Decizia civilă nr. 4379/2013. Cotestație decizie concediere

Dosar nr._ *

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4379/R/2013

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M.

GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul D. R. O. împotriva sentinței civile nr. 10029 din 10 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului C., privind și pe pârâta intimată SC C. H. SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 4 noiembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 10029 din 10 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului C. s-a respins acțiunea formulată de reclamantul D.

R. O. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. H. S.A. și a fost obligat reclamantul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin decizia nr.87/_, pârâta a decis încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, începând cu data de_ în temeiul art.65 alin.1 C. muncii, republicat.

S-a avut în vedere că pentru a lua o asemenea decizie, pârâta s-a raportat la Hotărârea nr.9/_ a Consiliului de Administrație prin care s-a desființat postul de manager zonă din locația C., adresa de preaviz, contractul individual de muncă și adresa către A.J.O.F.M. C. .

S-a reținut că prin Hotărârea nr.9/_ Consiliul de Administrație al pârâtei având în vedere situația economico-financiară a societății a hotărât că începând cu_ să se desființeze un post de manager zonă, cu locația în

județul C. .

Au fost avute în vedere și următoarele aspecte:

Conform contractului individual de muncă al reclamantului, acesta a fost angajatul pârâtei în funcția de manager zonă cu desfășurarea activității în zona

C. .

Din organigrama pârâtei anterioară datei emiterii deciziei contestate, rezultă că postul de manager vânzări avea alocații în P., București, C., Timiș, Constanța, Bacău, Brașov, Sibiu și Pitești.

Din organigrama ulterioară emiterii deciziei contestate, rezultă că postul de manager vânzări avea locații în P., București, Timiș, Bacău, Sibiu și Pitești.

Potrivit prevederilor art.65 C. muncii, republicat, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.

Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Din analiza celor două organigrame arătate anterior instanța a reținut că rezultă fără echivoc că postul ocupat de către reclamant a fost suprimat din structura pârâtei.

Din interpretarea dispozițiilor art.65 anterior arătat cu privire la existența unei cauze reale și serioase care a avut drept consecință concedierea reclamantului se desprind în aprecierea instanței mai multe condiții care definesc cauza reală și serioasă.

În primul rând, cauza reală trebuie să aibă caracter obiectiv, adică să fie reclamată de existența uneia dintre situațiile expres menționate în art.65, respectiv dificultăți economice, transformări tehnologice sau reorganizarea activității.

În al doilea rând, cauza este serioasă dacă reprezintă adevăratul motiv al concedierii, fără ca aceasta să aibă rolul de a disimula existența unui alt motiv.

În cazul de față, instanța a constatat că prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.9/2011 pârâta a hotărât reorganizarea structurii acesteia în scopul eficientizării activității prin desființarea postului de manager zonă din locația C. .

Desființarea postului ocupat de reclamant a fost determinată de situația economico-financiară a societății care a avut un rezultat negativ pe ultimii 3 ani, așa cum rezultă din situațiile financiare sintetice și analitice, din situația activelor, datoriilor și capitalurilor din anul 2011.

Referindu-se la faptul că, prin concluziile scrise reclamanta nu a recunoscut situația economico-financiară a pârâtei și mai mult, a arătat că au fost angajate și alte persoane, instanța a reținut că pentru perioada 01.08.-_ pârâta nu a declarat vreun post vacant pentru funcția de manager zonă iar numitul D.T. a fost încadrat pe o perioadă determinată cuprinsă între_ și_, în funcția de manager proiect, funcție care potrivit fișei postului are atribuții diferite de funcția de manager zonă deținută de reclamant.

Față de cele ce preced, instanța a concluzionat că sunt îndeplinite prevederile art.65 C. muncii, respectiv cauza concedierii reclamantului este reală în sensul că rezultă din dificultățile economice care au determinat reorganizarea unității prin desființarea unor locuri de muncă și este serioasă datorită faptului că desființarea postului deținut de către reclamant a fost impusă din necesități evidente pentru îmbunătățirea activității ca o consecință firească a situației economico-financiare, motiv pentru care a respins petitul 1 al cererii de chemare în judecată.

Raportându-se la prevederile art.80 alin.1 C. muncii republicat, potrivit căruia în cazul în care concedierea a fost efectuată in mod netemeinic sau nelegal, instanța a dispus anularea ei și a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, instanța a apreciat că pârâta a făcut concedierea în mod legal, motiv pentru care petitul privind acordarea drepturilor bănești la petitul 2 a fost respins ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. R. O. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în

sensul

admiterii cererii introductive, respectiv anularea Decizia de concediere nr. 87/_ emisă de pârâtă ca nelegală și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care aș fi beneficiat, începând cu data de_ și până la pronunțarea deciziei în recurs.

În motivele de recurs se critică hotărârea atacată pentru motivul că nu face nico referire la argumentele și probele invocate de reclamant prin concluzii, ca urmare a administrării probațiunii de către ambele părți. În susținerea criticii s-a arătat că preluând concluziile CEDO în cauza Albina contra României, Î.C.C.J. a arătat în Decizia nr. 1540/2010 că "dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia. A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei. "

În susținerea criticii s-a mai arătat că a depus în probațiune Fișa postului pentru numitul Domocoș Theodor (preluată din dosarul nr._ unde fusese depusă de pârâtă), a depus de asemenea adrese de la persoane juridice, distribuitori ai pârâtei, din care rezulta că numitul Domocoș Theodor i-a preluat atribuțiile însă nicio parte a motivării sentinței atacate nu se referă la aceste probe. Totodată, a arătat că deși pârâta sa apărat invocând alte motive ale concedierii decât cele din decizia de concediere și că, deși se susține că numitul Domocoș Theodor a fost angajat pe postul de manager de proiect la departamentul de vânzări în organigramele depuse de pârâtă nu se regăsește un asemenea post, totuși instanța nu a menționat și nu a comentat aceste argumente. A mai arătat că instanța comentează asupra situației economice dificile invocate de pârâtă, fără a răspunde susținerilor noastre privind faptul că în aceasta situație dificilă, concomitent cu concedierea mea a fost angajată o altă persoană, pentru o perioadă de șase luni (din contractul de muncă rezultând chiar un salariu mai mare pentru această persoană decât a avut el).

În aprecierea reclamantului era normal ca instanța să analizeze și să răspundă concluziilor lui formulate în contradictoriu cu pârâta, oral, după încheierea fazei cercetării judecătorești, așa cum a făcut referitor la concluziile pârâtei. Lipsa din motivarea hotărârii a oricăror referiri la argumentele concrete și probele depuse de reclamant echivalează cu o lipsă a motivării respingerii susținerilor reclamantului, dovedind și o lipsă de imparțialitate a instanței care a luat în discuție doar argumentele și probele pârâtei.

Reclamantul a mai arătat că hotărârea atacată este netemeinică întrucât probele dosarului dovedesc că postul pe care l-a ocupat nu a fost desființat și că motivele concedierii nu au fost reale și serioase, în realitate, a atribuțiilor corespunzătoare acestui post li s-a dat o altă denumire și în locul lui a fost angajată o altă persoană, condiții în care nu este îndeplinită condiția cerută de art. 65 alin. (2) din legea nr. 53/2003 (Codul muncii) cu privire la efectivitatea desființării locului de muncă.

În ceea ce privește susținerea pârâtei că postul de Manager zonă C. a fost desființat ca urmare a unei hotărâri adoptate la_ de Consiliul de Administrație al S.C. C. H. S.A., în urma unui studiu de eficiență economico-financiară care a condus la reorganizarea activității și reducerii costurilor societății a fost însă realizată în luna decembrie 2011, ulterior concedierii lui. În apreciere reclamantului lipsa unui număr de înregistrare în evidențele pârâtei (toate celelalte acte de acest fel au număr de înregistrare), precum și având în vedere data la care a fost depusă (doar cu al doilea set de acte al pârâtei) studiul la care a făcut referire este o probă constituită pro causa.

Organigrama anului 2011 nu a fost modificată ca urmare a Hotărârii nr. 9/_ iar în Organigrama aferentă anului 2012 nu se regăsește nicio poziție cu denumirea "Manager de proiect", post pe care se susține că a fost angajat numitul Domocoș Theodor. De asemenea, deși în această ultimă organigramă apare că au dispărut posturile aferente locațiilor C. și Brașov, prin Sentința civilă irevocabilă nr. 521/M/2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr._ s-a constatat că desființarea postului Manager Zona Brașov a fost una

fictivă, în locul dnumitului R. Dragoș fiind angajată o altă persoană care îndeplinea aceleași atribuții (subsemnatul am depus o copie a sentinței la dosar la termenul la care s-au discutat cererile în probațiune), ceea ce înlătură prezumția de veridicitate a acestui înscris.

A mai invocat reclamantul că din fișa postului rezultat că acesta a ocupat postul de manager zonă, cu activități în județele C., Maramureș, Satu-Mare, Bistrița, Alba, Sibiu, în contractul de muncă al numitului Domocoș Theodor, încheiat la_, se specifică faptul că activitatea acestuia se desfășoară la Compartimentul Vânzări, cu clienți din zona Mureș (aferentă Zonei Centru Nord cu baza la C., conform actelor pârâtei) în Organigrama aferentă anului 2012 nu este specificată locația Mureș, prin urmare zona Centru Nord nu a fost desființată.

- În susținerea criticii s-a mai arătat că din adresele primite de la distribuitori aflați în Zona Centru Nord, respectiv S.C. VAVIR ZETEA S.R.L. cu sediul în Sieni jud. Maramureș, S.C. CONCORD S.R.L. cu sediul în C. -N. jud.

C., S.C. CAFE BAR SELECT S.R.L. cu sediul în Bistrița, jud. Bistrița Năsăud și

S.C. IMPAL S.R.L. cu sediul în Baia Mare jud. Maramureș, toate societăți distribuitoare care aveau relații comerciale de vânzări cu pârâta anterior concedierii subsemnatului - după cum rezultă din contractele depuse în probațiune de subsemnatul la ultimul termen de judecată, rezultă că până în septembrie 2011 relațiile comerciale dintre aceste societăți și pârâtă s-au desfășurat prin intermediul meu ca manager zonal de vânzări, iar din septembrie 2011 atribuțiile mele în aceste raporturi au fost preluate de numitul Domocoș.

În Fișa postului FRU 01.01 pentru domnul Domocoș Theodor (pe care pârâta nu a contestat-o, cu atât mai mult cu cât chiar aceasta a depus-o la dosarul cauzei) se menționează că postul de manager de proiect este în realitate un post de (Area Sales Manager - manager Zonă) și sunt enumerate atribuții care ascund de fapt atribuțiile unui manager de zonă - spre exemplu cele subliniate de el (depusă la ultimul termen de judecată, preluată din dosar nr._, f.81).

Pârâta a depus o "Propunere de restructurare poziție ASM Centru Nord" care pune în evidență faptul că se maschează înlocuirea lui cu o transformare a postului, invocându-se o conduită a lui necorespunzătoare, fără ca pe parcursul anilor în care a fost angajat să i se fi aplicat vreo sancțiune și fără o dovadă a scăderii vânzărilor în zona de care a răspuns, aceasta fiind în mod evident o probă constituită pro causa. Această probă contrazice afirmația privind desființarea postului și susține de fapt "necesitatea" angajării unei alte persoane, lucru care de altfel s-a și întâmplat. Conform art. 79 din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) în fața instanței de judecată nu pot fi susținute alte temeiuri ale concedierii decât cele din decizia de concediere. în decizie se menționează desființarea postului, în scriptul menționat se susține că postul s-a "transformat" pe el fiind necesar a fi angajată o altă persoană, fără ca această afirmație să fie susținută de vreo organigramă.

Crearea unui nou post și angajarea unei persoane căreia i se oferă un salariu mai mare, chiar dacă temporar, pentru o perioadă de 6 luni, contrazice motivul dificultăților financiare invocat de pârâtă.

Și în prezent atribuțiile pe care le îndeplinea există în structura unui post de Area Sales Manager și sunt îndeplinite de domnul Negrea I. .

În aprecierea reclamantului din toate probele invocate mai sus a rezultat clar că atribuțiile postului ocupat de el nu au dispărut și că a existat în continuare un post cu aceleași atribuții, afirmația că s-a înființat un post cu alte atribuții și o altă denumire în legătură cu vânzările pârâtei pentru județele Mureș, Maramureș, C., Bistrița Năsăud, după concedierea lui, nu este susținută de organigramele anilor 2011, 2012. Mai rezultă din probațiunea administrată că atribuțiile pe care le-a avut anterior erau îndeplinite, imediat după concedierea lui, de Domocoș Theodor care îndeplinea în fapt funcția de Area Sales Manager (ASM) - Manager zonă pentru zona C. sau Centru Nord. Astfel, nu este îndeplinită condiția cerută de art. 65 alin. (2) din legea nr. 53/2003 (Codul muncii) cu privire la efectivitatea desființării locului de muncă, cu consecința nelegalității deciziei de concediere contestate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata S.C. C. H. solicită respingerea recursului, apreciind că criticile aduse hotărârii de recurent sunt nefondate

.

În acest sens a arătat că la data pronunțării hotărârii judecătorești atacate, instanța a avut in vedere atat concluziile reclamantului cat si concluziile paratei, precum si toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Prin încheierea de ședința din luna martie 2013, s-a încuviințat probe pentru ambele parti, si anume proba cu acte si proba testimoniala cu un martor pentru reclamant, iar pentru parata proba cu înscrisuri.

Reclamantul la data de_ renunța la proba testimoniala, înțelegând sa se folosească numai de proba cu înscrisuri in dovedirea acțiunii si in combaterea deciziei de concediere. Inscrisurile si de care a înțeles sa se folosească, depuse la dosarul de cauzei sunt fisa postului a numitului DOMOCOS THEODQR si adeverințe depuse din partea unor distribuitori.

S-a mai arătat că instanța de fond menționează in sentința, împrejurarea ca reclamantul,, nu a recunoscut situația economico-finanaciara,,, si isi menține punctul de vedere ca " postul deținut de către acesta a fost ocupat de către alte persoane,,, facand expres referire la numitul DOMOCOS THEODOR în privința căruia instanța reține că a fost încadrat pe o perioada determinata cuprinsa intre_ si_ in funcția de manager proiect, funcție care potrivit fisei postului are atribuții diferite de funcția de manager zona deținuta de reclamant. În aprecierea pârâtei față de aceste rețineri ale instanței rezultă că aceasta s-a pronunțat cu privire la înscrisurile depuse de către recurent, critica fiind neîntemeiată, reclamantul având parte de un proces echitabil, instanța încuviințându-i pronunțând o hotărâre raportat la probele de care a inteles sa se

folosească in dovedirea acțiunii. A precizat că reclamantul nu a făcut decât simple afirmații ce nu au fost susținute si nici dovedite in niciun fel.-

Raportat la susținerea reclamantului că instanța nu a avut in vedere decât argumentele si probele paratei, a arătat că se impune a se observa faptul ca singurele motive in susținerea si dovedirea acțiunii au fost ca societatea nu are pierderi si ca postul acestuia a fost ocupat de către o alta persoana, aspecte cu privire la care a depus întreaga documentație ce a stat la baza emiterii deciziei de concediere, precum și alte înscrisuri.

In opinia pârâtei, este evident ca instanța de fond a pronunța o hotărâre prin prisma tuturor actelor depuse la dosar de toate părțile. Faptul ca instanța a făcut referiri vis-ă-vis de înscrisurile depuse este consecința faptului că aceasta in virtutea rolului activ si in aflarea adevărului, a verificat prin prisma art. 65 din Codul Muncii, daca concedierea a avut loc ca urmare a unei cauze reale, serioase si obiective.

Prin prisma acestor condtii evident ca instanța de fond a făcut referire la organigrama, la situația economico-financiară a societatii( asa cum rezulta din situația economica întocmita de către directorul financiar al societății), din bilanțurile financiare contabile.

Fata de toate aceste motive apreciază, ca instanța de judecata a dat eficienta dispozițiilor art. 129 Cod procedura Civila.

În același timp a arătat că din verificările actelor depuse la dosar cu referire la contractul individual de munca al numitului DOMOCOȘ THEODOR, act adițional, cerere angajare, se poate observa faptul ca semnătura acestuia nu este aceeiasi de pe contractele de distribuție ce au fost depuse la dosar de către recurent, aceste contracte au fost vizate de către director de vânzări D. BURLACU.

Afirmația făcuta de către contestator si anume ca pe postul deținut de către acesta a fost angajata o alta persoana si ne referim la DOMOCOȘ THEODOR, a fost apreciată ca nefondata. Urmează sa observați si sa constatați faptul ca prin compararea celor doua contracte individuale de munca, rezulta funcția pe care cei doi le dețineau si anume, primul funcția de manager zona, având COD COR 1.

, iar cel de al doilea funcția de manager proiect pentru zona Mureș având cod COR 2., atribuțiile celor două funcții fiind diferite, așa cum rezultă din fișele posturilor.

În aprecierea pârâtei adresele confirmare depuse de către colaboratorii ei nu sunt in măsura a certifica ca cele învederate mai sus, nu sunt reale si se referăla faptul ca Domocoș Theodor ar fi preluat funcția contestatorului.

Sub acest aspect sunt de avut in vedere si adresele emise de către AJOFM Prahova din care rezulta ca nu a declarat un post vacant pentru funcția de manager proiect asa cum sunt obligați prin lege si ca Domocoș Theodor a deținut funcția de manager proiect.

Examinând hotărârea atacată prin luarea în considerare a criticilor din recurs și a apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Criticile aduse hotărârii se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. având în vedere că se referă la aplicarea greșită a legii prin:

încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin nesocotirea dispozițiilor art. 65 alin. 2 din Legea nr. 53/2003.

În ce privește prima critică se constată că reclamantul analizează încălcarea dreptului la un proces echitabil raportat la maniera primei instanțe de a motiva hotărârea.

A avut în vedere reclamantul faptul că prima instanță nu a făcut referire expresă în motivarea hotărârii la probele depuse de el, respectiv fișa postului numitului Domocos Theodor mai multe adrese de la persoane juridice, distribuitori ai pârâtei din care ar rezulta că această persoană a preluat atribuțiile lui.

Acceptând că un proces echitabil implică și o analiză nepartinică în cadrul motivării hotărârii judecătorești a mijloacelor de probă de care fiecare parte s-a folosit, acceptându-le sau înlăturându-le motivat, totuși o încălcare a procesului echitabil nu poate fi dedusă din maniera în care hotărârea, motivează admiterea sau înlăturarea unor asemenea mijloace.

Această motivare poate să rezulte nu numai dintr-un considerent special și expres asupra unui mijloc de probă ci și din cuprinsul altor considerente care se leagă între ele și din care să rezulte virtualmente respingerea lui.

Esențial este ca să rezulte neechivoc din motivarea hotărârii că toate mijloacele de probă au fost analizate și că tezele lor probatorii se regăsesc într-un fel sau altul în hotărârea pronunțată.

Este și cazul hotărârii atacate, din care rezultă că atunci când a făcut analiza cerințelor art. 65 din Codul muncii, face referire expresă la situația numitului Domocos Teodor, inclusiv cu referire la atribuțiile postului acestuia.

În consecință, critica este neîntemeiată.

În ce privește cealaltă critică se constată că este întemeiată.

Reclamantul a fost concediat întrucât s-a desființat postul de Manager- Zonă-cod cor 1. din locația C., urmare a reorganizării activității, așa cum rezultă din Decizia nr. 87/_ .

Din actele dosarului, nevoia de reorganizare a pârâtei, prin reducerea postului ocupat de reclamant, rezultă din următorul context:

- la_ directorul de vânzări al pârâtei propune Consiliului de administrație restructurarea poziției Area Sales Manager (Manager Zonă, conform încadrării) pentru Nord, poziție ce are ca obiect de activitate acoperirea teritorială a următoarelor județe: C., Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj și Satu- Mare.

Motivația propunerii a fost:

-modul de lucru al ocupantului postului, în speță reclamantul, rezultat din evaluările anuale, săptămânale și lunare;

-modul de lucru ce a conținut abateri repetate de la dispozițiile de muncă;

-relaționarea inter-departamentală și lipsa de conformitate cu prevederile Regulamentului Intern;

-referatele disciplinare întocmite împotriva Area Sales Manager Centru Nord de-a lungul activității.

O concluzie a motivării propunerii a fost că Zona Centru Nord (județele C., Mureș, Bistrița-Năsădu, Maramureș, Sălaj, Satu-Mare) trebuie să facă obiectul unui proiect special care să aibă ca obiectiv principal aducerea afacerii în parametri doriți de societate din cele două perspective: controlul costurilor și profitabilitate.

  • în data de_ Consiliul de Administrație al societății pârâte prin Hotărârea nr. 9 decide desființarea începând cu_ a unui post de Manager Zona cu locația în jud. C. făcându-se trimitere la procesul-verbal din aceeași dată, nedepus la dosar. Doar prin întâmpinare pârâta s-a arătat că decizia a avut la bază un studiu economic-financiar, nici acesta nedepus la dosar.

  • la_ după emiterea deciziei de concediere directorul economic al pârâtei face o analiză economico-financiară pe 3 ani anteriori, cu concluzia creșterii cheltuielilor, societatea având un bilanț negativ între venituri și cheltuieli.

În verificarea cerinței prevăzute de art. 65 din Codul muncii ca desființarea postului să aibă o cauză reală se constată că contextul relevat nu o confirmă.

Cauza este reală când prezintă un caracter obiect, adică să fie impusă de unul sau mai multe motivă fără legătură cu persoana salariatului. Cu alte cuvinte, cauza trebuie să fie independentă de factori subiectivi, de buna sau reaua credință a angajatorului.

Or, în cauză singura motivație care a stat la baza desființării postului este propunerea directorului de vânzări din_ care evidențiază cert aspecte subiective legate de persoana reclamantului care impunea eventual luarea unei alte măsuri.

În cauză nu este îndeplinită nici cerința ca reducerea postului să fie efectivă, cerință de asemenea prevăzută de art. 65 din Codul muncii.

Așa cum s-a conturat în doctrină și practica judiciară desființarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia ori în statul de funcții.

Deși din compararea organigramelor pe anii 2011 și 2012 ale pârâtei rezultă că în anul 2012 au fost desființate 3 posturi de manageri de zonă, printre care se regăsește și cel din zona Centru-Nord cu locația în C. -N., totuși nu a fost o desființare efectivă.

O desființare efectivă a postului nu poate fi dedusă exclusiv din neregăsirea în organigramă ulterior emiterii deciziei de concediere pe motiv de desființare a postului ci trebuie să se constate că în organigrama angajatorului nu apare un nou post cu atribuții preluate de la vechiul post sau să nu se fi înființat un nou post cu asemenea atribuții chiar dacă nu apare în organigramă.

În cauză este necontestat că la propunerea directorului de vânzări a pârâtei s-a înființat postul de manager de proiect pe care a fost angajat numitul Domocos Teodor, chiar dacă postul nu apare în organigrama pe anul 2012.

Postul de manager de proiect are locația în C. -N., fapt necontestat de pârâtă și în fișa postului apar ca atribuții: asigurarea, prezentarea, promovarea și vânzarea produselor din portofoliu; urmărirea realizării vânzărilor pe zona de care răspunde în vederea creșterii cotei de piață și elaborarea gradului de satisfacere a cererii prin deplasări zilnice pe rute stabilite în zona în care este răspunzător; urmărește vânzarea produselor comercializate de către societate precum și încasarea contravalorii acestora.

Comparativ, din fișa postului reclamantului rezultă atribuții cu conținut identic chiar dacă forma este diferită. Astfel cu titlu de exemplu: realizează obiectivele de vânzări (cifră de afacere și volum); vizite zilnice în piață pentru supervizarea activităților de distribuție cu agenți de vânzări ai distribuitorilor, efectuare comenzi, identificarea de noi oportunități de afacere în zona arondată etc.

Așadar se constată că postul reclamantului nu a dispărut ca necesitate funcțională astfel că nu se justifică de către pârâtă desființarea postului.

Sub acest aspect este de observat că relațiile comerciale ale pârâtei în zona Centru-Nord au continuat de la locația din C. -N. și după concedierea reclamantului, prin intermediul numitului Domocos Theodor.

În acest sens este adresa de confirmare a SC Cafe Bar Select Bistrița- Năsăud unde se arată că "începând cu luna septembrie 2011 atribuțiunile de ASM ale domnului D. R. au fost preluate de domnul Domocos Theodor"; fiind relevante relațiile comerciale derulate (fila 98 dosar fond).

O confirmare identică sub aspectul preluării atribuțiilor reclamantului de către Domocos Theodor vine și de la SC Impex SRL C. -N. (fila 100 dosar fond).

Aceste confirmări relevă și faptul că deși în contractul de muncă al numitului Domocos Theodor se face referire la faptul că activitatea se va desfășura doar cu clienți din zona Mureș, atribuțiile postului vizau și zonele ce reveneau reclamantului, Bistrița-Năsăud, C. .

Este real că numitul Domocos Theodor a fost angajat pe perioadă determinată în martie 2012 încetându-i raporturile de muncă însă acest fapt nu prezintă relevanță în ce privește îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 65 din Codul muncii care se analizează în raport de data concedierii pentru desființarea postului, care așa cum s-a arătat nu sunt îndeplinite în cauză.

Eventualul caracter determinant al postului de manager proiect, nedovedit însă, putea prezenta relevanță doar în ce privește o eventuală reintegrare în muncă, dar reclamantul nu a solicitat acest lucru.

În consecință, față de cele arătate se constată că cauzele desființării postului reclamantului prevăzute de art. 65 din Codul muncii respectiv aceea de a fi reală și efectivă nu erau îndeplinite la data emiterii deciziei de concediere a reclamantului.

Dovezile pârâtei în afara organigramelor care au fost analizate, respectiv adresa de la I.T.M. Prahova privind reangajarea de agenți de vânzări ulterior concedierii reclamantului, precum și celelalte acte depuse la dosarul cauzei, depuse în susținerea îndeplinirii cerinței ca postul să fi fost efectiv desființat nu au relevanța necesară comparativ cu argumentele bazate pe dovezi mult mai puternice reținute în reținerea nedesființării efective a postului ocupat de reclamant care în fapt nu a suferit decât o schimbare de titulatură.

Astfel fiind, în baza art. 312 alin 1, 2 și 3 teza I-a din C.pr.civ. urmează să fie admis recursul, modificată hotărârea în sensul admiterii acțiunii reclamantului, anulată decizia de concediere și în temeiul art. 80 alin. 1 din Codul muncii să oblige pârâta să-i plătească cu titlu de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat începând cu data de_ și până la data prezentei decizii.

În baza art. 274 C.pr.civ. urmează să oblige pârâta să plătească reclamantului suma de 2300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și recurs, reprezentând onorariul de avocat dovedit cu factura nr. 62 din_ și chitanța nr. 233 din_ .

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul D. R. O. împotriva sentinței civile nr. 10029 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ * pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul D. R. O. în contradictoriu cu pârâta SC C. H. SA și în în consecință anulează decizia de concediere nr. 87 din_ emisă de pârâtă și obligă pârâta la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de_ și până la data prezentei.

Obligă pe intimata SC C. H. SA să plătească recurentului D. R.

O. suma de 2300 lei cheltuieli de judecată în recurs și la fond. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

I. T. D. C.

G.

N.

M.

N. N.

red.N.M./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.U. P.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4379/2013. Cotestație decizie concediere