Sentința penală nr. 747/2013. Contestatie la executarea pedepsei

ROMÂNIA Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA PENALĂ NR. 747

Ședința publică din data de 18 decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. VIOLETA - judecător

GREFIER: B. -L. E.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror B. I. V.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol este soluționarea cauzei penale privind pe contestatorul- condamnat R. L. (fiul lui V. și M., născut la data de 10 mai 1980 în Vișeu de Sus, deținut în Penitenciarul Rahova), având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul- condamnat R. L., în stare de deținere, asistat de avocat C. S. I., din cadrul Baroului M., în substituirea avocatului din oficiu C. R. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că s-a depus la dosar de către grefierul delegat pentru repartizarea aleatorie, în copie, sentința penală nr. 294/_ a T. ui M.

, decizia penală nr. 126/A/_ a Curții de Apel C. și minuta deciziei penale nr. 3459/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Apărătorul în substituire al contestatorului-condamnat R. L., domnul avocat C. S. I., depune la dosar delegația pentru asistență juridică obligatorie nr. 2812/_ emisă de Baroul Maramureș, precum și delegația de substituire.

Instanța procedează la identificarea contestatorului-condamnat R. L.

.

La solicitarea instanței, contestatorul-condamnat R. L. arată nu are

cunoștință de această cerere, nu a formulat el și nu îi aparține. Totodată, arată că nu el a scris prezenta cerere întrucât nu știe să scrie și să citească.

Apărătorul în substituire al contestatorului-condamnat R. L., domnul avocat C. S. I., solicită instanței a lua act de poziția contestatorului-condamnat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței respingerea contestației la executare formulată de o altă persoană în numele condamnatului.

T.

La data de 15 noiembrie 2013 a fost înregistrată pe rolul T. ui M. contestația la executare formulată de către condamnatul R. L. .

La data de 18 decembrie 2013 condamnatul R. L., prezent la judecată, a arătat că nu a formulat contestația la executare și nu este scrisul său întrucât nu știe să scrie și să citească.

În raport de aceste aspecte, instanța va respinge ca fiind făcută de către o persoană necunoscută contestația la executarea pedepsei formulată în numele condamnatului R. L. .

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca fiind făcută de către o persoană necunoscută contestația la executarea pedepsei formulată în numele condamnatului R. L. , fiul lui V. și M., născut la data de 10 mai 1980 în Vișeu de Sus, deținut în Penitenciarul Rahova.

În temeiul art.192. alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul doamnei avocat C. R. va fi virată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați M. .

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

A. C. Violeta

B.

-L.

E.

red. A.C.V. / t-red. B.L.E. 3 ex. / 20 decembrie 2013

Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ Minută

Hotărăște:

Respinge ca fiind făcută de către o persoană necunoscută contestația la executarea pedepsei formulată în numele condamnatului R. L.

, fiul lui V. și M., născut la data de 10 mai 1980 în Vișeu de Sus, deținut în Penitenciarul Rahova.

În temeiul art.192. alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul doamnei avocat C. R. va fi virată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați M. .

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .

Președinte

Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ Copie - Minută

s.s. indescifrabil pt. conformitate

ROMÂNIA Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Secția penală

Dosar nr. _

din 19 decembrie 2013

Către

PENITENCIARUL RAHOVA

Alăturat prezentei, conform art. 360 alin. 2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr. 747/_ , pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe contestatorul-condamnat R. L. .

PREȘEDINTE

GREFIER

A. C. Violeta

B.

-L.

E.

ROMÂNIA Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Secția penală Dosar nr. _

din 19 decembrie 2013

Către

SERVICIUL FINANCIAR-CONTABIL

din cadrul T. ui M.

Alăturat prezentei, vă înaintăm copia dispozitivului sentinței penale nr. 747/_ , pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, prin care s-a dispus și plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu - avocat C. R. .

PREȘEDINTE

GREFIER

A. C. Violeta

B. -L.

E.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 747/2013. Contestatie la executarea pedepsei