Decizia civilă nr. 4543/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4543/R/2013

Ședința publică din 26 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL COMUNEI Ș. și P. COMUNEI Ș. împotriva sentinței civile nr. 2108/F din 10 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -NĂSĂUD în numele și

pentru membrul de sindicat P. D. -A., , și pe pârâta intimată Ș. G. Ș., având ca obiect drepturi bănești - Legea 330/2009.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâții recurenți C. Local al comunei Ș. și P. comunei Ș. au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2108 din_ pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. - Năsăud în numele și pentru membrul de sindicat P. D. A., împotriva pârâților Ș. G. Ș., C. local Ș. și P. comunei Ș., și în consecință a fost obligat pârâta/ul angajator Ș. G. Ș. să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat, potrivit Legii- cadru nr.330/2009 și a Legii nr.285/2010, în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 01 ianuarie 2010-13 mai 2011 (ținându-se seama și de dispozițiile

Legii nr. 118/2010), sume actualizate cu rata inflației începând cu data scadenței și până la data efectivă a plății; a fost obligat C. local Ș. și P. comunei Ș. să asigure finanțarea pârâtei/ului angajator Ș. G. Ș. privind fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta/ul-membru de sindicat P. D. A. face parte din personalul didactic ori didactic auxiliar, iar în cazul acesteia pârâta/ul angajator Ș. G. Ș. nu a calculat drepturile salariale cuprinzând și majorările prevăzute de Legea nr.221/2008 pentru perioada indicată în acțiune 01 ianuarie 2010-13 mai 2011, la calcularea și plata drepturilor salariale n-au fost incluse majorările prevăzute de aceeași lege, aspect reieșit din adeverința depusă la dosar.

Prin Decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii

, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009

.

Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.

Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008. Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.

La data de 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit art.330 alin.5 din Legea nr.330/2009, lege aplicabilă pentru perioada indicată în acțiune, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

  1. noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

  2. sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.

Prin Decizia nr.11/2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție, publicată în monitorul oficial din 31 octombrie 2012

, au fost admise recursurile în interesul legii

declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova și, în consecință:

S-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit art. 330^7 alin. 4 Codul de procedură civilă.

În considerentele acestei decizii s-a arătat, printre altele, că stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele

interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1. În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin

includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței depuse la dosar. Prin urmare, în privința reclamantei/ului membru de sindicat s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008.

Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat reclamanta/ul membru de sindicat începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008. Salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011. Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011.

La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011

a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.

În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, tribunalul a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.

Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.

Având în vedere considerentelor reținute, a textelor legale și a deciziilor în interesul legii invocate, tribunalul a admis acțiunea civilă formulată împotriva unității de învățământ și în consecință a obligat pârâtul/a angajator să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei/ului membru de sindicat potrivit Legii-cadru nr.330/2009 și a Legii nr.285/2010 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 01 ianuarie 2010-13 mai 2011 (ținându-se seama și de dispozițiile Legii 118/2010), sumă actualizată cu rata inflației începând cu data scadenței și până la data efectivă a plății .

Potrivit art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, lege aplicabilă în cauză raportat la perioada indicată în acțiune, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii. Finanțarea acestor unități are două componente, finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, ce include și cheltuielile de personal (inclusiv drepturile salariale) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si alte venituri ale bugetelor locale.

De asemenea și potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, lege în vigoare în luna februarie 2011, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Conform art.36 din Legea nr.215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități

publice și în justiție potrivit art.62 din Legea nr.215/2001, iar potrivit art.63 alin.4 din aceeași lege primarul exercită funcția de ordonator de credite și întocmește proiectul bugetului local.

Ținând seama de aceste dispoziții legale, tribunalul a admis acțiunea civilă formulată și împotriva pârâților de rând 2 și 3 și în consecință a obligat pârâții P. comunei Ș., în calitate de ordonator de credite al unității administrativ teritorială în a cărei rază funcționează angajatorul și respectiv C. local Ș., care are atribuția aprobării bugetului local la propunerea primarului, să aloce pârâtei/ului angajator fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local al comunei S. și P. comunei S., prin care au solicitat, în temeiul prevederilor art. 304 pct.9, 3041și 312 din Codul de Procedură Civilă, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul înlăturării obligației acestora de alocare a fondurilor bănești pretinse; de asemenea, au solicitat cheltuieli de judecata in cuantum de 400 lei, conform chitanței anexate.

Consideră recurenții că argumentele reținute de către prima instanță în ceea ce privește atribuțiile M. ui Finanțelor P. e, respectiv că acesta din urmă nu are obligația de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat, sunt aplicabile și în privința lor.

În acest sens, recurenții fac trimiteri la prevederile Legii nr. 273/2006, subliniind că în calitate de autorități publice au obligația de a respecta toate principiile reglementate de acest act normativ.

De asemenea, învederează că prima instanță a reținut în motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e că între instituțiile pârâte chemate în judecată există raporturi juridice de drept administrativ care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specific ce le revin în procesul bugetar. Apreciază că, în mod similar, aceste rețineri sunt incidente și în ceea ce-i privește.

Astfel, se arată că P. are rol de administrator al sumelor ce sunt transferate de la bugetul de stat cu destinația specială pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru salariații unităților de învățământ preuniversitar, însă trebuie determinată sursa de finanțare.

Precizează că prima instanță a făcut trimitere la prevederile OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, însă a omis să aibă în vedere că potrivit art. 49 din Legea nr. 273/2006 " cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare";.

În fine, arată că nu au atribuții de alocare a sumelor de bani solicitate în buget, ci doar de a lua măsurile necesare astfel încât să asigure în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

În drept, invocă art. 304, pct. 9, 3041și 312 din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 84/1995, modificată.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 167 alin. 2 din Legea nr. 84/1995 republicată, "finanțarea cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico-materiale a unităților din învățământul preuniversitar este asigurata de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii";, în timp ce, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, "

  1. Învățământului asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora.";

    Art. 167 alin. 5 din aceeași lege prevede că "fondurile de la bugetul de stat care revine M. ui Învățământului se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ";.

    În conformitate cu prevederile art. XIII din O.U.G. nr. 32/2001, actualizată, pentru reglementarea unor probleme financiare, "începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor privind:

    1. componenta locala aferenta proiectelor de reforma aflate in derulare la data de 31 decembrie 2000, cofinanțate de Guvernul României și organismele financiare internaționale, precum și rambursările de credite externe, plățile de dobânzi și comisioane la creditele externe aferente proiectelor respective;

    2. facilitățile acordate elevilor privind transportul pe calea ferata si cu metroul;

    3. bursele pentru elevii din Republica Moldova, precum și bursele pentru elevii străini si etnicii romani din afara granițelor țării;

    4. organizarea examenelor, concursurilor și olimpiadelor naționale;

    5. perfecționarea pregătirii profesionale a cadrelor didactice;

    6. cota-parte de participare la proiectele <<L. ardo da Vinci>> la care instituțiile de învățământ preuniversitar de stat sunt promotori sau parteneri.

Art. 36 din Legea nr. 215/2001 republicată, reglementează atribuțiile consiliilor locale, dintre aceste interesând cele enumerate la alin. 4 lit. a, și anume, "aprobarea, la propunerea primarului, a bugetului local, a virărilor de credite, a modului de utilizare a rezervei bugetare și a contului de încheiere a exercițiului bugetar";, respectiv, cele menționate la alin. 6 lit. a pct. 1,

"asigurarea, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, a cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația";.

Potrivit art. 63 din Legea nr. 215/2001 actualizată, P. îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții, enumerate expres în acest text legal, în speță interesând însă cele reglementate de art. 63 alin. 1 lit. c, și anume, atribuțiile referitoare la bugetul local și în exercitarea cărora primarul:

"a) exercită funcția de ordonator principal de credite; b) întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local";.

Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, "P. reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";.

Art. 40 din H.G. nr._, pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, nu face altceva decât să contureze și mai clar atribuțiile ce revin consiliilor locale în alocarea sumelor necesare învățământului din bugetul propriu, respectiv, în aprobarea bugetului fiecărei unități de învățământ.

Astfel, potrivit art. 40 din H.G. nr._, "(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-

teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.

  1. Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. Bugetele aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.

  2. După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.

Legea nr. 1/2011 reglementează în ce condiții se asigură finanțarea de bază a învățământului preuniversitar de stat, prevăzând în art. 104 alin. 2 lit. a, că aceasta se asigură din bugetul de stat, prin bugetele locale.

Astfel, art. 104 din Legea nr. 1/2011 prevede următoarele:

"(1) Finanțarea de baza asigura desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.

(2) Finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugata, prin bugetele locale, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcție de care se calculează costul standard per elev/preșcolar:

a) cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile si alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege, precum si contribuțiile aferente acestora;

Art. 104 alin. 4 din aceeași lege arată cum anume se stabilește baza de calcul a fondurilor alocate unităților de învățământ prin si din bugetele locale, pentru finanțarea de baza, prevăzând că aceasta este reprezentată de costul standard per elev/preșcolar, subliniind faptul că aceste fonduri, care asigură finanțarea de bază, se alocă unităților de învățământ de la bugetele locale.

În același timp, potrivit art. 106 din Legea nr. 1/2011, "finanțarea de baza si finanțarea complementara se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității/primarul de sector în a cărei raza teritorială se afla unitatea de învățământ, respectiv cu președintele consiliului județean/primarul de sector, in cazul școlilor speciale";.

Coroborând aceste dispoziții legale, Curtea reține că sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

Dispozițiile Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, citate de recurenți în memoriul de recurs, nu sunt aplicabile în fundamentarea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților, pe de o parte, având în vedere dispozițiile legale mai sus invocate, iar pe de altă parte, având în vedere că obiectul acestei legi îl constituie "stabilirea principiilor, a cadrului general și a procedurilor privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice locale, precum si responsabilitățile autorităților administrației publice locale si ale instituțiilor publice implicate in domeniul finanțelor publice locale";, neprevăzându-se nicăieri în cuprinsul legii, în mod expres, faptul că recurenții nu ar avea atribuții în finanțarea unităților de învățământ de stat, și care sunt finanțate din bugetele locale, respectiv, în alocarea de fonduri bănești necesare acestei finanțări.

În ceea ce privește invocarea de către recurenți a prevederilor O.G. nr. 22/2002, privind executarea obligaților de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, este de remarcat că recurenții se pot prevala de dispozițiile acestui act normativ, eventual, în faza de executare silită a hotărârii irevocabile pronunțată în dosarul pendinte, întrucât, această ordonanță reglementează doar executarea unor obligații de plată stabilite prin titluri executorii.

Pentru aceste considerente, reținând că pârâții recurenți au calitate procesuală pasivă în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind neîntemeiat, Curtea, în temeiul dispozițiilor legale invocate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. COMUNEI S. ȘI C. LOCAL S. împotriva sentinței civile nr. 2108 din_ a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

S.

D. D.

G.

D. C. G.

GREFIER

C. M.

red.S.D./S.M.D.

2 ex./_ jud.fond.C. N

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4543/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă