Decizia penală nr. 404/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 404/R/2013
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE I. N. B.
Judecător A. -L. I. Judecător A. -C. Ț. Grefier L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA DEJ împotriva sentinței penale nr.390 din_ a Judecătoriei D., privind pe condamnatul P. A., având ca obiect contestație la executare (art.461 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului contestator P. A., av.Bicu D., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind condamnatul.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. Măciucă Prodan.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 30 octombrie 2013, un fax, din partea Penitenciarului Bistrița, din care rezultă faptul că, condamnatul P. A. urmează a fi pus în libertate la data de_, întrucât a fost admis de către comisia de liberare condiționată și prezentat la Judecătoria Bistrița care a dispus liberarea condiționată a acestuia, prin sentința penală nr.1728 din_ .
Față de înscrisul depus la dosar, instanța acordă cuvântul părților. Reprezentanta Parchetului susține recursul declarat în cauză de către
Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej astfel cum a fost formulat, întrucât acesta vizează competența teritorială.
Apărătorul din oficiu al condamnatului P. A., solicită instanței a constata că prezenta cauza a rămas fără obiect, ca urmare a liberării condiționate a condamnatului, urmând a dispune în consecință. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că Judecătoria Dej, prin sentința penală nr. 390 din data de_ a admis cererea pentru liberare condiționată făcută de petent și în temeiul art. 450 alin.1 Cod procedură penală, combinat cu art.59 Cod penal, a fost pus în libertate condiționată condamnatul P.
A. , condamnat la 6 ani închisoare prin sentința penală nr. 545/2011 a
Judecătoriei Aiud, aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Bistrița, în baza mandatului nr. 565/2011, pe data rămânerii definitive a sentinței.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a stabili onorariu pentru apărătorul din oficiu av. P. G. 100 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată de petentul P. A., s-a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6 ani închisoare, pronunțată prin sentința penală nr.545/2011 a Judecătoriei Aiud pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, cu motivarea că îndeplinește condițiile cerute de lege în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 390/2013 a Judecătoriei D. și rejudecarea cauzei.
La termenul de judecată din data de_, în instanța de control judiciar a constatat faptul că acest condamnat a fost pus în libertate la data de_, întrucât a fost admis de către comisia de liberare condiționată și prezentat la Judecătoria Bistrița care a dispus liberarea condiționată a acestuia, prin sentința penală nr.1728 din_ .
Pentru aceste considerente, tribunalul, va constatat că a rămas fără obiect recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej împotriva sentinței penale nr. 390 din_ a Judecătoriei D. .
Potrivit art. 189 C.p.p., onorariul avocațial din oficiu, în sumă de 100 lei, cuvenit av. Bîcu Angela D., se va suporta de la FMJ.
În temeiul art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din recurs au rămas în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată că a rămas fără obiect recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA DEJ împotriva sentinței penale nr. 390 din_ a Judecătoriei D. .
Potrivit art. 189 C.p.p., onorariul avocațial din oficiu, în sumă de 100 lei, cuvenit av. Bîcu Angela D., se suportă de la FMJ.
În temeiul art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
I. | N. B. | A. | -L. | I. | A. -C. Ț. |
GREFIER
L. B.
2
← Sentința penală nr. 386/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Decizia penală nr. 52/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|