Sentința civilă nr. 5662/2013. Contestație act. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Civilă Nr. 5662/2013 Ședința publică de la 01 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.

Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. -A. B.

Pe rol se află judecarea cererii de completare a dispozitivului Sentinței Civile nr. 1384/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. formulată de către petentii-intervenienti P. I. și B.

M. O., în contradictoriu cu intimatii A. DE M. G. D., M. E., C., T. SI

S., M. F. P., privind și pe intimatii B. A., K. lldiko, A. C. și altii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta petentilor-intervenienti și a intimatilor B. A., K. lldiko, A. C. și altii, av. T. I., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 22 februarie 2013 se depune de către intimata A. de M. G. D., la dosarul cauzei, prin registratura instanței, lisa cu intimatii pe care solicită să fie citația la sediul profesional al av. T. I., unde au fost citația și până în prezent.

Tribunalul, verificându-și competența în temeiul art. 159¹ alin. 4 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere, conform art. 282² C.pr.civ.

Reprezentanta petentilor-intervenienti și a intimatilor B. A., K. lldiko, A. C. și altii, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe cererea de completare a dispozitivului.

Reprezentanta petentilor-intervenienti și a intimatilor B. A., K. lldiko, A. C. și altii solicită admiterea cererii de completare a dispozitivului in sensul admiterii cererii de interventie a numitilor P. I. și B. M. O. .

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de completare a dispozitivului formulată la data de_ intervenienții în nume propriu P. I. ȘI B. M. au solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 13844/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii lor în cuprinsul și dispozitivul hotărârii.

Analizând cererea formulată instanța constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite în temeiul art. 281 ind. 2 din Codul de procedură civilă, întrucât în cauză s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu, cu privire la care instanța a omis să se pronunțe.

Pe fond instanța constată că cererea intervenienților este întemeiată, situația acestora fiind aceeași cu cea a reclamanților din acțiunea principală. În consecință, pentru aceleași motive de fapt și de drept, expuse pe larg în cuprinsul sentinței la care se referă cererea de completare a dispozitivului, instanța va admite cererea formulată de intervenienții P. I. ȘI B. M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 1384/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ, formulată de intervenienții P. I. și B. M. O. și în consecință va completa dispozitivul Sentinței civile nr. 1384/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ în sensul că:

Admite cererea de interevnție în interes propriu formulată de către intervenienții în nume propriu

P. I. și B. M. O. în contradictoriu cu pârâta A. de M. G. D. .

Obligă pârâta, în calitate de angajator, la calcularea și la plata către intervenienți a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, pentru perioada_ și până la_, sumă actualizată în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

B. G. Z.

Asistent judiciar,

I. R.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

C. -A. B.

Red. 4 ex, BGZ/CB, 02 Aprilie 2013

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5662/2013. Contestație act. Litigiu de muncă