Sentința civilă nr. 13059/2013. Conflict de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 13059/2013
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. G. Z.
Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. V. și pe pârât SC M. SA - PRIN A. J. R. I. SS, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal asistat de avocat Maier M., lipsă fiind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentantul reclamantului solicită admitere acțiunii așa cum a fost formulată. Solicită a se observa că petentul a desfășurat activitate în condiții speciale de muncă, în același loc de muncă, din 1977 până în 2002. Acest lucru a fost recunoscut și prin sentința civilă nr. 9854/2012. Cu cheltuieli de judecată, urmând a le solicitat pe cale separată.
INSTANȚA
Deliberând reține că prin acțiunea formulată de reclamantul S. V. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA prin administrator judiciar R. INSOLVECY S. SPRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate că activitatea desfășurată în perioada_ -_ ca fiind lucrată în condiții speciale de muncă în baza HG nr.1025/2003 și Legii 226/2006, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că este angajatul pârâtei din anul 1977 având funcția de lăcătuș mecanic iar perioada de_ -_ a fost recunoscută ca fiind lucrată in condiții speciale însă ulterior nu i s-au mai recunoscut aceste condiții, aspect ce a fost realizat pe cale judecătorească.
Pârâta, deși legal citată nu și-a formulat poziția procesuală. Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost angajat al fostei societăți Industria Sârmei C. T., Combinatul Metalurgic C. T., antecesoare a SC M. SA, având funcția de lăcătuș mecanic, loc de muncă în cadrul Laminorului III, unde până la data de_ era încadrat în grupa I- a de muncă, în procent de 100%, conform înscrierilor din carnetul său de muncă.
Începând cu data de_ grupa I de muncă a devenit loc de muncă încadrat în condiții speciale, fiind prevăzute în Anexa nr.1 a Legii nr.226/2006, iar art. 1 alin.2 din acest act normativ stabilește în mod expres și limitativ, prin Anexa II, care sunt unitățile ce au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale în conformitate cu prevederile H.G. nr.1025/2003.
Prin prevederile art. 3 lit. a - e din HG nr. 1.025 din 28 august 2003 - privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, s-au prevăzut cinci criterii care trebuiau îndeplinite cumulativ pentru încadrarea salariaților în locuri de muncă în condiții speciale.
În cazul în care angajatorul nu declanșa procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii puteau sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care urmau să dispună verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit. c) din HG nr. 1.025 din 28 august 2003 și chiar sesizarea instanțelor de judecată. Aceasta era unica posibilitate legală de a obține încadrarea în locurile de muncă în condiții speciale.
Reclamantului i-a fost recunoscută de către societatea angajatoare activitatea lucrată în perioada_ -_ ca fiind lucrată în condiții speciale, conform HG 1025/2003 și Legii nr. 226/2006.
Constatând că reclamantul a desfășurat activitate în aceleași condiții, Tribunalul Cluj, prin Sentința Civilă nr.9854/2012 pronunțată în dos. nr._, a admis acțiunea formulată de acesta și a obligat pârâta să recunoască perioada lucrată în perioada_ -_, ca fiind lucrată în condiții speciale de muncă.
Perioada anterioară datei de_ a fost lucrată de către reclamant în aceleași condiții celor reglementate ulterior ca fiind condiții speciale, astfel cum reiese din carnetul de muncă. Chiar dacă acestea, în perioada_ -_, au fost încadrate în condiții de grupa I de muncă, ele sunt similare condițiilor speciale, așa încât instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată și va constata că întreaga perioadă_ -_ a fost lucrată de către reclamant în condiții similare condițiilor speciale de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamantul SIICOBEAN V. cu domiciliul în C.
T., str. M., nr. 7, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A. cu sediul în C. T., str. Laminoriștilor, nr. 145 prin lichidator R. I. SS cu sediul în B., str. T.
, nr. 11A, bl. C, st. 4, sector 3
Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioada_ -_ se încadrează în condiții speciale (din care în perioada_ -_, în condiții de grupa I de muncă, similare condițiilor speciale, iar perioada_ -_ în condiții speciale de muncă propriu- zise).
Fără cheltuieli de judecată. Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 19 Septembrie 2013.
Președinte, B. G. Z. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, B. -A. C. |
Grefier, C. S. |
C.S. 20 Septembrie 2013