Decizia civilă nr. 4576/2013. Cotestație decizie concediere

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4576/R/2013

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.

I. -R. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul L. I. V. împotriva sentinței civile nr. 12683 din 12 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată C. "M. "; SA D., având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, av. G. Patricia, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei reclamantului recurent, care arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că în decizia de concediere a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 76 lit.a Codul muncii,aceasta neconținând motivele de fapt care au stat la baza măsurii desființării postului, măsură care nu a avut la bază o cauză reală și serioasă. Solicită cheltuieli de judecată ocazionate cu judecarea la fond a cauzei.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 12683 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._

s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul L. I. V., în contradictoriu cu pârâta C.N.C.A.F. "M. "; S.A. D. .

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 112/_

, s-a dispus concedierea reclamantului din funcția de șofer în baza art. 65 al. 1 din Codul muncii.

În decizia de concediere s-a reținut că măsura a fost luată deoarece s-a desființat locul de muncă ocupat de către reclamant.

Emiterea deciziei de concediere a survenit la întoarcerea reclamantului din concediul de odihnă aferent anului 2009 în data de_ .

Pârâta i-a propus reclamantului, prin Adresa nr. 4792/_, un alt loc de muncă însă acesta l-a refuzat, situație în care a procedat la desfacerea contractului individual de muncă.

Din Adresa nr. 4792/_ a rezultat că pârâta i-a oferit reclamantului un alt loc de muncă la punctul de lucru Braznic întrucât postul său de la punctul de lucru Făgetul Ierii a fost restructurat. Pe această adresă reclamantul a scris că refuză acest loc de muncă din motive că nu i s-a asigurat cazare și diurnă.

Așa cum a rezultat din documentația din dosarul cauzei, contractul de închiriere nr. 157/_ încheiat între pârâtă și S.C. Cameolis S.R.L. care a avut ca obiect închirierea de autobasculante, pe una dintre acestea lucrând și reclamantul, a încetat la data de_ și ca atare, s-a procedat la predarea- primirea acestuia conform procesului-verbal înregistrat sub nr. 239/_ .

În mod judicios s-a hotărât în practica judiciară că nu se poate justifica desființarea locului de muncă și salariatul nu poate fi concediat dacă angajatorul încadrează ulterior, la un interval scurt, un salariat pentru a ocupa un post similar (în I.T. Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de dreptul muncii, Universul Juridic, București, 2010, p.409). Or, postul reclamantului a fost desființat, așa cum a rezultat din statele de funcții existente la începutul lunii decembrie 2012 și lunii ianuarie 2013.

Pentru a se reține caracterul legal și temeinic al concedierii în cazul reorganizării activității societății prin desființarea postului ocupat de salariat, în condițiile prev. art. 65 al. 1 C. muncii, este necesar ca desființarea postului să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, o persoană poate fi concediată pentru motive care nu țin de aceasta, determinate de desființarea locului de muncă din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acesteia.

Motivele care impun concedierea vizează acel loc de muncă și nu un loc de muncă de natura celui ocupat de către reclamant, distincție ce exclude posibilitatea selecției salariaților. Din interpretarea acestor prevederi legale a rezultat că reorganizarea activității, dificultățile economice și transformările tehnologice reprezintă prin ele însele cauze reale și serioase de desființare a

locului de muncă.

În acest context reorganizarea, în înțelesul prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, nu presupune cu necesitate existența unei situații economice precare a societății angajatoare, fiind suficiente doar o modificare a schemei de personal în funcție de oportunitățile oferite de viața economică sau financiară.

Astfel, în condițiile în care desființarea unui post de șofer din cadrul societății intimate, ca urmare a lipsei autobasculantei pe care a lucrat reclamantul și reorganizării punctelor de lucru, instanța a considerat că acest demers este unul legal fiind considerată o cauză reală și serioasă de desființare a locului de muncă.

Așadar, instanța a considerat că Decizia nr.112/_, contestată este temeinică și legală, fapt care nu a impus anularea acesteia.

Selecția personalului ce urmează a fi angajat sau disponibilizat este un atribut exclusiv al societății ori unității și în acest context a reținut că, desființarea postului de șofer deținut de către reclamant, a fost reală și serioasă, câtă vreme în statul de funcțiuni al unității, întocmit ulterior emiterii deciziei contestate, nu a mai existat acest post.

Acțiunea reclamantului a trebuit respinsă întrucât, desființarea locului de muncă ocupat de către acesta a fost una efectivă, a avut o cauză reală și a prezentat un caracter obiectiv iar din analiza statului de funcții a rezultat că postul deținut de reclamant a fost desființat.

În această situație pârâta nu a putut reînființa un post doar pentru reclamant, în cadrul punctului de lucru unde a activat cu atât mai mult cât acesta a refuzat să lucreze pe un alt autovehicul într-o altă locație.

Pârâtul a depus la dosarul cauzei toate documentele în baza cărora a luat măsura desfacerii contractului individual de muncă a reclamantului, conform prevederilor art.272 din Codul Muncii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul L. I. V.

solicitând modificarea sentinței în sensul de a dispune admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că decizia de concediere contestată a fost dată cu încălcarea prev. art. 76 lit. a) C. muncii republicat, aceasta neconținând motivele de fapt care au stat la baza măsurii desființării postului.

Ori, raportat la prev. art. 79 C. muncii potrivit cărora "angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere", apărările pârâtei formulate prin întâmpinare, care tind a da o justificare măsurii de desființare a postului, sunt nefondate.

În acest sens, considerentele instanței de fond referitoare la desființarea postului ca urmare a încetării contractului de închiriere nr. 157/_ încheiat cu SC Cameolis SRL sunt nefondate și nu pot fi luate în considerare.

În ceea ce privește motivul concedierii recurentului, respectiv acela al desființării postului, subliniază următoarele aspecte: art. 65 C. muncii impune, sine qua non, ca desființarea postului să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, motivele concedierii trebuie să prezinte un anumit nivel de importanță, care să facă imposibilă menținerea contractului individual de muncă (ori, din decizia atacată nu rezultă care sunt motivele desființării postului ocupat de recurent, abia prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâta încercând să justifice - nefondat de altfel - concedierea recurentului), potrivit practicii judiciare de specialitate, desființarea unui post din simple raționamente de ordin economic sau financiar nu justifică concedierea unui salariat, respectiv simpla suprimare a unui post din organigrama societății fără o cauză reală și serioasă - nu este de natură a conferi legalitate și temeinicie măsurii dispuse.

Este evident că desființarea postului nu a avut la bază o cauză reală și serioasă.

Pârâta intimată COMPA. A NAȚI. ALĂ A CUPRULUI, AURULUI și FIERULUI

"M. "; SA a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Analizând legalitatea măsurii concedierii, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

În conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. a din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu alături de celelalte elemente și motivele care determină concedierea.

În speță, prin Decizia de concediere nr. 112/_ emisă de societatea intimată în temeiul art. 65 din Codul muncii, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentului, în cuprinsul deciziei fiind menționat că motivul concedierii îl reprezentă desființarea locului de muncă ocupat de salariat.

Or, în cuprinsul deciziei de concediere era esențial a fi arătate motivele ce au determinat desființarea postului, respectiv acele cauze reale și serioase ce au condus la luarea acestei măsuri, astfel încât față de modul de redactare a deciziei se constată că dispozițiile art. 76 alin. 1 din C.muncii nu au fost respectate, fiind indicată doar "desființarea postului, astfel încât Curtea apreciază că societatea intimată nu a dispus concedierea salariatului în mod legal, nefiind respectate condițiile impuse de concedierea individuală prevăzute de art. 65 alin. 2 din Codul muncii, în sensul că desființarea locului de muncă nu a avut la bază o cauză reală și serioasă în luarea măsurii concedierii.

Potrivit prevederilor art. 78, 79 din C.muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, în cazul unui litigiu de muncă, angajatorul neputând invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate in decizia de concediere.

Așadar, dispozițiile legale în materia concedierii salariaților sunt imperative, iar nerespectarea acestora atrage sancțiunea nulității măsurii luate de către angajator, în cauză nefiind vorba de aplicarea unui formalism exagerat, în contextul în care, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului, este permisă cu respectarea condițiilor de formă riguros reglementate de legislația muncii, tocmai în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive din partea angajatorului, având și rolul de a-l informa corect pe angajat cu privire la motivele și temeiurile de drept pentru este concediat, dar și de a permite controlul instanței de judecată asupra legalității și temeiniciei actelor angajatorului.

Cum în cauză condițiile de formă impuse de către legiuitor nu au fost respectate, întrucât motivele concedierii lipsesc, Curtea apreciază că se impune constatarea nulității concedierii intimatului reclamant și aplicarea prevederilor art. 80 alin. 1 din C.muncii, reținând totodată că reclamantul a solicitat reintegrarea la locul de muncă avut anterior.

Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea constată recursul ca fiind fondat, motiv pentru care în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va fi admis, urmând a modifica sentința tribunalului în sensul că va dispune anularea deciziei de concediere, reintegrarea în postul și funcția deținută anterior și va obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă

Față de cele ce preced, ținând cont de culpa procesuală a părților și de pretențiile admise, în temeiul art. 274 C.proc.civ., Curtea va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând onorariul avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamantul L. I. V. împotriva sentinței civile nr. 12682 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul

L. I. V. în contradictoriu cu pârâta COMPA. A NAȚI. ALĂ A CUPRULUI, AURULUI și FIERULUI "M. "; SA, și în consecință:

Constată nulitatea Deciziei de concediere nr. 112 din_, emisă de pârâtă.

Dispune reintegrarea reclamantului în funcția și postul avut anterior concedierii.

Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data de_ și până la reintegrarea efectivă.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. M. S. -C. B. I. -R. M.

GREFIER

G. C.

Red. S.C.B.

Dact. V.R./2ex. _

Jud. fond: E. B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4576/2013. Cotestație decizie concediere