Decizia civilă nr. 3540/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3540/R/2013
Ședința publică din data de 18 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul L. T. "P. R. "; T.
L. împotriva sentinței civile nr. 786 din 17 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată F. A. V.
, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 786 din_ a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta F.
A. V. în contradictoriu cu pârâtul L. T. "P. R. "; Tg. L. și, în con- secință a fost obligat pârâtul să acorde reclamantei diferența dintre drepturile sa- lariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcției din luna decem- brie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008 și drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada_ -_, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale persona- lului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul Ro- mâniei prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -
31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al României, Partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
Ulterior, Guvernul emite OUG nr. 151/2008 din_, publicată în M.O. Partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008.
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în
M.O. Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la a- naliza OUG nr. 136/2008.
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că, Curtea, prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151/2008 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/ 2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituți- onale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 15/2008, prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potri- vit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot pro- duce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern OG nr. 15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribu- nalul consideră că în prezent se aplică OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 și în anul 2010, tribunalul a reținut următoarele:
Începând cu data de_ Legea nr. 221/2008 a fost abrogată, în con- secință aceasta nu mai poate fi aplicată.
Într-adevăr în art. 7 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 se face mențiunea că:
"(2) Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de sa- larizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar la art. 12 alin. 3 din același act normativ se precizează că: "(3) În anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 prevede că: "(5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
Drepturile solicitate pot fi însă acordate doar până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a per- sonalului didactic auxiliar din învățământ, respectiv până la data de_ .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul L. T. "P. R. "; T.
L.
, solicitând modificarea sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii formulată împotriva unității pârâte, ca fiind netemeinică și nelegală.
Pârâtul recurent consideră că această decizie este nelegală și netemeinică deoarece la data efectuării plăților salariale pentru perioada de mai sus s-a respectat întocmai legislația în vigoare și ordinele organelor ierarhice superioare.
Reclamanta F. A. V. a depus întâmpinare prin care a solicitat
respingerea recursului formulat de pârât și pe cale de consecință menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a stabilit că, deciziile Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
În raport de decizia pronunțată în recurs în interesul legii, referitor la salarizarea personalului din învățământ, Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr. 877/_, analizând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008 și nu în conformitate cu OUG nr. 41/2009.
Prin Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 734 din 31 octombrie 2012, s-a stabilit că, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.";
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
Plecând de la dispozițiile art. 7 alin. 2 și art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, precum și statuările instanței de contencios constituțional, se constată că pentru anul 2010, membrii de sindicat sunt îndreptățiți să beneficieze de salariul corespunzător funcției din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008.
Prin intrarea în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 a Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, a fost majorat cu 15%.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, prin care au fost individualizate noile criterii privind încadrarea si salarizarea în anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ.
Prin urmare, în intervalul și 1 ianuarie 2010 - 13 mai 2011 salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ trebuia să se facă în raport de veniturile cu acest titlu din octombrie 2010, lună în care, așa cum s- a arătat anterior, majorarea salarială stabilită prin Legea nr. 221/2008 producea efecte.
În temeiul acestor dispoziții legale unității școlare îi revenea obligația de plată a drepturilor salariale pentru perioada în litigiu.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul L. T. | "P. R. "; T. | |
L. | împotriva Sentinței civile nr. 786 din_ a T. | ui Maramureș, |
pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECATORI | ||||
I. -R. M. | C. | M. | S. | -C. | B. |
G.
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: C. V.