Sentința civilă nr. 3148/2013. Conflict de muncă

cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 3148/2013

Ședința publică de la 21 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.

Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier A. -L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta F. M. împotriva pârâtei SC F. C. SA, având ca obiect conflict de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei avocat Precup Fabiola de la Baroul Cluj cu delegația la dosar, lipsă fiind părțile .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Reprezentanta reclamantei solicită in probațiune pentru dovedirea mediului toxic in care a lucrat reclamant și a perioadei in care a prestat munca de țesătoare, audierea de martori .

Tribunalul respinge cererea in probațiune față de actele de la dosar Reprezentanta reclamantei declara c a nu are cereri in probațiune.

Tribunalul nefiind cereri in probațiune, declara închisa faza de cercetare judecătoreasca si acorda cuvântul pe fondul cauzei .

Reprezentanta reclamantei susține acțiunea cum este formulata si motivata in scris solicitând admiterea ei fără cheltuieli de judecată .

Tribunalul reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar .

INSTANȚA

Reține că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de_, reclamanta F. M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. F. C. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să o oblige pe aceasta să-i elibereze o adeverință din care să rezulte că în perioadele_ -_

,_ -_ ,_ -_ ;_ -_ ;_ -_ a lucrat ca și

țesătoare de covoare în grupa a II-a de muncă, conform Decretului - Lege nr.68/1990 în cadrul fostei Intreprinderi de Gospodărire Comunală și Locativă

G. .

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în perioadele menționate a fost angajată în cadrul fostei Intreprinderi de Gospodărire Comunală și Locativă G. cu contract individual de muncă, ca și țesătoare covoare și în pofida faptului că a solicitat în repetate rânduri să i se elibereze o adeverință din care să rezulte că a fost încadrată în grupa a II-a de muncă aceasta a refuzat să i-o elibereze.

In drept sunt invocate prevederile Anexei nr. 2 din Ordinul 50/1990, Anexa nr. 2 din Ordinul 125/1990, Decretul-Lege 68/1990 si art. 274 Cod Procedură Civilă.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele: Conform copiei carnetului de muncă reclamanta a lucrat în cadrul fostei unități Intreprinderea de Gospodărire Comunală și Locativă G. ca și țesătoare

covoare (f.4-13).

Potrivit Decretului Lege nr.68/1990 și HG nr.1223/1990 locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I-a și a -II-a de muncă urmau a fi precizate de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, rezultatul acestei activități fiind concretizat în Ordinul M.M.P.S. nr.50/1990.

Punctul 6 din acest ordin prevedea că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I-a și a -II-a de muncă se va face de către conducerea unităților, cu consultarea organizaților sindicale ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.

Dovada activității în muncă a unui salariat se făcea, în perioadele indicate în acțiune, cu carnetul de muncă care trebuia să cuprindă înscrierile cu privire la activitatea prestată, condițiile de muncă, funcția și salarizarea, precum și cu alte acte emise de unitate.

Până în anul 1992 nu s-a plătit de către angajatori contribuție suplimentară pentru locurile de muncă cu condiții deosebite singurul beneficiu al salariatului care a lucrat în asemenea condiții fiind reducerea vârstei standard de pensionare. Din copia actelor depuse la dosarul cauzei, rezultă că în perioadele _

-_ ;_ -_ ;_ -_ ;_ -_ ;_ -_

reclamanta a lucrat în cadrul fostei unități Intreprinderea de Gospodărire Comunală și Locativă G. ca și țesătoare covoare.

Instanța consideră că activitatea desfășurată de către reclamantă în meseria de țesătoare covoare în cadrul fostei întreprinderi se încadrează în grupa a II-a de muncă în conformitate cu poziția nr.165, anexa 2 la Ordinul Ministrului Muncii și Ocrotirii Sociale nr.50/1990 așa cum a fost completat ulterior.

Așa fiind, instanța urmează să admită în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâtei S.C. F. C. SA G., și pe cale de consecință, o va obliga pe aceasta să-i elibereze o adeverință din care să rezulte că în perioadele_ -_ ;_ -_ ;_ -_ ;_ -_ ;_ -_ a

desfășurat activitate corespunzătoare grupei a II-a de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanta F. M. (fostă Juhos-Kiss), dom. în Sic, strada a II-a nr.228, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta S.C. F. C. S.A. cu sediul în G., str. D. nr.2, jud.Cluj.

Obligă pârâții să elibereze reclamantei o adeverință din care să rezulte că în perioadele_ -_ ;_ -_ ;_ -_ ;_ -_ ; _

-_ a desfășurat activitate în condițiile grupei a II-a de muncă.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

E. B.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier,

A. -L. C.

Red.EB/tehn.MG 4 ex. 05.03.13

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3148/2013. Conflict de muncă