Sentința civilă nr. 251/2013. Conflict de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 251/2013
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.
Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier A. -L. C.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul B.
G. împotriva pârâtei SC C. SA, având ca obiect conflict de muncă
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului avocat Precup Fabiola de la Baroul Cluj cu delegația la dosar lipsa fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că pârâta a depus in data de 13 decembrie 2012 ,întâmpinare, un exemplar comunica cu reprezentanta reclamantului .
Reprezentanta reclamantului declara ca nu solicită termen pentru studiu întâmpinării și nu are cereri iun probațiune de formulat.
Tribunalul nefiind cereri in probațiune, declara închisă faza de cercetare judecătorească si acorda cuvântul pe fondul cauzei .
Reprezentanta reclamantului susține acțiunea cum este formulată solicitând admiterea ei, fără cheltuieli de judecată având in vedere poziția paratei din întâmpinare .
Tribunalul retine cauza in pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând reține că prin acțiunea înaintată, reclamantul B. G. a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.A. C. , solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să oblige pârâta să-i elibereze o adeverință din care să rezulte că în perioada_ -_ a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a fost angajat ca și cantaragist, lucrător comercial, economist, șef birou desfacere, șef serviciu marketing la societatea pârâtă și locul de muncă unde a lucrat se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Pârâta prin întâmpinarea depusă (f. 19,20) a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii, solicitând respingerea petitului privind plata cheltuielilor de judecată.
Examinând actele de la dosar, tribunalul reține următoarele:
A rezultat din actele de la dosar, respectiv carnetul de muncă (f.5-16) că reclamantul a lucrat la societatea pârâtă de la data de_ ca și cantaragist până la data de_ când a fost încadrat ca și lucrător comercial, funcție deținută până la data de_ . De la data de_ acesta a fost angajat ca și economist stagiar și apoi economist până la data_, când a fost numit șef birou și apoi șef serviciu până la_ .
Instanța reține că reclamantul nu a dovedit în nici un fel că a lucrat la secția de prelucrare a cărnii într-un mediu cu substanțe toxice de natură să-i afecteze sănătatea, nivelul noxelor depășind nivelul maxim admis de normele de protecția muncii. Reclamanta a desfășurat 100% din programul de lucru în acel mediu.
Potrivit art. 40, alin. 2, lit. h din Codul muncii, angajatorul are obligația de a elibera la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Potrivit alin. (4) din OUG nr. 4 din 3 februarie 2005, instituțiile care eliberează, la solicitarea în scris a cetățenilor, documentele necesare pentru constituirea dosarelor de recalculare a pensiilor nu vor încasa taxe pentru acest serviciu, documentele respective fiindu- le transmise și prin poștă, în termenul legal, dacă aceștia o solicită.
Reclamantul nu a dovedit faptul că a lucrat la societatea pârâtă într-un mediu cu substanțe toxice de natură să-i afecteze sănătatea, pentru perioada de la_ când a lucrat ca și cantaragist și până la data de_ . Pentru celelalte perioade este clar că perioada cât a lucrat ca economist stagiar, economist, șef birou și șef serviciu, aceste locuri de muncă nu pot fi încadrate în grupa a II-a de muncă, acestea necesitând compartimente și birouri în care în nici un caz nu există mediul pentru care muncitorii mezelari și ciontălitori au fost încadrați în grupa a II-a de muncă.
Din normele legale în vigoare, respectiv Ordinul 50/1990, rezultă că locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea reclamantul nu se încadrează în grupa a II-a de muncă, motiv pentru care acțiunea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTARĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. G. cu domiciliul în C. -N., Bd. 21 D. 1989 nr. 150, ap. 106,, jud. C., împotriva pârâtei S.C. C. S.A. cu sediul în C. -
N., str. D. nr. 25, jud. C. . Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, I. R. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, A. -L. C. |