Decizia civilă nr. 4608/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4608/R/2013
Ședința publică din data de 4 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta S. M. V. și de către pârâta SC I. MARKETING & DS împotriva sentinței civile nr. 12843 din 16 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă personal și asistată de av. Negrea V. ia și reprezentanta pârâtei recurente, av. D. ciu Ștefania.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei recurente fișa postului reclamantei și Regulamentul de ordine interioară.
Reprezentantele părților arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii introductive pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că instanța de fond nu s-a aplecat asupra celui mai important aspect invocat în dovedirea abuzului de drept ca motiv de nelegalitate a ordinului de delegare și anume faptul că în condițiile în care la C. existau trei operatori calculator care puteau fi delegați, dintre care unul ocupa poziția de operator PC de rezervă în situații speciale potrivit fișei postului, a fost emis ordinul de delegare pentru reclamantă. Această decizie este abuzivă deoarece dreptul intimatei de a modifica în mod unilateral locul muncii unui angajat a fost utilizat nu în vederea realizării finalității sale, ci cu intenția vădită de a vătăma interesele reclamantei, provocând în sarcina acesteia săvârșirea unei abateri disciplinare grave, care putea fi sancționată disciplinar cu desfacerea contractului de muncă. Se impune astfel anularea deciziei de delegare ca fiind abuzivă și nelegală.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită respingerea recursului reclamantei, pentru considerentele formulate în întâmpinare, arătând în esență că delegarea reclamantei recurente a constituit o măsură impusă de împrejurări obiective, exterioare voinței societății, aspect constatat de instanța de fond care precizat că delegarea a fost dispusă în temeiul unui interes legitim. Cu privire la propriul recurs solicită admiterea lui, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii contestației formulate de reclamantă, ca nefondată cu consecința menținerii deciziei de desfacere a contractului de muncă, pentru
motivele arătate pe larg în memoriul de recurs, precizând că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Reprezentanta reclamantei recurente, solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca neîntemeiat, menținerea hotărârii instanței de fond pentru motivele expuse în întâmpinarea formulată, cu cheltuieli de judecată la instanța de fond și în recurs, conform chitanțelor de la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Pin Sentința civilă nr. 12843 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S.
M. V. în contradictoriu cu pârâta S.C. INTERBRAND MARKETING & D.
S.R.L. B. .
A fost înlocuită sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă al reclamantei dispusă prin decizia pârâtei nr. 2233/_, cu sancțiunea reducerii salariului reclamantei pe o perioadă de 3 luni cu 10%.
A fost obligată pârâta să îi plătească reclamantei salariile actualizate și celelalte drepturi salariale de care al fi beneficiat de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective în muncă a acesteia.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
A fost respinsă, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Între reclamantă în calitate de angajat și pârâtă în calitate de angajator s-a încheiat contractul individual de muncă, având nr. de înregistrare 1321/_ .
Prin adresa nr. 1967/_ reclamantei i s-a pus în vedere că delegarea poate să fie dispusă fără acordul său și că refuzul său reprezintă o încălcare a obligațiilor prevăzute în regulamentul de ordine interioară.
Prin decizia nr. 1985/_ s-a dispus delegarea reclamantei la punctul de lucru al Societății situat în Sighetu Marmației, pentru perioada_ -_ .
Prin declarația din data de_ reclamanta a arătat în scris că nu poate să răspundă pozitiv deciziei de delegare întrucât are în întreținere un copil de 2 ani și 9 luni.
Din declarația martorei But Florica rezultă că aceasta a mers pentru 3 zile în delegație în locul reclamantei, lăsându-și copilul în grija soacrei.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză se verifică și susținerile pârâtei, necontestate de reclamantă în sensul că delegarea s-a dispus din cauză că singurul operator calculator din localitatea Sighetu Marmației era bolnav și că nu exista posibilitatea delegării unui operator din altă localitate decât de la C. .
Reclamanta a fost ascultată, cu ocazia cercetării disciplinare efectuate de pârâtă, și a arătat în esență aceleași aspecte învederate, pe fond, în cadrul acțiunii care face obiectul prezentei cauze. Este adevărat însă că în cadrul acestei declarații, reclamanta nu a specificat că fetița sa nu se simțea bine, aspect învederat în cadrul cererii de chemare în judecată.
Prin Decizia nr. 2223/_ s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantei pentru nerespectarea culpabilă a sarcinilor sale de serviciu, respectiv pentru refuzul aplicării deciziei de delegare nr. 1985/_ .
Reclamanta are un copil, respectiv pe minora S. M. Cosmina, a cărui vârstă în perioada pentru care s-a dispus delegarea era de 2 ani și 10 luni.
Din actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că minora S. M. Cosmina a avut probleme de sănătate în perioada anterioară celei pentru care s-a dispus delegarea.
Raportat la această stare de fapt instanța a reținut că refuzul delegării de către reclamantă reprezintă o abatere disciplinară fiind în mod corect indicate în cuprinsul deciziei de sancționare, dispozițiile din regulamentul de ordine
interioară al pârâtei încălcate de reclamantă.
Situația personală a reclamantei nu reprezintă un motiv legal de refuz al delegării, și nici nu constituie un caz de forță majoră care să determine o imposibilitate absolută, situată în afara sferei sale de control, pentru aceasta, de a accepta delegarea.
Instanța a apreciat că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei referitoare la existența unui abuz de drept din partea pârâtei. Astfel, ceea ce susține reclamanta este că pârâta a emis decizia de delegare cu scopul desfacerii contractului său de muncă. Or, niciunul dintre elementele dosarului nu permite o astfel de concluzie.
Din punctul de vedere al individualizării sancțiunii, instanța a considerat însă că trebuie avute în vedere circumstanțele speciale ale situației reclamantei respectiv faptul că aceasta avea în îngrijire un copil mic, în vârstă de 2 ani și 10 luni, și faptul că acest copil a avut probleme de sănătate în perioada imediat anterioară celei pentru care s-a dispus delegarea.
Aceste circumstanțe, despre care s-a arătat anterior că nu reprezintă un motiv legal de refuz al delegării, sunt totuși de natură să justifice înlocuirea sancțiunii desfacerii contractului de muncă al reclamantei cu o sancțiune mai puțin gravă, respectiv reducerea salariului pentru o perioadă de 3 luni cu 10%.
Ca urmare directă a înlocuirii sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă, instanța a admis capătul de cerere privind plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile actualizate și cu celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat reclamanta până la data reintegrării în muncă a acesteia.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor daune materiale și morale, instanța a constatat în primul rând, că reclamanta nu l-a motivat. Nu rezultă din datele speței ce alte daune materiale i s-ar fi produs reclamantei în afară de neplata drepturilor salariale. Instanța a considerat că reclamanta nu este îndreptățită să primească daune morale având în vedere că aceasta nu a arătat în ce constau prejudiciile morale pe care le-a suferit și că ea este cea care a săvârșit o abatere disciplinară.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta S. M. V. și pârâta SC I. M. & DSR.L.
Prin recursul declarat de reclamanta S. M. V.
, s-a solicitat modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecata, și anume: anularea deciziei de delegare nr. 1985/_ ; anularea deciziei de concediere nr. 2233/_ ; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești; obligarea la plata daunelor morale și materiale apreciate la valoarea de 40.000 lei; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata constând în onorariu avocațial de la fond și din recurs.
În motivare arată că în ceea ce privește dispoziția de obligare a pârâtei să îi plătească salariile actualizate și celelalte drepturi salariate de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului de munca, înțelege să o critice doar cu privire la data până la care a fost obligată să îi achite aceste drepturi, și anume: "data reintegrării efective în muncă";.
Prin cererea de chemare în judecata nu a solicitat reintegrarea în munca, și, pe cale de consecința, nici acordarea drepturilor salariale până la data reintegrării, ci a solicitat acordarea drepturilor salariate până la data rămânerii
definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, indicând în mod expres, ca temei juridic, art.80 alin. 1 și 3 C.muncii.
Apreciază ca prima instanța a interpretat în mod greșit probele administrate în cauza, și anume: depozițiile martorilor și fisele posturilor, pe baza cărora a concluzionat ca "decizia paratei de a delega pe reclamanta s-a luat în temeiul unui interes legitim și nu constituie un abuz de drept";.
Într-adevăr, faptul ca operatorul calculator de la punctul de lucru din Sighetu Marmatiei era în concediu de boala nu a fost contestat de niciuna dintre părți însă nici reclamanta și nici pârâta nu au susținut ca nu exista posibilitatea delegării unei alte persoane decât unul dintre operatorii de la C. .
Însă instanța nu a analizat cel mai important aspect invocat în dovedirea abuzului de drept ca motiv de nelegalitate a ordinului de delegare, și anume, la C. existau trei operatori calculator care puteau fi delegați, dintre care unul, și anume d-na Munteanu C. ocupa poziția de operator PC de rezerva în situații speciale potrivit fisei postului.
Reiterează în fata instanței de recurs motivele pentru care apreciază ca decizia de delegare nr.1985/_ este nelegala, parata exercitându-și în mod abuziv dreptul de delegare.
Chiar daca, sub aspectul legalității, delegarea este supusa controlului de jurisdicție a muncii iar oportunitatea ei rămâne exclusiv la aprecierea conducerii unității, care poarta răspunderea pentru buna organizare a muncii, măsura trebuie sa fie legala, ea trebuind sa se justifice numai prin interesele serviciului.
Pentru a dovedi ca măsura delegării recurentei reclamante la Sighetu Marmatiei pentru perioada_ -_ este abuziva arată instanței următoarele aspecte care țin de starea de fapt anterioara luării acestei masuri, aspecte care conduc la concluzia ca intenția pârâtei a fost de concediere a uneia dintre cele doua angajate, adică a reclamantei sau a d-nei. But Florica.
Astfel: Prin adresa nr.1967/_ li s-a adus la cunoștința celor doua (But Florica, în calitate de martor audiat în cauza a spus ca și ea a primit o astfel de înștiințare) faptul ca în cazul în care vor refuza sa răspundă pozitiv unei decizii de delegare, fapta va fi calificata drept încălcare a obligațiilor de serviciu iar societatea va avea dreptul sa dispună masurile care se impun în astfel de cazuri. Aceasta înștiințare a fost emisa ca urmare a faptului ca operatorul din Sighetu Marmatiei era în concediu medical
În data de_ șeful direct le-a anunțat pe reclamanta și pe angajata But Florica, sa găsească o soluție pentru vreo doua zile, sa meargă careva dintre ele doua la Sighetu Marmatiei. Deoarece amândouă aveau copii mici, niciuna nu a putut rămâne peste noapte la Sighetu Marmatiei, așa ca în_ a fost reclamanta iar în_ a fost d-na But Florica, fiecare întorcându-se seara acasă. Cat timp una era la Sighetu Marmatiei cealaltă stătea toata ziua la Florești, adică doua ture (deoarece programul de munca de la Florești era în doua ture, dimineața și după-masa). Apreciază că aceasta înștiințare a fost emisa pro cauza, adică în scopul de amenințare cu concedierea în cazul în care nu vor accepta sa meargă în orice delegație va hotărî parata.
În data de_, la schimbul de tura, șeful direct (di. Maios loan) le-a cerut celor doua angajate (reclamantei și martorei But Florica) să se înțeleagă intre ele până în_ . La schimbul de tura, care dintre ele va pleca la Sighetu Marmatiei pe perioada_ -_ . În urma discuțiilor purtate în data de_ cele doua angajate au ajuns la înțelegerea ca But Florica va merge în delegației iar șeful direct, Maios I., a rămas sa se ocupe de formalitățile de delegare, respectiv asigurarea cazării.
Mai arată că cele doua angajate au fost puse să se înțeleagă între ele doar pentru ca parata sa afle care nu poate da curs unui eventual ordin de delegare, urmând sa emită ordinul pe numele acesteia și ulterior sa o concedieze.
Refuzul reclamantei de a da curs unei delegări de 5 zile la Sighetu Marmatiei a fost pe deplin justificat și anume: creșa era închisa și urma sa ceara ajutorul soacrei doar pe perioada în care reclamanta s-ar fi găsit la serviciu în mod normal; fiica sa avea probleme de sănătate, ca mama observase ca de câteva zile fetita nu se simțea bine.
Ca efect al constatării nelegalitatii deciziei de delegare este evident ca fapta constând în refuzul aplicării acestei nu poate fi apreciata ca încadrându-se în dispozițiile art.11.3.1 din Regulamentul de ordine interioara a societății, adică
"nerespectarea culpabila a sarcinilor și a atribuțiilor de serviciu"; și, în consecința, nerespectarea unui ordin nelegal nu poate avea ca efect aplicarea unei sancțiuni disciplinare pentru cel care refuza executarea lui.
Pe cale de consecința, solicită să se dispună și anularea deciziei de concediere ca nelegala ca efect al nelegalității ordinului de delegare.
Critică și soluția pronunțata asupra capătul de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei intimate la plata sumei de 40.000 lei reprezentând daune materiale și morale apreciind ca neîntemeiata reținerea primei instanțe în sensul ca nu a fost motivat deoarece, așa cum rezulta din concluziile scrise, a solicitat ca la pronunțarea asupra acestui petit instanța să aibă în vedere dovezile medicale depuse de reclamanta în probațiune, dovezi din care rezulta ca reclamanta a fost diagnosticata cu stări anxioase și depresive imediat după concediere, boala care a necesitat și necesita în continuare tratament medicamentos specific.
Prin recursul declarat de I. Marketing & DS B.,
s-a solicitat modificarea, în parte a sentinței civile recurate, în sensul respingerii contestației formulate de reclamanta S. M. V. ca nefondata cu consecința menținerii deciziei nr. 2233 din data de_ ca temeinica și legala.
În motivare arată că imediat ce a primit decizia de delegare emisa pe numele sau, prin declarația din data de_, reclamanta a arătat faptul ca nu poate sa se conformeze deciziei de delegare, din motivul ca are în întreținere un copil minor în vârsta de 2 ani și 9 luni.
Refuzând în continuare sa se conformeze deciziei privind delegarea sa la punctul de lucru al societății situat în Sighetul Marmatiei și, pe cale de consecința, absentând nemotivat de la locul de munca, I. a demarat procedura cercetării disciplinare, în urma căreia comisia de cercetare a decis faptul ca angajata a încălcat, fără o justificare obiectiva a prevederile Regulamentului de ordine interioara și ale Fisei Postului.
Instanța de fond a reținut în mod greșit aspectele referitoare la starea de sănătate a fiicei reclamantei.
Astfel, instanța a arătat faptul ca, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauza a rezultat ca reclamanta nu a indicat societății ca fiica sa avea anumite probleme de sănătate, acesta stare de fapt fiind adusa la cunoștința I. prin cererea de chemare în judecata.
Ulterior, însă, în considerentele cu privire la aspectele faptice pe care instanța considera ca I. ar fi trebuit sa le aibă în vedere la individualizarea și stabilirea sancțiunii disciplinare, retine faptul ca unul dintre aceste aspecte ar fi trebuit sa fie starea de sănătate a fiicei reclamantei.
Prin urmare, reținerile Tribunalului din cele doua paragrafe succesive sunt cel puțin incompatibile.
Din cele doua declarații date de către reclamanta-intimata, respectiv declarația data la data de_ și cea data la data de_ nu se arata în
niciun mod, faptul ca copilul acesteia ar suferi de anumite probleme de sănătate fie acestea de natura ocazionala sau cronica.
Astfel, precum a reținut și instanța fondului, precizarea cu referire la starea de sănătate a fiicei reclamantei-intimate a fost adusa la cunoștința societății I. prin intermediul contestației la decizia de concediere, și anume actul de sesizare al instanței. Prin urmare, pârâta nu a fost niciodată informata asupra unei stări fragile de sănătate a fiicei reclamante, înainte de introducerea acțiunii.
În soluționarea unui conflict de munca, prin care se contesta aplicarea unui sancțiuni disciplinare, instanța exercita un control jurisdicțional, prin verificarea legalității și temeiniciei măsurii luate.
Legalitatea și temeinicia unei astfel de masuri nu poate sa fie analizata decât raportat la elementele de fapt și de drept care au fost în aria de cunoaștere a angajatorului pana la momentul emiterii deciziei prin care s-a stabilit sancțiunea disciplinara.
Recurenta consideră că instanța a realizat, în mod greșit, individualizarea sancțiunii aplicate raportat la abaterea disciplinara săvârșita de reclamanta.
Dispunerea măsurii delegării reprezintă unul dintre atributele pe care legea prin art. 42 și urm. Cmuncii le conferă angajatorului prerogativa de a modifica în mod unilateral un contract individual de munca.
În speța, delegarea reclamantei-intimate a fost impusa de necesitățile societății de a acoperi postul de operator introducere, validare și prelucrare date de la punctul de lucru din localitatea Sighetu Marmatiei, rămas liber în urma faptului ca singura persoana angajata pe acest post în acea localitate a intrat în concediu medical.
Măsura delegării a fost necesar a fi adoptata, fiind impusa de împrejurări obiective, extrinseci voinței societății, prima instanța constatând ca delegarea a fost dispusa în temeiul unui interes legitim.
Refuzul complet nejustificat al reclamantei-intimate de a aplica decizia de delegare a fost calificat de către instanța ca reprezentând o abatere disciplinara, reținând și culpa reclamantei, aceasta făcându-se vinovata de încălcarea Regulamentului de ordine interioara al Societății
Cu toate acestea, instanța fondului a predat ca se impune, în speța, reindividualizarea sancțiunii aplicate reclamantei-intimate ca efect al săvârșirii abaterii disciplinare înlocuind măsura desfacerii CIM cu măsura reducerii salariului pentru o perioada de 3 luni cu 10%.
Atragerea răspunderii disciplinare și aplicarea sancțiunii se realizează cu respectarea întocmai a principiului legalității, precum și a criteriilor generale de utilizare în alegerea sancțiunii, prevăzute la art. 259 Codul Muncii: împrejurările în care fapta a fost săvârșita, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generala în serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În primul rând, solicită instanței să rețină faptul ca I. a procedat la individualizarea sancțiunii în lipsa cunoștinței despre vreo posibila problema apăruta cu privire la starea de sănătate a copilului reclamantei-intimate.
Prin urmare, pârâta recurentă nu se afla în măsura sa cuprindă la momentul individualizării pedepsei aceasta posibila stare de fapt, raportat la criteriul împrejurărilor în care a fost săvârșita fapta.
În al doilea rând, arată instanței faptul ca, decizia concedierii reclamantei- intimate a fost adoptata respectând principiul proporționalității abaterii săvârșite cu sancțiunea aplicata, societatea având în vedere la momentul individualizării pedepsei criteriile prevăzute la art. 259 Codul Muncii.
Astfel, refuzul nejustificat al contestatoarei de a da curs delegării a dus la perturbarea grava a activității desfășurate de către societate prin împiedicarea realizării acesteia la parametri normali.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr. 2233 din_ s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. a din C.muncii coroborat cu dispozițiilor art. 247 și art. 248 alin. 1 lit. e din același cod.
S-a reținut în decizia emisă de angajator refuzul manifestat de reclamantă cu privire la aplicarea deciziei privind delegarea la punctul de lucru al societății situat în Sighetul Marmației, în scopul executării unor lucrări/sarcini în interesul societății, corespunzător îndeplinirii anumitor atribuții de serviciu în baza raportului individual de muncă, decizie înregistrată sub nr. 1985/_ .
S-a precizat totodată că prin fapta imputată s-au încălcat dispozițiile art. 10.2.1, art. 10.2.2, art. 10.2.3, art. 10.2.6, art. 10.2.11, art. 10.2.27 din
Regulamentul intern, cap. VI pct. 1 din Fișa postului.
Prima instanță, analizând legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare a concluzionat că aceasta a fost emisă cu respectarea cerințelor legale și, procedând la reindividualizarea sancțiunii, a dispus înlocuirea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului reclamantei cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Soluția astfel pronunțată de instanță este temeinică și legală.
Astfel, reclamantei i s-a imputat faptul că nu a îndeplinit sarcina impusă de angajator prin Decizia de delegare nr. 1985/_ prin care s-a dispus delegarea reclamantei începând cu data de_ și până la data de_ la punctul de lucru al societății situat în Sighetul Marmației, în scopul executării unor lucrări/sarcini în interesul societății, corespunzător îndeplinirii anumitor atribuții de serviciu în baza raportului individual de muncă, salariata păstrându- și în această perioadă funcția și toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 42 C.muncii "(1) Locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detașarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă. (2) Pe durata delegării, respectiv a detașării, salariatul își păstrează funcția și toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă."; De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 43 C.muncii "Delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă."; Totodată, în conformitate cu art. 44 alin. 1 din același cod "Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni și se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegării nu poate constitui motiv pentru sancționarea disciplinară a acestuia.";
Din economia prevederilor legale menționate rezultă regimul juridic al instituției delegării, în sensul că aceasta reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, sub aspectul locului muncii, din inițiativa și interesul angajatorului fără a fi necesar consimțământul salariatului, un astfel de consimțământ fiind necesar doar în situația prelungirii delegării inițiale.
Prin urmare, salariatul nu este în măsură să refuze ordinul dat de angajator prin care s-a dispus delegarea într-o altă locație iar un astfel de refuz dacă există, el nu poate fi calificat decât abatere disciplinară.
În condițiile în care, în cazul concret dedus judecății, măsura dispusă de angajator privind delegarea salariatei s-a impus din necesități obiective determinate de vacantarea temporară a postului de la punctul de lucru din Sughetu Marmației, aceasta nu poate fi calificată ca fiind abuzivă, cum eronat se susține de către recurenta reclamantă.
Din moment ce prevederile art. 42-44 C.muncii nu instituie criterii de prioritate în aplicarea de către angajator a instituției delegării salariatului, nu i se poate reproșa societății angajatoare faptul că nu a dispus cu prioritate delegarea unui alt salariat, cu luarea în considerare a situației familiale a reclamantei.
Raporturile de serviciu sunt distincte de cele de familie, iar reclamanta în calitate de salariat nu poate invoca situația familială în neîndeplinirea sarcinilor de serviciu dispuse de angajator. Desigur situația familială deosebită poate avea relevanță în ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare, sub aspectul aprecierii gradului de vinovăție al salariatei, însă nicidecum nu poate conduce la exonerarea de răspundere.
Prin urmare, delegarea dispusă de pârâta recurentă potrivit Deciziei nr. 1985/_ respectă condițiile de legalitate, ea neputând fi catalogată ca fiind abuzivă, astfel că solicitarea reclamantei recurente privind anularea deciziei de delegare este neîntemeiată.
Din moment ce reclamanta recurentă a refuzat îndeplinirea sarcinilor de serviciu, potrivit deciziei de delegare, Decizia nr. 2233 din_ prin care s-a reținut în sarcina acesteia săvârșirea unei abateri disciplinare este, de asemenea, temeinică și legală.
În acord cu concluziile primei instanțe, având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită abaterea disciplinară, gravitatea faptei reținută în sarcina contestatoarei intimate, faptul că refuzul reclamantei a avut la bază o situație obiectivă determinată de starea de sănătate a copilului său în vârstă de 2 ani și 9 luni, nu justifică aplicarea celei mai drastice sancțiuni, aceea a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, reindividualizarea sancțiunii într-una mai ușoară fiind corectă.
Din actele dosarului se verifică susținerile pârâtei recurente în sensul că reclamanta nu i-a adus la cunoștință starea de sănătate a copilului său și că aceasta ar constitui motivul refuzului, însă acest fapt constituie doar unul din aspectele care trebuie avute în vedere la individualizarea sancțiunii aplicată salariatei, alături de gravitatea faptei în raport cu sancțiunea aplicată.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază a fi nefondate motivele de recurs, invocate prin cele două recursuri, referitoare la legalitatea deciziei de delegare și a deciziei de concediere și sub aspectul reindividualizării sancțiunii aplicate.
Recursul declarat de reclamantă se constată a fi fondat în parte sub aspectul datei până la care pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 80 alin. 1 C.muncii..
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 80 alin. 3 C.muncii, "în cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.";
Cum reclamanta, prin contestația dedusă judecății nu a solicitat reintegrarea pe postul deținut anterior, despăgubirile prevăzute de art. 80 alin. 1 C.muncii, se acordă până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, dată la care contractul individual de muncă încetează de drept.
Curtea apreciază că în cauză nu se justifică acordarea de daune morale în favoarea reclamantei.
Astfel, referitor la prejudiciul reclamant ca urmare a emiterii deciziei de concediere ce formează obiectul contestației deduse judecății, Curtea apreciază că anularea acestei decizii, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de art. 80 alin. 1 C.muncii, reprezintă în sine o reparație suficientă și nu se justifică în plus acordarea unor despăgubiri bănești.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., va admite în parte recursul declarat de reclamantă cu consecința modificării în parte a sentinței atacate potrivit dispozitivului decizii.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., va fi obligată intimata SC I.
M. & DSR.L. să plătească recurentei reclamante suma de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu avocațial, având în vedere soluția de admitere în parte a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanta S. M. V. împotriva Sentinței civile nr. 12843 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă și până la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri judecătorești.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I. M. & D.
S., împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe intimata SC I. M. & DSR.L. să plătească recurentei suma de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 decembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: B. G. Z.
