Sentința civilă nr. 411/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 411/F/2013
Ședința publică din data de 1 februarie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: M. D.
Cu participarea asistenților judiciari :
SA L. M. V. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții K. A. A. și P. A.
-H.
- reprezentați prin către Uniunea Sindicatelor Reparatorilor de Vagoane Constanța, în contradictoriu cu pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M. "; S.A. B.
, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că, la data de_ s-a depus la dosarul cauzei, prin fax, concluzii scrise, într- un singur exemplar, formulate de către reprezentantul reclamanților avocat Liviu M., prin care se solicită respingerea tuturor excepțiilor invocate de pârâtă și admiterea acțiunii promovată de reclamanți în totalitate, obligând pârâta la plata drepturilor salariale indicate în petitul acțiunii. Totodată, solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale întrucât acțiunea a fost formulată pentru reclamanți de către Uniunea Sindicatelor Reparatorilor de Vagoane, având sediul în Constanța, str. Remizei, nr. 1, județul Constanța, iar raportat la statuările DIN Decizia nr. 1/2013 pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, competența teritorială exclusivă ar aparține tribunalului de la sediul sindicatului, în speță Tribunalului Constanța.
Nemaifiind cereri sau probe de administrat, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții K. A. A. și P. A.
-H.
- reprezentați prin către Uniunea Sindicatelor Reparatorilor de Vagoane Constanța au chemat în judecată pe pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M. "; S.A. B.,
solicitând instanței obligarea pârâtei să plătească reclamanților membri de sindicat, salariul la valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei, stabilit la nivelul Ramurii T. uri (valabil de la_ ), pentru perioada_ - până la_ ; obligarea la plata diferenței dintre drepturile salariale de care au beneficiat pentru o valoare a salariului de bază minim brut de 570 lei (pentru anul 2009), respectiv 600 lei pentru anul 2010 și drepturile salariale de care trebuiau să beneficieze, calculate pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei, pentru perioada_ -_, în conformitate cu legislația muncii și cu Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri valabil pentru anii 20082010; obligarea la plata de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate cu rata inflației plus dobânda legală, la data plății efective.
În motivare s-a arătat că în fapt, Uniunea Sindicatelor Reparatorilor de Vagoane este o organizație sindicală, legal constituită, în baza Sentinței civile nr. 670/_ pronunțată de Tribunalul Constanța și reprezintă și protejează interesele membrilor săi de sindicat, salariați ai pârâtei.
De asemenea, în perioada dedusă judecății, conform Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr. 722 pe anii 2008-2010, art. 41, alin. 3 litera a, salariul de bază minim
brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri sau indemnizații incluse în acesta. La litera b a aceluiași art. 41 din contractul colectiv menționat mai sus se prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de Grup de Unități și Unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de Ramură T. uri, stipulate la art. 41, pct. 3 litera a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, adică 700 lei și nu 570 lei cât a acordat pârâta pentru anul 2009, respectiv 600 lei pentru anul 2010.
În calitate de angajator, SC IRV SA nu a acordat membrilor de sindicat și nu a plătit acestora drepturile salariale plecând de la salariul minim brut de 700 lei stabilit la nivelul Ramurii
T. uri (valabil de la_ până la_ ), încălcând astfel legislația muncii stipulată de prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de munca."
Articolul 241 alin. 1 litera c din Codul muncii prevede că "clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat Contract colectiv de muncă la acest nivel, iar la poziția 15 din Anexa 5 la acest CCM care nominalizează unitățile la care se aplică acest Contract colectiv de muncă, se află societatea SC IRV SA. Potrivit legii nr. 130/1996 în vigoare la data încheierii acestui CCM, privind contractul colectiv de muncă, art. 7 alin. 2, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Așadar, contractele colective de muncă la nivel inferior pot conține clauze care să stabilească drepturi numai la un nivel superior celui stabilit prin contractele colective de muncă la nivel superior.
În aceste condiții, reclamantul a susținut că pârâta avea obligația sa acorde salariaților membri de sindicat salariul la o valoare a salariului de bază minim brut de 700 lei și nu la o valoare de 570 lei (pentru anul 2009) și 600 lei pentru anul 2010. Articolul 3, alin. l al CCM unic la nivel de ramură transporturi, pe anii 2008-2010 prevede ca "clauzele acestui contract colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora. Articolul 5, alin. 6 al aceluiași CCM prevede că "în cazul în care părțile își încalcă obligațiile prevăzute în prezentul contract, neexercitarea de către partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere legal executarea întocmai sau după caz, prin echivalent bănesc a obligațiilor respective, nu înseamnă ca ea a renunțat la acest drept al său."
Întrucât nu au existat motive de natură juridică care să ducă la suspendarea ori anularea dreptului de natură salarială (reglementate de art. 246 Codul Muncii), s-a impus obținerea acestuia prin intermediul dreptului procesual civil.
Având în vedere neplata acestor drepturi salariale care se cuvin salariaților pârâtei, membri de sindicat, conform CCM la data scadenței, în temeiul art. 161 alin. l Codul Muncii și ale art. 998, art. 1084 și art. 1088 Cod Civil, a fost justificată obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și al indicelui de devalorizare al monedei, aferente sumelor datorate de la data scadenței acestora până la data plății efective.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 112 Cod de procedura civilă, art. 1270 Cod civil, art. 41 alin. 5 din Constituția României, raportat la CCM (nr. 722 din_ ), Unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010; art. 41 alin. 3 lit. a, b, art. l alin. l, art. 3 alin. l,alin.3, art. 5 alin.6, art. 123 alin. l și 2, Anexa nr. 5, pct. 1, Codul Muncii, art. 37, art. 40 alin. 2 litera c, art. 236 alin. 1
și 2, art. 238 alin.1,2 și 3, art. 241 alin. l litera c, art. 243 alin. 1 și 2, art. 156, art. 161 alin. 1 și 4, art. 166 alin. l, art. 281, art. 283 alin. l litera c, art. 284 alin. 2, art. 28 alin. 2 Legea nr. 62/2011, art. 7 alin. 2, art. 998, art. 1084 și art. 1088 Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă.
Pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M. "; S.A. B. a formulat întâmpinare, solicitând instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată.
În motivare s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bistrița-Năsăud, întrucât potrivit art. 28 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. 1 și 2 ale art. 28 din lege, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.
Pârâta a arătat că, aplicând coroborat dispozițiile art. 28 alin. 3 din Legea nr. 62/2011 cu dispozițiile art. 269 alin. 2 Codul Muncii, competența teritorială va aparține întotdeauna instanței în raza căreia își are sediul organizația sindicală, în condițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011 și de a face dovada că demersul este promovat în numele membrilor săi, legea fiind de strictă interpretare în materia competenței instanțelor de judecată.
Așa cum a rezultat din cererea de chemare în judecată, sediul social al reclamantei este în Constanta, str. Remizei, nr. 1, astfel că s-a solicitat admiterea excepției și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Constanța.
De asemenea, pârâta a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Uniunii Sindicatelor Reparatorilor de Vagoane, ca organizație colectiva formată din mai multe sindicate.
În susținerea acestei excepții, pârâta a menționat faptul că, pentru a putea fi îndeplinite cerințele de reprezentare este necesar ca persoana în numele căreia se introduce acțiunea să aibă calitate de membru al organizației sindicale care formulează acțiunea. Or, în cauză niciunul dintre reclamanți nu poate avea calitate de membru al Uniunii Sindicatelor Reparatorilor de Vagoane, deoarece această organizație sindicală nu poate avea ca membrii decât alte organizații sindicale, în speță sindicate.
S-a menționat că, potrivit art. 1 din Legea nr. 62/2011 organizație sindicală este denumirea generică pentru sindicat, uniune, federație sau confederație sindicală, dar la art. 219 din Codul Muncii republicat este precizat în mod lămuritor că "la cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceștia în cadrul conflictelor de drepturi", iar raportat la art. 134 și urm. din Legea nr. 62/2011 federațiile, confederațiile, uniunile sindicale au rolul de a apăra interesele sindicaliștilor la nivelul grupurilor de unități, a ramurilor de activități, în cazul negocierii și încheierii contractelor colective de muncă, neavând competența de a intenta acțiuni judiciare, de a reprezenta membrii de sindicat din organizațiile componente în accepțiunea art. 219 Codul Muncii - republicat. De asemenea, s-a arătat că tabelul cu semnături atașat cererii de chemare în judecată nu îndeplinește criteriile legale de a împuternicii Uniunea Sindicatelor Reparatorilor de Vagoane.
Totodată, pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune, arătând că, prin cererea formulată de reclamantă în data de_ s-a solicitat obligarea pârâtei la executarea unor clauze din CCM, clauze care au putut fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, astfel că dreptul la acțiune al reclamanților s-a prescris.
În plus, pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile, menționând că reclamanții, prin reprezentantul său, nu au uzat procedura prealabilă stabilită de CCM-urile în vigoare, nu au sesizat comisia patronat-sindicate în anul 2009-2010, pentru care au reclamant neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care s-a considerat că cererea a fost prematur introdusă și s-a solicitat constatarea inadmisibilității acesteia.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată, având în vedere faptul că pe perioada în care se solicită diferența de salariu, respectiv_ -_, între salariul de bază minim brut negociat la nivel de unitate și cel negociat la nivel de ramură transporturi, C. M. SA a avut contract valabil încheiat la nivel de unitate pe anul 2008/2009 ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru părți, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților.
S-a învederat că, la încheierea CCM la nivel de unitate negocierile au fost purtate între reprezentanții salariaților (respectiv federațiile sindicale reprezentative: Federația Mecanicilor de Locomotivă, Federația N. F. ă MC, FSRV) și reprezentanții conducerii executive a SNTFM
C. M. SA.
Reprezentanții salariaților - sindicatele reprezentative, au cunoscut prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură, au avut cunoștință și de posibilitățile financiare, maxime, ale societăților din calea ferată și, de comun acord, recunoscând buna credință a patronatelor semnatare, au finalizat negocierile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate prin semnarea acestuia și implicit prin semnarea tuturor anexelor lui.
Referitor la temeiul legal în baza căruia reclamanta și-a întemeiat cererea, respectiv Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură transporturi, s-a învederat că potrivit art. 229 alin. 4 din Codul Muncii "Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților", de unde se subînțelege că se pot respecta clauzele acestora doar în condițiile compatibilității lor cu legislația României.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_ și-a încetat valabilitatea la_ astfel cum rezultă din actul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 141/DDS/_ .
Pârâta a menționat că, salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada 2009-2010, a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv de muncă, unde în Anexa nr. 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, considerând că obligarea pârâtei la înlocuirea acesteia cu valoarea prevăzută de art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este tardivă și neîntemeiată.
De asemenea, s-a arătat faptul că, reclamanții nu au solicitat vreunei instanțe judecătorești, pe perioada de valabilitate a CCM la nivel de unitate, obligarea C. M. de a modifica vreo clauză prevăzută în CCM, astfel că, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au fost aplicabile doar pe perioada de valabilitate a acestuia, acesta fiind acordul de voință al părților semnatare, rezultând că pârâta a respectat clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Cu privire la Contractul Colectiv de Muncă 2009/2010, încheiat la nivelul C. M., pârâta a arătat că, părțile de comun acord, pentru a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009-2010 aprobate prin hotărâri de guvern, au stabilit ca sistem de referință valoarea de 570 de lei pentru clasa 1 de salarizare. Factorii economici reprezentând fundalul obiectiv pe care s-au grefat, sub aspect juridic, negocierea colectivă sau individuală și acesta nu a putut fi ignorat. În plus, s-a arătat că la nivelul societății pârâte nu există meserii și funcții care au ca încadrare clasa 1 de salarizare. Nivelul clasei 1 de salarizare din contractele colective de muncă încheiate la nivelul C. M., conform dispozițiilor art. 247 din Codul Muncii, acesta ar putea fi înlocuit, cel mult, cu nivelul clasei 1 de salarizare prevăzut de Anexa nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. pentru anii 2006- 2008, înregistrat la MMSSF - DLM la_ și valabil până la 31 decembrie 2010, întrucât față de dispozițiile Codului muncii amintite, prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură se puteau aplica dacă n-ar fi existat încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Față de prevederile art. 268 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, pârâta a arătat că solicitarea reclamanților constând în achitarea diferenței de salariu, rezultată din înlocuirea clasei 1 de salarizare, de la nivelul CCM-ului la nivel de unitate, cu dispozițiile ale art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este neîntemeiată, contractul colectiv de muncă încheiat este legal și opozabil părților, fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor Hotărârilor de Guvern emise în perioada 2008-2010.
Cu privire la cererea reclamanților privind actualizarea acestor sume în raport cu rata inflației și dobânda legală, pârâta a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, neexistând o daună efectiv creată sau un beneficiu de care să fi fost lipsiți salariații, iar în cazul respingerii cererii pârâtei, s-a solicitat ca instanța să pună în vedere reclamanților să calculeze și să precizeze cererea cu sumele actualizate, iar în cazul în care nu se vor face aceste precizări, respingerea cererii privind acest capăt de cerere.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 și următoarele din Codul de procedură civilă, art. 969 și următoarele cod civil (1864), prevederile Legii nr. 62/2011, Legii nr. 53/2003 Codul Muncii, Legea nr. 130/1996, Contractul Colectiv de Muncă 2009/2010 al SNTFM C. M. SA.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
La termenul de judecată din data de 1 februarie 2013 tribunalul din oficiu a invocat și pus în discuție excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei.
Potrivit art. 269 alin. 2 din Codul muncii republicat, conflictele de muncă sunt de competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Prin decizia nr. 1/21 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, obligatorie pentru instanță conform art. 3307alin. 4 C.proc.civ., s-a stabilit că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de
sindicat, iar instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acțiunilor promovate de organizația sindicală este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Competența teritorială stabilită prin lege este una exclusivă, reglementată printr-o normă de ordine publică, astfel încât necompetența teritorială de ordine publică poate fi invocată și de instanță în condițiile art. 1591alin. 2 C.proc.civ.
Raportat la statuările cuprinse în decizia în interesul legii și ținând seama de dispozițiile art. 159 alin. 1 pct. 3, art. 1591alin. 2 C.proc.civ., tribunalul constată că în cauză competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Constanța, ca instanță în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantului, motiv pentru care va declina competența teritorială de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Constanța, completul specializat în soluționarea litigiilor de muncă și altor drepturi de asigurări sociale.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei invocată de pârâta S.
N. de T. F. de M. C. M. SA.
Declină competența teritorială de soluționare a acțiunii civile formulată de Sindicatul Uniunea Sindicatelor Reparatorilor de Vagoane pentru membrii de sindicat K. A. A. și
P. A. H., cu sediul în Constanța, S. Remizei, Nr. 1, jud. Constanța, în contradictoriu cu pârâta S. N. de T. F. de M. C. M. SA, cu sediul în B., S. D. G., nr. 38, sector 1, având ca obiect calcul drepturi salariale, în favoarea Tribunalului Constanța.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. I. S. M. D.
Cu participarea asistenților judiciari,
SA L. M. C. V.
Red/Dact BISz/MD
_ / 2 ex
