Sentința civilă nr. 6590/2013. Contestație act. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 6590/2013
Ședința publică de la 15 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.
Asistent judiciar B. -A. C.
Asistent judiciar C. | -E. | P. |
Grefier A. -L. | C. |
Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanții N. M. -E. ,T. M. -C. ,V. A., Z. G. -T.
, G. V. împotriva pârâților C. N. "G. C. ";, S. R. PRIN M. F. P., M. E., C., T. SI S., P. M. C. -N.
, C. LOCAL AL M. C. -N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamanților avocat M. Naghi in substituirea av. A. Udrescu, lipsa fiind părțile .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța pune in discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de paratul M.
E. cercetării T. si S. și excepția lipsei calități procesuale pasive invocata d pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și excepția lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului material la acțiune invocate de parații C. local al M. C. -N. si P. M. C. .
Reprezentanta reclamanților solicita respingerea excepțiilor, având in vedere ca pârâtul M. are calitate de ordonator de credite . Declara ca nu are cereri in probațiune de formulat.
Tribunalul unește excepțiile cu fondul cauzei si nefiind cereri in probațiune declara închisa faza de cercetare judecătoreasca si acorda cuvântul pe fondul cauzei .
Reprezentanta reclamanților susține acțiunea cum este formulată solicitând admiterea ei cu cate 100 lei pentru fiecare reclamant, cheltuieli de judecata .
Tribunalul reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de _ | și ulterior precizată, reclamanții | |
N. | M. -E., T. M. -C. ,V. A. | , Z. G. -T., G. V. |
au chemat în judecată pârâții C. N. "G. C. ";, S. R. PRIN M. F. P., M. E., C., T. SI S., P. M. C. -N.
, C. LOCAL AL M. C. -N. și au solicitat obligarea pârâtului de rd.1 să plătească salariile reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate si drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru perioada_ -_ si obligarea pârâților de rd.2-5 la alocarea si transferul fonduurilor necesare plăților drepturilor salariale cu dobânda legală de la data formulării acțiunii până la data alocării efective si obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții susțin că sunt îndreptățiți la plata diferențelor de drepturi salariale întrucât Legea nr. 221/2008 constituie singurul temei legal pentru acordarea drepturilor salariale și la dobânda legală aferentă pentru perioada indicată în cererea de chemare în judecată.
În drept, reclamanții au invocat prevederile Legii nr. 221/2008 si Decizia nr. 3/2011 a Î.C.C.J.
În probațiune, reclamanții au depus copia carnetelor de muncă.
Prin întâmpinare pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivând că rolul esențial în procesul bugetar si în execuția de casă bugetară revine Guvernului si Parlamentului potrivit art. 17 alin.1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adoptă legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de guvern.
Această excepție urmează să fie admisă cu consecința respingerii acțiunii în contradictoriu cu acest pârât deoarece reclamanții nu au raporturi juridice cu acest pârât și nu există temei legal pentru alocarea sumelor solicitate către acești pârâți.
Pârâtul M. E., C. tineretului si S. a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive motivând că nu are calitate de angajator, nu are raporturi juridice cu pârâții, nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților invocând deciziile Curții Constituționale nr. 872/_ si nr. 874/_ prin care s-au constatat constituționale prevederile Legii nr. 118/2010.
Excepția invocată de către acest pârât va fi admisă cu consecința resping4rii acțiunii împotriva acestuia deoarece reclamanții nu au raporturi juridice d e muncă cu acest minister ci cu unitatea de învățământ pârâtă și deoarece cheltuielile privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea așa cum prevede art. 104 alin.1 din Legea nr. 1/2011 a E. N. e.
Prin întâmpinare pârâții P. M. C. -N. si C. Local al M.
C. -N. au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive si a prescripției dreptului material la acțiune motivând că este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate corect și să fi fost prevăzute în bugetul de stat si din acest buget de stat sumele destinate cheltuielilor de personal să fi fost repartizate si virate în contul bugetului local și
că având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată și data nașterii dreptului la acțiune, acesta este prescris pe perioada_ -_ .
Excepția lipsei calității procesuale pasive va fi respinsă întrucât potrivit prevederilor art. 104 alin.1 din Legea nr. 1/2011 a E. N. e, cheltuielile privind finanțarea de bază a instituțiilor de învățământ printre care se înscriu si cheltuielile cu drepturile bănești se asigură din bugetul de stat prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada_ -_ va fi admisă cu consecința respingerii acțiunii reclamanților împotriva acestor pârâți deoarece termenul de 3 ani în care poate fi formulată o cerere având ca obiect drepturi salariale pentru perioada_ -_ s-a împlinit.
Asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din O.G. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 pentru personalul din învățământ prevede că în cursul anului 2008 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, stabilite potrivit prevederilor OUG nr. 68/2004 se majorează.
Prin Legea nr. 221/2008 s-a aprobat O.G nr. 15/2008 si s-a stabilit o majorare a valori coeficientului de multiplicare prevăzut pentru funcțiile didactice de predare cu grad didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate si pentru funcțiile didactice auxiliare.
Prin OUG 136/2008, s-au stabilit alte valori ale coeficienților de multiplicare pentru perioada octombrie-decembrie 2008, si s-a amânat aplicarea Legii nr. 221/2008.
La data de_ a fost adoptată OUG nr. 151 prin care s-a modificat titlul OG 15/2008 si coeficientul de multiplicare în sensul stabilirii unui cuantum inferior celui stabilit prin Legea nr. 221/2008.
Aceste două Ordonanțe de Urgență nr. 136 si nr. 151 din 2008 au fost declarate neconstituționale.
Legea nr. 221/2008 a fost de asemenea declarată constituțională si prin Decizia nr. 3/2011 a Î.C.C.J. s-a decis că acest act normativ constituie temeiul legal pentru drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice pentru perioada _
-_ .
Reclamanții din prezenta acțiune au calitate de cadre didactice, respectiv cadre didactice auxiliare la C. N. "G. Coșbuc"; așa cum rezultă din carnetele de muncă existente la dosar.
Potrivit prevederilor art. 157 alin. 2 din Codul muncii sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate integral de la bugetul local se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Unitatea de învățământ la care sunt angajate cadrele didactice reclamante este instituție de învățământ finanțată din fonduri alocate prin bugetul local al
M. C. -N. de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ pentru funcțiile didactice avute de către membrii de sindicat, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000
este 400,00 lei, care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, începând cu data de_ .
După intrarea în vigoare a Legea nr.221/2008 unitatea de învățământ avea obligația să calculeze pentru reclamanți și să plătească acestora după cuprinderea sumelor în bugetul local salariile conforme cu acest act normativ, obligație pe care nu și-a respectat-o.
C. N. "G. Coșbuc"; a continuat să plătească reclamanților salarii în baza altor acte normative pentru perioada_ -_ deși Legea nr. 221/2008 reprezintă singurul temei de drept în ce privește salarizarea personalului din învățământ.
Potrivit prevederilor art.3 din Legea cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sistemul de salarizare are la bază și principiul luării în considerare a sporurilor, adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite până la data intrării in vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești.
Art.30 alin.5 din aceeași lege, prevede că în anul 2010 personalul aflat în funcție la_ își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009 la care se adaugă sporurile care se introduc in acesta, potrivit anexelor la prezenta lege, iar sporurile prevăzute in anexe rămase in afara salariului de bază se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Conform art.5 alin.1 din OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, începând cu luna ianuarie 2010 personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își păstrează salariul de încadrare brut, avut la această dată, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, prevăzute la art.10 din Legea nr. 329/2009.
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr. 285/2010, începând cu_ cuantumul brut al salariilor de bază de încadrare astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Din analiza acestor texte legale, rezultă că în cursul anului 2010 așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr.330/2009, a OUG nr.1/2010 și a Legii nr.285/2010, salariul de bază nu putea fi stabilit sub nivelul celui din luna decembrie 2009, iar salariul de bază pe anul 2011 nu putea fi mai mic decât cel cuvenit în luna decembrie 2009, diminuat cu 25% în luna iulie 2010 și apoi majorat cu 15% începând cu luna octombrie 2010.
Potrivit Deciziei nr.3/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Legea nr. 221/2008, declarată constituțională prin Decizia nr.1093/_ a Curții Constituționale, prin care a fost probată OG 15/2008 constituie singurul temei de drept pentru drepturile salariale cuvenite personalului din învățământ pentru perioada_ -_ .
Potrivit Deciziei nr.11/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, personalul didactic din învătamant aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu prevederile OG nr.15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Jurisprudența CEDO a statuat ca poate fi considerat un bun in sensul art.1 din Protocolul Aditional și interesul patrimonial al subiectului de drept care poate avea o speranță legitimă în realizarea acestuia, speranță ce poate rezulta din dispozițiile exprese ale legii. Reclamanții se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la un salariu calculat potrivit dispozițiilor Legii nr.330/2009 și nr. 285/2010 deoarece acest drept salarial a fost reglementat expres și a fost confirmat de Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr. 11/2012.
În cauza Lelas împotriva Croației, CEDO a făcut distincție între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
În cauza Vilho Esklinen împotriva Finlandei, CEDO a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient determinată și fundamentată legal în dreptul intern.
Începând cu_ și_ reclamanții nu au beneficiat de drepturile salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008, situație în care pârâții au încălcat prevederile Legii nr.330/2009 și a Legii nr.285/2010.
Așa fiind, instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți și va obliga pârâta de rd.1, în calitate de angajator la plata către fiecare din acesta a următoarelor sume: 9.097 lei pentru N. M. -E., 12.342 lei pentru Târla M. -C., 14.976 lei pentru V. A., 15.083 lei pentru Z.
G. -T. și 8.016 lei pentru G. V. reprezentând diferența de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr. 285/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2010, până la data de 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective și pârâții de r.2 și 3 să propună și să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale care urmează să fie alocate unității de învățământ în vederea efectuării plății drepturilor solicitate.
Obligația pârâtilor de rândul 2 și 3 rezultă din prevederile art.137 alin. 1, 3 și 5 lit. a și c din Legea nr.84/1995 a învățământului și a prevederilor art.104 din Legea nr.1/2011 a educației naționale, care se referă la finanțarea unităților de învătământ preuniversitar de stat din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de la bugetul de stat si din alte surse potrivit legii, finanțare care cuprinde printre altele cheltuielile de personal. Drepturile solicitate de către reclamanți se încadrează în această finantare de bază referitoare la cheltuielile de personal.
Pentru a putea fi plătite, P. care exercită funcția de ordonator principal de credite, are obligația de a propune proiectul bugetului local spre aprobare C. ui Local, iar acesta trebuie, în condițiile legii să hotărască și în ceea ce privește pe plan local educația. Așa cum prevăd art.63 alin. 4, art.36 alin. 1 lit d. și alin. 6 lit.a pct. 1și art.45 alin. 2 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale.
Cererea privind acordarea dobânzii legale urmează să fie respinsă întrucât sumele solicitate au fost acordate în cuantumul rezultat din calculul efectuat de pârâta de rd.1 ca urmare a emiterii Deciziei nr. 11/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție si au fost actualizate cu rata inflației la data plății pentru perioada în care dreptul material la acțiune nu era prescris.
Văzând si prevederile art. 274 Cod Procedură Civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.
E., C., T. si S., cu sediul în B., str. General B. nr 28- 30, sector 1 si respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B., str.A. nr. 17, sector 5 si respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. Local al M. C. -N. si P. M. C. -N., ambii cu sediul în C.
-N., str. M. nr. 1-3, jud.C. .
Admite excepția prescripției material la acțiune invocată de pârâții C. Local al M. C. -N. si P. M. C. -N. cu privire la pretențiile aferente perioadei_ -_ si respinge cererea având ca obiect aceste pretenții ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții N. M. -E., dom. în C. -N., str. L. P. nr. 69, bl.VII G, ap. 7, jud.C., T. M. -C. ,
dom. în C. -N., C. D. nr. 76, ap. 6, jud.C., V. A., dom. în C.
-N., C. F., nr. 60, ap. 16, jud.C., Z. G. -T., dom. în C. -N.
, str. P. nr. 4, bl.S3, ap. 273, jud.C., G. V., dom. în C. -N., str. M.
I. A. nr. 6, ap. 399, jud.C. în contradictoriu cu pârâții C. N. "G. COȘBUC"; cu sediul în C. -N., str. A. I. nr. 70-72, jud.C., C. Local al M. C. -N. si P. M. C. -N. .
Obligă pârâtul de rd.1 în calitate de angajator la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 si a Legii nr. 330/2009 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite reclamanților în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 si a Legii nr. 285/2010 începând cu data de_ până la data de 13 Mai 2011 actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective, astfel: 9.097 lei pentru N. M. -E. ,
12.342 lei pentru Târla M. -C., 14.976 lei pentru V. A., 15.083 lei pentru Z. G. -T. și 8.016 lei pentru G. V. .
Obligă pârâții C. Local al M. C. -N. si P. M. C.
-N. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Respinge celelalte capete de cerere.
Obligă pârâții la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, P. U. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, C. -E. P. |
Grefier, A. -L. C. |
Red.UP/VAM 12 ex./_