Sentința civilă nr. 13385/2013. Conflict de muncă

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 13385/2013

Ședința publică de la 23 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. G. Z.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul N. C. în contradictoriu cu pârâta SC M. SA C. T. PRIN A. J. R. I. SS, având ca obiect conflict de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant, avocat Andrei C.

, martorii Coroian V. I. și Vâță I. D. se prezintă personal, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța procedează la audierea martorilor Coroian V.

I. și Vâță I. D., a căror declarații se află consemnate la dosarul cauzei, filele 140-141.

Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, iar pe cale de consecință obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că în perioadele_ -_ ,_ -_ ,_ -_ ,_ -_ și_ -prezent a

desfășurat activitate în condiții speciale de muncă, cu cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând reține că prin acțiunea înregistrată și precizată de reclamantul N. C. la data de_, a fost chemată în judecată pârâta S.C. M. S.A. C. T., ulterior fiind introdus în cauză A. judiciar R. INSOLVENSY S., solicitându-se instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate că în perioadele_ -_ ,_ -_ ,_ -_ ,_ -_ și_ -prezent, a lucrat într-un loc de muncă ce se încadra în condiții speciale de muncă și să oblige pârâta să recunoască acest aspect și să-i elibereze o adeverință din care să rezulte încadrarea sa în condiții speciale de muncă.

Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei să depună la Casa Județeană de Pensii declarații nominale rectificative care să ateste că a realizat venituri în condiții speciale de muncă în perioada ulterioară datei de_, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale reclamantul arată că a fost angajatul pârâtei având diferite funcții, fiind încadrat în grupa I și II de muncă, fapt ce rezultă din copia carnetului de muncă.

Acesta mai arată că a desfășurat activitate atât înainte cât și după data de_ în aceleași condiții, fapt care îl îndreptățește să beneficieze de încadrarea acestora ca fiind lucrate în condiții speciale de muncă.

Reclamantul învederează de asemenea instanței că punctul 23 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 226/2006, cuprinde locurile de muncă ce se încadrează în condiții speciale între care se regăsește si "activitatea desfășurată de personalul din oțelărie";.

Mai mult, art. 30 alin.1 lit. e coroborat cu Anexa II pct.23-25 din Legea nr. 263/2010 recunoaște si dispune încadrarea n condiții speciale a activității pe care a desfășurat-o. La fel, art.

148 din Legea nr. 263/2010 se referă de asemenea tot la asimilarea grupei I de muncă pentru perioada anterioară datei de_ cu condițiile speciale de muncă reglementate de H.G. nr. 1025/2003 si Legea nr. 226/2006.

Pârâta a formulat întâmpinare (f.114) prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că din prevederile Legii nr. 226/2006 reiese că doar anumite locuri de muncă ce au fost încadrate în grupa I de muncă pot fi asimilate condițiilor specifice și că funcția de electrician nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi considerată activitate în condiții speciale de muncă.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Reclamantul a fost angajatul pârâtei având funcția de lăcătuș, maistru și coordonator formație, astfel cum rezultă din mențiunile din carnetul de muncă (f.10-29).

Așa cum rezultă din fișa postului pentru funcția de maistru din cadrul Secției Laminorul 3, (f.124) și lăcătuș (f.127), acesta a avut atribuții în coordonarea activității, cu responsabilități specifice, respectiv de verificare, reparare și întreținere a utilajelor.

Reclamantul a făcut dovada că în perioadele menționate a lucrat în condiții speciale de muncă, martorii audiați în cauză (f.140-141) atestând aceste aspecte, fapt care îl îndreptățește să beneficieze de încadrarea acestora ca fiind lucrate în condiții speciale de muncă.

Potrivit prevederilor art. 4 și 5 ale Ordinul nr. 50 din 5 martie 1990 - pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă în vederea pensionării, se prevede că încadrarea în grupele I și a II-a de muncă se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii.

Existenta condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.

Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Începând cu data de_ locurile de muncă încadrate în condiții speciale au fost prevăzute în Anexa nr.1 a Legii nr.226/2006, art. 1 alin.2 din acest act normativ stabilind în mod expres și limitativ, prin Anexa II, care sunt unitățile ce au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale în conformitate cu prevederile H.G. nr.1025/2003.

Prin prevederile art. 3, lit. a-e din HG nr. 1.025 din 28 august 2003 - privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, s-au prevăzut cinci criterii care trebuiau îndeplinite cumulativ pentru încadrarea salariaților în locuri de muncă în condiții speciale.

În cazul în care angajatorul nu declanșa procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii puteau sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care urmau să dispună verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit. c) din HG nr. 1.025 din 28 august 2003 și chiar sesizarea instanțelor de judecată. Aceasta era unica posibilitate legală de a obține încadrarea în locurile de muncă în condiții speciale.

Ulterior conform art. 28 și art.30 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 (actualizată) - privind sistemul unitar de pensii publice s-au reclasificat condițiile de muncă și anume: condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea asiguraților din sistemul public de pensii pot fi normale, deosebite și speciale și s-au enumerat expres și limitativ locurile de muncă în condiții speciale, care sunt cele din:

  1. unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

  2. activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

  3. activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi;

  4. aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;

  5. activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

  6. activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.

La alin. 2 al respectivului articol se arată că periodic, din 2 în 2 ani, locurile de muncă în condiții speciale prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale.

(3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Din aceste prevederi legale, rezultă cu certitudine ca fiind de competența exclusivă a conducerii unității împreună cu organizațiile sindicatele din unitate de a lua permanent măsurile necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, de a reevalua încadrarea personalului în funcție de aceste îmbunătățiri și de a nominaliza strict personalul muncitor care urmează să fie încadrat în locuri de muncă cu condiții de muncă normale, deosebite și speciale, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Printre unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor si criteriilor de încadrare în condiții speciale enumerate în Anexa nr.2 din actul normativ mai sus arătat, se regăsește si S.C. Industria Sârmei S.A., antecesoarea juridică a actualei pârâte în acest sens devenind aplicabile dispozițiile art. 1 alin.3 din actul normativ anterior menționat.

În fine, referirea reclamantului la alți salariați care beneficiază de grupa specială de muncă nu are relevanță juridică în cauză, întrucât legislația în materie, mai sus enunțată, reglementează expres criteriile pe baza cărora se stabilesc locurile de muncă, organele competente care să facă aceste încadrări și metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele de muncă. Atribuțiile reclamantului, așa cum acestea sunt menționate în fișa postului, si faptul că anterior datei de_ și-a desfășurat activitatea în aceleași condiții, activitate care a fost recunoscută prin încadrarea activității în grupa I de muncă îl îndreptățește pe acesta să beneficieze

de încadrarea activității, după această dată, ca fiind desfășurată în condiții speciale de muncă.

Față de cele ce preced instanța, în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011 coroborat cu prevederile art.183 din Codul Muncii, art.28 și art.30 din Legea nr.263/2010, va admite în parte acțiunea reclamantului ca întemeiată și o va obliga pe pârâtă să îi recunoască activitatea din perioada_ -_ ca fiind desfășurată în condiții speciale de muncă, precum și să elibereze o adeverință în acest sens.

În ce privește cererea de obligare a pârâtei să depună la Casa Județeană de Pensii declarații nominale rectificative care să ateste că reclamantul a realizat venituri în condiții speciale de muncă în perioada ulterioară datei de_, instanța o va respinge, întrucât efectuarea viramentelor către bugetul asigurărilor sociale de stat s-a făcut raportat la salariul corespunzător, încasat în perioada lucrată.

Fiind în culpă procesuală instanța, în temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, o va obliga pe pârâtă să îi achite reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial conform chitanței nr.8/_ (f.42).

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamantul N. C. cu domiciliul în C. T., str. T., nr. 62, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A. cu

sediul în C.

T., str. L.

, nr. 145, jud. Cluj prin lichidator R. I.

S.

S.P.R.L. cu

sediul în B.

, str, T.

, nr. 11A, bl. C, et. 4, sector 3.

Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioada_ -_ se încadrează în condiții speciale de muncă.

Obligă pârâta să elibereze pe numele reclamantului o adresă din care să rezulte că în perioada_ -_ acesta a desfășurat activitate în condiții speciale de muncă.

Respinge cererea privind obligarea pârâta să depună la Casa Județeană de Pensii declarații nominale rectificative care să ateste că reclamantul a realizat venituri în condiții speciale de muncă în perioada ulterioară datei de_ .

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă și executorie de drept.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

B. G. Z.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

O. -R. L.

Red 4 ex, BGZ/OL _

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 13385/2013. Conflict de muncă