Decizia civilă nr. 51/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 51/R/2013
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 1327 din 14 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe pârâtul intimat M.
T. D., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, av. Lupșea A. și reprezentanta pârâtului intimat, av.
D. J. M. M. lena, lipsă fiind pârâtul intimat. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de_ prin fax, iar la data de_ prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat prin reprezentant, întâmpinare.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentanta pârâtului intimat depune la dosar decont de cheltuieli și arată de asemenea că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, pentru motivele arătate pe larg în memoriul de recurs, arătând că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, validând practic o îmbogățire fără justă cauză a pârâtului intimat. Mai arată că instanța de fond a soluționat cauza prin aplicarea instituției achiesării la executarea silită, instituție nereglementată în normele de drept procesual civil. Reclamanta nu a efectuat nici un act sau fapt juridic menit a fi interpretat ca o renunțare la dreptul de a obține sumele încasate în mod nelegal de către pârâtul intimat prin executare silită. Prin cererea precizatoare formulată în dosarul de fond s-a invocat faptul că suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată reprezintă suma obținută de pârâtul intimat, fără să fi fost datorată de reclamantă, prin executarea silită a sentinței, în ciuda plății voluntare efectuate, reprezentând suma netă la care acesta este
îndreptățit, după deducerea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, care potrivit legii au fost reținute la sursă de O. P. și virate la bugetul statului, prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte ce ar fi determinat admiterea acțiunii. Invocă practica judiciară a T.
ui Maramureș în spețe similare în care s-a admis acțiunea reclamantei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând în motivare că reclamanta recurentă solicită restituirea unor sume datorate în baza unei hotărâri judecătorești definitivă, executorie și irevocabilă. în mod eronat se susține că pârâtul intimat cu rea-credință a pornit executarea silită în baza titlului executor reprezentat de sentința atacată pentru a obține o nouă plată a aceleiași sume. în realitate pârâtul nu a făcut decât să execute diferența neexecutată din sentința civilă nr. 906/2008 a T. ui Maramureș, reclamanta recurentă, așa cum recunoaște făcând o plată benevolă în urma solicitării pârâtului, în cuantum de 5.717 lei, deși prin sentință a fost obligat la plata sumei de 6.610 lei. Deși reclamanta recurentă a avut cunoștință de executarea silită nu s-a opus acesteia, achiesând în acest mod la executarea silită. Instanța de fond nu a soluționat cauza prin așa-zisa invocare a unei instituții juridice ce nu-și găsește aplicarea în speță și nici nu a validat o îmbogățire fără justă cauză, ci a respectat autoritatea de lucru judecat și un titlu executor necontestat. Cu privire la omisiunea instanței de fond de a analiza și a se pronunța asupra motivelor de drept invocate de reclamantă prin precizarea acțiunii, nici această critică nu poate fi reținută, întrucât instanța de fond s-a pronunțat cu privire la art. 256 Codul muncii. în speță s-a făcut executarea unui titlu executor nedesființat, situație în care nu operează nici instituția întoarcerii executării silite. Cu privire la practica judiciară invocată arată că este vorba de soluții pronunțate de un singur magistrat care are o altă opinie, care însă a fost modificată de Curtea de Apel. în concluzie motivele invocate nu pot atrage modificarea sentinței recurate. Solicită cheltuieli de judecată conform decontului de cheltuieli pe care-l depune la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui Maramureș sub nr. 9668/100/_, reclamanta S.C.";O. P. "; S.A. l-a chemat în judecată pe pârâtul M. T. D., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 9537 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, urmare a dublei executări a sentinței civile nr. 906/_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș, modificată în parte prin decizia civilă nr.2236/R/_ a Curții de Apel C. .
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin această hotărâre judecătorească a fost obligată la plata către pârât a unor drepturi salariale. Suma respectivă, rezultată după reținerea la sursă și achitarea către bugetul statului a taxelor și impozitelor aferente, în cuantum de 5717 lei, a fost executată voluntar de reclamantă la data de_ în contul de salariu al pârâtului.
La data de_, pârâtul a executat silit și suma de 8628,74 lei urmare a solicitării adresate BEJ Ezer L., în vederea executării silite a aceluiași titlu executoriu, în dosarul de executare nr. 1303/2008.
În speță, reclamanta consideră că întoarcerea executării ar avea loc prin restituirea sumei de 9537 lei, sumă executată silit, deoarece obligația re- clamantului rezultată din titlul executoriu menționat fusese îndeplinită prin plata făcută benevol la data de_ .
În drept, s-au invocat prevederile art. 256 al. 1 Codul muncii și cele ale art.
4042alin.3 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.
La data de_ reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că înțelege să-și întemeieze acțiunea exclusiv pe prevederile art.256 Codul muncii.
Reclamanta a arătat că nu a formulat contestație la executare și nici contestație la titlu în procedura executării silite deoarece, în conformitate cu prevederile art. 399 al. 1 și 2 Cod.proc.civilă, pe calea contestației la executare se pot invoca neregularități privind nerespectarea formelor prevăzute de lege pentru încunoștințarea debitorului, alegerea formei de executare silită, prescripția dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării, ordinea de urmărire a bunurilor, invocarea compensației legale, or, prezenta acțiune, nu a vizat anularea întregii executări sau a actului nelegal, nici anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, ci restituirea de către pârât a sumei încasate fără temei și care i-a fost plătită nedatorat prin executarea silită, în cuantum de 9537 lei, fiind îndeplinite prevederile art. 256 al. 1 Codul muncii.
S-a mai arătat că simpla contestație la executare, chiar admisă irevocabil, nu e suficientă pentru a obține și întoarcerea executării, în lipsa unei cereri accesorii cu acest obiect.
Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de întoarcere a executării silite, considerând că nu sunt întrunite cerințele art. 404¹ Cod procedură civilă, deoarece sentința civilă nr. 906/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, a rămas definitivă și irevocabilă, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.2236/R/_ a Curții de Apel C. .
Pârâtul a mai susținut că s-a adresat executorului judecătoresc pentru că nu au fost plătite integral sumele datorate de reclamantă potrivit titlului executoriu.
Pârâtul a mai invocat și excepția prescripției dreptului de a cere restituirea plății voluntare efectuate de reclamantă la data de_ .
În ceea ce privește art. 256 Codul Muncii, pârâtul a apreciat că toate sumele încasate, plătite voluntar sau prin executare silită, au fost obținute în baza unei hotărâri judecătorești.
Prin sentința civilă nr.1327 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș
, s-au respins excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârât prin întâmpinare, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. "O. P. "; S.A. în contradictoriu cu pârâtul M. T. D. și a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 878,53 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisbilității acțiunii, tribunalul a reținut că aceasta este nefondată întrucât reclamanta a invocat ca temei al acțiunii disp.art.256 din Codul muncii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut că aceasta a fost invocată de pârât prin întâmpinare raportat la restituirea plății voluntare efectuate de reclamantă la data de_ .
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar, reclamanta a arătat instanței că solicită restituirea sumelor executate silit la data de_, iar nu a celor plătite voluntar.
Raportat la aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare, cererea de
chemare în judecată fiind înregistrată la data de_, în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile legale.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.906/_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș, s-a admis cererea pârâtului reclamant M. T. D. împotriva pârâtei S.C. "P. "; S.A., aceasta fiind obligată să plătească drepturile reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și de Crăciun, începând cu anul 2004, la zi, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației, la data plății efective, cu suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. nr.2236/R/_ a Curții de Apel C., s-a admis în parte recursul declarat de pârâta S.C. "P. "; S.A. împotriva sentinței sus- menționate, care a fost modificată în sensul că s-a înlăturat obligația pârâtei la plata suplimentării salariale corespunzătoare sărbătorii de Paște pe anul 2004.
La data de_, S.C. "P. "; S.A., a cărei succesoare în drepturi este reclamanta S.C. "O. P. "; S.A., i-a achitat pârâului din prezenta cauză suma netă de 5717 lei, apreciind că-i datora acestuia în baza hotărârii judecătorești suma brută de 8007 lei.
La data de_, pârâtul s-a adresat executorului judecătoresc Ezer L. solicitând executarea silită a sentinței civile nr. 906/_, pentru diferențele de drepturi salariale neachitate de bună voie, actualizate cu indicele de inflație.
În dosarul execuțional nr. 1303/2008 al BEJ Ezer L., la data de_, s-a dispus înființarea popririi pe conturile bancare ale debitoarei S.C. "P. "; S.A., deschise la mai multe unități bancare pentru suma de 3211,74 lei datorată creditorului cu titlu de drepturi salariale suplimentare neachitate, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare.
Debitoarea a fost înștiințată la data de_, în conformitate cu prevederile art. 454 al. 1 Cod procedură civilă.
Prima instanță a mai reținut că, deși pretinde că obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu constând în sentința civilă nr. 906/_ pro- nunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș, modificată în parte prin decizia civilă nr.2236/R/_ a Curții de Apel C., a fost executată integral de bună voie la data de_, deci anterior cererii de executare silită, debitoarea
S.C. P. S.A. nu a formulat contestație la executare în dosarul execuțional nr. 1303/2008 al BEJ Ezer lucian.
La data de_ s-a procedat la eliberarea sumelor obținute prin executarea silită, pârâtului creditor.
Prin cererea formulată și ulterior modificată în prezentul dosar, succesoarea în drepturi a debitoarei S.C. "P. "; S.A., S.C. "O. P. "; S.A., solicită obligarea pârâtului, în baza prevederilor art. 256 Codul muncii, la restituirea sumei de 9537 lei, încasate prin executare silită.
Potrivit art. 256 al. 1 Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. S-a reținut că obligația de restituire instituită de acest textul legal are la bază plata lucrului nedatorat, reglementată prin dispozițiile art. 992-993 și art. 1092 din vechiul Cod civil.
Așa cum reiese din cuprinsul art. 993 Cod civil, pentru a se naște obligația de restituire, plata nedatorată trebuie făcută din eroare: "acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului";.
Or, în speță, prima instanță a constatat că suma de 9537 lei, încasată de pârât pe calea executării silite a fost datorată conform titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
S-a mai reținut că reclamanta S.C. "O. P. "; S.A. a avut cunoștință de executarea silită și nu s-a opus acesteia, deși avea posibilitatea ca, pe calea contestației la executare, să invoce stingerea obligației de plată prin executarea de bună voie a hotărârii ce se executa.
T. a reținut astfel că, achiesând la executarea silită derulată împotriva ei, reclamanta a recunoscut implicit datoria de 9537 lei față de creditorul M.
T. D., astfel că solicitarea sa de restituire a sumei menționate, în baza art. 256 al. 1 Codul muncii, este nefondată.
Față de considerentele expuse, tribunalul a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și, reținând culpa procesuală a acesteia, a obligat-o, în baza art. 274 Cod procedură civilă, să-i plătească pârâtului suma de 878, 53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat și contravaloare extrase de cont depuse în probațiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. "O. P. "; S.A.
, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Prin sentința civilă nr.906/_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș, modificată în parte prin decizia civilă nr.2236/R/_ a Curții de Apel C., recurenta a fost obligată, la plata către intimat, la plata unor suplimentări salariale, reprezentând prime anuale aferente sărbătorilor legale din perioada 2004-2007, ce trebuiau raportate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății din fiecare an al acelei perioade.
Recurenta arată că, prin sentința civilă nr.906/_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș, recurenta a fost obligată să plătească intimatului suma de 6610 lei și a executat întocmai și cu bună-credință dispozitivul sentinței amintite, plătind sumele nete datorate intimatului și virând către bugetul asigurărilor sociale sumele reprezentând impozit pe venit și contribuții sociale aferente drepturilor salariale plătite.
Se mai susține că, după încasarea sumelor legal datorate, intimatul-pârât, cu rea-credință, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința amintită, a pornit executarea silită împotriva recurentei pentru a obține și plata sumelor reprezentând contribuțiile obligatorii la bugetul asigurărilor sociale, sume care fuseseră achitate legal de subscrisa către bugetul statului prin reținere la sursă și care nu îi erau deci datorate intimatului.
În consecință, recurenta a promovat prezenta acțiune în temeiul art. 256 alin.1 din Codul mucii, pentru recuperarea respectivelor drepturi salariale încasate necuvenit de intimat.
Se susține că prima instanță, în pofida dispozițiilor legale aplicabile în speță, a validat practic o îmbogățire fără justă cauză a intimatului-pârât în dauna recurentei, cu suma ce face obiectul cererii de chemare În judecată.
Recurenta arată că sentința recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ, întrucât instanța de fond a soluționat cauza prin aplicarea unei instituții juridice care nu își găsește aplicarea în speță.
Astfel, se arată că, în motivarea sa, instanța de fond a reținut că solicitarea reclamantei este nefondată, invocându-se o pretinsă achiesare la executarea silită.
În primul rând, se precizeză că instituția achiesării la executarea silită nu este reglementată de normele de drept procesual civil.
Achiesarea reprezintă un act de dispoziție prin care pârâtul recunoaște pretențiile reclamantului sau aderă la hotărârea pronunțată împotriva sa.
Recunoașterea totală a pretențiilor conduce la finalizarea activității judiciare în cauza supusă instanței spre soluționare, iar în cazul achiesării
parțiale, instanța poate pronunța o hotărâre în acest sens. codul de procedură civilă reglementează în mod special doar recunoașterea parțială prin dispozițiile art. 270 Cod.proc.civilă, potrivit cărora: "Dacă pârâtul recunoaște o parte din pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia, va da o hotărâre parțială în măsura recunoașterii".
Recurenta arată că, întrucât în speță nu a existat o procedură de judecată, este evident că nu a avut loc nicio astfel de achiesare în cazul de fată.
Se mai arată că achiesarea la hotărâre poate fi expresă sau tacită, achiesarea expresă fiind reglementată în art. 267 Cod.proc.civilă.
Recurenta arată că legea noastră procedurală nu conține referiri la achiesarea tacită. Ea este posibilă în toate cazurile, dar trebuie să rezulte dintr-o atitudine neechivocă a părții. Simpla neopunere la executarea hotărârii nu constituie o achiesare tacită, căci legea sancționează o atare opunere.
Se precizează că recurenta nu a efectuat niciun act sau fapt juridic menit a fi interpretat ca o renunțare la dreptul de a obține sumele încasate în mod nelegal de către intimatul-pârât prin executare silită/poprirea conturilor bancare. Faptul că O. P., din rațiuni logistice, a fost în imposibilitate de a promova în termen o contestație la executare împotriva executării silite nelegale nu poate fi asimilată unei achiesări la o hotărâre judecătorească sau la o pretenție a creditorului.
Mai mult, se arată că nici chiar executarea silită benevolă a unei hotărâri judecătorești executorii nu ar putea fi interpretată ca reprezentând o renunțare a dreptului la restituirea sumelor încasate nelegal, sau ca reprezentând o renunțare la dreptului de a cere întoarcerea executării, odată ce titlul executoriu ar fi desființat în tot sau în parte.
Cu atât mai mult, recurenta consideră că nu poate contestat în speță dreptul său, în situația în care sumele executate nelegal de pârât nu au fost niciodată datorate, nici măcar în temeiul sentinței nr.906/2008 prin care a fost obligată la plata drepturilor salariale suplimentare.
Se mai arată că în doctrina privitoare la efectele faptului juridic al "plății nedatorate" se arată că există situații când solvens-ul plătește chiar de bunăvoie, iar pentru nașterea dreptului la repetițiune nu trebuie să fie nici măcar întrunită condiția erorii pentru a se putea cere restituirea sumei, plata fiind făcută doar pentru că la momentul respectiv solvens-ul nu dispunea de o probă concretă a faptului că ceea ce i se solicită a fi plătit nu este datorat.
Recurenta mai invocă faptul că prima instanță a omis să analizeze si să se pronunțe asupra motivelor de drept invocate de reclamantă prin cererea precizatoare.
Astfel, se susține că, prin dispozitivul sentinței nr.906/2008, recurenta nu a fost obligată la plata unei sume certe, lichide și exigibile către intimatul M.
T. D. .
Conform legislației fiscale din România, sumele reprezentând drepturi salariale brute se plătesc prin reținerea la sursă a impozitului pe venit și a sumelor reprezentând contribuții sociale obligatorii și virarea lor către bugetul de stat și plata către salariat a sumei nete cuvenite. Deci, se consideră că modul legal de punere în executare a acestei sentințe este acela al plății către salariați a sumelor nete cuvenite în baza sentinței și virarea către bugetul statului a sumelor reprezentând contribuții sociale aferente primelor achitate.
Se arată că, respectând prevederile legale, O. P., cu bună-credință, a executat întocmai sentința nr.906/2008, anterior rămânerii acesteia irevocabilă, prin plata voluntară către fostul salariat M. T. D. a sumei nete decurgând din hotărâre și plata către bugetul asigurărilor sociale a sumei
reprezentând impozit pe venit și cuantumul asigurărilor sociale prin reținere la sursă.
Se mai arată că, în mod eronat, prima instanță omite să analizeze dacă plata efectuată prin executare silită era datorată, respectiv, dacă a existat un temei legal pentru debitarea sumelor reprezentând drepturi salariale din conturile recurentei, atâta vreme cât aceasta plătise deja de bunăvoie toate sumele nete datorate angajatului său. În acest sens, se consideră că instanța specializată în conflicte de muncă trebuia să facă un calcul al sumei certe pe care o datora recurenta în baza sentinței nr. 906/2008 către fostul salariat M. T. D., cu excluderea contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii plătibile către stat.
Fără a face aceste minime verificări, și cu ignorarea probelor de la dosar, respectiv a adresei ANAF nr. 903704/_, care confirmă fără putere de tăgadă că plata efectuată era nedatorată salariatului intimat, recurenta apreciază că, deși prima instanță s-a considerat legal învestită și a reținut cauza spre soluționare, a respins ca neîntemeiată acțiunea pe baza unei presupuse achiesări la procedura de executare silită. În acest sens, se consideră că hotărârea echivalează cu o veritabilă denegare de dreptate.
Pe de altă parte, se arată că prima instanță a apreciat în mod superficial și pur teoretic, făcând abstracție de apărările O. P. din răspunsul la întâmpinare și de circumstanțele concrete ale cauzei, că nu ar fi întrunite condițiile plății nedatorate care ar fi trebuit să fie executată din eroare, întrucât O. P. nu ar fi contestat executarea silită.
Or, se consideră de către recurentă că în speță sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru a face aplicarea art.256 Codul muncii, precum și al art. 992 din vechiul Cod civil.
Se mai arată că, deși nu ne aflăm în situația tipică de plată nedatorată, suma fiind plătită în baza unei proceduri de executare, se poate lesne observa îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru nașterea dreptului la repetițiune în persoana reprezentanților recurentei.
Astfel, recurenta arată că, în ceea ce privește prima condiție, este evident că, fără a se afla în eroare cu privire la obligația sa de plată precizată în adresa de înștiințare a popririi, aceasta s-ar fi putut opune acestei executări silite nelegale.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, se arată că aceasta este pe deplin îndeplinită, în speță neputând fi vorba despre o culpă gravă a recurentei în efectuarea plății. Faptul că, intimatul, cu nerespectarea prevederilor legale și cu vădită rea-credință, cu concursul executorului judecătoresc, a procedat la demararea unei executări nelegale, urmărind obținerea abuzivă a unui venit nejustificat, se consideră că exclude culpa recurentei.
Recurenta mai arată că aceasta nu era singura somație de plată venită pe adresa societății, ci la momentul executării silite demarată de pârâtul M. T.
D., la nivelul întregii țări erau în diverse faze de desfășurare alte zeci de mii de procese și executări silite cu obiect similar, în baza cărora erau executate de către departamentul de resurse umane plăți voluntare, în mod legal, prin plata drepturilor salariale și reținerea la sursă a impozitelor aferente.
În consecință, se arată că nu era în mod rezonabil posibil ca departamentul de resurse umane să reușească verificarea într-un interval atât de scurt a corectitudinii calculelor efectuate de executorii judecătorești în toate somațiile de plată comunicate pe adresa societății.
Se mai arată că, și în condițiile în care, dată fiind imposibilitatea verificării într-un interval atât de scurt a tuturor calculelor spre a sesiza apărătorul legal al societății, reprezentanții departamentului de resurse umane al recurentei s-au încrezut cu bună-credință în aparența de legalitate a conținutului somației de
plată emisă de către executorul judecătoresc, organ care este prezumat a respect prevederile legale în cursul acestor acte de executare, este evident faptul că neopunerea pe cale judiciară la executarea silită nu poate fi asimilată de către instanță unei culpe grave a solvensului, ci unei erori scuzabile a reprezentanților recurentei.
Recurenta mai susține că plata nedatorată reprezintă un aspect particular al îmbogățirii fără justă cauză, iar prin executarea silită în urma căreia intimatul- pârât a obținut fără drept suma de 9537 lei este evident că s-a realizat o îmbogățire fără justă cauză a pârâtului - accipiens de rea-credință - în dauna reclamantei, fapt ce dă naștere obligației sale de restituire a respectivei sume pe care a încasat-o de la angajator fără a-i fi datorată, în temeiul art. 256 alin (1) C. muncii.
În drept, se invocă disp.art. 304, art. 3041și următoarele Cod.proc.civilă, art. 256 Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată la data de _, intimatul M. T. D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Analizând recursul formulat de reclamanta S.C. "O. P. "; S.A., în temeiul disp.art. 3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat
, pentru următoarele considerente:
Reclamanta-recurentă, prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată, a înțeles să investească instanța de dreptul muncii cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile speciale ale art. 256 al.1 Codul muncii
, care prevăd că salariatul care aîncasat de la angajator o sumă nedatorată es te obl ig at s ă o r es titu ie .
Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea
formulată de către reclamantă întrucât, dacă în cauză este de necontestat
îndeplinirea primelor două condiții prevăzute de acest text de lege, pentru ca
angajatorul să ceară în cadrul unui conflict de muncă restituirea sumei de bani
plătite, respectiv cal itatea de salariat a persoanei căreia i s -a făcut plata și cea
privind încasarea de către aceasta a sumei respective, în speță nu se poate
constata că suma, stabilită prin acte întocmite în cadrul p rocedurii execuționale,
care nu au fost desființate de către instanța competentă -instanța de executare -ar
fi nedatorată, nefiind astfel îndeplinită și această cerință care este de esența
reglementării.
Astfel, recurenta invocă prin motivele de recurs faptul că suma de bani care trebuia să fie plătită intimatului, în baza titlului executoriu, era cea pe care a executat-o benevol, rezultată în urma deducerii impozitului și a contribuțiilor sociale, invocând implicit că nu se putea trece la executare silită întrucât datoria nu era încă lămurită și sub acest aspect, însă toate aspecte trebuiau invocate și soluționate în cadrul procedural specific, pus la dispoziție de către legiuitor, respectiv contestația la executare.
Astfel, tocmai pe calea acestei contestații, angajatorul trebuia să invoce, în primul rând, faptul că, prin adresa de înștiințare a înființării popririi din data de_, ce i-a fost comunicată la data de_, filele nr.85,86 dosar de fond, executorul judecătoresc nu a determinat corect și explicit suma pe care intimatul din prezenta cauză urmărea să o execute, neavând posibilitatea de a verifica debitul constatat, dacă acesta corespunde obligației stabilite de către instanță prin hotărârea judecătorească și a celorlalte dispoziții legale (inclusiv de natură fiscală) aplicabile în cauză și dacă acesta nu a fost deja acoperit prin executare benevolă.
În acest sens, conform disp.art.399 alin.1 Cod.proc.civilă, legiuitorul a dat posibilitatea părților vătămate prin executare de a exercita calea contestației la executare împotriva oricărui act de executare, această cale putând fi utilizată chiar și atunci când sunt necesare lămuriri privind înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu.
Mai mult, deși prin cererea de recurs se invocă timpul insuficient avut la dispoziție de către angajații cu atribuții în domeniu pentru a verifica și a uza de o asemenea cale de atac, Curtea mai reține că, acest mijloc procedural specific pus la dispoziție de către legiuitor persoanelor ce se consideră vătămate prin orice acte de executare silită, este întregit printr-un alt mijloc specific, cel al cererii de suspendare a executării titlului executoriu, prevăzut de disp.art.403 Cod.proc.civilă.
Chiar dacă neformularea contestației la executare nu poate fi considerată neapărat ca o achiesare a debitorului la actele de executare efectuate în cauză, în condițiile prezentei spețe, Curtea reține că actele întocmite de către executorul judecătoresc, prin care s-au stabilit sumele de bani executate silit, respectiv adresa de înființare a popririi, comunicată recurentei la data de_, nu au fost anulate de către instanța de executare, nefiind constatată nelegalitatea acestora în cadrul procedurii prevăzute de lege, conform art.399 alin.2 Cod.proc.civilă, astfel încât Curtea nu poate să constate că acestea cuprind sume de bani nedatorate.
Potrivit disp.art.2 alin.1 din Legea nr.188/2000
, execu tor ii judec ătoreș ti
sun t inves titi s a înde pl ine asc ă un serv ic iu de in teres publ ic
.
Conf or m al in.2 al acelu iaș i ar t icol, actul îndeplinit de executorul
judecătoresc, în limite le co mpe ten telor leg ale, pur tând ș tamp il a ș i se mn ătur a
aces tu ia, precu m ș i nu mărul de înreg is tr are ș i d ata, este act de autoritate
publica și are forta probanta prevăzută de lege.
Legiuitorul prevede desigur, prin art. 57 alin.1 din ac eeași lege, c ă
actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii,
controlului instanțelor judecătorești competente.
Conform art.58 d in Lege a execu tor ilor judec ătoreș ti, cei interesați sau
vătămați prin acte le de executare po t formula contesta ție la executare, î n
condițiile prevăzute de Codul de procedura civilă.
Prin urmare, suma de 8628,74 lei a fost stabilită de executorul judecătoresc Ezer L., în cadrul dosarului de executare nr. 1303/2008- în faza executării silite a sentinței civile nr. 906/_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș, modificată în parte prin decizia civilă nr.2236/R/_ a Curții de Apel C. -prin actul de înființare a popririi, cumunicat cu adresa menționată anterior, act de autoritate publică, ce are forța probantă prevăzută de lege și care nu a fost anulat pe calea pusă la dispoziția părților de către legiuitor, respectiv cea a contestației la executare, astfel că nu se pot reține susținerile recurentei formulate prin motivele de recurs că această sumă de bani ar fi una nedatorată.
Lămuririle, calculele menționate de către recurentă prin motivele de recurs se impuneau a fi efectuate de către instanța de executare, în măsura în care ar fi fost investită în termenul legal în acest sens, cu atât mai mult cu cât în
jurisdicția instanțelor ce judecă în jurisdicția muncii nu au fost date și actele de executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în acest cadru.
Astfel, practic, asemenea verificări solicitate instanței de jurisdicție a muncii în sensul de a analiza dacă sumele stabilite de către executor erau sau nu datorate creditorului, ar pune în discuție tocmai legalitatea actelor de executare, pe care aceasta nu are căderea de a le cenzura.
În acest sens, art.399 alin.2 Cod.proc.civilă prevede că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
În consecință, nu se poate reține o denegare de dreptate din partea primei instanțe în cauză, faptul că aceasta, analizând și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de disp.art. 256 al.1 Codul muncii, nu a mai trecut la alte verificări, tocmai pentru că suma de bani a cărei restituire se cere a fost stabilită printr-un act de autoritate publică, neatacat, necontestat în modalitățile prevăzute expres de dispozițiile legale.
De altfel, prin noul Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr.134/2010, republicat în anul 2012, desigur neaplicabil în speță, legiuitorul a considerat necesar să precizeze expres, prin art.656 și art.628 alin.2 și 4, că încheierile prin care executorul judecătoresc stabilește sumele executate silit, precum și cele prin care dispune eliberarea sau distribuirea sumelor obținute din executare sunt executorii de drept și pot fi atacate numai cu contestație la executare.
De asemenea, prin art.665 alin.4 din același act normativ se prevede că încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silite încuviințate.
Curtea mai constată că recurenta invocă în cauză faptul că din eroare a plătit suma de bani a cărei restituire se cere și tot din eroare nu a uzat de calea contestației la executare, ori, se reține că și în situația în care, în cursul judecății cauzei, nu se exercită o cale de atac, în termenele și condițiile expres prevăzute de lege, chiar dacă partea interesată a fost în eroare, operează decăderea acesteia din dreptul de a uza de aceasta, ceea ce implică, desigur, în numeroase cazuri și imposibilitatea de a-și mai valorifica în instanță drepturile pretinse.
De altfel, având în vedere că, astfel cum s-a stabilit în doctrina de specialitate, contestația la executare este o cale de atac specifică acestei faze a procesului civil, dispozițiile art.103 Cod.proc.civilă sunt aplicabile și în faza executării silite, astfel încât neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termen legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința părților, situație în care, însă, se va cere instanței competente repunerea în termen, în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, arătându-se și motivele acesteia.
Se mai reține în acest sens, având în vedere disp.art.401 Cod.proc.civilă, că legiuitorul a prevăzut pentru debitori, în mod expres, la alin.1, termenele în care se poate formula contestație la executare, oferind doar pentru terțele persoane care pretind că au un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, calea de a-și realiza dreptul pe calea unei acțiuni separate.
Astfel, conform art.401 alin.3 Cod.proc.civilă, neintroducerea contestației în termenul prevăzut la alin.2, nu-l împiedică pe cel de-al treilea să-și realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condițiile legii.
Se constată că o asemenea posibilitate nu a fost lăsată de către legiuitor și la dispoziția debitorului, care trebuie să-și exercite drepturile procedurale în termenele și procedura prevăzute de disp.art.399-404 Cod.proc.civilă.
Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 256 al.1 Codul muncii, pentru a se putea dispune restituirea sumei de
9537 lei, plătită de către recurentă, în faza executării silite a unei hotărâri judecătorești, intimatului M. T. D., Curtea, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamanta S.C. "O. P. "; S.A. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatului M. T. D. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr.1327 din_ a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatul M. T. D. suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
G.
G. C.
Red.: C.M.;
Tehnored.: C.M./M.S.;
2 ex./_ ;
Jud. fond: Tribunalul Maramureș: H. D. M.
