Decizia civilă nr. 3828/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 3828/R/2013
Ședința publică din data de 2 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M.
JUDECĂTOR: D. C. G.
G.: S. - D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta
D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 517 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ * privind și pe reclamanta intimată M. A. R., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 24 septembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 1 octombrie 2013, respectiv
2 octombrie 2013, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 517 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ *
s-a admis în parte contestația formulată de reclamanta M. A. R., în contradictoriu cu pârâta D. G. a F.
P. M. .
S-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 236 din data de 11 iulie 2011, emisă de D. G. a F. P. M., privind încetarea raportului de muncă al reclamantei.
S-a dispus reîncadrarea reclamantei pe postul deținut anterior de inspector de specialitate gr. II, gradația 1, pe durată nedeterminată.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data încetării contractului și până la reintegrarea efectivă.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 1013 din_ și deciziei nr. 238 din_, reclamanta M. A. R. a fost angajată, în funcția de inspector specialitate debutant, pe o perioadă determinată, la Compartimentul Servicii interne - Administrația F. P. a orașului Borșa, începând de la data de 1 mai 2008 și până la organizarea concursului pentru postul respectiv.
Prin decizia contestată nr. 236 din data de 11 iulie 2011, s-a dispus încetarea de drept a contractului individual al reclamantei, începând cu data de 18 iulie 2011, în temeiul art. 55 lit. a), coroborat cu art. 56 alin.1 lit. i) din Codul muncii, ca urmare a expirării termenului contractului.
În conformitate cu dispozițiile art. 82 din Codul muncii, prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. 1, angajatorii au posibilitatea de a angaja, în
cazurile și în condițiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată, care se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului de muncă pe durată determinată, acesta nu putea fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 de luni.
În ipoteza în care contractul a fost încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă a fost suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor care au determinat suspendarea contractului de muncă al salariatului titular.
Potrivit mențiunii inserate la punctul 2.3 din contractul individual de muncă nr. 1013 din_, acesta a fost încheiat pe o durată determinată, până la organizarea concursului pentru postul ocupat de reclamantă.
În conformitate cu dispozițiile art. 41 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.
Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod.
În ceea ce privește durata contractului, respectiv momentul la care vor înceta efectele sale, nu a intervenit o modificare prin acordul părților, cu respectarea dispozițiilor art. 41 din Codul muncii.
Pe de altă parte, simpla mențiune în contract că a fost încheiat pe durată determinată nu produce efectele corespunzătoare, dacă postul a fost vacant și prin natura ei munca are caracter permanent.
În consecință, dacă au fost întrunite cerințele imperative ale legii pentru încheierea contractului pe durată nedeterminată, orice clauză potrivit căreia contractul ar fi fost încheiat pe durată determinată a fost nulă.
Prin urmare, relevant pentru stabilirea duratei contractului a fost caracterul permanent sau limitat (sezonier) al postului, iar nu voința părților concretizată prin încheierea acelui contract.
În condițiile în care angajatorul nu a respectat prevederile legale referitoare la termenul maxim pentru care o persoană poate fi angajată pe durată determinată și atâta timp cât raporturile de muncă dintre părți au continuat și după expirarea acestuia, tribunalul a apreciat că natura reală a contractului a fost cea a unui contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată
Nu a avut nici un temei factual sau legal apărarea pârâtei privind încetarea raporturilor de muncă dintre părți prin concediere, în baza art.65 din Codul muncii, ca urmare a necesității încadrării unității în limitele bugetare și în schemele de personal aprobate, având în vedere că în cuprinsul deciziei contestate s-a dispus încetarea de drept a contractului, conform art. 55 lit. a), raportat la art. 56 lit. i) din Codul muncii.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, constatând nelegalitatea deciziei nr. 236 din 11 iulie 2011, privind încetarea de drept a contractului, instanța a constatat nulitatea absolută a acesteia și a dispus reîncadrarea reclamantei pe postul deținut anterior de inspector de specialitate gr. II, gradația 1, pe durată nedeterminată.
În baza art.80 alin.1 din Codul muncii, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data încetării contractului și până la reintegrarea efectivă.
Instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, constatând că reclamanta nu a dovedit prejudiciul moral pe care l-a suferit ca urmare a concedierii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P.
M.
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Consideră sentința netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Intimata-reclamantă a fost angajată în funcția de inspector specialitate debutant, pe perioada determinată, conform Deciziei nr.238/_, încheindu-se Contractul individual de muncă nr.1013 /_ .
Conform contractului de muncă reclamanta a fost angajată pe perioada determinata începând cu data de_ până la organizarea concursului.
Prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2180/2011 (comunicat la data de_ ) s-a modificat Ordinul nr.375/2009 privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, noua structura organizatorică intrând în vigoare la data de_, ulterior acest termen fiind prorogat prin O.P.A.N.A.F. nr. 2289/_ până la data de_ .
Potrivit art. III din O.P.A.N.A.F. nr.2180/2011, modificat prin O.P.A.N.A.F. nr. 2365/2011:
"Dispozițiile art.99 alin.(1) lila), alin.(3), (4), (6) și (7) din Legea nr. 188/1999, republicată (2), cu modificările și completările ulterioare si, respective, ale art.65-67 și ale art.75-77 din Legea nr.53/2003, cu modificările și completările ulterioare, sunt direct aplicabile unităților subordonate ale direcțiilor generale ale finanțelor publice județene care își încetează activitatea și nu se mai regăsesc în anexa menționata la art. I";
O.P.A.N.A.F. nr. 2180/2011 prevede obligația comunicării de către conducerile direcțiilor generale județene a statelor noi de funcții care urmează a fi aprobat de către conducerea A.N.A.F.
În aplicarea prevederilor O.P.A.N.A.F. nr. 2180/2011 D. G. de Organizare și Resurse Umane din cadrul A.N.A.F. a comunicat Nota nr. 938.551/_ prin care se precizează faptul că la întocmirea statelor de funcții care vor fi predate obligatoriu până la data de_ nu se vor lua în calcul posturile de execuție vacante existente la acea dată, posturile de execuție vacante fiind doar cele preluate de la unitățile desființate.
Rațiunea pentru care nu mai pot fi luate în considerare este aceea că nu sunt bugetate și că au fost reduse prin proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea H.G. nr.109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Prin Ordinul Președintelui A.N.A.F nr. 2262/_ s-a aprobat numărul maxim de posturi pentru direcțiile generale ale finanțelor publice județene, posturile repartizate și aprobate pentru D.G.F.P. M. fiind în număr de 489, nefiind incluse și posturile vacante, ocupate pe perioada determinată de personal contractual.
Astfel, D.G.F.P. M., neavând posturile vacante în statul de funcții aprobat, acestea nefiind bugetate, nu mai are posibilitatea de a angaja personal (posturi inexistente în statul de funcții).
Astfel, având în vedere Nota nr. 938.551/_ la data de_ s-a acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare conform art. 75 alin.1 din Legea nr. 53/2003 pentru personalul contractual:
" (1) Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit.c) și d) al art. 65 și 66 beneficiază de dreptul de preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.";
Concedierea reclamantei s-a făcut urmare reorganizării instituției, ocupând un post pe perioada determinată ( post vacant), neavând calitate de funcționar public.
Potrivit art. 65 alin.1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii:
"(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul dau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.";
Astfel, având în vedere reorganizarea instituției, faptul că reclamanta a ocupat un post vacant (personal contractual) pe perioada determinată, acesta fiind desființat prin O.P.A.N.A.F. nr. 2262/_, modificat ulterior prin O.P.A.N.A.F. nr. 2305/_, contractul individual de muncă a încetat de drept, nefiind posibilă reîncadrarea acesteia.
Face precizarea că DGFP M. nu a procedat la aceste concedieri conform actelor normative mai sus invocate din proprie inițiativă. Instituția a respectat prevederile odinelor președintelui A.N.A.F. cu privire la reorganizarea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, fiind impus un număr de posturi pe statul de funcții, excluzând posturile vacante existente la aceea dată.
Faptul că instituția recurentă a menționat în preambulul deciziei contestate aceste aspecte referitoare la reducerea posturilor de execuție vacante nu poate atrage nulitatea deciziei, întrucât aceste împrejurări sunt arătate pentru a prezenta întregul context care a determinat încetarea contractelor de muncă pentru personalul contractual angajat cu contracte încheiate pe perioada determinată.
Consideră că simpla derulare a raporturilor de muncă între părți, după expirarea termenului maximal prevăzut de lege, nu transformă însă de drept contractul de muncă cu durata determinată într-un contract de muncă cu durata nedeterminată. Acordul părților - salariat, angajat - în derularea unui raport de munca este intr-adevăr o primă condiție necesară pentru constatarea existentei unui contract de muncă, aceasta nu este însă și suficientă.
Instanța, în mod eronat s-a limitat a constata continuarea raporturilor de muncă după expirarea termenului de 24 luni, apreciind această condiții ca suficientă pentru a aprecia că părțile au convenit la transformarea contractului de muncă pe durată determinată într-un contract de muncă pe durată nelimitată.
Încheierea contractului de muncă în mod legal presupune mai mult decât un raport de voință, este deopotrivă necesar ca acest acord să fie legal, adică să nu eludeze prevederi imperative cuprinse în normele legale în vigoare în momentul încheierii sale.
Art.22 alin.1 din O.G nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a dispus ca:
"Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgentă se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art.21";, interdicția fiind aplicabilă și instituției recurente, ca instituție publică a cărei finanțare se asigura de la bugetul de stat.
Numărul maxim de posturi în administrația publică este stabilit prin lege, iar prin art. III alin.2 din OUG nr.229/2008 privind masuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administrației publice s-a dispus ca:
"autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală au obligația de a face modificările corespunzătoare în structura organizatorică și în statele de funcții, de a stabili numărul maxim de funcții publice de conducere și de execuție, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor
P. i, în termen de 45 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgentă"
Astfel, instanța de fond nu putea ignora aceste prevederi legale pentru a constata că, în ciuda unor interdicții prevăzute în mod expres de lege, părțile ar fi convenit încheierea unu contract de muncă pe durată nedeterminată. În
condițiile în care ocuparea posturilor vacante nu se putea face nici prin concurs, cu atât mai puțin se poate admite că ele puteau fi ocupate prin simplul acord de voință al părților.
Existând un impediment legal în a constata încheierea unu contract de muncă pe durată nedeterminată reținerile instanței apar ca nefondate.
În condițiile în care între părți s-a încheiat un contract de muncă pe durată determinată, este evident că sub aspectul temeiului de drept al încetării acestui contract sunt incidente prev. art. 55 lit. a și art. 56 alin. 1 lit.i din codul Muncii.
În condițiile în care între părți s-a încheiat un contract de muncă pe durata determinată, este evident că sub aspectul temeiului de drept al încetării acestui contract sunt incidente prevederile art.55 lit. a) și art.56 alin.1 lit. i) din Codul muncii.
În considerarea celor de mal sus invocă ca practică judiciară Decizia civila nr. 3569/R/_ a Curții de Apel C., Decizia civila nr.3567/R/_ a Curții de Apel C., Decizia civila nr.3576/R/_ a Curții de Apel C., Decizia civila din_ a Curții de Apel C. în dosar nr._ *.
În drept, art. 304 pct.9 C. proc.civ., Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, O.P.A.N.A.F. nr. 2180/2011, O.P.A.N.A.F. nr. 2261/2011, O.P.A.N.A.F. nr. 2262/2011, O.P.A.N.A.F. nr. 2289/2011, O.P.A.N.A.F. nr. 22290/2011, O.P.A.N.A.F. nr. 23050/2011, O.P.A.N.A.F. nr. 2365/2011, Nota nr. 938.551/_
.
Intimata M. A. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea recursului ca fiind nefundat și pe cale de consecință menținerea în totalitate a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în sumă de 2.000 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 1013 din_ și în baza deciziei nr. 238 din_, reclamanta M. A. R. a fost angajată, în funcția de inspector specialitate debutant, pe o perioadă determinată, la Compartimentul Servicii Interne - Administrația F. P. a orașului Borșa, începând de la data de 1 mai 2008 și până la data organizării concursului inclusiv.
Potrivit punctului2.4 din contract, la expirarea perioadei de stagiu, persoana va susține un examen pentru titularizare pe post. În cazul promovării examenului, contractul de muncă devine contract de muncă pe durată nedeterminată.
Curtea agreează că acordul părților - salariat și angajator - în derularea unui raport de muncă reprezintă o primă condiție necesară pentru constatarea existenței unui contract de muncă, însă aceasta nu este și suficientă.
Este justă susținerea recurentei potrivit căreia încheierea contractului de muncă în mod legal presupune mai mult decât un acord de voință, fiind deopotrivă necesar ca acest acord să fie legal, adică să nu eludeze prevederi imperative cuprinse în normele legale în vigoare în momentul încheierii sale.
Prevederile legale invocate de recurentă sunt cuprinse în art.22 alin.1 din
O.G nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale potrivit cărora:
"Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgentă se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art.21";, interdicția fiind aplicabilă și instituției recurente, ca instituție publică a cărei finanțare se asigura de la bugetul de stat.
Curtea notează că, față de prevederea legală mai sus invocată, condiția esențială avută de vedere de legiuitor era ca posturile să fie vacante, esențială în dezlegarea cauzei fiind așadar definirea noțiunii de vacant.
În concepția recurentului, posturile vacante includ și posturile ocupate pe durată determinată, acestea apărând ca atare în statul de funcții.
În cauza de față însă, deși este real că intimata reclamantă ocupa postul în litigiu în baza unui contract de muncă pe durată determinată, situația acesteia este una particulară, în condițiile în care tocmai în cuprinsul contractului părțile au stipulat o clauză potrivit căruia contractul se va transforma în contract pe durată nedeterminată, sub condiția promovării de către intimată a examenului de titularizare pe post. Cu alte cuvinte, ab intitio părțile au avut intenția de a încheia contractul pe o durată nedeterminată, însă sub condiția promovării examenului amintit, ceea ce face ca întreg procesul să nu poată fi privit altfel decât unitar, în urmărirea aceluiași scop: ocuparea postului pe durată nedeterminată, făcută
însă în mod etapizat.
Acest unic proces urma însă se desfășoare astfel: în prima etapă postul era ocupat pe durată determinată, iar ulterior, după efectuarea perioadei de stagiu de 1 an, se trecea la cea de a doua etapă, a promovării examenului de titularizare, cu consecința transformării contractului într-un contract pe durată nedeterminată.
Curtea subliniază așadar că nu simplul acord de voință al părților a dus la transformarea contractului de muncă inițial într-unul cu durată nedeterminată, ci îndeplinirea unei condiții prevăzute inițial de părți în același contract.
De altfel, chiar recurenta, prin adresa nr.16.750 din 2 iulie 2013 depusă la dosarul cauzei (f.24) admite faptul că datorită intrării în vigoare a OUG 34/2009 nu a mai organizat concurs pentru postul ocupat de intimată, dar a organizat examen de titularizare pentru aceasta, în condițiile în care, prin decizia nr.383/_ intimata este promovată în gradul imediat superior debutantului, și anume acela de inspector de specialitate de grad IV.
Emiterea acestei decizii relevă faptul că recurenta fie nu a privit acest post ca fiind unul vacant, fie l-a încadrat într-una din excepțiile permise de art.22 alin.1 teza II sau art.22 alin.2 din OUG 34/2009, admițând îndeplinirea condiției prevăzute inițial de părți și expusă în paragrafele ce preced.
Acest din urmă fapt este esențial în dezlegarea cauzei, întrucât nr.383/_ este un act administrativ unilateral, intrat în circuitul civil, act a cărui legalitate nu a fost contestată de recurentă prin proceduri specifice și este așadar pe deplin opozabil și Curții, ce este ținută să dea relevanță conținutului său.
Ca atare, în mod corect instanța de fond a reținut că decizia prin care s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă al intimatei reclamante este nelegală, considerentele fiind însă cele expuse în cuprinsul prezentei decizii.
În ceea ce privește faptul că pârâta a menționat în preambulul deciziei contestate aspectele referitoare la reducerea posturilor de execuție vacante, acesta este irelevant, față de temeiul ce a stat la baza încetării raporturilor de muncă prin decizia contestată.
În acest context, Curtea observă și că art.79 Codul muncii interzice angajatorului în cazul unui conflict de muncă să invoce în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizia de concediere, ceea ce limitează posibilitatea pârâtei de a dezvolta critici în sprijinul legalității și temeiniciei măsurii concedierii, când, așa cum s-a reținut anterior, raporturile de muncă au încetat în baza art. 55 lit. a Codul muncii și nu art. 65 din același act normativ.
Într-o atare situație, analiza motivelor de recurs privitoare la aspectele cauzei ce ține de necesitatea desființării unor posturi apare ca superfluă.
Față de cele de mai sus, Curtea, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 517 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D. | G. | A F. | P. | |
M. | împotriva sentinței civile nr. 517 din _ | a T. | ui M. |
pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei M. A. R. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din _
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. | N. | M. | D. | C. G. |
G.
S. - D. G.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: H. D. M.
