Decizia penală nr. 178/2013. Vătămare corporală

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.178/R/2013

Ședința publică din 8 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. -L. I.

Judecător: I. -N. B. Judecător: I. -M. L. Grefier: L. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul R. R. -G. împotriva sentinței penale nr.470 din_ a Judecătoriei G. privind și pe parte vătămată V. J. și parte vătămată S. C. J. DE U., având ca obiect vătămarea corporală.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul R. R. -G.

, aflat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Pantea I. -A., cu delegație avocațială depusă la dosar și partea vătămată V. J., lipsă fiind reprezentantul părții civile S. C. J. de U. C.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. Prunean.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, inculpatul R. R.

-G. declară că nu a formulat recurs în cauză și nici nu își însușește recursul formulat în cauză.

Față de această împrejurare, instanța acordă cuvântul participanților.

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită a se lua act de susținerile condamnatului, în sensul că nu a formulat recurs în prezenta cauză .Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din F.M.J.

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, solicită a constata faptul că inculpatul R. R. -G. nu a formulat recurs în prezenta cauză.

Inculpatul R. R. -G., având ultimul cuvânt, arată că recursul formulat în prezenta cauză nu-i aparține.

T R I B U N A L U L

Prin sentința penală nr.470 din_ a Judecătoriei G., în temeiul articolului 11, punctul 2, litera b) și articolului 10, litera h) din Codul de procedură penală, a fost încetat procesul penal prin împăcarea părților, împotriva inculpatului R. R. -G., fiul lui I. și Ibolia, născut la data de 19 februarie 1990, în Marghita, județul Bihor, domiciliat în comuna Nușfalău, strada Gării, nr. 29, județul Bihor, codul numeric personal 1., cetățenia română, 10 clase, recidivist, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, trimis în judecată la plângerea prealabilă a părții vătămate V.

Jozsef, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de articolul 181 din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 litera a) din Codul penal.

S-a constatat că persoana vătămată S. C. J. de U. C. nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul să achite 900 lei, cheltuieli judiciare către stat. Obligă pe partea vătămată V. Jozsef, născut la data de_, codul numeric personal 1.

, domiciliat în orașul Sîngeorgiu de Pădure, strada Nicolae Bălcescu, numărul 84, județul Mureș, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, să achite 400 lei, cheltuieli judiciare către stat. Suma de 200 lei reprezentând onorar pentru apărătorul din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției, doamnei avocate Precup M. -C. .

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :

În data de 12 iunie 2011, în jurul orelor 20,15, partea vătămată V. J. și inculpatul R. R. -G. se aflau în camera de deținere 23B, a P. ui cu Regim de Maximă Siguranță G., unde partea vătămată execută o pedeapsă privativă de libertate de 17 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor iar inculpatul o pedeapsă de

10 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, lipsire de libertate și corupție sexuală.(filele 5-17)

Inculpatul R. R. -G. a aruncat cu apă pe podeaua camerei iar partea vătămată V. J. a alunecat și i-a cerut inculpatului să șteargă apa. Inculpatul a început să râdă și deranjat de această atitudine, partea vătămată l-a împins pe inculpat cu capul în grilajul ușii camerei de deținere. Inculpatul a lovit cu pumnul în zona feței pe partea vătămată V. J. .(filele18, 20, 22)

Partea vătămată V. J. a fost prezentată la cabinetul medical al unității de detenție și apoi a fost trimisă la S. C. J. de U. . A fost examinată la Unitatea de Primire a Urgențelor și apoi a fost internată la C. a Chirurgie Maxilo Facială în perioada 13-14 iunie 2011 cu dgs. ,,TMF prin agresiune. Fractură ram lateral mandibular cu 4.6 în focarul de fractură cu deplasare. Focare dentare.,. Partea vătămată a suferit și o intervenție chirurgicală, practicându-se reducerea și imobilizarea fracturii cu fir continuu. A mai fost internată partea vătămată, în aceeași clinică, în perioada 4-5 iulie 2011, pentru o nouă intervenție chirurgicală pentru suprimarea blocajului bimaxilar elastic, extracția dintelui 4.7 din lina de fractură și blocaj rigid bimaxilar.(filele 32-33)

Partea vătămată a fost examinată de medicul legist iar din raportul de expertiză medico-legală rezultă că a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, necesitând 45-50 zile de îngrijiri medicale, leziuni care nu au pus în primejdie viața victimei și care pot data din 12 iunie 2011.(filele 32-33)

Partea vătămată V. J. a formulat plângere penală prealabilă cu ocazia ascultării la data de 26 iulie 2011, când a solicitat cercetarea inculpatului pentru vătămare corporală.(fila 18)

Starea de fapt reținută mai sus a fost dovedită cu următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: denunțul formulat de penitenciar și copii după înscrisuri (filele 5-17), raport de expertiză medico-legală (filele 32-33), declarațiile părții vătămate (fila18), declarațiile inculpatului (filele 20, 22), declarația martorului (fila 25) și proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 46-47).

În drept, fapta inculpatului R. R. -G., care în data de 12 iunie 2011 în penitenciarul gherlean, a lovit cu pumnul partea vătămată V. J., cauzându-i leziuni

corporale vindecabile în 45-50 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 din Codul penal.

Inculpatului îi sunt aplicabile prevederile art.37 lit.a din Codul penal privind recidiva mare postcondamnatorie, întrucât a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare prin Sentința penală 77/2010 a T. ului Sălaj, definitivă la data de 8 martie 2011 prin Decizia penală 27/A/2011 a Curții de Apel C., pentru infracțiunilor de viol, lipsire de libertate și corupție sexuală, fiind arestat la data de 23 martie 2010, iar prezenta faptă este intenționată, este săvârșită în timpul executării pedepsei și este pedepsită cu închisoarea mai mare de 1 an.

Instanța reține că, la termenul din_, ambele părți s-au prezentat în fața instanței și au declarat că s-au împăcat total și necondiționat în prezenta cauză (a se vedea declarațiile de la filele 21 și 22).

Având în vedere cele arătate și în temeiul articolului 132 alineatele 1 și 2 și articolului 181 alineatul 3 din Codul penal, articolului 11, punctul 2, litera b) și articolului 10, litera h) din Codul de procedură penală, instanța a încetat procesul penal împotriva inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală.

Văzând și dispozițiile articolului 189 și ale articolului 192 alineatul 1, punctul 2, litera b) din Codul de procedură penală, ambele părți au fost obligate să achite cheltuieli judiciare către stat. Astfel, inculpatul a fost obligat să achite 900 lei iar partea vătămată va achita 400 lei.

În cursul urmăririi penale, S. C. J. de U. C. nu și-a precizat eventualele pretenții civile. În cursul judecății persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, deși a fost citată în instanță (fila 8). Având în vedere principiul disponibilității, specific procesului civil și în temeiul articolului 346 alineatul 1 din Codul de procedură penală, s-a constatat că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul R.

R. -G., fiind nemulțumit de faptul că a fost obligat să achite suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

La termenul de judecată din data de_ , instanța constată că inculpatul R.

R. -G., prezent personal în instanță, arată că nu a formulat recurs în cauză, nu știe cine l-a formulat și nu dorește soluționarea acestuia.

Față de cele menționate mai sus, în baza art.385/1 și urm. C.pr.pen. tribunalul urmează să ia act de faptul că inculpatul R. R. -G. nu a formulat recurs împotriva sentinței penale nr.470/2013 a Judecătoriei G. .

Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Pantea I. -A. ), care se va avansa din F.M.J.L.C.

Potrivit art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs (în care se include și onorariul avocațial din oficiu) vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Constată că inculpatul R. R. -G. , fiul lui I. și Ibolia, născut la data de_ în Marghita, jud. Bihor, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, nu a formulat recurs împotriva sentinței penale nr.470/_ a Judecătoriei G. .

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Pantea I. -A. ), care se avansează din F.M.J.L.C.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs (în care se include și onorariul avocațial din oficiu) rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

JUDECĂTOR

A.

-Lăcrămioara I.

I. -N. B.

I. -M.

L.

GREFIER

L. B.

Red. M.L./C.B./2 ex. Jud. fond: G. I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 178/2013. Vătămare corporală