Asigurător de răspundere civilă. Solicitare de obligare la plata de penalităţi. Respingere. Condiţii
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 368 din 23 aprilie 2014
Prin sentinţa penală nr. 696 din 31 mai 2013 pronunţată în dosarulnr. .../211/2012 în temeiul art. 178 alin. 1 , 2 şi 5 CP în condiţiile art. 320/1 alin. 7 CPP a fost condamnat inculpatul C.V., ., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani si 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 CP au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a şi lit.b) CP , ca pedeapsa accesorie, pe durata prev de art. 71 alin.2 CP.
În temeiul art. 81 alin.1 şi art.82 alin.1 CP s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilite de 2 ani şi 8 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 8 luni care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri , în condiţiile art. 82 alin.3 CP.
În temeiul art. 71 alin. 5 CP s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul art. 359 alin.1 si 2 CPP s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 CP privind revocarea suspendării condiţionate in cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de incercare precum şi in situatia neindeplinirii obligatiilor civile.
În temeiul art. 55 din Legea nr.136/1995 modificată, cu referire la Decizia pronuntată in RIL nr.I/2005 a ICCJ s-a constatat calitatea de asigurător a G.A. SPA din Italia prin corespondent în Romania I.I., cu sediul in ..., urmând ca aceasta să răspundă în limitele şi conditiile legii şi ale contractului (politei) de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria si GA 5655193 din data de 07.11.2011.
În temeiul art.3 , 4 alin.1 lit.b) şi art.7 rap la pct.5 din Anexa parte integranta din Legea nr.76/2008 s-a dispus la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri prelevarea probelor biologice de la inculpatul C.V., . fără antecedente penale, in măsura in care nu sunt incălcate alte drepturi.
În temeiul art.14 CPP rap la art. 346 CPP cu referire la art. 1357 , art. 1381, art. 1385 , art.1386, art.1391 , art.1392 N.C.civ s-a admis in parte actiunea civila formulata in cadrul procesului penal de partea civilă T.S.C. , cu domiciliul in ... şi domiciliul procesual ales in ... şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2165 Ron cu titlu de despagubiri civile pentru daune materiale şi a sumei de 60.000 Euro in lei la data platii ( 30.000 Euro pentru fiecare parinte ) cu titlu de despagubiri civile pentru daune morale (reţinând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporţie de 50%).
În temeiul art.14 CPP rap la art. 346 CPP cu referire la art. 1357, art. 1381, art. 1385 , art.1386, art.1391 , art.1392 N.C.civ. s-a admis in parte actiunea civila formulata in cadrul procesului penal de partea civilă T.D.D. , cu domiciliul in mun. ... şi domiciliul procesual ales in ... şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2165 Ron cu titlu de despagubiri civile pentru daune materiale şi a sumei de 50.000 Euro in lei la data platii ( 25.000 Euro pentru fiecare părinte ) cu titlu de despagubiri civile pentru daune morale (reţinând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporţie de 50%).
În temeiul art.14 CPP rap la art. 346 CPP cu referire la art. 1357 , art. 1381, art. 1385 , art.1386, art.1391 , art.1392 N.C.civ s-a admis in parte actiunea civila formulata in cadrul procesului penal de partea civilă R.X., cu domiciliul in mun. ... si domiciliul procesual ales in . şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2125 Ron cu titlu de despagubiri civile pentru daune materiale şi a sumei de 50.000 Euro in lei la data platii ( 25.000 Euro pentru fiecare parinte ) cu titlu de despagubiri civile pentru daune morale (reţinând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporţie de 50%).
În temeiul art.14 CPP rap la art. 346 CPP cu referire la art. 1357 , art. 1381, art. 1385 , art.1386, art.1391 , art.1392 N.C.civ. s-a admis in parte actiunea civila formulata in cadrul procesului penal de partea civilă T.E.M. cu domiciliul in mun. ... si domiciliul procesual ales in . şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2125 Ron cu titlu de despagubiri civile pentru daune materiale şi a sumei de 50.000 Euro in lei la data platii ( 25.000 Euro pentru fiecare parinte ) cu titlu de despagubiri civile pentru daune morale (reţinând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporţie de 50%).
În temeiul art. 191 alin. 1 CPP a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4200 Ron cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 189 CPP onorariul cuvenit aparatorului desemnat din oficiu dna avocat . pentru asistenta juridica asigurata inculpatului in faza de judecata in cunatum de 200 lei este avansat din FMJ catre Baroul de Avocati Cluj.
În temeiul art. 193 alin.1 CPP a fost obligat inculpatul la plata in favoarea partilor civile a cheltuielilor judiciare avansate de acestea con stand in onorariul avocatial astfel:
T.S.C. suma de 2500 Ron achitata conform chitantei nr. 183/22.05.2013,
T.D. suma de 2500 Ron achitata conform chitantei nr. 184/22.05.2013 ,
R.X. suma de 1000 Ron achitata conform chitantei nr. 18/14.03.2013 ,
T.E.D. suma de 1000 Ron achitata conform chitantei nr. 19/14.03.2013.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj-Napoca emis în dosar nr..../p/2011 la data de
27.11.2012 şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. .../211/13.12.2012 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecată in stare de libertate a inculpatului C.V. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi sancţionată de art.178 alin.1, 2 şi 5 Cod Penal.
S-a retinut în actul de sesizare al instantei sub aspectul învinuirii in sarcina inculpatului că în data de 08.11.2011 in jurul orei 21,30 a condus autoturismul marca Mercedes Benz CL 500 cu nr. de inmatriculare ... pe DN1 E60 in localitatea Floresti , avand directia de deplasare Huedin- Cluj-Napoca şi ajuns la km 484+163 m având o viteză de aproximativ 75 km/h, a surprins si a acrosat victimele T.D. si T.I. , rezultând decesul acestora.
Starea de fapt retinuta a fost probata de catre organul de urmarire penala cu mijloacele de proba constand in procese verbale şi planse foto, rapoarte de constatare tehnico stiintifica si medico legală, raport de expertiza criminalistica, buletine de examinare clinica si analiza toxicologica alcoolemie, declaratii martori , declaratii învinuit, declaratii parti civile , inregistrari video si înscrisuri.
Pe parcursul urmaririi penale învinuitul a recunoscut si regretat savarsirea faptei iar numitii T.S.C. , in calitate de fiu al victimelor si mandatar al numitilot T.D.D. , TE. si R.X. a declarat ca se constituie parte civila in procesul penal cu o suma pe care o va preciza ulterior( f. 82 dos UP).
Judecarea cauzei s-a facut potrivit procedurii simplificate a recunoasterii de vinovatie intrucat, prezent personal in sedinta publica din data de 15 martie 2013 inculpatul C.V., asistat de catre aparatorul desemnat din oficiu , a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis in judecata si vinovatia insusindu-si probele administrate in cursul urmaririi penale (proces verbal f.72 dosI).
Prin inscrisurile depuse la dosar prin serviciul registratura al instantei in data de 09.01.2013 s-au constituit parti civile in procesul penal :
- R.X. , fiica victimelor , cu suma de 200.000 euro( echivalent in lei ) daune
morale( cate 100.000 euro pentru fiecare parinte)( f.21-22/26-27 dos I),
- T.E.M. , fiica victimelor cu suma de 200.000 euro( echivalent in lei ) daune morale( cate 100.000 euro pentru fiecare parinte)( f.23-24/31-32 dos I).
Prin cererea scrisa depusă la dosar in sedinta publica din data de 11.01.2013 s
au constituit parti civile in procesul penal T.S.C. si T.D.D. fiii victimelor, cu suma de 200.000 euro fiecare cu titlu de daune morale( pentru ambii parinti) precum şi suma de 20.000 lei daune materiale , cu cheltuieli judiciare ( f. 39-43 dos I) anexand si inscrisuri doveditoare ( f. 44-46 dos I).
S-a mai depus la dosar la solicitarea instantei cazierul judiciar privind pe inculpat ( f. 68 dos I).
În vederea solutionarii laturii civile instanta a incuviintat proba testimoniala in cadrul careia a audiat martorii P.D.V., V.T. şi A.M. declaratiile acestora fiind consemnate la dosar ( f. 81, 82, 83 dos I).
Partile au mai depus la dosar concluzii scrise.
Analizând ansamblul materialului probator administrat in cursul urmăririi penale din perspectiva prevederilor art. 320/1 Cod Procedura Penala, instanta a reţinut urmatoarea stare de fapt:
La data de 08.11.2011 inculpatul C.V. se afla la volanul autovehiculului sau marca Mercedes Benz CL500 cu nr. de înmatriculare ... întorcându-se din Italia si îndreptându-se spre localitatea de domiciliu, . , Republica Moldova, cu intenţia de a
opri in mun. Cluj-Napoca pentru a se odihni la un hotel.
În jurul orei 21,30 in timp ce rula pe DN 1 E60 în localitatea ..., având direcţia de deplasare Huedin - Cluj-Napoca ajuns la km 484+163 m in dreptul imobilului nr. 362 , având o viteza de deplasare de circa 75 km/h, a surprins şi accidentat victimele T.D. in varsta de 63 de ani si sotia acestuia T.I., in varsta de 62 de ani , care se aflau în traversarea drumului public de la stânga spre dreapta, prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Ca urmare a evenimentului rutier la fata locului s-au deplasat organele de politie din cadrul IPJ Cluj- Serviciul Politiei Rutiere care in prezenta martorului asistent U.O.V. ( f. 92-93 dos UP) au identificat pe inculpat si victimele accidentului care au decedat la fata locului şi care au efectuat activitatile criminalistice consemnate in procesul verbal incheiat cu aceasta ocazie si plansele foto aferente , redate si pe suport CD ( f. 6-10, 11, 12, 14-32, 33 dos UP).
Conform raportului de constatare medico-legală nr.8754/III/614/2011 din data de 19.12.2011 eliberat de IML Cluj-Napoca (f. 68-71 dos UP) moartea numitului T.D. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei, contuziei şi decelarii meningo-cerebrale şi de trunchi cerebral cu fractura craniului, leziuni ce s-au putut produce in conditiile unui accident rutier , prin lovirea , bascularea si proiectarea victimei de catre autoturism iar potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 8755/III/615/2011 din data de
17.01.2012 eliberat de IML Cluj-Napoca (f.72-76 dos UP) moartea numitei T.I. a fost violentă şi s-a datorat unui traumatism vertebro-medular cu fractura C1 si sectionare de trunchi cerebral , leziuni ce s-au putut produce prin lovire- proiectare in cadrul unui accident rutier.
În conditii procedurale inculpatului i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultând conform buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 8857/IX/a/2436 din data de 14.11.2011 întocmit de IML Cluj-Napoca (f. 66 dos UP) că acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului.
În cauză organele de urmarire penala au dispus efectuarea unei expertize criminalistice care sa stabileasca conditiile producerii accidentului rutier raportul de expertiza nr. 153/31.07.2012 întocmit de Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Cluj (f. 42-53 dos UP) concluzionand pe baza avariilor autoturismului, a simularii computerizate si a pozitiei finale a victimelor ca prima victima lovita( cu partea stanga fata a autoturismului ) a fost numita T.I. ulterior fiind lovit numitul T.D. cu partea frontala mediana. S-a stabilit ca in planul longitudinal al drumului, lovirea victimelor a avut cu circa 3 m anterior primelor urme create, si la o distanta de circa 236,3 m fata de punctul de reper ale, iar in planul transversal al drumului, impactul avand loc pe sensul de mers Huedin-Cluj-Napoca, la o distanta de circa 1, 8 m fata de marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers.
În conditiile în care s-a stabilit ca viteza de deplasare probabila a autoturismului marca Mercedes Benz condus de inculpat in momentul impactului a fost de 75 km/h, inculpatul putea preveni producerea accidentului rutier dacă s-ar fi deplasat cu o viteza care sa se incadreze in viteza limita admisa pe acel sector de drum , dar si victimele puteau preveni producerea accidentului daca nu s-ar fi angajat in traversare prin loc nepermis si fara asigurare.
Cu toate ca in cursul urmaririi penale partea civila T.S.C. , fiul vicimelor audiat fiind a aratat ca parintii sai au venit in vizita la data de 08.11.2011, iar la plecare desi s-au asigurat suficient inainte sa traverseze drumul public, au fost surprinsi de autoturismul condus de inculpat , care in opinia sa circula cu o viteza de peste 100km/h şi care se afla in depasirea unui alt autoturism , pe partea dreapta a acestuia , pe acostamentul consolidat ( f.80-82 dos UP) afirmatiile sale cu privire la viteza si locul impactului sunt contrazise atat de concluziile expertizei criminalistice efectuata in cauza dar si declaratiile martorei oculare M.R.Z. audiată in cursul urmaririi penale (f. 88 -89 dos UP) care aratat cu certitudine ca locul impactului a fost pe banda de mers si nu pe acostamentul consolidat .
Astfel, potrivit art. 72 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule doar atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
De asemenea potrivit art. 35 alin. 1 si art. 48 din OUG 195/2002R participantii la trafic trebuie sa aiba un comportament care sa nu afecteze fluenta si siguranta circulatiei , sa nu puna in pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor(...), conducatorul auto trebuind sa respecte regimul legal de viteza si sa o adapteze in functie de conditiile de drum , astfel incat sa poata efectua orice manevra in conditii de siguranta, limita maxima de viteza in localitati fiind de 50 km/h ( art. 49 alin.1 din OUG nr. 195/2002R ).
Prin urmare, nesocotirea dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, atat de catre inculpat prin neadaptarea vitezei conditiilor de trafic dar si de catre cele doua victime prin angajarea lor in traversare prin locuri nepermise si fara a se asigura suficient relevă atat culpa inculpatului cat si cea a victimelor în producerea evenimentului rutier, între nerespectarea normelor legale instituite in sarcina conducatorilor auto si a pietonilor pentru buna desfasurare a circulatiei pe drumurile publice şi urmarea produsă - moartea celor doua victime existând un evident raport de cauzalitate.
Instanţa a concluzionat asadar că din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, în mod corect s-a reţinut în actul de sesizare că atat inculpatul cat si cele doua victime au contribuit prin conduita lor în trafic la producerea accidentului, daca în privinţa inculpatului rezultă că acesta a condus autoturismul cu o viteză situată peste limita legală , in conditiile in care daca ar fi condus cu o viteza inferioara celei maxime legale de 50 km/h putea opri autoturismul pana in locul impactului, încălcând astfel dispozitiile art. 35 alin. 1 , art. 48 şi art. 49 alin.1 din OUG 195/2002R in privinta celor doua victime , acestea s-au angajat in traversarea strazii prin loc nepermis si fara a se asigura in mod corespunzator încălcând astfel prevederile art. 72 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002R. În aceste conditii instanţa a apreciat că atat inculpatul cat si victimele au încălcat reguli elementare de circulaţie ce instituie obligatii ce revin conducatorului vehiculului cat si pietonilor , conduita fiecăruia contribuind în egală măsură la producerea impactului, care a avut ca urmare decesul victimelor; în aceste condiţii, instanţa a reţinut un procent egal de culpă, respectiv 50% pentru inculpatul C.V. şi 50% pentru victimele T.D. si sotia acestuia T.I., dispoziţiile legale încălcate privind nerespectarea unor reguli elementare de circulaţie, de importanţă asemănătoare, în trafic fiind esenţială atât respectarea regimului legal de viteză, dar şi traversarea strazii prin locuri special amenajate si semnalizate si dupa o prealabila asigurare.
Starea de fapt, fapta şi vinovăţia inculpatului C.V. rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă din declaraţiile date de inculpat în faza de urmărire penală care se coroborează din perspectiva prevederilor art.69 Cod Procedura Penală cu procesul verbal de constatare a faptei incheiat la data de 08.11.2011, schita locului accidentului si plansele foto anexe , redate prin suportul CD depus la dosar , rapoartele de constatare medico-legală nr.8754/III/614/2011 din data de 19.12.2011 şi nr. nr.8755/III/615/2011 din data de 17.01.2012 ambele eliberate de IML Cluj-Napoca, declaratiile martorilor audiati in cursul urmaririi penale L.G.I., M.R., M.A., U.O. , T.D., P.A. , Z.F., precum şi procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală inculpatului la data de 11.10.2012 , putand concluziona asadar , fata de ansamblul materialului probator administrat in mod judicios in cursul urmaririi penale ca in cauza exista suficiente probe directe si indirecte, precise, necontestate si concordante care toate coroborate converg spre convingerea ca inculpatul se face vinovat de comiterea faptei.
În drept, fapta inculpatului C.V. care în data de 08.11.2011 in jurul orei 21,30 a condus autoturismul marca Mercedes Benz CL 500 cu nr. de inmatriculare ... pe DN1 E60 in localitatea Floresti , avand directia de deplasare Huedin- Cluj-Napoca şi ajuns la km 484+163 m având o viteză de aproximativ 75 km/h, a surprins si a acrosat victimele T.D. si T.I. , rezultând decesul acestora întruneşte elementele constitutive ale infacţiunii de ucidere din culpa prev şi ped de art. 178 alin. 1, 2 şi 5 Cod Penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii constă în acţiunea inculpatului de ucidere a celor doua victime, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice, respectiv a prevederilor art. 35 alin.1 , art. 48 şi art. 49 alin.1 din OUG 195/2002 R prin aceea că inculpatul nu a respectat regimul legal de viteză şi nu a adaptat viteza în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă. Aşadar acţiunea de conducere pe drumurile publice desfăşurată de inculpat în data de
08.11.2011 a fost îndeplinită necorespunzător (neadaptând viteza la condiţiile concrete de trafic) şi uciderea din culpă a fost săvârşită în timpul exerciţiului acestei activităţi de conducere.
Acţiunea inculpatului a produs urmarea tipică cerută de textul legal incriminator, respectiv decesul celor doua victime , fapta imbracand asadar forma sa agravata prev de art. 178 alin.5 Cod Penal. Raportul de cauzalitate este demonstrat prin faptul că, potrivit declaraţiilor inculpatului si a martorilor directi coroborate cu rezultatul rapoartelor de constatare medico-legală si cel de expertiza criminalstica , moartea numitilor T.D. si T.I. este consecinţa directă a acţiunii periculoase săvârşită de inculpat întrucât aceasta a cauzat traumatismele celor doua victime care au provocat decesul acestora imediat dupa momentul impactului.
Sub aspectul laturii subiective fapta a fost comisă din culpă fără prevedere în acceptiunea art. 19 pct. 2 lit. b) din Codul Penal, întrucât inculpatul nu a prevăzut rezultatul activităţii sale de conducere, dar putea şi trebuia să prevadă. Astfel prin raportare la condiţiile concrete, respectiv desfăşurarea activităţii de conducere in conditii de noapte dar pe un tronson luminat public , cu o vizibilitate bună, în absenţa unor condiţii meteo nefavorabile, carosabil uscat , fara precipitatii pe un segment de drum cu circulatie intensa, conducând însa cu o viteză de 75 km/ h in momentul impactului inculpatul nu a prevăzut că va produce evenimentul rutier soldat cu decesul celor doua victime si nu a mai putut opri autovehiculul in conditii de siguranta. Deşi nu a prevăzut , inculpatul avea obligaţia de a prevedea, aceasta fiind izvorâtă din obligaţia de diligenţă prevăzută de art. 35 alin.1 , art. 48 şi art. 49 alin.1 din OUG 195/2002 R, insa prin actiunea sa a incalcat aceste obligatii.
Având obligaţia de a prevedea rezultatul socialmente periculos, inculpatul avea în concret şi posibilitatea de a-l prevedea şi evita. Aceasta deoarece prin raportare la împrejurările concrete (conducerea pe un traseu uscat cu vizibilitate bună, pe timp de noapte dar in conditii de vizibilitate buna , fara precipitatii ) şi la calităţile inculpatului , se poate concluziona că agentul model ar fi condus cu o viteză legală pe care ar fi adaptat-o la condiţiile de drum şi ar fi evitat accidentarea victimelor .
Nu in ultimul rand instanta a avut desigur in vedere faptul ca la producerea rezultatului socialmente periculos au contribuit si cele doua victime prin propria culpa întrucat si acestea au incalcat in calitate de pietoni obligatia de diligenta prevazuta de art. 72 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002R traversand strada prin loc nepermis si fara a se asigura suficient , intre actiunile lor si rezultatul produs existand legatura de cauzalitate atata timp cat daca acestia isi indeplineau propriile obligatii accidentului rutier nu s-ar fi petrecut.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului prevăzut de lege, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
În procesul de individualizare judiciara si dozare a pedepsei ce s-a aplicat , instanţa a ţinut seama in mod plural de criteriile prevăzute de art. 72 alin.1 Cod Penal , respectiv dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele speciale de pedeapsă fixate în partea specială( inchisoarea de la 2 la 7 ani ), reduse cu 1/3 potrivit dispoziţiilor art. 320 /1 alin. 7 Cod Procedura Penala, gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, apreciat ca fiind unul mediu spre ridicat prin prisma modului si mijloacelor de comitere a faptei, inculpatul producand accidentul rutier soldat cu moartea celor doua victime datorita vitezei ridicate cu care conducea autovehiculului in localitatea Floresti si pe un tronson de drum intens circulat la o ora de maxima circulatie ( de altfel in zona traficul era unul intens), urmările directe produse constand in decesul victimelor T.D. in varsta de 63 de ani si sotia acestuia T.I., in varsta de 62 de ani , imprejurări fata de care inculpatul trebuia si putea să adopte o conduită si un comportament mult mai preventiv, in raport de importanta valorii sociale incalcate constand in dreptul la viata al oricarei persoane, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Instanţa a avut în vedere la stabilirea pedepsei că în producerea accidentului culpa nu a revenit în exclusivitate inculpatului, aspect care are influenţă în mod inevitabil asupra aprecierii gravităţii faptei , cu atât mai mult cu cât s-a reţinut că prin actiunile lor atat inculpatul cat si victimele au contribuit în egală măsură la cauzarea evenimentului rutier. Pentru aceleasi argumente instanta nu a apreciat oportun ca din perspectiva prevederilor art. 178 alin.5 Cod Penal stabilirea pedepsei sa se faca avand in vedere limita maxima speciala de 7 ani la care sa adauge sporul facultativ de 3 ani inchisoare.
În privinţa persoanei inculpatului, instanţa a constatat că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar din caracterizarea depusa la dosar (f.112 dos I) rezultă că a avut o conduită anterioară corespunzătoare în societate, fiind încadrat în muncă şi cunoscut ca o persoană responsabilă, cu un comportament corespunzător în societate , aspecte pesonale pe care insa instanta le-a valorificat şi in procesul de individualizare a executarii pedepsei.
Pentru considerentele de fapt si de drept anterior expuse , constatând că fapta exista, a fost savărsita de inculpat si constituie infractiune in acceptiunea art.17 Cod Penal , in temeiul art. 345 alin.2 Cod Procedura Penală instanta l-a condamnat pe inculpatul C.V. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru comiterea infractiunii de ucidere din culpa in forma agravata prev şi ped de art. 178 alin.1, 2 şi 5 Cod Penal in conditiile art. 320/1 alin.7 Cod Procedura Penala, apreciind că aceasta pedeapsă va constitui un avertisment suficient pentru acesta de a nu mai săvârşi fapte cu caracter penal în viitor şi care corespund intru totul ca natura si cuantum scopului santionator şi preventiv(general si special) al pedepsei edictat de dispozitiile art.52 Cod Penal.
Avand in vedere pedeapsa principala la care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinta penala în temeiul art.71 alin.1 şi 2 Cod Penal cu referire la Decizia RIL nr. 74/2007 a ICCJ instanta a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 64 alin.1 lit.a) teza II şi lit.b) Cod Penal, ca pedeapsa accesorie, rezultând, raportat la natura faptei săvârşite existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală constand in dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi respectiv dreptul de a ocupa o functie ce presupune exercitiul autoritatii de stat, activităţi ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exerciţiul autorităţii- motiv pentru care exerciţiul acestora va fi interzis din momentul in care prezenta hotărâre de condamnare va ramane definitiva si pana la terminarea executării pedepsei , pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la împlinirea termenului de prescriptie a executării pedepsei. Astfel instanţa nu a interzis inculpatului exercitiul dreptului prev. de art. 64 alin.1 lit.c) Cod Penal intrucat inculpatul nu s-a folosit la comiterea infractiunilor de vreo functie, profesie sau activitate şi nici dreptul de a alege intrucat faptele comise nu au conotaţie electorala, avand in vedere exigentele Curtii E.D.O. reflectate in Hotararea din 6 octombrie 2005 in cauza Hirst impotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord , in care Curtea a apreciat ca nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale , acestea trebuind a fi dispusa in functie de natura faptei si gravitatea acesteia.
Instanţa a apreciat că , prin raportare la gradul de pericol social al faptei reflectat în pedeapsa concret aplicată şi la periculozitatea inculpatului evidenţiată prin absenţa antecedenţelor penale, conduita sa anterioara si ulterioara comiterii faptei , regretul sincer manifestat fata de urmarile activitatii sale infractionale imprejurari care releva ca inculpatul a inteles pe deplin gravitatea faptei comise dar si faptul ca procesul de reeducare al acestuia a si inceput , reinserţia socială a acestuia se poate realiza cu succes şi fără executarea pedepsei in regim de detentie si privarea de libertate a inculpatului, nefiind oportuna modalitatea executarii pedepsei prin izolarea inculpatului si constatand indeplinite conditiile legale, în temeiul art. 81 alin.1 şi art.82 alin.1 Cod Penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilite de 2 ani si 8 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 8 luni, care începe să curga de la data ramânerii definitive a prezentei hotărâri , în conditiile art. 82 alin.3 Cod Penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod Penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul art. 359 alin.1 si 2 Cod Procedura Penala s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 Cod Penal privind revocarea suspendării condiţionate in cazul savarsirii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare precum şi in situatia neindeplinirii obligatiilor civile.
De asemenea în temeiul art. 55 din Legea nr.136/1995 modificată, cu referire la Decizia pronuntată in RIL nr.I/2005 a ICCJ s-a constatat calitatea de asigurător a G.A. SPA din Italia prin corespondent in Romania I.I., cu sediul in mun. Bucuresti , Bdul Unirii nr. 10 bl. 7 B , sc.1 et 3 ap. 9 sector 4 , urmând ca aceasta să răspundă în limitele şi conditiile legii şi ale contractului(politei) de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria si GA 5655193 din data de 07.11.2011.
În temeiul art.3 , 4 alin.1 lit.b) şi art.7 rap la pct.5 din Anexa parte integranta din Legea nr.76/2008 s-a dispus la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri prelevarea probelor biologice de la inculpatul C.V., ... fără antecedente penale, in măsura in care nu sunt incălcate alte drepturi.
Latura civilă:
Având în vedere că vinovăţia inculpatului în producerea evenimentului rutier a fost dovedită, existând legătură de cauzalitate între conduita culpabilă a acestuia şi urmările accidentului concretizate în moartea victimelor T.D. si T.I., acţiunile civile formulate in cadrul procesului penal urmează a fi admise în raport cu temeinicia pretenţiilor formulate la cuantificarea acestora urmand a se tine seama de gradul de proportie a culpei apartinand atat inculpatului -50 % dar si victimelor -50%.
Din sustinerile partilor civile T.S.C., T.D.D., T.E. si R.X. cei doi fii şi respectiv cele doua fiice ale victimelor coroborate cu declaratiile martorilor audiati in fata instantei de judecata P.D.V. , V.T. si A.M. a rezultat fara putinta de tagada ca acestia au facut o serie de cheltuieli cu prilejul slujbei de înmormantare, cele doua victime fiind înmormântate crestineste in localitatea Floresti , la slujba de înmormantare participand aproximativ 400 de persoane, meniul constand intre 30-35 de lei/ persoana . De asemenea acestia au organizat parastesele facute potrivit obiceiurilor bisericesti la 6 saptamani , ocazie cu care au participat 200 persoane dar si la 6 luni de la inmormantare cand au participat tot 200 de persoane dar si cel ocazionat de trecerea unui an de la înmormantarea celor doua victime la care au participat 300 de persoane, cheltuielile cu meniul ridicandu-se la suma de 30 de lei de persoana, instanta apreciind asadar ca toate aceste cheltuieli s-au ridicat la suma totala de 16.100 lei. De asemenea partile civile T.S.C. si T.D.D. au achitat astfel cum rezulta din chitantele nr. 45/22.02.2013 si nr. 21 sumele de 80 lei fiecare reprezentand contravaloarea consultatiilor psihologice realizate la Cabinetul Individual de PsihologieV.A.G. ( f. 106 dos I).
Potrivit art.1357 alin.1 şi 2 din Noul cod civil ( in vigoare la data comiterii faptei ) cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita savarsita cu vinovatie este obligat sa il repare , autorul prejudiciului raspunzand pentru cea mai usoara culpa. Aşadar din interpretarea acestui text legal se deduc condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv: existenţa unei fapte ilicite (delict civil), a prejudiciul, raportul de cauzalitate între cele două şi vinovăţia, elemente care au fost identificate şi supuse atenţiei cu ocazia analizării infracţiunii sub aspectul elemenelor sale constitutive .
Instanta a reţinut că pentru a da nastere dreptului la reparatiune prejudiciul cauzat prin activitatea ilicita a inculpatului trebuie să fie unul cert atat sub aspectul existentei sale sale cat si sub aspectul intinderii acestuia , actual, direct şi personal si sa nu fi fost reparat( art. 1385 Noul Cod civil), drept la reparatie care se naste din ziua cauzarii prejudiciului ( art. 1381 alin.2 Noul Cod Civil).
De asemenea in conformitate cu prevederile art. 1386 alin.1 din Noul Cod Civil repararea prejudiciului se face in natura , prin restabilirea situatiei anterioare iar cand aceasta nu este cu putinta (...) prin plata unei despagubiri stabilite prin acordul partilor sau in lipsa prin hotarare judecatoreasca .
În ceea ce privesc despăgubirile pentru daune materiale acestea sunt supuse unei riguroase probatiuni, sarcina probei cazand in sarcina părtii civile .
În ceea ce privesc cheltuielile de ingrijire a sanatatii si cele de înmormântare legiuitorul roman a inteles prin introducerea art. 1392 din Noul Cod Civil sa prevada in mod expres ca cel care a facut aceste cheltuieli are dreptul la inapoierea lor de la cel care raspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.
În acest context instanţa a apreciat ca este dincolo de orice indoiala ca cele patru parti civile în mod real au efectuat cheltuieli cu prilejul slujbelor de inmormantare a celor doi parinti dar si pentru slujbele de comemorare facute in memoria acestora fiind evident si de notorietate ca in momente ca acelea prin care fiii victimelor au trecut la inmormantarea ambilor parinti si pomenirile ulterioare grija acestora nu a fost neaparat aceea de a obtine si pastra inscrisuri doveditoare a tuturor cheltuielilor astfel efectuate. De asemenea instanta a reţinut ca potrivit jurisprudentei Curtii E.D.O. partea civila poate obtine rambursarea prejudiciului material in masura in care s-a stabilit realitatea acestuia precum şi caracterul rezonabil al cuantumului, instanta de judecata fiind obligate suplini administrarea probelor si motivarea probelor din aceasta perspectiva prin normele de drept european putand stabili in echitate o suma corespunzatoarea in favoarea partii civile ( cauza Comingersoll impotriva Portugaliei , CEDO 2000).
In ceea ce privesc daunele morale intanta a reţinut că, daca anterior intrarii in vigoare a Noului Cod Civil legislaţia noastră internă nu prevedea nici un criteriu în funcţie de care să fie evaluat prejudiciul nepatrimonial, aprecierea acestuia fiind lasata la latitudinea instantei de judecata care proceda în concret, prin raportare la toate împrejurările şi circumstanţele cauzei tinand insa cont ca stabilirea cuantumului acestor despăgubiri trebuie sa respecte principiul echităţii exprimat prin aceea că despăgubirile pentru daunele morale nu trebuie să constituie o amendă excesivă pentru autorii prejudiciilor şi o modalitate indirectă de îmbogăţire a părţii civile , art. 1391 din Noul Cod Civil legifereaza in mod expres posibilitatea repararii prejudiciului nepatrimonial . Astfel , instanta judecatoreasca va putea acorda despagubiri ascendentilor, descendentilor , fratilor , surorilor şi sotului pentru durerea incercata de moartea victimei (...) alin.2 art. 1391 Noul Cod Civil.
In speta de fata este desigur vorba de repararea unui prejudiciu de afectiune invocat de victimele indirecte , prejudiciu care trebuie reparat de catre persoana culpabila , sens in care s-a dispus si prin Rezolutia Comitetului de Ministri al Consiliului Europei nr. 75 adoptata la 14 martie 1965 in materia prejudicului corporal care statueaza in mod expres ca in caz de deces , reparatia pentru prejudiciul de afectiune trebuie acordata parintilor , sotului si copiilor victimei pentru ca doar in aceste cazuri reparatia este supusa conditiei ca aceste persoane sa fi avut legaturi de afectiune stranse cu victima, in momentul decesului.
Astfel in privinţa daunelor morale solicitate instanţa a apreciat că este dincolo de orice îndoială faptul că celor patru parti civile le-a fost creat un prejudiciu moral de o gravitate extrem de ridicată, constând în suferinţa psihică generată de disparitia intempestiva si tragica a ambilor parinti in aceeasi imprejurare, desigur prin prisma legaturii de rudenie existente .
Atat din sustinerile partilor civile dar si din declaratiile martorilor audiati in conditii de contradictorialitate si nemijlocire P.D.V., V.T. si A.M. reiese ca familia T.
era o familie unita, legaturile dintre parinti si copii acestora fiind foarte stranse in ciuda varstei acestora , si a faptului ca numita R.X. locuia impreuna cu familia sa in Timisoara, numita T.E. locuia impreuna cu familia sa in Italia iar numitul T.D.D.A locuia impreuna cu familia sa in Spania- Valencia.
De asemenea astfel cum aceiasi martori au confirmat chiar daca cele doua victime erau in etate acestea desfasurau o viata activa pe plan social atata timp cat numitul T.D. in calitatea sa de preot slujea in cadrul Bisericii I.iar numita T.I. era cantareata in corul bisericii, ambii ocupandu-se deopotriva de ingrijirea nepotilor minori. Nu este mai putin adevarat ca decesul ambilor parinti a determinat partilor civile o reactie patologica , provocandu-le stari depresive profunde dar si perturbari in conditiile de existenta , despagubirile morale reprezentand doar un substitut pentru pretul suferintelor psihice determinate de decesul celor mai intime persoane, de modificarea intempestiva si pentru totdeauna a cursului firesc al vietii pe care acestia o duceau anterior.
Instanta a apreciat asadar ca s-a dovedit mai presus de orice dubiu ca partile civile au suferit o trauma psihica de exceptie determinata de fapta savarsita de inculpat astfel ca despagubirile civile acordate cu titlu de daune morale vor reprezenta o compensare a prejudiciului afectiv cauzat celor doua fiice ale victimelor , de care acestea erau legate printr-o relatie afectiva de natura familiala, apreciind ca aceste despagubiri vor realiza scopul de a alina suferinta pricinuita prin moartea parintilor .
Concluzionand , în temeiul art.14 Cod Procedura Penala rap la art. 346 Cod Procedura Penala cu referire la art. 1357 , art. 1381, art. 1385 , art.1386, art.1391 , art.1392 Noul Cod civil instanta a admis in parte actiunile civile formulate în cadrul procesului penal de catre succesorii celor doua victime si va obliga inculpatul la plata in favoarea :
- partii civile T.S.C. , la plata sumei de 2165 Ron cu titlu de despagubiri civile pentru daune materiale şi a sumei de 60.000 Euro in lei la data platii ( 30.000 Euro pentru fiecare parinte ) cu titlu de despagubiri civile pentru daune morale (reţinând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporţie de 50%),
- partii civile T.D.D. , la plata sumei de 2165 Ron cu titlu de despagubiri civile pentru daune materiale şi a sumei de 50.000 Euro in lei la data platii ( 25.000 Euro pentru fiecare parinte ) cu titlu de despagubiri civile pentru daune morale (reţinând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporţie de 50%),
- partii civile R.X., la plata sumei de 2125 Ron cu titlu de despagubiri civile pentru daune materiale şi a sumei de 50.000 Euro in lei la data platii ( 25.000 Euro pentru fiecare parinte ) cu titlu de despagubiri civile pentru daune morale (reţinând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporţie de 50%),
- partii civile T.E.M. plata sumei de 2125 Ron cu titlu de despagubiri civile pentru daune materiale şi a sumei de 50.000 Euro in lei la data platii ( 25.000 Euro pentru fiecare parinte ) cu titlu de despagubiri civile pentru daune morale (reţinând culpa inculpatului în producerea accidentului în proporţie de 50%).
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod Procedura Penala instanta a obligat inculpatul la plata sumei de 4200 Ron cheltuieli judiciare avansate de stat urmand ca în temeiul art. 189 Cod Procedura Penala onorariul cuvenit aparatorului desemnat din oficiu dna avocat . pentru asistenta juridica asigurata inculpatului in faza de judecata in cunatum de 200 lei să fie avansat din FMJ către Baroul de Avocati Cluj.
Vazand prevederile art. 193 alin.1 Cod Procedura Penala instanta a obligat inculpatul la plata în favoarea partilor civile a cheltuielilor judiciare avansate de acestea constand in onorariul avocatial astfel:
T.S.C. suma de 2500 Ron achitata conform chitantei nr. 183/22.05.2013,
T.D. suma de 2500 Ron achitata conform chitantei nr. 184/22.05.2013 ,
R.X. suma de 1000 Ron achitata conform chitantei nr. 18/14.03.2013 ,
T.E.D. suma de 1000 Ron achitata conform chitantei nr. 19/14.03.2013.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel părţile civile T.E.-M., T. Ş.C., T.D.D., R.X., asiguratorul G.A. prin S.C. I.I. B.R.A. S.R.L. BUCURESTI.
Apărătorul părţilor civile R.X. şi T.E. solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi judecând, să se reţină procentul de culpă de peste 50% în sarcina inculpatului, cu consecinţa condamnării acestuia la o pedeapsă în cuantum majorat. Pe latura civilă, solicită obligarea inculpatului la plata penalităţilor de întârziere conform art.36,37 din Ord.5/2010 a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, petit asupra căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat şi majorarea daunelor morale acordate părţilor civile.
Susţine că instanţa de fond nu a analizat întreg materialul probator, soluţia fiind dată doar pe baza declaraţiei martorei M.R., care în opinia instanţei, ar fi arătat că locul impactului a fost pe banda de mers şi nu pe acostamentul consolidat. Declaraţia martorei nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declaraţiile celorlalţi martori şi raportul de expertiză criminalistică. Susţine că martora se afla la o distanţă de aproximativ 50 m de locul accidentului, pe cealaltă parte a drumului şi privea în direcţia opusă faţă de direcţia de deplasare a autoturismului Mercedes. Astfel, nu a observat direct şi nemijlocit locul impactului. Instanţa de fond nu a avut în vedere declaraţia singurului martor ocular al accidentului, T.S., care a observat că accidentul s-a produs pe acostamentul consolidat. Inculpatul a declarat că nu a observat victimele, deoarece traversarea acestora a avut loc după trecerea unui autotren, ce se deplasa pe contrasens. Este adevărat că şi victimele au o culpă în producerea accidentului, deoarece au traversat prin loc nepermis, zebra fiind la 20-30 m de locul evenimentului, însă având în vedere că la faţa locului nu au existat urme de frânare, la viteza excesivă pe care a avut-o inculpatul, cu mult peste 75 km/h, acesta nu a avut niciun moment intenţia de a evita părţile vătămate. În ceea ce priveşte latura civilă, arată că sumele acordate cu titlu de daune morale sunt reduse faţă de suferinţele prin care au trecut părţile civile.
Apărătorul părţilor civile T.D. şi T.S. solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi judecând, să se reţină în sarcina victimelor o culpă mai mică de 50% în producerea accidentului. Din probele administrate în cauză, inclusiv din declaraţia inculpatului rezultă că gradul de pericol social al faptei acestuia este mult mai ridicat, decât cel reţinut de instanţa fondului. La ora producerii accidentului, inculpatul se afla la volan de aproximativ 20 ore venind din Italia, fără să se oprească pentru a se odihni, decât pentru a lua masa circa 2 ore. Starea de oboseală a fost hotărâtoare în comiterea faptei, el nemaiputând să-şi controleze reacţiile la volan, care au fost mult diminuate. Mai mult, acesta circula pe timp de noapte, pe un drum public extrem de periculos, cu o viteză cu 50% mai mare decât limita legală pe acel sector. Cauza producerii accidentului a constituit-o exclusiv acţiunea inculpatului şi nu cea a victimelor de a traversa strada prin loc nemarcat. În subsidiar, dacă se va aprecia că nu se poate reţine culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, solicită a se constata că în orice caz, culpa lui este mai mare de 50%.
Apărătorul societăţii de asigurare solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi judecând, să se dispună reducerea daunelor morale acordate părţilor civile. Susţine că nu s-a avut în vedere caracterul compensator al daunelor morale, ci prin sumele acordate s-a realizat o îmbogăţire fără justă cauză a părţilor civile. La stabilirea daunelor morale, instanţa trebuia să aibă în vedere culpa concurentă a tuturor părţilor, în producerea accidentului.
Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Cu privire la apelul părţilor civile:
În esenţă, critica părţilor civile . vizează interpretarea eronată de către judecătorie a probelor administrate, testimoniale şi ştiinţifice prin prisma dispoziţiilor art.97 şi 103 Cod procedură penală, ceea ce impune o soluţie de majorare a pedepsei aplicate inculpatului C.V. şi implicit reţinerea în sarcina sa a unui procent de culpă mai mare de 50% în comiterea evenimentului rutier, decât în sarcina victimelor. Sub aspect civil, au cerut majorarea cuantumului daunelor morale conform constituirii de parte civilă depusă la dosarul judecătoriei şi totodată acordarea unor penalizări de 0,1% calculate pentru fiecare zi de întârziere conform art. 36 şi 37 din Ordinul nr. 5/2010 a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în condiţiile în care asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau le realizează defectuos, ori diminuează despăgubirile în mod nejustificat, asupra sumelor de bani pe care le datorează asiguraţilor.
Premisa coerenţei şi predictibilităţii sistemului judiciar constă în previzibilitatea interpretării şi aplicării normelor de drept.
În operaţiunea de interpretare a normelor juridice, magistratul este chemat să desluşească voinţa legiuitorului în edictarea acestora.
Una din cele mai utilizate metode de interpretare şi, de regulă, prima la care apelează magistratul, este cea literală sau gramaticală, deoarece în acest fel se asigură, cu cea mai mare certitudine, condiţia previzibilităţii legii.
În acest sens, în Avizul nr.11 din 2008 al Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni, în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti se arată că „examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept. Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea, atât a conţinutului regulii de drept, cât şi a aplicării sale şi contribuie la calitatea sistemului judiciar”.
Existenţa unor contradicţii între probe şi mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, sunt inevitabile, cauzele fiind diverse şi nu obligatoriu izvorâte din comportamentul rău-voitor sau neconform legii al persoanelor ascultate ori al celor care au strâns şi administrat probele. Unele se referă la împrejurări neesenţiale, nerelevante pentru aflarea adevărului şi corecta stabilire a situaţiei de fapt, dar altele pot afecta judicioasa desluşire a stării de fapt şi în mod obligatoriu, trebuie înlăturate de organele judiciare prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă.
În unele cazuri, contradicţiile invocate de părţi sunt consecinţa evaluării subiective a probatoriului administrat şi constituie o motivare a apelului.
Potrivit art.103 Cod procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpaţilor, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când judecătorul are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Miniştri ai Statelor Membre asupra Independenţei eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor”.
Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr.7, instanţa are obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziţie a instanţei de apel, este reliefată şi de practica CEDO - cauza Boldea contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi”.
Probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu cele din faţa judecătorului, respectiv cele strânse în faţa procurorilor, se analizează coroborat cu cele realizate în faza cercetării judecătoreşti, iar scopul lor prev. în art. 100 şi art. 103 Cod procedură penală, constând în aflarea adevărului, este identic, pentru ambele faze ale procesului penal.
Prin urmare, probele administrate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanţa este obligată să verifice legalitatea lor şi să stabilească utilitatea şi concludenţa acestora în cadrul cercetării judecătoreşti, nu duce automat la concluzia eliminării celor din faza de urmărire penală.
Ca o primă remarcă, în analizarea apelurilor declarate de către părţile civile, Curtea reţine că alături de judecătorie, îşi însuşeşte starea de fapt stabilită prin rechizitoriu, împrejurare ce determină ca aceasta să devină a instanţei de judecată, semnificând unitatea de vedere dintre parchet şi magistraţi, în evaluarea şi interpretarea probelor. Ea nu înseamnă stabilirea faptelor numai în baza probelor administrate la urmărirea penală, ci, fie, concordanţa acestor probe cu cele administrate în cadrul anchetei judecătoreşti, fie nepotrivirea dintre cele două categorii de probe şi, reţinerea, de către instanţe, ca mai credibile, în consonanţă cu adevărul, a celor administrate la urmărirea penală.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, Curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strassbourg).
Curtea reţine că în speţă, Judecătoria Cluj-Napoca a stabilit în mod judicios un procent de culpă egal, de câte 50% atât în sarcina inculpatului cât şi a victimelor, în producerea accidentului de circulaţie.
Această aserţiune se bazează atât pe concluziile probelor ştiinţifice ataşate dosarului, cât şi pe declaraţiile martorei oculare M.R.Z., care a arătat în faza de urmărire penală, ascultată nemijlocit de către procuror, următoarele: ”în cursul lunii noiembrie a anului 2011, seara, mă aflam în staţia de autobuz situată faţă în faţă cu magazinul Oncos din sat ... şi priveam spre Cluj, în aşteptarea mijlocului de transport. Traficul era redus şi nu am observat să circule în apropierea mea, alte autovehicule, nici spre Cluj, nici dinspre acesta spre .... La un moment dat, am auzit un bărbat strigând -hai, mă!, după care am auzit un zgomot puternic şi când m-am uitat spre
Gilău, am văzut un vehicul Mercedes gri, cu două uşi, care circulând pe banda de mers spre Cluj, de pe capota şi cupola acestuia, am observat rostogolindu-se două pete de culoare închisă. Conducătorul auto Mercedes a oprit pe acostament. Nu am observat alte autovehicule care să fi circulat în spatele maşinii Mercedes, sau care să fi fost depăşite de acesta. Am observat că cei doi pietoni, erau întinşi, unul pe acostamentul consolidat, iar celălalt pe zona rigolelor de scurgere a apei. Nu pot aprecia viteza vehicolului Mercedes din momentul impactului. Imediat după impact, am observat un bărbat care a traversat de pe trotuarul sensului pe care mă aflam eu, în zona unde se găseau întinse victimele, le-a privit, după care s-a deplasat la conducătorul vehicolului Mercedes, acesta fiind coborât din maşină şi i-a spus - ce ai făcut, mă ? - după care a revenit la victime şi a început să plângă. Cu certitudine, locul impactului dintre autoturismul Mercedes şi pietoni a fost pe banda de mers spre Cluj-Napoca şi nu pe acostamentul consolidat”.
Susţinerea martorei oculare M. se coroborează perfect cu declaraţia inculpatului C.V. din faza de up fila 100, care arată textual: ”nu am observat, ci în faţa mea au apărut brusc, din spatele tirului două persoane care au trecut axul drumului, ajungând în faţa autoturismului pe care îl conduceam, eu rulând cu 65 km/h. În momentul impactului, cei doi pietoni aveau o poziţie ca şi cum ar fugi, fiind surprinşi şi loviţi de partea stângă-faţă a autoturismului pe care îl conduceam, impactul
producându-se pe banda mea de deplasare. Datorită faptului că cei doi pietoni mi-au apărut brusc în faţă, nu am mai avut cum să-i evit. Cei doi pietoni s-au angajat în traversarea drumului, prin loc nemarcat, locul permis fiind la 50-100 m înspre Cluj, faţă de locul impactului”.
Susţinerile inculpatului se coroborează şi cu concluziile probei ştiinţifice existente la fila 53 up. Astfel, prin raportul de expertiză nr. 153/31.07.2012 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj (f. 42-53 dos UP) s-a concluzionat pe baza avariilor autoturismului, a simulării computerizate şi a poziţiei finale a victimelor că prima victima lovită (cu partea stângă fata a autoturismului) a fost numita T.I. ulterior fiind lovit numitul T.D., cu partea frontală mediană. S-a stabilit ca in planul longitudinal al drumului, lovirea victimelor a avut loc cu circa 3 m anterior primelor urme create, şi la o distanţă de circa 236,3 m fata de punctul de reperare, iar în planul transversal al drumului, impactul a avut loc pe sensul de mers Huedin-Cluj-Napoca, la o distanta de circa 1,8 m fata de marcajul longitudinal continuu, ce desparte sensurile de mers.
În condiţiile în care s-a stabilit că viteza de deplasare probabilă a autoturismului marca Mercedes Benz condus de inculpat în momentul impactului a fost de 75 km/h, inculpatul putea preveni producerea accidentului rutier dacă s-ar fi deplasat cu una care să se încadreze în limita admisă pe acel sector de drum, dar şi victimele puteau preveni evenimentul, dacă nu s-ar fi angajat în traversare, prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Aşa fiind, raportat la probele ştiinţifice şi testimoniale, analizate mai sus, se va înlătura ca nereală afirmaţia părţii civile T.S., care a învederat că locul impactului a fost pe acostamentul consolidat şi nicidecum pe banda de mers a autovehiculelor, susţinerea sa fiind izolată, necoroborându-se cu vastul probatoriu ataşat cauzei. Percepţia martorului a fost evident deformată, datorită gradului de rudenie cu victimele dar şi a şocului emoţional provocat de vizualizarea accidentului şi consecinţele sale tragice.
Astfel, potrivit art. 72 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule doar atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
Mai mult, potrivit art. 35 alin. 1 şi art. 48 din OUG 195/2002 participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care sa nu afecteze fluenta si siguranţa circulaţiei, sa nu pună in pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor(...), conducatorul auto trebuind sa respecte regimul legal de viteza si sa o adapteze in functie de condiţiile de drum, astfel încat sa poata efectua orice manevra in condiţii de siguranţă, limita maxima de viteza în localitati fiind de 50 km/h (art. 49 alin.1 din OUG nr. 195/2002).
Aşa fiind, nesocotirea dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, atât de către inculpat prin neadaptarea vitezei, condiţiilor de trafic dar si de către cele două victime, prin angajarea lor în traversare, prin locuri nepermise si fără a se asigura suficient, demonstrează atât culpa inculpatului cât şi cea a victimelor în producerea evenimentului rutier, între nerespectarea normelor legale instituite în sarcina conducătorilor auto şi a pietonilor pentru buna desfăşurare a circulaţiei pe drumurile publice şi urmarea produsă - moartea celor doua victime existând un evident raport de cauzalitate.
Curtea reţine că judecătoria a concluzionat că, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, în mod corect s-a reţinut în actul de sesizare că, atât inculpatul cât si cele doua victime au contribuit prin conduita lor în trafic, la producerea accidentului: dacă în privinţa inculpatului rezultă că acesta a condus autoturismul cu o viteză situată peste limita legală, în conditiile în care daca ar fi condus cu o viteza inferioara celei maxime legale de 50 km/h putea opri autoturismul pana în locul impactului, încălcând astfel dispoziţiile art. 35 alin. 1, art. 48 şi art. 49 alin.1 din OUG 195/2002, în privinţa celor doua victime, acestea s-au angajat in traversarea străzii prin loc nepermis si fara a se asigura in mod corespunzător, încălcând astfel prevederile art. 72 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002. În aceste condiţii, Curtea reţine că atât inculpatul cât si victimele au încălcat reguli elementare de circulaţie ce instituie obligaţii ce revin conducătorului vehiculului cat si pietonilor, conduita fiecăruia contribuind în egală măsură la producerea impactului, care a avut ca urmare decesul victimelor; în aceste condiţii, în mod judicios judecătoria a reţinut un procent egal de culpă, respectiv 50% pentru inculpatul C.V. şi 50% pentru victimele T.D. şi soţia acestuia T.I., grade de vinovăţie care vor fi menţinute de către instanţa de apel, raportat la amplul probatoriu depus dosarului în faza de urmărire penală, care confirmă justeţea susţinerilor procurorului şi a magistratului fondului, fiind puse în evidenţă de: schiţa locului accidentului şi planşele foto anexe, redate prin suportul CD depus la dosar, rapoartele de constatare medico-legală nr.8754/III/614/2011 din data de 19.12.2011 şi nr. nr.8755/III/615/2011 din data de 17.01.2012 ambele eliberate de IML Cluj-Napoca, declaraţiile martorilor audiaţi in cursul urmăririi penale L.G.I., M.R., M.A., U.O., T.D., P.A., Z.F., precum şi procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală a inculpatului la data de 11.10.2012.
În ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a apreciat că instanţa de fond a avut în vedere, prin coroborare, toate criteriile prevăzute de art.74 C.pen., respectiv atât gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, împrejurările în care aceasta a fost comisă, urmarea produsă, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a solicitat judecarea cauzei în baza art. 3201 C.proc.pen. VCPP, respectiv 375 şi 377 NCPP, limitele de pedeapsă fiind reduse cu o treime.
În funcţie de aceste circumstanţe reale şi personale, de atitudinea inculpatului avută pe parcursul procesului, de gradul de culpă în comiterea infracţiunii, de cooperarea cu organele judiciare, în mod corect a determinat judecătoria să-i aplice o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a acesteia.
Tot astfel, în ce priveşte modalitatea de executare, judecătoria a apreciat în mod corect că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia prin privare de libertate, astfel încât în mod judicios s-a dispus suspendarea condiţionată a executării sancţiunii rezultante.
Cu privire la solicitarea apelanţilor de majorare a pedepsei aplicate inculpatului C.V., Curtea în baza propriului examen al cauzei reţine că:
Potrivit art.74 din Codul penal la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi de mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea consecinţelor infracţiunii, motivul săvârşirii faptei şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul este cetăţean modovean, din Chişinău, este în vârstă de 48 de ani, nu posedă antecedente penale, era angajat în muncă la data comiterii accidentului, a regretat şi a manifestat sinceritate raportat la fapta comisă şi a avut un procent de 50 % în evenimentul rutier, condiţii ce nu impun un plus de severitate pedepsei aplicate de către instanţa de fond şi nici schimbarea modalităţii de executare a acesteia.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Modul de producere al accidentului de circulaţie reprezintă un element care nu poate fi omis şi care trebuie bine evaluat de către instanţa de apel, în alegerea pedepsei.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală.
Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.74 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi inculpatului.
Faptele sunt neîndoielnic grave, dar sunt comise din culpă, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ţine seama că acţiunea inculpatului a fost generată doar în proporţie de 50% ca efect al propriei vinovăţii, neputând fi omisă împrejurarea că infracţiunile au fost generate şi de conduita culpabilă a victimelor decedate de 50%, astfel că resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului este posibilă şi prin suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată de instanţa de fond.
Pentru motivele ce preced, apare ca judicioasă concluzia menţinerii pedepsei acordate de judecătorie, apreciată ca îndestulătoare pentru reeducarea celui în cauză şi faţă de exigenţele prevenţiei generale.
Nu este fondată solicitarea părţilor civile de a se aplica în speţă prevederile art. 36, 37 din Ordinul nr. 5/17 mai 2010 a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, întrucât acest ordin a intrat în vigoare la 25 mai 2010, dar a fost abrogat de art. 1 din Ordinul nr. 14/29 noiembrie 2011, care a intrat în vigoare la 6.12.2011. Potrivit art. 1 alin.3 din Ordinul nr. 14/29.11.2011, pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule se prevede că „la data intrării în vigoare respectiv
6.12.2011 a prezentului ordin, se abrogă ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.5/2010 din 25 mai 2010”. Pe cale de consecinţă, Ordinul nr.5/2010 este abrogat din 6.12.2011.
Mai mult, chiar dacă însă Ordinul nr.5/2010 ar fi în vigoare, prevederile art. 36 şi 37 ale sale, nu pot fi aplicate, deoarece la data când s-a cerut acest lucru în faţa instanţei de fond, hotărârea judecătorească nu era definitivă, nici sub aspect penal şi nici sub aspect civil. Textul art. 36 din Ordinul nr.5/2010 prevede că „despăgubirea se plăteşte de către asigurător cu penalizările aferente pentru fiecare zi de întârziere, în termen de 10 zile de la data existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, cu privire la despăgubirile pe care este obligat să le achite”. Ori, prezenta decizie a rămas definitivă doar la 23 aprilie 2014, dată de la care începe să curgă termenul de 10 zile în care asigurătorul este obligat să onoreze pretenţiile părţilor civile.
Aşa cum se arată şi în practica constantă a instanţei supreme „stabilirea cuantumului daunelor morale presupune o apreciere, în raport de criterii precum consecinţele negative suferite de victimă în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială”.
Cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor.
Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ uşoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte, această compensaţie materială trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.
În prezenta speţă este vorba de repararea unui prejudiciu de afecţiune invocat de victimele indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, sens în care, s-a dispus şi prin Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr.75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal care statuează expres că „în caz de deces, reparaţia pentru prejudiciul de afecţiune trebuie acordată părinţilor, soţului şi copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparaţia este supusă condiţiei ca aceste persoane să fi avut legături de afecţiune strânse cu victima, în momentul decesului”.
5 7
Despăgubirile solicitate în prezentul dosar şi care sunt considerate întemeiate de către Curte, în cuantumul statuat de judecătorie, au scopul de a alina suferinţa pricinuită copiilor, prin moartea victimelor, de care erau legaţi afectiv.
În prezenta speţă, s-a dovedit mai presus de orice dubiu că părţile civile au suferit o traumă psihică de excepţie, determinată de fapta săvârşită de inculpat, -moartea părinţilor - astfel că daunele morale în cuantumul acordat de instanţa fondului, reprezintă o compensare a prejudiciului afectiv cauzat copiilor, de care victimele erau legate printr-o relaţie afectivă de natură familială. Prin stabilirea daunelor morale în cuantumul acordat de judecătorie, Curtea apreciază că soluţia va fi conformă atât cu interpretarea tradiţională a jurisprudenţei române cât şi cu interpretarea constantă a jurisprudenţei europene.
CEDO reaminteşte că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părţi, determină statul de a pune capăt acelei încălcări şi de a elimina consecinţele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecinţelor acestei încălcări, art.41 din Convenţia Europeană conferă Curţii competenţa de a acorda o reparaţie în favoarea părţii vătămate. Printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunţă în materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din pretinsa încălcare, şi prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor şi a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum şi din alte pagube nemateriale. (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004).
De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincţia între prejudiciul material şi cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună. (cauza Comingersoll împotriva Portugaliei CEDO 2000).
Conform jurisprudenţei Curţii Europene, partea civilă poate obţine rambursarea prejudiciului material şi moral în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum şi caracterul rezonabil al cuantumului. Raportat la vârsta victimelor, de 65 şi 66 de ani, la ocupaţia acestora, la dispariţia lor violentă şi fulgerătoare de lângă copii, la împrejurarea că erau căsătoriţi de o perioadă îndelungată, având o viaţă familială consolidată, se justifică acordarea de daune morale, care în suma stabilită de instanţa de fond, reprezintă o despăgubire echitabilă a părţilor civile, neimpunându-se majorarea acestora.
Aşa fiind, instanţa de apel va stabili în echitate, că sumele acordate cu titlu de daune morale de către judecătorie, vor contribui la justa dezdăunare a părţilor civile. Curtea nu poate omite că accidentul de circulaţie s-a comis din culpa concurentă a inculpatului şi a victimelor, condiţii în care la stabilirea cuantumului daunelor morale s-a avut în vedere acest aspect.
Răspunderea civilă delictuală nu este limitată de posibilităţile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material şi moral cauzat prin fapta săvârşită.
Cu privire la apelul asigurătorului G.A. prin S.C. I.I. B.R.A. S.R.L. BUCUREŞTI.
Drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente „se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei”. După intrarea în vigoare a NCPP, asigurătorul are calitatea de parte responsabilă civilmente.
Conform art.54 alin.4 din Legea 136/1995 modificată, „în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, asiguraţii sunt obligaţi să se apere în proces, iar citarea asiguratorului este obligatorie.” De aici rezultă voinţa legiuitorului de a limita poziţia procesuală a societăţii de asigurare la calitatea sa de asigurător, care îi oferă suficiente posibilităţi de apărare atât în nume propriu, cât şi prin subrogare în drepturile asiguratului.
Din analiza dispoziţiilor legale rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă repararea pagubei bazată pe Codul civil - temei delictual - cu cea contractuală a asiguratorului, bazată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea 136/1995 modificată. Mai mult, potrivit art. 2224 din Noul Cod civil, drepturile terţelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite, în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.
Prin decizia nr.1/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în aplicarea disp. art. 54 alin.4 şi ale art. 57 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările ulterioare, a stabilit că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurator de răspundere civilă.
Curtea consideră că nu se impune diminuarea cuantumului daunelor morale acordate părţilor civile T.E.M., T.S., T.D.D. şi R.X. raportat la dispoziţiile art. 1391 NCC, deoarece despăgubirile acordate de instanţa fondului, prezintă un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă sănătăţii fizice şi psihice a apelanţilor, reflectând gradul de lezare a valorii sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse.
Astfel, în urma constatării că la data producerii accidentului rutier autovehicolul condus de inculpat, avea încheiată o asigurare de răspundere civilă auto RCA la asigurător, s-a dispus introducerea în cauză şi citarea societăţii de asigurări
G.A. prin S.C. I.I. B.R.A. S.R.L. BUCUREŞTI.
Curtea, respectând conţinutul RIL-ului 1/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apreciază că în mod corect Judecătoria Cluj-Napoca a introdus în cauză şi a citat ca asigurător G.A. prin S.C. I.I. B.R.A. S.R.L. BUCURESTI.
În speţa de faţă, a fost obligat inculpatul la dezdăunarea părţilor civile, faţă de culpa sa concurentă cu a victimelor, în proporţie de 50% la săvârşirea accidentului rutier.
Instanţa fondului la stabilirea daunelor morale a avut în vedere vârsta victimelor, ocupaţia acestora, împrejurarea că erau angrenate în activităţi folositoare societăţii, faptul că victimele au fost căsătorite o perioadă îndelungată de timp, relaţii de familie consolidate, din care au rezultat mai mulţi copii, legăturile de profundă afecţiune existente între aceştia, condiţii în care cuantumul daunelor morale fixate, este rezonabil şi va fi menţinut de către Curte.
Dispariţia violentă şi intempestivă a victimelor, a provocat copiilor acestora, traume psihice de excepţie, ale căror consecinţe vor fi vizibile şi în viitor, condiţii în care solicitarea asigurătorului de a se dispune reducerea cuantumului daunelor morale, nu este fondată.
Curtea reţine că daunele morale stabilite trebuie să aibă efecte compensatorii şi nu să constituie amenzi excesive pentru autorii prejudiciilor şi nici venituri nejustificate pentru victimele accidentelor.
Aşa cum se arată în literatura de specialitate „ sumele de bani acordate cu titlu de daune morale, trebuie să poată fi calificate numai ca despăgubiri”.
Existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatului şi prejudiciul nepatrimonial încercat de părţile civile, Curtea apreciază că instanţa de fond a pronunţat o soluţie temeinică, corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern şi exigenţelor art.3 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale astfel că o va menţine, respingând ca nefondate toate apelurile promovate în baza art. 421 pct.1 lit.b NCPP.
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Manasesz Alida, în baza art. 272 alin. 1 NCPP.
Se vor obliga apelanţii să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, în baza art. 275 pct.4 alin.2 NCPP. (Judecător Delia Purice)
| ← Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului de cameră... | Dosar transpus de la camera preliminară în faza de judecată,... → |
|---|
