Decizia civilă nr. 4522/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4522/R/2013
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL respectiv P. UL COMUNEI Ș. împotriva sentinței civile nr. 2113 din_, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._, privind și pe intimații A. I. și Ș. G. Ș., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că I. P.
comunei Ș., la data de 15 noiembrie 2013, a înregistrat la dosar note scrise.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentului de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2113 din_ pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud în dosarul nr._
s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. - Năsăud în numele și pentru membrul de sindicat A. I., împotriva pârâților Ș.
Ș., C. local Ș. și P. ul comunei Ș., și în consecință a fost obligată pârâta/ul angajator Ș. G. Ș. să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat, potrivit Legii-cadru nr.330/2009 și a Legii nr.285/2010, în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 1 ianuarie 2010-13 mai 2011 (ținându-se seama și de dispozițiile Legii nr. 118/2010), sume actualizate cu rata inflației începând cu data scadenței și până la data efectivă a plății;
- C. local Ș. și P. ul comunei Ș. au fost obligați să asigure finanțarea pârâtei/ului angajator Ș. G. Ș. privind fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta/ul membru de sindicat A. I. face parte din personalul didactic ori didactic auxiliar, iar în cazul acesteia pârâta/ul angajator Ș. G. Ș. nu a calculat drepturile
salariale cuprinzând și majorările prevăzute de Legea nr.221/2008 pentru perioada indicată în acțiune 01 ianuarie 2010-13 mai 2011, la calcularea și plata drepturilor salariale n-au fost incluse majorările prevăzute de aceeași lege, aspect reieșit din adeverința depusă la dosar.
Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii
, s-a reținut că urmare a deciziilor C. Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu
începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009
.
Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.
Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008. Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.
La data de 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art.330 alin.5 din Legea nr.330/2009, lege aplicabilă pentru perioada indicată în acțiune, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Prin decizia nr.11/2012 a Înaltei curți de casație și justiție, publicată în monitorul oficial din 31 octombrie 2012
, au fost admite recursurile în interesul legii
declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al C. de Apel Craiova și, în consecință:
S-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind
creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit art.
330^7
alin. 4 Codul de procedură civilă.
În considerentele acestei decizii s-a arătat, printre altele, că stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale C. Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele
interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1. În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile C. Constituționale și Decizia Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum a atestat unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței depuse la dosar. Prin urmare, în privința reclamanților din prezenta cauză s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008.
Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat reclamantul începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008. Salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011. Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011
a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, tribunalul a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele
cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.
Sumele datorate au suportat riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată a fost ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care s-a impus obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.
Având în vedere considerentelor reținute, a textelor legale și a deciziilor în interesul legii invocate, tribunalul a admis acțiunea civilă formulată împotriva unității de învățământ și în consecință a obligat pârâtul/a angajator să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat potrivit Legii-cadru nr.330/2009 și a legii nr.285/2010 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestora diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 1 ianuarie 2010-31 august 2010(ținându-se seama și de dispozițiile legii 118/2010), actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății .
Potrivit art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, lege aplicabilă în cauză raportat la perioada indicată în acțiune, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii. Finanțarea acestor unități are două componente, finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, ce include și cheltuielile de personal (inclusiv drepturile salariale) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si alte venituri ale bugetelor locale.
De asemenea și potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, lege în vigoare în luna februarie 2011, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Conform art.36 din Legea nr.215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități publice și în justiție potrivit art.62 din Legea nr.215/2001, iar potrivit art.63 alin.4 din aceeași lege primarul exercită funcția de ordonator de credite și întocmește proiectul bugetului local.
Ținând seama de aceste dispoziții legale, tribunalul a admis acțiunea civilă formulată și împotriva pârâților de rând 2 și 3 și în consecință a obligat pârâții P. ul comunei Ș., în calitate de ordonator de credite al unității administrativ teritorială în a cărei rază funcționează angajatorul și respectiv C. local Ș., care are atribuția aprobării bugetului local la propunerea primarului, să aloce pârâtei/ului angajator fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat opinia în sensul celor anterior arătate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL Ș. și P. UL COMUNEI Ș.
solicitând respingerea acțiunii formulate de către reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ, ca fiind netemeinică și inadmisibilă.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că acțiunea formulată o consideră ca fiind inadmisibilă și neîntemeiată, pentru cele ce le va arăta în continuare:
Reclamanta a solicitat instanței, stabilirea salariului membrilor de sindicat prin utilizarea unei modalități de calcul diferită de cea pe care a efectuat-o pârâtul angajator în ianuarie 2010 în temeiul Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Acest lucru nu este posibil întrucât Legea nr.330/2009 cuprinde o serie de dispoziții speciale cu referire la stabilirea salariilor personalului bugetar, dar și la modul în care cei nemulțumiți de salariul stabilit conform acestei legi îl pot contesta.
În acest context solicită să se constate că incidente în speță sunt dispozițiile art. 34 din Legea nr.330/2009 care au următorul conținut:
"(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10
zile.
împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana
nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației."
Prin urmare, pentru a putea contesta o eventuală incorectă aplicare a disp. art. 30 al. 5 din Legea nr.330/2009, membrii de sindicat aveau la îndemână procedura prevăzută de dispozițiile art. 34 din Legea nr. 330/2009, respectiv să conteste modul de stabilire a salariului de bază efectuat în temeiul Legii nr. 330/2009 la ordonatorul de credite și ulterior, în cazul în care erau nemulțumiți de soluția ordonatorului de credite să se adreseze instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, utilizând această procedură imperativă a legii și nu calea dreptului comun.
Instanța de judecată nu este în măsură a analiza acțiunea prin eludarea procedurii speciale de contestare astfel cum este reglementată în mod imperativ de Legea nr. 330/2009, neputând proceda la "calcularea" salariilor reclamanților, legea acordând acest atribut ordonatorului de credite. Instanța poate doar să cenzureze modul în care au fost stabilite salariile, însă, așa cum s-a arătat anterior, doar în procedura prevăzută de art.34 din Legea nr.330/2009.
În plus, solicită a se avea în vedere și dispozițiile art. 35 din Legea nr.330/2009 care prevăd următoarele:
"Sumele necesare pentru plata salariilor de bază, a sporurilor, a premiilor, a sumelor pentru promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale, pentru avansarea în gradații, precum și pentru acordarea celorlalte drepturi salariale trebuie să se încadreze în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli".
Aceste bugete de venituri și cheltuieli nu pot fi cenzurate, în mod implicit de instanța de judecată întrucât, în situația în care ar obliga ordonatorul de credite la calcularea salariului și plata diferențelor rezultate, s-ar ajunge la o modificare implicită a bugetului aprobat, ceea ce nu este posibil în cadrul prezentei acțiuni cu care instanța a fost sesizată.
Reclamanta a solicitat instanței, stabilirea salariului membrilor de sindicat prin utilizarea unei modalități de calcul diferită de cea pe care a efectuat-o pârâtul angajator în ianuarie 2011 în temeiul Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Acest lucru nu este posibil întrucât Legea nr.285/2010 cuprinde o serie de dispoziții speciale cu referire la stabilirea salariilor personalului bugetar, dar și la modul în care cei nemulțumiți de salariul stabilit conform acestei legi îl pot contesta.
În acest context solicită să se constate că incidente în speță sunt dispozițiile art. 7 din Legea nr.285/2010 care au următorul conținut:
"(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10
zile.
împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana
nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației."
Prin urmare, pentru a putea contesta o eventuală incorectă aplicare a dispozițiilor art. 1 din Legea nr.285/2010, reclamanții aveau la îndemână procedura prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr.285/2010, respectiv să conteste modul de stabilire a salariului de bază efectuat în temeiul acestei legi la ordonatorul de credite și ulterior, în cazul în care erau nemulțumiți de soluția ordonatorului de credite să se adreseze instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, utilizând această procedură imperativă a legii și nu calea dreptului comun.
Instanța de judecată nu este în măsură a analiza acțiunea prin eludarea procedurii speciale de contestare astfel cum este reglementată în mod imperativ de Legea nr. 285/2010, neputând proceda la "calcularea" salariilor membrilor de sindicat, legea acordând acest atribut ordonatorului de credite. Instanța poate doar să cenzureze modul în care au fost stabilite salariile, însă, așa cum s-a arătat anterior, doar în procedura prevăzută de art.7 din Legea nr.285/2010.
În plus, solicită să se aibă în vedere și dispozițiile Legii nr.285/2010 care prevăd următoarele:
"Sumele necesare pentru plata salariilor de bază, a sporurilor, a premiilor, a sumelor pentru promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale, pentru avansarea în gradații, precum și pentru acordarea celorlalte drepturi salariale trebuie să se încadreze în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli".
Aceste bugete de venituri și cheltuieli nu pot fi cenzurate, în mod implicit, de instanța de judecată întrucât, în situația în care ar obliga ordonatorul de credite la calcularea salariului și plata diferențelor rezultate, s-ar ajunge la o modificare implicită a bugetului aprobat, ceea ce nu este posibil în cadrul prezentei acțiuni cu care instanța a fost sesizată.
Cadrele didactice reprezentate în dosarul de față de reclamantă nu au formulat la angajator contestații împotriva deciziilor de stabilire a salariilor de încadrare emise în baza: Legii nr. 330/2009; Legilor nr. 284 și nr.285/2010 și Legii nr. 63/2011, și nici față de cuantumul drepturilor salariale primite începând cu datele de:_ ;_ și_ .
În drept dispozițiile art. 115 -118 C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține că recursul este nefundat:
Criticile aduse hotărârii atacate se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ. și vizează în esență nerespectarea de către instanță a dispozițiilor art.34 din Legea nr.330/2009, privind procedura de contestare a salariului și neobservarea exigențelor impuse de lege cu legătură cu cheltuielile bugetare.
Prima critică este neîntemeiată pentru următoarele motive.
Dispozițiile art.34 din Legea nr.330/2009 invocate de pârâți precum și cele ale art.7 din Legea nr.285/2010 ce prevăd contestarea inițial la ordonatorul de credite iar apoi la instanță de contencios administrativ în termen de 30 de zile sunt aplicabile în situația în care este urmată această procedură ori în cauză a fost urmată procedura de drept comun . Fiind un litigiu de muncă îi sunt aplicabile prevederile legislației muncii inclusiv sub aspectul sesizării instanței.
În același timp dispozițiile legale invocate nu prevăd că singurul mod de contestare al deciziilor de reîncadrare și de plată a unor diferențe salariale ar fi cel anume reglementat de acele acte normative respectiv inițial la ordonatorul de credite și apoi la instanța de contencios administrativ situație în care salariații aveau două tipuri de acțiuni în lipsa unor prevederi legale imperative care să excludă acest lucru, adică fie urmau procedura administrativă respectivă puteau să se adreseze instanțelor cu competență în litigiile de muncă.
Din dispozițiile legale arătate nu rezultă că procedura la ordonatorul de credite este obligatorie și că ar constitui un fine de neprimire în sensul art.109 alin.2 din C.pr.civ.
În ce privește cea de-a doua critică este și ea neîntemeiată.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant/ă nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamantei/ului, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
În raport de cele susținute în baza dispozițiilor art.312 al.1 raportat la art.304 pct.9 din C.pr.civ., urmează a fi respins ca nefundat recursul declarat de pârâți.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL Ș. și P. UL COMUNEI Ș. împotriva sentinței civile nr. 2113 din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din _
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. N. M. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.N.M./dact.L.C.
2ex./_ Jud.fond: C. N.
