Decizia civilă nr. 96/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 96/R/2013

Ședința publică din 14 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D.

JUDECĂTOR: D. C. G.

G.: C. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul S. L. D. Î. M. și, respectiv, de pârâtul P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1740 din 06 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați C. S. Ș.

N. B. M., Ș. CU CLASELE I-V. "V. A. " B. M., L. CU P. S.

-C. S. Ș. B. M., Ș. CU CLASELE I-V. N. B. S., C. LOCAL B.

S., P. O. B. S., C. LOCAL B. M., M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, se constată că la data de 03 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat M. E., C., T. și S. a depus la dosar întâmpinare.

Totodată, se constată că la data de 21 decembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de

C. Local și Primăria Baia Mare ca nefondate și menținerea hotărârii pronunțare de Tribunalul Maramureș sub acest aspect, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 1740/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._

, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerului E., C., T. și S. și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î.

M. împotriva acestei pârâte ca fiind lipsită de calitate procesuală pasivă.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul

P. orașului B. S. prin întâmpinare.

S-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul S. L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâții: C. S. Ș. nr. 2 B. M., Ș. cu clasele I-V. "V. A. "; B. M., L. cu program S. -C. S. Ș. B.

M., Ș. cu clasele I-V. nr. 2 B. S., C. Local B. S., P. orașului B.

S., C. Local B. M., P. orașului B. M. .

Au fost obligați pârâții C. S. Ș. nr. 2 B. M., Ș. cu clasele I-V.

"V. A. "; B. M., L. cu program S. -C. S. Ș. B. M. și Ș.

cu clasele I-V. nr. 2 B. S. să acorde cadrelor didactice China C., Varady

I., Fotonea R., P. Răzvan, Talos Mircea, S. Mircea, Inceu Dacian, Mic Ovidiu, Nichitean L., Giegler G., B. a M., B. a I., Negruț C. iu, Toma dorel, Kovacs Zoltan, E. Silviu, Molnar A., Onciu M., Gui V., C. Artenie, Rau V. iu, Palko A., Bota B., Aniculaesei V., C. Ionuț, M.

C., F. C. drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrei de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ -_, actualizate în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.

Au fost obligați pârâții C. Local B. S., P. O. B. S., C. Local B. M. și P. O. B. M. să aloce unităților de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.

Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E., C., T. și

S. s-a apreciat ca fiind fondată.

Astfel, s-a reținut că

instituția pârâtă, în conformitate cu prevederile Legii 90/2001 este organ de specialitate al administrației publice centrale, are funcții publice specifice care împiedică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control. Nu are calitate de angajator potrivit art. 7 al. 8 din Legea 84/95 și art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar și nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.

Neîntemeiată a fost considerată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. O. B. S.,

justificat de faptul că acesta are calitatea de ordonator principal de credite în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Pe fond, tribunalul a constatat că

reclamantul a promovat prezenta acțiune în numele membrilor de sindicat care au calitatea de cadre didactice în unitățile de învățământ pârâte.

Constatând că salariați menționați reprezentați de reclamant nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învățământ și reținând faptul că aceste prevederi sunt în vigoare, în condițiile în care au fost aprobate prin Legea nr. 221/2008, T. a apreciat ca fiind fondată cererea dedusă judecății.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs atât pârâtul P. M. B.

M., cât și reclamantul S. L. din Î. M. .

Prin propriul recurs, pârâtul P. M. B. M.

a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive proprii și a C. ui Local B. M. .

Învederează recurentul că între el și membrii de sindicat reprezentanți de reclamant nu există raporturi juridice specifice între angajat și angajator.

Contractul Colectiv de Muncă Unic este încheiat între unitățile de învățământ în calitate de angajator și Inspectoratul Ș. al Județului M. .

Obligația de plată a drepturilor bănești solicitate subzistă în sarcina unităților de învățământ pârâte.

În drept, se invocă prevederile art. 304 Cod procedură civilă.

În cauză a formulat recurs și reclamantul S. L. din Î. M.

prin care a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, respectiv, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. ui E., C., T. si

  1. .

    În susținere, reclamantul subliniază că pârâtul M. ui E., C. ,

  2. si S. are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât acesta finanțează cheltuielile privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare.

În drept, se fac trimiteri la dispozițiile art. 111 al.2 din Legea nr. 1/2011, art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și art. 304 punctul 8 și 9 C.pr.civ. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul pârât M. E., C.

, T. și S.

a invocat excepția lipsei calității de reprezentant, respectiv lipsa calității procesuale active a reclamantului.

În acest sens, învederează că sindicatul își poate reprezenta membrii in condiții de deplina legalitate, doar in condițiile prevăzute de art.28 Legea 62/2011, care însă nu sunt întrunite în cauză.

De asemenea, reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive proprii și invocă lipsa fondurilor.

Cu privire la fondul cauzei, acesta arată că potrivit art.13 alin.8 din O. M. Ed. C. nr. 5435/2006, "Ministerul Educației și Cercetării verifică listele înaintate de inspectoratele școlare și elaborează ordinul de acordare a distincțiilor, până la data de 15 iunie.".

Alineatul 9 al aceluiași articol precizează, la litera a) că "Plata premiilor se va face de unitatea de învățământ la care sunt (au fost) angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor județene, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație."

În vederea respectării prevederii din alineatul 9, vizând încadrarea în bugetul aprobat și alocat, M. E., C., T. și S. a solicitat tuturor Inspectoratelor Ș. e Județene să confirme existența fondurilor pentru plata premiilor aferente distincțiilor.

Având în vedere că doar trei județe au confirmat existența fondurilor necesare, reprezentând, în fapt, doar cea 3% din numărul total de cadre didactice evaluate, s-a considerat că nu este corect să se acorde distincții doar pentru 3% din cadrele didactice evaluate.

Prin Ordinul M.E.C.T.5. nr. 4140/2010, publicat în M. Of. nr.396/_ a fost prelungit calendarul pentru analiza și depunerea documentației necesare acordării distincțiilor în anul 2010.

Conform prevederilor art.113lit. b din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, distincție" Diploma G. Lazăr" se aprobă cu acordarea unui premiu de 20%, 15%, respectiv 10% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni.

Conform art.24 alin.2 din Legea - Cadru nr.330/2009, "Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanților salariaților, acolo unde nu sunt astfel de organizații".

Însă, art.30 alin.7 din Legea - Cadru nr. 330/2009 menționează că "prevederile art.19 alin.2, art.20 și 24 nu se aplică în anul 2010".

Prin urmare, având în vedere că Diploma "G. Lazăr" trebuie însoțită de un premiu, neputând fi acordată în absența acestui premiu în bani, și luând în considerare prevederile Legii - Cadru nr.330/2009, ordonatorii de credite nu au mai putut acorda premii în bani; în consecință, în absența premiului în bani,

M.E.C.T.S. s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a mai acorda distincția "Diplomă G. Lazăr".

În drept, se invocă O. M. Ed. C. nr. 5435/2006, Codul Procedură Civilă, Legea nr.330/2009, Legea nr.128/1997.

Prin întâmpinarea formulată (f. 14), reclamantul S. L. al Î. ului M.

a solicitat respingerea recursului formulat de către pârâtul P. M. B.

  1. .

    Nu au fost administrate probe noi.

    Trecând la soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:

    1. Recursul pârâtului P. M. B. M. este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.

Conform dispozițiilor art.167 alin. din Legea nr.84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

De asemenea, art. 13 alin.1 din OUG nr.32/2001 stabilește că "Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea.";

Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. Local al M. B. M., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.

P. M. B. M. își justifică, de asemenea, calitatea procesuală pasivă, prin prisma faptului că a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv municipiului, art. 62 alin. 1 din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate. Aceleași argumente atrag netemeinicia criticilor formulate și de către pârâtul P. M. B. M. sub aspectul incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive.

Așadar, criticile aduse sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților recurenți doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că fiecare pârât are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor reprezentând drepturi salariale.

Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.

Faptul că pârâții nu au calitate de angajatori ai membrilor de sindicat reprezentați de reclamant nu are nicio relevanță, întrucât au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului membrilor de sindicat, reclamantul solicitând obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul.

2. Recursul formulat de către reclamantul S. L. din Î. M. este fondat pentru cele ce succed:

Contrar celor reținute de către prima instanță, Curtea apreciază că pârâtul MECTS are calitatea procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.

Astfel, constată că potrivit prevederilor art.167 alin. 18 din Legea 84/1995, finanțarea cheltuielilor de privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare se asigură din bugetul de stat prin bugetul M. ui E. și C. .

Conform art.17 alin.2 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare, se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministrului E. și C. .

Totodată, potrivit art. 167 alin. 21 din Legea 84/1995, C. județean, respectiv C. General al M. B., alocă prin hotărâri proprii fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de preuniversitar de stat.

Palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare aparțin direct C. ui Județean Sălaj, acesta având obligația de a aloca sumele necesare efectuării plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților angajați ai acestor unități școlare.

Potrivit dispozițiilor art.33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. ui E. și C. și a consiliilor județene și locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.

Astfel, nu se poate reține că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamanților de obligare la asigurarea finanțării pentru plata sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune, acesta având un rol însemnat chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului.

Mai mult decât atât, având în vedere faptul că, potrivit disp.art.157 alin.2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, ca o excepție de la regula prevăzută în primul alineat al aceluiași articol, ce garantează negocierea salariilor cuvenite, pârâtului M.

E., C., T. și S. îi revin atribuții legale însemnate în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ce se cuveneau personalului din învățământ.

Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.

Neîntemeiată se dovedește a fi și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată prin întâmpinare de către pârâtul MECTS, prin prisma faptului că potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 2 din Legea 54/2003 (care deși a fost abrogată prin art. 224 din Legea 62/2011, era în vigoare la data formulării acțiunii) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiuni în justiție în numele membrilor lor, fără a avea un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală, dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.

D. interpretarea acestei dispoziții legale, Curtea reține că sindicatul poate introduce o acțiune în justiție, fără a avea un mandat expres din partea membrilor de sindicat, însă nu poate renunța la judecată, acest act de dispoziție putându-se realiza numai de către membrii de sindicat.

De asemenea, constată că apărările formulate de pârâtul MECTS privitoare la fond sunt străine de cauza dedusă judecății, întrucât obiectul pricinii nu privește acordarea unor premii ca urmare a acordării unor distincții precum Diploma "G. Lazăr";.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1,3 cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamantului și va modifica în parte sentința atacată, conform dispozitivului.

Vor fi menținute restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul S.

L.

D. Î. M.

împotriva sentinței civile nr. 1740 din_ a T.

ui M.

pronunțată în

dosar nr._, pe care o modifică în parte și, în consecință, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. E., C., T. și

S. și obligă acest pârât la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant.

Menține restul dispozițiilor.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. . Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

D. G. L.

D.

D. C. G.

C.

M.

Red.DG/dact.MS 3 ex./_ Jud.fond: M.C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 96/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă