Decizia civilă nr. 3845/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3845/R/2013
Ședința publică din data de 3 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: | C. | M. | |
JUDECĂTORI: | S. | -C. | B. |
I. -R. M. | |||
GREFIER: | G. | C. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. D. împotriva sentinței civile nr.780 din 18 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată P. J. C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din data de 25 septembrie 2013 și, respectiv 1 octombrie 2013, încheieri care fac parte din prezenta decizie.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., reclamanta S. D. a solicitat, în contradictoriu cu I. P. J. C., anularea Ordinului P. nr.184/_ și a rezultatului concursului din data de_ și a tuturor actelor emise în acest sens, respectiv verificarea lucrării de examen și a modului de acordare a punctajelor, reîncadrarea sa în funcția avută anterior desființării postului și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, precum și repunerea sa în situația anterioară emiterii Ordinului P. nr.184/_ .
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost angajată în cadrul pârâtei începând cu data de_, iar în data de_ i s-a adus la cunoștință Ordinul P. nr.184/_, prin care s-a dispus desființarea locului său de muncă, ca urmare a desfășurării procesului de reorganizare instituțională, așa cum rezultă din O.M.A.I. nr.1/669/_ .
Reclamanta a mai arătat că, ulterior, i s-a comunicat că, în data de_, se va organiza un examen, ceea ce este nelegal, deoarece examinarea candidaților pentru un post trebuie să aibă loc înainte de a i se comunica angajatului printr- un ordin desființarea postului, iar în speță ordinul atacat trebuia să fie emis la o dată ulterioară desfășurării concursului.
Reclamanta a mai arătat că acest examen s-a susținut doar formal, deoarece angajaților li s-a emis înaintea susținerii examenului ordinul de desfacere a contractului individual de muncă, iar în ceea ce privește examenul susținut, reclamanta a arătat că a avut cunoștințe suficiente pentru a-l promova, motiv pentru care a solicitat anularea rezultatului concursului.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că în speță nu au fost respectate prevederile art.9 din H.G.nr.1767/2004, care prevede că încadrarea și eliberarea din funcție a personalului serviciilor publice comunitare regim permise de
conducere și înmatriculare a vehiculelor se efectuează prin ordin al prefectului, în condițiile legii, cu avizul Direcției generale de permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor iar acest aviz nu a fost eliberat, astfel că ordinul atacat este netemeinic și nelegal.
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând verificarea lucrării de examen a tuturor participanților la concurs, cu verificarea modului în care s-au acordat punctajele.
Reclamanta a menționat că răspunsul la o întrebare nu i-a fost validat. Reclamanta a considerat că dacă nu s-ar fi blocat validarea, ar fi putut obține cel mai mare punctaj dintre participanții la concurs.
Reclamanta a mai susținut că Ordinul nr.184/_ este lovit de nulitate absolută, deoarece prin acesta se puteau desființa cel mult locuri de muncă prevăzute în organigrama instituției nu și contractul individual de muncă al reclamantei.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să depună la dosar criteriile avute în vedere la desființarea posturilor ocupate de personalul contractual, deoarece inițial s-a stabilit să fie desființate un număr de 2 posturi contractuale și 2 posturi de agenți de poliție, pentru ca în final să fie desființate 4 posturi, dar numai dintre cele ocupate de personalul contractual.
Pârâtul Prefectul J. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii și menținerea Ordinului P. nr.184/_ ca fiind legal.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că reorganizarea structurală a instituției și reducerea numărului de posturi ocupate a fost dispusă în baza
dispozițiilor art.12 alin.4 din O.U.G.nr.30/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâtul a mai arătat că în baza Ordinului M.A.I. nr. I/669/_, prin care s-a aprobat Lista privind repartizarea posturilor la serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, cu avizul Direcției regim permise, prin Ordinul P. nr.170/_, s-a aprobat organigrama și statul de organizare al Serviciului P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu un număr de 29 posturi, din care 5 ofițeri, 21 agenți și 3 posturi personal contractual.
Astfel, s-a considerat că ordinul atacat nu este altceva decât un act emis în executarea Ordinului MAI nr.I669/2011 și în vederea punerii în aplicare a acestuia pentru încadrarea în numărul maxim de personal ce i-a fost repartizat, motiv pentru care s-a dispus desființarea unui număr de 4 posturi de personal contractual.
În ceea ce privește încălcarea prevederilor H.G. nr.1767/2004 invocată de reclamantă, pârâtul a arătat că aceasta nu a ținut seama de caracterul general al acestor prevederi și că în speță este vorba despre o reorganizare instituțională în baza prevederilor speciale din art.12 alin.4 din O.U.G. nr.30/2007.
În privința nerespectării prevederilor Legii nr.53/2003, pârâtul a arătat că în speță nu poate fi vorba de o concediere nelegală, fiind dispusă în cadrul procesului de reorganizare instituțională la care a fost supus întreg ministerul, iar desființarea posturilor este efectivă, bazată pe o cauză reală și serioasă, fiind impusă de dificultăți economice, în vederea încadrării în cheltuielile de personal, așa cum acestea au fost aprobate prin legea bugetului de stat.
Pârâtul a mai apreciat că nu se poate reține că scopul desființării posturilor de analist programator ar fi unul fictiv și nereal sau că s-ar fi dorit înlăturarea reclamantei, deoarece angajatorul a desființat definitiv toate posturile susmenționate, iar un proces similar de reorganizare a avut loc în toate serviciile publice comunitare din țară, în vederea încadrării în cheltuielile de personal.
Prin sentința civilă nr.780 din 18 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj,
s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S. D. în contradictoriu cu pârâta I. P. J. C., ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta S. D. a fost angajată în cadrul Instituției P. J.
C., în baza unui contract individual de muncă, ca personal contractual, în funcția de analist (programator) ajutor III-I A la compartimentul informatic din cadrul Serviciului P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului C. .
La data de_ a fost emis Ordinul ministrului administrației și internelor nr. I/669/_ (filele nr.25-26 dosar de fond), prin care a fost aprobată, printre altele, lista privind repartizarea posturilor la Serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, stipulându-se pentru județul C. un număr de 5 posturi de ofițeri, 21 de agenți și
3 posturi de personal contractual, din care 1 post de inginer de sistem și 2 posturi de analist (programator).
Prin Ordinul P. nr. S/170/_ (fila nr.22 doasr de fond), a fost aprobat statul de organizare al Serviciului P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului C. cu un număr de 29 de posturi, dintre care 5 de ofițer, 21 de agent și 3 de personal contractual.
Prima instanță a mai reținut că angajatorul, în temeiul acestor ordine, a luat măsura încetării contractului individual de muncă ca urmare a desființării locului de muncă al reclamantei, emițând în acest sens ordinul prefectului nr. 184/_ (filele nr. 22-23 dosar de fond), prin care a acordat reclamantei un termen de preaviz de 20 de zile, manieră în care a procedat cu toți ceilalți angajați pe posturi de personal contractual pe funcția de analist (programator).
Astfel cum a reieșit din înscrisurile depuse la filele nr.33-51 dosar de fond, s-a procedat la departajarea angajaților afectați de concediere prin organizarea unui examen, la data de_, examen la care reclamanta, astfel cum reieșit din chiar susținerile acesteia, a fost devansată de alți angajați aflați în aceeași situație, ca urmare a susținerii examenului propriu-zis și a unei probe suplimentare de departajare a celor trei candidați care au obținut inițial medii egale, printre care și reclamanta.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 78 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege a fost lovită de nulitate absolută.
Potrivit prevederilor art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desființarea locului de muncă trebuind să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Prin urmare, prima instanță a reținut că, pentru concedierea salariatului din motive neimputabile, în condițiile art. 65 din Codul Muncii, a fost necesar să aibă loc o reorganizare a activității angajatorului care să corespundă unei nevoi a acestuia și să conducă la desființarea efectivă a postului ocupat de salariat.
Din interpretarea acestor prevederi legale a rezultat că reorganizarea activității, dificultățile economice și transformările tehnologice reprezintă prin ele
însele cauze reale și serioase de desființare a locului de muncă.
În doctrină și jurisprudență s-a subliniat în mod constant că pentru a se reține îndeplinirea condiției impuse de art. 65 alin. (2) din Codul Muncii este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul
exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea [Curtea de Apel Constanța, Secția I civilă, Decizia nr. 783 din 13 decembrie 2011, în Buletinul Curților de Apel nr. 4/2012]
În acest context reorganizarea, în înțelesul prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, nu presupune cu necesitate existența unei situații economice precare a societății angajatoare, fiind suficiente doar o modificare a schemei de personal în funcție de oportunitățile oferite de viața economică sau financiară.
În cauza de față, în raport de apărările reclamantei, instanța a reținut ca fiind aplicabile prevederile O.G. nr. 83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.
Potrivit art. 11 ind. 4 alin. 1 din acest act normativ, Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, care funcționează în subordinea M. ui Administrației și I. .
În conformitate cu prevederile art. 11 ind. 7 alin. 1 din acest act normativ, organigrama, statul de organizare, precum și regulamentul de organizare și funcționare ale Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se aprobă prin ordin al ministrului administrației și internelor.
Totodată, potrivit art. 11 3alin. 2, prefectul aprobă prin ordin, cu avizul Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, structura organizatorică a serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, numărul de posturi, în limita numărului maxim de posturi stabilit anual pentru prefectura de către Ministerul Administrației și Internelor, precum și statul de funcții, în condițiile legii.
Astfel cum a reieșit din analiza acestor dispoziții legale, aparent legiuitorul a prevăzut în competența a două instituții stabilirea organigramei și statului de organizare ale serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, respectiv în cea a ministrului administrației și internelor și cea a prefectului.
Cu toate acestea, prima instanță a reținut că o interpretare corectă a acestui text legal impune concluzia că prefectului îi revine competența doar în ipoteza în care modificările vizează exclusiv organigrama și statul de organizare ale serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor organizat în subordinea instituției prefectului din județul respectiv,
iar în situația în care se impun modificări la nivelul mai multor sau a tuturor structurilor servicii publice comunitare, competența aparține ministrului administrației și internelor.
Ori, în cauza de față, s-a constatat de către instanța de fond că reclamanta a fost concediată ca urmare a unui proces de reorganizare instituțională determinată de încadrarea în limitele cheltuielilor bugetare aprobate de Ministerul Administrației și Internelor, astfel că, în raport de împrejurarea că Ordinul ministrului administrației și internelor nr. I/669/_ stabilește, printre altele și lista privind repartizarea posturilor la Serviciul publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor al județul
, s-a constatat că emiterea unui ordin de către prefect, cu obținerea prealabilă a avizului Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, nu mai era necesară, reorganizarea producându-se la nivelul tuturor instituțiilor similare din subordinea M. ui Administrației și I., în baza ordinului menționat, a cărui nelegalitate reclamanta nu a invocat-o.
Prin urmare, susținerile reclamantei vizând nelegalitatea concedierii sale ca urmare a nelegalității ordinului prefectului au fost considerate ca fiind
neîntemeiate, concedierea sa având ca temei Ordinul Ministrului Administrației și I. nr. I/669/_ .
Cât privește criticile reclamantei vizând emiterea ordinului de încetare a contractului individual de muncă anterior derulării examenului de departajare, prima instanță a reținut că, cu privire la toate contractele individuale de muncă ale celor 6 persoane angajate pe posturile supuse reorganizării s-a emis un ordin de încetare, iar abia apoi s-a procedat la organizarea examenului de departajare, examen urmat de reangajarea celor două persoane care au obținut notele cele mai mari, procedură care însă nu a fost de natură să atragă nulitatea concedierii reclamantei, în condițiile în care angajatorul a procedat la fel, chiar dacă atipic, cu toți angajații implicați în procedura reorganizării.
De altfel, s-a reținut de către prima instanță că acest mod de a proceda a fost în concordanță cu prevederile pct.1 din anexa la Ordinul M. ui Administrației și I. nr. 129/2011 pentru aprobarea Procedurii-cadru privind organizarea și desfășurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul M. ui Administrației și I., care prevede că această procedură reglementează modul de organizare și desfășurare a
examenului pen tru d ep ar tajare a în veder e a nu mir ii în f uncție a person alulu i c are a
ocup at pos tur i de n atur a celor de sf iinț ate
în cadrul aceleiași/aceluiași structuri/compartiment anterior reorganizării/reducerii de posturi.
Prin urmare, textul legal făcând referire la numirea în funcție, iar nu menținerea în funcție, și la persoane care au ocupat posturi de natura celor desființate, iar nu de persoane care ocupă astfel de posturi la momentul organizării examenului, s-a constatat că procedura urmată de pârâtă a fost conformă dispozițiilor legale.
Referitor la susținerile reclamantei vizând împrejurarea că angajatorul a luat hotărârea de încetare a contractului său individual de muncă printr-un ordin, iar nu printr-o decizie, astfel cum prevede Codul muncii, instanța a reținut că denumirea dată actului de încetare a raporturilor de muncă nu a fost de natură să conducă la nulitatea concedierii reclamantei. A accepta interpretarea dată de reclamantă acestui aspect, ar conduce la manifestarea unui formalism excesiv, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 76 din Codul muncii cu privire la conținutul actului de încetare a raporturilor de muncă au fost respectate, ordinul
în cauză cuprinzând mențiunile prevăzute în acest text legal.
În ceea ce privește desfășurarea examenului de departajare, instanța a apreciat că acesta s-a derulat cu respectarea procedurii prevăzute de Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului în vederea aplicării dispozițiilor M. ui Administrației și I. privind reducerile de personal (contractual) din cadrul Serviciului P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Județul C. (f. 114-115).
Astfel, s-a reținut că acest concurs a fost susținut prin utilizarea unui program informatic specific, care calculează automat punctajul obținut ca urmare a răspunsurilor acordate, program cu care reclamanta era familiarizată, având în vedere împrejurarea că aceasta ocupa chiar o funcție de analist (programator) ajutor III-I A la compartimentul informatic. Ori, în raport de cunoștințele reclamantei în domeniul informatic și al operării pe calculator, nu s- au putut reține drept întemeiate susținerile acesteia în sensul că unul din răspunsurile acordate la întrebările testului nu a fost validat ca urmare a
împrejurării că timpul acordat a fost depășit.
Privitor la susținerile reclamantei vizând împrejurarea că s-a reorganizat doar compartimentul informatic din totalitatea compartimentelor serviciului, prima instanță a reținut că aprecierea asupra necesității reorganizării unor
compartimente este o decizie exclusivă a angajatorului, de oportunitate, care însă excede limitelor de analiză ale instanței, fiind de competența instanței verificarea doar a legalității procesului decizional. Prin urmare, doar angajatorul poate stabili, în funcție de criterii obiective, dacă un anumit departament din cadrul unității se mai impune a fi păstrat sau nu. Ori, în cauza de față, aprecierea angajatorului în a proceda la reorganizare a avut drept temei încadrarea în cheltuielile de personal și a vizat posturi de personal în toate structurile teritoriale. Mai mult, astfel cum a arătat pârâta, și celelalte compartimente ale serviciului teritorial au fost afectate, însă, întrucât acestea dispuneau de 13 posturi vacante, au fost reduse schemele cu aceste posturi.
Pentru toate aceste motive, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta S. D. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. J. C., aceasta fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. D.
, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Recurenta a apreciat, în primul rând că instanța de fond în mod eronat a procedat la judecarea pricinii aplecându-se asupra tuturor petitelor acțiunii, atât asupra petitelor privind concedierea efectiva cât și asupra petitelor 3 și 4 din acțiune, privind contestarea rezultatului concursului, care erau de competența instanței de contencios administrativ.
Pentru acest considerent, apreciază că se impune casarea în întregime a hotărârii fondului, disjungerea petitelor 3 și 4 din acțiunea introductivă și trimiterea lor la instanța de contencios administrativ a Tribunalului C. .
Se mai invocă faptul că Ordinul P. nr.184/_ este nelegal întrucât dispune încetarea contractului individual de muncă al recurentei în termen de 20 zile de la data emiterii care este data de_, iar examenul de departajare a angajaților, pentru a se stabili care vor fi posturile desființate și care vor fi contractele de muncă a căror încetare va fi dispusă, a avut loc abia la data de_ . Se apreciază că la data emiterii ordinului, intimata nu putea în mod legal stabili că va fi supus încetării contractul individual de muncă al recurentei.
Recurenta mai consideră că în cauză erau aplicabile disp.art.68 alin.2 din Codul muncii, intimata având obligația, potrivit art.69 și 70 din același Cod, să informeze și să notifice sindicatul sau reprezentanții salariaților despre intenția de concediere colectiva, urmând să inițieze toate procedurile cu aceștia și să notifice ITM și ATOFM cu cel puțin 30 zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, potrivit art.72 alin.1 din Cod.
Se mai invocă faptul că, potrivit art.76 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente: motivele care determina concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art.69 alin.2 lit. d privind concedierea colectiva și la lit. d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64.
Recurenta apreciază că adresa nr.8929/_ către AJOFM C. depusă la dosarul cauzei nu îndeplinește condițiile legale, întrucât a fost emisă după data emiterii deciziei de concediere (_ ), aceasta comunicare fiind făcută doar formal.
Se mai menționează faptul că, în perioada concedierii, intimata avea posturi vacante în cadrul altor instituții subordonate, astfel încât în cadrul Direcției de Pașapoarte C. au fost angajate 2 persoane din afara instituției.
Față de aceste cerințe obligatorii, recurenta solicită să se constate că intimata nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la lit.c) și d) menționate mai sus,
motiv pentru care decizia de concediere emisă cu nerespectarea cerințelor impuse mai sus este nulă absolut potrivit art.78 Codul muncii.
Potrivit art.65 alin.2 CM, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauza reală și serioasă.
În speța de față, recurenta arată că s-a procedat la "desființarea locului de munca ca urmare a desfășurării procesului de reorganizare instituționala determinata de încadrarea în limitele cheltuielilor bugetare aprobate de MAI pe anul 2011". În concret, se susține că s-a trecut la desființarea unor locuri de muncă acolo unde salariile erau cele mai mici din sistem, astfel că apare greu de explicat că prin aceste disponibilizări s-au făcut în mod efectiv și real reduceri de cheltuieli. Pentru acest considerent, solicită obligarea intimatei să depună la dosarul cauzei fondul de salarii al personalului disponibilizat, raportat la totalul fondului de salarii pentru a se putea analiza dacă sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute de art.65 alin.2 Codul muncii.
Se mai invocă faptul că în mod eronat instanța de fond a interpretat starea de fapt, considerând că Ordinul P. nu trebuie însoțit de un aviz întrucât modificările aduse prin organigrama și statul de organizare vizează aspecte la nivel național și prin urmare nu este nevoie de avizul Direcției regim permise de conducere și înmatriculări vehicule, deși art.3 din HG nr.656/_ prevede că:
"Regulamentul de organizare și funcționare, structura organizatorica, statul de funcții și numărul de posturi ale serviciilor publice comunitare regim permise de conducere înmatriculare a vehiculelor se aproba prin Ordin al P. cu avizul Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul MAI în limita numărului maxim de posturi în finanțare stabilita anual de ordonatorul principal de credite, pentru serviciile publice comunitare regim permis de conducere și înmatriculare a vehiculelor".
Așa cum se poate constata Ordinul nr. l/669/_ aproba la lit. d) lista privind repartizarea posturilor la Serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, Anexa 2.
Or, se susține că Anexa 2 este înregistrata cu nr.4038075 din data de _
. Prin urmare, la aceasta dată a fost emisă lista privind repartizarea posturilor la serviciul public comunitar al jud. C. .
În condițiile în care Ordinul nr.l/669 a fost emis la data de_, iar anexa la data de_, se apreciază că se impunea avizul pentru Ordinul P. jud. C. nr.184/_ .
Recurenta mai arată că necesitatea avizului DRPCIV rezultă și din adresa nr.8874/VI/_, prin care Instituția P. jud. C. informează DRPCIV asupra desființării a 4 posturi de analist programator, nominalizând salariații, printre care și recurenta, cărora li s-a desfăcut contractele individuale de muncă.
În drept, se invocă disp art.304 pct.9, 3041, 312 alin.1 și 3, 274 Cod. proc.civilă, Codul muncii.
Intimatul M. AFACERILOR INTERNE INSTITUȚIA P. - JUDEȚUL C.
a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, pentru următoarele motive:.
Instanța de fond a dat calificarea corectă cererii deduse judecății, în ansamblul sau, drept conflict de munca și a procedat în mod legal la judecarea tuturor petitelor cererii, având în vedere ca între acestea exista o strânsa legătura sub aspectul obiectului și al cauzei, aspect ce a impus judecarea lor împreuna.
Astfel, se arată că nepromovarea de către recurentă a examenului de departajare organizat la data de 22 iulie 2011 a avut ca efect încetarea raportului sau de munca, conform Ordinului P. județului C. nr. 184/_ .
În acest sens, se consideră că disjungerea petitelor 3 și 4 din acțiunea introductivă este în mod evident lipsită de temei, de principiu fiind faptul că
disjungerea unora din petitele cererii de chemare în judecată trebuie să se realizeze exclusiv în interesul unei bune judecăți a cauzelor și a unei mai bune administrări a justiției.
Se mai invocă faptul că, pe tot parcursul judecării cauzei pe fond, în cadrul Secției de conflicte de munca și asigurări sociale a Tribunalului C., reclamanta nu a solicitat disjungerea petitelor 3 și 4 și nici nu a criticat dezbaterea petitelor respective.
Cu privire la criticile privind nelegalitatea Ordinului P. nr. 184/_
, motivat de faptul că acesta ar fi dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentei anterior desfășurării examenului de departajare, se reiterează pct.1 din Anexa Ordinului M. ui Administrației și I. nr. 129/2011, text legal ce reglementează numirea în funcție, iar nu menținerea în funcție, acest motiv nefiind de natură să atragă nulitatea concedierii recurentei.
Se mai arată că instituția intimată a aplicat această procedură în mod unitar, față de toți angajații Serviciului P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C. afectați de procedura de reorganizare.
Astfel, se arată că toți angajații vizați de restructurare au primit ordin de încetare a contractului individual de muncă în data de_, urmând ca în perioada de preaviz să fie organizat examenul de departajare. Angajații declarați admiși la acest examen au fost reîncadrați pe posturile rămase după reorganizare.
Se mai arată că, contrar susținerilor recurentei, este legislația în vigoare, respectiv Codul muncii, nu reglementează în mod expres și nici nu interzice ca în situația desființării mai multor locuri de muncă să se organizeze un examen de departajare în vederea stabilirii acelor angajați ce vor fi reîncadrați pe posturile rămase, motiv pentru care nu poate fi reținută nelegalitatea organizării acestui examen.
Intimatul arată că Serviciul P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C. a fost supus unui proces de reorganizare instituțională, în baza prevederilor speciale din art.12 alin.(4) din O.U.G. nr.30/2007, ori, aceste prevederi speciale au prioritate în fața celor generale, invocate de recurentă.
Se mai precizează că Instituția P. jud. C. a depus toate diligentele și a îndeplinit toate procedurile prevăzute jurisdicție, privind aducerea la cunoștința salariaților afectați de reorganizare, a listei posturilor vacante de pe raza județului C. .
Intimatul mai arată că ordinul contestat cuprinde toate elementele obligatorii enumerate strict și limitativ în art.76 din Codul Muncii, că angajaților concediați li s-a pus la dispoziție lista posturilor vacante disponibile pe raza județului și că nu se poate reține că scopul desființării posturilor de analist programator ar fi unul fictiv și nereal sau că s-ar fi dorit înlăturarea recurentei.
Se subliniază în speță de către intimat preeminența interesului public avut în vedere la reorganizarea instituțională care a fost dispusă, pe care autoritatea trebuie să îl ocrotească.
Intimatul arată că, prin adresa Direcției regim permise, i s-a adus la cunoștință că, începând cu data de_, intră în vigoare noua organigramă și stat de funcții al serviciului în cauză și i s-a comunicat modelul ordinului prefectului privind încetarea contractului individual de muncă.
Analizând recursul formulat de reclamanta S. D.
, în temeiul disp.art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat,
pentru următoarele considerente:
Necompetența materială a instanței de jurisdicție a muncii de a soluționa petitele nr.3 și 4 din acțiune, privind contestarea rezultatului concursului, nu a fost invocată de către reclamantă potrivit disp.art.159 alin.2 Cod.proc.civilă, respectiv, la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
În consecință, aceasta nu mai poate constitui nici motiv de casare a hotărârii recurate potrivit art.304 pct.3 Cod.proc.civilă, întrucât, potrivit acestor dispoziții, se poate cere casarea hotărârii numai când aceasta s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, "invocată în condițiile legii";.
În ceea ce privește motivele ce privesc fondul cauzei, Curtea, în primul rând, reține că în soluționarea prezentei contestații împotriva ordinului de concediere trebuie să se pornească de la faptul că, insta nțele de jurisdicție a muncii
, atunci când analizează legalitatea și temeinicia unui act juridic
unilateral, precum și motivele de nulitate invocate de către partea interesată, au
în vedere doar mențiunile expres prevăzute în acest act de decizie, precum și
documentația care a existat la data emiterii acestuia și care a stat la baz a
formării convingerii factorului decident că este imposibilă continuarea
raporturilor de muncă ce au fost stabilite între părți.
În acest sens și angajatorul, având sarcina probei în cauză, în temeiul disp.art.272 din Codul muncii, trebuia să dovedească legalitatea și temeinicia deciziei contestate doar folosindu-se de dovezile pe care le-a avut la dispoziție și le- a putut avea în vedere la luarea deciziei cuprinse în actul unilateral, respectiv, doar de cele care existau la data emiterii acesteia.
Prin Ordinul nr.184/_ emis de către Prefectul J. C.,
s-a dispus încetarea con tr ac tulu i de munc ă al recl aman te i, " an al is t( programator) ajutor III-IA în cadrul Compartimentului Informatic din cadrul Serviciului P. Comunitar Regim
Per mise de Conducere ș i În matr icul are a Veh iculelor C. ";, începând cu data
exp ir ăr ii ter menulu i de pre av iz prev ăzu t de ar t.75 al in.1 d in Codul munc ii, de 20 de
z ile lucr ăto are, c are începe s ă c urg ă de l a d ata co mun ic ăr ii aces tu i ac t s al ar iate i
(_ ).
Mo tivul înce tăr ii con tr ac tulu i menț ion at în ace as tă dec iz ie es te
:"desființarea locului de muncă ocupat de salariata S., G., D., ca urmare a desfășurării procesului de reorganizare instituționala determinată de încadrarea în limitele cheltuielilor bugetare aprobate M. ui Administrației și I. pe anul 2011, așa cum rezultă din O.m.a.i. nr.I/669 din_ prin care a fost aprobată "Lista privind repartizarea posturilor la serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor"; și constatând imposibilitatea angajatorului de a oferi salariatului un alt loc de muncă compatibil cu pregătirea sa profesională";.
S-au mai invocat prin aceas tă dec iz ie pr eveder ile ar t.40 al in .1 l it. a, ar t.55
l it.c, ar t.65, ar t.66, ar t.75 al in.1 ș i 3, ar t.268 al in.1 l it. a ș i ar t.269 d in Codul mu nc ii,
precu m ș i cele ale ar t.47 l ita) d in O.M.A. I. nr.600/2005.
Prin apărările formulate atât în fața instanței de fond, cât și în recurs, intimatul Prefectul J. C. a susținut însă în permanență că disponibilizarea recurentei s-a făcut în urma concursului organizat la data de_, acesta fiind
astfel motivul ce a fost apreciat de către angajator ca fiind determinant pentru
concedierea reclamantei.
Conform adresei nr.9505/VI/_ a Instituției P. J. C., fila
nr.6 dosar de fond, în cazul recurentei, "…disponibilizarea s -a făcut în urma
concursului,….";
Din cuprinsul procesului-verbal depus de către Prefectul J. C., în calitate de angajator, la fila nr.82 dosar de fond, rezultă că pentru ocuparea a
dou ă pos tur i de an al is t progr amato r ajutor III-IA în cadrul Serviciului P.
Co mun itar Reg im P er mise de Conducere și În matr icul a rea Vehiculelor C., s-aorganizat concurs ulter ior co mun ic ăr ii d ec iz ie i de conced ier e c ătre recl a man tă, respectiv, la data de_ și la acest concurs s-au înscris 6 persoane care ocupau posturi de acee aș i n atur ă.
Acestea sunt însă f apte și desigur, probe ulterioare emiterii deciziei de
concediere contestate, care nu au putut fi avute în vedere d e către angajator la
emiterea deciziei contestate.
Printre mențiunile obligatorii pe care legiuitorul le-a considerat necesare pentru emiterea unei decizii de concediere figurează, în primul rând, motivele
c are de ter min ă concedierea, conform art.76 din Codul muncii republicat.
Î n speță, se constată că, practic, intim atul, susținând în permanență că
disponibilizarea recurentei s-a făcut în u rma concursului organizat la data de _
, își invocă în cauză propria culpă de a f i menț ion at în dec iz ie un al t mo tiv c a f iind
de ter min an t pen tru conced iere a recl aman te i, respec tiv desf iinț are a pos tul u i acesteia, potrivit H.G. nr.656/2011 și a Ordinului M.A.I.nr.I/669 din_, până la data emiterii deciziei de concediere,_, deci an ter ior org an iz ăr ii procedur ii p e
c are o cons ider ă în c auz ă c a f iind de sele cț ie a ang ajaț ilor în v edere a conced ier ii.
Motivul privind desființarea postului recurentei ar fi fost suficient pentru o concediere, potrivit disp.art.65 din Codul muncii, în cadrul căreia factorul decident, respectiv, M.A.I., în speță, ar fi luat măsura de a desființa chiar locul de muncă ocupat de către reclamantă, însă din apărările intimatului nu rezultă că aceasta ar fi fost situația în cauză, întrucât ceea ce s-a decis la nivel central a fost doar desființarea a patru posturi de aceeași natură cu cel ocupat de către reclamantă, ceea ce presupunea, în cadrul procedurii de concediere, deci anterior actului de decizie a încetării contractelor de muncă, organizarea unei proceduri de selecție transparente, nediscriminatorii la care să participe toți salariații ce puteau fi afectați de măsura luată la nivel central.
Astfel, Curtea reține că intimat a, cu încălcarea dreptului la informare și la
apărare al recurentei, nu a cuprins, prin decizia contestată în cauză, de încetare
a contractului individual de muncă, mot ivele reale, determinante de concediere a
reclamantei, cu atât mai mult cu cât, art.79 din Codul muncii republicat prevede,
c ă, în c az de conf lic t de munc ă, an g ajato rul nu po ate invoc a î n f aț a ins tanțe i al te
motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Astfel, Codul muncii, în privința tuturor deciziilor de înce tare a raporturilor
juridice de muncă, prevede că asemenea acte unilaterale trebuie să îmbrace
forma scrisă și să c uprindă în chiar co nținutul lor motivar ea reală în fapt și î n
drept a măsurii luate.
Art.31 alin.1 și 2 di n Constituție
garantează dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public. Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.
De asemenea, art.24 alin.1 din Constituția României
garantează dreptul la apărare.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței instanței supreme, motivarea este
necesară mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale
, aceasta trebuind să fie suficient de precisă
astfel încât motivul actului să transpară clar, ea trebuie să fie intrinsecă actului
, adică trebuie conținută nu neapărat în înscrisul ce cuprinde manifestarea de voință în sine, ci de oricare dintre înscrisurile ce formează actul și care se comunică particularului odată cu acesta.
În lipsa motivării actului decizional
, instanța nu poate aprecia asupra legalității acestui act. Pentru a-și putea exercita atribuția de control a legalității
actelor decizionale ale angajatorilor, in stanța de judecată trebuie să cunoa sc ă
raționamentul real pentru care emitentul actului a ales soluția criticată de cel
vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului său unilateral,
neputând fi complinită în cursul cercetării judecătorești.
Nemotivând în mod real măsura luată, ce privește încetar ea raporturilor
juridice dintre părți, aducând astfel atingere drepturilor recurentei, intimatul, pe
lângă faptul că a încălcat drepturile acesteia la apărare și la informare, nu a
demonstrat că se im punea în cauză o as emenea vătămare a drepturilor salariatei
recurente prin ordinul contestat în cauză.
În acest sens se mai reține că intimatul a invocat în cauză "preeminența interesului public";, pe care autoritatea trebuie să îl ocrotească, în cauză însă nu este contestat un act administrativ al prefectului, în care acesta s-ar fi bucurat desigur, de marja de apreciere recunoscută autorităților publice-cu condiția ca acesta să nu constituie un abuz de drept-ci de un act de dreptul muncii, legiuitorul considerând că se impune acordarea unei protecții speciale salariatului în cadrul procedurii de încetare a contractului de muncă din inițiativa angajatorului.
Potrivit disp.art.6 alin.2 din Codul muncii, tuturor salariaților care
prestează o muncă l e este recunoscut d reptul la protecție împotriva concedierilor
nelegale.
Curtea mai constată că motivarea concedierii cuprinde și dispoziții ce
contrazic apărările intimatului, în sensul că la data de_, data emiterii ordinului, s-a me nț ion at de c ă tre ang ajator c ă r apor tur ile de mu nc ă ex is ten te în tr e
p ărț i înce te az ă ș i c a ur mare a cons tatăr ii imp os ib il ităț ii ang ajatorulu i de a of er i
s al ar iatulu i un al t lo c de munc ă co mp atib il cu preg ătire a s a pr of esion al ă - ceea ce a
fost apreciat ca formând convingerea angajatorului că raporturile de muncă
dintre părți nu mai pot continua din motive obiective - deși acesta a concediat de
fapt pe toți cei șase salariați menționați în procesul-verbal de la fila nr.82 dosar
de fond, prin acte unilaterale emise la a ceeași dată, oferind acestora ulterior, la
data de_, cele două posturi de aceeași natură rămase în schema de personal.
Faptul că intimatul a mai invocat prin întâmpinările formulate că: "….toți angajații vizați de restructurare au primit ordin de încetare a contractului individual de muncă în data de_, urmând ca în perioada de preaviz să fie organizat examenul de departajare";, considerându-se că astfel toți angajații ar fi fost tratați în mod nediscriminatoriu, astfel cum de altfel a reținut și prima instanță, nu este de natură să acopere nulitatea deciziei contestate de către reclamantă în cauză-fiind logic că cei care au rămas salariații instituției nu aveau niciun interes să mai invoce asemenea nulități-și nu poate decât întări convingerea privind nelegalitatea procedurii de concedierii ce a fost urmată în cauză.
Mai mult, pentru că angajatorul se prevalează că ar fi acordat în mod legal salariatei dreptul la preaviz, potrivit susținerilor menționate anterior, se constată că în realitate, decizia contestată nu ar putea avea nici valoarea unei decizii de preaviz legale, fiind cunoscute din cuprinsul Codului muncii cazurile în care se poate stabili un termen de preaviz, respectiv, în situațiile expres prevăzute de legiuitor în care una dintre părți are inițiativa încetării contractului individual de muncă, respectiv, cele prevăzute de art.75 și de at.81 alin.4 din Codul muncii republicat.
În speță, angajatorul susține însă că a fost în măsură să stabilească
salariații care trebuiau să fie disp onibilizați abia după finaliz area "examenului de
departajare"; din data de_, iar art.75 alin.1 prevede că "persoanele concediate";
beneficiază de dreptul la preaviz.
Prin urmare, apare ca fiind abuziv chiar preavizul acordat reclamantei,
precum și celorlalți salariați, la data de_, când, conform susținerilor angajatorului, nu se putea cunoaște care vor fi de fapt "persoanele concediate";.
Preavizul are rolul de a da posibilitatea angajatului în privința căruia s-a luat decizia de a fi concediat pentru motive care nu țin de persoana sa, de a-și căuta un alt loc de muncă, ori, nu are niciun rost ca, la orice reorganizare de
instituție, toți angajații unui anumit compartiment în care se fac anumite reduceri de personal să fie puși în situația de a-și căuta un alt post, urmând ca doar ulterior să se organizeze selecția pentru a se stabili dacă se impune ca aceștia să fie sau nu concediați.
Din acest punct de vedere, salariații care nu au reușit la "examinare"; ar fi ajuns în situația aplicării disp.art.75 din Codul muncii, privind acordarea preavizului, doar la data de_ .
Mai mult, Curtea nu poate reține că un angajator este liber să desființeze
toate locurile de muncă de acceași natură dintr -o instituție, cu prilejul oricărei
reorganizări, eventual, cu ocazia oricărei modificări a denumirii instituției,
întrucât, po tr iv it ar t.24 l it. a d in C ar ta soc ial ă europe an ă rev izu ită , pentru concedierea salariaților trebuie să existe în mod necesar un motiv întemeiat, iar
Org an iz aț ia In tern aț ion al ă a Muncii a statuat că lucrătorul nu va fi concediat fără să existe un motiv valabil de concediere, legat de aptitudinea sau conduita acestuia sau bazat pe necesitățile de funcționare a întreprinderii, pri n urmare, trebuie să
existe o imposibilitate obiectivă, reală, de continuare a rap orturilor juridice de
muncă dintre părți.
Dacă și în cazul transferului de întreprindere este interzisă concedierea angajaților, în exclusivitate pentru acest motiv, cu atât mai mult în cadrul unei reorganizări a întreprinderii, fără intenții de încetare în totalitate a activității acesteia, apare ca fiind lipsită de logică desființarea tuturor locurilor de muncă existente anterior.
Astfel, conform art.173 alin.3 din Codul muncii republicat, transferul
întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă de către cedent ori de către cesionar.
Aceleași prevederi le regăsim și în Legea nr.67/2006, care, la art.7,
stabilește că: "
Transferul întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă de către cedent sau de către cesionar.";
De asemenea, art.173 alin.2 din Codul muncii republicat,
prevede că drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.
Prin urmare, în speță, factorul decident al concedierii trebuia să stabilească
în mod expres care sunt locurile de muncă ce sunt vizate efec tiv de reducerea de
personal, în urma reorganizării, pe care să le comunice din timp salariaților,
chiar reprezentanților acestora și să organizeze concur s pentru selectare a
persoanelor ce ocupau posturi de aceeași natură cu cele ce urmau să fie
desființate, în acele situațiile în care se impunea.
În speță, până la data finalizării concursului din data de_, invocat în cauză, nu se putea stabili care sunt cele două locuri de muncă-dintre cele șase posturi de aceeași natură cu cel al reclamantei-care se impuneau a fi desființate, deci în mod nelegal angajatorul a dispus concedierea reclamantei chiar înainte de desfășurarea concursului.
După desfășurarea acestei proceduri de verificare a cunoștințelor și aptitudinilor profesionale, pe care intimatul o consideră ca o procedură de selecție a angajaților în vederea concedierii, acesta urma să emită pentru cei patru angajați nereușiți la concurs decizii de încetare a contractului individual de
muncă, în temeiul disp.art.65 din Codul muncii, iar ceilalți doi angajați trebuiau menținuți în funcție în temeiul contractului individual de muncă pe care îl aveau încheiat anterior, eventual cu modificarea anumitor clauze, în situația în care aceasta se impunea.
În acest sens mai trebuie menționat că, potrivit Regulamentului pentru organizarea acestui concurs, aprobat de către recurent, se prevedea chiar posibilitatea contestării rezultatelor acestui concurs în contencios administrativ
Apare astfel cu atât mai nelegală, în temeiul disp.art.78 din Codul muncii, întrega procedură de concediere urmată de către angajator în cauză, întrucât acesta a emis, la data de_, decizii de concediere pentru toți cei șase salariați aflați în situații comparabile, deși era clar că, în urma concursului desfășurat la data de_, doi dintre angajați vor rămâne în continuare pe posturile deținute anterior.
De altfel, chiar prin prevederile actelor normative invocate de către intimat în apărarea sa, s-au stabilit următoarele:
-prin art.V din H.G.nr.656/2011
(act normativ ce a dispus reorganizarea) s- a prevăzut că: "Î ncadrarea personalului în numărul de posturi finanțat în anul
2011
și pe noile funcții, stabilirea drepturilor salariale aferente, precum și
încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă, ca ur mare a reorganiz ăr ii
potrivit prezentei hotărâri, se fac cu respectarea termenelor și procedurilor legale,
aplicabile fiecărei categorii de personal.";
-prin art.9 din H.G. nr.1767/_ s-a stabilit că: "Încadrarea și eliberarea
din funcție a pers onalului serviciilor publice comunitare regim premise de
conducere și înmatri culare
a vehiculelor se efectuează prin ordin al prefectului, în
condițiile legii,
cu avizul Direcției regim premise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.";
În ceea ce privește pct.1 din anexa la Ordinul M. ui Administrației și I. nr. 129/2011 pentru aprobarea Procedurii-cadru privind organizarea și desfășurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul M. ui Administrației și I., care prevede că: "această procedură reglementează modul de organizare și desfășurare a examenului pentru departajarea în vederea numirii în funcție a personalului care a ocupat posturi de natura celor desființate în cadrul aceleiași/aceluiași structuri/compartiment anterior reorganizării/reducerii de posturi";, invocat în apărare de către intimat și reținut de către prima instanță, se rețin următoarele:
Acest ordin trebuia, să respecte cerința de a se menține în limitele stabilite de legislația aplicabilă în privința încheierii, executării, suspendării, modificării și încetării contractului de muncă, precum și de H.G.nr.656/2011, în baza căreia a fost emis și a cărei executare o organiza, fără a conține solutii care sa contravină prevederilor acestora.
Astfel, conform art.80 din Legea nr.24/2000 privind normele obligatorii de
tehn ic ă leg isl ativ ă,
actele normative ale autorităților administrației publice locale se adoptă ori se emit pentru reglementarea unor activități de interes local, în limitele stabilite prin Constituție și prin lege și numai în domeniile în care acestea au atribuții legale, iar po tr iv it ar t.81 al in.1 ș i 2 d in acee aș i lege
, la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziții se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului și altor acte de nivel superior. Reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale și ale consiliilor județene, precum și cele cuprinse în ordinele prefecților sau în dispozițiile primarilor nu pot contraveni Constituției României și reglementărilor din actele normative de nivel superior.
Se mai reține că pr inc ip iul s tab il ităț ii r apor tur ilor de munc ă presupune ca încetarea contractelo r de munc ă să poată fi dispusă de către angajator, în mod unilateral, do ar în s itu aț iile s tr ic t regle me n tate de Codul munc ii , situație pe care nu o regăsim în speță, întrucât, la data emiterii ordinului prefectului, nu existaumotivele de concediere de care in timat ul se prevale az ă î n prezen ta c auz ă - respectiv, că aceasta nu ar fi reușit la concursul pentru cele două posturi de analist- pentru a se dispune în mod legal concedierea acesteia în temeiuldisp.art.65 din Codul muncii, iar art.V din H.G.nr.656/2011, astfel cum am
me nț ion at an ter ior, p revede a în mod expr es c a înc adr are a per son alulu i în nu mărul
de pos tur i f in anț at î n anul 2011 ș i pe no ile f uncții , precum ș i înce tare a r apor tur ilor
de serv ic iu s au de mu nc ă, c a ur mare a reorg an iz ăr ii , să se f ac ă " cu respectarea
ter menelor ș i proced ur ilor leg ale "; și nu p rin anumite proceduri derogatorii.
De altfel, "numirea în funcție"; nici nu este o terminologie proprie raporturilor de muncă- în legislația de dreptul munci folosindu-se doar termenii de: "încheiere, executare, suspendare, modificare și încetare a contractului de muncă";.
Astfel, termenul de "numire"; a fost probabil folosit în acest ordin prin preluarea acestuia din statutul funcționarilor publici, ca modalitate specifică acestei categorii de personal de stabilire a raporturilor de serviciu.
Recuren ta, av ând l a d ata reorg an iz ăr ii ins tituț ie i un con tr ac t ind iv idu al de
muncă în curs de executare, necunoscându-se la data de_ că locul de muncă
al aces te ia v a f i cel desf iinț at, d in tre cele ș ase postur i de ace e aș i n atur ă, nu po ate fi justificată în mod legal l a ace a d ată n ic i conced iere a aces te ia, d oar pentrumotivul de a putea fi, ulterior, respec tate d ispoz iț iile unu i o rd in despre c are se
pre tinde c ă ar preve de a cu neces itate c a ace as ta s ă f ie d in n o u nu mită în f uncție, înurma desf ășur ăr ii unui concurs de departajare.
Potrivit art.24 lit.a) d in C ar ta soc ial ă europe an ă rev izu ită , pentru
concedierea salariaților trebuie să existe în mod necesar un motiv întemeiat, legat
de aptitudinea sau conduita acestora ori de cerințele de funcționare a
întreprinderii, instituției sau serviciului.
De asemenea, Org an iz aț ia In tern aț ion al ă a Munc ii a statua t că lucrătorul
nu va fi concediat fără să existe un motiv valabil de concediere, legat d e aptitudinea sau conduita acestuia sau bazat pe necesitățile de funcționare a
întreprinderii.
Ar t.6 pc t. 1 d in P ac tul in tern aț ion al cu priv ire l a drep tur ile econo mice, soc iale
ș i cul tur ale prevede că: "Statele părți la prezentul pact recun osc dreptul la munc ă
ce cuprinde dreptul ce îl are orice persoană de a obține posibilitatea să -și câștige
existența printr-o muncă liber aleasă sa u acceptată și vor l ua măsurile potrivite
pentru garantarea acestui drept";
Î n consecință, ceea ce atât legislația națională, cât și cea internațională
garantează salariaților, în cazul concedierii, este ca această măsură să fie luată
doar în condițiile în care cauza invocată ca temei al încetării contractului de
muncă are un caracter obiectiv, aceasta poate fi constatată în mod real și
prezintă o asemenea însemnătate, încât să facă im posibilă continuare a
raporturilor de muncă dintre părți.
Astfel, pentru încetarea legală a unui raport juridic de muncă, mai ales în situația în care aceasta este dispusă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul trebuie să probeze întotdeauna, înaintea instanței investite cu cenzurarea legalității și temeiniciei acestei măsuri, dată fiind gravitatea consecințelor acestei decizii asupra drepturilor angajaților, că a existat o imposibilitate reală, obiectivă, de continuare a acestora, ceea ce, în speță, angajatorul nu a reușit să probeze cu probele administrate în cauză.
Prin decizia nr.23/_, Curtea Constituțională, investită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp.art.65 alin.2 din Codul muncii-invocată
în sensul că aceste prevederi aduc atingere art.135 alin.1, 2 și art.136 alin.5 din Constituție, întrucât textul de lege criticat dă posibilitatea instanței de judecată să intervină în analiza actului managerial al angajatorului, fapt ce constituie o încălcare a libertății economice-, a reținut că următoarele:
"…departe de a reprezenta o încălcare a dispozițiilor constituționale referitoare la libertatea economică și inviolabilitatea proprietății private, prevederile de lege criticate reprezintă, în realitate, o expresie a art.57 din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii români, străini și apatrizii trebuie să își exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți";.
Curtea Constituțională a mai reținut prin aceeași decizie, următoarele:
"…prevederile de lege criticate stabilesc condițiile în care angajatorul poate dispune concedierea salariatului din motive care nu sunt imputabile acestuia. Aceste condiții urmăresc să stabilească un echilibru între cele două părți ale contractului de muncă, respectiv între necesitatea de a asigura angajatorului libertatea de a dispune cu privire la desființarea unor locuri de muncă atunci când considerente obiective o impun-dificultăți economice, transformări tehnologice, reorganizarea activității, decesul angajatorului persoană fizică, rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de declarare a morții sau a punerii sub interdicție a angajatorului persoană juridică, dizolvarea angajatorului persoană juridică, ori mutarea unității în altă localitate-, pe de o parte, și nevoia de a proteja salariatul de o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului, de cealaltă parte.
Pentru aceste rațiuni, legea prevede nu doar cerința ca desființarea locului de muncă să fie efectivă, ci pe aceea de a fi justificată de o cauză reală și serioasă sau, altfel spus, de a fi determinată de o cauză obiectivă, de o anumită gravitate, care să impună, cu adevărat, această măsură.
Toate aceste garanții ar rămâne fără obiect dacă nu ar putea fi supuse controlului instanțelor de judecată, care pot cere administrarea de probe în vederea evidențierii cauzei reale și serioase ce a determinat desființarea locului de muncă.
Curtea apreciază, așadar, că textul de lege criticat nu urmărește limitarea libertății angajatorului de a dispune cu privire la modul de administrare a activității economice, ci, din contră, asigură posibilitatea manifestării acesteia în funcție de factorii obiectivi care o influențează, excluzând doar o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului față de salariat.";
În ceea ce privește cererile privind modul de desfășurare și rezultatele concursului din data de_, se reține că această procedură de selecție este, conform susținerilor angajatorului, parte integrantă din procedura de concediere a reclamantei, lovită de nulitate conform disp.art.78 din Codul muncii, pentru considerentele expuse anterior, astfel încât se constată că nu se mai impune anularea acestui examen de departajare pentru motivele invocate de către reclamantă prin acțiune și motivele de recurs, urmând a fi respinse aceste capete de cerere.
Constatând aceste motive de nelegalitate a ordinului nr.184 din_ emis de P. J. C., contestat în cauză, Curtea constată că, în temeiul disp.art.80 din Codul muncii republicat, se impune anularea acestuia.
Se mai reține că, prin cererea înregistrată sub nr.9360/117/_ pe rolul Tribunalului C., reclamanta S. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., INSTITUȚIA P. C., suspendarea executării ordinului nr.184/_ emis de către pârât, pe calea ordonanței președințiale, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii ce face obiectul dosarului nr._ .
Prin ordonanța președințială nr.6445/_ pronunțată de către Tribunalul Cluj,
s-a admis cererea formulată, pe calea ordonanței președințiale, de către reclamanta S. D. în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și INSTITUȚIA P. C. și s-a dispus
suspendarea executării ordinului nr.184/_ emis de către P. J. C.
, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii ce face obiectul dosarului nr._
.
Această ordonanță președințială a fost modificată doar în parte prin decizia civilă nr. 433/R/1 februarie 2012 a Curții de Apel C., respectiv, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a M. ui Administrației și I. în cauză, astfel încât, în temeiul acestei hotărâri judecătorești, recurenta a fost reîncadrată pe funcția deținută anterior concedierii, până la soluționarea irevocabilă a acestei cauze.
În consecință, în cauză nu se mai pune problema repunerii părților în situația anterioară în temeiul disp.art.80 din Codul muncii, ci doar a menținerii măsurii reintegrării reclamantei în funcția și postul avut anterior concedierii.
În temeiul disp.ar.312 alin.2 Cod.proc.civilă, se va admite recursul declarat de reclamanta S. D. și se va modifica în tot sentința primei instanțe, în sensul de a se admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S. D. în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. J. C. și, în consecință, se va dispune anularea Ordinului P. nr.184 din_ privind desfacerea contractului individual de muncă, emisă de pârât și menținerea reintegrării reclamantei în funcția și postul avut anterior concedierii, respingându-se restul capetelor de cerere.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, intimatul-pârât, aflată în culpă procesuală, va fi obligat să plătească recurentei-reclamante suma de 1.200 lei, cheltuieli de judecată parțiale, la fondul cauzei și în recurs, reprezentând onorariu de avocat justificat cu documente legale în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta S. D. împotriva sentinței civile nr.780 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, pe care o modifică în tot în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.
în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. J. C. și, în consecință:
Dispune anularea Ordinului P. nr.184 din_ privind desfacerea contractului individual de muncă, emisă de pârâtă.
Menține reintegrarea reclamantei în funcția și postul avut anterior concedierii.
Respinge restul capetelor de cerere.
Obligă intimata pârâtă să plătească recurentei reclamante suma de 1.200 lei, cheltuieli de judecată parțiale, la fondul cauzei și în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
C. | M. | S. | -C. | B. | I. -R. | M. |
GREFIER
G. C.
Red. C.M.;
Tehnored.:C.M./V.R.;
2 ex./_ ;
Jud.fond: Tribunalul Cluj: A. M. I. .
