Decizia civilă nr. 500/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 500/R/2013
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul O. I. împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul Cluj la data de 12 septembrie 2012 în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată
S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA C. -N., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 februarie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul O. I. în contradictoriu cu pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M. "; SA, București.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin Decizia de concediere nr. 3A_ emisă de pârâta S. N. DE T. DE M. "C. M. "; SA la data de_, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, înregistrat cu nr. 1.3/_ începând cu data de_, din inițiativa angajatorului pentru motive care nu țin de persoana salariatului ca urmare a concedierii colective în temeiul art. 65 alin.1 din Codul muncii republicată. Prin aceeași decizie reclamantului i-a fost acordat un termen de preaviz de 20 de zile.
De asemenea, în cuprinsul deciziei s-a menționat că au fost desființate toate posturile de natura celui ocupat de reclamant în cadrul subunității din care acesta făcea parte.
Examinând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a constatat că la momentul concedierii, reclamantul ocupa funcția de șofer în cadrul unității Revizia de Vagoane Dej Triaj, în cadrul acestei unități existând la data de_ un singur astfel de post (f.48-50). Începând cu data de_, ca urmare a aplicării programului de restructurare, în cadrul aceleiași unități a fost desființat postul de șofer, unitatea Revizia de Vagoane Dej Triaj, în statul de funcții nemairegăsindu-se un asemenea post.
Instanța a mai constatat că la data de_ a fost înființat un post de șofer în cadrul unei alte unități a societății pârâte, respectiv Depoul Dej Triaj, postul fiind ocupat de numitul Chira M. la data de_ .
Nu au putut fi reținute susținerile reclamantului referitoare la faptul că postul pe care îl ocupa nu ar fi fost în mod real desființat, întrucât acest aspect nu este susținut de statele de funcții depuse la dosarul cauzei cu privire la posturile din cadrul Reviziei de Vagoane Dej Triaj anterioare datei de_ și cele ulterioare datei de_ . Deși din declarația martorului C. G. (f.124) rezultă că reclamantul își desfășura activitatea în cadrul Regionalei C. C., conducând autoturismul pe care îl folosea directorul societății, un autoturism marca Toyota, nici martorul nu a precizat și nici din celelalte probe administrate în cauză nu rezultă că atribuțiile reclamantului ar fi fost preluate de persoana angajată la o altă unitate, respectiv Depoul Triaj Dej.
Astfel martorul a declarat că după concedierea reclamantului autovehiculul pe care îl conducerea reclamantul este condus de o persoană care ocupă un post de economist în cadrul societății pârâte. Faptul că, potrivit declarațiilor martorului audiat, șoferul angajat la Depoul Triaj Dej se prezintă la începutul programului la Regionala C., se explică prin aceea că numitul Chira M. are locul de muncă la Depoul Dej - Compartimentul Depozitul Regional Central care are sediul în C. . De asemenea, din fișa postului numitului Chira M. rezultă că acesta îndeplinește și alte atribuții decât acelea de șofer în carul unității Depoul Triaj Dej. De asemenea, din probele administrate nu a rezultat că activitatea desfășurată de reclamant (șofer care manevrează autovehiculul repartizat conducerii societății) ar fi în prezent îndeplinită de vreo altă persoană.
Prin urmare, întrucât nu a rezultat din probe că în prezent funcția de șofer care deservește autovehiculul folosit de directorul societății, funcție pe care o ocupa reclamantul până la data încetării raporturilor de muncă, este ocupată de o altă persoană, rezultă că unicul post de șofer din cadrul unității Revizia de Vagoane Dej Triaj a fost în mod real desființat.
Instanța nu a putut reține nici susținerile reclamantului privitoare la faptul că desființarea postului nu se întemeiază pe un motiv real și serios, atât timp cât aspectele legate de oportunitatea restructurării societății sunt dovedite prin cele înscrise în Programul de reorganizare și restructurare aprobat prin Hotărâre AGA de către societatea pârâtă, program întocmit tocmai ca urmare a dificultăților financiare cu care se confruntă societatea.
Faptul că anterior datei emiterii deciziei de concediere a reclamantului a fost înființat un post de șofer în cadrul unei alte unități decât cea în care era încadrate reclamantul nu conduce în mod automat la concluzia că această măsură a vizat desființarea postului reclamantului, ci a fost justificat de circumstanțele existente în cadrul unității la momentul respectiv.
Potrivit art. 69 alin.3 lit. d din Codul muncii, în procedura concedierii colective, criteriile de performanță se aplică pentru departajarea salariaților după evaluarea realizării obiectivelor de performanță. Evident, o asemenea prevedere vizează situația în care urmează a fi redus numărul de posturi aferent unei funcții, tocmai pentru a se putea realiza o departajare obiectivă, în
funcție de performanțe, între angajații care ocupă același tip de post. Or, în situația în care este vorba despre post unic in cadrul unității, nu mai există rațiunea evaluării profesionale în vederea departajării angajaților expuși măsurii concedierii colective. Prin urmare, în cauză nu era obligatorie parcurgerea etapei prealabile a evaluării performanțelor profesionale.
Cu privire la criticile aduse de reclamant decizie de concediere sub aspectul conținutului, instanța a constatat că pe parcursul judecății reclamantul nu a mai susținut criticile referitoare la lipsa dovezii calității care a semnat decizia.
Asupra criticii constând în aceea că decizia de concediere nu cuprinde motivele de fapt care au determinat desființarea postului, instanța a constatat că art. 3 din Decizia nr. 3A_ /_ menționează că motivele de fapt ale concedierii colective sunt determinate de situația economico-financiară a societății care impune măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestațiilor și al veniturilor, măsuri concretizate în Programul de restructurare și Reorganizare a cărei aplicare are drept consecință desființarea postului salariatului. Prin urmare, scopul urmărit constă în reducerea cheltuielilor cu personalul, în funcție de nivelul de activitate.
Pentru toate aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant și a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O. I.
, solicitând modificarea sentinței civile atacate, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată la instanța de fond.
În motivarea recursului reclamantul consideră că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată fără a fi analizate toate probele administrate în cauză și pe baza unor concluzii care sunt rezultatul unui raționament superficial și defectuos din punct de vedere logic.
Este evident că orice angajator știe că dacă în cadrul unei concedieri colective desființează un anumit post, nu poate reînființa același post pentru o altă persoană fără a risca anularea deciziei de concediere. Raportat la prevederile legale care apără drepturile angajaților, dacă măsura luată de angajator este nelegală, ea va îmbrăca în aproape toate situațiile o aparență de legalitate, mijloacele folosite în acest scop fiind tot mai subtile pe măsură ce normele juridice sunt mai restrictive. Din acest motiv consideră că instanța de judecată sesizată cu o contestație împotriva unei decizii de concediere nu trebuie să rezume analiza sa la compararea unor state de funcții, ci trebuie să examineze cu atenție toate probele administrate în cauză pentru a putea hotărî dacă măsurile luate de angajator sunt cu adevărat legale sau legalitate a este doar simulată. În cauza de față, instanța de fond s-a mulțumit să constate aparența, fără a cerceta probele care demonstrează că aceasta este falsă.
Situația de fapt reală, pe care a prezentat-o atât în acțiunea introductivă, cât și în concluziile orale și scrise, și care este confirmată de probele administrate în cauză este următoarea:
Recurentul a fost angajat ca șofer la C. din 1990, iar de la momentul înființării pârâtei prin divizarea SNC. în 1998, a fost angajat în diferite subunități ale acesteia. În toată această perioadă locul efectiv de muncă a fost în C. -N., la sediul central al sucursalei, la dispoziția conducerii acesteia, indiferent unde a figurat scriptic postul acestuia.
Acest post de șofer a fost unicul pe întreaga sucursală, cu excepția unei perioade relativ scurte de timp - de mai puțin de 2 ani, în intervalul de timp 2008-2010 - în care au existat 2 posturi de șofer în sucursală.
Pârâta s-a confruntat cu serioase dificultăți economice încă din anul 2000, care au devenit tot mai grave până în 2010, așa cum reiese și din planul de restructurare aflat la dosarul cauzei. Ca urmare a acestora a avut loc o primă concediere colectivă în 2010, iar apoi cea de-a doua în anul 2011.
În ciuda acestor dificultăți, pârâta a hotărât în_, când cea de-a doua concediere colectivă era iminentă, să înființeze un nou post de șofer pe care l-a alocat formal subunității Depoul Dej Triaj pentru a-l feri de concedierea care urma să aibă loc în curând pe numitul Chira M., care ocupa postul de tehnician, post care se știa că va fi desființat și a și fost
desființat în iunie 2011. Postul acesta de șofer nu era însă destinat activității subunității Depoul Dej Triaj, ci deservirii sediului central al sucursalei din C. -
N., Chira M. urmând să preia practic atribuțiile de serviciu ale recurentului.
În aceste condiții, este evident că desființarea postului nu s-a întemeiat pe motive reale și serioase, ci pe dorința subiectivă a pârâtei de a îl înlocui cu un alt angajat, pe același post, cele două posturi fiind doar aparent diferite.
Aceste susțineri rezultă din probele administrate în cauză, respectiv întâmpinarea pârâtei, răspunsul la interogatoriu al pârâtei, carnetul de muncă al reclamantului, documentele privind repartizarea autovehiculelor pârâtei, precizările depuse de pârâtă pentru termenul din_, Actul adițional la Contractul individual de muncă al numitului Chira M., fișa postului numitului Chira M. întocmită în_, foile de parcurs întocmite de numitul Chira M., declarația martorului C. G. audiat de instanța de fond.
În timpul elaborării planului de restructurare care a avut ca efect concedierea colectivă din iunie 2011, pârâta a "constatat" că de fapt are nevoie de un post de șofer la o altă subunitate din Dej - Depoul Dej - și a înființat postul respectiv pentru Chira M., ajungând în același timp la "concluzia" că postul recurentului se impune a fi desființat. Toate acestea în condițiile în care situația economică a pârâtei impunea reducerea cheltuielilor de personal încă din 2009. Pârâta nici măcar nu a avut în vedere alternativa mutării postului de la Revizia de vagoane Dej Triaj la Depoul Dej, cum ar fi fost logic dacă o astfel de măsură ar fi fost necesară pentru buna desfășurare a activității sale, pentru simplul fapt că unicul scop al acestei manevre de înființare-desființare de posturi a fost de a-l feri pe Chira M. de concediere și a-l înlătura pe recurent împreună cu vechea conducere. Postul de șofer urma să rămână oricum la C., pentru deservirea conducerii sucursalei și a personalului administrativ de la sediul central, indiferent unde ar fi figurat în statul de funcții și indiferent cine l-ar fi ocupat.
Consideră că toate probele administrate în cauză dovedesc faptul că desființarea postului nu a avut o cauză reală și serioasă.
Având în vedere toate acestea, recurentul solicită admiterea prezentul recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., art. 68-80 din C.muncii, art. 266 și urm. din C.muncii, art. 60 din Contractul colectiv de muncă pentru C. M. valabil în 2011, art. 61 din Contractul colectiv de muncă pentru C. M. valabil în 2009-2010.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 februarie 2013 (f.12-14) pârâta
S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA C. -N.
, a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul O. I. ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Din cuprinsul Deciziei de concediere nr. 3A_ din_, ce formează obiectul contestației deduse judecății, rezultă că recurentul reclamant a fost concediat în temeiul dispozițiilor art. 65 C.muncii, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective.
Se menționează în conținutul actului de concediere motivele de fapt care au determinat concedierea colectivă, acestea fiind dificultățile economice, reorganizarea și restructurarea societății, astfel cum rezultă din Programul de restructurare și reorganizare a C. M. SA, aprobat prin Hotărârea AGA nr. 8/_ precum și faptul că în urma aplicării programului de restructurare,
angajatorul nu dispune de posturi vacante de natura celui ocupat de salariat în aceeași unitate. Totodată s-a menționat în cuprinsul actului de concediere faptul că salariaților concediați, ca urmare a măsurilor de concediere colectivă, li se acordă suma de 670 lei lunar pe o perioadă de 6 luni, având în vedere prevederile CCM al C. M. și dispozițiile art. 1 din HG nr. 1193/2010.
De asemenea la art. 4 din decizia contestată se precizează criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, fiind menționate criterii prioritare și criterii minimale, iar potrivit art. 5 din decizia de concediere, au fost desființate toate posturile de natura celui ocupat de salariat din cadrul subunității din care acesta făcea parte.
Potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. a și c din C.muncii decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea iar, în cazul concedierilor colective, și criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d C.muncii.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 69 alin. 3 C.muncii,
"criteriile prevăzute la alin. 2 lit. d se aplică pentru departajarea salariaților după evaluarea realizării obiectivelor de performanță";.
Criteriile de stabilire a ordinii de prioritate sunt lipsite de relevanță în cazul concret dedus judecății, în condițiile în care în cadrul subunității exista un singur post de natura celui ocupat de recurent, criteriile de selecție aplicându-se, astfel cum în mod corect a concluzionat și prima instanță, doar în situația în care măsura concedierii vizează mai multe posturi de aceeași natură, măsura concedierii urmând a afecta doar pe o parte dintre angajații care ocupă aceleași posturi, ceea ce nu este cazul în situația dedusă judecății, în care s-a desființat unicul post ocupat de recurent.
Prerogativa, recunoscută prin art. 65 din C.Muncii de legiuitor angajatorului, de a dispune concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, se subsumează unor condiții de legalitate instituite prin alin. 2 al articolului menționat.
În concret, legiuitorul circumscrie legalitatea concedierii de caracterul efectiv al desființării locului de muncă, respectiv stabilește că aceasta trebuie să aibă o cauză reală și serioasă.
În acest sens, se reține că o cauză este reală când prezintă un caracter obiectiv, respectiv este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credință a angajatorului, și este serioasă, când aceasta se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
În cauza dedusă judecății, din conținutul deciziei de concediere rezultă faptul că desființarea locului de muncă ocupat de reclamant a avut loc ca urmare a aplicării Programului de Restructurare și Reorganizare a SNTFC C.
SA.
Prin urmare se respectă condiția existenței unei cauze reale și serioase iar desființarea postului ocupat de recurentul reclamant a avut caracter efectiv, fiind desființat singurul post de șofer existent în organigrama Reviziei de Vagoane Dej Triaj, pe postul ocupat de acesta nefiind ulterior angajată o altă persoană.
Nu pot fi primite criticile aduse de recurent în sensul că desființarea postului nu ar fi avut o cauză reală și serioasă, desființarea acestuia nefiind efectivă, motivate de faptul că numitul Chira M., angajat pe post de șofer la o altă subunitate, îndeplinește tocmai atribuțiile exercitate de recurent anterior concedierii iar postul de șofer înființat pentru acesta a avut ca scop faptul de a- l feri de măsura concedierii și de a-l înlătura pe recurent împreună cu vechea
conducere, o astfel de ipoteză nefiind susținută, contrar afirmațiilor recurentului, de probele administrate în cauză.
Astfel, este adevărat că unitatea angajatoare se confruntă de mai mult timp cu dificultăți economice majore, însă ceea ce interesează în cauza dedusă judecății este faptul că postul de șofer în cadrul Depoului Dej Triaj a fost înființat la data_, prin transformarea unui alt post existent în schema angajatorului, potrivit susținerilor recurentului, anterior aprobării Programului de Restructurare și Reorganizare a C. M. prin Hotărârea AGA nr. 8/_ ce a avut drept consecință aplicarea procedurii concedierii colective începând cu luna iunie a aceluiași an.
Prin urmare, nu se poate susține că înființarea postului de șofer în cadrul Depoului Dej Triaj s-a făcut în scopul de a-l înlătura pe reclamant și, chiar dacă ulterior concedierii reclamantului, o parte din atribuțiile exercitate de acesta au fost preluate de alt salariat al angajatorului, în speță numitul Chira M., întrucât locul efectiv de muncă era la sediul central al Sucursalei din Municipiul C. -N., acest fapt ține de eficientizarea activității angajatorului, neputând avea semnificația angajării ulterioare pe postul deținut de recurentul concediat a unei alte persoane care să exercite aceleași atribuții pe care le avea salariatul concediat. Doar într-o astfel de ipoteză ar lipsi caracterul real și serios al desființării postului.
Înființarea celui de-al doilea post de șofer, începând cu data de_, în condițiile în care aceasta s-a realizat prin transformarea unui alt post din schema angajatorului, neconcretizându-se sub forma unei noi angajări prin suplimentarea schemei de personal, ține de libertatea de apreciere a angajatorului ca, în funcție de interesul său economic, să-și decidă reorganizarea activității.
Contrar susținerilor recurentului, nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între înființarea acestui nou post, într-o altă subunitate a angajatorului, și concedierea recurentului ce a avut loc la un interval de timp de 4 luni, după ce în prealabil a fost aprobat programul de restructurare și reorganizare ce a determinat aplicarea procedurii concedierii colective. Însuși recurentul afirmă, prin motivele de recurs, că anterior, a mai existat un interval de timp, de cca 2 ani, în care la nivelul sucursalei au existat două posturi de șofer.
Se constată astfel că, desfacerea contractului de muncă al contestatorului recurent a avut la bază desființarea locului de muncă al acesteia, desființarea a fost una efectivă și a avut la bază o cauză reală și serioasă.
Față de considerentele expuse, se constată că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea prevederilor legii, cererea de anulare a acesteia, de repunere în situația anterioară precum și cererea de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii pana la reîncadrarea efectivă, apar ca neîntemeiate.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. I. împotriva Sentinței civile din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
-R. M. C. M. S. -C. B.
cu opinie separată în sensul admiterii recursului, modificării sentinței și admiterii acțiunii
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: R. -M. V.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul formulat de reclamantul O. I., în temeiul disp.art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, consider că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.6 alin.2 din Codul muncii, tuturor sal ariaților care
prestează o muncă le este recunoscut dreptul la protecție împotriva
concedierilor nelegale, fără nicio discriminare.
Potrivit art.24 lit.a din Carta social ă europeană reviz ui tă, pentru
concedierea salariaților trebuie să existe în mod necesar un motiv întemeiat,
legat de aptitudinea sau conduita acest ora ori de cerințele de funcționare a
întreprinderii, instituției sau serviciului.
De asemenea, Organizația I nternațională a Mun cii a statuat c ă lucrătorul
nu va fi concediat fără să existe un motiv valabil de co ncediere, legat de
aptitudinea sau conduita acestuia sau bazat pe necesitățile de funcționare a
întreprinderii.
Art.6 pct.1 din Pactul internațional cu privire la drepturil e economice,
sociale și culturale p revede că: "Statele p ărți la prezentul pac t recunosc dreptul
la muncă ce cuprinde dreptul ce îl are orice persoană de a obține posibilitatea
să-și câștige existența printr -o muncă liber aleasă sau a cceptată și vor lua
măsurile potrivite pentru garantarea acestui drept";
Î n consecință, ceea ce atât legislația națională, cât și cea internațională
garantează salariaților, în cazul concedierii, este ca această măsură să fie luată
doar în condițiile în care cauza invocată ca te mei al încetării contractului de
muncă are un cara cter obiectiv, aceasta poate fi constatată în mod real și
prezintă o asemenea însemnătate, încât face imposibilă continuarea
raporturilor de muncă dintre părți.
Astfel, pentru încetarea legală a unui raport juridic de muncă, mai ales în situația în care aceasta este dispusă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul trebuie să probeze întotdeauna, înaintea instanței investite cu cenzurarea legalității și temeiniciei acestei măsuri, dată fiind gravitatea consecințelor acestei decizii asupra drepturilor angajaților, că a existat o imposibilitate reală, obiectivă, de continuare a acestora.
În speță, prin decizia de concediere nr.3A_ emisă de pârâta S. N. de T. de M. "C. M. "; S.A.-Sucursala Transilvania, la data de_, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, înregistrat cu nr. 1.3/_ începând cu data de_, pentru motive care nu țin de persoana angajatului, ca urmare a concedierii colective, conform art.65 din Codul muncii republicat.
La punctul 3 din decizie s-a arătat că: "Motivele de fapt ale concedierii colective sunt determinate de situația economico-financiară a societății care impune măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestațiilor și al veniturilor, măsuri concretizate prin Programul de Restructurare și Reorganizare a cărei aplicare are drept consecință desființarea postului salariatului prevăzut la art.1";.
În preambulul deciziei se menționează că aceasta a avut în vedere Programul de Restructurare și Reorganizare a C. M. -SA aprobat prin hotărârea A.G.A. nr.8/_ .
De asemenea, în cuprinsul deciziei s-a menționat, la punctul 4, că, la luarea măsurii de concediere colectivă, respectiv stabilirea ordinii de prioritate, s-au respectat art.69 alin.2, lit.d și art.76 lit.c din Codul muncii republicat, coroborat cu art.60 alin.6 din contractul colectiv de muncă în vigoare al C. M.
.
La punctul 5 din decizie s-a precizat că: "Au fost desființate toate posturile de natura celui ocupat…"; de reclamant "…din cadrul subunității…"; din care acesta făcea parte.
Ceea ce prima instanță trebuia să analizeze în cauză era respectarea de către angajator a disp.art.65 alin.1 și 2 din Codul muncii, în sensul ca încetarea contractului de muncă al reclamantului să fie dispusă din motive ce nu țin de persoana acestuia și desființarea locului său de muncă să fie efectivă, să aibă o cauză reală și serioasă.
Având în vedere faptul că, potrivit disp.art.78 din Codul muncii republicat, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate, instanța de jurisdicție a muncii investită cu cenzurarea legalității și temeiniciei deciziei contestate în cauză, trebuia să analizeze toate aspectele care țin de respectarea condițiilor prevăzute de art.65 alin.2 din Cod.
Astfel, prin decizia nr.23/_, Curtea Constituțională, investită cu excepția de neconstituționalitate a disp.art.65 alin.2 din Codul muncii, în sensul că aceste prevederi aduc atingere art.135 alin.1, 2 și art.136 alin.5 din Constituție, întrucât textul de lege criticat dă posibilitatea instanței de judecată să intervină în analiza actului managerial al angajatorului, fapt ce constituie o încălcare a libertății economice, a reținut că: "…departe de a reprezenta o încălcare a dispozițiilor constituționale referitoare la libertatea economică și inviolabilitatea proprietății private, prevederile de lege criticate reprezintă, în realitate, o expresie a art.57 din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii români, străini și apatrizii trebuie să își exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți";.
Curtea Constituțională a mai reținut prin aceeași decizie, următoarele:
"…prevederile de lege criticate stabilesc condițiile în care angajatorul poate dispune concedierea salariatului din motive care nu sunt imputabile
acestuia. Aceste condiții urmăresc să stabilească un echilibru între cele două părți ale contractului de muncă, respectiv între necesitatea de a asigura angajatorului libertatea de a dispune cu privire la desființarea unor locuri de muncă atunci când considerente obiective o impun-dificultăți economice, transformări tehnologice, reorganizarea activității, decesul angajatorului persoană fizică, rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de declarare a morții sau a punerii sub interdicție a angajatorului persoană juridică, dizolvarea angajatorului persoană juridică, ori mutarea unității în altă localitate-, pe de o parte, și nevoia de a proteja salariatul de o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului, de cealaltă parte.
Pentru aceste rațiuni, legea prevede nu doar cerința ca desființarea locului de muncă să fie efectivă, ci pe aceea de a fi justificată de o cauză reală și serioasă sau, altfel spus, de a fi determinată de o cauză obiectivă, de o anumită gravitate, care să impună, cu adevărat, această măsură.
Toate aceste garanții ar rămâne fără obiect dacă nu ar putea fi supuse controlului instanțelor de judecată, care pot cere administrarea de probe în vederea evidențierii cauzei reale și serioase ce a determinat desființarea locului de muncă.
Curtea apreciază, așadar, că textul de lege criticat nu urmărește limitarea libertății angajatorului de a dispune cu privire la modul de administrare a activității economice, ci, din contră, asigură posibilitatea manifestării acesteia în funcție de factorii obiectivi care o influențează, excluzând doar o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului față de salariat.";
Pentru a verifica caracterul efectiv al desființării postului, cauza reală și serioasă a acesteia, instanțele analizează, în genere, în mod comparativ, situația posturilor existente în statele de funcțiuni anterior și ulterior concedierii, înscrisurile ce probează dificultățile economice reale care existau la data luării deciziei de încetare a contractului de muncă și care au impus luarea măsurii, cercetând în acest sens și conduita adoptată de către angajator, în ceea ce privește organizarea instituției, politica sa de personal, în perioada anterioară și ulterioară concedierii salariatului.
Consider că, în speță, este util a se porni în cercetarea respectării
de către angajator a prevederilor art. 65 alin.2 din Codul muncii, ch iar de
la conduita adoptată de către factorul decident al reducerii de personal, la
începutul anului 2011, după ce constatase, astfel cum rezultă din Programul de restructurare depus la filele nr.23-33 dosar de fond, că societatea a înregistrat în anii 2009, 2010, pierderi însemnate.
Astfel, conform Cap.5 din Programul de restructurare, intitulat
"Situația financiară în anul 2010";, rezultă că societatea a terminat anul 2009 cu o pierdere netă de 341.982 mii lei, iar pentru anul 2010, s-a preliminat o pierdere de 354.242 mii lei.
De asemenea, sub titlul "Motivele care determină restructurarea";, se arată că "
Evoluția C. M., in perioada 2009-2010, arata ca societatea se confrunta in continuare cu mari dezechilibre financiare care-i afectează stabilitatea….";.
Se mai arată, în cadrul aceleiași secțiuni din programul de restructurare ce a stat la baza concedierii reclamantului că: în anul 2009, pe fondul scăderii prestației cu circa 40% față de anul 2008, ca urmare a crizei economice mondiale, societatea a luat măsuri de reducere a cheltuielilor; la începutul anului 2010, prestația a continuat să scadă cu 43% față de anul 2009, iar situația economică a C. M. a continuat sa se deterioreze; la sfârșitul anului 2010, pe lângă pierderile financiare înregistrate, în sumă de 354 mil lei,
veniturile din exploatare încasate de societate reprezintă doar 94,7% din veniturile obținute in anul 2009.
S-a concluzionat astfel, de către societate, prin programul de restructurare, că: "Nu există premise, in perioada urmatoare, pentru cresterea veniturilor la un nivel care să poată susține actuala structură a SNTFM C. M.
, bugetul preliminat de venituri și cheltuieli pentru anul 2010 estimează o pierdere de 354 mil lei….";
Î n speță, se mai co nstată că reclamant ul a ocupat, a nterior concedierii,
postul de șofer în cadrul Reviziei de Vagoane Dej Triaj.
Mai precis, d in s tatul de f uncții depus l a f ilele nr.48 -49 dosar de fond, cu aplicare de la data de_, în statul de funcții al Reviziei de Vagoane Dej-Triaj, exista un singur post de șofer, respectiv postul reclamantului, în timp ce la Depoul de Exploatare Dej-Triaj, conform statulu i de f uncții depus la filele nr.68-69 dosar de fond, nu figura niciun post de șofer.
De fapt, conform răspunsului societății la punctul 6 din interogatoriul luat la propunerea reclamantului-f ilele nr.56 ș i 62 dos ar de f ond- în cadrul întregii Sucursale Transilvania din cadrul so cietății intimate
exista un singur post de șofer, atâ t în luna ianuarie 2011, cât și în
prezent.
De asemenea,la întrebarea nr.10, fila nr.57 dosar de fond, respectiv:"Este adevărat că D-nul Chira M. pe care l-ați încadrat pe postul de șofer înființat în februarie 2011 este în prezent singurul șofer din sucursală?";, răspunsului societății, fila nr.63 dosar de fond, a fost: "Da.";
După cum rezultă din adresa Societății Naționale de T. de M. "C. M.
"; S.A. nr.H.1._, depus ă l a f il a nr.70 dos ar de f ond, rezul tă c ă, la cererea
Sucursalei Transil vania, prin care s e solicita "normar ea unui post de
"șofer"; la Depoul de Locomotive Dej Triaj";, pos tul de tehnician I în cadrul
aceleiași subunități în care figura și reclamantul, respectiv, Revizia de Vagoane Dej-Triaj, a fost transformat în cel de șofer și a fost transferat la Depoul de Locomotive Dej Triaj, la data de_ . S-a aprobat, prin același act, modificarea statelor de funcții valabile cu data de_ .
Prin precizările societății, fila nr.61 dosar de fond, se arată că: "Postul de șofer la Depoul Dej este ocupat de către dl. Chira M. care până la data de_ a ocupat postul de tehnician I la Revizia de Vagoane Dej.";
Prin urmare, se constată că, la data de_, după ce societatea
constatase că în anul 2010 a avut pierderea anterior menționată, a
considerat totuși că se mai i mpune înființarea unui post suplimentar de
șofer, pos t c are, con f or m probelor af late l a dos ar, ap are menț ion at pen tru pr ima
dată în statul de funcții al sucursalei la data de_ (fila nr.71 dosar de fond).
Ulterior, societatea s-a folosit de aceleași date economice
menționate în Programul de restructurare, pentru a dispune concedierea
reclamantului O. I. din postul de șo fer, pe motivul desființării postului
acestuia din cadrul subunității Revizia de Vagoane Dej-Triaj.
De altfel, la întrebarea nr.9, fila nr.56 dosar de fond, respectiv:"Dacă era necesar un șofer la Depul Dej, de ce nu l-ați mutat pe acest post pe d- nul O. I., așa cum l-ați mutat anterior dintr-o subunitate în alta de mai multe ori?";, răspunsului societății, fila nr.62 dosar de fond, a fost următorul: "La acea dată erau necesare 2 posturi de șofer: unul la Depoul Dej și unul la Revizia de vagoane Dej.";
Mai trebuie menționat și faptul că, astfel cum rezultă din răspunsurile la punctele 2, 14 din interogatoriul luat societății în fața instanței de fond, filele nr.56-57 și 62-63 dosar de fond, angajatorul recunoaște și faptul că, deși postul de șofer al reclamantului figura scriptic în cadrul
10
diferitelor subunități, acesta lucra de fapt în C. -N., ca șofer al directorului, respectiv la dispoziția conducerii.
Astfel, la întrebarea nr.2, fila nr.56 dosar de fond, respectiv:"Este adevărat că indiferent în ce subunitate a fost încadrat d-nul O. I. a lucrat efectiv numai la sediul central al sucursalei-Regionala C., ca șofer al directorului, respectiv la dispoziția conducerii?";, răspunsului societății, fila nr.62 dosar de fond, a fost: "Da.";
De asemenea, la întrebarea nr.14, fila nr.57 dosar de fond, respectiv:"Este adevărat că d-nul Chira M. nu lucrează efectiv în Dej, ci în C. -N. și pentru sediul central din C. -N. ….";, răspunsului societății, fila nr.63 dosar de fond, a fost: "Dl.Chira M. are locul de muncă la depoul Dej-Compartimentul Depozitul Regional Central care are sediul în C. .";
La dosar a fost depu s ă ș i f iș a postului salariatului Chira M., fila nr.139
dos ar de f ond, precu m ș i f oi de p arcur s, l a f ilele nr.97 -113 dosar de fond,
cons ider îns ă c ă î nscr isur ile de ja an al iz ate ș i r ăspuns ur ile soc ie tăț ii l a
in terog ator iu, an ter io r menț ion ate, probe az ă pe depl in c ă ace s t ang ajat, pen tru
care a fost înființat un post la data de_, în condițiile în care se cunoșteau
rezul tatele econo mic e cr itice ale soc ie tăț ii ș i se an tic ip a conc ed iere a colec tiv ă, a
prelu at de f ap t ș i atr ibuț iile recl aman tul u i, c e er a ang ajat p e pos tul de șof er l a
soc ie tate a in timată d e 15 an i.
Prin urmare, din analizarea înscrisurilor depuse la filele nr.48-49, 51-52, 68-71 dosar de fond, precum și a răspunsurilor societății la interogatoriul propus de către reclamant, nu se poate reține că desființarea postului reclamantului a avut o cauză reală și serioasă, în condițiile în care, în situația acelorași rezultate economice ale societății, s-a considerat necesară suplimentarea, la data de_, a posturilor de șoferi din cadrul sucursalei, pentru ca ulterior, în temeiul Programului de restructurare din luna mai 2011, după doar trei luni de la această dată, să se aprecieze că se impune desființarea unui post, dar nu a celui abia înființat, ci a celui ocupat de către recurent, cu o vechime în funcția de șofer al sucursalei de 15 de ani.
Astfel, în mod greșit prima instanță a reținut în cauză doar desființarea postului recurentului din cadrul unei anumite subunități, fără a analiza, pe baza întregului probatoriu existent la dosarul cauzei, și cauza reală și serioasă a concedierii acestuia.
Consider că, angajatorul, potrivit disp.art.5,6,8 din Codul muncii, este obligat la acordarea unei protecții nediscriminatorii salariaților în cazul în care în unitate se pune problema efectuării unei concedieri colective, iar buna-credință în raporturile muncă față de toți angajații săi, impunea abținerea acestuia de la preconstituirea unei situații care să favorizeze anumiți lucrători în cadrul acestei proceduri.
Din acest punct de vedere, instanța de jurisdicție a muncii, investită cu cenzurarea legalității și temeiniciei unei decizii de încetare a contractului individual de muncă în cadrul unei proceduri de concediere colectivă, are obligația ca, având suficiente probe la dosar care dovedesc aspectul formal al motivului de concediere invocat în cauză-
respectiv desființarea postului de șofer din cadrul unei subunități, dar în condițiile înființării altuia într-o altă subunitate, în situația existenței acelorași condiții economice, cu preluarea atribuțiilor reclamantului de către salariatul al cărui post a fost abia creat-de a sancționa o asemenea conduită a angajatorului și nu aceea de a-l încuraja și pe viitor, ca prin schimbări de denumiri ale funcțiilor, ale subunităților, prin transformări și transferări de posturi, să
11
încalce drepturile unora dintre angajați, favorizând pe alții, sau să evite, în folosul anumitor salariați, o procedură de selecție corectă.
De altfel, chiar prin acțiunea formulată, reclamantul a arătat că este angajat la C., pe postul de șofer, din anul 1990, și că: "Acest post a fost cuprins pe parcursul timpului în diferite subunități, respectiv de la momentul înființării pârâtei prin divizarea SNC. postul a figurat între_ -_ la Agenția Regională de M. C., între_ -_ la Sucursala C., între _
-_ la Secția de exploatare marfă C., între_ -_ la Depoul de exploatare locomotive marfă C., între_ -_ la Sucursala C. -Biroul administrativ, între_ -_ la Biroul de aprovizionare, compartimentul administrativ, între_ -_ la Revizia de vagoane Turda, din_ până în prezent la revizia de vagoane Dej Triaj.";
În continuare, reclamantul a mai arătat, prin contestația formulată împotriva deciziei de concediere, că: "În pofida acestor schimbări, eu am
îndeplinit întotdeauna funcția de șofer al directorului Sucursalei C.
(in prezent Sucursala Transilvania) a pârâtei, lucrând la sediul din C. alacesteia
. Precizez că postul meu a fost unicul post de șofer din sucursală.";, aspect ce a fost probat în cauză chiar prin recunoașterile societății la interogatoriu.
Având în vedere și decizia Curții Constituționale anterior menționate, în sensul că, deși angajatorul are prerogative certe de organizare a întreprinderii, acesta trebuie să își exercite acest drept cu bună-credință și să se abțină în cadrul acestei activități de la orice act de încălcare a drepturilor unora dintre angajați, favorizând pe alții, că dreptul la muncă al salariaților se impune a fi protejat în mod egal în condițiile în care situația economică a societății intimate impune luarea unei măsuri de concediere pentru motive ce nu au legătură cu persoana acestora, apreciez că, instanța de jurisdicție a muncii trebuie, atunci când constată fapte contrare acestei conduite, să intervină pentru a repune părțile în situația anterioară acestor încălcări.
Pentru aceste considerente, apreciez că, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civilă, se impunea admiterea recursului formulat de către reclamant, modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea acțiunii, cu anularea, în temeiul disp.art.80 din Codul muncii, a deciziei de concediere și repunerea părților în situația anterioară și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamant la judecarea fondului cauzei.
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored.:C.M..
12
