Decizia civilă nr. 381/2013. Cotestație decizie concediere
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 381/R/2013
Ședința publică din 11 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare declarată de contestatoarea POP C. C. M. împotriva deciziei civile nr. 4501/R din 30 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ *, privind și pe intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A F.
P. MARAMUREȘ, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 01 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, Direcția Generală a F. P. Maramureș a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția inadmisibilității contestației în anulare și solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 4501 din_ a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr._ *, a fost admis recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. MARAMUREȘ împotriva sentinței civile nr. 1026 din_ a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr._ *, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta POP C. C. M. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a F.
P. Maramureș și s-au menținut dispozițiile tribunalului privind respingerea excepției de conexitate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare reclamanta POP
C. C. M.
, solicitând anularea hotărârii atacate și reluând judecata de la cel mai vechi act de procedura, în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția F. P. Maramureș, cu cheltuieli de judecata.
În motivare contestatoarea a arătat că a fost angajata intimatei începând cu_ . Prin Decizia nr. 232/_, a fost înștiințată de către intimată că au încetat raporturile de muncă cu ea, potrivit dispozițiilor art. 55 lit.a colaborat cu dispozițiile art. 56 alin. 1 lit.a din Codul Muncii.
A contestat această decizie la Tribunalul Maramureș, secția contencios administrativ, însă instanța de contencios a declinat competența în favoarea secției civile.
Contestatoare apreciază că instanța de contencios administrativ era competentă material să soluționeze cauza, întrucât prin Ordinul Ministrului F.
1
P. nr. 280/_ prin care s-au restructurat Direcțiile F. P. și în baza căruia i-au încetat raporturile de muncă fiind invocat același temei de drept, respectiv legea funcționarului public.
De asemenea, în opinia contestatoarei judecarea recursului revenea ca și competență materială Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ.
S-a mia invocat că decizia de recurs a fost dată atât cu încălcarea legislației interne, respectiv competența materială raportat la activitatea pe care a desfășurat-o și a legii 188/1999, cât și cu încălcarea legislației anterioare, respectiv Hotărârea din_ pronunțată de Curtea de Justiție a Comunității Europene în cauzele conexate C-378/07-C-380/07 în Hotărârea Monomeles Protodikeio Rethymnis privind încălcarea Directivei nr. 1999/70 a CE.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 317 alin. 1 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 1 februarie 2013 (f.7-9) pârâta Direcția Generală a F. P. Maramureș
a solicitat respingerea contestației în anulare formulată de contestatoare împotriva deciziei civile atacate, ca fiind inadmisibilă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de contestație invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Prevederile legale menționate impun cerința îndeplinirii a trei condiții de admisibilitate a contestației în anulare, și anume, hotărârea atacată cu contestație să fie irevocabilă, competența în privința căreia au fost încălcate dispozițiile legale să fie de ordine publică și, respectiv, încălcarea dispozițiilor referitoare la competență să nu fi putut fi invocată pe calea apelului sau recursului.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 2 C.pr.civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
În prezenta contestație se invocă de către contestatoare necompetența primei instanțe în soluționarea litigiului având ca obiect concedierea acesteia motivat de faptul că aparținea instanței de contencios administrativ competența materială în soluționarea cauzei, aceasta fiind instanța sesizată inițial de către contestatoare, instanța declinându-și competența în favoarea Secției civile. De asemenea, contestatoarea apreciază că instanța de recurs nu ar fi fost competentă material să soluționeze calea de atac declarată în cauză.
Curtea constată că problema competenței primei instanțe putea și trebuia să fie invocată de contestatoare în calea de atac a recursului care a fost declarat în cauză, potrivit cerinței art. 317 alin. 1 C.pr.civ., nefiind posibilă în atare condiții invocarea acesteia în prezenta cale de atac a contestației în anulare.
În mod similar, necompetența instanței de recurs ar fi trebuit să fie invocată până la prima zi de înfățișare în fața acestei instanțe, potrivit acelorași prevederi legale coroborat cu prevederile art. 1591alin. 2 C.pr.civ., care se aplică în mod corespunzător.
Pe de altă parte, este de observat faptul că, în realitate, contestatoarea nu invocă problema necompetenței materiale de ordine publică, astfel cum aceasta este definită prin dispozițiile art. 159 pct. 2 C.pr.civ., și care se referă la instanțe de grade diferite, ci o problemă de constituire a instanței prin raportare la
2
completele specializate ale aceluiași tribunal, situație în care nu-și găsesc incidența prevederile art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ..
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind îndeplinite cerințele art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., Curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare declarată menținând decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare declarată de contestatoarea POP C. C. M. împotriva deciziei civile nr. 4501 din_ a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. D. | S. | D. | D. | G. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.recurs:D.C.G. /G.L.T. /I.T.
3