Sentința civilă nr. 14254/2013. Conflict de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ NR. 14254/2013
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier L. C.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul P. E. în contradictoriu cu pârâtul SC M. C. T. SA PRIN LICHIDATOR J.
I. SPECIALIST S., având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, personal, asistat de avocat în substituire Andrei C., martorii B. A. ,
I. și Bercea Aurel, lipsă fiind reprezentantul pârâtei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reprezentantul reclamantului solicită instanței încuviințarea audierii în calitate de martor și a numitului Bercea Aurel.
Instanța încuviințează solicitarea reprezentantului reclamantului și, sub prestare de jurământ a procedat la audierea martorilor B. A., S.
I. și Bercea Aurel, depoziția acestora fiind consemnată în procesele-verbale depuse la dosar la filele 79-81.
Reprezentantul reclamantului depune la dosar un set de înscrisuri, respectiv copia deciziilor nr. 387/_, nr. 170166/_ ; nr. 165280/_
; nr. 171665/_ ; nr. 169961/_ și nr. 158564/_ (f. 82.-87).
Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori probe de administrat în cauză și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Instanța, în temeiul art. 167 C.pr.civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. E. în contradictoriu cu pârâtul SC M. C. T. SA PRIN LICHIDATOR J.
R. I. SPECIALIST S. a solicitat instanței să constate că perioadele de vechime în munca_ -_ ,_ -_ și_ -_ constituie stagiu de cotizare în condiții speciale obligând parata sa îi recunoască activitatea prestata in acest timp ca fiind încadrată în condiții speciale de munca obligarea pârâtei să constate că perioadele de vechime
în munca_ -_ ,_ -_ și_ - prezent constituie stagiu de cotizare în condiții speciale obligând parata sa îi recunoască activitatea prestata in acest timp ca fiind încadrată în condiții speciale de munca, obligarea paratei să îi elibereze o adeverință din care sa rezulte ca în perioadele menționate în petitele anterioare a desfășurat o activitate în condiții speciale de munca și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că este angajat al societatii parate și anterior al antecesoarei acesteia, S.C. Industria Sarmei S.A., înca din data de_ . De la data angajarii și pana in prezent (exceptand intervalele_ -_ și_ -_ cand nu a fost angajatul paratei) și-a desășurat activitatea (electrician, maistru și coordonator formatie) in conditii deosebit de grele in secția de laminare la cald fapt pentru care conform carnetului de munca a beneficiat de incadrare în fosta "grupa I" de munca cu grad de participate de 100% pana în data de_ .
Dupa data de_ desi nu a schimbat locul de munca si conditiile nu s-au imbunatatit, a fost incadrat in "conditii deosebite de munca" iar mai tarziu, dupa_ (chiar daca a lucrat in aceeași sectie, Laminorul 3) nu a mai beneficiat de incadrare in grupele de munca situatia ramanand neschimbata pana în prezent.
Referitor la al doilea capat de cerere care se refera la perioada ulterioara datei de_ arată că angajatorul avea obligatia sa demareze o procedura prin care trebuia sa solicite Inspectoratului Teritorial de Munca încadrarea locurilor de munca unde reclamantul si-a desfășurat activitatea în "conditii speciale de munca". Parata a omis sa se supuna acestei prevederi legale imperative și in acest fel i-a cauzat în mod nemijlocit un prejudiciu privandu-l de drepturile corespunzatoare acestei incadrari. Totodata arată ca demersul era pe deplin justificat și de prevederile Legii 226 care in anexa nr.l la pct. 25 sunt enumerate ca locuri de munca încadrate in condifii speeiale "Activitatea desfasurata de personalul din activitatea de laminare la cald".
In alta ordine de idei, modificarea peste încadrarii in data de_, de la "grupa I" la "conditii deosebite de munca" este cel putin neintemeiata. Învederează că locul de munca, functia si postul au ramas aceleasi. Este evident ca modificarea incadrarii s-a realizat fara a avea la baza o analiza a conditiilor efective de munca.
Revenind la esenta acestei cereri de chemare in judecata, constatarea ca locul meu de munca este un "loc de munca in conditii speciale" pornesc chiar de la definitia pe care Legea 263 din 2010 o da expresiei in art. 3 alin. 1 litera h astfel:
Locurile de munca in conditii speciale sunt locurile de munca unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la conditiile specifice altor categorii de servicii publice, pe durata a cel putin 50% din timpul normal de munca, poate conduce in timp la imbolnaviri profesionale, la comportamente riscante in activitate cu consecinte grave asupra securității și sanatății in munca a angajatilor.
Arată reclamantul că în cadrul secțiilor de laminare a suportat temperaturi ridicate generate în urma functionarii continue a cuptoarelor (materialul era incalzit la temperaturi de peste 800° C), a inhalat zilnic noxe daunatoare pentru organismul uman, a fost expus la zgomot, trepidatii puternice (vibratii) datorat functionarii utilajelor și instalatiilor grele specifice combinatelor siderurgice, a fost expus la variatii mari de temperatura (am trecut de la efectuarea unor operatii desfașurate in imediata apropiere a cuptorului de incalzire unde temperaturile erau ridicate
la zone circulate de curentii de aer necesar ventilarii sectiei), a fost martorul mai multor explozii ale cuptoarelor, accidente destul de frecvente care au dus la pierderi de vieți omenești, transformarile care au loc la nivelul structurii chimice a metalului ca urmare a expunerii la temperaturi ridicate conduce la poluarea atmosferei de lucru cu gaze rezultate in urma arderilor dar §i o serie de substante nocive care pot conduce spre boli latente ale aparatului respirator și cardiovascular precum și la afectiuni oculare (conjunctivite), a asistat la accidente care au generat arsuri grave unor colegi, fiind in pericol in repetate randuri deși niciodata nu a neglijat folosirea corespunzatoare a echipamentului de protectie.
In drept, au fost invocate prevederile art. 158 alin.l, teza II coroborat cu art. 30 alin 1 lit.e din Legea 263 / 2010, Legea 263/2010.
In probatiune s-au depus înscrisuri.
Pârâta S.C. M. C. T. S.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că potrivit Legii nr. 226/2006 numai anumite locuri de muncă au fost încadrate în grupa I de muncă si pot fi asimilate condițiilor speciale.
S-a administrat proba cu înscrisuri si proba testimonială. Analizând probele dosarului, instanța retine următoarele:
În perioadele_ -_ ,_ -_ ,_ -februarie 2013, reclamantul a fost încadrat în muncă pe postul de electrician în cadrul Sectiei Laminor 3, în perioada_ până în prezent ocupând si funcția de maistru si coordonator formație în cadrul Sectiei Laminor 3, însă pentru această din urmă perioadă nu a beneficiat de o încadrare în grupe de muncă, pentru primele două perioade activitatea sa fiind încadrată în categoria condițiilor deosebite (f.8).
Din declarațiile martorilor B. A., S. I., Bercea Aurel (f. 7, 91), rezultă că reclamantul a beneficiat până în 2001 de grupa I de muncă, însă ulterior nu s-au mai făcut demersuri pentru a obține această încadrare deși s-au menținut condițiile de muncă foarte grele, respectiv praf, zgomot, căldură excesivă, pericolele la care angajații erau supuși în timpul intervențiilor, activitatea si locul muncii fiind menținute în condiții identice celor anterioare, reclamantul continuând să lucreze în aceleași condiții dificile de muncă si în perioada în care a ocupat funcția de maistru si coordonator de formație.
Instanța apreciază ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la recalificarea perioadelor lucrate până în anul 2001 si pentru care reclamantului i s-a acordat grupa I de muncă potrivit adeverinței de la fila 8, acestea fiind luate în considerare la calculul pensiei ca atare, nefiind deci necesar a se opera o convertire a perioadei lucrate în grupa I de muncă în perioada lucrată în condiții deosebite, astfel cum sunt reglementate de H.G. nr. 261/2001 si care de altfel, nici nu se poate aplica retroactiv, iar Legea nr. 263/2010 nu operează o transformare a perioadelor lucrate în grupa I ori II de muncă în perioada lucrată în condiții speciale.
Potrivit art. 40 alin.2 lit.h din Codul Muncii, angajatorul este obligat să elibereze angajatului toate documentele care atestă elementele raportului de muncă, prin urmare, va fi obligat să elibereze reclamantului adeverință din care să rezulte că perioadele menționate în dispozitiv constituie activitate prestată în condiții speciale de muncă.
Pentru motivele mai sus menționate, restul petitelor sunt neîntemeiate, urmând a se admite în parte acțiunea si a constata că perioadele de vechime în muncă_ -_ și_ -_ și _
februarie 2013 constituie stagiu de cotizare în condiții speciale, a obliga
pârâta să recunoască activitatea prestată în această perioadă ca fiind încadrată în condiții speciale de muncă, precum și să emită o adeverință în acest sens.
În baza art. 274 ali.1 Cod Procedură Civilă, față de culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul P. E., dom. în comuna L., sat L. nr. 669, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta S.C. M.
C. T. S.A. prin lichidator judiciar R. I. SS, cu sediul în C.
T., str. Laminoriștilor nr. 145, jud.Cluj.
Constată că perioadele de vechime în muncă_ -_ și _
_ și_ - februarie 2013 constituie stagiu de cotizare în condiții speciale.
Obligă pârâta să recunoască activitatea prestată în această perioadă ca fiind încadrată în condiții speciale de muncă, precum și să emită o adeverință în acest sens.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, I. P. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, B. -A. C. |
Grefier, L. C. |
Red.I.P.
Tehnored.VAM 4 ex./_