Sentința civilă nr. 10014/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 10014/2013 Ședința publică de la 10 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta K. D. A. și pe pârât C. J. C., pârât C. S. PENTRU E. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată atât la prima strigare, cât și la cea de-a doua strigare lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 1 aprilie 2013 se depune de către pârâtul Consiliul J. C., la dosarul cauzei, prin registratura instanței, întâmpinare.
Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 159¹ alin. 4 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform art. 2 pct. 1 lit. c C.pr.civ. și art.269 raportat la art.268 alin. 1 pct. c din Codul Muncii republicat.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, tribunalul potrivit art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, declară închisă faza probatorie și retine cauza în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul J. C. și pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta K. D. A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul J. C. și C. Ș. pentru E. I. C., a solicitat obligarea acestora la calculul și plata premiului anual aferent anului 2010, proporțional cu perioada efectiv lucrată, actualizarea sumei de plată în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății și dobânda aferentă conform art.124 C.pr.fisc.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că dreptul la obținerea premiului anual aferent anului 2010 a fost prevăzut de Legea nr. 330/2009 și este un drept câștigat care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv iar prin art.89 din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut în mod expres că premiul anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, deoarece acest drept s-a avut in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Reclamanta a mai arătat că dreptul de a beneficia de premiul anual este câștigat atât timp cât prevederile legale care îl reglementau erau în vigoare la data de_, doar plata acestor sume a fost amânată pentru ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Prin întâmpinare formulată, pârâtul Consiliul J. C., a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică iar pe cale de excepție s-a invocat excepția puterii de lucru judecat, deoarece reclamanta a mai înregistrat un dosar cu nr._ având același obiect, cauză și părți. De asemenea, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului J. C., având în
vedere că fondurile salariale sunt asigurate din bugetul de stat, pârâtul neavând atribuții în acest sens iar între pârât și personalul din învățământ nu există raporturi de muncă.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că premiul anual prevăzut de Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin art.39 din Legea nr. 284/2010 iar prin Legea nr. 285/2010, privind salarizarea pe anul 2011, s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În speță Consiliul J. C. nu are calitate procesuală pasivă întrucât, neavând calitatea de angajator acesta nu ar putea să fie obligat direct la plata către reclamantă a sumei de bani solicitată de aceasta cu titlu de premiu anual.
Pe fond acțiunea este neîntemeiată.
Din adeverința depusă la dosarul cauzei rezultă că reclamanta are calitatea de cadru didactic.
Astfel, reclamanta apreciază că este îndreptățită la premiul anual aferent anului 2010 în temeiul art. 25 din Legea nr. 330/2009.
Argumentația reclamantei se bazează pe faptul că dreptul la acest premiu s-a născut în patrimoniul său înainte de abrogarea Legii nr. 330/2009.
Cu toate acestea instanța apreciază că drept nu s-ar fi născut decât după trecerea anului de referință respectiv 2010. Aceasta deoarece dreptul la premiul anual presupunea îndeplinirea de către persoana interesată a anumitor condiții pe parcursul întregului an. În consecință, premiul pentru anul 2010 s-ar fi născut dacă Legea nr. 330/2009 nu ar fi fost abrogată, la data de 1 ianuarie 2011.
Or, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată la data respectivă prin Legea nr. 284/2010, când de altfel a intrat în vigoare și Legea nr. 285/2010 care a prevăzut la art. 8 că premiul anual pentru anul 2010 nu se mai acordă.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că dreptul solicitat prin prezenta acțiune nu s-a născut niciodată în patrimoniul reclamantei, motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul CONSILIUL J. C., cu sediul în C. -N., Calea D. nr.106, jud.C. și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta K. D. A., domiciliată în C. -N., str.G. D. nr.25, ap.11, jud.C. în contradictoriu cu pârâtul C. Ș. PENTRU E. I., cu sediul în C. -N., str.G. C. nr.1, jud.C. .
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
B. G. Z.
Asistent judiciar,
B. -A. C.
Asistent judiciar,
A. Ș.
Grefier,
C. -A. B.
Red.BGZ/tehn.MG, 5 ex. 28.06.13