în acest sens.
Critică soluția instanței de fond și pentru faptul că instanța de fond, în mod greșit, a reținut ca fiind discriminatorie prevederea legală potrivit căreia se acordă sporul de confidențialitate numai anumitor categorii de personal din sectorul bugetar.
Față de faptul intimatul-reclamant și-a întemeiat acțiune a și pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, susținând presupusul caracter discriminatoriu al prevederilor lega le invocate, învederează instanței de recurs că prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicată în M.Of nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale.
Critică soluția instanței de fond și în ceea ce privește admiterea capătului de cerere privind acordarea diferenței între salariul încasat și cel prevăzut de legea de salarizare pentru procurorii de la Direcția de Investigare a Criminalității Organizate și Terorism - structura centrală și cea teritorială, care, în viziunea reclamantului, ar avea toți nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul P.
ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Întrucât sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină această soluție de admitere.
Consideră că acest capăt de cerere este neîntemeiat, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 45/2007, acest act normativ reglementează
"salarizarea și alte drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraților, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților - asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari";.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 - lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - a marcat instituirea unui nou sistem de salarizare, care, pornind de la o nouă abordare, consacră un set de principii, reguli și reglementa înlocuiesc prevederile existente în actele normative anterioare (pe care; de altfel, le și abrogă într-o proporție însemnată), conturând un sistem unitar, pornind de la dezideratele limitările realității sociale.
Conform dispozițiilor art. 3 alin (1) din actul normative sus menționat "salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului prevăzut la din prezenta anexă se stabilesc ținându-se seama de echilibrul puterilor în stat, de locul și rolul justiției în statul de drept, de importanța socială a muncii, de participarea personalului din cadrul fiecărei categorii la buna funcționare a sistemului judiciar, de răspunderea, complexitate a, riscurile fiecărei funcții, de obligația de păstrare a confidențialității, de pregătirea profesională, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal, precum și de exigențele impuse de documentele internaționale privind funcționarea eficientă a sistemului judiciar și statutul magistraților".
În ceea ce privește salarizarea procurorilor din cadru DIICOT dispozițiile art. 11 din Legea nr. 303/2009 stabileau că "pe durata exercitării funcției, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la nr. crt. 3, 4 și 6 - 10 din anexa la nr. VI/I, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Față de susținerile reclamantului în sensul că există un nivel de salarizare diferit și că acesta are caracter discriminatoriu, considerăm că, sunt nefondate deoarece în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr. 77/2003, aprobată prin Legea nr. 27/2004, potrivit căruia "simt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare".
Pentru a fi în prezența unei stări de discriminare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe un tratament diferențiat, să existe un criteriu de discriminare,fie cele enumerate expres de textul de lege susmenționat,fie orice alt criteriu; tratamentul diferențiat să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; să existe persoane sau situații
aflate în poziții comparabile (art. I alin.3 din OG nr.137/2000); tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate si necesare.
De asemenea, potrivit art.2 alin.3 din OG nr.137/2000, "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În speța de dusă judecății se observă că nu sunt îndeplinite aceste condiții. În cauză, categoria profesională a procurorilor din cadrul DIICOT și reclamantul (procuror în cadrul unui parchet de pe lângă judecătorie) nu se află într-o situație comparabilă, astfel Încât nu se poate concluziona că cei din prima categorie beneficiază de un tratament preferențial față de cel din cea de-a doua
categorie profesională.
S. a stabilit prin lege drepturi suplimentare în favoarea procurorilor din cadrul DNA si DIICOT, întrucât atribuțiile de serviciu ale acestora și riscul la care se expun în exercitarea acestor atribuții sunt diferite de cele ale judecătorilor, cu consecința imposibilității reținerii unei situații comparabile între cele două categorii profesionale menționate anterior.
Condițiile efective de numire și de promovare, respective de salarizare a procurorilor din cadrul DIICOT, sunt stabilite de lege, iar instanța judecătorească nu poate refuza aplicarea unor acte normative pe considerentul ca acestea sunt discriminatorii, întrucât s-ar încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat, aspect reținut în multe decizii pronunțate de Curtea Constituțională.
Faptul ca legiuitorul nu a acordat anumiți coeficienți calculați la salariul de bază a magistraților și personalului auxiliar, nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de ar1.16 alin.1 din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriilor de persoane aflate în situația respectivă.
De altfel, principiul egalității de tratament nu exclude, ci dimpotrivă presupune soluții diferite pentru situații juridice diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
C. Europeana a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă, legată de aplicarea garanției instituită de art.14 din Convenție, a subliniat că o diferență de tratament are natura discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate, între mijloacele folosire și scopul urmărit.
De asemenea, C. a statuat ca statele dispun de o anumita marjă de apreciere, pentru a determina dacă și în ce măsură, diferențele dintre situații analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim.
Or, în cauză, nu se poate vorbi de un tratament preferențial sau de existența discriminării în cadrul aceleiași categorii profesionale, Întrucât nu sunt "situații analoage sau comparabile", astfel cum a reținut C. Europeana a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente pe care le poate diferenția în funcție
de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Recurentul apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis capătul de cerere privind plata dobânzii legale pentru următoarele motive:
Dobânda este o sancțiune civilă, reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Daunele moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca turnare a executării cu întârziere a obligației. De altfel, termenul de despăgubiri moratorii s-a format de la cuvântul latin "mora" care înseamnă întârziere.
Noul cod civil permite repararea prejudiciului moratoriu concret si variabil probat de fiecare dată de partea care îl pretinde în condițiile dreptului comun al răspunderii contractuale, astfel încât condițiile acordării acestui tip de despăgubiri țin de răspunderea civilă contractuală. Pentru a putea vorbi despre răspundere civilă contractuală, trebuie în primul rând ca între cel chemat să răspundă și cel care răspunde să existe un contract, aceasta fiind premisa angajării răspunderii civile contractuale.
Astfel, având în vedere că între reclamant și pârâți nu este încheiată nici o convenție care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condițiilor existenței răspunderii contractuale.
Din analiza textelor de lege incidente în materia dobânzii, rezultă că aceasta este circumscrisă preexistenței unei convenții.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, C. reține că recursurile sunt nefondate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Criticile formulate vizând lipsa de temei a acțiunii reclamantului, se constată a fi nefondate, având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 46 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii - obligatorie conform art. 329 C.proc.civ, prin care s-a stabilit că, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la
indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Nu se poate reține că prima instanță ar fi încălcat atribuțiile conferite puterii judecătorești, anume, că ar fi adăugat la lege prin obligarea la plata sporului de 15% în favoarea reclamantului.
Sentința pronunțată are bază legală și este expresia activității instanței de aplicare a legii, anume, a dispozițiilor enunțate în cuprinsul ei.
S-a mai invocat prin motivele de recurs Decizia nr. 821/2008, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art.1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin.1 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, soluția pronunțată nu ar fi putut fi decât de respingere a acțiunii.
Trebuie subliniat faptul hotărârea atacată nu se bazează pe prevederile OG nr. 137/2000, astfel că rămân fără suport criticile aduse sub acest aspect.
Este adevărat că, prin Decizia nr. 838/27 mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea
judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Numai că, însăși Curtea Constituțională în decizia de mai sus a reținut faptul că, decizia pe care o pronunță în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuțiilor consacrate de art. 329 C.pr.civ.
Prin aceste considerente, s-a dat valoare principiului separației puterilor în stat, recunoscând lipsa de efect a hotărârii pronunțate de C. constituțională asupra hotărârii pronunțate de o instanță de judecată, această instituție neavând competența de a cenzura legalitatea unei hotărâri judecătorești.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, soluția primei instanțe este, de asemenea, corectă.
Astfel, vechimea în funcția deținută, nivelul de studii, precum și nivelul instanțelor sau parchetelor, reprezintă criteriul definitoriu în stabilirea salarizării personalului prevăzut de O.U.G nr. 27/2006, însă în cazul procurorilor din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel.
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, întrucât procurorilor din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului de la Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a se ține seama de criteriile instituite prin OUG nr. 27/2006.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr. 27/2006, este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Înaltei Curte de C. și J. sau P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T.) se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii din cadrul D.N.A. sau D.I.I.C.O.T.
În ceea ce îi privește motivele de recurs referitoare la actualizarea cu dobânda legală, soluția instanței este temeinică și legală întrucât, plata drepturilor solicitate de reclamant trebuie să reflecte valoarea reală a prejudiciului suferit ca urmare a neachitării la timp a drepturilor corespunzătoare.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., C. va respinge ca nefondate recursurile declarate, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, P. DE PE L. TRIBUNALUL SĂLAJ și de către
pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE
CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva Sentinței civile nr. 5964 din_ a T. ui S.
, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: P. R. a M. lena
