Sentința civilă nr. 342/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
cod operator 4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.342
Ședința publică din_ Instanța constituită din: Președinte: W. D. Asistent judiciar: S. O.
Asistent judiciar :D. M. L.
G. ier: R. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de către reclamantul
S. L. din Î. M., cu sediul în B. M., str. P., nr. 46, județul M., în contradictoriu cu pârâții
G. cu P. P. T. L., cu sediul în T. L., str. M. E., nr.2, județul M., C. Local T. L.
, cu sediul în T. L. | , str. Ț. | , nr. 2, județul M. | , Primarul orașului T. |
L., cu sediul în T. drepturi bănești. | L., str. Ț. | , nr. 2, județul M. | , având ca obiect |
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru
reclamantul S. L. din Î. M., consilier juridic P. Florin, lipsă fiind pârâții
G. cu P. P. T. L., C. Local T. L., Primarul orașului T. L. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar, prin serviciul registraturii, la data de_, întâmpinare din partea pârâților C. local Tîrgu L. și Primăria orașului Tg.L., instanța a dispus comunicarea și s-a comunicat un exemplar cu reclamantul la data de_ .
Reprezentanta reclamantului S. L. din Î. M., consilier
juridic P. Florin arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Instanța în temeiul art. 137 alin2. Cod procedură civilă unește
excepțiile invocate cu fondul cauzei, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantului S. L. din Î. M., consilier juridic P. Florin solicită respingerea excepției lipsei capacității și calității
procesuale pasive invocate de pârâții C. local Tîrgu L. și Primarul
orașului Tîrgu L.,
având în vedere că aceștia au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite. Pe fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în
pronunțare.
T.
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată la data de_ reclamantul Sin- dicatul L. din Î., în numele membrilor săi Baboșan I., B. Ana M., D.
, Man Domnica, Marton E., Perta R., Podea Ramona, P. Floare, P. Voichita, R. Parasca, Stan C., Toma M., Tura M. S. , a solicitat ins- tanței, în contradictoriu cu pârâții G. cu P. P. T. L., C.
Local T. L., Primarul orașului T. L. , ca, prin hotărârea pe care o va
pronunța, să dispună obligarea unității de învățământ la calcularea, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând cu data de_ și până la_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
În ceea ce-i privește pe pârâții consiliu local și primar, reclamantul a solicitat obligarea acestora la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor de drepturi salariale solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că
la 30 ianuarie 2008,
Guvernul României a aprobat OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 82/_ .
Potrivit art. 1 alin (1) lit. (c) din OG nr. 15/2008, "pentru funcțiile di- dactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplica- re 1,000 va fi:
- 1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,00: 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv produsul intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii";.
O.G. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea 221/2008, princi- pala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 pen- tru personalul didactic și didactic auxiliar, la 400,00 lei pentru perioada 1 oc- tombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare. Legea a fost declarată constituțională de Curtea Constituțională a României, prin Decizia 1093/_ .
Ulterior intrării în vigoare a legii, a fost emisă O.U.G. 136/2008 prin care se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 299,933 lei, or- donanță declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1221/2008 a Curții Constituționale.
Anterior pronunțării Deciziei nr. 1221/2008, Guvernul României a adoptat O.U.G. 151/_ conform căreia, pe toată durata anului 2009 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 trebuia să fie de 299,933 lei,
Și aceste prevederi ale O.U.G. 151/_ au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 842/2009.
Prin O.U.G. 1/_ s-a modificat din nou O.G. 15/2008 aprobată prin Legea 221/2008, însă și prevederile acesteia au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 989/_ .
Încercările de blocare a dispozițiilor cuprinse în Legea 221/2008 au continuat prin emiterea O.U.G. 31/2009 și O.U.G. 41/2009, prin care se modificau prevederile art. 1¹ din O.G. 15/2008, însă art. 1¹ a fost introdus în
O.G. 15/2008 prin art. I pct. 3 din O.U.G. 151/2008 ce a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 842/2009 și Decizia nr. 989/_ .
Prevederile O.U.G. 31/2009 și O.U.G. 41/2009, ca norme modificatoare ce prelungeau perioada de aplicare a unor dispoziții neconstituționale din actul modificat nu puteau produce efecte după declararea neconstituționalității actului modificat.
În măsura în care toate dispozițiile care blocau aplicarea prevederilor Legii 221/2008 și-au încetat efectele, rezultă că în luna decembrie 2009,
dispozițiile Legii 221/2008 privind majorarea coeficientului de multiplicare
1,000 la valoarea de referință de 400,00 lei erau în vigoare, iar pârâții aveau obligația imperativă de a proceda la calcularea salariilor utilizând această valoare a coeficientului de multiplicare 1,000.
Potrivit Legii-cadru 330/2009, privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice, salarizarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant trebuia să se mențină și ulterior datei de_, la nivelul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare în luna decembrie 2009, aceasta însemnând respectarea dispozițiilor art. 7 alin. 2, art. 12
alin. 3, art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009.
Cu referire la data de 13 mai 2011 până la care se solicită acordarea drepturilor bănești, reclamantul susține că la data de_ a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care a intrat în vigoare la data de _ .
În drept, s-au invocat prevederile art. 3 alin. 1 lit. c, art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3 și art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009, Legea 221/2008, O.G. 15/2008, art. 7 alin.2 din Legea nr.284/2010,, art. 1 alin.1 din Legea nr. 285/2010, art. 28 din Legea 62/2011, art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Pârâtul Primarul orașului Tîrgu L. prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei capacității și calității sale procesuale pasive.
Prin întâmpinarea depusă, C. local Tîrgu L. a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei capacității și calității sale procesuale pasive.
Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al orașului Tîrgu L. și Primarul orașului Tîrgu L., instanța reține următoarele:
local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ- teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu.
Prin urmare, C. local al orașului Tîrgu L. a fost chemat în judecată tocmai în considerarea calității acestuia de organ deliberativ al unității administrativ-teritoriale, deci, în reprezentarea unității administrativ-teritoriale,
aspect care reiese, în mod neîndoielnic, din modul de formulare a cererii introductive de instanță.
Astfel, prin acțiune se solicită drepturi salariale de către cadrele didactice, or, potrivit dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 538/2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sunt plătite din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde își au sediul. Aceste prevederi legale sunt aplicabile pentru perioada de până la 31 decembrie 2004, conform art. 49 din anexa la H.G. nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2005, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din H.G. nr. 2192/2004, unde, de asemenea, se prevede că
"finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Or, reclamantul urmărește obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, C. local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Aceste atribuții au fost avute în vedere de către reclamant pentru a solicita, în contradictoriu cu acest pârât, admiterea acțiunii.
Ar fi excesiv de formal să nu se dea o astfel de interpretare acțiunii formulate de reclamant, în condițiile în care art. 978 cod civil statuează, cu putere de principiu, că atunci când o clauză este primitoare de două înțelesuri, se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce niciunul. Aplicând acest principiu în speța de față, este oportună, din această perspectivă, interpretarea dată cererii introductive de către instanță, în sensul că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ- teritorială, fără a mai fi nominalizată direct această unitate, ci fiind nominalizate în acțiune autoritățile care o reprezintă.
Se rețin în acest sens dispozițiile art. 23 din Legea nr. 215/2001, modificată, unde se prevede că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
De asemenea, trebuie reținut că, potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios
administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public.";
Prin urmare, Legea contenciosului administrativ reglementează in terminis capacitatea procesuală și calitatea procesuală a autorităților publice. Or, art. 2 alin. 1 lit.b din lege definește autoritatea publică drept organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Ca atare, consiliile locale și primarii se subsumează acestei categorii.
Rămâne de stabilit, în acest caz, dacă se poate accepta că în prezenta cauză, ce constituie un conflict de drepturi, ar fi aplicabile aceleași principii ce guvernează domeniul contenciosului administrativ.
Instanța apreciază că dispozițiile legale sus-citate sunt aplicabile având în vedere că pârâții, C. local Tîrgu L. și Primarul orașului Tîrgu L. au fost chemați în judecată în considerarea raporturilor juridice stabilite între aceștia și angajatorul persoanelor ale căror drepturi salariale fac obiectul prezentului litigiu. Or, raportul juridic dintre un consiliu local, respectiv, primar și o unitate de învățământ este, prin excelență, unul administrativ. Prin urmare, reclamantul s-a raportat, în momentul constituirii cadrului procesual, nu doar la raportul juridic stabilit între angajat și angajator, ci și la cel în virtutea căruia angajatorul va putea obține sursele financiare pentru plata drepturilor salariale solicitate, în dorința de a asigura caracterul eficient și executoriu al hotărârii judecătorești, prin implicarea tuturor factorilor de decizie în asigurarea acestor surse financiare.
Ca atare, chemarea în judecată a pârâților s-a făcut în considerarea unui raport juridic de drept administrativ în care aceștia sunt implicați.
Pe de altă parte, conform art. 21 alin.1 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ- teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Conform prevederilor art. 36 alin.2 lit.b și d, alin.4 lit.a și alin.6 lit.a pct.1 din Legea nr.215/2001, consiliul local exercită, printre altele, atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. În exercitarea acestora, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar și asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre altele, educația.
Pe de altă parte, Primarul a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite.
Așa fiind, instanța va respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții C. Local Tîrgu L. și Primarul orașuluiTîrgu L. .
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
La data învestirii instanței de judecată cu soluționarea prezentei cauze, membrii de sindicat reprezentați constituiau personalul didactic al unităților de învățământ pârâte.
Prin cererea formulată au solicitat instanței obligarea angajatorului lor la calcularea salariilor, începând de la data de_ și până la_, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în
conformitate cu prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008 și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite .
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale perso- nalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majora- rea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octom- brie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile sala- riale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța reține următoarele:
Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că "în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemniza- ția lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decem- brie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potri- vit anexelor la prezenta lege;
sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara sala- riului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de în- cadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat
O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Însă, cum prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța apreciază că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei sus menționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Față de considerentele expuse, instanța va admite petitul din cererea reclamantului având ca obiect obligarea unității școlare angajatoare de a calcula salariile membrilor de sindicat reprezentați Baboșan I., B. Ana M.
, D. M., Man Domnica, Marton E., Perta R., Podea Ramona, P. Floare, P. Voichita, R. Parasca, Stan C., Toma M., Tura M. S. ,
corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații acesteia, utilizând
coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și a O.U.G. 1/2010, coroborate cu pre- vederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008 începând de la data de_ și până la_ și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Instanța va obliga pe pârâții consiliu local și primar să aloce unității de învățământ a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local T. L. și Primarul orașului T. L. invocate de aceștia prin întâmpinare.
Admite acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M.
, cu sediul în B. M., str. P., nr. 46, în contradictoriu cu pârâții G. cu P. P. T. L., cu sediul în T. L., str. M. E., nr.2, județul M.
, C. Local T. L., cu sediul în T. L., str. Ț., nr. 2, județul M., Primarul orașului T. L., cu sediul în T. L., str. Ț., nr. 2, județul M.
.
Obligă pe pârâta G. cu P. P. T. L. să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat Baboșan I., B. Ana M., D.
M., Man Domnica, Marton E., Perta R., Podea Ramona, P. Floare, P. Voichita, R. Parasca, Stan C., Toma M., Tura M. S. corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajatii pârâtei, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și ale O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și să le plătească diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Obligă pe pârâții C. Local T. L. și Primarul orașului T. L. să aloce unității de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI GREFIER
W. D. O. S. D. M. L. R. M.
Red. W.D./_
Tehnred. R.M. /_ / - 6 ex.