Sentința civilă nr. 1718/2013. Acţiune în constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1718/F/2013 Ședința publică din data de 14 iunie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. | M. | L. | , judecător |
GREFIER: D. | L. |
Cu participarea asistenților judiciari:
M. C. V. SA L.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamanta O.
E.
în contradictoriu cu pârâta SS SA
- prin administrator judiciar CLI. N. L.
, având ca obiect acțiune în constatare.
Cauza s-a judecat în fond la data de 10 iunie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Deliberând constată,
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta O. E. a chemat în judecată pe pârâta SS SA - prin administrator judiciar CLI. N.
,
solicitând instanței să constate că contractul de muncă al reclamantei nr.56648/_ avut cu pârâta a încetat prin demisie la data de_ și să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în REVISAL. A mai solicitat anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă nr.11095/_ și radierea mențiunii din REVISAL. A solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10000 lei daune morale.
În motivarea acțiunii s-a arăta că reclamanta a fost angajată la pârâtă pe postul de contabil în baza contractului individual de muncă nr.56648/_, că prin sentința din_ a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosarul nr._ a fost deschisă procedură generală de insolvență a pârâtei.
Reclamanta a reliefat că sub nr.97/_ reclamanta a înregistrat la societate demisia sa, urmând ca încetarea efectivă a activității să aibă loc la data de_, astfel încât să fie respectată și perioada de preaviz. În consecință contractul individual de muncă al reclamantei a încetat de drept potrivit art.81 alin.7 Codul muncii.
Pârâta, prin administratorul special, nu a luat act de demisie, dar la_ a emis decizia contestată prin care s-a dispus suspendarea contractului de muncă al reclamantei, decizie ce i-a fost comunicată doar în_, decizia fiind înregistrată în REVISAL. Reclamanta a susținut că această decizie e lovită de nulitate fiindcă în primul rând contractul să de muncă a încetat anterior emiterii acestei decizii, nemaiexistând raporturi de muncă între părți la data respectivă. Mai mult în preambulul deciziei se indică că reclamanta ar fi cea care a emis decizia, ceea ce este ilar. Motivul suspendării ar fi necesitatea efectuării de cercetări disciplinare față de reclamantă, fiindu-i comunicată și o decizie de numire a unei comisii de disciplină,
invitații la lucrările comisiei, însă deși au trecut 30 de zile de la numirea comisiei nu s-a luat vreo decizie.
Raportat la atitudinea pârâtei, față de faptul că reclamanta nu s-a putut angaja în muncă cu normă întreagă, reclamantă a susținut că suferit un prejudiciu moral sens în care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10000 lei daune morale. A precizat că are pretenții materiale față de pârâtă reprezentând contravaloarea concediului de odihnă cuvenit, neefectuat și necompensat în bani, sens în care a și formulat în dosarul de faliment cerere de repunere în termen și înscriere la masa credală a debitoarei.
În drept s-au invocat prevederile art.81 Codul muncii și art.274 Cod procedură
civilă.
Acțiunea formulată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională
prin care a solicitat
respingerea acțiunii formulate de reclamantă, admiterea cererii reconvenționale și obligarea reclamantei la plata sumei de 8572,29 lei contravaloarea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu f.19-22.
În motivare s-a susținut că pretențiile formulate de reclamantă prin acțiune sunt neîntemeiate.
În acest sens a reliefat că în ce privește primul petit din acțiune, reclamanta începând cu_ nu s-a mai prezentat la locul de muncă invocând probleme de sănătate, prezentând concedii medicale pentru perioada_ -_, iar potrivit art.50 lit.b Codul muncii contractul de muncă e suspendat de drept în cazul în care salariatul se află în concediu pentru incapacitate de muncă. În această perioadă reclamanta a beneficiat de indemnizația de concediu așa cum reiese din statele de plată anexate. După încetarea concediului medical reclamanta avea obligația de a se prezenta la locul de muncă în vederea efectuării preavizului prevăzut de art.81 Codul muncii, dar reclamanta nu s-a prezentat, cu toate că în nenumărate rânduri î s-a solicitat să se prezinte la sediul pârâtei și să predea gestiunea și situația financiar contabilă a societății.
În consecință, solicitarea reclamantei de a se constata încetarea de drept a contractului și anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă sunt neîntemeiate. Referitor la daunele morale solicitate de reclamantă acestea nu sunt justificate și se impune a fi respinse.
Pârâta reclamantă reconvențională a susținut în ce privește cererea reconvențională formulată că reclamanta a cauzat pârâtei un prejudiciu de 8572,29 lei prin neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu. În acest sens, s-a susținut că din cauza faptului că reclamanta nu s-a prezentat la serviciu începând cu data de_ pârâta a fost nevoită să apeleze la serviciile unei firme autorizate SC Prudent Consult SRL în vederea stabilirii cu exactitate a situației financiar contabile a societății, iar contravaloarea serviciilor către această firmă au fost de 1200 lei conform facturii 246/_ . Dacă reclamanta s-ar fi prezentat la serviciu nu ar fi trebuit să apeleze să serviciile societății menționate, iar în aceste împrejurări suma de 1200 lei este imputabilă reclamantei care cu rea credință a acționat în această problemă.
S-a mai arătat că în urma verificărilor efectuate de numitul Bodica Călin în arhiva contabilă a anului 2011 s-a constat că reclamanta a ridicat sub formă de drepturi salariale necuvenite suma de 3928,29 lei și că reclamanta înregistra eronat în
contabilitate suma de 21522 lei în baza sentinței civile nr.2122/2010, această sumă fiind trecută la cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal, ceea ce a condus la plata unui impozit suplimentar de 16% în cuantum de 3444 lei, această sumă fiind imputabilă reclamantei prin modul de operare în contabilitate.
În drept s-au invocat prevederile art.50, 81 și 270 Codul muncii.
Cererea reconvențională este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Reclamanta și-a precizat acțiunea prin cererea de la f.130
prin care a solicitat anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă emisă de pârâtă în data de_ și radierea mențiunii din REVISAL.
În motivarea acestei cereri s-a reliefat faptul că a aflat de desfacerea contractului de muncă prin răspunsul la interogator formulat de pârâtă, arătând că motivele vor fi dezvoltate după comunicarea acestei decizii.
În acest sens reclamanta a depus la dosar note de ședință
f.135 prin care a susținut că după cum a solicitat inițial să constate că contractul de muncă al reclamantei nr.56648/_ avut cu pârâta a încetat prin demisie la data de_, în consecință orice act ulterior al pârâtei, emis în legătură cu raporturile de muncă ale reclamantei, inclusiv decizia de desfacere a contractului de muncă, este nul absolut tocmai datorită încetării anterioare a relațiilor de muncă.
Oricum și dacă ar fi existat raporturi de muncă decizia atacată ar fi lovită de nulitate absolută fiindcă, pe de o parte, nu cuprinde cerințele impuse de art.252 alin.2 lit.b,d Codul muncii, respectiv precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat și nici temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, iar pe de altă parte, aplicarea sancțiunii disciplinare trebuia făcută în 30 zile, potrivit art.252 alin.1 Codul muncii, de la data luării la cunoștință a săvârșirii abaterii, respectiv pentru absențele la serviciu indicate în decizie, termenul de emitere s-a împlinit cel târziu la_, însă decizia atacată a fost emisă ulterior, ceea atrage nulitatea deciziei atacate.
Trebuie precizat că reclamanta a depus personal, pe lângă cererile formulate de avocatul acesteia, mai multe note de ședință cu valențe explicative privind situația de fapt existentă între părțile litigante și referitor la probele administrate în cauză, însă nu se impune reliefarea conținutului acestora deoarece nu modifică pretențiile deduse judecății anterior menționate f.88-91136-__ 12229-230.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele.
Potrivit contractului individual de muncă al reclamantei nr.56648/_ f.62- 65 acesta a fost angajată la pârâtă pe postul de șef compartiment financiar contabil, începând cu data de 01 iunie 2008, având un salariu lunar brut de 3051 lei, iar la alte clauze s-a indicat perioada de preaviz în cazul concedierii, dar și al demisiei ca fiind de 15 zile calendaristice.
Tribunalul constată că reclamanta s-a aflat în concediu medical potrivit certificatelor de concediu medical în perioada_ 1-_ f.79-85. Din probatoriul testimonial administrat în cauză f.153-155 a reieșit că relațiile de muncă ale reclamantei au fost devenit tensionate cu noua conducere a societății pârâte după ce s- a schimbat acționariatul la societate și a fost numit un alt administrator, aceștia considerând că reclamanta a cauzat nereguli, neîntocmind soldurile contabile în vederea preluării societății solicitate de noua conducere, motiv pentru care reclamanta
nu s-a mai prezentat la locul de muncă în vederea efectuării sarcinilor ce-i reveneau din_ când a intrat în concediu medical și nici ulterior după expirarea acestuia.
Reclamanta a depus la pârâtă, aspect recunoscut și în răspunsul la interogator f.128, o cerere scrisă cu nr.97 datată 0_ prin care își prezenta demisia
, urmând să înceteze activitatea la 0_, perioada reprezentând și preavizul de 20 zile prevăzut de lege f.4.
Pârâta a refuzat să ia act de demisia reclamantei, iar în data de 0_ a emis decizia contestată de suspendare a contractului de muncă al reclamantei nr.11095/_ , în temeiul art.52 alin.1 Codul muncii, indicând în partea introductivă că se ține cont de cercetarea disciplinară efectuată și de refuzul reclamantei de a se prezenta la locul de muncă în vedere exercitării atribuțiilor de serviciu din_ f.5. Această decizie de suspendare fiind înscrisă în REVISAL f.10. Tribunalul constată că pârâta a emis și convocări scrise către reclamantă datate_ f.24 în vederea clarificării motivelor pentru care nu s-a prezentat la serviciu, iar cele nr.2/_ f.30 și 31338/_ în vederea efectuării cercetării disciplinare f.26.
Ulterior, pârâta a emis decizia de încetare a contractului de muncă nr.31351/_
prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantei începând cu data de_ în baza art.61 lit.a Codul muncii, reținându-se că în perioada 0_ -_ a lipsit nemotivat f.131.
Tribunalul urmează a reliefa prevederile legale incidente în cauză aferente pretențiilor formulate de către reclamantă prin cererea precizată.
Potrivit art. 81 Codul muncii republicat, prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
Angajatorul este obligat să înregistreze demisia salariatului
. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă.
) Salariatul are dreptul de a nu motiva demisia.
Termenul de preaviz este cel convenit de părți în contractul individual de muncă
sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile și nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere.
Pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să își producă toate efectele.
În situația în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător
.
Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz
sau la data renunțării totale ori parțiale de către angajator la termenul respectiv.
Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.
Potrivit art.50 alin.1 lit.b Codul muncii republicat, contractul individual de muncă se suspendă de drept concediu pentru incapacitate temporară de muncă;
Potrivit art.252 Codul muncii republicat, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile
calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu elementele anume indicate de legiuitor.
Examinând aceste prevederi legale incidente în cauză, tribunalul arată că reiese în mod neechivoc faptul că potrivit art.81 Codul muncii, demisia reprezintă un act unilateral de voință al salariatului, nefiind necesar acordul angajatorului ca demisia să-și producă efecte, cel mult angajatorul poate solicita ca salariatul să respecte dreptul de preaviz convenit sau cel legal, după caz, iar în acest interval de timp îl poate convinge pe salariat să renunțe la demisie și să continue raporturile de muncă. În situația în care angajatorul este nemulțumit de activitatea salariatului ce demisionează și intenționează să-l sancționeze disciplinar ori să-l concedieze, acest lucru poate fi realizat doar până în momentul în care demisia produce efecte juridice, adică la expirarea termenului de preaviz. De asemenea, trebuie subliniat că în perioada de preaviz se mențin raporturile de muncă dintre părți și că termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător în situația în care este suspendat contractul de muncă.
Tribunalul față de situația de fapt reliefată și ținând cont de prevederile legale evocate, arată că în mod nelegal angajatorul a refuzat să ia act de demisia scrisă a reclamantei și că acesta nu a aplicat în mod corespunzător prevederile legale incidente situației intervenite.
Astfel, tribunalul arată că demisia scrisă a reclamantei nu putea produce efecte de la data indicată de aceasta de_, fiindcă în perioada_ -_, reclamanta fiind în concediu medical contractul de muncă a fost suspendat de drept, situație în care termenul de preaviz convenit de părți de 15 zile lucrătoare fiind suspendat și el trebuie calculat începând cu data de_, situație în care raporturile de muncă între părți au încetat în baza demisiei scrise a reclamantei în data de_, ținând cont de termenul de preaviz de 15 zile lucrătoare convenit de părți indicat în CIM.
În acest interval de timp_ -_, tribunalul consideră că pârâta angajator putea și trebuia fie să ia act de încetarea raporturilor de muncă prin demisia reclamantei, fie să procedeze la concedierea disciplinară a acesteia, desigur cu respectarea prevederilor legale privind cercetarea disciplinară și indicarea elementelor impuse sub sancțiunea nulității absolute în decizie de sancționare disciplinară, ceea ce pârâta nu a realizat.
Așa fiind, tribunalul constată că reclamanta avea calitatea de salariată a pârâtei la data emiterii deciziei de suspendare a contractului de muncă, situație în care, contrar afirmațiilor acesteia, ținând cont și de temeiul concret invocat de pârâtă în decizia contestată de suspendare a contractului de muncă al reclamantei nr.11095/_
, respectiv ținând cont de cercetarea disciplinară efectuată și de refuzul reclamantei de a se prezenta la locul de muncă în vedere exercitării atribuțiilor de serviciu din_, tribunalul apreciază că aceasta a fost legal întocmită, cauza de nulitate verificându-se raportat la data emiterii deciziei de suspendare, și consideră că nu există motive care să atragă anularea acesteia, fiind dreptul angajatorului să suspende contractului de muncă al unui salariat în vedere efectuării cercetării disciplinare potrivit art.52 lit.a Codul muncii republicat.
Însă, tribunalul față de situația anterior reliefată, arată că această decizie de suspendare a contractului de muncă putea și trebuia să producă efecte până la
expirarea termenului de preaviz în ce privește demisia reclamantei, respectiv până la_, perioadă în care angajatorul putea și trebuia să finalizeze cercetarea disciplinară pentru absențele nemotivate ale reclamantei de la serviciu, mai ales că art.252 Codul muncii republicat prevede că angajatorul poate dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, ori în mod evident că pârâta a luat cunoștință de absența de la serviciu încă din_ .
Având în vedere situația anterior reliefată, reținând că raporturile de muncă între părți, în baza contractului individual de muncă 56648/_, au încetat prin demisia reclamantei începând cu data de_ , tribunalul urmează a anula decizia de încetare a contractului de muncă nr.31351/_ emisă de pârâtă, fiindcă în mod evident fiind încetat contractul de muncă prin demisie, nu se poate dispune concedierea reclamantei pentru comiterea unor presupuse abateri disciplinare și nici încetarea raporturilor de muncă între părțile litigante la o dată ulterioară, peste câteva luni. În această situație, nu se mai impune cercetarea celorlalte motive de nulitate absolută a deciziei de încetare a contractului de muncă invocate de reclamantă prin notele scrise depuse la dosar.
Tribunalul, reținând că pârâta în mod abuziv și nelegal nu a procedat la încetarea raporturilor de muncă între părți la data expirării termenului de preaviz anterior menționat prin demisia reclamantei și că a emis după peste 4 luni decizia de concediere, anulată de tribunal, ținând cont și de prevederile art.253 Codul muncii republicat, ce arată că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, constată că sunt îndeplinite condițiile legale privind răspunderea angajatorului, respectiv fapta ilicită constând în refuzul de a lua act de demisia reclamantei la expirarea termenului de preaviz menționat, prejudiciul moral constând în starea de disconfort și neplăcere cauzată reclamantei privind situația sa profesională incertă, pârâta angajator fiind evident în culpă prin modul de acționare, motiv pentru care, urmează a obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1000 lei daune morale.
La stabilirea cuantumului daunelor morale s-a avut în vedere circumstanțele existente între părți anterior reliefate, aspectul că prin modul de acțiune al pârâtei în mod evident reclamantei i s-a creat o stare de disconfort de ordin moral, situația de tensiune provocată reclamantei raportat la situația profesională incertă, iar față de aceste elemente consideră că suma acordată este suficientă pentru despăgubirea reclamantei pentru prejudiciul nepatrimonial suferit, suma solicitată de reclamantă cu acest titlu fiind exagerată. Trebuie reliefat că s-a dispus disjungerea pretențiilor materiale privind contravaloarea concediului de odihnă cuvenit, neefectuat și necompensat în bani și formarea altui dosar, dat fiind că s-au invocat prevederile art.36 din legea nr.85/2006.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și va constata că raporturile de muncă între părți în baza contractului individual de muncă 56648/_ au încetat prin demisia reclamantei începând cu data de_, va anula decizia de încetare a contractului de muncă nr.31351/_ emisă de pârâtă și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de
1000 lei daune morale.
Vor fi respinse celelalte capete de cerere din acțiune ca neîntemeiate privind anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă. De asemenea, nu se impune ca tribunalul să dispună expres efectuarea mențiunilor în REVISAL fiindcă, pe de o parte, ITM B. Năsăud nu a fost parte litigantă pentru a fi obligat în acest sens, iar pe de altă parte, aceste mențiuni pot fi operate în temeiul acestei hotărâri judecătorești după ce va deveni irevocabilă de către instituția publică competentă chiar și în lipsa unei asemenea dispoziții exprese.
În ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtă, tribunalul constată că și acesta este în parte întemeiată și se impune obligare reclamantei pârâtă reconvențională să plătească suma de 188 lei despăgubiri pârâtei reclamante reconvențională, fiind întrunite în mod cumulativ cerințele legale ce atrag răspunderea patrimonială a salariatului prevăzute de art. art.254 Codul muncii republicat.
Această sumă a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză în acest sens și s-a arătat de expertul contabil că suma reprezintă sporuri necuvenite acordate în luna martie și mai 2011, prin calcularea sporurilor la salariul lunar, iar nu la cel realizat f.214-219, tribunalul apreciind că aceste concluzii sunt corecte și trebuie avute în vedere la soluționarea cererii reconvenționale, iar reclamanta este în culpă în ce privește acest prejudiciu cauzat pârâtei în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
În raportul de expertiză s-a stabilit că reclamanta a înregistrat corect în contabilitate suma de 21522 lei în baza sentinței civile nr.2122/2010 și că din suma de 3928,29 lei indicată drept pagubă creată de reclamantă în raportul întocmit de Bodică Călin, ca sporuri necuvenite, doar suma de 188 lei trebuie restituită de reclamantă. Față de aceste elemente, în mod evident că nu poate fi obligată reclamanta să restituie pârâtei asemenea sume atât timp cât s-a stabilit prin expertiza contabilă că nu sunt imputabile reclamantei. Tribunalul arată că nici suma de 1200 lei pretinsă de pârâtă pentru factura 246/_ emisă de SC Prudent Consult SRL în vederea stabilirii cu exactitate a situației financiar contabile a societății, reprezentând contravaloarea servicii, nu este imputabilă reclamantei, fiindcă este o lucrare comandată de pârâtă pentru informare în ce privește situația existentă, aspect corect reliefat și-n raportul de expertiză, caz în care reclamanta nu trebuie să răspundă patrimonial.
Având în vedere această situație, în temeiul art.254 Codul muncii republicat, tribunalul va admite, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtă și-n consecință va obliga reclamanta pârâtă reconvențională să plătească suma de 188 lei despăgubiri pârâtei reclamante reconvențională.
În temeiul art.274, art.276 Cod procedură civilă, tribunalul constată că față de admiterea, în parte, atât a cererii precizate, cât și a cererii reconvenționale, ambele părți se află în culpă procesuală concurentă, motiv pentru care va dispune compensarea integrală a cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Tribunalul, constatând că pârâta a solicitat și s-a încuviințat efectuarea raportului de expertiză contabilă ce a stat la baza soluționării cererii reconvenționale formulate și că tribunalul a încuviințat diferența de onorariu expert de 600 lei prin încheierea de la termenul din 13 mai 2013, iar pârâta nu s-a conformat, văzând art.33 din OG nr.2/2000, urmează a obliga pârâta să plătească în contul Biroului Local de
Expertize B. suma de 600 lei diferența onorar expert neachitat și va dispune darea în debit a pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta O. E., domiciliată în B., str. I. C., nr.1, ap.53, județul B. Năsăud, împotriva pârâtei SC S. SA B. , prin administrator judiciar CLI. N. L., cu sediul în B., str. M. Eminescu, nr.5, bloc 8, sc.A, ap.6, județul B. Năsăud, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat M. I. A. din B., str. A. I., nr. 8, județul B. Năsăud, și-n consecință:
constată că raporturile de muncă între părți în baza contractului individual de muncă 56648/_ au încetat prin demisia reclamantei începând cu data de_ ;
anulează decizia de încetare a contractului de muncă nr.31351/_ emisă de pârâtă;
obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1000 lei daune morale. Respinge celelalte capete de cerere din acțiune.
Admite, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtă SC S. SA B.
, prin administrator judiciar CLI. N. L. și-n consecință:
obligă reclamanta pârâtă reconvențională O. E. să plătească suma de 188 lei despăgubiri pârâtei reclamante reconvențională.
Compensează integral cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Obligă pârâta să plătească în contul Biroului Local de Expertize B. suma de 600 lei diferența onorar expert neachitat și dispune darea în debit.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 14 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. B. L. D.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
M. V. C. SA L.
MLB// 4ex.// 05 iulie 2013
