Sentința civilă nr. 1601/2013. Cotestație decizie concediere
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1601
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : G. | Brîndușa |
ASISTENȚI | : O. | S. |
JUDICIARI | : D. | M. |
GREFIER | : C. | D. |
Pe rol este soluționarea acțiunii civile formulate de către reclamanta
Kalman R. M.,
domiciliată în localitatea C., nr. 107, județul M. ,
în contradictoriu cu pârâta SC E. I. SRL B. M., cu sediul în B. M., Bd.
R., nr. 28/42, județul M., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa reclamantei
Kalman R. M.
și a pârâtei SC E. I. SRL B. M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că raportat la dispozițiile art. 153, 154 din Legea 263/2010 este competentă, material, teritorial și funcțional să judece prezenta cauză.
Se constată ca reclamanta Kalman R. M. a solicitat judecarea cauzei și-n lipsa sa de la dezbateri.
Instanța constată lămurită cauza, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
T.
Constată că prin cererea înregistrată la data de _ | reclamanta | |
Kalman R. M. a chemat-o în judecată pe pârâta S. E. I. | S. | solicitând |
instanței anularea deciziei de concediere nr. 129/_, reintegrarea pe postul deținut anterior, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a învederat că a fost angajata pârâtei în temeiul contractului individual de muncă nr. 50503 din_ . La data de_ reprezentantul angajatorului i-a spus că în conformitate cu evidențele sale, mai are 8 zile de concediu de efectuat, fapt pentru care în perioada_ -_ să nu mai vină la serviciu.
La data de_, dată la care trebuia să se reîntoarcă la serviciu a primit scrisoarea AR49901440706 ce conținea cererea de acordare a celor 8
zile de concediu înregistrată sub nr. 1/_, ștampilată și aprobată de angajator, pe care ea nu a formulat-o și notificarea nr. 128/_ prin care angajatorul o atenționa că data de_ este ultima ei zi de concediu și că neprezentarea la locul de muncă timp de 2 zile consecutiv constituie abatere disciplinară și atrage desfacerea contractului individual de muncă.
Reclamanta a mai arătat că nu a lipsit niciodată de la serviciu, nu cunoaște la ce se referă angajatorul, acesta nu precizează care sunt zilele în care a lipsit, iar actul normativ la care a făcut referire, Legea 130/1999, a fost abrogat prin O.U.G. 123/2010.
La data de_, prin curierul societății pârâtei și s-a comunicat decizia de concediere nr. 129/_ prin care a fost notificată că începând cu data de_ contractul ei de muncă încheiat cu S. E. I. S. încetează.
Decizia nu este motivată în fapt și în drept, nu face precizări cu privire la faptele săvârșite, nu se arată termenul în care se poate formula contestație și instanța la care se depune.
Nu s-a respectat nici preavizul de minim 20 de zile.
Ca atare, apreciază reclamanta, se impune anularea deciziei cu consecințele prevăzute de art. 80 Codul muncii.
În probațiune reclamanta a depus decizia nr. 129/_, contractul individual de muncă nr. 50503 din_, alte înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta S. E. I. S. nu s-a opus admiterii contestației.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta Kalman R. M. a fost angajata pârâtei S. E. I. S. pe postul de economist, începând cu data de_, în baza contractului individual
de muncă nr. 50503 din_ (f.6).
Prin decizia nr. 129/_ emisă de pârâta S. E. I. S. s-a decis desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei începând cu data de_ motivat de faptul că salariata prezintă incompatibilitate cu funcția deținută deoarece prezintă pericolul furnizării unor secrete ale firmei către firme concurente care încearcă să promoveze produse similare.
Decizia mai menționează faptul că reclamanta a fost atenționată că în cazul în care tatăl dânsei, fost angajat al pârâtei, va colabora cu firme concurente, dânsa va trebui să părăsească întreprinderea, pentru protejarea pieței și a secretelor pârâtei.
Reclamanta a contestat această decizie în termenul legal prevăzut de art.
211 din Legea 62/2011.
Potrivit art. 58 din Codul muncii concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului și poate fi dispusă pentru motive care țin de persoana salariatului sau pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
În speță, din conținutul deciziei de concediere nr. 129/_ s-ar putea concluziona că încetarea contractului individual de muncă nr. 50503 din_ s-a dispus pentru motive ce țin de persoana reclamantei, reținându-se că aceasta prezintă pericolul furnizării unor secrete ale firmei.
Art. 61 Codul muncii prevede expres și limitativ situațiile în care se poate dispune concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului, iar art. 62
al. 3, art. 76 și art. 252 Codul muncii stabilesc mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă decizia de concediere.
Astfel, conform art. 62 al. 3 Codul muncii, decizia se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă.
Or, analizând decizia contestată, instanța constată absența din cuprinsul acesteia a temeiului juridic al concedierii, dar și a termenului în care poate fi contestată și arătarea instanței judecătorești la care se contestă, absență sancționată cu nulitatea absolută.
Față de aceste considerente, raportat la prevederile art. 78 Codul muncii potrivit căruia concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, instanța va admite contestația reclamantei și va anula decizia de concediere nr. 129/_ .
În temeiul art. 80 al. 1 și 2 Codul muncii, instanța va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data de_ și până la reintegrarea efectivă a acesteia pe postul deținut în temeiul contractului individual de muncă nr. 50503 din_ .
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite
contestația formulată de reclamanta KALMANR. M., domiciliată în localitatea C., nr. 107 împotriva pârâtei S. E. I. S., cu sediul în B. M., B-dul R. nr. 28/42 și, în consecință:
Anulează
decizia de concediere nr. 129 din_ emisă de pârâtă;
Dispune
reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior concedierii în baza contractului individual de muncă nr. 50503/_ ;
Obligă
pe pârâtă să-i plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta începând din_ și până la reintegrarea efectivă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureș.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, | Asistenți judiciari, | G. ier, |
G. Brîndușa | O. S. D. M. | C. D. |
Red. Tehn. G.B 4 ex. /_
com. 2 ex _