Sentința civilă nr. 658/2013. Conflict de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 658/2013
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.
Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier A. -L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta RA R. împotriva pârâtului S. E., având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterea pe fondul cauzei a avut loc in ședința publică din 10 ianuarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de azi, încheiere care face parte integranta din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, reține că prin acțiunea formulată, înregistrată pe rolul instanței sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamanta R.A. R. a chemat în judecată pe pârâtul S. E. A. solicitând obligarea acestuia din urmă să îi restituie suma de 180.796 lei, reprezentând contravaloarea salariilor compensatorii pe care i le-a plătit în baza Dispoziției nr. 35/_, act care a fost anulat prin Decizia nr.1342/R/2011 a Curții de Apel C. si să îi plătească dobânda legală cu privire la această sumă de la data înregistrării acțiunii si până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a achitat pârâtului suma de 180.796 lei reprezentând 24 de salarii compensatorii în baza Sentinței civile nr.2736/_ a Tribunalului C., sentință care a fost modificată de către Curtea de Apel C., prin Decizia nr.1342/R/_, în sensul că s-a anulat decizia de concediere si a fost obligată la reintegrarea salariatului pe postul pe care ar fi putut să îl dețină potrivit Sentinței civile nr.998/2007.
Mai arată reclamanta că a achitat pârâtului suma arătată în acțiunea introductivă reprezentând 24 de salarii compensatorii ca măsură de protecție socială pentru pierderea locului de muncă însă cum Dispoziția nr. 35/_ a
fost anulată de către Curta de Apel C., prin Decizia nr. 1342/R/2011, a rămas lipsiră de justificare legală.
În aceste condiții, în baza principiului restitio in integrum, urmează ca, potrivit art. 1635 din Codul Civil "să se restituie prestațiile ori de câte ori cineva este ținut, în virtutea legii să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desființat ulterior cu efect retroactiv…";
În drept sunt invocate prevederile art. 992 si urm. Cod Civil, art. 256 alin.1 din Codul Muncii, art. 112 si art. 174 Cod Procedură Civilă și OG nr.13/2011.
Pârâtul S. E. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate, în primul rând prin admiterea excepției autorități de lucru judecat, iar în al doilea rând, prin reținerea excepției prescripției dreptului reclamantei de a solicita restituirea sumei de 180.726 lei.
În motivarea întâmpinării, a arătat pârâtul că în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului C., reclamanta a formulat o cerere reconvențională cu conținut identic cu cerea de chemare în judecată, ce face obiectul prezentului dosar, iar prin Sentința civilă nr.2736/2010 a Tribunalului C. cererea reconvențională a fost respinsă.
Cu privire la excepția tardivității, trebuie arătat că cererea reclamantei a fost înregistrată peste termenul de 3 ani prevăzut de lege, ajutorul acordându-se conform Contractului colectiv de muncă în luna mai 2008.
Pe fond, trebuie arătat că suma achitată de către reclamantă nu s-a făcut la solicitarea expresă a sa iar această sumă reprezintă în fapt, în temeiul prevederilor art. 179 lit.f pct.f.3, Teza II din Contractul colectiv de muncă, un ajutor de 12 salarii pentru CTA ce se compensează cu 24 salarii si nu reprezintă salarii compensatorii.
În drept sunt invocate prevederile art. 266 si urm. din Codul Muncii coroborat cu prevederile art. 269 din Codul Muncii, raportat la art. 181 din Contractul colectiv de muncă (f.40-43).
Examinând actele dosarului, instanța retine următoarele:
În baza Dispoziției nr. 35/_ si a dispozițiilor art. 179 lit.f alin.2 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007, pârâtului i-a fost achitată suma de 180.726 lei reprezentând contravaloarea a 24 salarii compensatorii aferente desfacerii contactului individual de muncă din motive neimputabile acestuia.
Prin Sentința civilă nr. 998/_ ,pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., rămasă irevocabilă la data de_, a fost anulată decizia de concediere nr. 66/2006 întemeiată pe dispozițiile art. 61 lit.a din Codul Muncii si s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior concedierii.
Prin Sentința civilă nr. 2736/2010 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată si precizată de către pârâtul din prezenta cauză si s-a respins si cererea reconvențională formulată de reclamanta din prezenta cauză.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs iar Curta de Apel C., prin Decizia civilă nr. 1342/_, a admis recursul declarat de către pârâtul din prezenta cauză, a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 35/_ emisă de către reclamanta din prezenta cauză si a obligat-o pe aceasta din urmă să îl
reintegreze pe pârât pe postul deținut anterior concedierii si să îi plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate si reactualizate si a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de muncă si până la data reintegrării efective (f.24-37).
Reclamanta a achitat anterior pârâtului suma de 180.726 lei reprezentând 24 salarii compensatorii în baza Dispoziției nr. 35/_, însă dispoziția de concediere a fost anulată de către instanță situație în care plata sumei solicitate prin acțiunea introductivă rămâne lipsită de justificare legală, urmând a se face aplicarea principiului restitutio in integrum.
Motivul concedierii l-a constituit desființarea postului ocupat de pârât, respectiv a postului de Specialist I ASM din cadrul Centrului Experimental pentru APP extins C. începând cu data de_ . În conformitate cu dispozițiile art. 179 lit. f din contractul colectiv de muncă, contestatorului i s-au acordat, pe lângă drepturile salariale cuvenite la zi, o compensație egală cu 24 de salarii de bază lunare.
Potrivit disp.art. 256 alin.1 din Codul Muncii, angajații sau foștii angajați au obligația de a restitui sumele încasate pe nedrept, în sarcina angajatorului nefiind stabilită o obligație de plată sau o culpă.
Obligația de restituire a sumelor nedatorate încasate de salariat de la angajator este o instituție distinctă de răspunderea patrimonială propriu-zisă, având la baza plata lucrului nedatorat, îmbogățirea fără justă cauză, iar nu fapta săvârșită cu vinovăție.
Răspunderea patrimonială a salariatului intervine si în cazurile când, fără a fi reținută vinovăția acestuia el este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză.
Obligația de restituire se naște în legătură cu desfășurarea raporturilor de muncă, Codul Muncii, prin dispozițiile art.257, reglementând procedura de recuperare a daunelor de la salariat. În cazul în care salariatul nu este de acord cu restituirea sumelor nedatorate, obligația de restituire nu va putea fi stabilită decât pe cale judecătorească iar instanța competentă să soluționeze conflictul de drepturi respectiv este cea prevăzută de dispozițiile art.269 din Codul Muncii, conform deciziei nr. 274/_ a Curții Constituționale, coroborate cu dispozițiile art.209 și art.210 din Legea nr.62/2011.
Față de cele ce preced, având în vedere că pârâtul nu a fost de acord să restituie sumele primite necuvenit cu titlu de plăți compensatorii, în curul anului 2007, tribunalul in temeiul art. 208 si urm. din Lega nr. 62/2011 urmează să admită acțiunea formulată si precizată de către reclamantă.
Așa fiind îl va obliga pe pârât să plătească în favoarea acesteia suma de 180.726 lei cu titlu de contravaloare salarii compensatorii încasată și necontestată,sumă ce urmează a fi reactualizată cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii si până la restituirea integrală a sumei.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală pârâtul va fi obligat la plata, în favoarea reclamantei, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.438,32 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția autorității de lucru judecat și excepția prescrierii dreptului la acțiune invocate de pârât.
Admite acțiunea formulată de reclamanta R.A. R. cu sediul în B., Șos. Nicolae T. nr. 4-8, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul S. E. A., domiciliat în C. -N., str. Piersicului nr. 15, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâtul la plata sumei de 180.726 lei către reclamantă, cu titlu de contravaloare salarii compensatorii încasate de acesta, sumă reactualizată cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la restituirea integrală a sumei.
Obligă pârâtul la plata sumei de 8438,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, I. R. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, A. -L. C. |
Red.EB/VAM 4 ex./_
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
COPIA DISPOZITIVULUI SENTINTEI CIVILE Nr. 658/2013
T R I B U N A L U L
ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția autorității de lucru judecat și excepția prescrierii dreptului la acțiune invocate de pârât.
Admite acțiunea formulată de reclamanta R.A. R. cu sediul în B., Șos. Nicolae T. nr. 4-8, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul S. E., domiciliat în C. -N., str. Piersicului nr. 15, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâtul la plata sumei de 180.726 lei cu titlu de contravaloare salarii compensatorii încasate de acesta, sumă reactualizată cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la restituirea integrală a sumei.
Obligă pârâtul la plata sumei de 8438,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, I. R. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, A. -L. C. |