Sentința civilă nr. 243/2013. Conflict de muncă

Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 243/2013

Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.

Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier A. -L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanții S. L. I. E. T., L. I. împotriva pârâtei R. A. DE T.

C. N., având ca obiect conflict de muncă REJUDECARE-_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamanților consilier juridic Coța Protopopescu M. și reprezentanta paratei consilier juridic .

Procedura de citare este legal îndeplinită. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că în ședința publică din_ cauza a fost suspendată în baza art.242 alin 1 pct. 1 C. pr. civila, astfel în temeiul art. 248 alin.2 și art. 252 alin.2 din Codul de procedură civilă, instanța invocă excepția perimării .

Părțile prezente la întrebarea instanței arată că nu s-a soluționat litigiu pe cale amiabilă și față de excepția perimării invocată lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia .

Tribunalul reține cauza în pronunțare pe excepția perimării.

INSTANȚA

Reține că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de _

, reclamantul S.

L.

I.

E. T. a chemat în judecată pe pârâta R. A.

DE T.

C. -N.

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Hotărârii nr. 11/_ a Consiliului de Administrație a Regiei Autonome de T. C. ca nelegală și abuzivă și anularea deciziei de concediere nr. 115/_ ca nelegală și netemeinică, reintegrarea în funcția și postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale în cuantum actualizat de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.

Acțiunea a fost înaintată la Tribunalul Cluj, instanță care prin Încheiere ședinței publice din data de_ a dispus disjungerea primului petit al acțiunii și a declinat competența de soluționare în favoarea Completului I Contencios Administrativ și suspendarea judecării petitului 2 al acțiunii.

Prin Sentința civilă nr. 3359/_, Tribunalul Cluj a respins acțiunea reclamantului, iar prin Decizia civilă nr. 737/R/2010 din data de_ Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de reclamant și a casat în totalitate Sentința civilă nr. 3359/_ a Tribunalului C., a trimis spre soluționare Tribunalului C. în jurisdicție de contencios administrativ a petitului I al acțiunii și a trimis spre rejudecare aceleiași instanțe în jurisdicția litigiilor de muncă a petitului II al acțiunii.

În rejudecare, la termenul din data de_ părțile au solicitat instanței suspendarea judecării acțiunii în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă și până la o nouă solicitare a părților, având în vedere neprezentarea părților.

Cum prin referatul (f.17) s-a constatat că a trecut mai mult de un an de la data când a fost săvârșit ultimul act de procedură, instanța a dispus repunerea pe rol a dosarului, cu citarea părților, în vederea perimării, iar la termenul din data de_ în conformitate cu prevederile art. 248 și 252 C. proc. civilă, tribunalul a invocat excepția perimării prezentei acțiuni, excepție admisă în temeiul art. 253 C. pr. civilă.

Pe cale de consecință, tribunalul va constata perimată prezenta acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite excepția perimării acțiunii invocată din oficiu de către instanță.

Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul S. L. I. E. T. cu sediul în C. -N., B-dul E. nr. 16, jud. C., în numele membrului de sindicat L. I. împotriva pârâtei R. A. DE T. C. -N. cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989 nr. 79, jud. C. .

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

E. B.

Asistent judiciar,

I. R.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

A. -L. C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 243/2013. Conflict de muncă