Infracțiuni cu carduri bancare. Decizia penală nr. 118/2013.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.118/A/2013

Ședința publică din 3 iunie 2013

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE

: M.

Ș., judecător

JUDECĂTORI

: M.

B.

GREFIER

: M.

B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C. reprezentat prin PROCUROR: DORU DOBOCAN

S-au luat spre examinare apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă

I.C.C.J. - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sălaj și inculpații B. N. D., M. (fost I. ) I. N., S. M., K. P. A., S. R. R. A., B. S., C. N.

, N. E.R. M., M. G.Georghe L., D. R. E. și F. M. I. împotriva sentinței penale nr.39 din 30 mai 2012 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr._, inculpații fiind trimiși în judecată astfel :

    inculpatul S. M. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 42 alin.1 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.; art.42 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.24 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.24 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art. 27 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art. 7 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art.9 din Legea nr.39/2003; totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.

    inculpatul S. R. R. A. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.42 alin.1 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.42 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.24 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.24 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.27 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art. 7 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art.9 din Legea nr.39/2003; totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.

    inculpatul F. M. - I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.24 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.27 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art. 7 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art.9 din Legea nr.39/2003; totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.

    inculpatul M. G. L. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.42 alin.1 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.42 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art. 41 alin.2 C.p.; art.24 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p; art.27 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art. 7 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art.9 din Legea nr.39/2003; totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.

    inculpatul B. N. - D. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.42 alin.1 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art.41 alin.2 C.p. și a art.37 lit. a C.p.; art.42 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art.41 alin.2 C.p. și a art.37 lit. a C.p.; art.24 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p. și a art.37 lit. a C.p.; art.24 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p. și a art.37 lit. a) C.p.; art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p. și a art.37 lit. a C.p.; art.27 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p. și a art.37 lit. a C.p.; art. 7 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art.9 din Legea nr.39/2003 și a art.37 lit. a C.p.; totul cu aplicarea art.33 lit. a C.p.,

    inculpatul C. N. N. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.42 alin.1 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.42 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art.24 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.24 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p; art.27 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art. 7 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art.9 din Legea nr.39/2003, totul cu aplic.art.33 lit. a C.pen.

    inculpatul D. R. - E. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.42 alin.1 din Legea nr.161/2003, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art.42 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.24 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art.24 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.27 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art.7 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.9 din Legea nr.39/2003; totul cu aplicarea art.33 lit. a C.p.

    inculpatul N. R. - M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.42 alin.1 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art.41 alin.2 C.p.; art.42 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art.24 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art.7 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.9 din Legea nr.39/2003; totul cu aplicarea art.33 lit. a C.p.

    inculpatul K. P. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.42 alin.1 din Legea nr.161/2003, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art.42 alin.2 din Legea nr.161/2003, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art.24 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art.24 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art.25 din Legea nr.365/2002; art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p; art.27 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; art. 8 din Legea nr.39/2003 cu referire la art.323 C.p., totul cu aplicarea art.33 lit. a C.p.,

    inculpatul M. (fost I. ) I. N., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.24 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p., art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p., art.27 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p., art.7 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art.9 din Legea nr.39/2003, cu aplic.art.33 lit. a C.p.

    inculpatul B. S., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.24 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p., art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p., art.27 alin.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.p., art.7 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art.9 din Legea nr.39/2003, totul cu aplic. art.33 lit. a C.p.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 mai 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 39 din 30 mai 2012 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Sălaj în baza art.334 C.p.p., s-au admis în parte cererile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților B. N.

- D., C. N. N., D. R. - E., N. R. - M., S. M., S. R. R.

A., L. I., M. G. L., M. A., K. P. - A., (fost I. ) I.

    N. și B. S., din infracțiunile prev. de art. 42 al. 1 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., art. 42 al. 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. în infracțiunea prev. de art. art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., respectiv din infracțiunile prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 42 al. 1 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., art. 26 C.p. rap. la art. 42 al. 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. în infracțiunea prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. pentru inculpatul M. (fost I. ) I. - N. . Respinge cererile privind schimbarea încadrării juridice a celorlalte fapte reținute în sarcina inculpaților.

    1.În baza art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2

    C.p. și a art. 37 lit. a) C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit. b), C.p.,art. 76 al.1 lit.e) C.p., a fost condamnat inculpatul B. N. D. , fiul lui

    I. și D. E., născut la data de_, în O., jud. Bihor, domiciliat în

    , b-dul D. nr.6,bl.B51,ap.50, jud. Bihor, cu reședința în O., str. Constantin M., nr.26,jud. Bihor, CNP 1., la pedeapsa de:

    - 3 (trei) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de accesare, fără drept, de sisteme informatice, folosind aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor, cu intenția de a obține date de identificare ale utilizatorilor de carduri

      clienți ai unor bănci.

      În baza art. 24 al. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. și a art. 37 lit. a) C.p. cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit. b) C.p.,art. 76 al.1 lit.d) C.p., a fost condamnat inculpatul B. N. D. la pedeapsa de :

        1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de falsificare de instrumente de plată electronice, prin obținerea neautorizată de date de identificare și înscrierea acestor date pe banda magnetică a unor instrumente de plată electronice.

        În baza art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. și a art. 37 lit. a) C.p. cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit. b) C.p.,art. 76 al.1 lit.d) C.p., a fost condamnat inculpatul B. N. D. la pedeapsa de :

        1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane și de deținere în locuință de astfel de instrumente de plată ,în vederea punerii lor în circulație.

        În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și a art. 37 lit. a) C.p. cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit. b) C.p.,art. 76 al.1 lit.e) C.p., a condamnat inculpatul B. N. D. la pedeapsa de

        :

        7 (șapte) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

        În baza art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și a art. 37 lit. a) C.p. , cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit.b) C.p.,art. 76 al.1 lit.e) C.p., a condamnat pe inculpatul B. N. D. la pedeapsa de :

        7 (șapte) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

        În baza art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003 și a art. 37 lit. a) C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit. b), c) C.p.,art. 76 al.1 lit.d) C.p., a fost condamnat inculpatul B. N. D. la pedeapsa de :

        1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

        În baza art.33 lit. a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

        În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art.83 alin.1 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1023/_ a Judecătoriei O., definitivă la data_ prin neapelare, pedeapsă pe care a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, cu privare de libertate.

        În baza art.88 Cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive, de la_, la_ .

        În baza art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit. b) C.p.,art. 76 al.1 lit.e) C.p., a fost condamnat inculpatul C. N. N. , fiul lui I. și N. E., născut la data de_, în O., jud.Bihor, domiciliat în O. ,str. Dobreștilor, nr.3,bl.PB 58,ap.1, jud.Bihor, CNP 1., la pedeapsa de:

        3 (trei) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de accesare, fără drept, de sisteme informatice, folosind aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor, cu intenția de a obține date de identificare ale utilizatorilor de carduri

      clienți ai unor bănci.

      În baza art. 24 al. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit. b) C.p.,art. 76 al.1 lit.d) C.p., a fost condamnat inculpatul C. N. N. la pedeapsa de :

        1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de falsificare de instrumente de plată electronice, prin obținerea neautorizată de date de identificare și înscrierea acestor date pe banda magnetică a unor instrumente de plată electronice.

        În baza art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit. b) C.p.,art. 76 al.1 lit.d) C.p., a fost condamnat inculpatul C. N. N. la pedeapsa de :

        1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau deținere în locuință de astfel de instrumente de plată

        ,în vederea punerii lor în circulație.

        În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.,cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit. b) C.p.,art. 76 al.1 lit.e) C.p., a fost condamnat inculpatul C. N. N. la pedeapsa de :

        7 (șapte) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

        În baza art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit.b)C.p.,art. 76 al.1 lit.e) C.p., a condamnat inculpatul C. N. N. la pedeapsa de:

        7 (șapte) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

        În baza art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003 , cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit. b) C.p.,art. 76 al.1 lit.d) C.p., a condamnat pe inculpatul C. N. N. la pedeapsa de :

        1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

        În baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

        S-a constatat că inculpatul C. N. N. se află în executarea unei pedepse neprivative de libertate de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, aplicată prin sentința penală nr.1383/2010 a Judecătoriei O., definitivă prin Decizia penală nr.764/R/_ a Curții de A. O. .

        În baza art.865alin.1 Cod penal, s-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei închisorii de 3 ani, aplicată prin sentința penală nr.1383/2010 a Judecătoriei O. .

        S-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar și cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.1383/2010 a Judecătoriei O. sunt concurente.

        În baza art.33 lit.a) raportat la art.34 alin.1 lit.b), au fost contopite pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare aplicată prin prezenta, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1383/2010 a Judecătoriei O., rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 Cod penal rap. la art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe o durată de 5 ani după terminarea executării pedepsei principale(dispusă prin sentința penală nr.1383/2010 a Judecătoriei O. ).

        În baza art.861Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului C. N. N. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 862Cod penal și care se calculează potrivit dispozițiilor art.865alin.2 Cod penal, respectiv de la data de_ .

        S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

        În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

        să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor;

        să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

        să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

        să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

        În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

        În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

        În baza art.88 Cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive, de la_, la_ .

        În baza art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul D. R. E. , fiul lui

        V. E. și M., născut la data de_ în O., jud. Bihor, domiciliat în O.

        , b-dul D. ,nr.55, bl.AN-48,et.V,ap.20,jud.Bihor, CNP 1., la pedeapsa de:

        - 4 (patru) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de accesare, fără drept, de sisteme informatice, folosind aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor, cu intenția de a obține date de identificare ale utilizatorilor de carduri

      clienți ai unor bănci.

      În baza art. 24 al. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul D. R. E. la pedeapsa de :

        2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de falsificare de instrumente de plată electronice, prin obținerea neautorizată de date de identificare și înscrierea acestor date pe banda magnetică a unor instrumente de plată electronice.

        În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002, art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

        În baza art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul D. R. E. la pedeapsa de :

        - 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau deținere în locuință de astfel de instrumente de plată ,în vederea punerii lor în circulație.

        În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002, art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

        În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.,cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul D. R. E. la pedeapsa de :

          8 (opt) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

          În baza art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul D. R. E. la pedeapsa de:

          8 (opt) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

          În baza art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003, cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul D. R. E. la pedeapsa de :

          2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

          În baza art.7 din Legea nr. 39/2003,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

          În baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 Cod penal rap. la art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale.

          În baza art.861Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului D. R. E. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 862Cod penal.

          S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

          În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

          să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor;

          să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

          să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

          să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

          În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

          În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

          În baza art.88 Cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive, de la_, la_ .

          În baza art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul N. R. M. , fiul lui E. și D., născut la data de_, în O., jud.Bihor, domiciliat în O., str. Grigore Erofte, nr.18,bl.D94,ap.1, jud.Bihor, CNP 1., la pedeapsa de:

          4 (patru) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de accesare, fără drept, de sisteme informatice, folosind aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor, cu intenția de a obține date de identificare ale utilizatorilor de carduri

      clienți ai unor bănci.

      În baza art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul N. R. M. la pedeapsa de :

        2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor

        persoane sau deținere în locuință de astfel de instrumente de plată ,în vederea punerii lor în circulație.

        În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002, art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

        În baza art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003, cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit. c) C.p.,art. 76 al.1 lit.d) C.p., a fost condamnat inculpatul N. R. M. la pedeapsa de :

          2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

          În baza art.7 din Legea nr. 39/2003,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

          În baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 Cod penal rap. la art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale.

          În baza art.861Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului N. R. M. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 862Cod penal.

          S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

          În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

          să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor;

          să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

          să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

          să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

          În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

          În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

          În baza art.88 Cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive, de la_, la_ .

          În baza art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul S. M. , fiul lui - și V. V., născut la data de_, în S. M., jud. S. M., domiciliat în T. ,nr.169, jud. S. M.

          ,,cu reședința în S. M. ,A. T. nr.4,bl.27,ap.24,jud. S. M., CNP1850710303936, la pedeapsa de:

          6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de accesare, fără drept, de sisteme informatice, folosind aparatură de citire a benzii magnetice a

        cardurilor, cu intenția de a obține date de identificare ale utilizatorilor de carduri

      clienți ai unor bănci.

      În baza art. 24 al. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul S. M. la pedeapsa de :

        3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de falsificare de instrumente de plată electronice, prin obținerea neautorizată de date de identificare și înscrierea acestor date pe banda magnetică a unor instrumente de plată electronice.

        În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

        În baza art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., a condamnat inculpatul S. M. la pedeapsa de :

        3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau deținere în locuință de astfel de instrumente de plată ,în vederea punerii lor în circulație.

        În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002, art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

        În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul S. M. la pedeapsa de :

        1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

        În baza art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul S. M. la pedeapsa de:

        1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

        În baza art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr.

        39/2003, a fost condamnat inculpatul S. M. la pedeapsa de :

        2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

        În baza art.7 din Legea nr. 39/2003,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

        În baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ( trei ) ani închisoare cu executare în regim de detenție. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 Cod penal rap. la art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

        În baza art.88 Cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive, de la_ la_ .

        În baza art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul S. R. R. A. , fiul lui R. A. și

        , născut la data de_, în S. M., jud. S. M., domiciliat în S. M., str. Costache N. nr.7, jud. S. M. ,cu reședințele în O., P. 1 D. 1918,bl.

        17/A,ap.26, jud.Bihor și S. M. ,C. Nou,bl. C27,ap.8,jud. S. M., CNP 1.

        , la pedeapsa de:

          6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de accesare, fără drept, de sisteme informatice, folosind aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor, cu intenția de a obține date de identificare ale utilizatorilor de carduri - clienți ai unor bănci.

          În baza art. 24 al. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul S. R. R. A. la pedeapsa de :

          3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de falsificare de instrumente de plată electronice, prin obținerea neautorizată de date de identificare și înscrierea acestor date pe banda magnetică a unor instrumente de plată electronice.

          În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

          În baza art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul S. R. R. A. la pedeapsa de :

          3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau deținere în locuință de astfel de instrumente de plată ,în vederea punerii lor în circulație.

          În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002, art. 65 Cod penal, s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

          În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul S. R. R. A. la pedeapsa de :

          1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

          În baza art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul S. R. R. A. la pedeapsa de:

          1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

          În baza art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr.

          39/2003, a fost condamnat inculpatul S. R. R. A. la pedeapsa de :

          2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de aderare la un de grup infracțional organizat.

          În baza art.7 din Legea nr. 39/2003,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

          În baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului S. R. R. A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ( trei ) ani închisoare cu executare în regim de detenție. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 Cod penal rap. la art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

          În baza art.88 Cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive, de la_ la_ .

        În baza art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul L. I. , fiul lui V. și C., născut la data de_, în B., jud. B., domiciliat în com. Cobrasca,sat. B., jud.B., CNP 1., la pedeapsa de:

          4 (patru) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de accesare, fără drept, de sisteme informatice, folosind aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor, cu intenția de a obține date de identificare ale utilizatorilor de carduri

    clienți ai unor bănci.

    În baza art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul L. I. la pedeapsa de:

      2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau deținere în locuință de astfel de instrumente de plată ,în vederea punerii lor în circulație.

      În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002, art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

      În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.,cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul L. I. la pedeapsa de :

      8 (opt) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

      În baza art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul L. I. la pedeapsa de:

      8 (opt) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

      În baza art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003, cu aplic art. 3201C.p.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit. c) C.p.,art. 76 al.1 lit.d) C.p., a fost condamnat inculpatul L. I. la pedeapsa de :

      2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

      În baza art.7 din Legea nr. 39/2003,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

      În baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și aplică inculpatului L. I. pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 Cod penal rap. la art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale.

      În baza art.861Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului L. I. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 862Cod penal .

      S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău.

      În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare,a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

      să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău;

      să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

      să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

      să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

      În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

      În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

      În baza art.88 Cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive,_ la_ .

      În baza art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul F. M. I. , fiul lui N. și V., născut la data de_ în B., jud. B., domiciliat în B. ,str. A. R. ,nr.29,sc.Bap.11, jud.B., CNP 1., la pedeapsa de :

      4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau deținere în locuință de astfel de instrumente de plată ,în vederea punerii lor în circulație.

      În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002, art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

      În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul F. M. I. la pedeapsa de :

      2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

      În baza art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul F. M. I. la pedeapsa de:

      2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

      În baza art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr.

      39/2003, a fost condamnat inculpatul F. M. I. la pedeapsa de :

      4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de aderare la un de grup infracțional organizat.

      În baza art.7 din Legea nr. 39/2003,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

      În baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și aplică inculpatului F. M. I. pedeapsa cea mai grea, de 4 ( patru ) ani închisoare cu executare în regim de detenție. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 Cod penal rap. la art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului

      drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

      În baza art.88 Cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive, de la de la_ la_ .

      S-a constatat că prin încheierea penală nr.42/_ a Tribunalului Sălaj, față de inculpatul F. M. I. s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar, iar prin încheierea penală nr.23/_ a Tribunalului Sălaj, s-a dispus revocarea măsurii și arestarea preventivă în lipsă, inculpatul nefiind încarcerat până în prezent.

      În baza art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul M. G. L. , fiul lui G. și M., născut la data de_, în G., jud. G. ,domiciliat în G. ,str. C.

      ,nr.20A,bl.B,sc.1,ap.8, jud. G., CNP 1., la pedeapsa de:

      6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de accesare, fără drept, de sisteme informatice, folosind aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor, cu intenția de a obține date de identificare ale utilizatorilor de carduri

    clienți ai unor bănci.

    În baza art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul M. G. L. la pedeapsa de :

      3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau deținere în locuință de astfel de instrumente de plată ,în vederea punerii lor în circulație.

      În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002, art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

      În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., a condamnat inculpatul M. G. L. la pedeapsa de :

      1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

      În baza art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., a condamnat inculpatul M. G. L. la pedeapsa de:

      1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

      În baza art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr.

      39/2003, au condamnat inculpatul M. G. L. la pedeapsa de:

      2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

      În baza art.7 din Legea nr. 39/2003,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

      În baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului M. G. L. pedeapsa cea mai grea, de 3 ( trei ) ani închisoare cu executare în regim de detenție. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 Cod penal rap. la art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

      În baza art.88 Cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive, de la_ la_ .

      În baza art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. A. , fiul lui

      și O., născut la data de_, în B., jud. B. domiciliat în C.

      ,str.D. ,nr.6,jud.C., cu reședința în C., str. Constantin Brâncuși nr. 61,bl.2,sc. C,ap.29, jud. C., CNP 1., la pedeapsa de:

        4 (patru) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de accesare, fără drept, de sisteme informatice, folosind aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor, cu intenția de a obține date de identificare ale utilizatorilor de carduri

    clienți ai unor bănci.

    În baza art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. A. la pedeapsa de :

      2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau deținere în locuință de astfel de instrumente de plată ,în vederea punerii lor în circulație.

      În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002, art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

      În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.,cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. A. la pedeapsa de :

      8 (opt) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

      În baza art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. A. la pedeapsa de:

      8 (opt) luni închisoare închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

      În baza art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003 , cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. A. la pedeapsa de :

      2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

      În baza art.7 din Legea nr. 39/2003,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

      În baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și aplică inculpatului M. A. pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 Cod penal rap. la art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale.

      În baza art.861Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului M. A. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 862Cod penal.

      S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

      În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

      să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

      să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

      să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

      să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

      În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

      În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

      În baza art.88 Cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive,_ la_ .

      În baza art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul K. Patrik A., fiul lui A. și D. M., născut la data de_, în S. M., jud. S. M., domiciliat în S. M. ,str. Z.

      ,bl.Z25,ap.5, jud., CNP 1., la pedeapsa de:

      6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de accesare, fără drept, de sisteme informatice, folosind aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor, cu intenția de a obține date de identificare ale utilizatorilor de carduri

    clienți ai unor bănci.

    În baza art. 24 al. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul K. Patrik A. la pedeapsa de :

      3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de falsificare de instrumente de plată electronice, prin obținerea neautorizată de date de identificare și înscrierea acestor date pe banda magnetică a unor instrumente de plată electronice.

      În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

      În baza art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul K. Patrik A. la pedeapsa de :

      3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau deținere în locuință de astfel de instrumente de plată ,în vederea punerii lor în circulație.

      În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002, art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

      În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul K. Patrik A. la pedeapsa de :

      1 ( un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

      În baza art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul K. Patrik A. la pedeapsa de:

      1 (un)an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

      În baza art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr.

      39/2003, a fost condamnat inculpatul K. Patrik A. la pedeapsa de :

      3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

În baza art.7 din Legea nr. 39/2003,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

În baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și aplică inculpatului K. Patrik A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ( trei ) ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 Cod penal rap. la art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

S/a constatat că infracțiunile din prezenta cauză au fost comise înainte de pronunțarea sentinței penale nr. 5/_ (dosar nr._ al Tribunalului Sălaj), definitivă prin decizia penală nr. 49/_ a Curții de A. C. .

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar sunt concurente cu cele pentru care K. Patrik A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 5/_ a Tribunalului Sălaj.

În baza art.36 alin.1 Cod penal raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedeapsa aplicată prin prezenta, de 3 ani și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 5/_ a Tribunalului Sălaj, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 luni închisoare, cu privare de libertate.

S-a constatat că inculpatul nu a fost arestat în prezenta cauză și că, urmare a pronunțării sentinței penale nr. 5/_ a Tribunalului Sălaj, K. Patrik A. a executat pedeapsa în perioada_ -_, fiind liberat condiționat, cu un rest neexecutat de 401 zile.

În baza art. 36 al.3 C.p., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată ca urmare a pronunțării sentinței penale nr. 5/_ a Tribunalului Sălaj, de la_ la_ .

În baza art. 24 al. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. A. G. , fiul lui

și L., născut la data de_ în O. ,jud.Bihor, domiciliat în O., str.Z. ,nr.1,bl. X1,sc.B,ap.39,jud.Bihor, CNP 1., la pedeapsa de :

    2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau deținere în locuință de astfel de instrumente de plată ,în vederea punerii lor în circulație.

    În baza art. 24 din Legea nr. 365/2002, art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

    În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.,cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. A. G. la pedeapsa de:

    8 (opt) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

    În baza art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., cu aplic art. 3201C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. A. G. la pedeapsa de:

    8 (opt) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

    În baza art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003, cu aplic art. 3201C.p.p a fost condamnat inculpatul M. A. G. la pedeapsa de :

    2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

    În baza art.7 din Legea nr. 39/2003,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

    În baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului M. A. G. pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

    În baza art.861Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului M. A. G. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 862Cod penal.

    S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

    În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

    să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor;

    să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

    să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

    să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

    În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

    În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

    S-a constatat că inculpatul nu a fost arestat în prezenta cauză.

În baza art. 26 C.p. rap. la art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p a fost condamnat inculpatul M. (fost I. )I. N., fiul lui V. și V., născut la data de_, în B., jud. B., domiciliat în B.

,str. M. ,nr.53,sc.B,ap.11, jud. B., CNP 1., la pedeapsa de:

    6 ( șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la accesarea, fără drept, de sisteme informatice, folosind aparatură de citire a benzii

    magnetice a cardurilor, cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor de carduri - clienți ai unor bănci.

    În baza art.25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul M. (fost I. )I. N. la pedeapsa de:

    1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fabricare de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică.

    În baza art.26 C.p. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul M. (fost I. )I. N. la pedeapsa de :

    1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

    În baza art.26 C.p. rap. la art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul M. (fost I. )I. N. la pedeapsa de:

    1(un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

    În baza art.7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul M. (fost I. )I. N. la pedeapsa de :

    5 (cinci) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat.

În baza art.7 din Legea nr. 39/2003,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

În baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului M. (fost I. )I. N. pedeapsa cea mai grea, de 5 ( cinci ) ani închisoare cu executare în regim de detenție. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 Cod penal rap. la art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive, de la_ la_ .

În baza art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 al. 2

și art. 37 lit. b) C.p., a fost condamnat inculpatul B. S. , fiul lui V. și S., născut la data de_, în G., jud. G., domiciliat în G. ,str. 1 D. 1918,bl. S-8,sc.5,ap.114, jud. G., CNP 1., la pedeapsa de:

    6 ( șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de accesare, fără drept, de sisteme informatice, folosind aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor, cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor de carduri - clienți ai unor bănci.

    În baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 37 lit. b) C.p., a fost condamnat inculpatul B. S. la pedeapsa de :

    1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv.

    În baza art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 37 lit. b) C.p., a fost condamnat inculpatul B. S. la pedeapsa de:

    1 (un)an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

    În baza art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. b) C.p.,a fost condamnat inculpatul B. S. la pedeapsa de :

    5 (cinci) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

    În baza art.7 din Legea nr. 39/2003,art. 65 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

    În baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 lit.b) Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite și aplică inculpatului B. S. pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare cu executare în regim de detenție. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 Cod penal rap. la art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale.

    În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

    În baza art.88 Cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive, de la_ la_ .

    În baza art.71 alin.1 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

    În baza art. 118 lit. b) C.pen., s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri folosite de inculpați la săvârșirea infracțiunilor:

    De la inculpatul M. A. :

    Un calculator cu carcasa de culoare gri în care a fost identificat un hard disk, marca Western Digital capacitate 160 Gb seria WCANMC332215;

    Un stick de memorie capacitate 2 Gb de culoare neagră inscripționat

    "LBD"; cu seria C082001801380;

    Un stick de memorie marca Kingmax capacitate 1 Gb cu seria 08050110-

Y0;

Trei pagini pe care sunt menționate detaliile tehnice a unei Micro

Telecameră CMOS B/W Con Ottica PIN-HOLE (cod.FR220P);

    Două ambalaje de carton de culoare albă inscripționate "FR220P Telecameră Ultraminiatură"; ;

    Un număr de 69 CD-uri și DVD-uri;

    Un telefon marca LG cu seria SBPP0013002SPBDC051027;

    Un telefon marca Nokia cu IMEI:_ 52/8;

    Un telefon marca Nokia 6300 cu IMEI:_ 72/0;

    Un telefon marca Nokia 1110i cu IMEI:_ 96/2;

    Un telefon marca Vodafone cu IMEI: 357306011208436;

    Un Ipod capacitate de 80 Gb seria: 8K741W5ZY5N;

    Un mp3 marca Sony cu seria 6000356;

    Două cartele SIM Vodafone cu seriile: 7., 7. ;

    Trei cartele SIM Orange cu seriile: 0805300050333P04G6, 0707110074786P04G10 și o cartelă căreia nu i se poate citi seria ;

    Trei cartele SIM Ortel Mobile cu seriile: 33990123S01, 918272769162SJ, 917402767229OT;

    O cartelă SIM TMF cu seria 8932030070036379025;

    O cartelă SIM Cosmote cu seria 8940030607715296641;

    O cartelă SIM mo6i cu seria 38101050601453299;

    Un card de memorie marca Nokia cu seria MC2_ Y;

    Un card de memorie cu capacitatea de 64 Mb în carcasă de culoare neagră;

    Un card de memorie cu seria 396645923(07);

    Un card de memorie de 128 mb cu seria_ H;

    Un dispozitiv electronic artizanal;

    Un CD inscripționat MSR 206;

    O cartelă telefon BASE cu seria 1. ;

    Un număr de 13 card-uri blank;

    Un card blank inscripționat cu cifra "7";;

    Un card blank inscripționat "0726";;

    Un card blank inscripționat "2";;

    Un card blank inscripționat "1";;

    Un card blank inscripționat "2467";;

    Un card blank inscripționat "8964";, "6968";;

    Un card blank inscripționat "5";;

    Un card blank inscripționat "1208";;

    Un card blank inscripționat "0631";;

    Un card blank inscripționat "4";;

    Un card blank inscripționat "6202";, "3348";;

    Un card blank inscripționat "3779";;

    Un card blank inscripționat "4586";, "8546";;

    Un card blank inscripționat "5037";;

    Un card blank inscripționat "1225/1125";;

    Un card blank inscripționat "0643";;

    Un card blank inscripționat "3";;

    Un card blank inscripționat "4872";, "7441";, "7541";;

    Un card blank inscripționat "5821";, "3348";;

    Un card blank inscripționat "6907";, "6402";;

    Un card blank inscripționat "_ ";;

    Un card blank inscripționat "6482";;

    Un card blank inscripționat "5679, 5647";;

    Un card Real cu seria 2. ;

    Un card Real cu seria 2. ;

    Un card Real cu seria 2. ;

    - Un card Dunnes cu seria 5045075633511103580;

    Un card POSTBANK pe numele lui M. M. cu nr. 769304432;

    Un card E. pcar cu seria 2. ;

    Un card Cold Stone cu nr._ 9200;

    Un card Real cu seria 2. ;

    Un card Cold Stone cu nr._ 9745;

    Un card blank inscripționat "9425";;

    - Un card Dunnes cu seria 5045075633511260091;

    Un Visa Card emis de Banca T. cu nr._ 1188 pe numele lui B. A. Ion;

    Un card E. pacar cu seria 2. ;

    Un Master Card BRD cu nr._ 8430 emis pe numele Balasa R.

    ;

    Un card BRD inscripționat "6482";;

    Un card Alpha Bank inscripșionat "3557";;

    Un card Real cu seria 2. ;

    Un card Deutsche Bank cu nr. 3170164 emis pe numele lui A. M.

    ;

    Un card acces Golden Tulip inscripționat "_ ";;

    Factura pentru Microtelecamera B/N PIN-HOLE;

De la inculpatul N. R. - M.

    Un laptop Sony Vaio seria 00144-157-414-455 în care a fost identificat

    un hard disk marca Fujitsu capacitate 120 Gb seria NZ1_ 4;

      o unitate de calculator cu carcasă de culoare neagră,fără serie,,Intel Co9re Duo;

      un memory stick King Max capacitate 4 Gb,seria A 0078-U204G- U4IMSMDWG;

      Un card Visa Electron cu numărul_ 7710 emis pe numele lui Fărcaș D. A. ;

      Un card Shell ClubSmart cu seria 2. ;

      O hârtie pe care este scrisă adresa de e-mail Gigibecalovici@yahoo.com cu parola "ASTON MARTIN";;

      Un număr de 8 pagini hârtie pe care se află listate numere de telefon;

      Un formular Raiffeisen Bank în care este menționat ca expeditor R. M.

      ;

      2 formulare de trimitere bani și o copie a unui formular de primire bani

      Western Union;

      o foaie de vărsământ Western Union cu MTCN_ ;

      Un buletin de schimb valutar seria B nr. 6721102;

      o foaie vărsământ Raiffeisen Bank cod doc: 404 30204-04-07;

      o înștiințare și un formular ING;

      un ordin de cumpărare valută1487348;

      o factură și o chitanță emisă pe numele lui N. R. M. ;

      un formular Blue Air emis pe numele lui N. R. M. (3 pagini);

      2 procese verbale predare/primire a cardurilor;

      o hîrtie ce conține un număr de cont la Raiffeisen Bank;

      un formular depunere numerar BRD unde este menționat ca depunător

    R. M. iar ca titular cont SA ;

De la inculpatul S. M. :

    Un calculator cu carcasa de culoare gri în care a fost identificat un hard disk, marca Western Digital capacitate 160 Gb seria WMANM7186690;

    Un numar de 89 CD-uri și DVD-uri;

    Un card Maestro cu seria_ 7080 emis de Raiffeisen Bank;

    Un card MOL seria_ 6456;

    Un card MOL seria_ 3368;

    Un card MOL seria_ 0131;

    Un card MOL seria_ 8565;

    Un card MOL seria_ 2989;

    Un card inscripționat "AVE CHICKEN TINERET CARD";;

-

O hartie inscripționată "_ 7334 S. M. ";;

-

Un biletel de carton inscriptionat "W-2322, Y-0080,_, N-0281,

_

";;

-

Un carton care contine cont IBAN "_ R 0000060006012574;

-

Un memory stick duo adaptor marca SONY;

-

Un carton "minighid PrePay"; inscripționat 0753521429;

-

Un numar de 6 chitante BRD;

-

Un numar de 51 chitante ATM BRD numerotate de la 1-51;

-

O chitanța emisa de BCR nr. 2008031100010415;

    Doua chitante emise de Banca Românească;

    O chitanta Western Union pe numele P. C. ;

    Doua agende de culoare albastra si o agenda de culoare maron;

    Un telefon marca Sony Ericson IMEI: BD30216PZS;

    Un telefon marca Samsung IMEI: 352194016639267;

    Un telefon marca Sagem IMEI: 350798350288556;

    Un telefon marca Huawey U120S: 351667021983094;

    Un telefon marca Nokia 2626 IMEI: 3. 9;

    Un suport cartela SIM Orange PrePay ce avea inscripționat "0755-5.

    ;

De la inculpatul S. R. R. A. :

    Un card Visa Electron_ 1155;

    Un card Visa Electron_ 4718;

    - Un card MOL_ 0982;

    - Un card MOL_ 6095;

    Un card Galeria payback seria 2. ;

    Un memory stick capacitate 2Gb seria 561M5WM2583U21;

    Un memory stick capacitate 512 mb marca Kingston;

    O cartela SIM Orange seria 0403080017944J2;

    O cartela SIM Orange seria 0714222345953P05;

    O cartela SIM Orange seria 0712060176821P04G11;

    Un telefon marca Panasonic IMEI: 354144009645944;

    Un telefon marca LG IMEI: 357446019351638;

    - Un telefon marca nokia_ I: 353672018309574;

    Un numar de 9 CD-uri.

Inculpatul C. N. N. :

    Un card ING cu nr._ 3951;

    Un laptop marca Apacer seria LXABH0C0396490BFFD1601 în care a fost identificat un hard disk marca Samsung, capacitate 160 Gb, seria SOMEJD0Q500600;

    Un card intrare hotel Novotel Paris Est;

    Un tichet avion al companiei Malev eliberat pentru data de 24 martie

2008;

    Un pachet ce conține un card de reincărcare cartela "Ortel MOBILE"; ;

De la inculpatul F. M. - I. :

    Un laptop marca "ACER"; seria LXA380506045003B3BK000 in care a

    fost identificat un hard disk marca Toshiba, capacitate 40 Gb, seria Y4H67186S ;

      Un hard disk extern marca Seagate Baracuda, capacitate 320 Gb seria 5QF2SLZK;

      Un card microSD marca SanDisk de 128 mb;

      Un memory stick marca Kingston capacitate 1 Gb seria CH 1.

      04226-314.A00LF;

      Un memory stick marca Attache capacitate 2Gb seria 0723fyk6990984;

      Un numar de 4 cartele SIM Orange cu seriile: 0805050974831P04, 0805050974849P04, 0703140252583P05,

      0805250256690P05;

      - Un card GSM 333 5439257;

      Un card SIM Orange seria 8944121154232723031;

      Un card SIM Ortel Mobile seria_ 11-0 SJ;

      Un telefon marca Nokia 2600 IMEI: 358398005118555;

      Un telefon marca Nokia 1100 IMEI: 355398005212575

      Un numar de 41 CD-uri și DVD-uri.

De la inculpatul M. G. L. :

    O unitate centrală de culoare albă, fară serie de identificare, în care a fost identificat un hard disk marca Western Digital, capacitate 80 Gb, SN WMAMD5984455;

    Un Laptop marca Toshiba, SN 72360361G, în care a fost identificat un hard disk marca Samsung, capacitate 60 Gb, SN S09XJ10P600091;

    Un Laptop Fujitsu Siemens, SN YK7E166063, în care a fost identificat un harddisk marca Seagate, capacitate 80 Gb, SN 5LY3TDZF;

    Un stick marca Verbatim, de culoare roșie, capacitate 1 Gb;

    Un stick marca Toshiba, culoare gri și negru, capacitate 2 Gb;

    Un încărcător marca Delta Electronic, seria RKW0526080497, cu cablu de alimentare;

    Un încărcător marca Toshiba, seria 0110A0326952G, cu cablu de alimentare;

    Un telefon mobil marca Digi.mobil, de culoare neagră, cu acumulator, serie IMEI 352421022381646, în care a fost identificată o caretelă marca Digi.mobil seria 071025092107A20;

    Un telefon mobil marca Motorola de culoare neagră cu acumulator, seria IMEI 355850015938938, fară cartela;

    Un telefon mobil marca Sony Ericsson de culoare roșu și nergru, cu acumulator, seria C8510TDQ5L, fără cartelă;

    Un telefon mobil marca Sagem my150X de culoare neagră, cu acumulator, seria 355726012965217, cu cartela marca Orange seria 0707170339368P05;

    O cartelă marca Vodafone, seria 7. ;

    O cartelă marca Orange, seria 0403090034210J2;

    Patru suporți optici tip CD/DVD;

    O cartelă telefonică tip "telecarte 50"; cu seria B82714943644648156;

De la inculpatul B. N. - D. :

- Un calculator cu carcasa de gri inchis în care a fost identificat un hard disk marca Maxtor capacitate 250 Gb seria_ 2G;

De la inculpatul L. I. :

    un număr de 5 CD-uri;

    o cartelă SIM Orange cu seria 0711190144865P04G15;

    - Un card de memorie cu seria 0631150 capacitate 32 mb;

    - un telefon mobil marca Nokia 6230i IMEI: 358368005079941.

De la inculpatul M. A. - G. :

- hard-ul marca MAXTOR, seria NAR61HA0, capacitate 40 Gb:

    un suport din material plastic tip carte de credit de culoare alba

De la inculpatul B. S. :

    un telefon mobil marca Nokia cu seria IMEI: 3. aparținând inculpatului .

Văzând prevederile art. 118 lit. b) C.p., s-a respins cererea formulată de N.

R. M., privind restituirea unității centrale și a laptop-ului marca SONY VAIO,model PCG-7Y1M, seria 00144-157-414-455.

S-a constatat că inculpatul C. N. N. a recuperat suma de 1032 euro și 600 lei (echivalentul a 134,56 euro - la un curs valutar oficial de 4,45 lei pentru 1 euro la data plății,_ ) din valoarea prejudiciului creat, iar inculpatul B. N. D. a recuperat suma de 650 euro din valoarea prejudiciului creat.

În baza art. 14 C.p.p, art.346 al. 2 Cod procedură penală, art._ Cod civil, s-a admis acțiunea formulată de E. K. (E. ) și obligă inculpații B.

N. - D.

, C.

N.

N., D.

R.

- E., M.

A., M.

A. G. ,M.

(fost I. ) I.

N.

, S.

M., S.

R.

R. A.

, L. I., M.

G. L. ,

A., M. A. G., F. M. I., în solidar, la plata sumei de 3.

,69 euro către partea civilă.

S-a constatat că sumele obținute de acești inculpați prin săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor servesc la despăgubirea părții civile.

În baza art. 353 al.1și 2 C.p.p. rap. la art. 163 alin.1,2 și 5 C.p.p., s-a menținut sechestrele asiguratorii instituite asupra următoarelor bunuri ale inculpaților:

    autoturism marca OPEL serie motor 19NN1892, capacitate cilindrică 1364 cmc, cu nr. de identificare WOLOTGF488G079028, dobândit la data de _

    , apartinând inculpatului C. N. - N. ;

    autoturism VOLKSWAGEN, serie motor 0., capacitate cilindrică 1896 cmc, cu nr. de identificare WVWZZZ3BZE122851, dobândit la data de_, aparținând inculpatului B. N. - D. ;

    - apartament situat în mun. O., str. Doina, nr. 15, bl. PB-101, ap. 3, jud. Bihor, suprafață utilă 80 mp, valoare de impozitare 184.780,80 RON, dobândit la data de_, aparținând inculpatului B. N. - D. .

    În baza art. 357 pct. 2 lit. e) C.p.p. s-a dispus restituirea unor bunuri asupra cărora s-au instituit măsuri asiguratorii, astfel:

    autoturism BMW, serie motor 33875855, capacitate cilindrică 2993 cmc, cu nr. de identificare WBAGM21010DR62424 dobândit la data de_ aparținând lui P. C. - E., fost Avram, fiul lui Andrzej- Viktor și E., născut la data de_ în mun. G., județul G., domiciliat în com. Cosești, județul Argeș,

    autoturism BMW 525, serie motor 24269898, capacitate cilindrică 2497 cmc, cu nr. de identificare WBASL91010GW62783, dobândit la data de_, aparținând lui P. C. - E. ;

    motocicletă PEUGEOT, serie motor 12701718, capacitate cilindrică 49 cmc, cu nr. de identificare WGAS1BBAA00104878, dobândit la data de_, aparținând inculpatului N. R. M. .

În baza art. 357 lit. f) Cod procedură penală, s-a dispus distrugerea datelor/programelor informatice folosite la comiterea infracțiunilor informatice, identificate în soft-urile ridicate din domiciliile inculpaților,precum și a cardurilor blank ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare.

S-a respins cererea privind scutirea de amenda judiciară aplicată d-lui av.

P. Mircea în data de_ .

S-a constatat că inculpații B. N. - D., C. N. N., D. R. - E. ,

N. R. - M., S. M., S. R. R. A., L. I., M. G. L. ,

M. A., M. A. G. au fost asistați de apărători aleși.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., N. R. - M., S. M., S. R.

R. A., L. I., M. G. L., M. A., M. A. G. ,M.

(fost I. ) I. N. la plata de cheltuieli judiciare în cuantum de câte 6.000 lei. Totodată, au fost obligați inculpații S. M. ,F. M. I., B. S. și K.

- A. la plata de cheltuieli judiciare în cuantum de câte 6400 lei, din care :

    suma de 400 lei, reprezentând onorariu avocațial pentru av.Cobzaș Adela, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul S. M. ,

    suma de 400 lei, reprezentând onorariu avocațial pentru av.Szeker M., apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul F. M. I. ,

    suma de 400 lei, reprezentând onorariu avocațial pentru av.P. A.

    , apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B. S. ,

    suma de 400 lei, reprezentând onorariu avocațial pentru av.P. a A., apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul K. P. - A., au fost avansate din fondul M. ui Justiției către Baroul de Avocați Sălaj.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de _ al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sălaj, dos. nr. 5D/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., N. R. - M., S. M., S. R. R. A.

, L. I., F. M. - I., M. G. L., M. A., precum și punerea în mișcarea a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților K. P. - A. și M. A. - G. .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de_, sub nr._ .

În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-au reținut următoarele: începând cu anul 2007, inculpații B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., N. R. - M., S. M., S. R. R. A., L. I., F. M. - I., M.

G. L., M. A. și învinuiții K. P. - A., M. A. - G., P.

C. - E., Șandra S. - N., Coste I., Brisc V. - Ciprian, B. S., M.

V., C. I. și făptuitorii I. I. - N., U. eanu Ion V. și Nica A., au constituit un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Astfel, aceștia s-au deplasat în mod repetat în Germania, unde montau pe bancomate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și ulterior, inscripționau datele obținute pe carduri blank cu care retrăgeau sume importante de bani din bancomate situate pe teritoriul României, Franței sau Italiei. Este de menționat că aparatura montată pe bancomate era confecționată pentru bancomate tip Wincor Nixdorf, tip CSC 450 respectiv CSC 430 FL respectiv CSC 400.

Aceste fapte s-au derulat pe o perioadă lungă de timp, au avut loc în mod repetat, astfel încât au demonstrat existența unui grup infracțional structurat, în cadrul căruia fiecare membru avea rolul său bine determinat, primind în compensație o cotă parte din sumele de bani obținute în urma desfășurării activităților infracționale.

Grupul infracțional avea o structură de tip piramidal, în cadrul căreia s-au de tașat ca lideri făptuitorul I. I. - N. și învinuitul P. C. - E. . Ceilalți membri ai grupului acționau în urma indicațiilor primite de la lideri, fiecare având sarcini precise în cadrul activității grupului, cum ar fi: transportul și montarea dispozitivelor de citire a benzii magnetice a cardurilor pe bancomate, demontarea acestor dispozitive, descărcarea și decriptarea informațiilor înregistrate, inscripționarea cardurilor și retrageri de numerar. În funcție de aportul adus la aceste activități, fiecărui membru al grupului îi revenea un procent din sumele de bani retrase din bancomate.

Grupul infracțional organizat era structurat pe două segmente, respectiv segmentul vestic, cuprinzând județele S. M. și Bihor iar segmentul sud estic, cuprinzând județele C., G. și B. . Astfel, din segmentul vestic a grupului de crimă organizată condus de învinuitul P. C. - E. făceau parte B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., N. R. - M., S. M., S. R. R.

, Șandra S. - N., Coste I., K. P. - A., M. A. - G., Brisc V. - Ciprian, aceștia aflându-se în contact direct cu liderii grupului, învinuitul P. C. - E. . De asemenea, gruparea pe segmentul sud estic era

formată din inculpații L. I.

, F.

M. - I., M. G. L., M. A. și

învinuiții B. S., M.

V.

, C. I., conduși de către făptuitorul I. I.

- N. și învinuitul P. C.

- E.

.

Din probele administrate în cauză în colaborare cu autoritățile judiciare germane, respectiv Procuratura Nurnberg și Bundekriminaamt Berlin (BKA- Serviciul Federal de Criminalistică), reiese că pe teritoriul Germaniei au avut loc acțiuni de montare de dispozitive de citire a banzii magnetice a cardurilor pe bancomate, iar apoi au fost decriptate informațiile astfel obținute, în continuare inscripționate pe carduri blank cu care s-au retras sume de bani, după cum urmează:

    Orașul Oberhausen, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în perioada_ -_ ,

    Orașul Paderborn, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în perioada_ -_ ,

    Orașul Wurzburg, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în data de _

    ,

    Orașul Schweinfurt, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în data de

    _ ,

    Orașul Nurnberg, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în perioadele_ -_ ,_ -_ ,_ -_ .

În perioada_, ora, 20,51, până în_, ora 15,50, la Stadtsparkasse Oberhausen, Willy Brandt Platz 4, 46045 Oberhausen au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM și în urma comparării pozelor din camerele de supraveghere, rezultă că printre autori se afla și P. C. - E. . Pentru testarea dispozitivelor

P. C. E. a folosit cardurile de test (Payback): 3083428955549460, 3083428950600750, 3083428950600760, 3083428957324700. Conform localizării efectuate de furnizorul de servicii de telefonie mobilă, societatea Vodafone D2, numărul de telefon român 0. a fost conectat în data de_ aproximativ la ora 21:50 precum în data de_ aproximativ la ora 14:36/14:37, în zona pilonului de telecomunicație radio în Oberhausen, Langemarkstrasse, (coordonatele georgafice: E065111/N512816). Locul faptei se află la o distanță de numai câteva străzi.

În perioada_, ora 17:00 -_, ora 08:45 la Sparkasse Paderborn, Riemekestrasse 4, 33102 Paderborn, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-tip: CSC450 Wincor Nixdorf, prin utilizarea cititoarelor externe aplicabile și tehnică video.

Începând din data de_ au avut loc, în cea mai mare parte în România, retrageri neautorizate de numerar cu datele obținute de pe carduri care au cauzat unui număr 40 de victime o pagubă totală de aproximativ 47.000 E. .

Din examinarea înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere, reiese că la montarea dispozitivelor de skimming au participat minim 3 infractori. O comparare a materialului de poză existent, a scos la iveală faptul că, unul din infractori, fotografiat este inculpatul S. R. R. A. .

O evaluare a telefoanelor mobile conectate, aduc la iveală faptul că nr. de telefon 0178-6858199, SIM-card Prepayed a societății de telefonie mobilă E-Plus, înregistrat pe inculpatul S. M., a fost conectat la momentul faptei, respectiv data de_, ora 15:11, precum și de la ora 19:05 până la ora 19:10, în zona unui pilon de telecomunicații radio, în Paderborn (societatea E-Plus), Westernmauer/Alte Torgasse aflându-se într-un telefon mobil cu nr. IMEI 3.

.

Cardul SIM cu nr. 0178-6858199 a fost activat în data de_ și a fost achiziționat cu scurt timp înainte dintr-un magazin E-Plus în Paderborn, Westernstrasse, nr. 34.

În perioada_ -_ au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul filialei

Commerzbank situată pe str. Hauptstrasse, nr. 78, în 42651 Solingen. În perioada comiterii faptei, postul telefonic nr. 0178-6858199, SIM-card Prepayed a societății de telefonie mobilă E-Plus, înregistrat pe inculpatul S. M., a fost conectat în directa apropiere a locului faptei. Conform comunicării autorităților germane, la locul faptei în Solingen au fost descoperite amprentele dactiloscopice aparținând învinuitului Coste I. .

În data de_ au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul filialei Postbank în Hamburg, Mönckebergstrasse 7. Postul telefonic nr. 0178-6858199 aparținând inculpatului

S. M., a fost conectat la data respectivă, în imediata apropiere a locul faptei în zona unui pilon de telecomunicație radio situat pe Mönckebergstrasse.

De asemenea, în data de_ într-o filială a Commerzbank în Hamburg, situată pe strada Gänsemarkt 34, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul acestei unități bancare. Postul telefonic nr. 0178-6858199 aparținând inculpatului S. M. a fost conectat la data respectivă, în zona unui pilon de telecomunicații radio în Welckerstrasse, care se află la o distanță de numai 0,3 km de la locul faptei Gänsemarkt.

În data de_, între orele 05,57- 18,59, potrivit comunicării părții civile Societatea E., în orașul german 97070 Wurzburg au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 450 Wincor Nixdorf, aparținând Volks-und-Raiffeisenbank (VR- Bank) situat în Marktplatz, nr. 13. În data de_, postul telefonic nr. 07533., nr. IMEI 3. 9 aparținând inculpatului S. M. a fost localizat ca fiind folosit la ora 15,38 și 17,48, în orașul Wurzburg, în zona unui pilon de telecomunicații radio (T- Mobile/D1) între Hanenhof și Schonbomstrasse, la câteva străzi distanță de locul faptei, respectiv Marktplatz, nr. 13.

În data de_ între orele 06:44 și 21:26, potrivit comunicării părții civile Societatea E., în 97421 Schweinfurt au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM tip: CSC 450 Wincor Nixdorf aparținând Deutsche Bank, Schultesstrasse, nr. 2, autorii au utilizat cardul de test 3083428949004268. Potrivit localizării apelurilor telefonice, reiese că postul telefonic nr. 0. aparținând inculpatului S. R. R. A. a fost conectat în acea perioadă în zona în care se află și locul faptei.

În perioada din_, ora 21:00 până la_, ora 07:30, în 90402 Nürnberg au fost copiate date de pe cardurile bancare prin montarea de dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor pe ATM tip: CSC 430 FL Wincor Nixdorf aparținând LIGA Bank, Vordere Sterngasse 32. Cu această ocazie autorii au utilizat următoarele carduri de test: nr. 3083428949587213 și nr.03083428949004268. Ulterior, prin folosirea datelor copiate la clonarea cardurilor au avut loc în perioada_ până_ ridicări de numerar în România și anume în Buzău, G. și Iași, în sumă totală de aproximativ 21.000

E. .

O evaluare a datelor de localizare a evidențat faptul că postul de telefonie mobilă 0177-9115646, IMEI 3. a fost conectat în perioada critică pentru faptă în zona pilonului de telecomunicații radio în Nürnberg (societatea E-Plus), zona Eilgutstrasse/Tafelhofstrasse. Locul faptei Vordere Sterngasse 32 se află la o distanță de numai câteva străzi. Este de reținut faptul că în telefonul nr. IMEI

3. s-au aflat printre altele cardurile SIM cu număr de Germania 0178- 6858199, alocat pentru inculpatul S. M., precum și cu număr de România_ 51 aparținând aceluiași inculpat. De asemenea, în aceeași arie și în aceeași perioadă, respectiv data de_, ora 12:16, a fost conectat și postul telefonic nr. 0. aparținând inculpatului S. R. R. A., respectiv

în zona în zona unui pilon de telecomunicații radio în Nürnberg (societatea T- Mobile/D1), Frauentormauer/ Gräsergasse. Locul faptei Vordere Sterngasse 32 se află la o distanță de numai 100m.

În data de_, inculpatul S. M. s-a deplasat în Germania, cu destinația Nurnberg pentru ca să fixeze echipamente de citire a benzii magnetice a cardurilor pe diverse bancomate. În cadrul aceleiași acțiuni, inculpatul S. R.

R. A. a părăsit România, în data de_, cu aceeași destinație. Ajuns în Germania inculpatul S. R. R. A. a preluat echipamente noi pentru a le testa pe bancomate. În luna martie 2008 membrii grupului infracțional au ridicat din bancomate din municipiile O. și S. - M. suma de 10.000 RON.

În perioada_ -_, în orașul german Nurnberg au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 450 Wincor Nixdorf, aparținând Deutsche Bank) situat pe str. Pfannenschmiedsgasse, nr. 22 și ulterior s-au efectuat ridicări de numerar din Franța în perioada_ -_ . În perioada_, ora 06,11-_, ora 21,35, în zona unui pilon de telecomunicații radio (furnizor societatea E-Plus), situat în Nurnbeg, Eilgutstrasse/Tafelhofstrasse, la câteva străzi distanță de locul faptei, a fost localizat postul telefonic nr. IMEI 3. 9, aparținând inculpatului S. M., de pe care au fost efectuate mai multe convorbiri.

Totodată, potrivit comunicării societății de închiriat autovehicule "E. pcar";, inculpatul C. N. - N. a închiriat în orașul german F. pe M., în data de_, ora 21,25, un autoturism Mercedes, C Classe, nr. de înmatriculare HH- CK-7029 pe care l-a restituit în data de_, ora 16,30, la aeroportul din F. pe M., după ce a parcurs 2.142 km. Pentru achitarea chiriei, inculpatul C. N.

    Nale a folosit cardul MASTERCARD,_ 3951, eliberat de ING Bank București/România. Acest card a mai fost folosit în data de_ într-un hotel al lanțului Novotel Ile de France, în Bagnolet/Paris/Franța și în data de_ în două benzinării din Franța, precum și în data de_, ora 19,36, într-un magazin Travel Value de pe aeroportul F. pe M. .

    Pe lista de pasageri pentru zborul Companiei aeriene maghiare MALEV MA 523, din seara de_ de la F. pe M. la Budapesta, figureaza inculpatul

    C. N. - N., locul 9 D și inculpatul S. M., locul 9 E, situate unul lângă celălalt.

    În perioada_, ora 23,49-_, ora 20,45, în orașul german 90402 Nurnberg, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 430 FL Wincor Nixdorf, aparținând LIGA Bank) situat pe str. Vorderesterngasse, nr. 32, la care membrii grupului au utilizat următoarele carduri de testare nr._ 7213 și_ 1760. În perioada_, ora 06,25-_, ora 10,25, în zona unui pilon de telecomunicații radio (furnizor societatea E-Plus), situat în Nurnbeg, Eilgutstrasse/Tafelhofstrasse, la câteva străzi distanță de locul faptei, a fost localizat postul telefonic nr. IMEI 3. 9, cartelă telefonică germană nr. 0177-9115646, aparținând inculpatului S. M., de pe care au fost efectuate mai multe convorbiri.

    În perioada_, ora 00,12-_, ora 23,54, în orașul german 90489 Nurnberg, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 400 Wincor Nixdorf, aparținând Deutsche Bank) situat pe str. Bayreutherstrasse, nr. 20, la care membrii grupului au utilizat următoarele carduri de testare nr._ 7213 și_ 7333. Cardul de test nr. 3083428949587213 a fost utilizat la următoarele alte fapte penale:_ până_, Nürnberg,_, Mannheim,_ până _

    , Nürnberg,_ până_, Nürnberg.

    În perioada_, ora 18,34-_, ora 20,33, în zona unui pilon de telecomunicații radio (furnizor societatea E-Plus), situat în Nurnbeg, Rudolphstrasse/Lenbachstrasse, la câteva străzi distanță de locul faptei, a fost localizat postul telefonic nr. IMEI 3. 9, cartelă telefonică germană nr. 0177-9115646, aparținând inculpatului S. M., de pe care au fost efectuate mai multe convorbiri.

    În perioada_, între orele 06,23- 19,57, în orașul german 97070 Wurzburg au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la un ATM, aparținând Volks-und-Raiffeisenbank situat în Marktplatz, nr. 13 și în urma comparării pozelor din camerele de supraveghere, rezultă că printre autori se afla și P. C. - E. .

    În perioada_, ora 00,12-_, ora 22,00, în orașul german D- 44141 Dortmund, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul aparținând Dortmunder Volksbank e.G.) situat pe str. Westfalendam, nr. 289, la care membrii grupului au utilizat următoarele carduri de testare nr._ 7460 și_ 4381, precum și un card de debit nr._ 1942 0697 a Volksbank Nürnberg, care a fost utilizat și la fapta din perioada 29.02.-_ la ATM-ul LIGA Bank Nürnberg. În perioada_ -_, în zona unui pilon de telecomunicații radio situat în Dortmund, colțul Westfalendam/Lubkestrasse, la 3 străzi laterale distanță de locul faptei, a fost localizat postul telefonic nr. IMEI 3. 9, cartelă telefonică germană nr. 0177-9115646, aparținând inculpatului S. M., de pe care au fost efectuate mai multe convorbiri.

    Conform evaluării în prealabil a datelor de transfer, obținute de la societatea Western Union GmbH, învinuitul P. C. E. a virat la data de _

    2.000 E. din Paris/Franța, Rue Lafayette 237 E. învinuitului Coste I., născ. la data de_ . E. Învinuitul Coste I. a ridicat numerarul la un ghișeu Raiffeisen Bank în Dortmund, Königswall, Hauptbahnhof. Un alt virament a lui P.

    C. E. către Coste I., de această dată din G. /România, în valoare de

    1.000 E., a putut fi constatat pentru data de_ . De această dată numerarul a fost ridicat de Coste I. la o filială Post Bank în Saarbrücken, Neugrabenweg 2.

    Din comunicarea Inspectoratului de Poliție de Frontieră Spielfeld Austria din data de_, P. C. - E., născut la data de_ în G., România, identificat prin C.I. AS 5. din data de_, a fost controlat în data de_, ora 23,59, pe autostrada 9, la intrarea în Austria dinspre Slovenia, fiind conducătorul autoturismului BMW, tip 730 D, nr. german de înmatriculare OF- 364E avându-i ca pasageri pe Coste I., născut la data de_ în Salonta și D.

    F. F. escu născut la data de_ în Drobeta Turnu Severin.

    Conform comunicării Comandaturii de poliție al landului Austria Superioară, secția poliției de circulației rutieră Linz din_, S. M., s-a legitimat cu pașaportul român nr. 12604511, eliberat la data de_ în S. - M.

    , în data de_, ora 17,17, la punctul de frontieră Suben, autostrada 8, la ieșire din Germania și intrare în Austria, ca pasager al autoturismului cu nr. de înmatriculare_ .

    Începând cu_, organele de poliție din Germania au efectuat o supraveghere operativă a învinuitului P. C. E. .

    Pe parcursul supravegherii, la data de_ între orele 22:20 și 23:00 învinuitul P. C. E. a fost depistat în zona Ida Ehre Platz 14/Mönckebergstrasse, 20095 Hamburg în timp ce acesta cerceta unele ATM-uri. La data de_, P. C. E. și 4 alte persoane masculine neidentificate, au fost supravegheați de organele de poliție în timp ce aceștia, acționau între ora 08:35 până aprox. ora 9:00 la un ATM în Commerzbank, Ida Ehre Platz 14 (colțul cu Mönckebergstrasse), 20095 Hamburg. Pe urmă s-au

    deplasat la filiala băncii Hamburger Sparkasse (HASPA), Spitalerstrasse/Mönckebergstrasse, 20095 Hamburg, unde s-au aflat până la aprox. ora 09:30.

    La verificarea ulterioară, efectuată la_, ora 09:30, de către funcționarii BKA Berlin în Commerz Bank de pe Ida Ehre Platz 14, s-a constatat că pe două ATM-uri au fost aplicate așa numite aparaturi de aplicare externă care ar trebui să aibă scopul de a copia în mod ilegal datele clienților de pe cardurile bancare. Ambele aparaturi aplicabile extern, au fost ridicate de organele de poliție.

    Activitatea fiecărui membru al grupului infracțional a fost descrisă pe larg,

    astfel:

    Inculpatul B. N. - D. a avut rolul de a se deplasa în străinătate

    împreună cu alți membri ai grupului, respectiv C. N. - N., D. R. E., S.

    R. R. A., S. M., P. C. - E., unde au montat aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor pe bancomate din diferite orașe de pe teritoriul Germaniei. Ulterior, aceștia demontau aparatura și se deplasau în Franța, unde la săli de internet, învinuitul P. C. - E. descărca datele obținute și le transmitea în România unei persoane neidentificate până în prezent, care le decripta și le retransmitea în Franța. Cu datele decriptate, P. C.

    E. inscripționa carduri blank, în Paris, cu ajutorul făptuitorului U. eanu Ion

V., fost M. Budău, născut la data de_, cu domiciliul în mun. B., str. M., nr. 53, sc. B, ap. 11, jud. B., apelat de membrii grupului cu denumirea "SCHILA";, care este fratele învinuitului I. I. - N., acesta din urmă fiind liderului grupului infracțional de pe segmentul sud estic, având porecla "BABA";.

Cardurile inscripționate erau predate de P. C. - E. celorlalți membri ai grupului, printre care și B. N. - D., care retrăgeau numerar din bancomate aflate pe raza orașului Paris și ulterior, din România.

Inculpatul B. N. D. a achiziționat împreună cu K. P. A., S.

R. A., D. R. E., C. N. N., S. M. echipamente de skimming în luna septembrie 2007 de la unul dintre liderii grupului infracțional, respectiv I. I. - N. având porecla "BABA";. Astfel, s-au deplasat pentru ridicarea echipamentelor B. N. D., K. P. A., S. R. R. A.

, D. R. E. . Cu aceste echipamente aceștia au fost de 2 ori în localități din Germania unde le-au montat pe ATM-uri împreună cu P. C. E. și Coste I.

. Din Germania s-au deplasat în Franța unde Coste I. l-a contactat pe făptuitorul U. eanu Ion V., care locuiește în orașul Paris, într-o garsonieră din cartierul Port de Bagnolet pentru decriptarea datelor și inscripționarea acestora pe carduri false. După clonarea acestor carduri învinuitul Coste I. l-a contactat pe inculpatul B. N. D. și i-a predat un număr de 60 de carduri clonate. Acesta la rândul lui a împărțit respectivele carduri, un număr de 30 de carduri clonate revenind lui C. N. - N., D. R. - E. iar celelalte 30 de carduri au fost împărțite între inculpații K. P. A., S. R. R. A. ,

M. . Cu ajutorul acestor carduri clonate inculpații B. N. D., K. P.

A., S. R. R. A., D. R. E., C. N. N., S. M. au retras sume de bani de la mai multe ATM-uri din zona gării de nord din Paris- Franța.

Din analiza interceptării convorbirilor telefonice reiese că în data de_ inculpatul B. N. D. a primit 10 numere de card de la o persoană necunoscută prin intermediul unui mesaj text pe telefonul mobil.

De asemenea în urma autorizării accesului într-un sistem informatic, organele de urmărire penală au procedat la verificarea în data de_ a adresei de email bele_nicu@yahoo.com (aparținând inculpatului B. N. - D. ) în urma căreia au rezultat un număr de 5 email-uri primite de la Ebay și PayPal

privind confirmarea unor tranzacții de achiziționare ale unor echipamente de citire și scriere a instrumentelor de plată electronice. În urma acestei verificări a mai fost evidențiat un email de la adresa de poștă electronică criscrislovecrisnick@yahoo.com conținând un număr de 10 numere de card (track1 și track2) suficiente pentru clonarea cardurilor (Vol. IV, filele 153-180).

În urma percheziției informatice efectuate în calculatorul și mediile de stocare a datelor informatice descoperite la locuința lui B. N. - D., s-a stabilit că acesta a deținut numerele de card_ 2640 și_ 6509.

Potrivit adresei nr. 2078/_ a M.I.R.A.- Centrul de Cooperare Polițienească Internațională- Biroul Național INTERPOL, cardul nr._ 2640 a fost blocat în luna august 2007, întrucât a fost contrafăcut. Deținătorul legal a fost cetățeanul italian Foti Nicita, cu domiciliul în Furci Siculo, Messina, Sicilia. Potrivit aceleași adrese cardul nr._ 6509 a fost blocat în luna septembrie 2007, întrucât a fost contrafăcut. Deținătorul legal a fost cetățeanul italian D´alu Giovanni, cu domiciliul în Caltagirone, provincia Catania, Sicilia (Vol. 4, fila 309).

Din declarațiile inculpaților B. N. - D. și C. N. - N. reiese că în cursul anului 2007, aceștia au obținut mai multe carduri clonate de la învinuiții Brisc V. - Ciprian și K. P. A. după care l-au contactat pe făptuitorul Nica A., având porecla "ADI GRASU";. În baza înțelegerii avute cu acesta au cumpărat mai multe telefoane mobile de la magazinul făptuitorului Nica A. prin folosirea cardurilor clonate pe care le-au revândut, profitul obținut fiind în sumă de 3.000 RON.

Din declarațiile inculpaților B. N. - D. și C. N. - N. rezultă faptul că în cursul anului 2007 aceștia au cumpărat de la învinuitul Brisc V. - Ciprian mai multe carduri clonate pentru suma de 300 euro/card. Cardurile respective erau inscripționate de învinuitul Brisc V. - Ciprian cu un aparat tip MSR.

După achiziționarea acestor carduri clonate inculpații B. N. - D., C.

N. - N. și D. R. - E. se deplasau în diferite orașe din Ungaria, de unde achiziționau diferite bunuri prin folosirea acestor carduri clonate.

Din întreaga activitate infracțională, inculpatul B. N. - D. a obținut suma de 30.000 RON, având în vedere declarațiile sale și perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională.

S-a propus ca,în baza art. 118 lit. d) C.p.p., instanța de judecată să dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la această sumă.

Inculpatul C. N. - N. s-a deplasat în mod repetat în cursul anilor 2007-2008 în Germania împreună cu P. C. E., C. I., Sandra S. N.

, K. P. A., S. R. R. A., D. R. E., S. M., Coste I. ,

unde au instalat pe diferite ATM-uri din Berlin și alte localități echipamente de skimming pentru obținerea datelor deținătorilor de instrumente de plată electronice. După aceasta învinuitul Coste I. revenea în țară, unde inscripționa datele obținute prin activități de skimming pe carduri false. Cu aceste carduri mergea Coste I. împreună cu M. A. la ATM-urile BCR, BRD, Banca Carpatica, Raiffeisen Bank, Alpha Bank din O., de unde extrăgea sume de bani. De asemenea o parte din aceste carduri clonate le punea la dispoziția inculpaților F. M. I. și L. I. care extrageau sume de bani de la ATM-uri din O. . Banii astfel obținuți ii împărțeau cu învinuitul Coste I. .

În perioada_ -_, inculpatul C. N. N. împreună cu inculpatul Brisc V. - Ciprian au fost în Amsterdam, O. nda, unde au făcut cumpărături cu carduri clonate în magazine de tip mall și din diverse supermarket-uri. De asemenea, aceștia au cumpărat cu carduri clonate de la

articole de îmbrăcăminte și încălțăminte de la magazinele "Shue Baloo Ladies"; și "U.S. Martinie"; de pe List Strasse din Amsterdam.

De asemenea în data de_ inculpatul C. N. N. a primit de la Brisc V. Ciprian un număr de card prin mesaj text pe telefonul mobil.

La data de_ inculpatul C. N. N. a trimis un mesaj text de la numărul 3. cu informații cuprinse pe banda magnetică a card-ului 5264306510438873 (Vol. 19, fila 114), după care barbatul necunocut a purtat discuții cu C. N. N. privitor la modul în care să inscripționeze un card cu acele date și să ridice sume de bani.

Din declarația inculpatului C. N. N. reiese că în cursul anului 2008 acesta s-a deplasat în mai multe rânduri în Germania în localitățile Hagen, Stuttgart, Hamburg, Wursburg, Baden, Nurnberg și alte localități cărora nu le reține numele împreună cu B. N. D., Coste I., Coste M., D. R. E., P. C. E., C. I., M. A., S. R. R. A., K. P. - A.

, S. M. pentru a instala pe ATM-uri ale unor bănci, echipamente de skimming în vederea obținerii datelor instrumentelor de plată electronice. Cu aceste date se deplasau în Franța, unde le decriptau si inscripționau pe carduri false prin intermediul făptuitorului U. eanu Ion V. . Aceste carduri erau folosite pentru retragerea unor sume de bani de la diferite ATM-uri din Paris- Franța și din diferite orașe din România, respectiv O., Arad, Aleșd, Salonta.

Inculpatul C. N. - N. a declarat că a obținut din activitățile infracționale desfășurate un profit net de 25.000-30.000 de euro, dar din declarația inculpatului B. N. - D., rezultă că din activitatea infracțională inculpatul C. N. - N. a obținut suma de aproximativ 60.000 euro.

Activitatea inculpatului s-a extins pe o perioadă mai lungă de timp. Astfel, potrivit proceselor-verbale de supraveghere operativă a avut întâlniri în data de_ cu învinuiții Coste I., Șandra S. N., P. C. E. și inculpații S.

M., S. R. R. A. . În data de_ a avut întâlniri cu învinuiții Coste

I., Șandra S. N., P. C. E. și inculpații S. M., S. R. R. A.

. În data de_ a avut întâlnire cu P. C. E. iar în data de_ s-a întâlnit pe raza municipiului O. cu P. C. E., Șandra S. N. . În data de_ inculpatul C. N. N. s-a întâlnit pe raza municipiului O. cu P.

C. E. și învinuiții C. I. și M. V. .

Din întreaga activitate infracțională, inculpatul C. N. - N. a obținut suma de 30.000 euro, echivalentul a 174.530 RON, având în vedere declarațiile sale și perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională.

S-a propus ca, în baza art. 118 lit. d) C.p.p., instanța de judecată să dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la această sumă.

Inculpatul N. R. - M. prin folosirea de pagini SCAM a unor instituții financiar- bancare a obținut de pe internet numere de carduri pe care mai apoi le transmitea învinuitului Brisc Ciprian, acesta la rândul lui folosind datele obținute pentru clonarea unor carduri. Aceste carduri clonate erau împărțite mai apoi membrilor grupului infracțional pentru efectuarea de retrageri de numerar de la diverse ATM-uri dinRomânia și Germania. Astfel din declarațiile lui C. N. N., B. N. D., precum și din analiza interceptărilor convorbirilor telefonice rezultă faptul că, N. R. M., având porecla "RAMBO"; se ocupa de obținerea de numere de carduri prin folosirea de pagini SCAM a unor instituții financiar- bancare.

Inculpatul N. R. - M. a primit diferite numere de card de la inculpatul Brisc V. Ciprian și de la persoane necunoscute din Italia, Spania, România (Vol 16, fila 167, 126-127).

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului N.

R. - M. au fost identificate două carduri de fidelizare SHELL, inscripționate cu numere de card, aceste carduri fiind în realitate carduri clonate ce urmau a fi folosite pentru retrageri de numerar.

Totodată, cu ocazia percheziției informatice efectuate în calculatoarele și mediile de stocare a datelor, aflate în locuința inculpatului N. R. - M., au fost găsite scrisori EBay, PayPal, ce urmau a fi trimise ca mesaje SPAM, pentru ca potențalii clienți a acestor instituții, să-i comunice inculpatului numere de carduri și codurile PIN ale acestora. Este de reținut faptul că în aceste medii de stocare au fost identificate programe de căutare pe internet(EMAILSPIDER), a adreselor de e-mail a utilizatorilor de internet, potențiale victime. De asemenea, tot cu ocazia percheziției informatice efectuate în calculatoarele și mediile de stocare a datelor, aflate în locuința inculpatului N. R. - M., au fost descoperite pagini scam ale unor instituții financiare din diferite țări (cum ar fi BA. DI ROMA), precum și e-mail-uri de tip "SPAM"; trimise către clienții instituțiilor financiare, victime ale infracțiunilor informatice.

Cu ocazia percheziției informatice în adresa de e-mail

gigibecalovici@yahoo.com, parola "astonmartin";, care aparține inculpatului N.

R. - M., au fost descoperite următoarele numere de carduri: 4803500009077777=0710101000006290

5528850000290189=10122011375000902359

4506630066165015=09102010101004800050

5528850000290189=10122011375000902359

4506630066165015=09102010101004800050

1 02-25-08 19:32:42 4201840001701497=1012 1210 04 HOLD-CALL(0)

2 02-25-08 19:32:45 4506080091134620=0810 1008 41 HOLD-CALL(0)

3

02-25-08

19:32:51

4508010587315019=0908

0809

00

APPROVAL

1.

(0)

4

02-25-08

19:32:57

4508010682048028=0904

0409

00

APPROVAL

9.

(0)

5

02-25-08

19:33:01

4508010941849018=1004

0410

00

APPROVAL

5.

(0)

6

02-25-08

19:33:03

4509470000775711=1003

0310

00

APPROVAL

5.

(0)

7

02-25-08

19:33:07

4509470002327313=0907

0709

00

APPROVAL

8.

(0)

8 02-25-08 19:33:10 4563410205720610=0811 1108 43 HOLD-CALL(0)

9 02-25-08 19:33:12 4901170004601574=0803 0308 05 DECLINE(0)

10 02-25-08 19:33:15 5326120380455404=0903 0309 04 HOLD-CALL(0)

11 02-25-08 19:35:19 5442270304620176=0906 0609 00 APPROVAL A39887(0)

12 02-25-08 19:35:26 4263982640513662=0810 1008 04 HOLD-CALL(0)

13 02-25-08 19:35:28 4232751000205740=0905 0509 04 HOLD-CALL(0)

14 02-25-08 19:35:30 4901151862135020=1004

0410

00 APPROVAL 6.

(0)

15 02-25-08 19:35:33 4999690021999266=0904

0409

00 APPROVAL 0.

(0)

16 02-25-08 19:35:35 5159070405530008=0912

1209

00 APPROVAL 0.

(0)

17 02-25-08 19:35:37 5255011759178708=0901

0109

00 APPROVAL 6.

(0)

18 02-25-08 19:35:51 5286250009642013=0807

0708

00 APPROVAL 6.

(0)

19 02-25-08 19:35:55 5404140102049405=0809

0908

43 HOLD-CALL(0)

20 02-25-08 19:35:57 5407954906512013=0809

0908

00 APPROVAL

T68753(0)

4563640111365122=10061010481527400000

4563640181149448=10051010549677700000

5500752021254057=10011011686380900000

4549257828206363=08111010000000537000

4277422210116483=08101011934237209400

4277422210116590=08101011349337209505

4556002401557786=080410110510054

4556002401561812=080410117401119

4556207002488048=080510118454385

4556207002927052=080510111251366

4201840001701497=101220100000466

4506080091134620=08101011836094600000

4508010587315019=09081011139099600000

4508010682048028=09041011632611400000

4508010941849018=10041011340740100000

4509470000775711=10031011411281101104

4509470002327313=09071011357854107504

4563410205720610=08111010000084600000

4901170004601574=080320129773456204

5326120380455404=09031015721301250320

5442270304620176=09062010282887440000

4263982640513662=08102019010010000300

4232751000205740=09052011000000000685

4901151862135020=10041011000000740000

4999690021999266=09042012582529900000

5159070405530008=09122011219130110000

5255011759178708=090120114742618

5286250009642013=08071010000000286010

5404140102049405=08091010625803280000

5407954906512013=080910100000662, iar la rubrica mesaje trimise "SENT";, apar mai multe mesaje trimise de inculpat, potrivit cărora a încercat cardurile dar o parte din ele nu au fost valide.

Cardurile identificate cu ocazia percheziției domiciliare, efectuate în locuința inculpatului N. R. - M., au fost citite folosind un aparat MSR 120, S/N A006208, P/N 120_, rezultând următoarele date:

card Visa Electron_ 7710

track 1: %B4792730280903341^HALUSKA/Z. ^ 09061011300646100000?

track 2: ;4792730280903341=09061011300646100000?

card Shell ClubSmart cu seria 2.

track 1: %B4792730055829002^JOSE HIMENEZ^1008? track 2: ;4792730055829002=10081011695294800000?

track 3: ;0000==123456789=00?

Din întreaga activitate infracțională, inculpatul N. R. - M. a obținut suma de 10.000 RON, având în vedere declarațiile sale și perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională.

S-a propus ca,în baza art. 118 lit. d) C.p.p., instanța de judecată să dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la această sumă.

Inculpatul D. R. E. a achiziționat împreună cu B. N. D., K.

P. A., S. R. R. A., C. N. N., S. M. echipamente de skimming în luna septembrie 2007 de la unul dintre liderii grupului infracțional, respectiv I. I. - N. având porecla "BABA";. Astfel, s-au deplasat pentru ridicarea echipamentelor B. N. D., K. P. A., S. R. R. A.

, D. R. E. . Cu aceste echipamente inculpații s-au deplasat în repetate rânduri în diferite localități din Germania unde le-au montat pe ATM-uri împreună cu liderul grupului infracțional, P. C. E., precum și cu învinuitul Coste I. . Din Germania membrii grupului infracțional se deplasau în

Franța, unde îl contactau pe fratele învinuitului I. I. - N., respectiv făptuitorul U. eanu Ion V. . Acesta la rândul lui, locuind într-o garsonieră din cartierul parizian Port de Bagnolet, se ocupa cu decriptarea datelor și inscripționarea acestora pe carduri blank.

După obținerea cardurilor clonate, făptuitorul le preda lui Coste I. care la rândul lui, le împărțea celorlalți membri ai grupului infracțional, printre aceștia aflându-se și inculpatul D. R. - E. . Având aceste carduri clonate, inculpatul

D. R. E. se deplasa la diverse ATM-uri din zonă Gării de Nord din Paris, de unde ridica diverse sume de bani. Profitul astfel obținut era împărțit între membrii grupului infracțional în funcție de aportul fiecăruia la activitatea infracțională.

De asemenea, din declarațiile inculpaților C. N. - N. și B. N. - D. rezultă faptul că inculpatul D. R. E. s-a deplasat în repetate rânduri în Ungaria, împreună cu cei doi inculpați, de unde achiziționau diferite bunuri prin folosirea unor carduri clonate.

Tot din declarațiile acestor inculpați rezultă faptul că inculpatul D. R. E.

, împreună cu Brisc V. - Ciprian, C. N. - N. și B. N. - D., au achiziționat telefoane mobile de la un magazin din mun. O., aparținând făptuitorului Nica A., prin folosirea unor carduri clonate de învinuitul Brisc V.

    Ciprian.

    Totodată din analiza convorbirilor telefonice efectuate de B. N. - D. și

    D. R. E. rezultă faptul că, aceștia retrăgeau sume de bani de la ATM-uri folosind carduri clonate, numerele de carduri fiind oferite anterior de către inculpatul N. R. M., aceste numere de carduri provenind de la clienți ai unor instrituții bancare din Franța și Italia.

    Din întreaga activitate infracțională, inculpatul D. R. - E. a obținut suma de 20.000 RON, având în vedere declarațiile sale și perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională.

    S-a propus ca,în baza art. 118 lit. d) C.p.p., instanța de judecată să dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la această sumă.

Inculpatul S. M. se ocupa în cadrul grupului infracțional organizat de transportarea "skimmere-lor";, respectiv a aparatelor de citire a banzii magnetice a cardurilor bancare, montarea acestor skimmere pe bancomate din diferite orașe ale Germaniei precum și folosirea cardurilor clonate pentru efectuarea de retrageri de numerar. Astfel, a achiziționat împreună cu K. P. A., S. R. R. A., D. R. E., C. N. N., B. N. D., echipamente de skimming în luna septembrie 2007 de la unul dintre liderii grupului infracțional, respectiv I. I. - N. având porecla "BABA";. Astfel, s-au deplasat pentru ridicarea echipamentelor B. N. D., K. P. A., S.

R. R. A., D. R. E. . Cu aceste echipamente aceștia au fost de 2 ori în localități din Germania unde le-au montat pe ATM-uri împreună cu P. C.

E. și Coste I. . Din Germania s-au deplasat în Franța unde Coste I. l-a contactat pe făptuitorul U. eanu Ion V., care locuiește în orașul Paris, într-o garsonieră din cartierul Port de Bagnolet pentru decriptarea datelor și inscripționarea acestora pe carduri false. După clonarea acestor carduri învinuitul Coste I. l-a contactat pe inculpatul B. N. D. și i-a predat un număr de 60 de carduri clonate. Acesta la rândul lui a împărțit respectivele carduri, un număr de 30 de carduri clonate revenind lui C. N. - N., D. R.

    E. iar celelalte 30 de carduri au fost împărțite între inculpații K. P. A.

    , S.

    R.

    R. A.

    , S. M. . Cu ajutorul acestor carduri clonate inculpații

    B.

    N.

    D., K.

    P. A., S. R. R. A., D. R. E., C. N.

    N., S. M. au retras sume de bani de la mai multe ATM-uri din zona gării de nord din Paris- Franța.

    De asemenea cu ocazia audierii acestuia, inculpatul S. M. recunoaște că a fost "racolat"; de către învinuitul P. C. E. prin intermediul învinuitului Coste I. să transporte și să monteze aparate de tip skimmer pe ATM-uri aparținând unor bănci din Germania. Inculpatul S. M. a fost de acord cu propunerea liderului grupului infracțional și în perioada următoare în repetate rânduri acesta s-a deplasat în diferite orașe din Germania, respectiv Dortmund, Nurnberg, Paderborn și Wurzburg, unde a montat aparate de tip skimmer pe ATM-uri în vederea culegerea datelor și informațiilor unor carduri aparținând unor cetățeni germani.

    Totodată din declarațiile inculpaților S. R. R. A. și K. P.

    A. rezultă faptul că acesta din urmă împreună cu inculpatul S. M. au inscripționat carduri blank cu ajutorul unui aparat de tip MSR după care, cu ajutorul acestor carduri clonate retrăgeau sume de bani din bancomate de pe raza orașelor Z., S. -M. și O. .

    De asemenea din declarația învinuitului K. P. A. rezultă faptul că, inculpatul S. M., având porecla "MIKI"; a retras împreună cu acest învinuit sume de bani de la ATM-uri aparținând unităților bancare: Raiffeisen Bank, Banc Post, Banca Țiriac, Banca Comercială Română, situate pe raza municipiului S. -

    M. . Astfel acești doi inculpați au retras sume de bani de la:

    ATM-ul situat pe strada Careiului aparținând RAIFFAISEN BANK, ATM-ul de lângă Fabrica Mondiala,

    ATM-ul din C. Micro 17, aparținând Raiffaisen Bank, ATM-ul de pe strada Careiului aparținând Băncii Țiriac,

    ATM-ul din cartierul Micro 17 - Raiffaisen cât și Banca Țiriac,

    ATM_ul din cartierul 14 Mai ce se afla lângă un internet "Jazz";, aparținând Băncii Țiriac.

    Cele mai multe retrageri pe care inculpatul S. M. le-a efectuat împreună cu înviuitul K. P. A. au avut loc pe raza municipiului S. M. în C. 14 Mai întrucât acest inculpat locuiește în zona respectivă.

    Din municipiul Z. inculpatul S. M. a retras împreună cu învinuitul K.

    P. A. sume de bani de la ATM-uri aparținând unităților bancare: Raiffeisen Bank, Banc Post, Banca Țiriac, Banca Comercială Română:

    de la ATM-ul situat lângă Casa de Pensii peste drum de Stația de benzină OMW aparținând BCR;

    ATM-ul situat în apropierea Direcției Muncii aparținând Bankpost; ATM-ul situat în apropierea lui MICHELIN aparținând BCR;

    ATM-ul situat în apropierea sediului IPJ Sălaj aparținând BCR;

    - ATM-ul situat în apropierea șoselei de centură aparținând BCR.

    Din declarația inculpatului C. N. N. rezultă faptul că, în repetate rânduri s-a deplasat împreună cu inculpații: P. C. E., C. I., M.

    A., S. M. în diferite orașe din Germania, unde montau aparate de tip skimmer pe ATM-urile unităților bancare. După descărcarea datelor și clonarea cardurilor inculpatul S. M. împreună cu ceilalți inculpați se intorceau în țară, unde cu ajutorul cardurilor clonate efectuau retrageri de numerar de la ATM- urile din Arad, O., Beiuș și Salonta. Tot din declarația lui C. N. N. rezultă faptul că, la o singură operațiune cu ajutorul unui card clonat se retrăgea o sumă cuprinsă între 500-3000 RON. Profitul astfel obținut era predat liderului grupului infracțional, care împărțea mai apoi sumele de bani fiecărui membru a grupului infracțional proporțional cu aportul fiecăruia la întreaga activitate infracțională. Tot din declarația lui C. N. N. rezultă faptul că în cursul anului 2008 acesta împreună cu S. M. s-au deplasat în repetate rânduri în

    diferite orașe din Germania, respectiv Scheinfurd, Sttutgart, Wurburg unde au montat aparate de tip skimmer pe diferite ATM-uri ale unor unități bancare, care după culegerea datelor se deplasau în Paris-Franța unde se întâlneau cu făptuitorul U. eanu Ion V. . Acesta din urmă copia și decripta datele obținute iar mai apoi aceste informații erau copiate pe carduri blank. Având asupra lor aceste carduri clonate, inculpatul S. M. împreună cu C. N. N. se deplasa la diferite ATM-uri din orașul Paris, unde efectuau retrageri de numerar.

    Totodată din declarația inculpatului M. A. rezultă faptul că, în cursul anului 2008 inculpatul S. M. s-a deplasat împreună cu învinuiții: P.

    C. - E., Șandra S. - N., Coste I., C. I. în doferite orașe din Germania, respectiv Hamburg, Koln, Paderborn pentru montarea aparatelor de tip skimmer pe diferite ATM-uri după care, după culegerea datelor se deplasau la Paris în vederea clonării cardurilor de către făptuitorul U. eanu Ion V., iar mai apoi, cu ajutorul acestor carduri erau retrase diferite sume de bani.

    Astfel, potrivit proceselor-verbale de supraveghere operativă în data de_ inculpatul S. M. a avut întâlniri cu învinuiții Coste I., Șandra S. N., P.

    C. E. și inculpații C. N. N., S. R. R. A. .

    De asemenea, activitatea infracțională a inculpatului S. M., este dovedită și prin cardurile identificate cu ocazia percheziției domiciliare în locuința sa. Aceste carduri au fost citite, cu ocazia perchiziției informatice, folosind un aparat MSR 120, S/N A006208, P/N 120_, rezultând următoarele date:

    card credit seria_ 6456 MOL track 1:

    %B5425234040595945^PIER/JEAN ^09092219010017351807? track 2:

    ;5425234040595945=09092219010017351807?

    card credit seria 7080 05170541 3368 MOL

    track 1: %B67030403782457005^PIER/JEAN ^071222100000229025? track 2:;67030403782457005=071222100000229025?

    card credit seria_ 0131 MOL

    track 1: %B6700070007971386585^PIER/JEAN

    ^07122013250114844?

    track 2: ;6700070007971386585=07122013250114844?

    card credit seria_ 8565 MOL

    track 1: %B5131413986123905^PIER/JEAN

    ^07122016196475450000?

    track 2: ;5131413986123905=07122016196475450000?

    card credit seria_ 2989 MOL

    track 1: %B6726400404001086010^JACK/D. S

    ^09122010566807641?

    track 2: ;6726400404001086010=09122010566807641?

    card credit AVE CHICKEN Tineret Card

    track 1: %B6725727100021250861^PIER/JEAN

    ^09122012067420000?

    track 2: ;6725727100021250861=09122012067420000?

    Card Maestro cu seria_ 7080 emis de Raiffeisen Bank

    track 1: %B6764622004737080^C. /P.

    ^0701121152480000000000155000000?

    track 2: ;6764622004737080=07011211524815500000?

    Din întreaga activitate infracțională, inculpatul S. M. a obținut suma de

    50.000 RON, având în vedere declarațiile sale și perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională.

    S-a propus ca,în baza art. 118 lit. d) C.p.p., instanța de judecată să dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la această sumă.

Inculpatul S. R. R. A. se ocupa în cadrul grupului infracțional organizat de transportarea a aparatelor de citire a banzii magnetice a cardurilor bancare, montarea acestor "skimmere"; pe bancomate din diferite orașe ale Germaniei precum și folosirea cardurilor clonate pentru efectuarea de retrageri de numerar.

Astfel, din declarația acestuia rezultă faptul că, în cursul anului 2007 acest inculpat împreună inculpatul S. M. și învinuitul K. P. A. au retras sume de bani de la ATM-uri aparținând unităților bancare: Raiffeisen Bank, Banc Post, Banca Țiriac, Banca Comercială Română de pe raza municipiul Z. .

De asemenea inculpatul a achiziționat împreună cu K. P. A., D.

R. E., B. N. D., C. N. N., S. M. echipamente de skimming în luna septembrie 2007 de la unul dintre liderii grupului infracțional, respectiv I.

I. - N. având porecla "BABA";. Astfel, s-au deplasat pentru ridicarea echipamentelor B. N. D., K. P. A., S. R. R. A., D. R.

E. . Cu aceste echipamente aceștia au fost de 2 ori în localități din Germania unde le-au montat pe ATM-uri împreună cu P. C. E. și Coste I. .

Din Germania s-au deplasat în Franța, unde învinuitul Coste I. l-a contactat pe făptuitorul U. eanu Ion V., într-o garsonieră din cartierul Port de Bagnolet din Paris, pentru decriptarea datelor și inscripționarea acestora pe carduri false. După obținerea cardurilor clonate învinuitul Coste I. i-a înmânat inculpatului B. N. D., un număr de 60 de carduri clonate. Acesta la rândul lui a împărțit cardurile, un număr de 30 de carduri clonate revenind lui C.

N. - N., D. R. - E. iar celelalte 30 de carduri au fost împărțite între inculpații K. P. A., S. R. R. A., S. M. . Cu ajutorul acestor carduri clonate inculpații B. N. D., K. P. A., S. R. R. A.

, D. R. E., C. N. N., S. M. au retras sume de bani de la mai multe ATM-uri din zona gării de nord din Paris- Franța.

Inculpații S. M. și S. R. R. A. s-au deplasat în mod repetat alături de ceilalți membrii ai grupului infracțional, în Germania, unde montau pe diverse bancomate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și ulterior, inscripționau datele obținute pe carduri blank cu care retrăgeau sume importante de bani din bancomate situate pe teritoriul României, Franței sau Italiei.

De asemenea, din declarația inculpatului S. R. R. A. rezultă faptul că, în perioada 2007- 2008, la solicitarea liderului grupului infracțional, P.

C. - E., inculpatul s-a deplasat în repetate rânduri în diferite orașe din Germania, respectiv Dortmund, Paderborn, Nurnberg, pentru montarea aparatelor de tip skimmer, pe diferite ATM-uri ale unităților bancar. Totodată, inculpatul a preluat aparate de tip skimmer de la învinuitul I. I. - N. pe care le transporta mai apoi, în Germania, împreună cu învinuitul B. S., aceste aparate fiind predate mai apoi, învinuitului P. C. E. .

Astfel, potrivit proceselor-verbale de supraveghere operativă în data de_ inculpatul S. R. R. A. a avut întâlniri cu învinuiții Coste I., Șandra

N., P. C. E. și inculpații C. N. N., S. M. .

De asemenea, activitatea infracțională a inculpatului S. R. R. A.

, este dovedită și prin cardurile identificate cu ocazia percheziției domiciliare în locuința sa. Aceste carduri au fost citite, cu ocazia perchiziției informatice, folosind un aparat MSR 120, S/N A006208, P/N 120_, rezultând următoarele date:

card MOL_ 6095

track 1: %B5181870100562913^

ROBERT STEFAN^09071010000080300000?

track 2: ;5438050360206987=09101010000070000000?

card Galeria payback seria 2. track 1: ;%B5213410879021916^ ROBERT STEFAN^0. ?

track 2: ;6729704400051911062=09122010472203047?

Din întreaga activitate infracțională, inculpatul S. R. R. A. a obținut suma de 50.000 RON, având în vedere declarațiile sale și perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională.

S-a propus ca,în baza art. 118 lit. d) C.p.p., instanța de judecată să dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la această sumă.

Inculpatul M. A. avea rolul de a monta aparate de tip skimmer, respectiv aparate de citire a banzii magnetice a cardurilor bancare pe diferite ATM-uri, iar după clonarea cardurilor de a retrage sume de bani de la diferite unități bancare din Franța și Germania. Astfel, în cursul anului 2008 inculaptul a fost racolat de către învinuitul P. C. E. care i-a propus să monteze aparate de tip skimmer pe ATM-urile unor unități bancare. Întrucât inculpatul a fost de acord cu această propunere, acesta împreună cu liderul grupului infracțional, P. C. E. cât și împreună cu alți membrii ai grupului infracțional, respectiv Șandra S., S. M., Coste I., C. I., s-au deplasat în repetate rânduri în diferite orașe din Germania, unde montau aparatură de tip skimming. După culegerea datelor M. A. împreună cu ceilalți membrii ai grupului infracțional organizat se deplasau în Paris, unde predau datele obținute făptuitorului U. eanu Ion V., având porecla "SKILA";. Acesta la rândul lui decripta datele preluate și după clonarea cardurilor acestea erau împărțite de P.

C. E. între membrii grupului infracțional, între care și M. A. . Acesta împreună cu ceilalți membrii ai grupului infracțional cu ajutorul cardurilor clonate retrăgeau sume de bani de la diverse ATM-uri din Hamburg, Koln, Paderborn.

Din procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului M. A., rezultă faptul că, la imobilul în care acesta locuia împreună cu fratele lui, învinuitul M. V. au fost descoperite un număr de 54 de carduri clonate, pe care sunt înscrise codurile PIN.

Tot din decalarația inculpatului M. A. rezultă faptul că, din întreaga activitate infracțională desfășurată de către acesta a obținut suma de 60.000 euro.

Din întreaga activitate infracțională, inculpatul M. A. a obținut suma de 60.000 euro, echivalentul a 766.404 RON, având în vedere declarațiile sale și perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională.

S-a propus ca,în baza art. 118 lit. d) C.p.p., instanța de judecată să dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la această sumă.

Inculpatul L. I. având porecla "HUSEIN"; a avut rolul principal de a retrage bani din bancomate cu carduri clonate primite de la învinuitul Coste I., dar a participat și la activități de montare de skimmere pe bancomate în diferite orașe din Germania. Acesta confirmă în declarația sa că a montat astfel de dispozitive în Berlin-Germania în apropierea stației de metrou din zona grădinii zoologice.

Din procesul-verbal (vol. 5, fila 74) reiese că inculpatul L. I. i-a transmis din Germania un număr de 7 numere de carduri cu codurile PIN învinuitului Coste I., care le-a folosit la inscripționarea de carduri și a retras numerar suma de 1300 RON în noaptea de 25/_ de la ATM-urile BRD din O. . Din aceștia

1000 RON au fost depuși de învinuitul Coste I. în contul inculpatului F. M.

I. .

Din procesele-verbale de supraveghere operativă (vol. 5, filele 76-112) reiese că în periada 30.07-_ inculpații L. I., F. M. I. și învinuitul M. A.

G. s-au deplasat în mod repetat pe raza municipiului O. și au retras sume de bani de la ATM-uri aparținând BRD, ALPHA BANK, RAIFFEISEN BANK, VOLKSBANK cu carduri clonate primite de la învinuitul Coste I. .

Prejudiciul cauzat de către inculpatul L. I. este în sumă de 15.000 RON. Din întreaga activitate infracțională, inculpatul L. I. a obținut suma de

20.000 RON, având în vedere declarațiile sale și perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională.

S-a propus ca,în baza art. 118 lit. d) C.p.p., instanța de judecată să dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la această sumă.

Inculpatul F. M. I. a avut în cadrul grupului rolul de a retrage sume de bani din bancomate folosind carduri clonate primite de la învinuiții Coste I. și P. C. E. . Astfel, acesta împreună cu inculpatul L. I. s-au deplasat în O., în repetate rânduri, unde folosind carduri clonate cu datele unor persoane din Germania, au extras de la ATM-uri aparținând BRD, ALPHA BANK, RAIFFEISEN BANK, BA. CARPATICA peste 50.000 RON. Cardurile blank (albe) inscriptionate cu datele unor persoane din Germania le-au fost puse la dispozitie de invinuitul Coste I. .

Suma astfel obținută a fost împărțită între membrii grupării de crimă organizată.

De asemenea, activitatea infracțională a inculpatului F. M. - I., este dovedită și prin cardurile identificate cu ocazia percheziției informatice în două memorystick-uri descoperite în locuința sa la percheziția domiciliară. Aceste numere de carduri au fost depistate cu programul informatic EnCase versiunea

6.8 și dispozitivul UltraBlock, rezultând următoarele date: 2008/07/27 06:59:02

;3083426196341367=10100000000000491117?

2008/07/27 06:59:05

;3083426196341367=10100000000000491117?

2008/07/27 06:59:11

;3083426196341367=10100000000000491117?

2008/07/27 08:54:40

;6722143107390644007=10125230334990574?

2008/07/27 09:06:59

;6722170304595443006=10121010895693979?

2008/07/27 09:07:00

;6722170304595443006=10121010895693979?

2008/07/27 09:20:54

;6722422202361087005=09122010103706840?

2008/07/27 09:34:28

;6721004300909054301=10011210190004387?

2008/07/27 09:47:42

;6721003000455283053=10121010232414629?

2008/07/27 10:07:56

;5232274300233244=12052010410782200805?

2008/07/27 10:07:57

;5232274300233244=12052010410782200805?

;6722170304527768009=10121010776378664?

2008/07/27 10:18:41

;6725100022440107869=11122012083460000?

2008/07/27 10:26:00

;6721001007981331076=10121010742516615?

2008/07/27 10:27:38

;6721001007981331076=10121010742516615?

2008/07/27 10:47:15

;6722536007433659001=10125230391294925?

2008/07/27 11:04:47

;6722410007677925002=08121210944009487?

2008/07/27 11:23:54

;6721008507872948535=08121010934510449?

2008/07/27 11:38:16

;6721001008959471019=10121010841126683?

2008/07/27 11:38:58

;6721001008959471019=10121010841126683?

2008/07/27 11:42:49

;6721001009682831032=12121010809107705?

2008/07/27 11:43:27

;6721001009682831032=12121010809107705?

2008/07/27 11:44:39

;6721001009682831032=12121010809107705?

2008/07/27 12:05:30

;6721004308539404374=12121010596009834?

2008/07/27 12:11:29

;6721009003051919025=10121010923617975?

2008/07/27 12:11:32

;6721009003051919025=10121010923617975?

2008/07/27 12:11:34

;6721009003051919025=10121010923617975?

2008/07/27 13:25:43

;6721008505253678580=12011210275003833?

2008/07/27 13:39:36

;6722201400009820327=10121210583003226?

2008/07/27 14:03:23

;4907442526432018=090410112927286?

2008/07/27 14:17:49

;6722812047183689001=11121210929909539?

2008/07/27 14:31:43

;6722412000245431007=08121210566739684?

2008/07/27 14:34:02

;6722816044835256004=08121210895196596?

2008/07/27 14:35:57

;6722170304527982006=10125230333199488?

2008/07/27 14:42:33

;6721008509245158578=12121010817724072?

2008/07/27 14:47:37

;6721008505822518523=11121010732502442?

2008/07/27 14:47:38

;6721008505822518523=11121010732502442?

2008/07/27 15:21:23

;6721004308439044395=12031210981104091?

2008/07/27 15:58:46

;6721001006734341044=11121010570311530?

2008/07/27 16:45:59

;6722812047184876003=11121210555806790?

2008/07/27 16:47:52

;3083426196350871=10100000000000491593?

timp pornire 16.45

2008/07/27 16:50:36

;6721001009977951099=12121010917003043?

1

23

Cod PIN 1734

2008/07/27 17:07:54

;6722412000334946006=10121210780103861?

2

24

Cod PIN 5803 sau 2803 sau 4803

2008/07/27 17:19:36

;6722412000385799007=10121210121100270?

3

25

Cod PIN 8520 sau 8528 sau 0520

2008/07/27 17:38:50

;6722422101391226007=11122210685525483?

4

np

2008/07/27 18:45:33

;6721008506174168529=09031210956711124?

5

26

Cod PIN 7501 sau 7504

2008/07/27 19:05:02

;6721001008985521035=10121010344516291?

6

np

2008/07/27 19:14:14

;6721001008148191023=10121010209514731?

7

27

Cod PIN 5027

2008/07/27 19:47:05

;6722536007432438001=10125230635391325?

8

28

Cod PIN 6566 sau 6516

2008/07/27 19:56:53

;6721001005033561088=09061210873915577?

9

29

Cod PIN 7736 sau 7739

2008/07/27 20:31:40

;6722810004449484000=11121210042096746?

10

np

2008/07/27 20:32:04

;5232249000531998=100110100000318?

11

np

2008/07/27 20:45:43

;6721008008279108054=10121010530316683? 12 30

Cod PIN 3424 sau 3242

2008/07/27 21:01:49

;6721008508857798549=12121010056519257? 13

np

2008/07/27 21:08:43

;6721001000396651089=11121010723220788? 14

np

2008/07/27 21:43:07

;6721001005033561088=09061210873915577?

15

31

la fel cu 29

Cod PIN 7739 sau 7736 sau 7759

09.33

;6721008502648708578=10121010530216592? 16 timp pornire

2008/07/27 06:59:02

;3083426196341367=10100000000000491117?

2008/07/27 06:59:05

;3083426196341367=10100000000000491117?

2008/07/27 06:59:11

;3083426196341367=10100000000000491117?

2008/07/27 08:54:40

;6722143107390644007=10125230334990574?

2008/07/27 09:06:59

;6722170304595443006=10121010895693979?

2008/07/27 09:07:00

;6722170304595443006=10121010895693979?

2008/07/27 09:20:54

;6722422202361087005=09122010103706840?

2008/07/27 09:34:28

;6721004300909054301=10011210190004387?

2008/07/27 09:47:42

;6721003000455283053=10121010232414629?

2008/07/27 10:07:56

;5232274300233244=12052010410782200805?

2008/07/27 10:07:57

;5232274300233244=12052010410782200805?

2008/07/27 10:14:42

;6722170304527768009=10121010776378664?

2008/07/27 10:18:41

;6725100022440107869=11122012083460000?

2008/07/27 10:26:00

;6721001007981331076=10121010742516615?

2008/07/27 10:27:38

;6721001007981331076=10121010742516615?

2008/07/27 10:47:15

;6722536007433659001=10125230391294925?

2008/07/27 11:04:47

;6722410007677925002=08121210944009487?

2008/07/27 11:23:54

;6721008507872948535=08121010934510449?

2008/07/27 11:38:16

;6721001008959471019=10121010841126683?

2008/07/27 11:38:58

;6721001008959471019=10121010841126683?

2008/07/27 11:42:49

;6721001009682831032=12121010809107705?

2008/07/27 11:43:27

;6721001009682831032=12121010809107705?

2008/07/27 11:44:39

;6721001009682831032=12121010809107705?

2008/07/27 12:05:30

;6721004308539404374=12121010596009834?

2008/07/27 12:11:29

;6721009003051919025=10121010923617975?

2008/07/27 12:11:32

;6721009003051919025=10121010923617975?

2008/07/27 12:11:34

;6721009003051919025=10121010923617975?

2008/07/27 13:25:43

;6721008505253678580=12011210275003833?

2008/07/27 13:39:36

;6722201400009820327=10121210583003226?

2008/07/27 14:03:23

;4907442526432018=090410112927286?

2008/07/27 14:17:49

;6722812047183689001=11121210929909539?

2008/07/27 14:31:43

;6722412000245431007=08121210566739684?

2008/07/27 14:34:02

;6722816044835256004=08121210895196596?

2008/07/27 14:35:57

;6722170304527982006=10125230333199488?

2008/07/27 14:42:33

;6721008509245158578=12121010817724072?

2008/07/27 14:47:37

;6721008505822518523=11121010732502442?

2008/07/27 14:47:38

;6721008505822518523=11121010732502442?

2008/07/27 15:21:23

;6721004308439044395=12031210981104091?

2008/07/27 15:58:46

;6721001006734341044=11121010570311530?

;70041412139215314=0000000000000000000?

2008/03/16 10:17:43

;70041412139215314=0000000000000000000?

2008/03/16 10:17:44

;70041412139215314=0000000000000000000?

2008/03/16 10:32:21

;6721004602648644643=11121010376026882?

2008/03/16 11:02:05

;6721004600253814691=11121010806517909?

2008/03/16 11:02:51

;6721004600253814691=11121010806517909?

2008/03/16 11:28:22

;6721004605158224698=11121010061847941?

2008/03/16 11:41:34

;6721004600166034650=11121010415139901?

2008/03/16 11:42:26

;6721008502429208517=11121010248512979?

2008/03/16 12:34:34

;6721004602316984669=11121010109440793?

2008/03/16 12:34:47

;6721004602316984669=11121010109440793?

2008/03/16 12:46:43

;6722135006244404008=10121010042499442?

2008/03/16 13:10:48

;6721004606765734624=12121010392900003?

;6721008508894838571=08121010919807207?

2008/03/16 14:18:24

;70041412139215314=0000000000000000000?

2008/03/16 14:18:26

;70041412139215314=0000000000000000000?

2008/03/16 14:18:27

;70041412139215314=0000000000000000000?

2008/03/16 14:56:02

;6721004606387014645=11121010608101183?

2008/03/16 15:13:51

;6721004603313184691=08061210444320184?

2008/03/16 15:35:53

;6721004600127744694=11121010824058884?

2008/03/16 15:45:26

;4017862230053183539=11121233983237330?

2008/03/16 18:42:58

;6721005007414715081=12121010474703536?

2008/03/16 19:15:35

;6722138106610737606=10121210621798366?

2008/03/16 19:30:04

;6722138406011076004=10121010155081755?

2008/03/16 19:37:32

;6722135006244404008=10121010042499442?

2008/03/16 20:36:45

;6721004607099434675=10121010696011752?

Aceste date demonstrează faptul că în perioada _

- _

, inculpatul a

deținut numere de carduri obținute prin metoda skimming, care ofereau posibilitatea membrilor grupului de crimă organizată, să le folosească la inscripționarea unor carduri valide ce urmau a fi folosite la retrageri de numerar de la diverse ATM-uri.

Din întreaga activitate infracțională, inculpatul F. M. I. a obținut suma de 60.000 euro, echivalentul a 766.404 RON, având în vedere declarațiile sale și perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională.

S-a propus ca,în baza art. 118 lit. d) C.p.p., instanța de judecată să dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la această sumă.

Inculpatul M. G. L. avea rolul de contact între învinuitul P.

C. E. și diverse grupări de crimă organizată din Brăila si G. de unde achiziționau echipamente de skimming în vederea montării acestora pe diferite ATM-uri din Germania.

Astfel, din declarația inculpatului rezultă faptul că, inculpatul a fost racolat în cursul anului 2007 de către învinuitul P. C. E. pentru achiziționarea de aparate de tip skimmer cât și pentru efectuarea de retrageri de numerar de la ATM-uri situate pe teritoriul Franței cu ajutorul unor carduri clonate.

De asemenea din analiza convorbirilor telefonice purtate de M. G. L. și învinuitul B. S. (vol. 8, fila 141) rezultă faptul că, inculpatul a achiziționat aparate de tip skimmer și din Suedia, aceste aparate fiind folosite pentru citirea benzilor magnetice a cardurilor bancare.

Totodată, cu ocazia percheziției informatice efectuate în calculatoarele și mediile de stocare a datelor, aflate în locuința inculpatului M. G. L. au fost descoperite aproximativ 70 numere de carduri precum și coduri PIN ale unor cetățeni din Germania, respectiv a clienților unităților bancare din Germania,

aceste numere de carduri și coduri PIN fiind folosite pentru clonarea cardurilor bancare.

Din analiza interceptărilor convorbirilor telefonice, din procesul-verbal de supraveghere operativă (vol 5, fila 55-73), precum și din declarația inculpatului reiese că în data de_ inculpatul M. G. L. s-a întâlnit pe terasa localului IRISH PUB din C. cu M. A., P. C. E. și C. I. pentru a le furniza un echipament de skimming pe care învinuitul P. C. E. l-a testat ulterior pe bancomate din diferite orașe din Bulgaria.

De asemenea M. G. L. primea si numere de card in schimbul inchirierii echipamentelor de skimming pentru instalarea acestora pe ATM-uri din Germania.

Din materialul probatoriu administrat în cauză rezultă faptul că, inculpatul împreuna cu învinuiții B. S. si P. E. C. s-au deplasat în municipiul

C. unde au montat pe ATM-uri ale mai multor banci aparatura de skimming pentru a testa performantele acestora.

Dupa ce aceste date erau inscriptionate pe carduri acesta se deplasa la diferite ATM-uri din G. si C. de unde ridica diferite sume de bani.

Din declarația inculpatului M. G. L. rezultă faptul că, acesta a retras din diverse bancomate suma de 4.000 euro, cu carduri clonate furnizate de învinuitul P. C. E. .

Din întreaga activitate infracțională, inculpatul M. G. L. a obținut suma de 10000 euro, echivalentul a 39.151 RON, având în vedere declarațiile sale și perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională.

S-a propus ca,în baza art. 118 lit. d) C.p.p., instanța de judecată să dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la această sumă.

Învinuitul M. A. - G. a fost racolat de învinuitul P. C. E. prin intermediul învinuitului Coste I., având discuții pe canalul yahoo messenger.

Astfel, prin intermediul lui Coste I., învinuitul M. A. - G. i-a cunoscut pe inculpatul C. N. N. și învinuiții P. C. E. și Șandra S.

N. .

Înaintea sărbătorilor de iarnă din anul 2007 observând că învinuitul Coste

I. avea asupra lui sume mari de bani, învinuitul M. A. - G. l-a întrebat cu ce se ocupă. Inițial acesta i-a răspuns că a muncit în străinătate, apoi i-a spus că se ocupa de furturi de haine din magazine, și în final a afirmat că deținea carduri clonate de pe care retrăgea bani.

Învinuitul Coste I. nu i-a precizat învinuitului M. A. - G. modalitatea în care obținea cardurile, cum le falsifica.

În luna iulie 2008, învinuitul Coste I. l-a solicitat pe învinuitul M. A.

    G., să-l transporte cu mașina tatălui său pentru a retrage sume de bani de la bancomate de pe raza municipiului O. . Învinuitul M. A. - G. l-a transportat în mai multe rânduri la bancomatul Băncii Carpatica din parcul 23 August și la bancomatele BRD, sucursalele din cartierele Rogerius și Nufărul din mun. O. . În timp ce învinuitul Coste I. retrăgea sume de bani din bancomate învinuitul M. A. - G. îl aștepta la mașină acre nu era niciodată parcată în apropierea bancomatelor.

    Pentru transport învinuitul Coste I. i-a alimentat învinuitului M. A. -

    G. autoturismul cu benzină în valoare de 50 RON și i-a mai dat suma de 350 RON.

    Astfel, în această perioadă învinuitul Coste I. i-a predat învinuitului M.

    A. - G. un card de culoare albă având inscripționat codul PIN cu o carioca și i-a cerut să ridice sume de bani de la bancomate de pe raza municipiului O. .

    Învinuitul s-a deplasat la ATM-ul aparținând Băncii Carpatica din Parcul 23 August din O. de unde a ridicat sumele de 1.000 Ron și 2.000 Ron, în total

    3.000 Ron.

    Ulterior, după câteva zile, învinuitul Coste I. i-a dat un alt card, tot de culoare albă, asemănător cu primul învinuitului M. A. - G., pentru efectuarea de retrageri de numerar de la bancomatul BRD, sucursala Nufărul.

    De asemenea, activitatea infracțională a învinuitului M. A. - G., este dovedită și prin cardul identificat cu ocazia percheziției domiciliare în locuința sa. Acest card a fost citit, cu ocazia perchiziției informatice, folosind un aparat MSR 120, S/N A006208, P/N 120_, rezultând următoarele date:

    6721001008705921051=10121010727533919?";, ce reprezinta pista a doua (track 2), a unei carti de credit cu numarul 6721001008705921051.

    Din întreaga activitate infracțională, inculpatul M. A. - G. a obținut suma de 3.000 RON, având în vedere declarațiile sale și perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională.

    S-a propus ca,în baza art. 118 lit. d) C.p.p., instanța de judecată să dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la această sumă.

Învinuitul K. P. A. se deplasa în străinătate împreună cu alți membri ai grupului, respectiv C. N. - N., D. R. E., S. R. R. A.

, S. M., P. C. - E., unde au montat aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor pe bancomate din diferite orașe de pe teritoriul Germaniei. Ulterior, aceștia demontau aparatura și se deplasau în Franța, unde la săli de internet, învinuitul P. C. - E. descărca datele obținute și le transmitea în România unei persoane neidentificate până în prezent, care le decripta și le retransmitea în Franța. Cu datele decriptate, P. C. - E. inscripționa carduri blank, în Paris, cu ajutorul făptuitorului U. eanu Ion V., fost M. Budău, născut la data de_, cu domiciliul în mun. B., str. M., nr. 53, sc. B, ap. 11, jud. B., apelat de membrii grupului cu denumirea "SCHILA";, care este fratele învinuitului I. I. - N., acesta din urmă fiind liderului grupului infracțional de pe segmentul sud estic, având porecla "BABA";.

Cardurile inscripționate erau predate de P. C. - E. celorlalți membri ai grupului, printre care și B. N. - D., care retrăgeau numerar din bancomate aflate pe raza orașului Paris și ulterior, din România.

Astfel, din declarațiile inculpaților: C. N. N., D. R., S. R. R.

A., B. N. D. rezultă faptul că, inculpatul K. P. A. a achiziționat împreună cu B. N. D., S. R. R. A., D. R. E. ,

C. N. N., S. M. echipamente de skimming în luna septembrie 2007 de la unul dintre liderii grupului infracțional, respectiv I. I. - N. având porecla "BABA";. Astfel, s-au deplasat pentru ridicarea echipamentelor K. P. A. ,

B. N. D., S. R. R. A., D. R. E. . Cu aceste echipamente aceștia au fost de 2 ori în localități din Germania unde le-au montat pe ATM-uri împreună cu P. C. E. și Coste I. . Din Germania s-au deplasat în Franța unde Coste I. l-a contactat pe făptuitorul U. eanu Ion V., care locuiește în orașul Paris, într-o garsonieră din cartierul Port de Bagnolet pentru decriptarea datelor și inscripționarea acestora pe carduri false. După clonarea acestor carduri învinuitul Coste I. l-a contactat pe inculpatul B. N. D. și i-a predat un număr de 60 de carduri clonate. Acesta la rândul lui a împărțit respectivele carduri, un număr de 30 de carduri clonate revenind lui C. N. - N., D. R.

    E. iar celelalte 30 de carduri au fost împărțite între inculpații K. P. A.

    , S.

    R.

    R.

    A.

    , S. M. . Cu ajutorul acestor carduri clonate inculpații

    K.

    P.

    A.

    , B.

    N. D., S. R. R. A., D. R. E., C. N.

    , S. M. au retras sume de bani de la mai multe ATM-uri din zona gării de nord din Paris- Franța.

    De asemenea din materialul probatoriu administrat în cauză rezultă că în perioada 2007-2008 inculpatul împreună cu ceilalți membrii ai grupului infracțional organizat s-a deplsat în repetate rânduri în Germania pentru montarea de aparate de tip skimmer pe ATM-uri ale unor unități bancare.

    Ulterior, în luna ianuarie 2008, învinuitul K. P. A. s-a asociat împreună cu inculpații N. D. I. M. V., C. A. - V. n, Gheorghiu M. S., K. F.-A., T. T.- S., Burlacu A.

    , A. ca G., G. S., Hodor A., Mesaroș G. - Alin, pentru comiterea unor infracțiuni infomatice pe raza mun. Z., respectiv retragerea unor sume de bani prin folosirea unor carduri clonate.

    În luna martie 2008, învinuitul K. P. A. a fost surprins în flagrant pe raza muicipiului Z., când încerca să efectueze retrageri de numerar de la un ATM aparținând BCR, împreună cu C. A. - V. n. Cu această ocazie învinuitul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore iar mai apoi arestat de către Tribunalul Sălaj pe durată de 29 de zile, pentru săvârșirea infracținuilor prev. de

    - art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 42 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p;,

          art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

            art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C.p.

            totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.

            Prin rechizitoriul nr. 3D/P/2008 al Biroului Teritorial Sălaj - din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, învinuitul K. P. A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

            art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 42 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 25 din Legea nr. 365/2002;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p;,

      art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C.p.

        totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.,

    reținându-se în sarcina acestuia că în cursul anului 2008, împreună cu inculpații N. D., C. V. n, M. V., Gheorghiu M. S. a efectuat retrageri de numerar de pe raza municipiului Z. cu ajutorul unor carduri clonate, în prezent dosarul având ca obiect aceste infracțiuni aflându-se pe rolul Tribunalului Sălaj.

    Prin urmare în sarcina inculpatului K. P. A. s-a reținut activitatea infracțională desfășurată de acesta în cursul anului 2007, activitatea infracțională raportându-se la grupul infracțional organizat condus de către învinuitul P. C. E. .

    Din întreaga activitate infracțională, inculpatul K. P. A. a obținut suma de 10000 euro, echivalentul a 39.151 RON, având în vedere declarațiile sale și perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională.

    S-a propus ca,în baza art. 118 lit. d) C.p.p., instanța de judecată să dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale cu privire la această sumă.

    În data de_ în colaborare cu autoritățile judiciare din Germania a fost organizată o acțiune de constatare în flagrant a activității infracționale a grupului de crimă organizată.

    Astfel, s-a constatat că învinuiții P. C. - E. și Șandra S. - N. au rezervat locuri pentru zborul Companiei aeriene MALEV MA 854 din data de_ pe ruta Budapesta- Hamburg, ora de sosire 20,00.

    Ajungând în Hamburg, cei doi învinuiți s-au cazat la hotelul Terminus, unde s-au întâlnit cu învinuiții M. A. și C. I., urmând ca aceștia să monteze aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor pe ATM-urile unor unități bancare din acest oraș.

    În data de_ în jurul orelor 21,30, inculpatul M. A. împreună cu învinuitul P. C. E. au încercat să monteze un aparat de tip "skimmer"; pe un ATM aparținând "Commerzbank"; Hamburg, dar nu au reușit fiind surprinși de camerele de supraveghere ale unității bancare.

    În data de_, în jurul orelor 12,30, învinuiții P. C. E., Șandra

    S. - N. și C. I. au fost reținuți de către organele de poliție din cadrul BKA (Poliția Federală din Germania), inculpatul M. A. reușind să se sustragă și să revină în România.

    Cu ocazia perchezițiilor efectuate asupra acestor învinuiți au fost descoperite un nr. de trei aparate de tip "skimmer";, două "baghete"; pentru bancomate, două minicamere video prevăzute cu acumulatorul aferent, lipici, benzi de lipit, precum și un spray de vopsea.

    Ulterior, organele de poliție din cadrul BKA (Poliția Federală din Germania) l-au capturat și reținut și pe învinuitul Coste I., în timp ce se deplasa cu un autoturism spre România. Cu ocazia percheziției efectuate asupra învinuitului, au fost descoperite mai mult aparate de tip skimmer.

    Învinuiții P. C. E., Coste I., Șandra S. - N. și C. I. au fost arestați de către instanțele de judecată din orașul Nurnberg- Germania, pentru comiterea de infracțiuni informatice.

    Concomitent, organele de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj precum și din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate C. - Napoca au procedat la efectuarea unui număr de 21 de percheziții domiciliare la locuințele membrilor grupului infracțional.

    Cu această ocazie, inculpații S. M., S. R. R. A., L. I., F.

    - I., M. G. L., M. A. au fost audiați și reținuți pe o durată de 24 de ore de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Biroul Teritorial Sălaj, pentru săvârșirea infracțiunilor, prev. de:

      art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 42 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p;

      - art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 7 din Legea nr. 39/2003;

      totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.

    Ulterior, inculpații au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 29 de zile, Tribunalul Sălaj dispunând luarea

    măsurii arestării preventive față de inculpații S.

    M., S.

    R.

    R.

    A.

    , L.

    I., F. M. - I., M. G. L., M.

    A. .

    De asemenea, după completarea materialului probatoriu, inculpații B. N.

    D., C. N. N., D. R. - E., N. R. - M. au fost audiați și reținuți pe o durată de 24 de ore de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Biroul Teritorial Sălaj, pentru săvârșirea infracțiunilor, prev. de

      art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 42 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p;

      - art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 7 din Legea nr. 39/2003;

      totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.

      Inculpații au fost prezentați ulterior Tribunalului Sălaj care a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, săvârșirea infracțiunilor, prev. de

      art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 42 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p;

      art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 7 din Legea nr. 39/2003;

      totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p. Latura civilă:

      Prejudiciul cauzat E. K. (E. ), societate de asigurări care a preluat pagubele cauzate de inculpați următoarelor bănci: "Commerzbank, Sparkasse Bank, Darlehenskasse Munster, Kreissparkasse, Halle, Stadtsparkasse Bad Pyrmont, Dresdner Bank AG, Deutche Bank AG, Hypo Vereinsbank, Raiffeisen Bank, Volksbank, Bayer. Hypo und Vereinsbank Postbank, Liga Bank, Bank fur Kirche und Caritas eG, Postbank"; din orașele Hamburg, Koln, Dortmund, Wurzburg, Nurnberg, Berlin, Paderborn, Oberhausen este în valoare de 401.352,14 E. .

      În cadrul acestei răspunderi inverse, societatea de asigurări a efectuat contrafacturări către băncile străine în suma totală de 249.656,32 E., drept urmare E. a fost păgubită cu suma de 113.891,16 E. .

      În cauză societatea E. K. (E. ) nu s-a constitut parte civilă.

      Paguba totală inclusiv tentativele, calculate de către BKA- Berlin- Serviciul Federal de Criminalistică, este stabilită în momentul de față la minim 1.401.396,82 E. (fără 482.918,41 E. ).

      Situația de fapt expusă în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile inculpaților și învinuiților (vol. I fila 20-100, vol. II fila 9-72);procese- verbale de identificare a sumelor sustrase de la unitățile bancare (vol. XXVI fila 45-53); procese- verbale de percheziție domiciliară ( vol. III fila 100-103, 109-112, 118-120, 126-131, 136-140, 145-147, 153-154, 160-163,

      168-169, 175-176, 182-185, 191-194, 198-199, 217-219, 205-208, 212-214,

      223-225, 230-232, 238-241, 247-249, 253-257, 263-265); procese- verbale de

      redare a interceptării convorbirilor telefonice (vol. IV, vol. V, vol. VI, vol. VII, vol. VIII, vol. IX, vol. X); planșă fotografică privind supravegherile operative (vol XI fila 83-90, 92-112, vol XII fila 47-91, vol. XXIII fila 219-232, vol XXV fila 55-83); planșe fotografice privind perchezițiile domiciliare ( vol. III fila 37-45); procesele verbale de supraveghere operativă (vol XI fila 2-39, 41-43, 49-59, 74-82); procese-

      verbale de percheziție informatică (vol. XIII fila 25-30, 32-33, 39-47, 56-60, 76-

      77, 83-88, 98-105, 113-117, 122, 127-131, 136-140, 142-146, 150-151, 153-

      154, vol. XIV fila 7-16, 20-21, 45-46, 80-87, 108, 110-111, 118); rapoarte de

      percheziție informatică ( vol. XV-XXII); declarații de martori ( vol. I fila 68-70, 72- 74, 98-101).

      În cauză au fost efectuate cercetări și față de O. B. - A., G. F. -

      , M. R. - C., pentru infracțiunile prev. de

        art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 42 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p;,

        art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 7 din Legea nr. 39/2003,

        totul cu aplicarea art. 33 lit.a C.p.

      Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că aceștia nu au participat la activitățile grupului infracțional, respectiv la activități de falsificare a cardurilor, montarea aparatelor tip skimmer pe diferite ATM-uri, retrageri de sume de bani prin folosirea de carduri clonate și prin urmare acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare față de aceștia în temeiul art. 10 lit. d) C.p.p.

      S-au mai efectuat cercetări față de C. I. - N., pentru infracțiunea prev. de :

      - art. 25 din Legea nr. 365/2002;

      În sarcina acesteia s-a reținut că, deși cunoștea activitatea infracțională a învinuitului P. C. - E., i-a păstrat acestuia aparatura folosită la clonarea cardurilor, în locuința sa.

      Din cercetările efectuate în cauză reiese că învinuita nu a cunoscut că respectiva aparatură este folosită de învinuitul P. C. E. la comiterea de infracțiuni, sens în care s-a apreciat că învinuita se afla în situația prev. de art.

      51 C.p., eroarea de fapt constituind o cauză care înlătură carcaterul penal al faptei. Prin urmare, acțiunea penală nu a putut fi pusă în mișcare față de aceasta, în temeiul art. 10 lit. e) C.p.p.

      În cauză a fost începută urmărirea penală împotriva învinuitului M. A.

    G. pentru infracțiunile prev. de:

      art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 42 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.

      Din materialul de urmărire penală administrat în cauză a rezultat faptul că acest învinuit nu a accesat sisteme informatice (bancomate), în scopul obținerii de date informatice și nu a falsificat instrumente de plată electronice, prin urmare acțiunea penală nu a putut fi pusă în mișcare față de acesta în temeiul art. 10 lit. d) C.p.p.

      În cauză a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului N. R.

    M. pentru infracțiunile prev. de :

      art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      totul cu aplicarea art. 33 lit.a C.p.

      Din materialul de urmărire penală administrat în cauză a rezultat faptul că acest inculpat nu a falsificat instrumente de plată electronice și nu a retras sume de bani prin utilizarea unor carduri clonate. Prin urmare acțiunea penală nu a putut fi pusă în mișcare față de acesta în temeiul art. 10 lit. d) C.p.p.

      În cauză a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului L. I. pentru infracțiunea prev. de:

      art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      Din materialul de urmărire penală administrat în cauză a rezultat faptul că acest inculpat nu a falsificat instrumente de plată electronice și, prin urmare, acțiunea penală nu a putut fi pusă în mișcare față de acesta în temeiul art. 10 lit.

      d) C.p.p.

      În cauză a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului F. M.

    I. pentru infracțiunile prev. de :

      art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 42 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      - totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.

      Din materialul de urmărire penală administrat în cauză a rezultat faptul că acest inculpat nu a accesat sisteme informatice (bancomate), în scopul obținerii de date informatice și nu a falsificat instrumente de plată electronice și prin urmare acțiunea penală nu a putut fi pusă în mișcare față de acesta în temeiul art. 10 lit. d) C.p.p.

      În cauză a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului M. G.

    L. pentru infracțiunea prev. de :

      art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      Din materialul de urmărire penală administrat în cauză a rezultat faptul că acest inculpat nu a falsificat instrumente de plată electronice și prin urmare acțiunea penală nu a putut fi pusă în mișcare față de acesta în temeiul art. 10 lit.

      d) C.p.p.

      În cauză a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului M.

      A. pentru infracțiunea prev. de :

      - art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      Din materialul de urmărire penală administrat în cauză a rezultat faptul că acest inculpat nu a falsificat instrumente de plată electronice și prin urmare acțiunea penală nu a putut fi pusă în mișcare față de acesta în temeiul art. 10 lit.

      d) C.p.p.

      S-au efectuat cercetări și față de învinuiții P. C. - E., Șandra S. -

      , Coste I., M. V., C. I., B. S., Brisc V. - Ciprian, precum și față de făptuitorii I. I. - N., U. eanu Ion- V., Nica A., pentru infracțiunile prev. de

        art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 42 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p;,

        art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 7 din Legea nr. 39/2003,

      - totul cu aplicarea art. 33 lit.a C.p.

      În data de_ învinuiții P. C. - E., Șandra S. - N., Coste I. ,

      M. V., C. I., au fost arestați de autoritățile judiciare din Germania, în timp ce montau aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor pe bancomate din Hamburg, fiind și în acest moment cercetați în stare de arest în Germania. Învinuiții B. S., M. V. și făptuitorii I. I. - N., U. eanu Ion- V.

      , Nica A. au participat la activitățile grupului infracțional, I. I. - N. fiind unul din liderii acestui grup.

      Întrucât învinuiții și făptuitorii s-au sustras urmăririi penale, fiind dispăruți de la domiciliu, ei nefiind audiați în cauză la momentul întocmirii rechizitoriului, pentru o mai bună înfăptuire a justiției, s-a dispus disjungerea cauzei și înregistrarea unui nou dosar pentru efectuarea de cercetări față de

      învinuiții P. C. - E., Șandra S. - N., Coste I., M. V., C. I.

      , B. S., Brisc V. - Ciprian, precum și față de făptuitorii I. I. - N., U. eanu Ion- V., Nica A., pentru infracțiunile prev. de :

        art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 42 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p;,

        art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

      - art. 7 din Legea nr. 39/2003,

      - totul cu aplicarea art. 33 lit.a C.p.

      Totodată, cu ocazia perchezițiilor informatice în calculatoarele și mediile de stocare a datelor informatice deținute de inculpatul C. N. N. s-a constatat că acesta a descărcat de pe Internet un număr de 11 filme ce prezintă materiale pornografice cu minori .

      Întrucât cercetările penale efectuate cu privire la săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003, ar fi întârziat în mod nejustificat soluționarea cu celeritate a prezentei cauze, în temeiul art. 38 C.p.p. s-a dispus disjungerea cauzei și efectuarea de cercetări față de acest inculpat într-un alt dosar.

      Dosarul s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. _ .

      II. Prin rechizitoriul din data de _ al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sălaj, dos. nr. 40D/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților B. S. și M. (fost I. ) I. - N. .

      Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de_, sub nr._ .

      În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut că începând cu anul 2004, inculpații M. (fost I. ) I. - N., B. S., B. N. - D., C. N.

      N., D. R. - E., N. R. - M., S. M., S. R. R. A., L. I. ,

      F. M. - I., M. G. L., M. A. și învinuiții K. P. - A., M.

      A. - G., P. C. - E., Șandra S. - N., Coste I., Brisc V. - Ciprian, M. V., C. I., Dura Costin-C., U. eanu Ion V., au constituit un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Astfel, aceștia s-au deplasat în mod repetat în Germania, unde montau pe bancomate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și ulterior, inscripționau datele obținute pe carduri blank cu care retrăgeau sume importante de bani din bancomate situate pe teritoriul României, Franței sau Italiei. Este de menționat că aparatura montată pe bancomate era confecționată pentru bancomate tip Wincor Nixdorf, tip CSC 450 respectiv CSC 430 FL respectiv CSC 400.

      Aceste fapte s-au derulat pe o perioadă lungă de timp, au avut loc în mod repetat, astfel încât au demonstrat existența unui grup infracțional structurat, în cadrul căruia fiecare membru avea rolul său bine determinat, primind în compensație o cotă parte din sumele de bani obținute în urma desfășurării activităților infracționale.

      Grupul infracțional avea o structură de tip piramidal, în cadrul căreia s-au de tașat ca lideri inculpatul M. (fost I. ) I. - N. și învinuitul P. C. - E.

      . Ceilalți membri ai grupului acționau în urma indicațiilor primite de la lideri, fiecare având sarcini precise în cadrul activității grupului, cum ar fi: transportul și montarea dispozitivelor de citire a benzii magnetice a cardurilor pe bancomate, demontarea acestor dispozitive, descărcarea și decriptarea informațiilor înregistrate, inscripționarea cardurilor și retrageri de numerar. În funcție de

      aportul adus la aceste activități, fiecărui membru al grupului îi revenea un procent din sumele de bani retrase din bancomate.

      Grupul infracțional organizat era structurat pe două segmente, respectiv segmentul vestic, cuprinzând județele S. M. și Bihor, iar segmentul sud estic, cuprinzând județele C., G. și B. . Astfel, din segmentul vestic a grupului de crimă organizată condus de învinuitul P. C. - E. făceau parte B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., N. R. - M., S. M., S. R. R.

      A., Șandra S. - N., Coste I., K. P. - A., M. A. - G., Brisc V. - Ciprian, aceștia aflându-se în contact direct cu unul dintre liderii grupului, respectiv învinuitul P. C. - E. . De asemenea, gruparea pe segmentul sud-estic era formată din inculpații L. I., F. M. - I., M. G.

      L., M. A., B. S. ,și învinuiții M. V., C. I., Dura Costin- C. conduși de către inculpatul M. (fost I. ) I. - N. și învinuitul

      C. - E. .

      Din probele administrate în cauză în colaborare cu autoritățile judiciare germane, respectiv Procuratura Nurnberg și Bundekriminaamt Berlin (BKA- Serviciul Federal de Criminalistică), reiese că pe teritoriul Germaniei au avut loc acțiuni de montare de dispozitive de citire a banzii magnetice a cardurilor pe bancomate, iar apoi au fost decriptate informațiile astfel obținute, în continuare inscripționate pe carduri blank cu care s-au retras sume de bani, după cum urmează:

        Orașul Oberhausen, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în perioada_ -_ ,

        Orașul Paderborn, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în perioada_ -_ ,

        Orașul Wurzburg, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în data de _

        ,

        Orașul Schweinfurt, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în data de

        _ ,

        Orașul Nurnberg, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în perioadele_ -_ ,_ -_ ,_ -_ .

      Din rapoartele întocmite de către Bundekriminaamt Berlin (BKA- Serviciul Federal de Criminalistică) în perioada_, ora, 20,51, până în_, ora 15,50, la Stadtsparkasse Oberhausen, Willy Brandt Platz 4, 46045 Oberhausen au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM și în urma comparării pozelor din camerele de supraveghere, rezultă că printre autori se afla și P. C. - E. . Pentru testarea dispozitivelor P. C. E. a folosit cardurile de test (Payback): 3083428955549460, 3083428950600750, 3083428950600760,

      3083428957324700.

      În perioada_, ora 17:00 -_, ora 08:45 la Sparkasse Paderborn, Riemekestrasse 4, 33102 Paderborn, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-tip: CSC450 Wincor Nixdorf, prin utilizarea cititoarelor externe aplicabile și tehnică video.

      Începând din data de_ au avut loc, în cea mai mare parte în România, retrageri neautorizate de numerar cu datele obținute de pe carduri care au cauzat unui număr 40 de victime o pagubă totală de aproximativ 47.000 E. .

      În perioada_ -_ au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul filialei Commerzbank situată pe str. Hauptstrasse, nr. 78, în 42651 Solingen.

      În data de_ au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul filialei Postbank în Hamburg, Mönckebergstrasse 7.

      De asemenea, în data de_ într-o filială a Commerzbank în Hamburg, situată pe strada Gänsemarkt 34, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul acestei unități bancare.

      În data de_, între orele 05,57- 18,59, potrivit comunicării părții civile Societatea E., în orașul german 97070 Wurzburg au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 450 Wincor Nixdorf, aparținând Volks-und-Raiffeisenbank (VR- Bank) situat în Marktplatz, nr. 13.

      În data de_ între orele 06:44 și 21:26, potrivit comunicării părții civile Societatea E., în 97421 Schweinfurt au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM tip: CSC 450 Wincor Nixdorf aparținând Deutsche Bank, Schultesstrasse, nr. 2, autorii utilizând cardul de test 3083428949004268.

      În perioada din_, ora 21:00 până la_, ora 07:30, în 90402 Nürnberg au fost copiate date de pe cardurile bancare prin montarea de dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor pe ATM tip: CSC 430 FL Wincor Nixdorf aparținând LIGA Bank, Vordere Sterngasse 32. Cu această ocazie autorii au utilizat următoarele carduri de test: nr. 3083428949587213 și nr.03083428949004268. Ulterior, prin folosirea datelor copiate la clonarea cardurilor au avut loc în perioada_ până_ ridicări de numerar în România și anume în Buzău, G. și Iași, în sumă totală de aproximativ 21.000

      E. .

      În perioada_ -_, în orașul german Nurnberg au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 450 Wincor Nixdorf, aparținând Deutsche Bank) situat pe str. Pfannenschmiedsgasse, nr. 22 și ulterior s-au efectuat ridicări de numerar din Franța în perioada_ -_ .

      În perioada_, ora 23,49-_, ora 20,45, în orașul german 90402 Nurnberg, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 430 FL Wincor Nixdorf, aparținând LIGA Bank) situat pe str. Vorderesterngasse, nr. 32, la care membrii grupului au utilizat următoarele carduri de testare nr._ 7213 și_ 1760.

      În perioada_, ora 00,12-_, ora 23,54, în orașul german 90489 Nurnberg, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 400 Wincor Nixdorf, aparținând Deutsche Bank) situat pe str. Bayreutherstrasse, nr. 20, la care membrii grupului au utilizat următoarele carduri de testare nr._ 7213 și_ 7333. Cardul de test nr. 3083428949587213 a fost utilizat la următoarele alte fapte penale:_ până_, Nürnberg,_, Mannheim,_ până _

      , Nürnberg,_ până_, Nürnberg.

      În perioada_, între orele 06,23- 19,57, în orașul german 97070 Wurzburg au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la un ATM, aparținând Volks-und-Raiffeisenbank situat în Marktplatz, nr. 13 și în urma comparării pozelor din camerele de supraveghere, rezultă că printre autori se afla și P. C. - E. .

      În perioada_, ora 00,12-_, ora 22,00, în orașul german D- 44141 Dortmund, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul aparținând Dortmunder Volksbank e.G.) situat pe str. Westfalendam, nr. 289, la care membrii grupului au utilizat următoarele carduri de testare nr._ 7460 și_ 4381, precum și un card de debit nr._ 1942 0697 a Volksbank Nürnberg, care

      a fost utilizat și la fapta din perioada 29.02.-_ la ATM-ul LIGA Bank Nürnberg.

      Conform evaluării în prealabil a datelor de transfer, obținute de la societatea Western Union GmbH, învinuitul P. C. E. a virat la data de _

      2.000 E. din Paris/Franța, Rue Lafayette 237 E. învinuitului Coste I., născ. la data de_ . E. Învinuitul Coste I. a ridicat numerarul la un ghișeu Raiffeisen Bank în Dortmund, Königswall, Hauptbahnhof. Un alt virament a lui P.

      C. E. către Coste I., de această dată din G. /România, în valoare de

      1.000 E., a putut fi constatat pentru data de_ . De această dată numerarul a fost ridicat de Coste I. la o filială Post Bank în Saarbrücken, Neugrabenweg 2. În data de_, în jurul orelor 12,30, învinuiții P. C. E., Șandra

      S. - N., C. I. și Dura Costin C. au fost reținuți de către organele de poliție din cadrul BKA (Poliția Federală din Germania), inculpatul M. A. reușind să se sustragă și să revină în România.

      Cu ocazia perchezițiilor efectuate asupra acestor învinuiți au fost descoperite un nr. de trei aparate de tip "skimmer";, două "baghete"; pentru bancomate, două minicamere video prevăzute cu acumulatorul aferent, lipici, benzi de lipit, precum și un spray de vopsea.

      Ulterior, organele de poliție din cadrul BKA (Poliția Federală din Germania) l-au capturat și reținut și pe învinuitul Coste I., în timp ce se deplasa cu un autoturism spre România. Cu ocazia percheziției efectuate asupra învinuitului, au fost descoperite mai mult aparate de tip skimmer.

      Concomitent, organele de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj precum și din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate C. - Napoca au procedat la efectuarea unui număr de 21 de percheziții domiciliare la locuințele membrilor grupului infracțional.

      În perioada septembrie-octombrie 2008 inculpații S. M., S. R. R. A., L. I., F. M. - I., M. G. L., M. A., N. R. - M.

      , C. N. N., B. N. - D., D. R. - E. au fost arestați de către Tribunalul Sălaj pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

        art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 42 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p;

        art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 7 din Legea nr. 39/2003

      - totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.

      De asemenea în aceeași perioadă J. Nurnberg-Germania a dispus arestarea preventivă a învinuiților P. C. - E., Șandra S. - N., Coste I.

      , C. I., Dura Costin- C. pentru săvârșirea de infracțiuni informatice în dosarul nr. 355J.S12714/2008 al Parchetului Nürnberg - Fürth, aceștia fiind cercetați și în prezent în stare de arest preventiv.

      Prin Rechizitoriul nr. 5D/P/2008 al Biroului Teritorial Sălaj din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s- a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților S. M., S. R. R. A., L. I., F. M. - I., M. G. L., M. A. ,

      N. R. - M., C. N. N., B. N. - D., K. P. A., D. R. - E.

      pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

        art. 42 alin. 1 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 42 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

          art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p;,

        art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 7 din Legea nr. 39/2003

          totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.

      Prin același Rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpatul B.

      S., întrucât așa cum rezultă din procesele-verbale întocmite de către lucrătorii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate G., acesta a fost citat în repetate rânduri pentru a fi audiat în calitate de învinuit, dar acesta nu s-a prezentat sustrăgându-se urmăririi penale. În această situație față de inculpat s- a dispus disjungerea cauzei acesta fiind cercetat separat în dosarul nr. 40D/P/2008 pentru infracțiunile menționate mai sus, în același dosar fiind cercetat și alți membrii ai grupului infracțional organizat, respectiv inculpatul M. (fost I. ) I. N., învinuiții Brisc V. Ciprian și U. eanu Ion V.

      Prin același Rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpatul

      M. (fost I. ) I. N., întrucât așa cum rezultă din procesele-verbale întocmite de către lucrătorii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate B.

      , acesta a fost citat în repetate rânduri pentru a fi audiat în calitate de învinuit, dar acesta nu s-a prezentat sustrăgându-se urmăririi penale. În această situație față de inculpat s-a dispus disjungerea cauzei acesta fiind cercetat separat în dosarul nr. 40D/P/2008 pentru infracțiunile menționate mai sus, în același dosar fiind cercetat și alți membrii ai grupului infracțional organizat, respectiv inculpatul B. S., învinuiții Brisc V. Ciprian și U. eanu Ion V. .

      Din materialul probatoriu administrat în cauză rezultă faptul că, activitatea membrilor grupului infracțional organizat se desfășura în mai multe etape.

      Astfel, o parte din membrii grupului infracțional organizat, se ocupau cu confecționarea și vânzarea aparatelor de citire a benzii magnetice a cardurilor (skimmere), care mai apoi erau predate așa-numiților "cărăuși";, "săgeți";, respectiv persoanele care transportau aceste aparate în diferite orașe din Germania: Berlin, Padeborn, Hamburg, Nurnberg, Koln, Manheim etc.

      Din declarațiile inculpaților B. N. - D., C. N. N., S. M., S.

      R. R. A., M. A. rezultă faptul că, invinuitul P. C. E. achiziționa aparate de citire a benzii magnetice a cardurilor (skimmere) de la inculpatul M. (fost I. ) I. N. având porecla "BABA"; pentru sume cuprinse între 5000-10000 euro/aparat.

      Aceste aparate pentru a nu fi descoperite de către autoritățile vamale erau demontate și împărțite între membrii grupului infracțional, respectiv inculpații B.

      S.

      , C.

      N.

      N., D. R. - E.

      , S.

      M., S.

      R. R.

      A., M.

      A.

      , K.

      P.

      - A., Șandra S.

      - N.

      , Coste I.

      , Brisc V.

      - Ciprian, M.

      V., C. I., Dura Costin-C., care le transportau separat prin diferite mijloace de transport, repectiv: avion, autoturisme proprii, trenuri, microbuze ce efectuau curse regulate.

      Membrii grupului infracțional se aflau în contact permanent cu învinuitul

      P. C. - E. care stabilea orașul din Germania unde aceștia se întâlneau. După efectuarea unor verficări și supravegheri ale ATM-urilor unităților bancare, care corespundeau echipamentelor de copiere a cardurilor, membrii grupului montau aparatele de citire a cardurilor, respectiv acele "skimmere"; pe ATM-urile vizate. De obicei aceste "skimmere"; erau montate la primele ore ale dimineții perioadă în care aceste ATM-uri nu erau folosite foarte des de către cetățenii germani.

      Pentru a verifica dacă aceste aparate de citire a cardurilor sunt funcționale membrii grupului infracțional foloseau un card personal pe care îl introduceau in ATM-ul vizat. În situația în care respectivul "skimmer"; era funcțional, inculpații se retrăgeau la hotelul unde erau cazați iar după aproximativ 3-4 ore aceste

      "skimmere"; erau demontate de către aceștia, în acel moment fiind inscripționate pe acele "skimmere"; toate datele personale ale cetățenilor germani, posesori de carduri bancare.

      În situația în care respectivul "skimmer"; nu era funcțional acesta era demontat și trimis în România prin intermediul unor șoferi de microbuze inculpatului M. (fost I. ) I. N. având porecla "BABA";.

      După efectuarea modificărilor necesare aceste "skimmere"; erau retrimise în Germania pentru a fi montate pe ATM-uri prin același procedeu menționat anterior.

      După ridicarea "skimmere-lor"; de pe ATM-uri inculpații se deplasau în Paris-Franța cu datele obținute iar din acest oraș aceste erau trimise prin e-mail unei persoane necunoscute din România care decripta aceste date.

      După "golirea"; acestor "skimmere"; de datele obținute în mod fraudulos, acestea erau trimise de către învinuitul P. C. E. celorlalți inculpați care le ascundeau în tufișurile din parcuri situate în orașele menționate anterior, aceste "skimmere"; fiind montate din nou pe ATM-urile din Germania.

      După decriptarea datelor, acestea erau retrimise în Paris învinuitului P.

      C. E., care mai apoi le preda învinuitului U. eanu Ion V., având porecla "SKILĂ";, acesta fiind fratele inculpatului M. (fost I. ) I. N. .

      Acest învinuit își desfășura activitatea infracțională într-o garsonieră din cartierul "Port de Bagnolet"; din Paris, unde se realiza copierea datelor obținute pe "carduri blank";.

      Cardurile astfel clonate, erau predate învinuitului P. C. E. cu excepția unui comision de 25% din numărul total de carduri, care îi revenea învinuitului U. eanu Ion V., având porecla "SKILĂ";.

      Învinuitul P. C. E. împărțea cardurile clonate celorlalți membrii ai grupului infracțional organizat respectiv inculpaților B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., S. M., S. R. R. A., L. I., F. M. - I., M.

      G. - L., M. A., K. P. - A., M. A. - G., Șandra S. -

      , Coste I., Brisc V. - Ciprian, M. V., C. I., Dura Costin-C.

      , care mai apoi se deplasau la mai multe ATM-uri din Paris de unde retrăgeau cu aceste carduri sume de bani. Aceste sume erau cuprinse între 200-300 euro/retragere, pentru a nu fi observate de către titularii de carduri și de către unitățile bancare. Într-o singură zi se efectuau mai multe retrageri de numerar, sumele obținute de către inculpați în acea zi, fiind cuprinse între 1000 și 2000 euro.

      De asemenea membrii grupului foloseau cardurile clonate și în România, respectiv în orașele: O., S. -M., Z., Salonta, Beiuș, Alesd, G., C., B.

      ,Buzău,Iași de unde erau retrase de la ATM-uri sume cuprinse între 1000 - 50000 lei.

      Activitatea membrilor grupului infracțional cercetați în acest dosar a fost descrisă pe larg astfel:

      Inculpatul M. (fost I. ) I. N. , având porecla "BABA"; a fost unul dintre liderii grupului infracțional organizat, acesta având rolul de a coordona activitățile celorlalți membri și de a le furniza aparatură electronică artizanală (skimmer) de citire a benzii magnetice a cardurilor, percepând cel mai mare procent din sumele de bani obținute. În desfășurarea activității infracționale inculpatul a confecționat mai multe echipamente de skimming (fețe de ATM-uri, minicamere video, "ciocuri"; de ATM-uri) pe care le-a pus la dispoziția învinuitului

      P. C. E., care la rândul lui le preda celorlalți membrii ai grupului, respectiv inculpaților B. S., C. N. N., D. R. - E., S. M., S.

      R. R. A., M. A., K. P. - A., Șandra S. - N., Coste I.

      , Brisc V. - Ciprian, M. V., C. I., Dura Costin-C. în schimbul

      unor sume de bani cuprinse între 5000-10000 euro/aparat sau a unui procent din datele de identificare ale instrumentelor de plată obținute prin activitățile de skimming.

      Aceste aparate pentru a nu fi descoperite de către autoritățile vamale erau demontate și împărțite între membrii grupului infracțional, respectiv inculpații B.

      S.

      , C.

      N.

      N., D. R. - E.

      , S.

      M., S.

      R. R.

      A., M.

      A.

      , K.

      P.

      - A., Șandra S.

      - N.

      , Coste I.

      , Brisc V.

      - Ciprian, M.

      V., C. I., Dura Costin-C., care le transportau în Germania, separat prin diferite mijloace de transport, repectiv: avion, autoturisme proprii, trenuri, microbuze ce efectuau curse regulate.

      Ajungând în Germania, după efectuarea unor verficări și supravegheri ale ATM-urilor unităților bancare, care corespundeau echipamentelor de copiere a cardurilor, membrii grupului montau aparatele de citire a cardurilor, respectiv acele "skimmere"; pe ATM-urile vizate. De obicei aceste "skimmere"; erau montate la primele ore ale dimineții perioadă în care aceste ATM-uri nu erau folosite foarte des de către cetățenii germani.

      Pentru a verifica dacă aceste aparate de citire a cardurilor sunt funcționale membrii grupului infracțional foloseau un card personal pe care îl introduceau in ATM-ul vizat. În situația în care respectivul "skimmer"; era funcțional, inculpații se retrăgeau la hotelul unde erau cazați iar după aproximativ 3-4 ore aceste "skimmere"; erau demontate de către aceștia, în acel moment fiind inscripționate pe acele "skimmere"; toate datele personale ale cetățenilor germani, posesori de carduri bancare.

      În situația în care respectivul "skimmer"; nu era funcțional acesta era demontat și trimis în România prin intermediul unor șoferi de microbuze inculpatului M. (fost I. ) I. N. având porecla "BABA";.

      După efectuarea modificărilor necesare aceste "skimmere"; erau retrimise în Germania pentru a fi montate pe ATM-uri.

      După ridicarea "skimmere-lor"; de pe ATM-uri inculpații se deplasau în Paris-Franța cu datele obținute iar din acest oraș aceste erau trimise prin e-mail unei persoane necunoscute din România care decripta aceste date.

      După "golirea"; acestor "skimmere"; de datele obținute în mod fraudulos, acestea erau trimise de către învinuitul P. C. E. celorlalți inculpați care le ascundeau în tufișurile din parcuri situate în orașele menționate anterior, aceste "skimmere"; fiind montate din nou pe ATM-urile din Germania.

      După decriptarea datelor, acestea erau retrimise în Paris învinuitului P.

      C. E., care mai apoi le preda învinuitului U. eanu Ion V., având porecla "SKILĂ";, acesta fiind fratele inculpatului M. (fost I. ) I. N. .

      Acest învinuit își desfășura activitatea infracțională într-o garsonieră din cartierul "Port de Bagnolet"; din Paris, unde se realiza copierea datelor obținute pe "carduri blank";.

      Cardurile, astfel clonate, erau predate învinuitului P. C. E. cu excepția unui comision de 25% din numărul total de carduri, care îi revenea învinuitului U. eanu Ion V., având porecla "SKILĂ";.

      Învinuitul P. C. E. împărțea cardurile clonate celorlalți membrii ai grupului infracțional organizat, care mai apoi se deplasau la mai multe ATM-uri din Paris de unde retrăgeau cu aceste carduri sume de bani. Aceste sume erau cuprinse între 200-300 euro/retragere, pentru a nu fi observate de către titularii de carduri și de către unitățile bancare. Întro singură zi se efectuau mai multe retrageri de numerar, sumele obținute de către inculpați în acea zi, fiind cuprinse între 1000 și 2000 euro.

      Cu aceste date de identificare se clonau cardurile pe care mai apoi le furniza celorlalți inculpați și învinuiți pentru ca aceștia să efectueze operațiuni

      financiare frauduloase constând în ridicarea de diverse sume de bani de la ATM- uri din mun. B., Z., O., C., S. -M. și G. .

      Din declarația inculpatului S. R. R. A. precum și din procesul- verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din dosarul 5D/P/2008 rezultă faptul că, inculpatul M. (fost I. ) I. - N. având porecla "BABA"; este persoana care se afla în contact direct cu învinuitul P. C. E. pentru furnizarea echipamentelor de citire a benzii magnetice a cardurilor precum și de clonare a cardurilor. În repetate rânduri inculpatul S. R. R. A. primea de la învinuitul P. C. E. aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor, respectiv "skimmere";, pe care inculpatul M. (fost I. ) I. - N. i le furniza învinuitului.

      Din declarația martorului I. Z. rezultă faptul că, în repetate rânduri acesta s-a deplasat împreună cu S. R. R. A. în municipiul B. de unde acesta din urmă a ridicat mai multe pachete de mici dimensiuni de la o persoană necunoscută.

      De asemenea din declarația inculpatului S. M. rezultă faptul că, acesta la rândul lui transporta în Germania aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor, respectiv "skimmere"; pe care învinuitul P. C. E. le primea de la o persoană având porecla "BABA";.

      Din declarația inculpatului D. R. E. rezultă faptul că, în cursul anului 2007 acesta împreună cu B. N. D., K. P. A. și C. N. N. s-au deplasat în municipiul B. de unde au achiziționat un aparat de tip "skimmer"; pentru suma de 6000 euro de la o persoană având porecla "BABA";, aparat pe care l-au montat mai apoi pe diferite ATM-uri din Germania.

      Din declarația martorului C. N. N. rezultă faptul că, în vara anului 2007 acesta împreună cu inculpații B. N. D., K. P., S. M., D.

      R. E. s-au deplasat în municipiul B. unde au achiziționat un aparat de citire a benzii magnetice a cardurilor cu suma de 6000 E. de la inculpatul M. (fost

      I. ) I. - N. având porecla "BABA"; după care aceștia s-au deplasat în Germania, unde au montat acel aparat pe diferite ATM-uri din mai multe orașe din această țară pentru culegerea de date informatice de pe conturile unor cetățeni germani. Tot din declarația inculpatului C. N. rezultă faptul că, după citirea și culegerea datelor acestea erau prelucrate într-o garsonieră din orașul Paris-Franța de către fratele inculpatului M. (fost I. ) I. - N., respectiv U. eanu Ion V. .

      Din numărul total de carduri clonate acest învinuit își reținea un procent de 25% din aceste carduri.

      Totodată, din declarația lui C. N. N. rezultă faptul că, în primăvara anului 2008 acesta s-a deplasat împreună cu învinuitul P. C. E. în municipiul B., unde aceștia s-au întâlnit cu inculpatul M. (fost I. ) I. - N.

      . Din discuțiile purtate între aceștia a rezultat faptul că, inculpatul M. (fost I.

      ) I. - N. a cumpărat un autoturism marca Audi TT de la învinuitul P. C.

      E., aspect recunoscut de către inculpat. C. N. N. arată de asemenea că împreună cu învinuitul P. C. E. s-au deplasat la locuința inculpatului M. (fost I. ) I. - N. din municipiul B., strada M. ocazie cu care inculpatul

      M. (fost I. ) I. - N. i-a predat unui tânăr neidentificat de către organele de poliție mai multe aparate de tip skimmer acestea urmând a fi transportate în localitatea Onești într-un apartament închiriat de "BABA";, acest apartament fiind locul de depozitare a aparatelor de tip "skimmer";.

      De asemenea, din declarația lui C. N. N. rezultă faptul că, inculpatul

      M. (fost I.

      ) I.

      - N.

      după confecționarea "skimmerelor"; le preda

      învinuitului P.

      C.

      E.

      sau unei persoane având porecla "OVIDIU";

      neidentificată până în prezent, care aveau rolul de a verifica dacă aceste skimmere sunt funcționale după care le restituiau inculpatului.

      Din declarația martorului M. A. rezultă faptul că, fratele inculpatului M. (fost I. ) I. - N., respectiv U. eanu Ion- V., având porecla "SKILA";, era persoana care locuia în cartierul "Port de Bagnolet"; din Paris- Franța și care decripta datele culese de către membrii grupului infracțional de pe ATM-urile din Germania, date care mai apoi erau inscripționate de acesta pe carduri blank.

      Cardurile, astfel clonate, erau predate învinuitului P. C. E. cu excepția unui comision de 25% din numărul total de carduri, care îi revenea învinuitului U. eanu Ion V., având porecla "SKILĂ";.

      Din declarația martorului O. B. A. rezultă faptul că, persoana cunoscută sub numele de "BABA";, este persoana pe care S. M. o cunoștea prin intermediul lui P. C. - E. . Astfel, din declarația acestui martor rezultă faptul că, P. C. - E., ce deținea un autoturism marca AUDI TT de culoare roșie, se afla în contact direct cu o persoană având porecla "BABA";, originară din mun. B. de la care P. C. - E. achiziționa echipamente de citire a cardurilor bancare. De asemenea, din declarația acestui martor rezultă faptul că,

      P. C. - E., era singura persoană care ținea legătura cu "BABA";, dar alte persoane din alte grupuri infracționale ce achiziționau astfel de echipamnete, îl cunoșteau pe "BABA"; sub o altă poreclă.

      Totodată din declarația martorului O. B. A. rezultă faptul că, acesta i-ar fi propus lui S. M. să achiziționeze astfel de echipamente în mod direct de la persoana având porecla "BABA"; dar S. M. i-a comunicat acestuia că numai învinuitul P. C. E. ținea legătura în mod direct cu inculpatul M. (fost I. ) I. - N. .

      Din declarația inculpatului B. N. D. rezultă faptul că, în vara anului 2007 acesta împreună cu C. N. N., K. P., S. M., D. R. E. s-au deplasat în municipiul B. unde au achiziționat un aparat de citire a benzii magnetice a cardurilor cu suma de 6000 E. de la o persoană având porecla "BABA"; după care aceștia s-au deplasat în Germania, unde au montat acel aparat pe diferite ATM-uri din mai multe orașe din această țară pentru culegerea de date informatice de pe conturile unor cetățeni germani. Tot din declarația lui

      B. N. D. rezultă faptul că, după citirea și culegerea datelor acestea erau prelucrate într-o garsonieră din orașul Paris-Franța de către fratele inculpatului

      M. (fost I. ) I. - N., respectiv U. eanu Ion V. .

      De asemenea din declarația învinuitului Șandra S. N. rezultă faptul că, acesta discutând în repetate rânduri cu învinuitul P. C. E. acesta din urmă a recunoscut că inculpatul M. (fost I. ) I. - N. având porecla "BABA"; este persoana care confecționează aparate de tip "skimmer";.

      Din procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice rezultă de asemenea rolul inculpatului M. (fost I. ) I. - N. în cadrul acestui grup infracțional organizat, respectiv faptul că acesta era cunoscut de puțini membrii ai acestui grup sub porecla "BABA";, inculpatul fiind în contact direct numai cu liderul grupului infracțional, respectiv învinuitul P. C. E. .

      Astfel, din procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_ convorbiri purtate între C. N. N. și învinuitul Brisc V. rezultă faptul că, persoana având porecla "BABA"; percepea un procent din sumele de bani ridicate de la ATM-uri de către ceilalți inculpați.

      Din procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_ convorbiri purtate între C. N. N. și învinuitul Brisc V. Ciprian rezultă faptul că, inculpatul M. (fost I. ) I. - N. având porecla "BABA"; nu

      a fost mulțumit de sumele de bani retrase de ceilalți membrii ai grupului infracțional organizat.

      Din procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_ convorbiri purtate între S. M. și SA rezultă faptul că, inculpatul M. (fost I. ) I. - N. având porecla "BABA"; este persoana care a achiziționat un autoturism marca "Audi TT"; de la învinuitul P. C. E. .

      Din procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_ convorbiri purtate între S. M. și Coste I. rezultă faptul că, inculpatul

      M. (fost I. ) I. - N. având porecla "BABA"; era persoana care confecționa aparate de tip "skimmer"; pe care le preda învinuitului P. C. E. .

      Din procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_ convorbiri purtate între P. C. E. și M. A. rezultă faptul că, unul dintre "colaboratorii"; inculpatului M. (fost I. ) I. - N. având porecla "BABA"; respectiv Precob Ovidiu a fost arestat de către autoritățile judiciare germane.

      Din procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_ convorbiri purtate între C. N. N. și o persoană necunoscută având prenumele "ION"; rezultă faptul că, învinuitul P. C. E. a găsit un loc de plasare a aparatelor de tip "skimmer"; mai "productiv"; decât cel indicat de inculpatul M. (fost I. ) I. - N. având porecla "BABA";, de unde putea fi retrasă suma de aproximativ 30000 euro.

      De asemenea din procesele verbale de supraveghere operativă (vol.XVIII, fila 47,48) precum și din planșele foto întocmite cu ocazia acestor supravegheri se observă cum inculpatul M. (fost I. ) I. - N. primește o sumă de bani de la învinuitul P. C. - E. .

      De asemenea cu ocazia prezentării inculpatului B. S. la Tribunalul Sălaj cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 29 de zile, inculpatul B.

      S. fiind audiat de către instanța de judecată acesta l-a identificat pe M. (fost I. ) I. - N. ca fiind persoana cunoscută sub numele de "BABA";.

      Prin Sentința civilă nr.83 din data de 10 ianuarie 2007 a Judecătoriei B. s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul părților încheiată între I. I. -N. și I. M. C. .

      Prin aceeași sentință s-a dispus ca I. I. -N. să revină la numele anterior încheierii căsătoriei, respectiv acela de M. I. -N. .

      Din întreaga activitate infracțională, inculpatul M. (fost I. ) I. - N. a obținut suma de 50.000 euro, echivalentul a 210.990 RON având în vedere declarațiile celorlați inculpați și martori precum și perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională.

      Inculpatul M. (fost I. ) I. - N. nu recunoaște faptele reținute în sarcina sa, arătând că nu a aderat la un grup infracțional organizat având ca obiect infracțiuni informatice. Inculpatul recunoaște numai că îl cunoaște pe învinuitul P. C. E., întrucât în cursul anului 2008 a achiziționat de la acesta un autoturism marca Audi TT de culoare roșie, fără a desfășura însă activități infracționale împreună cu acest învinuit.

      Inculpatul B. S. a fost unul dintre membrii grupului infracțional organizat, acesta având rolul de a monta aparatură artizanală (skimmer) de citire a benzii magnetice a cardurilor, percepând un procent din sumele de bani obținute. Astfel, inculpatul s-a deplasat pe teritoriul Germaniei împreună cu alți membrii ai grupului infracțional organizat (P. C. E., S. R. R. A.

      , S. M., C. N. N., B. N. D., Șandra S. N., M. G. L.

      ) în repetate rânduri unde au montat apratură artizanală (skimmer) de citire a benzii magnetice a cardurilor pe ATM-uri ale unor unități bancare din diferite orașe din Germania.

      Din rapoartele prezentate de Bundeskriminalamt Berlin (Politia Federala Germania) rezultă că inculpatul B. S., împreună cu invinuiții P. C. E.

      , C. I., Coste I., Sandra S. N., C. N. N. au montat dispozitive de skimming in mai multe randuri în orașe din Germania precum: Koln, Hamburg si Paderborn.

      Acestia recuperau dispozitivele de skimming de pe ATM-uri si se deplasau in Paris - Franta, unde descarcau datele pe un memory stick. Aceste date erau trimise la decriptat in Romania prin Internet de catre invinuitul P. C. E. . Dupa ce primeau datele decriptate le inscriptionau cu ajutorul învinuitului U. eanu Ion V., poreclit "SCHILA";, care este fratele inculpatului I. I. N., pe carduri de fidelizare. Cu aceste carduri clonate se deplasau la ATM-uri din Paris si efectuau operatiuni financiare frauduloase obtinand diverse sume de bani. Aceste sume erau impartite intre membrii gruparii.

      Din procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_ rezultă că, M. G. L. a purtat mai multe discuții cu inculpatul B.

      S. cu privire la achiziționarea și montarea de aparatură artizanală (skimmer) de citire a benzii magnetice a cardurilor pe diferite ATM-uri precum și despre procentele cuprinse între 10% și 30% percepute de către aceștia din totalul sumelor de bani ce urmau a fi retrase neautorizat din bancomate.

      De asemenea din materialul probatoriu existent la dosarul cauzei rezultă faptul că, inculpatul B. S. se ocupa și de vânzarea aparatelor de tip "skimmer"; către învinuitul P. C. E. pentru sume cuprinse între 5000- 8000 euro.

      Astfel din procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_ ora 16:01 convorbire efectuată între învinuitul P. C. E. și inculpatul B. S. rezultă că, acesta din urmă îi furniza învinuitului aparatură artizanală (skimmer) de citire a benzii magnetice a cardurilor la un preț de 8000 E. .

      Din procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_ convorbire efectuată între învinuitul P. C. E. și M. G. L. rezultă faptul că, inculpatul B. S. împreună cu aceștia au fost plecați în diferite țări din uniunea europeană pentru montarea de aparate de tip "skimmer"; pe diverse ATM-uri.

      Din procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_ convorbire efectuată între M. G. L. și inculpatul B. S. rezultă faptul că, unul dintre membrii grupului infracțional organizat folosit pe post de "săgeată"; a plecat în Suedia pentru montarea unui aparat de tip "skimmer"; pe diverse ATM-uri din această țară.

      Din procesele-verbale privind supravegherile operative întocmite de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj din data de_ precum și din rapoartele prezentate de Bundeskriminalamt Berlin (Politia Federala Germania) rezultă că inculpatul B. S., împreună cu invinuiții P. C. E., C. I., Coste I., Sandra S. N., C. N. N. au montat dispozitive de skimming in mai multe randuri în orașe din Germania precum: Koln, Hamburg ,Paderborn și Nurnberg

      Astfel, din procesul-verbal privind supravegherile operative întocmite de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj din data de_, rezulta faptul ca in data de_ inculpatul B. S. se afla in Paris-Franta, impreuna cu alti doi membrii ai grupului infractional, respectiv S. R. R. A. si Coste I. pentru efectuarea de retrageri de numerar.

      Din declarația martorului O. B. A. rezultă faptul că, unul dintre membrii grupului infracțional era originar din G. iar mama acestuia se ocupa

      cu achiziționarea de fier vechi. Inculpatul B. S. a recunoscut că mama acestuia deține o firmă de achiziționare de fier vechi.

      Din întreaga activitate infracțională, inculpatul B. S. a obținut suma de 50.000 euro, echivalentul a 210.990 RON, având în vedere perioada în care și- a desfășurat activitatea infracțional.

      Latura civilă:

      Prejudiciul cauzat E. K. (E. ), societate de asigurări care a preluat pagubele cauzate de inculpați următoarelor bănci: "Commerzbank, Sparkasse Bank, Darlehenskasse Munster, Kreissparkasse, Halle, Stadtsparkasse Bad Pyrmont, Dresdner Bank AG, Deutche Bank AG, Hypo Vereinsbank, Raiffeisen Bank, Volksbank, Bayer. Hypo und Vereinsbank Postbank, Liga Bank, Bank fur Kirche und Caritas eG, Postbank"; din orașele Hamburg, Koln, Dortmund, Wurzburg, Nurnberg, Berlin, Paderborn, Oberhausen este în valoare de 310.468,25 E. .

      În cadrul acestei răspunderi inverse, societatea de asigurări a efectuat contrafacturări către băncile străine în suma totală de 310.468,25 E., drept urmare E. a fost păgubită cu suma de 310.468,25 E. .

      În cauză, societatea E. K. (E. ) s-a constituit parte civilă.

      Paguba totală inclusiv tentativele, calculate de către BKA- Berlin- Serviciul Federal de Criminalistică, este stabilită în momentul de față la minim 1.401.396,82 E. .

      Situația de fapt expusă în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile inculpaților (vol. I fila 14-15,f 20-21, vol. II fila 16- 28); procese- verbale de identificare a sumelor sustrase de la unitățile bancare (vol. XVI fila 45-54);procese- verbale de redare a interceptării convorbirilor telefonice (vol. X, vol. XII, vol. XIII, vol. XIV, vol. XV);planșă fotografică privind supravegherile operative (vol XVIII fila 44-48, 69-98,VOL.XI fila143-233);procesele verbale de supraveghere operativă (vol XVIII fila 1-68, 41-43, 49-59, 74- 82);procese- verbale de percheziție informatică (vol. VII,fila1-215],rapoarte de percheziție informatică ( vol. VII);declarații de martori ( vol. XIX fila 27-54).

      Dosarul s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. _ .

      La termenul de judecată din data de_, s-a dispus conexarea dos._ cu dos. nr._ ( vol.I, dos. nr._ ,f.1113).

      La termenele de judecată din datele de_ ,_ inculpaților li s-au adus la cunoștință prevederile art.3201C.p.p. și consecințele care decurg din alegerea procedurii simplificate, B. N. -D., C. N. N. (poreclit

      "Cioara";),D. R. -E. ,N. R. -M. ,L. I. (poreclit "Husein), M. A. și

      M. A. - G. declarând că recunosc săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor în actul de sesizare a instanței, solicitând, în ceea ce îi privește, judecata în procedura prevăzută de art. 320 1C.p.p.. (vol.IV, dos. nr._, f._ - 1269 ).

      Inculpații M. G. L., S. M., S. R. R. A., K. P. -

      A., B. S. și M. (fost I. ) I. - N. au solicitat judecarea lor conform procedurii de drept comun. Inculpatul F. M. I. a dispărut imediat după punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar, prin Încheierea penală nr. 42/_ a Tribunalului Sălaj, neexprimându-și astfel opțiunea cu privire la procedura de judecare în ceea ce îl privește și procedându-se la judecarea sa conform procedurii de drept comun.

      În datele de_ ,_ ,_, în urma cererilor formulate de inculpații B. N. D., S. R. R. A., M. A., D. R. E., N. R.

      M., M. G. L., C. N. N., L. I. și S. M., instanța a dispus ridicarea interdicției de a nu părăsi țara, obligație impusă acestora cu ocazia liberării provizorii și, totdată, având în vedere durata și natura măsurii, a dispus

      revocarea măsurilor preventive de obligare de a nu părăsi țara luate față de M. (fost I. ) I. N. și B. S. .

      La termenul de judecată din data de_ ,având în vedere cele solicitate de B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., N. R. - M., L. I., M.

      A. și M. A. - G., precum și faptul că la dosar existau suficiente probe administrate în cursul urmăririi penale, instanța a admis cererile inculpaților de judecată în procedură simplificată. Totodată, pentru o mai bună înfăptuire a justiției, instanța a respins cererile privind disjungerea cauzei față de inculpații B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., N. R. - M., L. I., M.

      A. și M. A. - G., avându-se în vedere complexitatea cauzei, data înregistrării acesteia pe rolul Tribunalului Sălaj și necesitatea soluționării cu celeritate a cauzei ( dos._, vol.V, f. 1576-1579).

      După citirea actului de sesizare,au fost audiați inculpații M. G. L.

      , S. M., S. R. R. A., K. P. - A., B. S. și M. (fost

      I. ) I. - N. (vol.V,dos. nr._, f.1571-1574,vol.VII,f.1809-1810).

      La termenul de judecată din data de_, au fost audiați martorii G. F. C. și P. C. (dos._, vol.VII, f.1945-1946).

      La termenul de judecată din data de_ ,avându-se în vedere prevederile art. 327 al.3 C.p.p., s-a dat citire declarațiilor date în faza de urmărire penală de martorii Jakab Z., M. V. și O. B. A. (dos._, vol.VII, f. 2004 verso). Totodată, au fost reaudiați inculpații S. M. și S. R. R. A. (dos._, vol.VII, f.2000-2001).

      La termenul de judecată din data de_ ,s-a solicitat, de către av. Tudor

      S., schimbarea încadrării juridice date infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților,cu efecte asupra încadrărilor juridice date și celorlalți inculpați(dos._, vol.VII, f.2063-2066).

      Inculpaților li s-a adus la cunoștință faptul că au dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății,pentru a-și pregăti apărarea, aceștia solicitând acordarea unui termen în acest sens.

      La termenul din data de_, inculpații, prin apărători, și-au exprimat pozițiile procesuale în raport de cererea de schimbare a încadrării juridice date infracțiunilor reținute în sarcina lor, solicitând a li se aplica aceleași prevederi în cazul admiterii cererii.

      Pronunțarea hotărârii în cauză a fost amânată la cererea apărătoriilor inculpaților, pentru formularea de concluzii scrise.

      În ceea ce îi privește pe inculpații B. N.

      - D.

      , C. N.

      N., D.

      R.

      - E.

      , N. R. - M., L. I., M.

      A.

      și M.

      A.

      - G.

      ,

      analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține că declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală și confirmate în fața instanței (dos. u.p.nr. 5D/P/2008,f., dos. nr._, vol. IV,f._ -1269) se coroborează cu celelalte probe administrate: procese- verbale de identificare a sumelor sustrase de la unitățile bancare (dos.nr. 5D/P/2008,vol. XXVI filele 45-53); procese- verbale de percheziție domiciliară (dos.nr. 5D/P/2008, vol. III filele 100- 103, 109-112, 118-120, 126-131, 136-140, 145-147, 153-154, 160-163, 168-

      169, 175-176, 182-185, 191-194, 198-199, 217-219, 205-208, 212-214, 223-

      225, 230-232, 238-241, 247-249, 253-257, 263-265); procese- verbale de redare a interceptării convorbirilor telefonice (dos.nr. 5D/P/2008,vol. IV, vol. V, vol. VI, vol. VII, vol. VIII, vol. IX, vol. X); planșe fotografice privind supravegherile operative (dos.nr. 5D/P/2008, vol XI filele 83-90, 92-112, vol XII filele 47-91, vol. XXIII filele 219-232, vol XXV filele 55-83); planșe fotografice privind perchezițiile domiciliare (dos.nr. 5D/P/2008,vol. III filele 37-45); procesele verbale de supraveghere operativă (dos.nr. 5D/P/2008, vol XI filele 2-39, 41-43, 49-59, 74- 82); procese- verbale de percheziție informatică (dos.nr. 5D/P/2008, vol. XIII filele

      25-30, 32-33, 39-47, 56-60, 76-77, 83-88, 98-105, 113-117, 122, 127-131, 136-

      140, 142-146, 150-151, 153-154, vol. XIV filele 7-16, 20-21, 45-46, 80-87, 108,

      110-111, 118); rapoarte de percheziție informatică (dos.nr. 5D/P/2008, vol. XV- XXII);declarații de martori (dos.nr. 5D/P/2008, vol. I filele 68-70, 72-74, 98- 101), probatorii în baza cărora se reține astfel că situația de fapt și vinovăția inculpaților sunt pe deplin dovedite.

      Instanța a reținut, pe baza acestor probatorii, că, în perioada august 2007- septembrie 2008, inculpații B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., N.

      R. - M., L. I., M. A. și M. A. - G. au aderat la un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Astfel, aceștia s-au deplasat în mod repetat în Germania, unde montau pe bancomate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și ulterior, inscripționau datele obținute pe carduri blank cu care retrăgeau sume importante de bani din bancomate situate pe teritoriul României, Franței sau Italiei.

      Aceste fapte au avut loc în mod repetat, astfel încât au demonstrat existența unui grup infracțional structurat, în cadrul căruia fiecare membru avea roluri bine determinate, primind în compensație o cotă-parte din sumele de bani obținute în urma desfășurării activităților infracționale.

      Inculpații B. N. - D., D. R. E., C. N. N., M. A. au

      avut rolul de a se deplasa în străinătate împreună cu alți membri ai grupului, unde au montat aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor pe bancomate din diferite orașe de pe teritoriul Germaniei(Hamburg, Koln, Paderborn,etc.). Ulterior, aceștia demontau aparatura și se deplasau în Franța, unde, la săli de internet, P. C. - E. descărca datele obținute și le transmitea în România pentru decriptare.După ce datele intrau din nou în posesia lui P. C. E.

      ,acesta sau alți membrii ai grupului, inscripționau carduri blank, în Paris, cu ajutorul lui U. eanu Ion V., fost M. Budău, apelat de membrii grupului cu denumirea "SCHILA"; și care este fratele inculpatului M. ( fost I. ) I. - N.

      .

      Cardurile inscripționate erau predate de P. C. - E. celorlalți membri ai grupului, care retrăgeau numerar din bancomate aflate pe raza orașului Paris și ulterior, din România.

      Inculpatul L. I., având porecla "HUSEIN";, a avut rolul principal de a retrage bani din bancomate, cu carduri clonate primite de la Coste I., dar a participat și la activități de montare de skimmere pe bancomate în diferite orașe din Germania și a transmis din Germania un număr de 7 numere de carduri cu codurile PIN lui Coste I., care le-a folosit la inscripționarea de carduri și a retras numerar suma de 1300 RON în noaptea de 25/_ de la ATM-urile BRD din

      O. . În perioada 30.07-_, inculpații L. I., F. M. I. și învinuitul M.

      A. G. s-au deplasat, în mod repetat, pe raza municipiului O. și au retras sume de bani de la ATM-uri aparținând BRD, ALPHA BANK, RAIFFEISEN BANK, VOLKSBANK, cu carduri clonate primite de la Coste I. .Suma astfel obținută a fost împărțită între membrii grupării de crimă organizată.

      Totodată, în luna septembrie 2007, B. N. D. a achiziționat, împreună cu K. P. A., S. R. R. A., D. R. E., C. N.

      N., S. M., echipamente de skimming de la I. I. - N., având porecla "BABA";,după care sa-au deplasat de două ori în localități din Germania, unde le- au montat pe ATM-uri împreună cu P. C. E. și Coste I. . Din Germania,inculpații s-au deplasat în Franța, unde Coste I. l-a contactat pe făptuitorul U. eanu Ion V., care locuia în Paris, pentru decriptarea datelor și inscripționarea acestora pe carduri false. După clonarea acestor carduri, Coste I. l-a contactat pe inculpatul B. N. D. și i-a predat un număr de 60 de

      carduri clonate. Acesta a împărțit respectivele carduri, un număr de 30 de carduri clonate revenind lui C. N. - N., D. R. - E., iar celelalte 30 de carduri au fost împărțite între inculpații K. P. A., S. R. R. A. ,

      S. M. . Cu ajutorul acestor carduri clonate, inculpații B. N. D., K. P.

      A., S. R. R. A., D. R. E., C. N. N., S. M. au retras sume de bani de la mai multe ATM-uri din zona gării de nord din Paris- Franța.

      În data de_ inculpatul B. N. D. a primit 10 numere de card de la o persoană necunoscută prin intermediul unui mesaj text pe telefonul mobil, suficiente pentru clonarea cardurilor. Tranzacții de achiziționare ale unor echipamente de citire și scriere a instrumentelor de plată electronice au fost efectuate de inculpatul B. N. D. și on line,fiind confirmate prin intermediul de mesaje primite de la Ebay și PayPal. Totodată, inculpații B. N.

    D. și C. N. - N. au obținut,în cursul anului 2007, mai multe carduri clonate de la învinuiții Brisc V. - Ciprian și K. P. A., după care l-au contactat pe făptuitorul Nica A., având porecla "ADI GRASU";. În baza înțelegerii avute cu acesta, împreună și cu D. R. E., au cumpărat mai multe telefoane mobile de la magazinul făptuitorului Nica A. prin folosirea cardurilor clonate pe care le-au revândut.Totodată, inculpații s-au deplasat în diferite orașe din Ungaria, de unde au achiziționat diferite bunuri prin folosirea acestor carduri clonate.

În perioada_ -_, inculpatul C. N. N. și Brisc V. - Ciprian au fost în Amsterdam, O. nda, unde au făcut cumpărături cu carduri clonate.

În data de_ inculpatul C. N. N. a primit de la Brisc V. Ciprian un număr de card prin mesaj text pe telefonul mobil.

În data de_ inculpatul C. N. N. a trimis un mesaj text, de la numărul 3., cu informații cuprinse pe banda magnetică a card-ului 5264306510438873,după care a purtat discuții cu un barbat necunoscut, privitor la modul în care să inscripționeze un card cu acele date și să ridice sume de bani.

În datele de_ ,_ ,_ ,_ ,_, inculpatul C. N. s- a întâlnit cu membrii grupului infracțional al cărui lider era P. C. E. (respectiv cu Coste I., Șandra S. N., P. C. E., S. M., S. R.

R. A., C. I. și M. V. ).

B. N. - D. și D. R. E. au retras sume de bani de la ATM-uri, folosind carduri clonate, numerele de carduri fiind oferite anterior de către inculpatul N. R. M., aceste numere de carduri provenind de la clienți ai unor instrituții bancare din Franța și Italia.

Inculpatul N. R. - M., având porecla "RAMBO";, prin folosirea de pagini SCAM a unor instituții financiar- bancare, a obținut, de pe internet, numere de carduri pe care mai apoi le-a transmis lui Brisc Ciprian, acesta, la rândul său, folosind datele obținute pentru clonarea unor carduri. Aceste carduri clonate au fost împărțite mai apoi membrilor grupului infracțional, pentru efectuarea de retrageri de numerar de la diverse ATM-uri din România și Germania. Totodată, inculpatul N. R. - M. a primit diferite numere de card de la inculpatul Brisc V. Ciprian și de la persoane necunoscute din Italia, Spania, România.

În cursul lunii decembrie 2007, Magyar A. - G. a aflat de la Coste I. despre activitatea infracțională a acestuia, respectiv aparteneța la grupul infracțional organizat și retragerea de sume de bani din divcerse bancomate, cu ajutorul unor cardurilor clonate.La scurt timp,prin intermediul lui Coste I., învinuitul M. A. - G. i-a cunoscut pe inculpatul C. N. N. și învinuiții P. C. E. și Șandra S. N. . De asemeni, M. A. - G. a

fost racolat de învinuitul P. C. E. prin intermediul învinuitului Coste I., având discuții pe canalul yahoo messenger.

În cursul lunii iulie 2008, Magyar A. G. l-a transportat, în mai multe rânduri, pe Coste I., pe raza municiliului O., așteptându-l în timp ce acestea efectua retrageri de numerar din bancomate. Pentru transport, Coste I. i-a alimentat lui M. A. - G. autoturismul cu benzină și i-a mai dat bani. Ulterior, Coste I. i-a înmânat mai multe carduri clonate, Magyar A. - G. retrăgând diferite sume din ATM-uri ale unor bănci de pe raza municipiului O. (Banca Carpatica, BRD,etc.). Activitatea infracțională a inculpatului M. A. -

G. este dovedită și prin cardul identificat cu ocazia percheziției domiciliare efectuată în locuința sa.

În ceea ce îi privește pe inculpații S. M., S. R. R. A., M.

G. L., K. P. - A. ,F. M. I., B. S. și M. (fost I. ) I.

- N. , analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Începând cu anul 2007, inculpații M. (fost I. ) I. - N., B. S., B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., N. R. - M., S. M., S.

R. R. A., L. I., F. M. - I., M. G. L., M. A., K.

P. - A., M. A. - G., au constituit un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. În cadrul grupului infracțional s-au detașat ca lideri inculpatul M. (fost I. ) I. - N. și P. C. - E. . Ceilalți membri ai grupului acționau în urma indicațiilor primite de la lideri, fiecare având sarcini precise în cadrul activității grupului, cum ar fi: transportul și montarea dispozitivelor de citire a benzii magnetice a cardurilor pe bancomate, demontarea acestor dispozitive, descărcarea și decriptarea informațiilor înregistrate, inscripționarea cardurilor și retrageri de numerar. În funcție de aportul la aceste activități, fiecărui membru al grupului îi revenea un procent din sumele de bani retrase din bancomate. Grupul infracțional organizat era structurat pe două segmente, respectiv segmentul vestic, cuprinzând județele S. M. și Bihor, iar segmentul sud estic, cuprinzând județele C., G. și B. . Din segmentul vestic al grupului de crimă organizată condus de P. C. - E., făceau parte B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., N. R. - M., S. M., S.

R. R. A., Șandra S. - N., Coste I., K. P. - A., M. A. -

G., Brisc V. - Ciprian, aceștia aflându-se în contact direct cu liderul grupului, respectiv cu P. C. - E. . De asemenea, gruparea pe segmentul sud-estic era formată din inculpații L. I., F. M. - I., M. G. L., M.

A., B. S. și numiții M. V., C. I., Dura Costin- C. conduși de către inculpatul M. (fost I. ) I. - N. și numitul P. C. - E. .

O parte din membrii grupului infracțional organizat se ocupa de confecționarea și vânzarea aparatelor de citire a benzii magnetice a cardurilor (skimmere), care mai apoi erau predate așa-numiților "cărăuși";, "săgeți";, respectiv persoanele care transportau aceste aparate în diferite orașe din Germania: Berlin, Padeborn, Hamburg, Nurnberg, Koln, Manheim, etc.Pentru a nu fi descoperite de către autoritățile vamale,aparatele de citire a benzilor magnetice erau demontate și împărțite între membrii grupului infracțional, care le transportau separat prin diferite mijloace de transport, repectiv: avion, autoturisme proprii, trenuri, microbuze ce efectuau curse regulate.

Membrii grupului infracțional se aflau în contact permanent cu P. C. -

E., care stabilea orașul din Germania unde aceștia se întâlneau. După efectuarea unor verificări și supravegheri ale ATM-urilor unităților bancare, care corespundeau echipamentelor de copiere a cardurilor, membrii grupului montau

aparatele de citire a cardurilor, respectiv acele "skimmere"; pe ATM-urile vizate. De obicei aceste "skimmere"; erau montate la primele ore ale dimineții perioadă în care aceste ATM-uri nu erau folosite foarte des de către cetățenii germani.

Pentru a verifica dacă aceste aparate de citire a cardurilor sunt funcționale membrii grupului infracțional foloseau un card personal pe care îl introduceau in ATM-ul vizat. În situația în care respectivul "skimmer"; era funcțional, inculpații se retrăgeau la hotelul unde erau cazați iar după aproximativ 3-4 ore aceste "skimmere"; erau demontate de către aceștia, în acel moment fiind inscripționate pe acele "skimmere"; toate datele personale ale cetățenilor germani, posesori de carduri bancare.

În situația în care respectivul "skimmer"; nu era funcțional, acesta era demontat și trimis în România, prin intermediul unor șoferi de microbuze, inculpatului M. (fost I. ) I. N. .

După efectuarea modificărilor necesare, aceste "skimmere"; erau retrimise în Germania, pentru a fi montate pe ATM-uri, prin același procedeu menționat anterior.

După ridicarea "skimmere-lor"; de pe ATM-uri, inculpații se deplasau în Paris-Franța cu datele obținute, iar din acest oraș aceste erau trimise prin e-mail unei persoane necunoscute din România care decripta aceste date.

După "golirea"; acestor "skimmere"; de datele obținute în mod fraudulos, acestea erau trimise, de către P. C. E., celorlalți inculpați, care le ascundeau în tufișurile din parcuri situate în orașele menționate anterior, aceste "skimmere"; fiind montate din nou pe ATM-urile din Germania.

După decriptarea datelor, acestea erau retrimise în Paris lui P. C. E.

, care mai apoi le preda lui U. eanu Ion V., având porecla "SKILĂ";, acesta fiind fratele inculpatului M. (fost I. ) I. N. .

U. eanu Ion V. realiza copierea datelor obținute pe "carduri blank";.Cardurile astfel clonate, erau predate lui P. C. E., cu excepția unui comision de 25% din numărul total de carduri, care îi revenea învinuitului U. eanu Ion V., având porecla "SKILĂ";.

Apoi, P. C. E. împărțea cardurile clonate celorlalți membrii ai grupului infracțional organizat, care mai apoi s-au deplasat la mai multe ATM-uri din Paris, de unde retrăgeau cu aceste carduri sume de bani. Aceste sume erau cuprinse între 200-300 euro/retragere, pentru a nu fi observate de către titularii de carduri și de către unitățile bancare. Într-o singură zi se efectuau mai multe retrageri de numerar, sumele obținute de către inculpați în acea zi, fiind cuprinse între 1000 și 2000 euro.

De asemenea membrii grupului foloseau cardurile clonate și în România, respectiv în orașele: O., S. -M., Z., Salonta, Beiuș, Alesd, G., C., B.

,Buzău,Iași de unde erau retrase de la ATM-uri sume cuprinse între 1000 - 50000 lei.

În perioada_ -_, pe teritoriul Germaniei au avut loc acțiuni de montare de dispozitive de citire a banzii magnetice a cardurilor pe bancomate, iar apoi au fost decriptate informațiile astfel obținute, în continuare inscripționate pe carduri blank cu care s-au retras sume de bani. Din probatoriul administrat în cauză de organele de urmărire penală din cadrul DIICOT -Biroul Teritorial Sălaj în colaborare cu autoritățile judiciare germane, respectiv Procuratura Nurnberg și Bundekriminaamt Berlin (BKA- Serviciul Federal de Criminalistică), a rezultat că dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în perioada_ -_ - în orașul Oberhausen, în perioada-_ -_ în orașul Paderborn,în data de_ - în orașul Wurzburg, în data de_ - în orașul Schweinfurt, în perioadele _

-_ ,_ -_ ,_ -_ - în orașul Nurnberg, în perioada_ -_ - în orașul Solingen, în datele de_ și_ - în orașul Hamburg, în

data de_ - în orașul Wurzburg, în data de_ - în orașul Schweinfurt, în perioadele_ -_ ,_ -_ ,_ -_ ,_ -_ ,- în orașul

Nürnberg, în data de_ - în orașul Wurzburg, în perioada_ -_ în orașul Dortmund.

Începând cu data de_ au avut loc, în cea mai mare parte în România, retrageri neautorizate de numerar cu datele obținute de pe carduri care au cauzat unui număr 40 de victime o pagubă totală de aproximativ 47.000 E. .

De asemenea,prin folosirea datelor copiate la clonarea cardurilor au avut loc în perioada_ până_ ridicări de numerar în România, și anume în

și S. - M. - suma de 10.000 RON,în Buzău, G. și Iași -suma totală de aproximativ 21.000 E. .

În data de_, P. C. E., Șandra S. - N., C. I. și Dura Costin C. au fost reținuți de către organele de poliție din cadrul BKA (Poliția Federală din Germania), inculpatul M. A. reușind să se sustragă și să revină în România.

Concomitent, organele de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj precum și din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate C. - Napoca au procedat la efectuarea unui număr de 21 de percheziții domiciliare la locuințele membrilor grupului infracțional.

Deși nu au recunoscut cele reținute în sarcina lor, din probatoriul administrat în cauză a rezultat fără dubiu activitatea infracțională desfășurată de inculpații S. M., S. R. R. A., M. G. L., K. P. - A.

,F. M. I., B. S. și M. (fost I. ) I. - N. .

Astfel, s-a reținut că inculpatul S. M., poreclit "Miki";, s-a ocupat, în cadrul grupului infracțional organizat, în principal de transportarea "skimmere";- lor, de montarea acestora pe bancomate din diferite orașe ale Germaniei, precum și de folosirea cardurilor clonate pentru efectuarea de retrageri de numerar. În luna septembrie 2007, împreună cu K. P. A., S. R. R. A., D.

R. E., C. N. N., B. N. D., inculpatul S. M. a achiziționat de la

M. (fost) I. I. - N., echipamente de skimming cu care s-au deplasat în localități din Germania, unde le-au montat pe ATM-uri împreună cu P. C. E. și Coste I. . Din Germania, aceștia s-au deplasat în Franța unde U. eanu Ion V. decriptat datele și le-a inscripționat pe carduri false. După clonarea cardurilor, Coste I. l-a contactat pe inculpatul B. N. D. și i-a predat un număr de 60 de carduri clonate. Acesta, la rândul său a împărțit respectivele carduri, un număr de 30 de carduri clonate revenind lui C. N. - N., D. R. - E., iar celelalte 30 de carduri au fost împărțite între inculpații K. P. A., S. R.

R. A., S. M. . Cu ajutorul acestor carduri clonate, inculpații B. N. D., K. P. A., S. R. R. A., D. R. E., C. N. N., S.

M. au retras sume de bani de la mai multe ATM-uri din zona gării de nord din Paris- Franța.

De asemenea, inculpatul S. M. și K. P. A. au inscripționat carduri blank cu ajutorul unui aparat de tip MSR după care, cu ajutorul acestor carduri clonate retrăgeau sume de bani din bancomate de pe raza orașelor Z. ,

S. -M. și O. .Cele mai multe retrageri pe care inculpatul S. M. le-a efectuat împreună cu K. P. A. au avut loc pe raza municipiului S. M. în C. 14 Mai, întrucât acest inculpat locuiește în zona respectivă.Din municipiul Z., inculpatul S. M. a retras împreună cu K. P. A. sume de bani de la ATM-uri aparținând unităților bancare: Raiffeisen Bank, Banc Post, Banca Țiriac, Banca Comercială Română.

Propunerea de transportare, montare a skimerelor și retragerii de numerar din bancomate i-a fost făcută inculpatului S. M. de către P. C. E., prin intermediul lui Coste I. . Ulterior, inculpatul S. M. a desfășurat aceste

activități împreună și cu inculpații K. P. A., S. R. R. A., D.

R. E., C. N. N., B. N. D., M. A., Șandra S. - N., C.

, toți aceștia acționând potrivit celor indicate de P. C. E. .

Activitatea infracțională a inculpatului S. M. rezultă din următoarele probe și mijloace de probă :

    în declarația dată în fața organelor de urmărire penală în data de_, inculpatul a recunoscut cele reținute în sarcina sa, dând detalii cu privire la activitatea infracțională a grupului (dos.nr. 5D/P/2008, vol.2, f. 70-72)

    în declarația dată în calitate de inculpat în data de_ ,după ce a luat la cunoștință conținutul dosarului, de încadrarea juridică a faptelor, S. M. a recunoscut cele reținute în sarcina sa, solicitând a i se aplica prevederile art. 9 din Legea nr. 39/2003 ( dos.nr. 5D/P/2008, vol.I 28,f.33);

    inculpații B. N. D., C. N. N., D. R. E., K. P. A. ,

M. A. ,S. R. R. A., în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, au dat detalii cu privire la activitatea infracțională a acestui inculpat (dos.nr. 5D/P/2008, vol. I, f.28,f.52,54,76,85,107,108,vol.II, f.10,68,vol.27,f.13-16,vol.28,f.2,5,9,24,27,30).

- martorii O. B. A. și P. C. au arătat că au cunoștință despre deplasările repetate ale inculpaților S. M., poreclit "Miki"; și S. R. R.

A. în Germania, în perioada 2007-2008, precum și despre discuțiile purtate de aceștia în legătură cu metodele de falsificare a cardurilor (dos.nr. 5D/P/2008, vol. I, f.92-94,102-103, vol.27,f.8-10,13-16)

- potrivit proceselor-verbale de supraveghere operativă în data de_ inculpatul S. M. a avut întâlniri cu învinuiții Coste I., Șandra S. N., P.

E. și inculpații C. N. N., S. R. R. A. (dos.nr. 5D/P/2008, vol.XI, f. 7, 25,26,31).

    cu ocazia percheziției domiciliare în locuința inculpatului S. M. au fost identificate 7 carduri clonate (dos.nr. 5D/P/2008, vol. 13,f.83-88)

    din transcrierile interceptărilor convorbirilor telefonice purate de inculpatul S. M., dar și de alți inculpați, rezultă,de asemenea, activitatea infracțională desfășurată de inculpat (dos.nr. 5D/P/2008, vol.5, 7,8)

    inculpații P. Claudiou E. și C. I., audiați prin comisie rogatorie internațională în dos.nr. 39D/P/2008 al DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj,au confirmat, de asemenea, activitatea infracțională desfășurată de S. M. ( dos.nr._, vol. VI, f. 1655-1665);

    în declarațiile date în dos. nr. 3D/P/2007 al DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj, după începerea urmăririi penale, inculpatul K. Patrik A. a dat detalii amănunțite cu privire la activitatea sa infracțională realizată în principal împreună cu persoana poreclită "Miki";, care locuia în S. M., C. 14 Mai, persoană identificată ulterior ca fiind S. M. (dos.nr.5D/P/2008, vol.1, f.107- 111 )

    din procesele-verbale de supraveghere operativă încheiate în_ ,_ rezultă că în data de_ inculpatul S. M. s-a întâlnit,de mai multe ori, cu Coste I. .Șandra S. N., S. R. R. A. ,P. C. E., C. N.

    și B. S. (dos.nr.5D/P/2008, vol.11,f.26-29,31-32),

    din datele furnizate în cadrul activității de cooperare judiciară internațională în materie penală, de autoritățile germane - autorităților române, mai rezultă următoarele:

    în perioada_, ora 17:00 -_, ora 08:45 la Sparkasse Paderborn, Riemekestrasse 4, 33102 Paderborn, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-tip: CSC450 Wincor Nixdorf, prin utilizarea cititoarelor externe aplicabile și tehnică video. Din evaluarea telefoanelor mobile conectate în acea perioadă în zonă a rezultat că nr.

    de telefon 0178-6858199, SIM-card Prepayed a societății de telefonie mobilă E- Plus, înregistrat pe inculpatul S. M., a fost conectat la momentul faptei, respectiv data de_, ora 15:11, precum și de la ora 19:05 până la ora 19:10, în zona unui pilon de telecomunicații radio, în Paderborn (societatea E-Plus), Westernmauer/Alte Torgasse aflându-se într-un telefon mobil cu nr. IMEI 3.

    . Cardul SIM cu nr. 0178-6858199 a fost activat în data de_ și a fost achiziționat cu scurt timp înainte dintr-un magazin E-Plus în Paderborn, Westernstrasse, nr. 34;

    în perioada_ -_ au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul filialei Commerzbank situată pe str. Hauptstrasse, nr. 78, în 42651 Solingen. În perioada comiterii faptei, postul telefonic nr. 0178-6858199, SIM-card Prepayed a societății de telefonie mobilă E-Plus, înregistrat pe inculpatul S. M., a fost conectat în directa apropiere a locului faptei. Conform comunicării autorităților germane, la locul faptei în Solingen au fost descoperite amprentele dactiloscopice aparținând învinuitului Coste I. .

    în data de_ au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul filialei Postbank în Hamburg, Mönckebergstrasse 7. Postul telefonic nr. 0178-6858199 aparținând inculpatului

M., a fost conectat la data respectivă, în imediata apropiere a locul faptei în zona unui pilon de telecomunicație radio situat pe Mönckebergstrasse.

    în data de_, într-o filială a Commerzbank în Hamburg, situată pe strada Gänsemarkt 34, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul acestei unități bancare. Postul telefonic nr. 0178-6858199 aparținând inculpatului S. M. a fost conectat la data respectivă, în zona unui pilon de telecomunicații radio în Welckerstrasse, care se află la o distanță de numai 0,3 km de la locul faptei Gänsemarkt.

    în data de_, între orele 05,57- 18,59, potrivit comunicării părții civile Societatea E., în orașul german 97070 Wurzburg au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 450 Wincor Nixdorf, aparținând Volks-und-Raiffeisenbank (VR- Bank) situat în Marktplatz, nr. 13. În data de_, postul telefonic nr. 07533.

, nr. IMEI 3. 9 aparținând inculpatului S. M. a fost localizat ca fiind folosit la ora 15,38 și 17,48, în orașul Wurzburg, în zona unui pilon de telecomunicații radio (T-Mobile/D1) între Hanenhof și Schonbomstrasse, la câteva străzi distanță de locul faptei, respectiv Marktplatz, nr. 13.

- în perioada din_, ora 21:00 până la_, ora 07:30, în 90402 Nürnberg au fost copiate date de pe cardurile bancare prin montarea de dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor pe ATM tip: CSC 430 FL Wincor Nixdorf aparținând LIGA Bank, Vordere Sterngasse 32. Cu această ocazie autorii au utilizat următoarele carduri de test: nr. 3083428949587213 și nr.03083428949004268. Ulterior, prin folosirea datelor copiate la clonarea cardurilor au avut loc în perioada_ până_ ridicări de numerar în România și anume în Buzău, G. și Iași, în sumă totală de aproximativ 21.000

E. .O evaluare a datelor de localizare a evidențat faptul că postul de telefonie mobilă 0177-9115646, IMEI 3. a fost conectat în perioada critică pentru faptă în zona pilonului de telecomunicații radio în Nürnberg (societatea E-Plus), zona Eilgutstrasse/Tafelhofstrasse. Locul faptei Vordere Sterngasse 32 se află la o distanță de numai câteva străzi. Este de reținut faptul că în telefonul nr. IMEI

s-au aflat printre altele cardurile SIM cu număr de Germania 0178- 6858199, alocat pentru inculpatul S. M., precum și cu număr de România_ 51 aparținând aceluiași inculpat.

    în perioada_ -_, în orașul german Nurnberg au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 450 Wincor Nixdorf, aparținând Deutsche Bank) situat pe str. Pfannenschmiedsgasse, nr. 22 și ulterior s-au efectuat ridicări de numerar din Franța în perioada_ -_ . În perioada_, ora 06,11-_, ora 21,35, în zona unui pilon de telecomunicații radio (furnizor societatea E-Plus), situat în Nurnbeg, Eilgutstrasse/Tafelhofstrasse, la câteva străzi distanță de locul faptei, a fost localizat postul telefonic nr. IMEI 3. 9, aparținând inculpatului S. M., de pe care au fost efectuate mai multe convorbiri.

    pe lista de pasageri pentru zborul Companiei aeriene maghiare MALEV MA 523, din seara de_ de la F. pe M. la Budapesta, figureaza inculpatul C. N. - N., locul 9 D și inculpatul S. M., locul 9 E, situate unul lângă celălalt.

    în perioada_, ora 23,49-_, ora 20,45, în orașul german 90402 Nurnberg, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 430 FL Wincor Nixdorf, aparținând LIGA Bank) situat pe str. Vorderesterngasse, nr. 32, la care membrii grupului au utilizat următoarele carduri de testare nr._ 7213 și_ 1760. În perioada_, ora 06,25-_, ora 10,25, în zona unui pilon de telecomunicații radio (furnizor societatea E-Plus), situat în Nurnbeg, Eilgutstrasse/Tafelhofstrasse, la câteva străzi distanță de locul faptei, a fost localizat postul telefonic nr. IMEI 3. 9, cartelă telefonică germană nr. 0177-9115646, aparținând inculpatului S. M., de pe care au fost efectuate mai multe convorbiri.

    în perioada_, ora 18,34-_, ora 20,33, în zona unui pilon de telecomunicații radio (furnizor societatea E-Plus), situat în Nurnbeg, Rudolphstrasse/Lenbachstrasse, la câteva străzi distanță de locul faptei, a fost localizat postul telefonic nr. IMEI 3. 9, cartelă telefonică germană nr. 0177-9115646, aparținând inculpatului S. M., de pe care au fost efectuate mai multe convorbiri.

    în perioada_, ora 00,12-_, ora 22,00, în orașul german D- 44141 Dortmund, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul aparținând Dortmunder Volksbank e.G.) situat pe str. Westfalendam, nr. 289, la care membrii grupului au utilizat următoarele carduri de testare nr._ 7460 și_ 4381, precum și un card de debit nr._ 1942 0697 a Volksbank Nürnberg, care a fost utilizat și la fapta din perioada 29.02.-_ la ATM-ul LIGA Bank Nürnberg. În perioada_ -_, în zona unui pilon de telecomunicații radio situat în Dortmund, colțul Westfalendam/Lubkestrasse, la 3 străzi laterale distanță de locul faptei, a fost localizat postul telefonic nr. IMEI 3. 9, cartelă telefonică germană nr. 0177-9115646, aparținând inculpatului S. M., de pe care au fost efectuate mai multe convorbiri.

    conform comunicării Comandaturii de poliție al landului Austria Superioară, secția poliției de circulației rutieră Linz din_, S. M., s-a legitimat cu pașaportul român nr. 12604511, eliberat la data de_ în S. - M.

, în data de_, ora 17,17, la punctul de frontieră Suben, autostrada 8, la ieșire din Germania și intrare în Austria, ca pasager al autoturismului cu nr. de înmatriculare_ .

Inculpatul S. R. R. A. s-a ocupat, în cadrul grupului infracțional organizat, de asemenea, de transportarea "skimmere";-lor, de montarea acestora pe bancomate din diferite orașe ale Germaniei, precum și de folosirea cardurilor clonate pentru efectuarea de retrageri de numerar.Și acest inculpat, a achiziționat, împreună cu K. P. A., D. R. E., C. N.

N., B. N. D. ,S. M. echipamente de skimming de la M. (fost) I. I.

    N., cu care s-au deplasat în localități din Germania, unde le-au montat pe ATM-uri împreună cu P. C. E. și Coste I. .

    În cursul anului 2007, acest inculpat împreună inculpatul S. M. și K.

    P. A. au retras sume de bani de la ATM-uri aparținând unităților bancare: Raiffeisen Bank, Banc Post, Banca Țiriac, Banca Comercială Română de pe raza municipiul Z. .

    În perioada 2007- 2008, la solicitarea liderului grupului infracțional, P.

    - E., inculpatul S. R. R. A. s-a deplasat, în mod repetat, alături de ceilalți membrii ai grupului infracțional, în Germania, unde montau pe diverse bancomate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și ulterior, inscripționau datele obținute pe carduri blank cu care retrăgeau sume importante de bani din bancomate situate pe teritoriul României, Franței sau Italiei.

    Deși în fața instanței inculpatul S. R. R. A. nu a recunoscut vreuna din faptele reținute în sarcina sa, activitatea infracțională a acestuia rezultă din următoarele probe și mijloace de probă :

    - în declarația dată în fața organelor de urmărire penală în_, inculpatul a recunoscut cele reținute în sarcina sa, dând detalii cu privire la activitatea infracțională a grupului (dos.nr. 5D/P/2008, vol.2, f.68-69);

      cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a arătat că își menține declarațiile date și a mai precizat că persoana a cărei fotografie i-a fost prezentată de organele de urmărire penală era I. I. N., poreclit "Baba"; (dos.nr. 5D/P/2008, vol. 28, f.27);

      inculpații B. N. D., C. N. N., S. M., în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, au dat detalii cu privire la activitatea infracțională a acestui inculpat (dos.nr. 5D/P/2008, vol. I, f.73-74,85, vol. 2, f.70-72,vol.27,f.13-16, vol.28,f.2,9,24,30,33);

      martorii O. B. A. și P. C. au arătat că au cunoștință despre deplasările repetate ale inculpaților S. M., poreclit "Miki"; și S. R. R.

    în Germania, în perioada 2007-2008, precum și despre discuțiile purtate de aceștia în legătură cu metodele de falsificare a cardurilor (dos.nr. 5D/P/2008, vol. I, f.92-94,102-103,vol.27,f.8-10)

      potrivit proceselor-verbale de supraveghere operativă, în datele de_ ,_ și_ inculpatul S. R. R. A. a avut întâlniri cu Coste I., Șandra S. N., P. C. E. și inculpații C. N. N., S. M. (dos.nr. 5D/P/2008, vol.XI, f.25-26,31);

      cu ocazia percheziției domiciliare în locuința inculpatului S. R. R.

    au fost identificate 2 carduri clonate (dos.nr. 5D/P/2008, vol. 13,f.98-105)

      din transcrierile interceptărilor convorbirilor telefonice purate de inculpatul S. R. R. A., dar și de alți inculpați, rezultă,de asemenea, activitatea infracțională desfășurată de inculpat (dos.nr. 5D/P/2008, vol.5, 7,8)

      inculpații P. Claudiou E. și C. I., audiați prin comisie rogatorie internațională în dos.nr. 39D/P/2008 al DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj,au confirmat, de asemenea, activitatea infracțională desfășurată de S. R. R. A. ( dos.nr._, vol. VI, f. 1655-1665);

      din datele furnizate în cadrul activității de cooperare judiciară internațională în materie penală, de autoritățile germane - autorităților române, mai rezultă următoarele:

      în data de_ între orele 06:44 și 21:26, potrivit comunicării părții civile Societatea E., în 97421 Schweinfurt au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM tip: CSC 450 Wincor Nixdorf aparținând Deutsche Bank, Schultesstrasse, nr. 2, autorii au

      utilizat cardul de test 3083428949004268. Potrivit localizării apelurilor telefonice, reiese că postul telefonic nr. 0. aparținând inculpatului S. R. R. A. a fost conectat în acea perioadă în zona în care se află și locul faptei.

      - în perioada din_, ora 21:00 până la_, ora 07:30, în 90402 Nürnberg au fost copiate date de pe cardurile bancare prin montarea de dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor pe ATM, o evaluare a datelor de localizare evidențiind faptul că postul de telefonie mobilă nr. 0. aparținând inculpatului S. R. R. A., a fsot conectat în zona unui pilon de telecomunicații radio în Nürnberg (societatea T-Mobile/D1), Frauentormauer/ Gräsergasse. Locul faptei Vordere Sterngasse 32 se află la o distanță de numai 100m.

      în data de_, S. R. R. A. s-a deplasat în Germania, unde a preluat echipamente noi pentru a le testa pe bancomate.

M. G. L. a fost contactat, în cursul anului 2007, de către P.

C. E., pentru achiziționarea de aparate de tip skimmer și pentru efectuarea de retrageri de numerar de la ATM-uri situate pe teritoriul Franței cu ajutorul unor carduri clonate.Inculpatul a avut apoi rolul de contact între P. C. E. și diverse grupări de crimă organizată din Brăila si G. de unde achiziționau echipamente de skimming în vederea montării acestora pe diferite ATM-uri din Germania.În schimbul închirierii echipamentelor de skimming pentru instalarea acestora pe ATM-uri din Germania, inculpatul primea, de la membrii grupului infracțional, numere de card.După clonarea cardurilor, s-a deplasat la diferite ATM-uri, în special din G. si C., de unde a ridicat diferite sume de bani.

Din materialul probatoriu administrat în cauză a mai rezultat și faptul că în data de_, inculpatul M. G. L. s-a întâlnit pe terasa localului IRISH PUB din C. cu M. A., P. C. E. și C. I., pentru a le furniza un echipament de skimming pe care P. C. E. l-a testat ulterior pe bancomate din diferite orașe din Bulgaria.

De asemenea, inculpatul împreuna cu B. S. si P. E. C. s-au deplasat în municipiul C., unde au montat pe ATM-uri ale mai multor banci aparatura de skimming pentru a testa performanțele acestora.

Deși în fața instanței inculpatul M. G. L. nu a recunoscut vreuna din faptele reținute în sracina sa, activitatea infracțională a acestuia rezultă din următoarele probe și mijloace de probă :

    atât în declarația olograf,cât și în declarațiile date după începerea urmăririi penale, inculpatul a recunoscut cele reținute în sarcina sa, dând detalii cu privire la activitatea sa infracțională, dar negând deținerea și montarea de aparatură de skimming ( dos. nr. 5D/P/2008, vol.I,f.64-66,vol.28,f.21-22)

    cu ocazia percheziției informatice efectuate în calculatoarele și mediile de stocare a datelor, aflate în locuința inculpatului M. G. L. au fost descoperite aproximativ 70 numere de carduri precum și coduri PIN ale unor cetățeni din Germania, respectiv a clienților unităților bancare din Germania, aceste numere de carduri și coduri PIN fiind folosite pentru clonarea cardurilor bancare;totdată, au fost identificate 15 fișiere care fac parte din softul Mars Bank Base, soft cu ajutorul căruia se identifică ce bănci au emis anumite numere de card de credit și 11 fișiere care fac parte din softul EXEba-comm8.0,soft folosit pentru inscripționarea benzilor magnetice ale cărților de credit (dos.nr.5D/P/2008, vol.13, f.39-47 ).

    din procesul-verbal de supraveghere operativă rezultă că în data de_ inculpatul M. G. L. s-a întâlnit pe terasa localului IRISH PUB din C. cu M. A., P. C. E. și C. I. pentru a le furniza un echipament de skimming (dos.nr.5D/P/2008, vol 5, fila 55-73). Inculpatul a fost fotografiat cu ocazia supravegherilor operative (dos.nr.5D/P/2008, vol.11,f.73).

    din analiza interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de acest inculpat rezultă, de asemenea, aderarea lui M. G. L. la grupul infracțional al cărui lider a fost P. C. E., modalitățile de procurare și montare a aparatelor de skimming, retragerile de numerar (dos.nr.5D/P/2008, vol.5,7,8,9 )

    inculpatul P. Claudiou E., audiat prin comisie rogatorie internațională în dos.nr. 39D/P/2008 al DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj,a confirmat, de asemenea, activitatea infracțională desfășurată de M. G. L. ( dos.nr._, vol. VI, f. 1655).

În perioada aproximativă august 2007- decembrie 2007, K. P. -

A., poreclit "Papi";, s-a ocupat, în cadrul grupului infracțional organizat, de asemenea, de montarea de aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor pe bancomate în diferite orașe de pe teritoriul Germaniei,împreună cu alți membri ai grupului, respectiv C. N. - N., D. R. E., S. R. R. A., S. M.

, P. C. - E. .După demontarea aparaturii, descărcarea datelor și decriptarea acestora, respectiv-după realizarea cardurilor clonate, inculpatul, împreună cu ceilalți membri ai grupului, a retras diferite sume de bani din bancomate aflate pe teritoriul Franței (Paris) sau din România.Cardurile au fost primite de inculpat de la P. C. E. .

De asemenea, inculpatul K. P. A. și S. M. au inscripționat carduri blank cu ajutorul unui aparat de tip MSR după care, cu ajutorul acestor carduri clonate retrăgeau sume de bani din bancomate de pe raza orașelor Z. ,

S. -M. și O. .Cele mai multe retrageri pe care inculpatul K. P. A. le-a efectuat împreună cu S. M. au avut loc pe raza municipiului S. M. în C. 14 Mai, întrucât S. M. locuiește în zona respectivă.Din municipiul Z., inculpatul S. M. a retras împreună cu K. P. A. sume de bani de la ATM-uri aparținând unităților bancare: Raiffeisen Bank, Banc Post, Banca Țiriac, Banca Comercială Română.

În luna ianuarie 2008, K. P. A. s-a asociat cu inculpații N. D. I. M. V., C. A. - V. n, Gheorghiu M. S., K. F.-A., T. T.- S., Burlacu A., A. ca G., G. S., Hodor A.

, Mesaroș G. - Alin, pentru comiterea unor infracțiuni infomatice pe raza mun.

Z., respectiv retragerea unor sume de bani prin folosirea unor carduri clonate.

În luna martie 2008, K. P. A. a fost surprins în flagrant pe raza muicipiului Z., când încerca să efectueze retrageri de numerar de la un ATM aparținând BCR, împreună cu C. A. - V. n. Cu această ocazie, K. P.

A. a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore iar mai apoi arestat de către Tribunalul Sălaj pe durată de 29 de zile,apoi a fost trimis în judecată și condamnat prin sentința penală nr. 5/_ (dosar nr._ al Tribunalului Sălaj), definitivă prin decizia penală nr. 49/_ a Curții de A. C. .În sarcina sa s-a reținut în acea cauză, că, în cursul anului 2008, împreună cu inculpații N. D., C. V. n, M. V., Gheorghiu M. S. a efectuat retrageri de numerar de pe raza municipiului Z. cu ajutorul unor carduri clonate.În prezenta cauză a fost reținută activitatea infracțională desfășurată de

K. P. A. în perioada 2007-2008, activitatea infracțională raportându-se la grupul infracțional organizat condus de către învinuitul P. C. E. .

Deși în fața instanței nici inculpatul K. P. A. nu a recunoscut vreuna din faptele reținute în sarcina sa în prezenta cauză, susținând că pentru cele comise a fost cercetat în dosar nr._ al Tribunalului Sălaj, activitatea infracțională a acestuia rezultă din următoarele probe și mijloace de probă :

- în declarația dată în_ ,cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a confirmat întâlnirea avută în Germania cu B. N. D. ,

N. - N., D. R. E., S. R. R. A., S. M. ,dar a negat

faptul că ar fi montat aparatură de skimming ori că ar fi retras bani din ATM-uri (dos.nr.5D/P/2008, vol.28, f.24).

    în declarațiile date în dos. nr. 3D/P/2007 al DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj, după începerea urmăririi penale, inculpatul a recunoscut cele reținute în sarcina sa, dând detalii amănunțite cu privire la activitatea sa infracțională realizată în principal împreună cu persoana poreclită "Miki";, care locuia în S. M.

    , C. 14 Mai, persoană identificată ulterior ca fiind S. M. (dos.nr.5D/P/2008, vol.1, f.107-111 )

    inculpații B. N. D., C. N. N., S. M. și S. R. R. A.

    , în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, au dat detalii cu privire la activitatea infracțională a acestui inculpat (dos.nr. 5D/P/2008, vol. I,f.73- 74,86-87, vol.II,f.68-72);

    martorii O. B. A. și P. C. au arătat că au cunoștință despre deplasările repetate ale inculpaților S. M., poreclit "Miki";, S. R. R. A. și "Papi"; în Germania, în perioada 2007-2008, precum și despre discuțiile purtate de aceștia în legătură cu metodele de falsificare a cardurilor (dos.nr. 5D/P/2008, vol. I, f.92-94,102-103). O. B. A. a mai dat detalii cu privire la cele cunoscute în legătură cu activitatea infracțională a acestor inculpați și a celui porclit "Baba";,originar din B. (dos.nr. 40D/P/2008, vol.I,f.133-135).

    potrivit proceselor-verbale de supraveghere operativă inculpatul K. P.

a avut, în perioada februarie-martie 2008, întâlniri cu martorul O. B. A.

, a purtat convorbiri telefonice cu inculpații B. N. D., S. M., cu P. C. E. (dos.nr. 5D/P/2008, vol.XI,f.2-7);

    din analiza interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de acest inculpat rezultă, de asemenea, aderarea lui K. P. A. la grupul infracțional al cărui lider a fost P. C. E., modalitățile de procurare și montare a aparatelor de skimming, retragerile de numerar (dos.nr.5D/P/2008, vol. 5-9 )

    cu ocazia efectuării referatului de evaluare, inculpatul a relatat că a început activitatea infracțională anterior incriminării faptelor reținute în sarcina sa în prezenta cauză ( dos._, vol.VII,f.1930-1935).

F. M. I. a avut, în cadrul grupului, rolul de a retrage sume de bani din bancomate, folosind carduri clonate primite de la Coste I. și P. C.

E. . Astfel, F. M. I. împreună cu inculpatul L. I. s-au deplasat, în repetate rânduri, în O., unde, folosind carduri clonate cu datele unor persoane din Germania, au extras de la ATM-uri aparținând BRD, ALPHA BANK, RAIFFEISEN BANK, BA. CARPATICA peste 50.000 RON. Suma astfel obținută a fost împărțită între membrii grupării de crimă organizată.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la domiciliul lui F. M. I., au fost ridicate două memory-stick-uri, în care, la percheziția informatică au fost identificate mai multe coduri PIN și numere de card, ulterior stabilindu-se că acestea au fost obținute prin metoda skimming, de către ceilalți memebrii ai grupului.

În fața organelor de urmărire penală, F. M. I. a recunoscut cele reținute în sarcina sa, dar inculpatul nu a putut fi audiat de instanță, întrucât prin încheierea penală nr.42/_ a Tribunalului Sălaj, față de inculpat s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar. Ulterior, F. M. I. a dispărut, iar prin încheierea penală nr.23/_ a Tribunalului Sălaj, s-a dispus revocarea măsurii și arestarea preventivă în lipsă, inculpatul nefiind încarcerat până în prezent.

Activitatea infracțională a acestui inculpat rezultă din următoarele probe și mijloace de probă :

- în declarațiile date în_, F. M. I. a recunoscut faptul că în cursul lunii iulie 2008 a retras,împreună cu L. I., din bancomate din O., suma de 35.000 lei, cu ajutorul a aproximativ 15 carduri primite de la un tânăr,

D., poreclit și "Neamțu’";, originar din B. . Inculpatul a mai arătat că a fost în Germania împreună cu L. I. (dos.nr.5D/P/2008, vol. 1, f.45 )

- în declarația dată în_, F. M. I. a detaliat cele mențioante anterior, arătând că, de fapt, cardurile au fost primite de el după o deplasare în Germania, unde s-a întâlnit și cu L. I. și unde a primit cardurile, după care cei doi au efectuat retragerile din ATM-urile din O. . Inculpatul a mai precizat că îl cunoaște pe Coste I., la care a locuit două zile.Totodată, F. M. I. a mai arătat că, din suma obținută în O., suma de 16.000 lei RON a trimis-o lui

G. F., în contul unei datorii (dos.nr.5D/P/2008, vol. 28, f.37);

- inculpatul L. I. a declarat că l-a cunoscut pe F. M. I. în cursul lunii iulie 2008, împreună cu acesta efectuând retrageri de numerar în Berlin și

.Același inculpat a confirmat aderarea sa și a lui F. M. I. la grupul al cărui lider era P. C. E. (dos.nr.5D/P/2008, vol.1, f.30-32);

    martorul G. F. C. a confirmat faptul că în cursul lunii august 2008, F. M. I. a trimis într-un cont al său, suma de 13.000 RON, în contul unei datorii către cumnatul martorului, R. G., care fusese arestat pentru infracțiuni informatice (dos.nr.5D/P/2008, vol.1, f.96-97, dos._, f.1945);

    cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la domiciliul lui F. M. I.

    , au fost ridicate două memory-stick-uri; cu ocazia percheziției informatice, în cele două memory-stick-uri au fost identificate mai multe coduri PIN și numere de card(dos.nr.5D/P/2008, vol.13, f. 28-29,32-34, vol.14);

    potrivit proceselor-verbale de supraveghere operativă, în perioada iulie - septembrie 2008, F. M. I. a efectuat, în mod repetat, împreună cu alte persoane, retrageri de numerar pe raza municpiului O. (dos.nr.5D/P/2008, vol.11,f. 76-212,vol.9,f.201);

    din analiza interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de acest inculpat rezultă, de asemenea, aderarea lui F. M. I. la grupul infracțional al cărui lider a fost P. C. E., modalitățile de procurare și montare a aparatelor de skimming, retragerile de numerar (dos.nr.5D/P/2008, vol. 5-9 ).

6.M. (fost I. ) I. N. , având porecla "BABA"; a fost unul dintre liderii grupului infracțional organizat, acesta având rolul de a coordona activitățile celorlalți membri și de a le furniza aparatură electronică artizanală de citire a benzii magnetice a cardurilor, percepând cel mai mare procent din sumele de bani obținute. În desfășurarea activității infracționale, inculpatul a confecționat mai multe echipamente de skimming (fețe de ATM-uri, minicamere video, "ciocuri"; de ATM-uri) pe care le-a pus la dispoziția lui P. C. E., care, la rândul său, le-a predat celorlalți membrii ai grupului, respectiv inculpaților B.

S.

, C.

N.

N., D. R. - E.

, S.

M., S.

R. R. A., M.

A.

, K.

P.

- A., Șandra S.

- N.

, Coste I.

, Brisc V. - Ciprian, M.

V., C. I., Dura Costin-C., în schimbul unor sume de bani cuprinse între 5000-10000 euro/aparat sau a unui procent din datele de identificare ale instrumentelor de plată obținute prin activitățile de skimming.

În situația în care unul din skimmerele montate pe ATM-uri din Germania nu era funcțional, acesta era demontat și trimis în România, prin intermediul unor șoferi de microbuze, inculpatului M. (fost I. ) I. N. .După efectuarea modificărilor necesare inculpatul trimitea din nou "skimmerele în Germania, pentru a fi montate pe ATM-uri.După ridicarea "skimmere-lor"; de pe ATM-uri, inculpații se deplasau în Paris-Franța cu datele obținute, iar din acest oraș aceste erau trimise prin e-mail unei persoane necunoscute din România care decripta aceste date.

După "golirea"; acestor "skimmere"; de datele obținute în mod fraudulos, acestea erau trimise, de către P. C. E., celorlalți inculpați, care le ascundeau în tufișurile din parcuri situate în orașele menționate anterior, aceste "skimmere"; fiind montate din nou pe ATM-urile din Germania.

După decriptarea datelor, acestea erau retrimise în Paris - lui P. C. E.

, care mai apoi le preda lui U. eanu Ion V., având porecla "SKILĂ";, acesta fiind fratele inculpatului M. (fost I. ) I. N. .

U. eanu Ion V. realiza copierea datelor obținute pe "carduri blank";.

Deși inculpatul M. (fost I. ) I. N. nu a recunoscut vreuna din faptele reținute în sarcina sa, activitatea infracțională a acestuia rezultă din următoarele probe și mijloace de probă :

- în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, M. (fost I. ) I.

N. a precizat că în primăvara anului 2008 l-a cunoscut pe P. C. E., de la care a cumpărat un autoturism marca "Audi TT";, pe care însă l-a înmatriculat pe numele fratelui său, M. R. C., cu nr. de targă_ (dos.nr. 40D/P/2008, vol.I,f.9-15);

- inculpații B. N. D., C. N. N. ,D. R. E., S. M., S. R.

R. A., M. A., în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, au dat detalii cu privire la activitatea infracțională a acestui inculpat, de la care s-au achiziționat skimmerele, precizând, totodată adresa din B. la care s-au deplasat în acest scop, în mod repetat - str. M. ului, stradă pe care locuiește M. (fost I. ) I. N. (dos.nr. 5D/P/2008, vol. II,f.10,26,70, dos.nr. 40D/P/2008,vol.I, f. 119-132,vol.27,f.13-16). Se impune a se menționa faptul că

A., S. M. și C. N. N. l-au recunoscut, în fotografiile ce le-au fost prezentate de organele de urmărire penală cu imagine lui M. (fost I. ) I.

,pe cel poreclit "Baba"; (dos.nr. 40D/P/2008, vol.I,f.116,118, vol.XIX, f. 27- 31,35-45-48,49-52 dos. nr._ ,f.1729 ). C. N. N. a mai precizat că în primăvara anului 2008 a fost de față când P. C. E. a vândut lui "Baba"; un autoturism marca "Audi TT"; (dos.nr. 40D/P/2008, vol.I,f.122);

- în declarația dată în fața instanței cu ocazia formulării propunerii de arestare preventivă, inculpatul B. S. a arătat că a fost de față de față când

P. C. E. a vândut celui poreclit "Baba";, despre care ulterior a aflat că se numea I. I. Nicoae, un autoturism marca "Audi TT"; (dos.nr. 40D/P/2008, vol.I,f.139-140);

- martorul O. B. A. a dat detalii cu privire la cele cunoscute în legătură cu activitatea infracțională a inculpaților S. M., S. R. R. A. ,

Patrik A. și a celui porclit "Baba";,originar din B., cunoscut și cu alte porecle (dos.nr. 40D/P/2008, vol.I,f.133-135,vol.27,f.8-10).

    din declarația martorului I. Z. rezultă faptul că, în repetate rânduri acesta s-a deplasat împreună cu S. R. R. A. în municipiul B., de unde acesta din urmă a ridicat mai multe pachete de mici dimensiuni, de la o persoană necunoscută (dos.nr. 40D/P/2008, vol.I,f.50).

    din procesele verbale de supraveghere operativă, precum și din planșele foto întocmite cu ocazia acestor supravegheri rezultă inculpatul M. (fost I. ) I.

    N. s-a întâlnit cu P. C. - E., de la care a primit o sumă de bani (dos.nr. 40D/P/2008, vol.XVIII, fila 47,48).

      din procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice rezultă, de asemenea, rolul inculpatului M. (fost I. ) I. - N. în cadrul grupului infracțional organizat, respectiv faptul că acesta era cunoscut de puțini membrii ai acestui grup sub porecla "BABA";, inculpatul fiind în contact direct numai cu liderul grupului infracțional, respectiv cu P. C. E. . Astfel, potrivit procesului verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_, din convorbirile purtate între C. N. N. și Brisc V. rezultă faptul că persoana

      având porecla "BABA"; percepea un procent din sumele de bani ridicate de la ATM-uri de către ceilalți inculpați(dos.nr. 40D/P/2008, vol.XIV,f.22-23); potrivit proceselor verbale de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_, din convorbirile purtate între C. N. N. și Brisc V. rezultă faptul că "BABA"; nu a fost mulțumit de sumele de bani retrase de ceilalți membrii ai grupului infracțional organizat(dos.nr. 40D/P/2008, vol.XIV,f.42-43, 44-45); potrivit procesului verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de _

      , din convorbirile purtate între S. M. și S. R. R. A. rezultp că cel având porecla "BABA"; este persoana care a achiziționat un autoturism marca "Audi TT"; de la învinuitul P. C. E. (dos.nr. 40D/P/2008, vol.XIV,f.92-96); potrivit procesului verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de _

      , din convorbirile purtate între S. M. și Coste I. rezultă că "BABA"; era persoana care confecționa aparate de tip "skimmer"; pe care le preda lui P. C.

      E. (dos.nr. 40D/P/2008, vol.XIV,f.184-186); potrivit procesului verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_, din convorbirile purtate între P. C. E. și M. A. rezultă că unul dintre "colaboratorii"; lui "BABA";, respectiv Precob Ovidiu, a fost arestat de către autoritățile judiciare germane (dos.nr. 40D/P/2008, vol.XV,f. 151); potrivit procesului verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_, din convorbirile purtate între C. N. N. și o persoană necunoscută având prenumele "ION"; rezultă faptul că, învinuitul P. C. E. a găsit un loc de plasare a aparatelor de tip "skimmer"; mai "productiv"; decât cel indicat de inculpatul M. (fost I. ) I. - N. având porecla "BABA";, de unde putea fi retrasă suma de aproximativ 30000 euro(dos.nr. 40D/P/2008, vol.X,f. 111).

      Cât privește apărările privind împrejurarea că inculpatul M. (fost I. ) I.

    N. a fost trimis în judecată în dos. nr. 40D/P/2008 al DIICOT-Biroul Teritorial Sălaj, iar declarațiile celorlalți inculpați, care au recunoscut faptele și l- au indicat pe cel poreclit "Baba"; ca fiind M. (fost I. ) I. - N., au fost date în dos.nr. 5D/P/2008, instanța nu poate primi aceste susțineri, având în vedere faptul că acest inculpate și B. S. au fost, inițial cercetați în dos. nr. 5D/P/2008, alături de ceilalți 12 inculpați, însă, față de cei doi s-a disjuns cauza pentru completarea probatoriului.Prin urmare, valabilitatea declarațiilor date în dos. nr. 5D/P/2008, cu referire la inculpatul M. (fost I. ) I. - N., nu poate fi contestată.

    7.B. S. a fost unul dintre membrii grupului infracțional organizat, acesta având rolul de a monta aparatură artizanală de citire a benzii magnetice a cardurilor, percepând un procent din sumele de bani obținute. Astfel, inculpatul s-a deplasat pe teritoriul Germaniei împreună cu alți membrii ai grupului infracțional organizat (P. C. E., S. R. R. A., S. M., C. N.

    N., B. N. D., Șandra S. N., M. G. L. ) în repetate rânduri, montatând apratură artizanală de citire a benzii magnetice a cardurilor pe ATM- uri ale unor unități bancare din diferite orașe din Germania. După ce recuperau dispozitivele de skimming, se deplasau in Paris - Franta, unde descarcau datele pe un memory stick, datele erau trimise la decriptat în România, prin Internet, de catre P. C. E. . Dupa ce primeau datele decriptate, le inscripționau cu ajutorul lui U. eanu Ion V., pe carduri de fidelizare. Cu cardurile clonate, se deplasau la ATM-uri din Paris si efectuau operatiuni financiare frauduloase, obtinand diverse sume de bani, care erau impartite apoi între membrii grupării.

    Deși nici inculpatul B. S. nu a recunoscut vreuna din faptele reținute în sarcina sa în prezenta cauză, activitatea infracțională a acestuia rezultă din următoarele probe și mijloace de probă :

    - în declarația dată cu ocazia arestării preventive, în_, B. S. a arătat că l-a cunoscut pe P. C. E. în vara anului 2007, de atunci și până

    în iarna anului 2008 nemaivăzându-l.Inculpatul a mai precizat că îi cunoaște pe

    M. G. L., I. I. N., C. I., Șandra S., Coste I., dar a negat comiterea vreunor activități infracționale împreună cu aceștia (dos.nr. 40D/P/2008, vol.I,f.139-140);

    - din procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice rezultă, însă, rolul inculpatului B. S. în cadrul grupului infracțional organizat. Astfel, potrivit procesului verbal de interceptare a convorbirilor telefonice din data de_, din convorbirile purtate de M. G. L. cu diferite persoane, printre care și P. C. E. rezultă detalii cu privire la achiziționarea și montarea de aparatură artizanală de citire a benzii magnetice a cardurilor pe diferite ATM-uri, precum și despre procentele cuprinse între 10% și 30% percepute de către aceștia din totalul sumelor de bani ce urmau a fi retrase neautorizat din bancomate, activități în care era implicat și B. S. .Din aceste convorbiri rezultă faptul că B. S. îi furniza lui P. C. E. aparatură artizanală de citire a benzii magnetice a cardurilor, la un preț de 8000

    E. ,că inculpatul B. S., împreună cu membrii grupului au fost plecați în diferite țări din Uniunea E. peană, pentru montarea de aparate de tip "skimmer"; pe diverse ATM-uri, (dos.nr. 40D/P/2008, vol.XV,f. 151, vol. XII,f. 130-133, 138,141-145,151, vol. XIII,f. 130,132,133,135-138).Discuții similare a purtat M.

    G. L. și cu B. S., rezultând și faptul că, unul dintre membrii grupului infracțional organizat, folosit pe post de "săgeată";, a plecat în Suedia, pentru montarea unui aparat de tip "skimmer"; pe diverse ATM-uri din această țară(dos.nr. 40D/P/2008, vol. XII,f. 139,155) ;

    - din procesul-verbal de percheziție informatică mai rezultă că B. S. îl cunoștea pe M. G. L. (dos.nr. 40D/P/2008, vol.VII,f. 110);

    -din procesele-verbale privind supravegherile operative întocmite de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj din datele de_ ,_ rezultă faptul ca în data de_ inculpatul B.

    s-a întâlnit în O. cu P. C. E. (dos.nr. 40D/P/2008, vol. VIII,f. 16- 17,dos. 5D/P/2008,f.16-19), în data de_ inculpatul B. S. s-a întâlnit în O. cu Coste I., Șndra S. M., S. R. ,S. M., C. și P. C. E. (dos.nr. 40D/P/2008, vol. VIII,f.26-29),

      din procesul-verbal privind supravegherile operative întocmite de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj din data de_, rezulta faptul ca in data de_ inculpatul B. S. se afla in Paris-Franta, impreuna cu alti doi membrii ai grupului infractional, respectiv S. R. R. A. si Coste I. pentru efectuarea de retrageri de numerar.

      în cadrul activității de cooperare judiciară internațională, autoritățile germane au furnizat organelor de urmărire penală române, informații cu privire la activitatea infracțională a unora dintre inculpații din prezenta cauză, printre care și B. S. (dos.nr. 40D/P/2008, vol.XI,f. 102-136);

    Coroborând întregul material probator administrat în cauză, instanța a apreciat că s-a dovedit fără putință de tăgadă comiterea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților S. M., S. R. R. A., M. G. L., K. P.

    A. ,F. M. I., B. S. și M. (fost I. ) I. - N., declarațiile acestora, în care nu au recunoscut faptele imputate, fiind contrazise de celelalte mijloace de probă administrate. Potrivit art. 69 din Codul procedură penală, declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente. Nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpaților, instanța fiind îndreptațită să rețină doar declarațiile care se coroborează cu celelalte probe

    și pe care le consideră că exprimă adevarul.În consecință, declarațiile acestor inculpați, în care nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, nu au fost luate în considerare de instanță.În același timp, instanța va înlătura declarația inculpatului S. R. R. A. din data de_, constatând că înscrisul existent în dosarul de urmărire penală nu a fost semnat de inculpat și de apărătorul acestuia (dos.nr. 5D/P/2008, vol.2, f.70).

    Cât privește cererile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, instanța le va admite în parte, pentru următoarele considerente:

      alin. 2 al art. 42 din Legea nr.161/2003 constituie o formă agravată a infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic prevăzută de art. 42 al. 1 al aceleiași legi, pentru existența variantei agravante fiind necesară îndeplinirea condiției legate de scopul săvârșirii infracțiunii, respectiv - pentru obținerea de date informatice, iar infracțiunea se consumă în momentul în care se reușește accesul neautorizat la un sistem informatic (bancomat).În consecință, în sarcina inculpaților se va reține o singură infracțiune în acest sens, respectiv cea prevăzută de art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003 ori de art. 26 C.p. rap. la art. 42 al. 1 și 2 din Legea nr.161/2003, după caz.

      În ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 365/2002,instanța a apreciat că laturile obiective ale acestora diferă, în cazul al.1, elementul material al infracțiunii constând în falsificarea de instrumente de plată electronice, prin obținerea neautorizată de date de identificare și înscrierea acestor date pe banda magnetică a unor instrumente de plată electronice,iar în cazul al.2 elementul material al infracțiunii constând în punerea în circulație de instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane și de deținere de astfel de instrumente de plată,în vederea punerii lor în circulație.Prin urmare, falsificarea unor instrumente de plată electronică urmată de folosirea acestor carduri în scopul retragerii de numerar, întrunește elemenetele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 24 al.1 din Legea nr. 365/2002 și de art. 24 al.2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.

      În ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 365/2002, instanța a apreciat, de asemenea, că laturile obiective ale acestora diferă, în cazul al.1, elementul material al infracțiunii constând în efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare (reale) care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, iar în cazul al.2 elementul material al infracțiunii constând în efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive, existând posibilitatea comiterii de infracțiuni doar în una din variantele menționate, fiind, deci, exclusă dubla incriminare și sancționare a aceleiași fapte.Instanța nu își înușește punctul de vedere potrivit căruia reținerea infracțiunii prevăzute de art. 27 al.1 din Legea nr. 365/2002 este condiționată de caracterul autentic al instrumentului de plată folosit, atât timp cât în textul legal nu se face, în mod explicit, o astfel de distincție.

      Instanța a reținut că infracțiunile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 365/2002 sunt infracțiuni de pericol, consumarea acestora având loc în momentul în care are loc prin înscrierea, pe banda magnetică a unor instrumente de plată electronice, de date de identificare obținute neautorizat ori în momentul în care sunt puse în circulație astfel instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau sunt deținute astfel instrumente de plată electronice în vederea punerii lor în circulație, în timp ce infracțiunile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 365/2002 sunt infracțiuni de

      rezultat, consumarea acestora având loc în momentul retragerii de numerar - fie fără consimțământul titularului,fie prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare, fie prin utilizarea de date de identificare fictive. În consecință, nu poate fi admisă cererea de schimbare a încadrării juridice date faptelor reținute în sarcina inculpaților, în sensul reținerii doar a prevederilor art. 24 al.2 din Legea nr. 365/2002.

      Cât privește cererea de schimbare a încadrării juridice reținută în sarcina inculpatului C. N. N., în sensul reținerii prevederilor art. 26 C.p. rap. la art. 42. al.1 și 2 din Legea nr. 161/2003, instanța a respins-o, întrucât din probatoriul administrat nu rezultă că acest inculpat doar a asigurat transportul celorlalți membrii ai grupului, ci că a montat aparatură de citire a benzii magnetice a cardurilor pe bancomate din diferite orașe de pe teritoriul Germaniei, apoi a demontat aparatura predând-o lui P. C. - E., care descărca datele obținute și le transmitea în România pentru decriptare(spre ex., dos.5D/P/2008,vol.5,f.1-44, 48-49,55,59-61,109-117).Potrivit jurisprudenței în materie, skimming - ul reprezintă una din metodele de obținere a datelor de identificate asociate unui card și una din etapele de falsificare a instrumentelor de plată electronice, alături de interacțiunea efectivă a autorului cu blanchetele din plastic (carduri blank). În consecință, raportat la activitățile desfășurate de inculpat, în sarcina acestuia nu poate fi reținută decât calitatea acestuia de autor al infracțiunii prev. de art. 42. al.1 și 2 din Legea nr. 161/2003.

      Cât privește cererile de schimbare a încadrărilor juridice reținute în sarcina inculpaților S. M., N. R. M. și S. R. R. A. ,în sensul reținerii tentativei ori complicității la unele infracțiuni, având în vedere probatoriul administrat,care nu confirmă susținerile inculpaților, cererile acestora vor fi respinse.

      Cât privește apărările inculpaților privind obținerea ilegală a unor probe în cauză, instanța a reținut următoarele: actele de sesizare a instanței s-au întocmit de organele de urmărire penală române în baza sesizărilor din oficiu, a actelor premergătoare și de urmărire penală efectuate pe teritoriul României, dar și pe baza informațiilor transmise de autoritățile germane, fără a fi necesară o cerere prealabilă, procedură permisă de Legea nr. 302/2004,art.11,12,204 și urm., art.218, precum și de art. 46 din Acordul Schengen nr. 922/2000 (potrivit căruia,în cazuri speciale, fiecare parte contractantă poate trimite părții contractante interesate, în conformitate cu legislația sa internă și fără să i se ceară acest lucru, orice informații care pot juca un rol important în efortul acesteia de combatere a criminalității și de prevenire a infracțiunilor și amenințărilor la adresa ordinii și securității publice. Informațiile se schimbă reciproc, fără a se prejudicia măsurile de cooperare în zonele de frontieră prevăzute la art. 39 alin. (4), prin intermediul unui organ central care urmează să fie desemnat. În cazurile de extremă urgență, schimbul de informații în înțelesul prezentului articol se poate face direct între autoritățile de poliție interesate, cu excepția cazului în care dispozițiile de drept intern prevăd altfel. Organul central este informat despre acest lucru cât mai curând posibil). În data de_, DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj a solicitat,în dos. nr. 5D/P/2008, prin comisie rogatorie, sprijin în vederea efectuării unor acte procedurale (vol.26,f.71-79), ulterior procedându-se la constituirea unor echipe comune de anchetă,procedură care, potrivit prevederilor art. 182 din Legea nr. 302/ 2004,poate fi inițiată în vederea facilitării soluționării unei cereri de comisie rogatorie. Ori, în cauză rechizitoriul în dos. nr. 5D/P/2008 a fost finalizat la data de_ ,disjungându- se cauza cu privire la inculpații B. și M., fost I., fără a se reține, în dovedirea faptelor de care sunt acuzați inculpații, și probele obținute prin comisie rogatorie.

      Pentru declansarea procesului penal, nu se cere determinarea existentei unor probe privind savârsirea unei infractiuni, nici a unor indicii temeinice, fiind suficiente simple date, informatii, obtinute chiar din zvonul public sau pe orice cai verificabile ca s-a comis o fapta prevazuta de legea penala. Or, în prezenta cauza, independent de informațiile transmise de autoritățile germane, existența datelor care sa justifice începerea urmaririi penale, precum si existenta altor probe care sa stea la baza formularii acuzei si a trimiterii în judecata este de necontestat.

      S-a constatat, așadar, că susținerile inculpaților în ceea ce privește nelegalitatea obținerii unor probe nu pot fi acceptate.

      În cursul judecății, avându-se în vedere prevederile art. 63 și 65 C.p.p., instanța a admis cererea formulată de unul dintre apărătorii inculpaților, privind depunerea la dosar a probatoriului administrat în baza comisiei rogatorii (dos._

      , vol. V,f.178-1579,vol.VI, f.1654-1793).Potrivit prevederilor art. 63 C.p.p., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. Analizând documentația depusă la dosar de DIICOT-Biroul Teritorial Sălaj, se constată că actele de procedură administrate în baza comisiei rogatorii, chiar în altă cauză, conțin elemente de fapt care servesc la constatarea existenței infracțiunilor cercetate în prezenta cauză, la identificarea persoanelor inculpate în prezenta cauză și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, motiv pentru care au fost avute în vedere la soluționarea cauzei.

      Cât privește apărările inculpaților privind greșita reținere a infracțiunilor de constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, instanța a constatat că, dovadă a înțelegerii dintre inculpați, a modului și a perioadei de timp în care aceștia au acționat, sunt informațiile ce au fost găsite în calculatoarele folosite de către aceștia ori convorbirile telefonice purtate intre aceștia.

      Din convorbirile telefonice interceptate, dar si din interceptarea comunicărilor prin sistemele informatice a rezultat că inculpații se cunoșteau, au comunicat și și-au trimis diverse informații (numere de card sau coduri PIN), ca și o serie de lămuriri privitor la activitatea de transferuri frauduloase de sume de bani, ridicându-si reciproc sumele de bani provenite din aceste transferuri.

      Unii dintre inculpați (C., D., B., M. ) au recunoscut aderarea la grupul infracțional al cărui lider a fost P. C. E., precizând și legăturile acestuia cu segmentul coordonat de M. (fost I. ) I. N. .

      Deși argumentele referitoare la caracterul sporadic al contribuției unora dintre inculpați este real, acesta nu exclude participația acestora sub forma sprijinirii grupărilor, prin oferirea de programe informatice, skimmere sau schimb de informații cu privire la modalitățile de săvârșire a faptelor.

      Actele de sesizare probează existența a unui grup de inculpați structurat pe două segmente care s-au sprijinit reciproc, prin oferirea de informații. Interacțiunile identificate între persoanele membre ale grupului sunt constante și bazate pe realizarea de beneficii din săvârșirea de infracțiuni, distribuire procentuală în raport de contribuție, precum și schimbul de informații. Totodată, din convorbirile telefonice rezultă un mod extrem de coerent de organizare infracțională, cu sarcini bine conturate.

      În consecință,activitatea infracțională pe care inculpații au desfășurat-o în mod coordonat, întrunește elementele constitutive ale art. 7 din Legea nr. 39/2003.

      Potrivit prevederilor art. 9 al. 2 din Legea nr. 39/2003, persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la art. 7 al. 1 sau 3 și care, în cursul urmăririi penale sau al judecății , denunță și facilitează identificarea și tragerea la

      răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

      Inculpații S. M., S. R. R. A., F. M. - I., M. G.

      L., K. P. - A. au avut o comportare bună în faza de urmărire penală, recunoscând faptele reținute în sarcina lor furnizând amănunte referitoare la activitățile lor infracționale, au facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți membri ai unui grup infracțional organizat, fapt pentru care au fost reținute în favoarea acestora prevederile art. 9 al. 2 din Legea nr. 39/2003. Având în vedere faptul că legea nu face nicio distincție în acest sens, dar și faptul că declarațiile date în fața instanței de inculpați au fost înlăturate din ansamblul probatoriului administrat, instanța apreciază că în favoarea inculpaților S. M.

      , S. R. R. A., F. M. - I., M. G. L., K. P. - A. se

      pot reține prevederile art. 9 al. 2 din Legea nr. 39/2003 și în continuare.

      Cât privește prevederile art. 9 al. 1 din Legea nr. 39/2003, instanța a constatat că acestea nu sunt aplicabile niciunuia dintre inculpați,întrucât, potrivit acestora, nu se pedepsește persoana care, săvârșind una dintre faptele prevăzute la art. 7 al. 1, denunță autorităților grupul infracțional organizat mai înainte de a fi descoperit și de a se fi început săvârșirea infracțiunii grave care intră în scopul acestui grup.Ori, în cauză, denunțarea celorlalți membri ai grupului a avut loc după ce organele de urmărire penală s-au sesizat cu privire la infracțiunile comise de inculpați.

      În ceea ce privește solicitările procurorului de a nu se mai reține în favoarea inculpaților S. M., S. R. R. A., F. M. - I., M. G.

      , K. P. - A. prevederilor art. 9 al. 2 din Legea nr. 39/2003, instanța apreciază că nu este vorba despre o schimbare de încadrare juridică a faptei, atât timp cât rețienerea unor circumstanțe atenuante ori a unor cauze de reducere a pedepsei este atributul instanței, în cadrul procesului de individualizare judiciară a pedepselor. Astfel fiind, nu a putut avea relevanță modul în care s-a făcut încadrarea juridică de către procuror, în sensul reținerii sau nu a unuia dintre aliniatele art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanța urmând a avea în vedere acel aliniat aplicabil în fiecare caz în parte.

      1.În drept, faptele inculpatului recidivist postcondamnatoriu B. N. - D.

      , care în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor de carduri a clienților mai multor bănci (care constituie date informatice),a accesat fără drept un sistem informatic (bancomat), folosind aparatura de citire a benzii magnetice a cardurilor sau carduri clonate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 42 alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și a art. 37 lit. a) C.p..

      Faptele inculpatului C. N. N. , care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor de carduri a clienților mai multor bănci (care constituie date informatice),a accesat fără drept un sistem informatic (bancomat), folosind aparatura de citire a benzii magnetice a cardurilor sau carduri clonate, a falsificat instrumente de plată electronice, prin obținerea neautorizată de date de identificare și înscrierea acestor date pe banda magnetică a unor instrumente de plată electronice, a pus în circulație instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau a deținut în locuința sa astfel de instrumente de plată în vederea punerii lor în circulație, a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, a efectuat retrageri de

      numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare a deținătorilor de instrumente de plată eletronice, obținute în mod fraudulos, a aderat la un grup infracțional organizat,în vederea săvârșirii de infracțiuni comise prin intermediul sistemelor informatice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de:

        art. 42 alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003. cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.

      Faptele inculpatului D. R. E. , care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor de carduri ale clienților mai multor bănci (care constituie date informatice),a accesat fără drept un sistem informatic (bancomat), folosind aparatura de citire a benzii magnetice a cardurilor sau carduri clonate, a falsificat instrumente de plată electronice, prin obținerea neautorizată de date de identificare și înscrierea acestor date pe banda magnetică a unor instrumente de plată electronice,a pus în circulație instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau a deținut în locuința sa astfel de instrumente de plată în vederea punerii lor în circulație, a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare a deținătorilor de instrumente de plată eletronice, obținute în mod fraudulos, a aderat la un grup infracțional organizat,în vederea săvârșirii de infracțiuni comise prin intermediul sistemelor informatice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de:

        art. 42 alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003. cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.

      Faptele inculpatului N. R. M. , care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu intenția de a obține date de identificare ale utilizatorilor de carduri - clienții mai multor bănci (care constituie date informatice),a accesat fără drept sisteme informatice (bancomate), folosind aparatura de citire a benzii magnetice a cardurilor sau carduri clonate, a deținut instrumente de plată electronică, în vederea punerii lor în circulație și a aderat la un grup infracțional organizat,în vederea săvârșirii de infracțiuni comise prin intermediul sistemelor informatice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de:

        art. 42 alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003. cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.

        5.+ 6. Faptele inculpaților S. M. și S. R. R. A. , care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor de carduri ale clienților mai multor

        bănci (care constituie date informatice),au accesat fără drept sisteme informatice (bancomate), folosind aparatura de citire a benzii magnetice a cardurilor sau carduri clonate, au falsificat instrumente de plată electronice, prin obținerea neautorizată de date de identificare și înscrierea acestor date pe banda magnetică a unor instrumente de plată electronice, au pus în circulație instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau au deținut în locuința lor astfel de instrumente de plată în vederea punerii lor în circulație, au efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, au efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare a deținătorilor de instrumente de plată eletronice, obținute în mod fraudulos, au aderat la un grup infracțional organizat,în vederea săvârșirii de infracțiuni comise prin intermediul sistemelor informatice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de:

        art. 42 alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003. cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.

        7. + 8. Faptele inculpaților L. I. și M. A. , care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor de carduri ale clienților mai multor bănci (care constituie date informatice),au accesat fără drept sisteme informatice (bancomate), folosind aparatura de citire a benzii magnetice a cardurilor sau carduri clonate, au deținut lor astfel de instrumente de plată în vederea punerii lor în circulație, au efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, au efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare a deținătorilor de instrumente de plată eletronice, obținute în mod fraudulos, au aderat la un grup infracțional organizat,în vederea săvârșirii de infracțiuni comise prin intermediul sistemelor informatice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de:

        art. 42 alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003. cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.

        Faptele inculpatului F. M. I. , care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a deținut instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii lor în circulație, a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare a deținătorilor de instrumente de plată eletronice, obținute în mod fraudulos, a aderat la un grup infracțional organizat,în vederea săvârșirii de infracțiuni comise prin intermediul sistemelor informatice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de:

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003. cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.

        Faptele inculpatului M. G. L. , care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor de carduri ale clienților mai multor bănci (care constituie date informatice),a accesat fără drept sisteme informatice (bancomate), folosind aparatura de citire a benzii magnetice a cardurilor sau carduri clonate, a deținut lor astfel de instrumente de plată în vederea punerii lor în circulație, a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare a deținătorilor de instrumente de plată eletronice, obținute în mod fraudulos, a aderat la un grup infracțional organizat,în vederea săvârșirii de infracțiuni comise prin intermediul sistemelor informatice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de:

        art. 42 alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003. cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.

        Faptele inculpatului K. Patrik A. , care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor de carduri ale clienților mai multor bănci (care constituie date informatice),a accesat fără drept sisteme informatice (bancomate), folosind aparatura de citire a benzii magnetice a cardurilor sau carduri clonate, a falsificat instrumente de plată electronice, prin obținerea neautorizată de date de identificare și înscrierea acestor date pe banda magnetică a unor instrumente de plată electronice, a pus în circulație instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane sau a deținut astfel de instrumente de plată în vederea punerii lor în circulație, a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare a deținătorilor de instrumente de plată eletronice, obținute în mod fraudulos, a aderat la un grup infracțional organizat,în vederea săvârșirii de infracțiuni comise prin intermediul sistemelor informatice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de:

        art. 42 alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003. cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.

        Faptele inculpatului M. A. G. , care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a deținut instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii lor în circulație, a efectuat retrageri de

        numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare a deținătorilor de instrumente de plată eletronice, obținute în mod fraudulos, a aderat la un grup infracțional organizat,în vederea săvârșirii de infracțiuni comise prin intermediul sistemelor informatice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de:

        art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art.7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 9 al.2 din Legea nr. 39/2003. cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.

        Faptele inculpatului M. (fost I. )I. N. , care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a înlesnit și a ajutat în orice mod la accesarea, fără drept a unui sistem informatic (bancomat), folosind aparatura de citire a benzii magnetice a cardurilor sau carduri clonate, a înlesnit și a ajutat în orice mod la accesarea neautorizată a unor sisteme informatice (bancomate) cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor de carduri a clienților mai multor bănci (care constituie date informatice), a fabricat echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, a înlesnit și a ajutat în orice mod la efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, a înlesnit și a ajutat în orice mod la efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive, a constituit și coordonat un grup infracțional organizat întrunesc elemenetele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de :

        art. 26, C.P. rap. la art. 42 alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 25 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        - art. 26 C.p. rap. la art.27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        art. 26 C.p. rap. la art.27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;

        - art. 7 din Legea nr. 39/2003; cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.

        Faptele inculpatului recidivist postexecutoriu, B. S. , care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor de carduri ale clienților mai multor bănci (care constituie date informatice),a accesat fără drept sisteme informatice (bancomate), folosind aparatura de citire a benzii magnetice a cardurilor sau carduri clonate, a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, a înlesnit și a ajutat în orice mod la efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive, a adera la un grup infracțional organizat, întrunesc elemenetele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de :

        art. 42 alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și a art. 37 lit. b) C.p.;

        art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și a art. 37 lit. b) C.p.;

      - art. 27 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și a art. 37 lit. b) C.p.;

      - art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. b) C.p.; cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.

      În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că potrivit prevederilor art.346 Cod procedură penală și art.14 alin.3 Cod procedură penală, repararea pagubei se va realiza potrivit dispozițiilor legii civile.Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998-999 cod civil privind răspunderea civilă delictuală: existența unui prejudiciu de natură materială sau morală, dovedit de către partea vătămată, existența unei fapte ilicite, în speță săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor pentru care au fost condamnați, fiind dovedită vinovăția acestora și, de asemenea, legătura de cauzalitate între faptele ilicite și prejudiciu.

      Astfel fiind, în baza art. 14 C.p.p, art.346 al. 2 Cod procedură penală, art._ Cod civil, instanța a admis acțiunea formulată de E. K. (E. ) și a obligat inculpații B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., M. A.

      , M. A. G. ,M. (fost I. ) I. N., S. M., S. R. R. A. ,

      L. I., M. G. L., M. A., M. A. G., F. M. I., în

      solidar, la plata sumei de 3. ,69 euro către partea civilă (E. K. (E. ) s- a constituit parte civilă cu suma de 310.468,25 E., dar din această sumă s-au scăzut sumele recuperate de B. N. D. și C. N. N. ) .

      Constatând că sumele obținute de inculpați prin săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor servesc la despăgubirea părții civile, instanța nu a mai făcut aplicarea prevederilor art. 118 lit. b) C.p. cu privire la aceste sume.

      Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Biroul Teritorial Sălaj și inculpații B.

      N. D., M. -fost I. - I. N., S. M., K. Patrik A., S. R. R. A., B. S., C. N. N., N. R. M., M. G. L.

      , D. R. E. și F. M. I. .

      Reprezentantul M. ui P. a solicitat admiterea apelului așa cum a fost el formulat în scris, a se desființa în parte sentința atacată, a se dispune înlăturarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 39/2003 reținute în favoarea inculpaților S. M., S. R. R., M. G. L. și K. P., majorarea pedepselor aplicate inculpaților S. M., S. R. R., M. G.

      L., K. P., M. I. N. și B. S. în sensul orientării spre maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, deoarece raportat la numărul mare de acte materiale pe care aceștia le-au comis, la amploarea activității infracționale și la sumele de bani obținute de aceștia prin utilizarea mijloacelor frauduloase, pedepsele aplicate de instanța fondului nu sunt conforme cu prevederile art 72 Cod penal și nu sunt apte să atingă scopul prevăzut de art. 52 Cod penal.

      Inculpatul C. N. N. prin apărător a apreciat că în mod nelegal instanța fondului nu a dispus restituirea cauțiunii la plata căreia a fost obligat, ca urmare a liberării provizorii pe cauțiune în faza de urmărire penală. Acest inculpat a mai criticat hotărârea atacată sub aspectul laturii civile deoarece a fost obligat în solidar cu coinculpatul la plata sumei de 308.651 euro, cu titlu de prejudiciu cauzat părții civile, în condițiile în care în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art 1003 Cod civil deoarece suntem în prezența unor infracțiuni comise în formă continuată la care nu au participat toți inculpații ci o

      parte din ei au participat la unele acte materiale și ca atare nu poate fi vorba de o răspundere solidară.

      Tot sub aspectul laturii civile inculpatul a arătat că partea civilă nu a dovedit în nici un fel pretențiile formulate în cauză, prejudiciul având un caracter incert.

      Inculpatul N. R. M. a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor ce i-au fost aplicate, apreciind că în mod eronat nu i-au fost reținute circumstanțe atenuante în favoarea sa, a cerut a fi astfel reindividualizată pedeapsa în sensul reducerii acesteia, și a fi suspendată condiționat executarea acesteia, deoarece concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză sunt favorabile, este student în anul 4 și are loc de muncă.

      Apărătorul inculpatului M. G. L. a solicitat în principal, achitarea clientului său, în baza dispoițiilor art 11 pct. 1 lit.a raportat la art 10 lit c Codprocedură penală, și în subsidiar, achitarea sa în baza dispozițiilor art 10 lit a Codprocedură penală.

      În susținerea acestor solicitări s-a învederat că inculpatul prin hotărârea atacată a fost condamnat, pentru faptul că în cursul anului 2007 fiind contactat de către P. C. E. ar fi achiziționat aparate de tip skimmer, ar fi accesat și efectuat retrageri de bani din Franța, ar fi montat aceste aparate în C. și ar fi confecționat carduri.

      Probele administrate însă atât în faza de urmărire penală cât și cu prilejul cercetării judecătorești nu sunt certe, convingătoare și apte să conducă la o hotărâre de condamnare.

      Apărătorul inculpatului B. N. D. a solicitat modificarea în parte a hotărârii pronunțate de prima instanță în latura penală în sensul reducerii pedepselor aplicate nculpatului, având în vedere că acesta a apelat la dispozițiile art 3201Cod procedură penală, a contribuit la identificarea altor participanți la comiterea infracțiunilor și a fost singurul care a achitat o parte din prejudiciul cauzat.

      Inculpatul F. M. I. a solicitat admiterea căii de atac promovate, desrființarea hotărârii atacate atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile, sub aspectul laturii penale a cerut a fi reindividualizată pedeapsa aplicată ca urmare a reținerii în faovarea sa de circumstanțe atenuante, având în vedere sinceritatea de care a dat dovadă pe parcursul procesului penal, iar sub aspectul laturii civile, a se constata că nu este incidentă în cauză răspunderea solidară și să fie înlăturată obligarea sa la recuperarea prejudiciului de 308.561 euro.

      Apărătorul ales al inculpatului K. P. a cerut a se proceda la reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului ca urmare a reținerii în favoarea acestora a circumstanțelor atenuante, a se constata că faptele dedusejudecății în prezentul dosar, sunt concurente cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 5/2009 a Tribunalului Sălaj urmând a fi refăcute operațiunile de conotpire și de a se deduce din pedeapsa rezultantă, perioada executată din 19 martie 2008 până în 13 august 2010.

      Apărătorul ales al inculpatului S. M. a cerut a se constata nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței fondului, a se admite apelul și în principal a se desființa în întregime sentința atacată urmând a fi restituită cauza la procuror, pentru refacerea urmăririi penale.

      S-a susținut că organele de urmărire penală au preluat în susținerea acuzațiilor formulate față de clientul său, probe rezultate din activitățile organelor de urmărire penală din Germania, aceste probe fiind astfel lovite de nulitate.

      Inculpatului i-a fost încălcat flagrant dreptul la apărare deoarece nu i-au fost aduse la cunoștință actele de urmărire penală efectuate în cauă deși a solicitat expres acest lucru.

      În subsidiar, s-a cerut trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe deoarece nu s-a pronunțat asupra cererilor în probațiune formulate de către inculpat, impunându-se a se face o nouă cercetare judecătorească.

      În ipoteza în care instanța de control judiciar va constata că nu sunt incidente dispoziții legale care să permită restituirea cauzei, fie la procuror, fie la instanța fondului, să dispună achitarea inculpatului deoarece nu există probe legale administrate care să răstoarne prezumția de nevinovăție.

      Într-un al patrulea subsidiar, a solicitat schimbarea modalității de individualizare a pedepsei, în suspendare sub supraveghere sau suspendare condiționată, raportat la împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, este angajat în muncă în străinătate și își continuă studiile.

      Sub aspectul laturii civile a cauzei a solicitat respingerea acțiunii civile formulate ca nedovedită.

      Apărătorul ales al inculpatului S. R. R. A. a solicitat desființarea hotărârii atacate și judecând a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev de art 41 alin 2 din legea nr. 161/2003 în art. 20 Cod penal, raportat la art. 42 alin 1 din Legea nr. 161/2003 din faptă consumată în tentativă.

      Inculpatul în mod constant a declarat că în Germania a încercat să monteze skimmere însă acest lucru nu a reușit. În plus, în dispozitivul sentinței atacate se admit toate cererile de schimbare a încadrării juridice, inclusiv cea formulată de acest inculpat, însă acesta este condamnat pentru infracțiunile reținute în sarcina lui în rechizitoriu.

      În ceea ce privește infracțiunea de aderare la un grup infracțional, inculpatul trebuie achitat în baza dispozițiilor art 11 pct 2 lit a raportat la art 10 lit c Cod procedură penală deoarece acesta nu a comis infracțiunea reținută în sarcina sa.

      Aceeași solicitare a avut-o și în privința celorlalte infrațciuni reținute în sarcina inculpatului.

      Apărătorul ales al inculpatului Muntean I. N. a solicitat în principal, admiterea în întregime a apeluli declarat, desființarea hotărârii și restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale și a rechizitoriului. În subsidiar, a solicitat achitarea inculpatului în baza prevederilor art 11 pct. 2 lit.a raportat la art 10 lit c Cod procedură penală.

      În susținerea primei solicitări s-a arătat că, față de inculpat s-a dispus începerea urmăriri penale în dosarul nr. 5/P/2008 pentru mai multe infracțiuni printre care și infracțiunea prev de art 25 din Legea nr. 365/2002.

      În data de 12 decembrie 2008 mare parte a coinculpaților din prezenta cauză, sunt trimiși în judecată iar față de inculpații Muntean I. N. și B. Ștefan s-a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar, nr. 40/P/2008. Prin Ordonanța de disjungere se face referire la toate infracțiunile cu excepția celei prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002. Cu toate acestea la momentul sesizării instanței, inculpatul a fost trimis în judecată și pentru

      această infracțiune.

      Apreciază că în privința acestei fapte ilicite nu există sesizare.

      Cu privire la cea de-a doua susținere s-a arătat că rechizitoriul nu cuprinde descrierea actelor materiale și participația fiecărui inculpat la comiterea infracțiunii.

      În ipoteza în care instanța de apel nu va îmbrățișa vreuna din solicitările anterioare, solicită a se dispune achitarea inculpatului în baza dispoziților art 10 lit c Cod procedură penală.

      Apărătorul ales al incupatului B. S., a susținut că întreaga fază de urmărire penală este într-o așa măsură prezentată încât este imposibilă analizarea situației de fond, identificarea faptelor cu privire la care inculpații au fost trimiși în judecată și gradul de participație al fiecăruia.

      Inculpatului pe de altă parte i-a fost încălcat și dreptul la apărare, prin crearea unei imposibilități a apărătorului său ales de a se prezenta la efectuarea actelor de urmărirepenală.

      Rechizitoriul face referire la fapte pentru care nu s-a declanașt urmărireapenală, starea de fapt descrisă în rechizitoriu este foarte ambiguă, făcând imposibilă stabilirea în concret a actelor materiale reținute în sarcina fiecărui inculpat.

      Analizând apelurile promovate prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art 371 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

      Prin rechizitoriul din data de _ al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sălaj, dos. nr. 5/D/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., N. R.

      - M., S. M., S. R. R. A., L. I., F. M. - I., M. G. L.

      , M. A., precum și punerea în mișcarea a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților K. P. - A. și M. A. - G.

      .

      În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-au reținut următoarele: începând cu anul 2007, inculpații B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., N. R. - M., S. M., S. R. R. A., L. I., F. M. - I., M.

      G. L., M. A. și învinuiții K. P. - A., M. A. - G., P.

      C. - E., Șandra S. - N., Coste I., Brisc V. - Ciprian, B. S., M.

      V., C. I. și făptuitorii I. I. - N., U. eanu Ion V. și Nica A., au constituit un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Astfel, aceștia s-au deplasat în mod repetat în Germania, unde montau pe bancomate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și ulterior, inscripționau datele obținute pe carduri blank cu care retrăgeau sume importante de bani din bancomate situate pe teritoriul României, Franței sau Italiei. Este de menționat că aparatura montată pe bancomate era confecționată pentru bancomate tip Wincor Nixdorf, tip CSC 450 respectiv CSC 430 FL respectiv CSC 400.

      Aceste fapte s-au derulat pe o perioadă lungă de timp, au avut loc în mod repetat, astfel încât au demonstrat existența unui grup infracțional structurat, în cadrul căruia fiecare membru avea rolul său bine determinat, primind în compensație o cotă parte din sumele de bani obținute în urma desfășurării activităților infracționale.

      Grupul infracțional avea o structură de tip piramidal, în cadrul căreia s-au de tașat ca lideri făptuitorul I. I. - N. și învinuitul P. C. - E. . Ceilalți membri ai grupului acționau în urma indicațiilor primite de la lideri, fiecare având sarcini precise în cadrul activității grupului, cum ar fi: transportul și montarea dispozitivelor de citire a benzii magnetice a cardurilor pe bancomate, demontarea acestor dispozitive, descărcarea și decriptarea informațiilor înregistrate, inscripționarea cardurilor și retrageri de numerar. În funcție de

      aportul adus la aceste activități, fiecărui membru al grupului îi revenea un procent din sumele de bani retrase din bancomate.

      Grupul infracțional organizat era structurat pe două segmente, respectiv segmentul vestic, cuprinzând județele S. M. și Bihor iar segmentul sud estic, cuprinzând județele C., G. și B. . Astfel, din segmentul vestic a grupului de crimă organizată condus de învinuitul P. C. - E. făceau parte B. N. - D., C. N. N., D. R. - E., N. R. - M., S. M., S. R. R.

      A., Șandra S. - N., Coste I., K. P. - A., M. A. - G., Brisc V. - Ciprian, aceștia aflându-se în contact direct cu liderii grupului, învinuitul P. C. - E. . De asemenea, gruparea pe segmentul sud estic era formată din inculpații L. I., F. M. - I., M. G. L., M. A. și învinuiții B. S., M. V., C. I., conduși de către făptuitorul I. I.

    N. și învinuitul P. C. - E. .

Prin rechizitoriul din data de _ al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sălaj, dos. nr. 40/D/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților B. S. și M. (fost I. ) I. - N. .

În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut că începând cu anul 2004, inculpații M. (fost I. ) I. - N., B. S., B. N. - D., C. N.

N., D. R. - E., N. R. - M., S. M., S. R. R. A., L. I. ,

F. M. - I., M. G. L., M. A. și învinuiții K. P. - A., M.

A. - G., P. C. - E., Șandra S. - N., Coste I., Brisc V. - Ciprian, M. V., C. I., Dura Costin-C., U. eanu Ion V., au constituit un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Astfel, aceștia s-au deplasat în mod repetat în Germania, unde montau pe bancomate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și ulterior, inscripționau datele obținute pe carduri blank cu care retrăgeau sume importante de bani din bancomate situate pe teritoriul României, Franței sau Italiei. Este de menționat că aparatura montată pe bancomate era confecționată pentru bancomate tip Wincor Nixdorf, tip CSC 450 respectiv CSC 430 FL respectiv CSC 400.

Aceste fapte s-au derulat pe o perioadă lungă de timp, au avut loc în mod repetat, astfel încât au demonstrat existența unui grup infracțional structurat, în cadrul căruia fiecare membru avea rolul său bine determinat, primind în compensație o cotă parte din sumele de bani obținute în urma desfășurării activităților infracționale.

Așa cum corect au observat unii apărători ai inculpaților apelanți, maniera în care sunt descrise actele materiale comise de inculpați în rechizitoriu face imposibilă stabilirea participației fiecăruia la actrivitatea infracțională, respectiv la câte acțiuni au participat și ce sume de bani au sustras fiecare.

Faptele sunt descrise în rechiuitoriu într-o manieră generală făcând impoisbiilă localizarea în timp și spațiu a inculpaților și contribuția fiecăruia la prejudiciul cauzat părții civile.

Rechizitoriul întocmit în dosarul nr. 40/P/2008 preia în mare parte aspecte relevate de rechizitoriul întocmit în dosarul nr. 5/P/D/2008 și probe administrate îan acel dosar.

Astfel, în rechizitoriul întocmit în dosarul nr. 40/P/D/2008 se arată, textual, că din probele administrate în cauză în colaborare cu autoritățiel judiciare din Germania, s-a constatat că pe teritoriul acestui stat, au avut loc acțiuni de montare de dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor de pe bancomate, au fost decriptate informațiile astfel obținute, s-au inscripționat pe carduri blank cu ajutorul cărora au fost retrase sume de bani, din orașul Oberhausen în perioada_ ,_, orașul Paderborn în perioada_, _

, Wurzburg în data de_ și Schweinfurt în data de_, orașul Nurnberg în perioada_ ,_ ,_ ,_ și_ ,_ .

Din rapoartele întocmite de BKA în orașul Oberhausen aceste retrageri neautorizate de sume de bani, au fost efectuate de maimulte persoane printre care a fost indentificat urmare a comparării pozelor din camerele de supraveghere și P. C. E. .

Aceeași persoană a fost identificată prin aceeași modalitate și în Nurnberg.

La descrierea în drept a faptelor reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu, se arată că, M. I. N. este trimis în judecată pentru faptul că, în mod repetat, și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, începând cu anul 2004 a înlesnit și ajutat în orice mod la accesarea fără drept a unui sistem nformatic folosind aparatura de citire a benzii magnetice a cardurilor sau carduri clonate, fără a se arăta perioada în care s-a desfășurat activitatea infrațcională, numărul de acte materiale reținute în sarcina inculpatului, acest aspect nereieșind nici descrierea în fapt, existentă la filele 11-16 din rechiitoriu.

În sarcina aceluiași inculpat s-a mai reținut că în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infrațcionale a înlesnit și ajutat în orice mod la accesarea neautorizată a unor sisteme informatice cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor de carduri, a clienților mai multor bănci, a fabricat echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice, a înlesnit și ajutat în orice mod la efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularuui instrumentului respectiv, a înlesnit și ajutat în orice mod la efectuarea de retrageri de numerar, de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare, sau prin utilizarea de date de utilizare fictive și a constituit un grup infracțional organizat, alături de inculpații B. Stelina, C. N., Dobre R., N. R., S. M., S. R. ,

L. I., F. M. I., Moldovean Gheroghe, M. A., K. P., M. A.

, P. C. E., Șandra S., Coste I., M. V., C. I., Dura Costin,

U. eanu Ion V. și Brisc V. Ciprian.

În sarcina inculpatului B. S. s-a reținut că în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale începând cu anul 2007, fără a se indica perioada la care s-a finalizat acțiunea ilicită, a accesat fără drept un sistem informatic, folosind aparatura de citire a benzii magnetice a cardurilor sau carduri clonate, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, fără a se arăta vreo perioadă și un număr de acte materiale, a accesat neautorizat sisteme informatice, cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor de carduri, a clienților mai multor bănci, a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea unor instrumente de plată inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titluluaruli instrumentului respectiv, a înlesnit și a ajutat, în orice mod la efectuarea de retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date fictive, și că a aderat la un grup infracțional organizat, începând cu anul 2007 alături de inculpații Muntean

I. N., C. N., Dobre R., N. R., S. M., S. R., L. I., F.

M. I., Moldovean Gheroghe, M. A., K. P., M. A., P. C.

E., Șandra S., Coste I., M. V., C. I., Dura Costin, U. eanu Ion V. și Brisc V. Ciprian.

Prin rechizitoriul întocmit în dosarul nr. 5/D/P/2008 este reluată aceeași manieră de descriere cu caracter general a faptelor pentru care inculpații sunt trimiși în judecată, un exemplu fiind inculpatul B. N. D. în sarcina căruia s-a reținut că în mod repetat în baza aceleiași rezoluții infracționale începând cu

anul 2007, fără a se arăta data finalizării activități infracționale și numărul de acte materiale, locul comiterii actelor materiale și prejudiciul cauzat, care observăm că este estimat, a accesat fără drept un sistem informatic, folosint aparatura de citire a benzii magnetice a cardurilor sau carduri clonate, iar în continuare în sarcina acestui inculpat, s-a reținut fără a se indica vreo perioadă infracțională, că a accesat neautorizat sisteme informatice cu intenția de a obține date de identificare a utilizatorilor a clienților mai multor bănci, a falsificat instrumente de plată electronice, prin obținerea neautorizată de date de identificare și înscrierea acestor date pe banda magnetică a unor instrumente de plată electronice, a pus în circulație instrumente de plată electronice, prin încredințarea acestora altor persoane, sau a deținut în locuința sa astfel de instrumente de plată în vederea punerii lor în circulație, a efectuat retrageri de numerar de la diferite bancomate, fără a se indica în concret unde au fost utilizate aceste carduri și ce sume de bani au fost retrase, cu ajutorul lor, prin utilizarea unor instrumente de plată electronice, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestora, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, a efectuat retrageri de numerar de la diverse bancomate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare a deținătorilor de instrumente de plată, și a aderat la un grup infracțional organizat alături de inculpații B. S.

, Muntean I. N., C. N., Dobre R., N. R., S. M., S. R., L.

I., F. M. I., Moldovean Gheroghe, M. A., K. P., M. A. ,

P. C. E., Șandra S., Coste I., M. V., C. I., Dura Costin,

U. eanu Ion V. și Brisc V. Ciprian în vederea săvârșirii de infracțiuni comise prin intermediul sistemelor informatice.

Acest inculpat a apelat la procedura simplificată solicitând a fi judecat în baza prevecerilor art 320 1 Cod procedură penală, însă această cerere a sa precum și cererile similare formulate de alți inculpați C. NIcușor N., D. R.

E., N. R. M., L. I., M. A. și M. ASdrian G., trebuiau respinse de către instanța fondului deoarece nu sunt îndeplinite cerințele art 3201alin.4 Cod procedură penală din probele administrate nu rezultă că faptele inculpațilorsunt stabilite și sunt suficiente date care să permită stabilirea unorpedepse.

In privința judecării cauzelor penale funcționează principiul potrivit căruia pe de o parte instanța nu se sesizează din oficiu, aceasta procedând la exercitarea funcției de jurisdicție doar in măsura in care a fost sesizata potrivit legii, iar pe de alta parte ca in raport cu dispozițiile art.317 C.pr.penala judecata se mărginește la fapta si persoana arătata in rechizitoriul procurorului sau in plângerea prealabila a persoanei vătămate.

Rechizitoriul procurorului, ca act de sesizare a instanței, trebuie sa aiba, potrivit art.263 C.pr.penala, un anumit conținut pentru a configura obiectul judecații. Intre elementele in acest sens pe care trebuie sa le conțină rechizitoriul ca act de sesizare a instanței prin care procurorul cere acesteia sa aplice legea inculpatului alături de încadrarea juridica si probele pe care se intemeieaza se afla si fapta imputata inculpatului. Rigurozitatea dispozițiilor legale privind obiectul judecații impune ca fapta dedusa judecații sa fie reținuta clar in actul de sesizare adică determinata prin toate elementele sale constitutive. Simpla mențiune privind săvârșirea unei anumite infracțiuni sau simpla reproducere a conținutului unui mijloc de probă prin care se face o anumită narațiune privind o faptă penală nu răspunde exigențelor legii pentru a putea fi inclusă în obiectul judecății.

Ca atare, in condițiile in care investește instanța prin rechizitoriu cu judecarea unei infracțiuni comisă în condițiile art 41 alin 2 Cod penal procurorul este obligat să indice- iar judecătorul să le aibă ulterior în vedere la efectuarea

cercetării judecătorești, deliberare si rezolvarea acțiunii penale in conformitate cu dispozițiile art.345 alin.2 si 3 C.pr.pen. intrucat doar acestea constituie obiectul judecații in sensul art.317 C.pr.pen. -toate actele materiale comise de inculpat in realizarea aceleiași rezolutiuni prezentând fiecare in parte conținutul obiectiv al aceleiași infracțiuni descrise prin elemente concrete de individualizare [ timp, loc, spațiu, persoane], verifiabile ulterior cu ajutorul probelor strânse la urmărirea penala si administrate de instanța in condițiile art.288-291 C.pr.pen.

Nerespectarea obligațiilor legale imperative sus-mentionate constituie pentru instanța o incalcare a regulilor de baza ale procesului penal stabilite prin art.2,3,4 si 6 C.pr.pen. si a dreptului la apărare si la un proces echitabil prevăzut de art.6 alîn.l si 2 din CEDO sancționate cu nulitatea absolută a hotărârii pronunțate în condițiile art 197 alin 2 și 3 Cod procedură penală.

In speța, invinuirile aduse inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor anterior descrise prin rechizitorii, sub forma reproducerii conținutului mijloacelor de proba in acuzare nefiind indicate actele materiale comise de fiecare inculpat in realizarea rezolutiunii infracționale unice, lipsind descrierea elementelor concrete de individualizare [ timp, loc, spațiu, persoane] in raport de care instanța să poată verifica ulterior pe baza probelor in acuzare strânse la urmărirea penala contribuția si gradul de participare al fiecăruia la activitatea infracționala susmenționata sunt neconforme cu prevederile legale anterior menționate.

Lipsurile amintite sunt de natura sa împiedice instanțele in stabilirea obiectului exact al judecății.

Instanța fondului a reprodus doar in mod fidel expunerea in general a învinuirilor făcuta prin rechizitoriu concluzionandu-se in aceeași modalitate general-abstracta si cu privire la existenta tuturor infracțiunilor deduse judecații inclusiv a dispozițiilor art.41 alin.2 Cod penal in ceea ce privește fapetele descrise în rechizitoriu

Curtea de A. nu are posibilitatea de a complinii lipsurile de ordin procedural sus-mentionate impedimente veritabile la rezolvarea temeinica si legala a acțiunilor penale in conformitate cu dispozițiile art.317 si 345 alin.2 si 3 C.pr.pen.de aceea apreciază că singura soluție prin care se poate garanta dreptul la apărare al inculpaților și pronunțarea unor hotărâri legale și temeinice este de a se trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

In consecința cu ocazia noii judecăți se va solicita procurorului să indice- în completarea expunerii din rechizitoriu - actele materiale componente ale infracțiunilor continuate reținut în sarcina inculpaților ( număr, modalitate, elemente de individualizare privind data, locul săvârșirii acestora] cu privire la fiecare din inculpații in cauza. In acest sens poate fi avuta prezentarea făcuta in cuprinsul rechizitoriului cu ocazia analizării situației personale a inculpaților. Actele procesuale si procedurale amintite vor fi stabilite si ulterior rezolvate cu ocazia soluționării cauzei prin punerea acestora in discuția inculpaților si a celorlalte parti. In conformitate cu dispozițiile art.301,302 C.pr.pen.

Această soluție se impune având în vedere și motivele de apel ale inculpaților care au solicitat, unii dintre ei achitarea în baza dispozițiilor at.11 pct.2 lit a raportat la art.10 lit. c Cpp susținând că n-au comis faptele deduse judecății, dar și motivele de apel ale DIICOT ului, care a solicitat majorarea pedepselor aplicate unor inculpați având în vedere numărul de acte materiale comise, apect care la acest moment este necunoscut.

Maniera în care sunt întocmite rechizitoriile în prezentul dosar aduce o atingere gravă dreptului la apărare a inculpaților care nu pot propune probe și formula apărări deoarece nu au cunoștință de faptele concrete reținute în sarcina lor.

Pentru aceste considerente vor fi admise apelurile declarate în cauză constatând incidența dispoițiilor art 373 Cod procedură penală va extinde efectele acestui apel și cu privire la inculpații care nu au promovat calea de atac respectiv L.

I., M. A. și M. A., va desființa în întregime sentința apelantă și va trimite cauza spre rejudecare instanței fondului, Tribunalul Sălaj, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE :

În conformitate cu prevederile art.379 pct.2 lit.b Cpp admite apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Biroul Teritorial Sălaj și inculpații B. N. D., M. -fost I. -

I. N., S. M., K. Patrik A., S. R. R. A., B. S.

, C. N. N., N. R. M., M. G. L., D. R. E. și F. M.

I. împotriva s.p. 39/_ 0 a Tribunalului Sălaj, extinde efectele apelurilor și cu privire la inculpații L. I., M. DRIAN G. si M. A. și judecând :

Desființează în întregime sentința penală 39/_ 0 a Tribunalului Sălaj și trimite cauza spre rejudecare instanței fondului -Tribunalul Sălaj.

Stabilește în favoarea Baroului C. 12x 100 lei- reprezentând onorarii parțiale ce se vor avansa din FMJLC pentru apărătorii desemnați din oficiu, av. Mocean

M., O. A. ,Mișin N., N. Andra B., M. Tamara, Meteșan I., M. Octavian, Milchiș Ovidiu S., M. A., M. M. S., M. A., Moceanu M. .

Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezenta cale de atac rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpații B. N.

, C. N., M. G., S. R. R., N. R. M., K. P., B.

S. și de la comunicare cu restul inculpaților. Pronunțată în ședința publică 03 iunie 2013.

PRES., JUDECĂTOR,

M. Ș. M. B.

GREFIER

M. B.

plecat în C.O. semnează

Prim grefier

M. T.

Red.M.Ș./M.N.

3 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni cu carduri bancare. Decizia penală nr. 118/2013.