Sentința civilă nr. 8631/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 8631/2013
Ședința publică de la 20 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. V. și pe pârâta SC R. S. SA, având ca obiect drepturi bănești.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședintă din data de _
, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză pentru data de azi.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ sub nr._, reclamantul S.
V. a chemat-o în judecată pe pârâta SC R. S. SA și i-a solicitat instanței să o oblige pe pârâtă să îi restituie suma de 13.500 lei reprezentând sumele reținute ilegal din salariul reclamantului în perioada august 2010 - octombrie 2011 și să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat în esență următoarele: el a fost angajat ca mecanic la societatea pârâtă și a lucrat pe platforma petrolieră în C., în perioada 2002 - 2011. În luna octombrie 2011 s-a pensionat de la societatea pârâtă. Prin sentința civilă nr. 795/2008 pronunțată în dos. nr._ al Tribunalului C. reclamantului și altor salariați ai pârâtei prin care li s-au acordat drepturile rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim pe economie indexat, precum și a drepturilor privind suplimentările salariale pentru Paști și Crăciun. Reclamantului i s-a plătit suma acordată prin sentință, respectiv 14.069 lei, în data de_ . Ulterior însă reclamantul și colegii săi au fost hărțuiți pentru a fi determinați să restituie banii obținuți. Reclamantul a acceptat acest lucru întrucât mai avea un an până la pensie și o renunțare la slujba sa, l-ar fi pus în situația de a nu se putea pensiona în condiții avantajoase pentru el. Începând cu luna august 2010 și până în luna octombrie 2011 reclamantului i s-au reținut lunar 900 de lei din salariu în vederea restituirii sumei achitate în temeiul sentinței menționate. Reclamantul a arătat că solicită și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente întrucât dacă ar fi putut să beneficieze de această dobândă dacă nu ar fi încasat suma de bani care face obiectul cauzei. În drept s-au invocat prevederile art. 5, art. 6, art. 8 art. 38, art. 39 din Codul muncii, art. 992, art. 994 din Codul civil, art. 274 din Codul de procedură civilă
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în data de_ (filele 41-46) pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant. Pârâta a invocat excepțiile necompetenței teritoriale și materiale a Tribunalului Cluj, și a prescripției extinctive, excepții care au fost respinse prin încheierea din data de_, pentru motivele cuprinse în respectiva încheiere (fila 123).
Pe fondul cauzei pârâta a arătat în esență următoarele: reclamantului i s-au plătit daunele interese compensatorii stabilite prin sentința civilă nr. 1111 în dos nr. 2222 în data de_ ; ulterior acesta de bună voie s-a prezentat la un birou notarial și a renunțat la judecată și la dreptul pretins într-un alt dosar în care o chemase în judecată pe societatea pârâtă, cu nr._ ; de asemenea pârâta a arătat că la inițiativa reclamantului, între părți s-a încheiat o convenție prin care părțile au dorit să încheie orice litigiu dintre ele
prin restituirea sumelor încasate necuvenit; pârâta a arătat că însuși reclamantul recunoaște că interesul său a fost acela de a se pensiona în condiții avantajoase; în concluzie pârâta a arătat că între părți s-a încheiat o convenție valabilă, fără ca reclamantul să fi fost supus la presiuni.
Pârâta a depus și o cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 4563 lei ce reprezintă diferența dintre suma de 18.063 lei stabilită prin convenție și suma de 13.500 lei achitată în temeiul convenției dintre părți și suma de 13.500 lei achitată în temeiul convenției. În motivarea cererii reconvenționale pârâta a arătat că între părți s-a încheiat o convenție valabilă, iar reclamantul nu și-a îndeplinit decât parțial suma stabilită prin convenție.
La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 795/2009 pronunțată în dos. nr._ al Tribunalului C. (filele 4-17); fluturașii de salariu pentru lunile august 2010 - octombrie 2011 (filele 24 - 28, 54-69), extras de cont eliberat în data de_ de Banca Comercială Română (fila 23), decizia nr. 168756/_ de pensionare a reclamantului (fila 31); decizia modificată nr. 168756/_ de pensionare (fila 33); carnetul de muncă al reclamantului cu filele aferente încadrării în muncă la societatea pârâtă (filele 18-22); copie carte de identitate a reclamantului (fila 29); extras din Monitorul Oficial al României (f 52-53); angajament de plată din data de_ semnat de reclamant (fila 70); cererea reclamantului de restituire a sumei încasate formulată în data de_ (fila 71); adresa de înființare a popririi din data de_ ; decizia nr. 380/_ emisă de directorul general al societății pârâte în data de_ de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului; declarația de renunțare la judecată și la dreptul pretins în dos. cu nr._, dată de reclamant în data de_ (fila 74); sentința civilă nr. 2758/_ pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul cu nr._ ; decizia civilă pronunțată de Cureta de Apel C. în dos. cu nr._ ; declarații și înscrisuri privindu-i și pe mai mulți colegi ai reclamantului; decizia nr. 560/CM/_ pronunțată în dos. nr._ de Curtea de Apel C. (f 145-159). A fost audiat martorul
B. G. declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei (f 132). S-a luat interogatoriul reclamantului, întrebările și răspunsurile fiind depuse la dosar (fila 141).
Analizând actele și lucrările cauzei tribunalul reține următoarea stare de fapt:
Susținerile părților sunt concordante și se verifică prin probele existente la dosarul cauzei cu privire la următoarele aspecte:
Prin sentința civilă nr. 795/_ pronunțată în dosar_, pârâta SC R. S. SA, a fost obligată să plătească reclamanților din respectivul dosar, printre care și reclamantul din prezentul dosar S. V.
, diferențele de drepturi salariale rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim pe economie indexat pentru perioada_ până la încetarea contractului individual de muncă dar nu mai mult de data de_, actualizate cu indicele de inflație precum și la plata dobânzii legale calculate asupra acestei sume de la data scadenței până la cea a pății efective, precum și a drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști, precum și celor de Crăciun începând cu data de_ calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul S.A. PETROM și indexate în raport de indicele de inflație și cu dobânda legală calculată la data plății efective. salariale pentru Paști și Crăciun (filele 11-17, în special fila 15).
Împotriva acestei sentințe s-a formulat recursuri, soluționat de Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr. 560/CM/_ . Recursul formulat de pârâta SC R. S. SA a fost admis iar sentința nr. 1111 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost modificată, dar sub alte aspecte decât dispoziția menționată anterior. (filele 145-159).
În consecință, sub aspectul obligării pârâtei la plata către reclamantul S. V. a drepturilor menționate anterior, sentința civilă nr. 1111 a devenit irevocabilă.
În executarea acestei sentințe pârâta i-a plătit reclamantului suma de 14.069 lei în data de_ (fila
23).
În data de_, reclamantul a semnat un angajament de plată prin care a arătat că admite că
drepturile salariale stabilite ca urmare a sentinței civile nr. 1111 pronunțată de Tribunalul Constanța sunt nedatorate și că la va restitui în rate lunare de 900 de lei (fila 70).
Ca urmare a semnării angajamentului de plată reclamantului i s-a reținut lunar din salariu suma de 900 de lei, acesta ajungând să restituie în total suma de 13.500 lei, care face obiectul acțiunii principale (filele 24- 28).
Reclamantul s-a pensionat în data de_ conform deciziei de pensie nr. 168756/_ (fila 31). Reclamantul a beneficiat de reducerea vârstei de pensionare în calitate de angajat al pârâtei, conform anexei nr. 3 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul de pensii publice (fila 51).
Prin decizia nr. 380/_ (fila 73) emisă de directorul societății pârâte s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 56 lit. c din Codul muncii (comunicare deciziei de pensie a reclamantului).
Aspectele asupra căruia părțile nu sunt de acord sunt condițiile în care s-a semnat angajamentul de plată din data de_, valabilitatea acestuia și a restituirilor efectuate în temeiul său.
Instanța consideră necesar să precizeze că, având în vedere natura relațiilor dintre părți, orice intenție de a face o liberalitate din partea reclamantului este exclusă. Este imposibil ca reclamantul să fi avut intenția de a gratifica societatea pârâtă, plătindu-o o sumă de bani.
Reclamantul susține că acest angajament a fost semnat în condițiile efectuării unor presiuni asupra sa de către pârâtă.
Pârâta prin întâmpinare a arătat că angajamentul de plată a fost semnat de bună voie de către reclamant, acesta recunoscând că suma încasată a fost nedatorată și având interesul de a se pensiona în condiții favorabile pentru el. În angajamentul de plată semnat de reclamant se menționează că acesta recunoaște că suma încasată este nedatorată.
Legat de acest aspect, instanța constată că nu există absolut niciun element din dosar din care să rezulte de ce ar fi considerat reclamantul că suma la a cărei restituire s-a angajat nu a fost datorată de societatea pârâtă. Astfel, această sumă a fost achitată în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile sub acest aspect, prin care s-a stabilit tocmai că suma achitată reclamantului este datorată de către societatea pârâtă.
Prin urmare în primul rând instanța constată că deși reclamantul a semnat un înscris prin care arată că recunoaște că suma încasată nu era datorată, această sumă era în mod indubitabil datorată de societatea pârâtă.
În al doilea rând instanța constată că motivul furnizat de reclamant pentru a accepta semnarea angajamentului de plată, respectiv faptul că dacă și-ar fi pierdut slujba nu ar fi putut să se pensioneze în condiții favorabile pentru el este unul întru totul plauzibil. Pârâta de altfel susține și ea în cuprinsul întâmpinării că acesta a fost scopul reclamantului. Cu toate acestea, pârâta nu arată care ar fi fost motivul ca în absența oricăror presiuni, reclamantul să fi avut motive să creadă că nu își va păstra slujba altfel decât semnând angajamentul de plată. Această susținere demonstrează tocmai faptul că reclamantul avea motive să creadă că ar fi urmat să își piardă slujba dacă nu ar fi restituit suma de bani
Aspectele menționate anterior demonstrează că angajamentul de plată a fost semnat de reclamant în ca urmare a exercitării unor presiuni asupra sa. Rezumând aceste elementele care îndreptățesc această prezumție sunt următoarele: reclamantul s-a angajat fără nicio contraprestație la restituirea unei sume de bani cu privire la care a recunoscut în scris că este nedatorată deși respectiva sumă de bani era în mod sigur datorată de societatea pârâtă, fiind stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă; în situația în care și-ar fi pierdut slujba reclamantul ar fi pierdut posibilitatea de a se pensiona în condiții favorabile pentru el; reclamantul nu ar fi avut absolut niciun motiv să restituie de bună voie bani suma de bani datorată de societatea pârâtă.
În consecință, având în vedere că reclamantul a fost obligat să restituie o sumă de bani încasată în mod legal de la societatea pârâtă instanța o va obliga pe aceasta să îi plătească reclamantului această sumă de bani, în temeiul art. 269-275 din Codul muncii și în temeiul art. 992 și 994 din Codul civil.
Pentru a repara prejudiciul cauzat reclamantului prin reținerea nelegală a acestei sume din salariul său, instanța o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume, în temeiul art. 1088 din Codul civil. Instanța o va obliga pe pârâtă la plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii, acestea fiind dispozițiile art. 1088 alin. 2 din Codul civil.
Corelativ admiterii acțiunii principale, instanța va respinge acțiunea reconvențională formulată în cauză. Astfel acțiunea reconvențională se întemeia tocmai pe obligația pretins asumată de reclamant prin angajamentul de plată despre care instanța a reținut că a fost semnat de reclamant în condițiile exercitării unor presiuni asupra sa, nefiind prin urmare valabil.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial dovedite prin chitanțele depuse la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. V. (cnp 1. ), cu domiciliul în Dej, str. Unirii, nr. 1, bl. D2, sc. B, ap. 24, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta SC R. S. SA cu sediul în C., Incinta P., D. 34.
Obligă pe pârâta SC R. S. SA să plătească reclamantului S. V. suma de 13.500 lei (treisprezecemiicincisutelei) reprezentând sumele reținute ilegal din salariul reclamantului, în perioada august 2010 - octombrie 2011, și cu dobânda legală aferentă acestei sume din data de_, a introducerii acțiunii, până la data plății efective.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională SC R. S. SA în contradictoriu cu pârâtul reclamant reconvențional S. V. .
Obligă pe pârâta SC R. S. SA să plătească reclamantului S. V. suma de 2.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
Președinte,
B. G. Z.
Asistent judiciar,
B. -A. C.
Asistent judiciar,
A. Ș.
Grefier,
C. -A. B.
Red. BGZ_ / 4 ex.