Contrabandă. NCP. Latura civilă a cauzei.
Comentarii |
|
Soluţionarea legală a cauzei impune obligarea inculpatului la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente debitelor principale neachitate de la data scadenţei şi până la plata efectivă a debitului principal şi nicidecum de la data hotărârii definitive
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia penală nr. 450 din 25 martie 2015
Prin sentinţa penală nr. 16 din 22 ianuarie 2015 pronunţată în dosarul nr. .../1752/2014 a Judecătoriei Jibou, în baza art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (Legea 286/2009) şi art.396 alin.10 Cod penal (Legea nr.286/2009), a fost condamnat inculpatul I.M. ..., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată la pedeapsa de 1 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006 coroborat cu art.67 alin.2 şi art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani, începând de la data de rămânerii definite a prezentei hotărâri, a exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art.66 alin.1 Cod penal:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; k)
dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de
drept public;
Pedeapsa complementară se va executa conform art. 68 Cod penal raportat la art. 30 din Legea nr. 253/2013.
În baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Supravegherea va fi efectuată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În baza art. 93 alin. (1) Cod penal a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va executa următoarele obligaţii:
d) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.
În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei L., judeţul Sălaj pe o perioadă de 60 de zile, conform Legii nr.253/2013.
În baza art. 91 alin. (4) Cod penal s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 95-98 Cod penal.
În baza art. 112 lit. f Cod penal, s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri: 19 pachete de ţigări marca Viceroy a 20 de ţigarete fiecare, ridicate de la inculpat, conform procesului verbal de percheziţie domiciliară din data de 15.04.2014( fila nr.48-49 din dosarul de urmărire penală).
În baza art.19-20 Cod de procedură civilă, cu aplicarea art.23 alin.2 şi 3 Cod de procedură, a fost obligat inculpatul să plătească Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice-ANAF- DGRFP Cluj Napoca, AJFP Sălaj suma de 10150 de lei, la care s-a adăugat dobânzi în cuantum de 0,03% calculat asupra sumei de 10150 de lei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,02% calculat asupra sumei de 10150 de lei, pentru fiecare zi de întârziere, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 272, 274 alin. (1) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, avocat ..., în sumă de 200 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de avocaţi Sălaj şi va rămâne în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj întocmit în Dosarul nr.294/P/2014 a fost trimis în judecată inculpatul I.M. ..., având reşedinţa în comuna L., satul L., ..., judeţul Sălaj, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată, prev. de art. art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006.
În sarcina inculpatului s-a reţinut că în perioada ianuarie 2012-15 aprilie 2014 a deţinut şi comercializat în mod repetat, de la reşedinţa sa din loc, ...
com. L., 864 pachete de ţigări marca Viceroy provenite din contrabandă, a câte 20 de ţigarete fiecare , cauzând un prejudiciu bugetului statului în valoare de 10.150 lei.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei la data de 03.11.2014. Prin Încheierea din data de 04.12.2014 s-a constatat legalitatea sesizării instanţei Si s-a dispus începerea judecăţii.
La termenul de judecată din data de 22.01.2015, inculpatul a declarat că recunoaSte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu Si solicită ca judecata să se desfăşoare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. De asemenea, inculpatul a declarat că este de acord să presteze muncă în folosul comunităţii şi a recunoscut prejudiciul în cuantum de 10150 de lei.
În baza art. 375 alin.1 Cod de procedură penală instanţa a admis cererea inculpatului de a fi judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa de judecată a constatat următoarele:
La data de 07.04.2014, organele de cercetare penala din cadrul Postului de Poliţie L., s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că I.M., domiciliat în Baia Mare, ... jud. Maramureş, dar care locuieşte efectiv in loc. L. ..., com L. jud. Salaj, deţine la reşedinţa sa ţigări de contrabanda de provenienţă Ucraina pe care le comercializează pe raza localităţii L..
În baza mandatului de percheziţie domiciliară nr. 4/P/08.04.2014 emis de Judecătoria Jibou la data de 15.04.2014 a fost efectuată o percheziţie domiciliară la imobilul din com. L., sat L., ..., jud. Sălaj.
Cu aceasta ocazie, soţia inculpatului, I.V. a predat de bună voie 5 pachete de ţigări marca Viceroy, de provenienţă Ucraina, netimbrate corespunzător. Organele de cercetare penală au mai identificat 3 pachete de ţigări de aceeaşi marcă în cămara de alimente, un pachet de ţigări Viceroy a fost găsit într-un sertar al mobilei din camera de lângă bucătărie, iar în podul casei a fost găsit un cartuş cu 10 pachete de ţigări marca Viceroy de provenienţă Ucraina. Fiecare pachet conţinea câte 20 ţigarete.
Toate cele 19 pachete de ţigări au fost ridicate de organele de poliţie, puse într-un sac, sigilate şi etichetate.
În cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că începând cu luna ianuarie 2012 a cumpărat din municipiul Baia Mare de la diferite persoane, ţigări de contrabandă, la preţul de 8 lei pachetul, pentru consum propriu, deoarece este fumător. Inculpatul nu a recunoscut iniţial faptul că a vândut ţigări pe raza localităţii L., ci doar ca a dat mai multe pachete unor persoane, ca recompensă pentru ajutorul dat de acestea inculpatului la munci agricole. Dintre aceste persoane, inculpatul a nominalizat pe martorii C.G., A.B., P.I., A.C..
În cauza au fost audiaţi mai mulţi martori care au declarat ca au cumpărat ţigări de la inculpat.
Martorul A.V. a declarat ca a cumpărat de la inculpatul I.M. doar un pachet de ţigări marca Viceroy, deoarece începând cu luna ianuarie 2012 şi-a cumpărat tot timpul ţigări de la B.M., care locuieşte mai aproape .
Martorul P.I. a declarat ca din luna ianuarie 2012 până aproximativ în luna ianuarie 2014 a cumpărat de la inculpatul I.M.. câte un pachet de ţigări marca Viceroy Red pe săptămână ,la preţul de 10 lei pachetul.
Martorul C.G. a declarat că de la începutul anului 2012 când a aflat că inculpatul I.M. aduce ţigări la un preţ bun, până în data de 14. 04. 2014 a cumpărat câte trei pachete de ţigări marca Viceroy pe săptămână, la preţul de 10 lei. În aceeaşi perioadă, martorul A.B., a cumpărat câte un pachet de ţigări marca Viceroy Red pe
săptămână. Martorul a declarat că uneori a primit pachete de ţigări de la inculpat şi ca recompensa pentru faptul că îl ajuta la munci agricole.
Martorul A.C. a declarat că în perioada ianuarie 2012-februarie 2014 a cumpărat de la I.M. câte un pachet pe săptămână .
Conform procesului verbal întocmit de organele de cercetare penală, în urma efectuării percheziţiei şi din declaraţiile martorilor s-a stabilit că inculpatul I.M. a deţinut şi comercializat în perioada ianuarie 2012-14.04.2014 , în total, 864 pachete de ţigări provenite din contrabandă.
În cauza s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiintifice pentru a se stabili care au fost influenţele fiscale prin sustragerea de la controlul vamal a ţigărilor supuse accizelor care trebuie plasate sub regim vamal, deţinute şi comercializate de inculpatul I.M. în perioada ianuarie 2012-15 aprilie 2014.
Conform raportului de constatare întocmit în cauză de specialiştii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, prejudiciul total cauzat bugetului de stat pe anul 2014 de către inculpatul I.M. prin deţinerea şi comercializarea a 864 pachete de ţigări provenite din contrabandă este de 10.150 lei .
Prejudiciul nu a fost achitat până la acest moment.
Situaţia de fapt reţinută rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză: proces verbal de sesizare din oficiu, declaraţiile date în calitate de suspect şi inculpat, proces verbal de percheziţie domiciliară, declaraţiile martorilor A.V., P.I., A.C., A.B., C.G., proces verbal privind calculul numărului pachetelor de ţigări deţinute şi comercializate de I.M. în perioada ianuarie 2012-14.04.2014, raport de constatare tehnico-ştiinţifică.
În drept, fapta inculpatului I.M., care, în perioada ianuarie 2012-15 aprilie 2014 a deţinut şi comercializat în mod repetat, de la reşedinţa sa din loc, L. ..., com. L., 864 pachete de ţigări marca Viceroy provenite din contrabandă, a câte 20 de ţigarete fiecare , cauzând un prejudiciu bugetului statului în valoare de 10.150 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă în formă continuată, prev. de art.270 alin.3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art.35 alin. 1Cod penal.
La individualizarea pedepsei instanţa a ţinut cont de limitele de pedeapsă stabilite pentru infracţiunea săvârşită, respectiv închisoare de la 2 ani la 7 ani, de beneficiul art.396 alin.10 Cod procedură penală privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a recunoaşterii faptelor de către inculpat, conform art.375 Cod de procedură penală, precum şi de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.74 Cod de procedură penală.
Instanţa a constatat că faptele au fost comise de inculpat pe parcursul a peste 2 ani de zile, dovedindu-se vânzarea a 864 pachete de ţigări, aproximativ un pachet de ţigări pe zi, unor persoane cunoscute.
Cu privire la circumstanţele personale ale inculpatului, s-a constatat că acesta este în vârstă de 63 de ani, este pensionar, căsătorit, fiind la primul conflict cu legea penală.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea corespunde scopurilor pedepsei, reeducarea şi prevenţia.
Ţinând cont şi de recunoaşterea faptelor de către inculpat, precum şi de circumstanţele personale ale acestuia instanţa a aplicat acestuia o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, minimul special prevăzut de lege ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.
Pentru aceste motive, în baza art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (Legea 286/2009) şi art.396 alin.10 Cod penal (Legea nr.286/2009), a fost condamnat inculpatul I.M. ..., fără antecedente penale, pentru
săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată la pedeapsa de 1 ani şi 4 luni închisoare
Ţinând cont de pedeapsa aplicată, precum Si de persoana inculpatului, dar Si de faptul că acesta a acceptat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Supravegherea va fi efectuată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj
În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, instanţa a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va executa următoarele obligaţii:
d) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.
În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei L., judeţul Sălaj pe o perioadă de 60 de zile, conform Legii nr.253/2013.
În baza art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006 coroborat cu art.67 alin.2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani a exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art.66 alin.1 Cod penal:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
În baza art. 91 alin. (4) Cod penal s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 95-98 Cod penal.
În baza art.112 lit.f Cod penal, s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri: 19 pachete de ţigări marca Viceroy a 20 de ţigarete fiecare, ridicate de la inculpat, conform procesului verbal de percheziţie domiciliară din data de 15.04.2014( fila nr.48-49 din dosarul de urmărire penală).
În baza art.19-20 Cod de procedură civilă, cu aplicarea art.23 alin.2 şi 3 Cod de procedură, instanţa a obligat pe inculpatul să plătească Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice -ANAF- DGRFP Cluj Napoca, AJFP Sălaj suma de 10150 de lei, la care s-au adăugat dobânzi în cuantum de 0,03% calculat asupra sumei de 10150 de lei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,02% calculat asupra sumei de 10150 de lei, pentru fiecare zi de întârziere, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 272, 274 alin. (1) Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, avocat Gavriş I. Darie, în sumă de 200 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de avocaţi Sălaj şi a rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă STATUL ROMÂN prin ANAF- ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SĂLAJ, care a solicitat obligarea inculpatului I.M. la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente debitelor principale neachitate, în sumă de 10150 lei, care trebuie calculate potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, de la data scadenţei şi până la plata efectivă a debitului principal, fiind ignorate dispoziţiile art. 119, 120 şi 1201Cod procedură fiscală.
Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Potrivit dispoziţiilor art. 119, 120 şi 1201Cod procedură fiscală, obligarea inculpatului la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente debitelor principale neachitate în sumă de 10150 lei, calculate conform textului de mai sus, se efectuează de la data scadenţei şi până la plata efectivă a debitului principal şi nicidecum de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Verificând hotărârea apelată se constată că sub acest aspect, aceasta este nelegală urmând ca, prin admiterea apelului părţii civile, acest aspect să fie îndreptat, conform celor ce preced.
Aşa fiind, în baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p.va admite apelul declarat de partea civilă Statul Român prin ANAF-AJFP Sălaj împotriva sentinţei penale nr.16/22.01.2015 a Judecătoriei Jibou pe care o va desfiinţa doar cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei ,respectiv greşita obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile ce reprezintă dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente debitelor neachitate în sumă de 10.150 lei către partea civilă începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: va obliga pe inculpatul I.M. ( cu datele personale ), la plata debitului în sumă de 10.150 lei la care se vor adăuga majorări şi penalităţi de întârziere începând cu data scadenţei debitului conform art.119 rap. la art.120 şi 120 indice 1 din Codul de procedură fiscală republicat şi până la data stingerii debitului către partea civilă.
Se vor menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. (Judecător Delia
Purice)
← Uciderea din culpă a victimei pe marcajul pietonal. NCP.... | Evaziune fiscală prev. de art. 6 din Legea nr. 86/2006 → |
---|