Sentința civilă nr. 5058/2013. Conflict de muncă

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5058/2013

Ședința publică de la 21 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -M. V.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. T.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în litigii de muncă privind pe reclamant S. I.

, reclamant K. G. -M., reclamant S. C. C. și pe pârât S. C. M.

, pârât M. S., pârât C. LOCAL C. N., având ca obiect conflict de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_ cand părțile prezente au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus, reclamantele S. I., K. G. -M., și S. C. C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. C. M., M. S., și C. LOCAL C. N., să se dispună încadrarea acestora în funcția de asistent medical principal cu studii superioare (S) gradația 5, obligând pârâtul de rând 1 la modificarea contractelor individuale de muncă cu efect retroactiv, începând cu_ și modificarea înscrierilor în carnetul de muncă, respectiv în REVSAL cu privire la încadrarea eronată a acestora în funcția de asistent medical cu studii superioare; să se dispună obligarea angajatorului la despăgubirea reclamantelor cu contravaloarea sumei de bani de care au fost private prin încadrarea eronată în funcția de asistent medical cu studii superioare în loc de asistent medical cu principal cu studii superioare, în temeiul art. 253 C.muncii, sume reprezentând diferențe salariale, începând cu data de_, indexate și actualizate conform legislației în vigoare; să se dispună obligarea pârâtelor la plata daunelor morale în cuantum de 5000 lei pentru fiecare reclamantă.

În motivare, au arătat în esență că au dobândit gradul de asistent medical principal cu studii postliceale (PL), ulterior fiind reîncadrare ca și asistent medical cu studii superioare S, ca urmare a promovării examenului de licență organizat de către Universitatea de Medicină și farmacie "Iuliu Hațieganu"; din C. -N., în sesiunea septembrie 2010, fiind însă private de gradul principal. Reclamantele au dezvoltat problemele de drept incidente în cauză în cuprinsul acțiunii (f.5-11).

În drept, art. 8 alin.1 din anexa nr. 1 la Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin.2 lit. I cap. II din Anexa nr. 1 la Legea-cadru nr. 284/2010, art. 11 alin.3, art. 26 din același act

normativ, Anexa la OMS nr. 1470/2005, art. 12 din OUG nr. 44/2008, Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a C. ui din_ privind recunoașterea calificărilor profesionale, art. 41, art. 38, art. 39, art. 166, art. 169, C.muncii, OUG nr. 137/2000.

Pârâtul S. C. M. C. -N. a formulat întâmpinare

, prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru motivele pe larg expuse în cuprinsul întâmpinării (f.59-63).

Pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII a formulat de asemenea întâmpinare,

prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării (f.90-92).

La data de_ reclamantele și-au extins acțiunea, chemând în judecată în calitate de pârât C. LOCAL C. -N., solicitând obligarea acestuia la alocarea fondurilor necesare angajatorului pentru achitarea sumelor de bani pretinse în cuprinsul acțiunii.

Pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, față de dispozițiile art. 2 alin.2 din HG nr. 529/2010 referitoare la managementul instituțiilor sanitare. Pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamante.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului angajator.

Analizând și coroborând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamantele au calitatea de salariate ale pârâtului S. C. M. C. -N., ocupând funcția de asistent medical. Cele trei reclamante au dobândit gradul de asistent medical principal cu studii postliceale, în cursul anului 1994, 1999 respectiv 2002. Ca urmare a promovării examenului de licență organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din C. -N., reclamantele au fost încadrate ca asistent medical cu studii superioare (S), începând cu data de_, fără a li se reține gradul principal.

Ulterior, la data de_, pârâtul angajator a emis dispoziția nr. 173/_ prin care acestea au fost reîncadrate începând cu data de_ în funcția de asistent medical principal S (f. 114). Reîncadrarea a fost realizată de către angajator ca urmare a modificării Legii nr. 95/2006 prin OUG nr. 35/2012.

În drept, instanța reține că în anul 2010 reclamantele au fost încadrate în funcția de asistent medical cu studii superioare S, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin.8 anexa 1 la Legea cadru nr. 330/2009 și art. 4 alin.2 lit. I cap. II din Anexa nr. 1 la Legea cadru nr. 284/2010.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8 alin.8 din anexa 1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, "în anul 2010, absolvenții învățământului superior și de scurtă durată, care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu un nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile postuniversitare, se încadrează la gradul profesional imediat superior gradului de debutant, păstrându-și gradația avută la data promovării, numai în măsura în care atribuțiile din fișa postului au fost modificate corespunzător."; Ulterior, aceleași prevederi au fost reluate de Legea-cadru nr. 284/2010. Dispozițiile acestui din urmă act normativ au stabilit gradele profesionale în funcția de asistent medical, astfel: pentru asistent medical cu studii postliceale: AM debutant PL, AM - PL, AM principal - PL și pentru asistent medical cu studii superioare ( AM SSD), AM - debutant - S, AM - S, AM principal - S.

Nu poate fi primit argumentul reclamantelor, potrivit căruia dispozițiile art. 8 alin.

8 din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 330/2009 nu li s-ar aplica acestora, ci doar absolvenților cărora atribuțiile din fișa postului le sunt modificate, atât timp cât noua Lege-cadru a salarizării presupune realizarea unei reîncadrări a personalului bugetar conform noilor criterii legale. Astfel, în lipsa unei prevederi legale exprese la momentul la care s-a realizat reîncadrarea reclamantelor, cu privire la păstrarea gradului profesional de asistent medical principal dobândit anterior absolvirii studiilor superioare cu diplomă de

licență, reîncadrarea lor cu gradul de asistent medical cu studii superioare, fără recunoașterea gradului "principal";, apare ca fiind legală. Practic, prin absolvirea studiilor superioare cu diplomă de licență, prin acte adiționale nefiind modificate atribuțiile din contratele individuale de muncă, acestea au fost reîncadrate conform grilei pentru asistenți medicali cu studii superioare, în condițiile în care legea prevede un grad profesional dobândit distinct, în cazul unei anumite pregătiri profesionale dobândite anterior (studii postliceale sau studii superioare).

De asemenea, instanța apreciază că nu poate fi reținut nici argumentul interpretării legii în sensul că ulterior, prin OUG nr. 35/2012 legiuitorul a prevăzut expres că într-o situație precum cea a reclamantelor, care au obținut gradul de principal și ulterior au absolvit studii superioare în profilul acestora, se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării, atât timp cât la momentul încadrării reclamantelor legea în vigoare nu cuprindea o astfel de prevedere. Prin urmare, reclamantele sunt îndreptățite la încadrarea în funcția de asistent medical cu studii superioare, grad principal, de la data intrării în vigoare a OUG nr. 35/_, respectiv_, neputându-se reține retroactivitatea legii sub aspectul interpretării.

Pentru considerentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele S. I., K. G. - M. și S. C. C. în contradictoriu cu pârâții S. C. M. și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -

N. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantele S. I., K.

G. - M. și S. C. C., toate cu domiciliul procesual ales la Cab. Av. Morar L. M., cu sediul în C. -N., C. D. nr. 42, ap.13, jud. C., în contradictoriu cu pârâții S. C. M., cu sediul în C. -N., str. Tabacarilor nr. 11, jud. C., și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N., cu sediul în C. -N., str. Moților nr. 1-3, jud. C. .

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

R. -M. V.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

C. T.

Red./Dact. RMV/_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5058/2013. Conflict de muncă