Decizia penală nr. 1484/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 1484/R/2013
Ședința publică din 07 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R., judecător JUDECĂTORI: I. C. M.
: SS
G.: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul T. G. împotriva sentinței penale nr. 573 din data de 03 octombrie 2013 pronunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș, privind pe contestatorul - condamnat
T. G. având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă condamnatul T.
G., în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M. Octavian, din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 6 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Apărătorul din oficiu al condamnatului T. G. arată că cele 540 de zile a căror deducere s-a solicitat de către condamnat, care procesual a obținut corespondentul prevederilor art. 450 și 459 din Codul penal român, se socotesc la final în România, chiar dacă în Italia zilele care se scad din perioada de deținere se deduc din timp în timp.
Condamnatul T. G. arată că își retrage recursul pentru a formula la Tribunalul Cluj, ulterior modificărilor legislative, o cerere de recunoaștere a ordonanțelor prin care i s-au recunoscut de către procurorul italian cele 540 de zile.
Se procedează la consemnarea în scris a poziției procesuale a condamnatului T. G., care se atașează la dosarul cauzei, după citire și semnare ( f. 8).
Apărătorul din oficiu al condamnatului T. G. solicită să se ia act de poziția procesuală a condamnatului.
Reprezentanta M. ui P. formulează aceleași concluzii și solicită să se ia act de retragerea recursului.
Condamnatul T. G. lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei, neavând nimic de declarat.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.573 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de
1
condamnatul T. G. deținut în Penitenciarul Gherla) - având ca obiect contestație la executare.
În temeiul art. 192 al.2 Cod procedură penală a fost obligat condamnatul contestator la 150 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondurile M. ui Justiției către d-na avocat Amzărescu Niță C. .
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin sentința penală nr. 2/04 din_ Curtea cu Juri din Monza l-a condamnat pe numitul
T. G. la pedeapsa cu detențiunea pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tâlhărie, aflate în concurs, prev. de art. 575, 576, 61 pct.2 și art. 628 din Codul penal italian.
Această hotărâre, prin sentința penală nr. 3/06 din_ pronunțată de Prima Curte cu Juri de apel Milano, a fost modificată în parte, fiind redusă pedeapsa la 24 ani închisoare.
Ulterior, prin sentința penală nr. 26/07 din_ a Curții a doua cu Juri de apel Milano, ca urmare a anulării de către Curtea de C., în urma recursului procurorului general și al apărării, a sentinței Primei Curți cu Juri de apel Milano s-a modificat în parte sentința penală nr. 2/04 din_ și i s-a aplicat o pedeapsă de 24 ani închisoare, sentință rămasă definitivă la data de_ .
Din aceeași hotărâre mai rezultă că numitul T. G. are de executat în final 21 ani închisoare, deoarece prin ordonanța din_ a Curții de C. s-a grațiat o parte de 3 ani închisoare din pedeapsa de 24 ani închisoare.
Prin sentința penală nr. 224/F pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală s-a admis cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a recunoscut sentința penală nr. 2/04 din_ a Curții cu Juri din Monza (modificată prin sentința penală nr. 26/07 din_ și rămasă definitivă la data de_ ) și s-a dispus transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei rămase de executat într-un penitenciar din România și s-a computat perioada de reținere, arest preventiv și perioada executată din pedeapsa aplicată, de la_ la zi.
În aceeași hotărâre Curtea de Apel București mai menționează că, în afară de perioada de 3 ani grațiată, persoana condamnată mai beneficiază de un total de 540 zile de eliberare anticipată, dispusă prin ordinele de punere în libertate din_ și respectiv_ emise de Biroul desemnat cu supravegherea din Padova, ceea ce face ca încetarea anticipată a executării pedepsei să aibă loc la data de_ .
De altfel, și în rezoluția procurorului de sesizare a Curții de Apel București, se menționează că executarea pedepsei începe la data de_, iar sfârșitul pedepsei este la data de_ . Conform ordinelor de punere în libertate emise la data de_ și data de_ de autoritățile italiene, finalul pedepsei anticipate ar fi_ .
Mai precis, prin ordinul de punere în libertate din data de_ în urma ordonanței biroului desmenat cu supravegherea din Padova, din_ s-au acordat petentului 450 zile de eliberare anticipată, cuprinsă de la_ la _
, încetarea pedepsei anticipate fiind la data de_ iar ulterior, prin ordinul de punere în libertate din data de_ în urma ordonanței aceluiași birou desemnat cu supravegherea din Padova din data de_ i s-au acordat alte 90 zile de eliberare anticipată, calculate de la_ până la_, încetarea pedepsei fiind la data de_ .
Analizând solicitarea petentului, în raport de starea de fapt expusă mai sus și anume de a i se computa din pedeapsa ce o are de executat, de 21 ani închisoare, zilele câștigate anticipat, acordate de ordinele de punere în libertate emise de Biroul desemnat cu supravegherea din Padova, nu poate fi primită,
2
nefiind vorba de o perioadă executată efectiv, însă va fi avută în vedere eventual, la calcularea termenului la care petentul va putea fi liberat condiționat.
Pentru aceste considerente, s-a respina contestația la executare formulată ca nefondată.
Potrivit dispozițiilor art.192 al.2 Cod procedură penală condamnatul a foat obligat la cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, condamnatul, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală, arătând că se impune deducerea din pedeapsa ce urmează a fi executată și a celor 540 zile de liberare anticipată acordate acestuia de către procurorul italian, care a pus în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii.
În ședința publică din data de_, condamnatul, prezent în fața
instanței de recurs, a declarat că-și retrage recursul, urmând ca după modificarea Legii nr.302/2004 să promoveze o cerere de recunoaștere a ordonanței procurorului cu privire la zilele de liberarea anticipată acordate acestuia.
Față de manifestarea expresă de voință a condamnatului, în baza art.385 ind.4 C.p.p. va lua act de retragerea recursului formulat.
Va stabili în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M. Octavian.
Va obliga pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul T. G., aflat în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr. 573 din 3 octombrie 2013 a T. ui Maramureș
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M. Octavian.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 noiembrie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. | R. I. | C. | M. | SS |
G.
L. A. S.
3
← Decizia penală nr. 52/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 105/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|