Decizia civilă nr. 4377/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4377/R/2013
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBERTATEA CĂI F. C. împotriva sentinței civile nr. 12840 din 16 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., privind și pe intimații pârâți S. N. DE T. F. DE M. C. M. SA și S. C.
M. SA - S. T. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 noiembrie 2013 pârâții intimați au depus la dosar întâmpinare.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentului de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12840 din 16 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S. "C. M. "; T. ; s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului Libertatea Căi F. C. și excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocate de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S. .; s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantul SINDICATUL
"LIBERTATEA CĂI F. "; C. în numele și pentru membrii de sindicat CODRE AUREL A., GREBENISAN A., CIURTE A. I., B. R G., REMES V., STANCIU V., PATCAS N., TOC SACHIE, VIMAN D., BURUIAN DOREL, HULUBAN SILVIU, P. I., TODORAN I., CHENDE M., IEPURE V., ILEIES
M., SAMSOD. PATRICIU, CHENDE I. și CURTEAN AUGUSTIN în contradictoriu cu pârâții S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S. . și S. "C. M. "; T. .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, chestiunea prealabilă invocată de către pârâte, referitoare la lipsa de precizie a obiectului cererii a fost neîntemeiată.
În acest sens a reținut că, obiectul cererii chiar dacă nu a fost precis determinat s-ar putea determina cu ușurință cu ocazia executării hotărârii în ipoteza în care aceasta ar fi admisă.
În privința excepției prescripției extinctive a fost reținută ca nefondată întrucât, fiind vorba de drepturi salariale, în speță este aplicabil termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c din Codul muncii, iar nu cel de 6 luni prevăzut de art. 268 lit. e din același act normativ.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului a fost găsită ca neîntemeiată întrucât acesta a formulat acțiunea nu în nume propriu ci în numele membrilor de sindicat menționați în tabelul anexat acțiunii, fiind greșită susținerea din întâmpinare referitoare la lipsa împuternicirii reclamantului de către membrii de sindicat. Aceasta deoarece semnarea de către aceștia a tabelului anexat acțiunii dovedește voința lor de a mandata reclamantul pentru formularea acțiunii care face obiectul prezentei cauze.
Cu referire la excepția autorității de lucru judecat s-a reținut de asemenea, că este neîntemeiată. Astfel, în dosarele pe care le-au invocat pârâtele s-au pronunțat hotărâri cu privire la îndreptățirea membrilor de sindicat la ajutorul de Paști și de Crăciun și premierea pentru Ziua Ceferistului pentru anul 2009, iar ceea ce se discută în prezentul dosar este suma, cuantumul salarial, la care ar trebui să se raporteze acestea.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.
DE T. F. DE M. "C. M. "; SA - S. T. a fost respinsă întrucât plata drepturilor solicitate de către reclamanți este efectuată de către această pârâtă, și în consecință aceasta are calitate procesuală pasivă.
Pe fond instanța a constatat că membri de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea au fost salariații pârâtei angajator în perioada pentru care au formulat pretenții, aspect reieșit din actele depuse în copie la dosar.
A reținut că argumentul esențial al reclamantului a fost acela că membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea, li s-au plătit drepturile bănești indicate în acțiune, prin raportare la un nivel al salariului minim brut prevăzut în contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități din transporturi și respectiv la nivel de societate, care însă intrau în contradicție cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv la nivel de ramură de transporturi, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 8 din Legea nr. 130/1996.
În acest sens a fost reținut că contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură de transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010 publicat în Monitorul oficial Partea V nr. 3/_, prevede la art. 41 alin. 3 lit. a, un salariu minim brut lunar de 700 de lei, iar contractele colective de muncă încheiate la nivelurile inferioare, în speță, prevăd un nivel al acestui salariu mai mic decât cel de 700 de lei.
Cu toate acestea, s-a apreciat că analiza sistematică a clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv la nivel de ramură de transporturi a impus concluzia că, în speță, prevederile contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior nu au fost contrare prevederilor celui încheiat la nivel superior.
Astfel, s-a observat că contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, deși prevede un cuantum minim al salariului de 700 de lei, prevede, la articolul 9 alin. 3, și obligația părților de a negocia în vederea stabilirii cuantumului salariului (fila 294 din dosar).
În consecință, deși contractul colectiv de muncă încheiat la un nivel superior prevede un cuantum al salariului de 700 de lei, tot el acordă posibilitatea să se deroge de la acest cuantum, condiții în care prevederile contractelor încheiate la nivel inferior nu sunt contrare celui încheiat la nivel superior întrucât prevederile acestora au fost adoptate, printre altele și în temeiul
articolul 9 din contractul colectiv de muncă la nivel superior care acordă posibilitatea părților de a negocia cuantumul salariului.
S-a concluzionat de instanță că, având în vedere că din cele arătate anterior, a rezultat că membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea li s-au achitat drepturile bănești prin raportare la un cuantum al salariului minim brut corect stabilit, acțiunea reclamanților a fost neîntemeiată și s-a respins ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul SINDICATUL LIBERTATEA CĂI F. C. în numele membrilor de sindicat,
solicitând în temeiul art.303, 304 pct.7 și 9 art.312 pct.3, 315 pct. l Cod proc. Civ., casarea hotărârii instanței de fond ca fiind netemeinica și nelegala, cu consecința trimiterii dosarului spre rejudecare instanței competente.
În motivare se susține că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 C.proc. civ.) și aceasta cuprinde motive contradictorii pe care se sprijină -art.304 pct.7 C.proc. civ.
Motivând criticile reclamantul a precizat că în motivarea cererii a arătat că drepturile solicitate sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722 valabil pentru anii 2008-2010, care prevede un salariu minim brut de 700 lei, care însă nu a fost acordat de pârâtă, încălcând astfel prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".
S-a făcut referire și la art. 241 alin. 1 lit. c din Codul Muncii care prevede că "clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar la poziția 1 din anexa 5 la acest CCM care nominalizează unitățile la care se aplică acest contract colectiv de muncă, se afla societatea pârâtă S. "C. M. " S. . B. . Potrivit Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, art. 7 alin. 2, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
De asemenea, s-a făcut trimitere la art. 238 alin. 1 din Codul Muncii unde se prevede că pentru perioada dedusă judecații contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar alin. 3 al aceluiași articol stabilește că "la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal". Potrivit prevederilor art.8 din Legea 130/1996 "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege; la alin.(2)care prevede că "Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";; la alin. 3) care prevede că
"Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă";; la alin.(4) care prevede că "la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
Din aceste dispoziții, în opinia reclamantului rezultă că, pârâta avea obligația să le acorde membrilor de sindicat salariul la o valoare a salariului de baza minim brut de 700 lei și nu la o valoare de 570 lei. Art.3, alin. 1 al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008- 2010 prevede "clauzele acestui contract colectiv de muncă la nivel de ramură
transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora". Art. 5 alin. 6 al aceluiași contract colectiv de muncă prevede că "în cazul în care părțile își încalcă obligațiile prevăzute în prezentul contract, neexercitarea de către partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere legal executarea întocmai sau după caz, prin echivalent bănesc a obligațiilor respective, nu înseamnă că ea a renunțat la acest drept al său", ori instanța de fond nu a ținut cont de nici una din reglementările legale invocate de către recurent.
A fost invocat și faptul că potrivit art.243 Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă, este obligatorie pentru părțile semnatare, beneficiari, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage implicit răspunderea părților ce se fac vinovate în acest sens.
Existența unor circumstanțe economico-financiare ce au fost de natură a determina imposibilitatea executării obligațiilor asumate, în aprecierea reclamantului nu este de natură a exonera debitorul de îndeplinirea obligației pe care și-a asumat-o, întrucât în măsura în care societatea a constatat ca se confrunta cu problema economica-financiara ce făcea imposibilă respectarea obligației, avea posibilitatea de a solicita și obține implicit renegocierea clauzelor contractuale, lipsa fondurilor nefiind de natură a genera acceptarea punctului de vedere a existentei unui motiv de neîndeplinire a obligației.
Reiterează faptul că, la calculul salariului de baza lunar cuvenit s-a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, iar prin actul adițional din_ nivelul clasei 1 de salarizare a fost de 600 lei brut și nu suma de 700 așa cum prevede Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010.
Intimata S. N. de T. F. de M. "C. M. " S. . a formulat întâmpinare
solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
În motivare, intimata a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că, părțile contractante ale CCM la nivel de Unitate aveau posibilitatea modificării clauzelor acestuia prin încheierea de acte adiționale la CCM și implicit la CIM.
Pe de o parte, învederează că prevederile contractelor încheiate la nivel de unitate nu sunt contrare celui încheiat la nivel de grup de unități, părțile având posibilitatea negocierii asupra oricăror clauze stabilite prin contractele colective încheiate la nivel de unitate.
Astfel, părțile au stabilit modul de salarizare al personalului, salarizare respectată de angajator, reclamanții primind un salariu corespunzător nivelului de pregătire și încadrare și cu mult mai mare decât cel prevăzut prin CCM-RT 2008-2010.
Pe de altă parte, la încheierea contractului colectiv la nivel de unitate, S.
C. M. SA a respectat dispozițiile Hotărârilor de Guvern care au stabilit bugetele de venituri și cheltuieli ale societății și în mod deosebit cheltuielile aferente
fondului de salarii ce reprezintă limite maxime și nu pot fi depășite, drepturile cuvenite reclamanților în temeiul contractului colectiv de muncă și celui
individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp, nefiind contestate prevederile CCM la nivel de unitate în timpul valabilității acestuia.
S-a apreciat că, în fapt, acțiunea de față are ca obiect, o renegociere a salariului la nivel de unitate, comparativ cu CCM la nivel superior, ceea ce este inadmisibil, dat fiind că ar institui în sarcina angajatorului o obligație ce nu poate fi onorată, știut fiind că, societatea a fost obligată să aplice programe de
restructurare, fiind obligată de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în hotărârile de guvern de aprobare a bugetelor de venituri și cheltuieli.
În același timp menționează că așa cum reclamanții precizează în cererea de chemare în judecată, aceștia solicită acordarea unor drepturi mai avantajoase prevăzute de unul din articolele CCM - RT, făcând abstracție de dispozițiile celorlalte articole ale aceluiași contract, ba mai mult, combină dispozițiile care reglementează aceeași instituție - a salarizării - în vederea obținerii unei noi formule de calcul.
S-a reținut că reclamanții, printr-o interpretare proprie și limitativă fac referire numai la dispozițiile art.41 lit. a alin 3 CCM - RT, fără a menționa și dispozițiile lit. b ale aceluiași articol precum și a dispozițiilor CCM la nivel de unitate.
Invocând dispozițiile art. 977 și urm. Cod civil, potrivit cărora toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din întregul act, pârâta a susținut că aplicând metoda interpretării sistematice și teleologice a normei juridice în discuție, se constată că art.41 din CCM nu poate fi interpretat prin scoatere din context și fără a fi avute în vedere și dispozițiile imediat următoare înserate în litera b., potrivit căruia părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv iar la stabilirea salariului de bază minim brut pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art.41, pct.1.
În completarea susținerii, s-a arătat că reclamanții nu au făcut referire și la coeficienții de ierarhizare stabiliți de CCM RT ci, sunt interesați numai de introducerea în baza de calcul a sumei de 700 lei respectiv 750 lei în algoritmul de calcul întemeiat aplicarea coeficienților la nivel de unitate, ceea ce echivalează cu, crearea unei noi legi și încălcarea algoritmului de calcul convenit de partenerii sociali, dispozițiilor contractuale fiindu-le aplicabile aceleași dispoziții de interpretare și aplicare ca și celor legale.
În aprecierea pârâtei prevederea art.41 pct.3 lit. b), în sensul că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulate la lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, nu este decât o reiterare a principiului prevăzut în art.8 alin 2 din Legea nr.130/1996.
A apreciat că, semnificația cuvântului bază este aceea de "nivel minim" fiind vorba de baza negocierii, adică rezultatul negocierii nu poate fi în sensul unor salarii mai mici.
S-a mai precizat că prevederea în sensul că la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi stabiliți la pct. l, întărește concluzia de mai sus, în sensul că, baza negocierii contractelor colective de muncă la nivel inferior nu este dată separat nici de salariul minim de 700 lei și nici de coeficienții de ierarhizare prevăzuți la art.41 pct. f. ci de produsul ( rezultatul înmulțirii") acestora.
S-a apreciat că, nu există nici un temei de a asimila clasa 1 de salarizare de la nivelul unității cu salariul de 700 lei la nivel de ramură, clasa 1 de salarizare fiind o constantă aplicată la calcularea salariilor de bază în funcție de ierarhizare, dar nu este și un salariu minim.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține că recursul este nefondat, pentru considerentele de succed.
Reclamantul recurent se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se constată însă, că reclamanții nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și respectiv, la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanții nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamantul recurent nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se
interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamant faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta salariul de bază mai mic pentru fiecare din salariații reprezentați în cauză.
Concluzia este că negocierea la nivel de grup de unități a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamantul recurent, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Față de caracterul neîntemeiat al acestui aspect din critici, analiza celuilalt aspect al ei, referitor la lipsa de relevanță a dificultăților financiare ale pârâtei, nu se mai impune, fiind superfluă, întrucât se află într-o dependență subordonată față de primul aspect. Numai caracterul întemeiat al primului aspect al criticii impunea analiza și acestui al doilea aspect.
În raport de cele arătate, în baza art. 312 alin. 1 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmează să se respingă ca nefundat recursul.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBERTATEA CĂI F. C. împotriva sentinței civile nr. 12840 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. T.
D.
C.
G.
N.
M.
GREFIER
N. N.
Red.N.M./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: B. G. Z.
