Sentința civilă nr. 8370/2013. Conflict de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8370/2013 Ședința publică din data de 16 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. B.
Asistent judiciar: C. -E. P. Asistent judiciar: I. R. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de litigii de muncă având ca obiect conflict de muncă formulată de reclamantul S. L. I. E. T., în contradictoriu cu pârâta R. A. DE T. C. - N. .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, întrucât prezenta cauză a fost suspendată la data de_ și a rămas în nelucrare de atunci din culpa reclamantului, în baza art. 248 al. 1 coroborat cu art. 252 Cod proc. civ., invocă din oficiu excepția de perimare, și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Deliberând, reține că prin contestația formulată de contestatorul S. L. I.
E. T.,
în numele și pentru membrul de sindicat V. V.,
în contradictoriu cu intimata R. A. DE T. C. -N.
, înregistrată sub nr._, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză să dispună anularea Hotărârii nr. 11/_ a Consiliului de Administrație a Regiei Autonome de T.
C. ca nelegală și abuzivă și anularea Deciziei de concediere nr. 114/_ emisă de intimată ca fiind nelegală și netemeinică, cu consecința reintegrării pe postul deținut anterior, precum și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi, de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
În motivarea contestației sale, contestatorul a arătat că a fost angajat al societății în funcția de lăcătuș și că prin Decizia 114/_ i-a fost desfăcut
contractul în temeiul art. 65 C. muncii, măsura concedierii fiind nelegală întrucât desființarea locurilor de muncă nu a fost efectivă, desființându-se 16 locuri de muncă și înființându-se 9 posturi de ingineri. S-a mai învederat că în fapt s-a înlocuit personalul de execuție cu personal de înaltă calificare, fără a se justifica care sunt atribuțiile persoanelor care vor ocupa posturile nou înființate pentru a se justifica care sunt atribuțiile persoanelor care vor ocupa posturile nou înființate, pentru a reieși cu claritate dacă acestea au preluat în fapt atribuțiile celor concediați sau au alte atribuții.
Contestatorul a mai învederat că intimata nu a respectat prevederile legale, art. 74 lit. c și d C. muncii, respectiv nu a precizat criteriile de stabilire a ordinii de priorități și lista locurilor de muncă vacante ori, nesolicitând nici sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii. Astfel, angajatorul a manifestat un total dezinteres față de protecția socială a salariaților disponibilizați, fără a-și îndeplini obligațiile imperative impuse de lege.
Privitor la anularea Hotărârii nr. 11/_ a Consiliului de Administrație al Regiei Autonome, se susține că aprobarea reorganizării și a statutului de funcții a RAT C. -N. este atributul exclusiv al Consiliului Local și se exercită în condițiile legii, respectiv se aprobă printr-o Hotărâre de Consiliu Local. În condițiile în care la nivelul societății angajatoare nu există contract colectiv de muncă, devin aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură. Potrivit acestor prevederi legale, intimata avea obligația, în situația în care era pusă să efectueze reduceri de personal ca urmare a restrângerii activității, restructurării, retehnologizării și informatizării procesului de producție sau concedieri colective, să pună la dispoziția sindicatului justificarea tehnico-economică, modificarea programului de lucru, organizarea de cursuri de calificare, recalificare sau reorientare profesională, însă măsura desființării locurilor de muncă nu a fost adusă la cunoștința sindicatului.
Prin scriptul de la fila 25 intimata a invocat excepția lipsei competenței materiale în ce privește soluționarea capătului de cerere referitor la anularea Hotărârii Consiliului de administrație al RAT nr. 11/2008 întrucât acest act este un act administrativ de autoritate.
Prin Încheierea din ședința publică din 16 februarie 2009 instanța a disjuns primul petit al acțiunii cu privire la anularea Hotărârii nr. 11/_ a Consiliului de administrație al RAT C. și a declinat competența de soluționare în favoarea completului de contencios administrativ. Prin Încheierea din ședința publică din 27 martie 2009 instanța de contencios administrativ a apreciat că obiectul acțiunii nu este circumscris art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, ci sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea conflictelor de muncă.
Față de susținerile contestatorului, pârâta a formulat întâmpinare (f.33-40) prin care a solicitat respingerea contestației în integralitate, cu obligarea contestatorului la plata sumei de 2.700 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
În susținerea poziției procesuale, pârâta a reiterat aspectele legate de imposibilitatea cenzurării hotărârii organului de conducere al angajatorului privind desființarea unor locuri de muncă, de către instanța de litigii de muncă.
S-a mai învederat că potrivit legii, Consiliul Local emite hotărâri doar în ceea ce privește nominalizarea membrilor consiliului de administrație a regiilor. Consiliul de Administrație, ca și organ de conducere, după ce a fost numit prin hotărâre de Consiliu - și în conformitate cu prev. art. 41 din Legea nr. 15/1990, preia atributele organizatorice și funcționale ale regiei, având recunoscută prin lege a astfel de competență.
În privința temeiniciei și legalității deciziei de concediere, s-a învederat că desființarea locului de muncă a fost efectivă, având o cauză reală și serioasă, fundamentată pe aprobarea de către Consiliul de Administrație a Referatului nr. 7107/_ .
S-a mai arătat că modernizarea instalațiilor și a întregului sistem de producere a energiei termice - prin înlocuirea întregului sistem de pompare, automatizarea completă a proceselor tehnologice de producere a energiei termice și realizarea dispecerizării on line, sunt cauzele desființării unor locuri de muncă.
Pârâta legal citată nu s-a prezentat în instanță si nu a formulat întâmpinare.
Cauza a fost suspendată la data de_, conform art.242 pct.1 Cod Procedură Civilă și a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților.
Având în vedere această împrejurare, în conformitate cu prevederile art.248 și 252 C.pr.civilă, tribunalul a invocat excepția perimării prezentei acțiuni, excepție admisă în temeiul art.253 C.pr.civilă.
Pe cale de consecință, tribunalul va constata perimată prezenta acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării acțiunii invocată din oficiu de către instanță. Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul S. L. I.
E. T., în numele membrului de sindicat V. V., cu sediul ales la CNS Cartel Alfa Filiala C., din C. -N., B-dul E. nr. nr. 16, jud.C., împotriva pârâtei R. A. de T. C. -N., cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989 nr. 79, jud.C. .
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 16 Mai 2013.
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, C. -E. P. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier, R. B. M. |
Red.EB/VAM 4 ex./_