Decizia penală nr. 190/2013. Înșelăciune
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.190/A/2013
Ședința publică din 7 octomrbie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. Ș., judecător JUDECĂTORI: L. M.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - V. TRĂISTARU
S-au luat spre examinare apelurile declarate de către inculpații D. R., D.
, P. I. și B. G. împotriva sentinței penale nr.53 din 20 martie 2013 a Tribunalului B. N., pronunțată în dosarul nr._, inculpații fiind trimiși în judecată astfel :
inculpata D. R. , pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 C.pen.cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., art.25 C.pen., rap. la art.290 alin.1 C.pen., cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.; art.25 C.pen., rap. la art.288 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.; art.25 C.pen., raportat la art.291 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., toate cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. și art.75 lit.a C.pen.;
inculpatul D. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.26 C.pen. rap. la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și art.75 lit.a C.pen.;
inculpata P. I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.288 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.; art.290 alin.1 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.; art.26 C.pen. rap. la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod pen. și art.75 lit.a Cod penal și
inculpatul B. G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.288 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.; art.290 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.; art.26 C.pen. raportat la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., toate cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. și art.75 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 septembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 53 din 20 martie 2013 pronunțată în dosarul nr.
_
a Tribunalului B. -N. a fost condamnată inculpata D. R.
, fiica
lui A.
și Matrona, născută la data de_ în N., jud. B.
-N. ,
domiciliată în localitatea N., nr. 432, jud. B. -N., CNP-2. la pedepsele de :
8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 5 ani pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.2l5 alin. l,2,3,5 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal, art.74 lit.a,c rap. la art.76 lit.a Cod penal;
4 luni înhisoare pentru instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale prev. de art.25 Cod penal rap. la art.288 alin.2 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal, art.74 lit.a,c rap. la art.76 lit.e Cod penal;
2 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea de uz de fals prev. de art.25 Cod penal rap. la art.291 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal, art.74 lit.a,c rap. la art.76 lit.e Cod penal;
2 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.25 Cod penal rap. la art.290 al.1 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal, art.74 lit.a,c rap. la art.76 lit.e Cod penal;
S-a constatat că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real prev. de art.33 lit. a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal contopind pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 5 ani, ce a fost aplicată inculpatei.
S-a făcut aplic.art.71 rap.la art.64 lit.a)-b) Cod penal.
A fost condamnat inculpatul D. A., fiul lui V. și V., născut la data de_ în N., jud. B. -N., domiciliat în localitatea N., nr. 432, jud. B. -N., CNP-1. la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 3 ani pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.26 Cod penal rap. la art.2l5 alin. l,2,3,5 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal, art.74 lit.a,c rap. la art.76 lit.a Cod penal;
În baza art.86/l C.pen. a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se în baza art. 86/2 C.pen. un termen de încercare de 7 ani.
Conform art. 86/3 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul
-N. ;
să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență, toate aceste date urmând a fi comunicate Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul B. -N. .
S-a pus în vedere inculpatului disp.art.86/4 C.pen.
S-a făcut aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a)-b) Cod penal, fiind suspendată executarea acestor pedepse accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
A fost condamnată inculpata P. I., fiica lui Sighiartău I. și Ana, născută la data de_ în D., jud. C., domiciliată în N., nr. 42, jud. B. -
, CNP-2. la pedepsele de:
6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 4 ani pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.26 Cod penal rap. la art.2l5 alin. l,2,3,5 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal, art.74 lit.a,c rap. la art.76 lit.a Cod penal;
4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale prev. de art.288 alin.2 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal, art.74 lit.a,c rap. la art.76 lit.e Cod penal;
2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 al.1 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal, art.74 lit.a,c rap. la art.76 lit.e Cod penal;
S-a constatat că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real prev. de art.33 lit. a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal contopind pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închiso are și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 4 ani, ce va fi aplicată inculpatei.
S-a făcut aplic.art.71 rap.la art.64 lit.a)-b) Cod penal.
A fost condamnat inculpatul B. G., fiul lui Augustin și Anisia, născut la data de_ în com. Vad, sat Valea Groșilor, jud. C., domiciliat în B., A.
, nr. 5, bl. G2, sc. 1, ap. 5, jud. B. -N., CNP-1. la pedepsele de:
6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 4 ani pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.26 Cod penal rap. la art.2l5 alin. l,2,3,5 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal, art.74 lit.a,c rap. la art.76 lit.a Cod penal;
4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale prev. de art.288 alin.2 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal, art.74 lit.a,c rap. la art.76 lit.e Cod penal;
2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 al.1 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal, art.74 lit.a,c rap. la art.76 lit.e Cod penal;
S-a constatat că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real prev. de art.33 lit. a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal contopindu-se pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închiso are și interzicere a drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 4 ani, ce va fi
aplicată inculpatului.
S-a făcut aplic.art.71 rap.la art.64 lit.a)-b) Cod penal.
Au fost obligați inculpații D. R., D. A., P. I. și B. G. să plătească în solidar părții civile S. "; E. K. R. ";S.R.L suma de 74.974,80 lei, părții civile S. ";S. ";S.a.R.L-prin "K. I. "; S.R.L suma de 8.474,18 lei și dobânda legală la această sumă, calculată începând cu data de_ și până la data achitării integrale a prejudiciului, părții civile S. ";Millenium B. "; S.A. suma de 71.675,53 lei (sau echivalentul în euro al acestei sume la data plății) cu titlu de despăgubiri civile, iar părții civile S. ";G. A. "; S.A. suma de 24.538,04 lei (sau echivalentul în euro al acestei sume la data plății) și dobânda legală la această sumă, calculată începând cu data de_ și până la data achitării integrale a prejudiciului, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a constatat că partea vătămată A. P. S. R. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a constatat că părțile vătămate S.C";U. Ț. B. "; S.A sucursala B.
, S. ";Groupama A. ";S.A (fostă S. ";A. ";S.A)B., S. ";B.C.R";S.A-sucursala
B., S. ";B.C.R";S.A-sucursala B., S. ";B.C.R";S.A-sucursala D., S. ";B.C.R";S.A-sucursala C., S. ";Piraeus B. "; S.A-sucursala B., nu s-au constituit părți civile (dată fiind cedarea dreptului lor de creanță).
S-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 7.595,83 lei. S-a dispus anularea actelor false.
Au fost obligați fiecare din inculpații D. R., D. A. și P. I. să plătească statului suma de 335 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, și pe inculpatul
B. G. să plătească statului suma de 735 lei cu titlu de cheltuieli judiciare,
din care suma de 400 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av.Iuoraș C. .
A fost obligat fiecare inculpat să plătească martorei R. Ana suma de 7 lei cu titlu de cheltuieli de transport, iar martorului R. Costică suma de 6 lei cu același titlu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -N. nr. 797/P/2008 au fost trimiși în judecată inculpații: D. R., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal; art. 25 Cod penal raportat la art. 290 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal; art. 25 Cod penal raportat la art. 288 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art.
41 alin. (2) Cod penal; art. 25 Cod penal raportat la art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal; D. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal; P. I. pentru săvârșirea
infracțiunilor prev. de art. 288 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal; art. 290 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal; art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal și B. G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 288 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal; art. 290 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal; art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal, cu motivarea că: inculpata D. R., în perioada 2005-2008 i-a determinat pe ceilalți învinuiți să solicite și să obțină în mod fraudulos, pe bază de documente false, constând în adeverințe de salariu și copii certificate de carnete de muncă, pe care le-a obținut personal, de la funcționarii ITM-B. -N. -Punct de lucru B., sau de la funcționarii Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 Prestarea B., credite bancare, inducând astfel în eroare, împreună cu titularii de credite, cu ocazia discuțiilor purtate, și a prezentării de documente de încadrare în muncă, pe
funcționarii bancari, cu consecința cauzării de prejudicii; D. A., în perioada 2005-2008, a sprijinit-o pe inculpata D. R., în demersurile făcute de aceasta, în determinarea celorlalți învinuiți să contracteze credite bancare în mod fraudulos, s-a prezentat alături de D. R., pe parcursul demersurilor obținerii creditelor, transportând pe titularii de credite, în acest scop, la băncile menționate, prin toate acestea întărind față de ceilalți învinuiți credibilitatea soției sale în privința acțiunilor acesteia, și a efectuat ulterior, unele plăți la ratele aferente unor credite contractate de unii învinuiți, cu consecința cauzării de prejudicii; P. I. a întocmit și semnat inclusiv pentru conformitate cu originalul, împreună cu B. G., la solicitarea lui D. R., în mod repetat, pe parcursul perioadei 2006 -2008, mai multe adeverințe de venit și copii certificate după carnete de muncă, pe numele celorlalți învinuiți, documente despre care cunoștea că sunt fictive, fiind necesare la obținerea în mod fraudulos de credite bancare, de care în realitate aveau nevoie D. R. și D. A., cu consecința cauzării de prejudicii; B. G. a semnat inclusiv pentru conformitate cu originalul, împreună cu P. I., la solicitarea lui D. R., în mod repetat, pe parcursul perioadei 2006 -2008, mai multe adeverințe de venit și copii certificate după carnete de muncă pe numele celorlalți învinuiți, documente despre care cunoștea că sunt fictive și necesare la obținerea în mod fraudulos de credite bancare, de care în realitate aveau nevoie D. R. și D. A., cu consecința cauzării de prejudicii.
Fiind audiată, în faza de urmărire penală, D. R. a recunoscut comiterea faptelor, cu precizarea că a acționat împreună cu titularii de credite, care cunoșteau despre faptul că urmau să le obțină, folosindu-se de acte fictive de angajare. Din creditele luate, majoritatea au primit o parte, aceștia acceptând propunerea inculpatei sau efectiv făcându-i o asemenea propunere, cu condiția obținerii unui folos patrimonial. Partea de bani cuvenită inculpatei a fost utilizată pentru plata avansurilor și primelor rate ale contractelor de leasing pentru autocarul marca Mercedes și autoturismul marca Dacia Logan.
Prezentă în instanță, a declarat că nu se consideră vinovată de comiterea
infracțiunilor pentru care este trimisă în judecată și nu este de acord să plătească despăgubirile solicitate, arătând că B. G. și P. I. au ținut contabilitatea firmei SC "Rodimir";, al cărei administrator era. Nu a avut nicio clipă intenția de a înșela pe cineva (nici oamenii, nici banca), sau de a determina eliberarea de adeverințe false. Fiindcă SC "Prestarea"; B., unde lucrau B. și
P., putea face angajări sau cooptări, și întrucât este originară din Breaza, iar numitul Borodi A. locuia între Breaza și N., întâlnindu-se cu acesta în Breaza, a rugat-o "să-i facă o angajare";, și, deși i-a spus acestuia că nu are competența de a face angajări, a insistat, spunând că are doar 100 de oi și are nevoie să mai cumpere, că nu poate angaja un cioban, că-s prea puține, și vrea să mai cumpere.
Întrucât împreună cu soțul său, D. A., i-a botezat o nepoată, și având cunoștință că P. și B. pot face o angajare, a stat de vorbă cu aceștia, întrebând dacă-l pot angaja pe numitul Borodi. Nu a influențat pe nimeni, nu a spus să se facă falsuri ("nu are competență"; cum se scrie adeverința de salariu, SC"; Prestarea"; făcând angajarea), iar când cei angajați au depus actele de contractare a creditelor nu a intenționat să înșele banca. "Angajarea"; respectivă a fost semnată de P. I. și Borodi A. . Nu avea competența să verifice SC"; Prestarea"; cu ocazia confirmării creditului, sau banca. Borodi A. a mers și a luat banii cu care a făcut cumpărături, respectiv: mașină, materiale de construcții, oi, a achitat datorii. Și după ce și-a luat mașina a spus la tot satul că de fapt D. R. și D. A. i-au luat mașina, care este falsă.
În legătură cu Vlad V., concubina lui Borodi - acesta i-a spus inculpatei să "vorbească"; pentru V. cu SC";Prestarea";, cu d-na P. și dl B., ca "să-i facă acesteia o angajare";. A fost angajată, și apoi s-a luat un credit, care a fost confirmat. Fiind prieteni, neamuri, nu au mers la bancă cu scopul să înșele banca (în fapt, inculpata nu avea ce căuta acolo), dar a fost rugată să însoțească persoanele contractante. Din banii obținuți de la bancă jumătate i-au fost împrumutați, pentru că avea o firmă, și era greu cu leasingul. Înțelegerea era să plătească suma împrumutată, respectiv să achite 5-6 rate, și restul persoana care a luat creditul, raportat la suma de care a beneficiat, pe care a luat-o, iar când i-a venit persoanei contractante înștiințarea de plată, a făcut scandal.
Este de părere că, existând o confirmare care avea CNP-ul său, trebuia să plătească și ei, dar s-au au gândit că vor scăpa fără să plătească. Borodi A. a început să mintă, că el nu are credit și nu știe despre așa ceva, după care a spus adevărul, în sensul că de o parte din bani a beneficiat el (în fapt, toate creditele erau ale acestuia). După asta a început cu șantajul. A mers la Breaza la cineva și a afirmat în fața unor alte persoane că dacă o denunță pe inculpată, legat de falsuri, scapă de plata creditelor, așa a procedat Borodi A., în scopul de a nu plăti. I-a amenințat și fiica, astfel că a anunțat organele de poliție - în fapt, a fost un șantaj legat tot de creditele acestea. In privința celorlalte persoane situația este aceeași.
Matros M. este concubina fiului lui Borodi A. ; și aceasta a vorbit cu oamenii în aceeași manieră ca și Borodi A., iar legat de Borodi D.
Constantin - sunt prieteni de familie, și inculpata și soțul său sunt nașii fratelui lui Borodi. Acolo unde stăteau nu aveau curent electric și au rugat-o să facă o angajare pentru a se conecta.
Și acestuia i-a spus că nu are competența de a face angajări, pentru că nu lucrează la ITM, și că o să-l ajute, vorbind cu P. de la SC";Prestarea";, pentru a-l angaja la această unitate. Fiindcă nu avea resurse financiare sau materiale de deplasare, la rugămintea acestuia, l-a însoțit la bancă (nu era prima dată), pentru a contracta creditul. Din banii obținuți, o parte i-au fost împrumutați pentru firmă, de restul beneficiind Borodi D. Constantin. Văzând că firma a mers bine în anii respectivi, nu i-a fost frică de neplată. Creditul a fost plătit timp de cca. 2-3 ani de zile - au fost eliberate adeverințe care atestă faptul că a făcut plăți.
Fiind vecin și neam cu Borodi A., Borodi D. Constantin i-a spus că acesta îl influențează în sensul de a o "pârî"; pe inculpată, pentru a scăpa el de plata creditelor. Borodi A. le-a solicitat mai multor persoane să procedeze în această manieră, însă a fost refuzat, pentru că acestea au afirmat că nu au nimic cu inculpata. Nu a avut în privința niciunei persoane despre care se face vorbire în actul de sesizare intenția de a determina pe cineva să emită adeverințe false, și nu a avut intenția să înșele pe cineva, sau băncile. A efectuat demersurile despre care a făcut vorbire în calitate de prieten sau rudă a acelor persoane, din dorința de a le ajuta, și nu era prima dată când le-a însoțit cu mașina, și nu numai la bancă. Nu are competența de a verifica datele inserate în actele emise de SC";Prestarea";.
B. G. și P. I. sunt contabili și au astfel de competențe asupra actelor lor. Nici de la bancă nu au fost refuzate documentele arătate pe motiv că sunt false. Nu le-a dus pe ascuns, și nici nu a uzat de "relații"; la unitățile bancare, ci a mers la bancă ca toată lumea, fără intenția de a fura din bancă, de a înșela pe cineva. După aprobarea creditului, confirmarea acestuia a fost comunicată către SC";Prestarea"; și persoana contractantă. Personal, nu a avut nimic de confirmat, nici legat de creditor, nici legat de "Prestarea";. Persoanele care au contractat creditul au știut ce fac și unde merg atunci când au avut nevoie, iar după aceea și-au schimbat atitudinea, după începerea scandalului cu Borodi A. .
În declarația dată la poliție a relatat același lucru, atât în privința lui Borodi A., cât și a celorlalte persoane despre care a făcut vorbire. Când a fost audiată de procuror nu a înțeles termenii juridici în totalitate, dar s-a consemnat de către procuror ceea ce a declarat, astfel că a semnat declarația, dar nu a citit-o și nici nu a cerut să i se citească, neavând avocat. Nu știa ce poate să iasă.
In niciuna din deplasările sale la bancă împreună cu persoanele care au contractat creditele (excepție fiind Borodi A. ), soțul său nu i-a însoțit. Nu a fost nici la "Prestarea"; și nici la bancă. Era plecat în cursă, ceea ce poate fi dovedit cu foaia de interbuz, cu pașaportul, și dovada eliberată de Ocolul Silvic B.
, din care rezultă că acesta era la serviciu. A făcut plăți la bănci pentru credit, i s- a eliberat chitanță, dar nu a păstrat-o, din neglijență. A încercat să facă rost de o dovadă nouă, gândind că sunt stocate în calculatorul de la bancă, dar i s-a spus că documentele sunt trimise la B. și le poate obține în termen de 30 de zile, doar cu aprobarea instanței (acest lucru i l-a spus directoarea de la "B. "; B. ). A plătit în parte (partea sa), în nume personal, toate creditele pentru persoanele care au contractat la bănci, dar nu poate spune cu exactitate ce sume au fost achitate pentru fiecare.
Formularele pentru adeverințe de salariu existau la bancă, fără regim special, oricine putea să aibă acces la ele. Împreună cu clientul contractant le-a luat și le-a dus la "Prestarea";, pentru a fi completate. Nu a determinat pe nimeni
să facă completări de o anumită natură în adeverințe, iar B. G. și P. I., oameni de bună-credință, au făcut totul legal. Nu știa ce o să se întâmple din cauza crizei. Nu a avut cu P. și B. nicio afacere legată de bani și nu le-a dat bani pentru actele despre care a făcut vorbire.
Fiind audiat în faza de urmărire penală, D. A. a recunoscut comiterea faptei, cu aceeași precizare, că soția sa a acționat cu știința sa, împreună cu titularii de credite, pentru care s-au obținut acte fictive de angajare, acesta personal recunoscând discuțiile purtate cu fratele său D. Gelu, și mai ales demersurile de transport efectuate. A susținut de asemenea, că partea de bani cuvenită inculpatei a fost utilizată pentru plata avansurilor și primelor rate ale contractelor de leasing pentru autocarul marca Mercedes și autoturismul marca Dacia Logan.
În fața instanței, a declarat că este nevinovat, și a arătat că în perioada 2006-2008, de fapt în iunie sau iulie 2006, a fost angajat al firmei SC "Rodimir Trans"; în funcția de persoană desemnată să coordoneze efectiv și permanent activitatea de transport a firmei. În această perioadă, în majoritatea timpului a fost plecat din țară, întrucât a însoțit șoferii care lucrau la firma SC "Rodimir"; în toate cursele pe care aceștia le-au efectuat în țară și străinătate. Referitor la creditele care s-au luat de la bănci, nu a avut nicio implicare. Fiind plecat din țară, nu a avut activități de genul "să meargă la bănci"; sau să influențeze unele persoane să ridice credite.
In cazul lui R. Costică - a fost plecat din țară (poate dovedi aceasta cu pașaportul din acea perioadă, în care sunt aplicate vize de intrare și ieșire în diferitele țări ale actualului spațiu Schengen), în cazul lui Borodi D. Constantin - a fost angajat la Romsilva Ocolul Silvic B., iar în luna mai 2006, când s-a contractat creditul (poate dovedi cu statul de plată pe luna mai, eliberat de Ocolul Silvic) nu a avut absențe nemotivate. Nu a fost la bancă cu Borodi D. și nu l-a influențat în nici un fel să ia credit. În cazul lui Matroș M., nu a influențat-o în niciun fel să ia credit, nu a fost cu ea la bancă, fapt menționat și în declarația ei dată în fața instanței de judecată. Referitor la celelalte împrejurări în care au fost contractate credite - a fost plecat în străinătate, și în privința unora dintre ele poate dovedi cu foaia de interbuz eliberată de Autoritatea Rutieră Română.
În cazul lui Vlad V. - aceasta a rugat-o pe D. R. să intervină pe lângă
B. G. și P. I. să "îi facă"; angajare sau cooptare la SC"; Prestarea"; B., ca în urma acestei contractări să poată angaja un credit. La fel și Borodi A., a venit la soția sa și a rugat-o să intervină pe lângă doamna P. și dl B. "să-i facă"; angajare sau cooptare, pentru a ridica un credit personal. Nu a fost implicat în nici un fel în vreun demers legat de aceste persoane, care au declarat neadevărat. Soția a a dat curs rugăminții lor, a povestit cu B. și P. I. despre solicitarea persoanelor respective, și ca urmare a discuțiilor li s-au întocmit celor doi angajare sau cooptare, după care li s-au eliberat acte, adeverință de salariu, cu care s-au deplasat la mai multe bănci și au contractat credite.
Nu i-a însoțit la bănci, nu a intrat în bancă împreună cu aceștia. Doar pe Borodi A. l-a transportat, după ce i s-a aprobat creditul, cu mașina, întrucât l-a găsit "la ocazie"; în centrul localității N., și s-a dat jos în drum spre C. . În acest răstimp i-a spus că i s-a aprobat creditul la "B. "; C. . Fiind credit de nevoi personale, oamenii și-au cumpărat mașină, oi, materiale de construcții și altele. În conformitate cu normele BNR care privesc acordarea creditelor, în fața ofițerului de credite Borodi A. a semnat contractul de credit, prezentând adeverința de salariu a SC";Prestarea"; B., a depus o factură de utilități, prin care se arăta că locuiește la domiciliul indicat în actul de identitate, iar în urma acestor documente consiliul director al băncii i-a aprobat creditul, pe care l-a
ridicat, și a folosit banii în scopurile menționate sau în alte scopuri poate. A declarat că nu este de acord să plătească despăgubirile solicitate de părțile civile, întrucât nu se consideră vinovat de comiterea vreunei fapte din cele pentru care este trimis în judecată.
A precizat că nu își menține declarațiile date în faza de urmărire penală, pentru că la poliție nu a declarat niciodată că a luat credite sau ceva de genul acesta. In declarația tipizată care i s-a luat a declarat că își menține prima declarație, iar la procuror declarația a fost o dictare pe care procurorul a făcut-o d-nei grefier, a fost pus să semneze, și gata. A relatat în fața procurorului faptele, dar procurorul le-a dat o altă interpretare și interpretarea respectivă a dictat-o grefierei. Oricum, în declarație se voia a se arăta faptul că a fost la bancă, sau a influențat într-un fel sau altul contractarea de credite (declarația dată în fața instanței este cea reală). A semnat declarația dată în fața procurorului fiind stresat, nu a citit-o, și nici nu a solicitat să-i fie citită, pentru că s-a intimidat.
În discuțiile pe care le-a avut cu persoanele care urmau să fie angajate la SC";Prestarea";, precum și în discuțiile cu soția sa, și ale acesteia cu persoanele angajatoare nu au fost cuprinse încercări de a frauda băncile. Ulterior a aflat că persoanele referitor la care s-au repurtat discuțiile respective au fost angajate sau cooptate la SC";Prestarea"; B. și li s-a eliberat adeverință de salariu adevărată (din relatările d-lui B. ).
Nu are cunoștință exact de situația achitării ratelor la bănci, doar cu aproximație - referitor la R. Costică - s-a rambursat creditul în totalitate, în cazul lui Borodi D. au fost făcute plăți vreo 2 ani și jumătate, sau mai mult, respectiv s-au restituit 3000-3.500 euro băncilor, conform graficului de rambursare. În cazul lui Matros M. s-au plătit mai bine de 15 rate, în cazul lui
D. Gelu la fel, în jur de doi ani s-au plătit ratele. Pentru creditul lui Cămăraș s- au plătit vreo 6 rate, pentru cel al lui Borodi V. vreo 6 rate de câte 190-200 euro rata. Nu s-a continuat plata ratelor pentru că a început urmărirea penală și din motivul că a apărut criza, dar intenția a fost ca ratele să se plătească. Acestea au fost achitate de către persoanele contractante și de către soția sa, D. R., în contul acestora.
Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul B. G. a arătat că își recunoaște vinovăția, acceptând semnarea unor acte fictive (adeverințe de venit și copii după carnete de muncă), cu scopul de a-i ajuta pe inculpații D. R. și D. A. să depășească dificultățile financiare, și fiind asigurat de inculpata D.
R. de faptul că creditele bancare se vor onora.
În fața instanței, a declarat că a cunoscut-o pe D. R. în împrejurările în care aceasta venea la biroul său cu actele pentru contabilitate, care erau ținute de P. I. și colega dânsei Ciui M. . Doamna P., după un timp, i-a spus că are o solicitare din partea lui D. R., pentru a fi ajutată să contracteze niște credite pentru redresarea firmei de transport a dânsei. In urma discuției cu d-na contabilă au convenit să o ajute pe D. R., în anumite condiții. Prin statutul cooperativei exista posibilitatea aprobării deschiderii unor secții de prestări- servicii și cu munca la domiciliu, în unele comune din jurul B. ului cooperativa având astfel de secții.
Din acest punct de vedere puteau să procedeze în totalitate legal, cooperativa având posibilitatea să coopteze membri cooperatori, conform statutului. Acești membri cooperatori puteau să aibă o triplă definiție: cu relații patrimoniale (adică să depună un capital), cu relații de muncă (se putea încheia un contract de muncă pe baza căruia să fie remunerați), sau relații comerciale cu cooperativa. A discutat cu D. R., întrebând-o dacă are posibilitatea să aducă niște oameni, cunoștințe de-ale dânsei, cu care să aibă relații de prietenie sau întrajutorare, și care să accepte să facă parte din cooperativă.
A spus că are cunoștințe, toate persoanele despre care s-au făcut declarații erau cunoștințele ei, cu care era în relații bune, și cu care se putea înțelege în privința acelor credite. Pentru a se intra în cooperativă trebuiau asigurate condițiile pentru se putea face formele legale, trebuiau făcute declarații rectificative, care să ateste calitatea de salariat al cooperativei, sens în care s-au eliberat documentele respective. La dosar au fost depuse toate documentele legate de cartea de muncă, care poartă mențiunea "cooptat";, ele fiind legale din punct de vedere al statutului, urmând ca adeverința să fie legalizată prin viramentele ulterioare și declarațiile rectificative pentru calitatea de salariat.
Din discuția cu contabila a înțeles că bonitatea firmei inculpatei D. R. era bună, având încasări până la 800 milioane lei vechi pe lună, dând astfel garanția că nu o să fie nicio problemă cu achitarea ratelor și onorarea viitoarelor credite care se puteau lua. Nu i-a cunoscut pe cei care contractau credite (nici P.
I. nu i-a cunoscut), iar aceștia, de bună voie și nesiliți de nimeni au ajutat-o pe
D. R., nefiind șantajați într-un fel sau altul. Conștienți au semnat contractele respective. Doar între aceștia și D. R. au existat convenții de împărțire a banilor, din creditele care au fost contractate.
Declarația lui Borodi A., de la fila 258, vol. II, în sensul că i-a solicitat direct inculpaților P. I. și B. G. (care aveau intenția de a înșela banca) la sediul S. ";Prestarea";, prin eliberarea unor acte, nu este reală, singurul scop cu care au fost emise fiind aceea de a ajuta.
În privința declarației de la fila 261 vol. II, al concubinei acestuia, Vlad V.
, care spune și ea că a solicitat eliberarea unei adeverințe pe care nu a primit-o - nu a onorat această cerere. Faptul că s-a ajuns în această situație s-a datorat imposibilității lui D. R. de a-și respecta angajamentul făcut inițial, de a-și achita ratele și de a ajuta în legalizarea documentelor eliberate pentru bancă, neexistând intenția de a înșela. D. R. i-a asigurat tot timpul că se redresează și că în măsura în care își va achita obligațiile de plată nu va fi nicio problemă legată de bănci. Trebuie să-și achite obligațiile de plată, având în vedere faptul că, potrivit declarațiilor persoanelor contractante de sume de bani, din creditele contractate, persoanele titulare au beneficiat și ele de sume substanțiale de bani și că nu a beneficiat doar D. R. de tot creditul. Cu D. A. nu a vorbit despre astfel de probleme, acesta avea probleme cu transportul, discuțiile erau canalizate pe aceste chestiuni.
Cuantumul salariului trecut în adeverințele eliberate poate constitui un fals, însă nu a fost făcut cu intenția de a înșela. Nu poate fi acuzat, și nici P. I. nu poate fi acuzată de fals, și nici de înșelăciune, și consideră că nu poate fi obligat la despăgubiri.
A precizat că își menține declarațiile din faza de urmărire penală, cu precizarea că abordarea sa față de starea de fapt reținută în actul de acuzare, abordare relevată în fața instanței, nu a fost luată în considerare în faza de urmărire penală.
Fiind audiată în faza de urmărire penală, inculpata P. I. a arătat de asemenea că își recunoaște vinovăția, în sensul completării și semnării unor acte fictive (adeverințe de venit și copii după carnete de muncă), acționând în sensul de a-i ajuta pe inculpații D. R. și D. A. să depășească dificultățile financiare, și crezând că toate creditele bancare se vor onora.
În fața instanței, a declarat că în perioada 2006-2008, la solicitarea unei colege, a luat în evidență contabilă firmele "Rodimir"; și "Rodicris";, aparținând
inculpatei D. R., "Rodimir"; având ca obiect de activitate transport internațional, iar "Rodicris";, comerț. A condus evidența contabilă a firmei
"Rodimir";, care avea 2 autocare, dintre care unul în leasing. În perioada 2006- 2008 firma avea încasări între 500-800 milioane de lei vechi pe lună. La un
moment dat, avea bilete la ordin și CEC-uri eliberate și nu avea disponibil în acel moment în bancă, și D. R. a rugat-o să o ajute, ca să poată depăși situația din acel moment. I-a spus că a vorbit cu o persoană care este hotărâtă să ia pentru ea un împrumut de la bancă și dorește să-i facă acesteia angajare sau cooptare corespunzătoare, corectă, și să-și plătească obligațiile de la acea dată. A făcut cooptarea, dar actele nu s-au putut finaliza corect, după legislație (se putea face în urmă cu 5 ani angajarea, cu condiția să fie plătite obligațiile salariale și să se depună declarații rectificative).
Adeverințe s-au eliberat, însă nu s-au făcut declarații rectificative, pentru că nu au fost achitate obligațiile de către persoanele respective. Situația nu s-a oprit aici, întrucât biletul la ordin a fost achitat cu creditul luat, dar D. R. avea probleme foarte grave cu firma. A venit de mai multe ori să o ajute, la un moment dat i-a spus că nu o mai ajută, dar venea din nou. Singura garanție pe care o avea era că firma mergea bine și avea încasări, că a asigurat-o că va plăti creditele luate de persoanele care au contractat împrumutul, și că nu o să fie probleme.
A crescut dobânda la leasing, au mai fost probleme cu autocarele în străinătate, și D. R. a apelat din nou ca să o ajute, spunând de fiecare dată,
"numai de data asta", că nu mai vine, dar s-a ajuns la situația la care s-a ajuns. Nu i-a cunoscut pe Borodi A., nici pe Vlad V., nu a ajutat nicio persoană din cele specificate în dosarul de urmărire penală, a vrut să o ajute doar pe D. R. să iasă din necaz. Nu știa că Borodi A. a contractat 2 credite. Nu l-a cunoscut pe Borodi A. decât când a venit la biroul său și a amenințat că merge la poliție ca să declare că au fost luate credite împreună cu D. R., și nu i s-au achitat ratele.
Nu a emis adeverințele remise lui D. R. cu scopul de a înșela banca, întrucât în perioada respectivă avea garanția încasărilor din firmele lui D. R., cu care avea posibilitatea să achite creditele contractate. Nu a beneficiat de nimic din creditele respective, astfel că nu consideră că ar trebui să achite prejudiciul cauzat părților vătămate.
A mai precizat că adeverințele respective și copiile după actul de muncă au fost preluate de D. R. (uneori era însoțită de soțul ei, care venea să rezolve probleme legate de firmă și nu legate de persoanele care au luat credit). O parte din bani au fost virați direct în contul societății "Rodimir";, aparținând lui D. R.
. Majoritatea documentelor erau completate după copii xerox ale carnetelor de muncă, dar a arătat că nu mai știe exact dacă a rămas vreun carnet de muncă completat pe numele vreunei persoane contractante. Toate adeverințele tip de salariu, din cele solicitate de bancă pentru contractarea de credite îi erau aduse de la aceste bănci de către D. R. .
B. G. nu conducea evidențele contabile "Rodimir"; și "Rodicris";, pentru că el era președintele cooperativei, iar toate actele emise le-au semnat împreună - ideea era de la început să fie întocmite corect actele și să se poată achita obligațiile. Acesta era la curent cu toată starea de fapt legată de D. R. și de persoanele contractante. Nu a discutat niciodată cu D. R. despre soțul ei. În anul 2008 situația lui "Rodimir"; s-a degradat, au scăzut încasările, autocarele au fost preluate de firma de leasing și s-a intrat în incapacitate de plată. La un moment dat i-a spus lui D. A. că sunt probleme de neplată a biletelor la ordin și probleme privind situația firmei, că nu sunt plătite ratele la creditele contractate de persoanele care se aflau în legătură cu D. R. ce constituie obiectul prezentului dosar, acesta cerându-i să discute cu D. R. despre aceste lucruri, inculpata arătând în continuare că nu avea cunoștință despre o eventuală împărțire a sumelor contractate cu titlu de credit între D. R. și titularii contractelor respective.
Din actele și lucrările dosarului, respectiv (plângerea formulată de numitul Borodi A. (f.64-67 vol.I dosar urmărire penală); plângerile formulate de SC"Millennium B. ";SA B., cu precizarea prejudiciilor (f.68-71 vol.I dosar urmărire penală); verificările cursului leu/euro raportat la datele încheierii contractelor de credit pentru unii titulari (f.72-83 vol.I dosar urmărire penală); procesul verbal de verificare a datelor de stare civilă a învinuiților (f.92 vol.I dosar urmărire penală); declarațiile martorului R. Costică (f.194-205 vol.I dosar urmărire penală, f.245 vol.I dosar instanță), declarațiile martorei R. Ana (f.206- 211 vol.I dosar urmărire penală, f.297 vol.II dosar instanță) și documentația de acordare a creditului și somațiile de plată (f.212-229 vol.I dosar urmărire penală); declarațiile martorului Borodi D. Constantin (f.231-240 vol.I dosar urmărire penală, f.247 vol.I dosar instanță) și documentația de acrodare a creditului și somațiile de plată (f.241-248 vol.I dosar urmărire penală); declarațiile martorei Matroș M. A. (f.250-259 vol.I dosar urmărire penală, f.248 vol.I dosar instanță), si documentația privitoare la credit (f.260-263 vol.I dosar urmărire penală); declarațiile martorului G. Constantin (f.273-274 vol.I dosar urmărire penală), declarațiile martorei G. M. (f.275-278 vol.I dosar urmărire penală,
f.332 vol.II dosar instanță) și documentația de acordare a creditului (f.279-28 vol.I dosar urmărire penală); declarațiile martorului D. Gelu (f.285-294 vol.I dosar urmărire penală, f.277 vol.II dosar instanță ) și dovezile acordării creditului (f.295-310 vol.I dosar urmărire penală); declarațiile martorului Cămăraș V. (f.312-315 vol.I dosar urmărire penală, f.321 vol.II dosar instanță) și dovezile acordării creditului (f.316-319 vol.I dosar urmărire penală); declarațiile martorei Vlad V. (f.321-331 vol.I dosar urmărire penală, f.261 vol.II dosar instanță) și dovezile acordării creditului (f.332-382 vol.I dosar urmărire penală); declarațiile martorului Borodi A. (f.384-398 vol.I dosar urmărire penală, f.258 vol.II dosar instanță), dovezile de acordare a creditului (f.399-481 vol.I dosar urmărire penală), înscrisul denumit "Declarație";(f.482 vol.I dosar urmărire penală) și graficul de eșalonare a plăților și chitanțele de plată (f.483-488 vol.I dosar urmărire penală); raportul de constatare tehnico-științifică grafică (f.494-509 vol.I dosar urmărire penală); procesele-verbale de prezentare spre recunoaștere (f.510- 519 vol.I dosar urmărire penală); declarația martorului Creța Grigore (f.520-525 vol.I dosar urmărire penală); declarația martorei Ciui M. (f.526-529 vol.I dosar urmărire penală, f.280 vol.II dosar instanță); declarația martorului Bălan V. (f.530-531 vol.I dosar urmărire penală, f.279 vol.II dosar instanță); declarația martorei M. Paraschiva (f.532-534 vol.I dosar urmărire penală, f.296 vol.II dosar instanță); adresele ITM BN nr. 3053/_ cu anexă (f.535-538 vol.I dosar urmărire penală) și nr.6110/_ cu anexă (f.539-541 vol.I dosar urmărire penală), adresa nr.1448/_ emisă de DMPS BN (f.542-544 vol.I dosar urmărire penală) și adresa nr.14133/_ emisă de Casa de A. de Sănătate (f.545-546 vol.I dosar urmărire penală); adresa de verificare la Biroul de credit a
învinuiților (f.547-549 vol.I dosar urmărire penală); procesele-verbale de verificare și copiile actelor de constituire ale SC";Aurtel Impex";S. (f.550-600 vol.I dosar urmărire penală), SC";Rocris";S. (f.601-605 vol.I dosar urmărire penală), SC";Rodimir Trans I. ";S. (f.606-610 vol.I dosar urmărire penală) și respectiv Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B. (f.611-613 vol.I dosar urmărire penală); cazierele judiciare (f.625-639 vol.I dosar urmărire penală); adeverința de salariu nr.195/_ cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B. și titular Matroș M. Andeea (f.1 vol.II dosar urmărire penală) și copia certificată a carnetului de muncă seria MMSSF nr.2873909, emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 Prestarea B., cu titular Matroș M. A. (f.2-4 vol.II dosar urmărire penală); adeverința de salariu nr.148/_ cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B.
cu titular Borodi D. Constantin (f.5 vol.II dosar urmărire penală) și copia certificată a carnetului de muncă seria MMSSF nr 2873909, emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B., cu titular Borodi D. Constantin (f.6-8 vol.II dosar urmărire penală); adeverința de salariu nr.98/_ cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B. și titular G. Constantin (f.9 vol.II dosar urmărire penală) și copia certificată a carnetului de muncă seria MPS nr 1942146, emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B., cu titular G. Constantin (f.10-13 vol.II dosar urmărire penală); adeverința de salariu nr.175/_ cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B. și titular D. Gelu (f.1 vol.II dosar urmărire penală) și copia certificată a carnetului de muncă seria MPS nr 1942146, emitent - Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea2 B., cu titular D. Gelu (f.15-17 vol.II dosar urmărire penală); adeverința de salariu nr.326/_, cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B. și titular Cămăraș V. (f.18 vol.II dosar urmărire penală) și copia certificată a carnetului de muncă seria MPS nr.1942146, emitent-Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B., cu titular Cămăraș V. (f.19-21 vol.II dosar urmărire penală); adeverința de salariu nr.25/_, cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B. și titular Vlad V. (f.2 vol.II dosar urmărire penală) și copia certificată a carnetului de muncă seria MMSSF nr 3580918 - emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1";Prestarea";
B., cu titular Vlad V. (f.23-26 vol.II dosar urmărire penală); adeverința de salariu nr.119/_ cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B., și titular Borodi A. (f.27 vol.II dosar urmărire penală) și copia certificată a carnetului de muncă seria CI nr 91405, certificat de Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B., cu titular Borodi A. (f.28-31 vol.II dosar urmărire penală); adeverința de salariu nr.105/_, cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B. și titular Borodi
A. (f.32 vol.II dosar urmărire penală) și copie certificată carnet muncă seria CI nr 91405 certificat de Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B.
, cu titular Borodi A. (f.33-37 vol.II dosar urmărire penală); dosarul de credit acordat numitului R. Costică și adresa de recuperarea prejudiciului (f.38-80 vol.II dosar urmărire penală); dosarul de credit acordat numitului Borodi D. Constantin și adresa de constituire de parte civilă (f.81-131 vol.II dosar urmărire penală); dosarul de credit acordat numitei Matroș M. A. (f.132-169 vol.II dosar urmărire penală); dosarul de credit acordat numitului G. Constantin (f.170-204 vol.II dosar urmărire penală); dosarul de credit acordat numitului D. Gelu și adresa de constituire parte civilă (f.205-240 vol.II dosar urmărire penală); dosarul de credit acordat numitului Cămăraș V. și adresa de constituie parte civilă (f.241-262 vol.II dosar urmărire penală); dosarele de credit acordate numitului Borodi A. și numitei Vlad V. (f.264-345 vol.II dosar urmărire penală) și constituirile de parte civilă formulate în cauză, instanța reține în fapt că inculpații D. A. și D. R. sunt soți și domiciliază în com. N., nr. 432, jud. B. -N., D. A. deținând calitatea de asociat unic și administrator al SC "Aurtel Impex"; S. N., societate pe care a înființat-o în cursul anului 2002. În anul 2004, acesta i-a propus martorului Creța Grigore să se asocieze în SC "Aurtel Impex"; S., pentru a desfășura activitate comercială în domeniul transportului internațional de persoane, sens în care i-a solicitat acestuia să participe în cotă de 1/2 la achitarea avansului de 43.500 euro, necesar achiziționării unui autocar marca Man, în sistem leasing.
Martorul Creța Grigore a fost de acord cu propunerea făcută și a achitat jumătate din avansul necesar încheierii contractului de leasing, și prin modificarea actului constitutiv al SC "Aurtel Impex"; S. a devenit în această
societate, începând cu luna octombrie 2004, asociat în cotă egală și administrator, alături de D. A. .
Autocarul marca "Man"; în valoare de 217.500 euro a fost achiziționat de SC
"Aurtel Impex"; S. în sistem leasing, prin încheierea cu "GB Leasing Gmbh";, a contractului de leasing nr. 627-23297-04. S-a plătit doar un avans și întrucât nu s-au mai achitat ratele de leasing, contractul a fost reziliat la începutul anului 2005, inculpații D. A. și D. R. predând autocarul.
În luna ianuarie 2005, SC "Aurtel Impex"; S. a început desfășurarea activității de transport internațional de persoane, în scopul căruia fusese achiziționat în sistem leasing autocarul, în această perioadă contabilitatea societății fiind condusă de martora M. Paraschiva.
După primele două luni de la începerea activității SC "Aurtel Impex"; S., martorul Creța Grigore a constatat faptul că în realitate societatea era condusă și administrată de D. R., aceasta deținând și calitatea de angajată în societate, și că în conformitate cu cele prezentate de D. R., activitatea desfășurată de S.
"Aurtel Impex"; S., era neprofitabilă, motiv pentru care, la sfârșitul lunii februarie 2005, a luat decizia de a se retrage din SC "Aurtel Impex"; S., decizie pe care a comunicat-o și inculpaților D. A. și D. R. (astfel că în luna octombrie 2005 în societate a devenit asociat și administrator cu cota de 1/3 o altă persoană - Bălan Florin, plecat în prezent în SUA).
Societatea a intrat în insolvență, fiind numit la data de_ administrator judiciar "Valesi C. "; B., iar apoi s-a dispus falimentul, fiind numit la data de_, ca lichidator, "Ultralex"; B. .
D. R. și D. A. dețin calitatea de administratori și asociați în cote egale ai SC "Rodicris"; S. N., societate care are ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de călători, aceasta fiind înființată la data de_, perioadă în care a fost achiziționat un autoturism Dacia Logan, cu plata unui avans de 3000 euro și a unor rate, astfel că fiind neachitate toate ratele de leasing, contractul a fost reziliat, iar autoturismul a fost returnat (de conducerea evidenței contabile la această societate s-a ocupat martora Ciui M. ).
D. R. este administratorul SC "Rodimir Trans I. "; S. N., societate care are ca obiect principal de activitate transporturi terestre de călători, pe bază de grafic, pe care a înființat-o la data de_ . Pe această societate a fost achiziționat în sistem leasing, un autocar marca Mercedes (second-hand), în valoare de 155.000 euro, pentru care s-a achitat un avans și respectiv câteva rate, și întrucât restul ratelor nu au fost achitate, s-a procedat la rezilierea contractului de leasing, cu restituirea autocarului (de conducerea evidențelor contabile se ocupa P. I., care avea calitatea de contabil șef la Cooperativa Meșteșugărească de grad I "Prestarea"; B., unde era președinte B.
G. ).
Astfel, D. R. și D. A. au deținut și respectiv dețin calitatea de administratori și asociați în 3 societăți comerciale, toate având același obiect principal de activitate, respectiv transportul internațional de persoane și că în activitatea desfășurată și pentru desfășurarea activității s-au angajat la contractarea în sistem leasing a mai multor autocare, în valori care generau rate aferente contractelor de leasing, la care se adăuga și dobânda stabilită prin contractele încheiate. S-a ajuns ca trimestrial, să trebuiască achitată suma totală de 10.000 euro, ceea ce reprezenta echivalentul sumei de peste 300.000.000 ROL.
În vederea acoperirii obligațiilor financiare pe care le-au angajat (plată avans și rate leasing), aceștia au ales să procure sumele de bani necesare, prin comiterea de infracțiuni, respectiv prin determinarea mai multor persoane să solicite și să angajeze credite bancare, iar sumele obținute să le fie predate, în
schimbul angajării verbale că ratele creditului angajat vor fi achitate de către aceștia și că nu vor exista probleme în ceea ce privește restituirea către bancă a sumelor contractate. Astfel, au luat credite bancare prin interpuși, folosindu-se de acte false de încadrare în muncă, cu scopul inducerii în eroare a unităților bancare și a cauzării de prejudicii.
Pentru a fi aprobate de către diversele unități bancare, creditele solicitate de către respectivele persoane determinate în acest sens, D. R. le-a cerut în mai multe rânduri lui P. I. și B. G., să completeze în fals, adeverințe de salariu, și să elibereze fotocopii de carnete de muncă, certificate pentru conformitate cu originalul, pe numele viitorilor titulari de credite, din care să rezulte nereal, faptul că dețin calitatea de angajați, în diverse funcții, ai Cooperativei Meșteșugărești de grad I "Prestarea"; B., că au vechime în muncă și un venit salarial aferent realizat.
B. G. și P. I. au dat curs solicitărilor lui D. R., și în mod repetat, pe parcursul anilor 2006-2008, au întocmit în fals, conform solicitărilor, pe numele persoanelor indicate de către aceasta, documentele necesare angajării de credite bancare constând în: adeverințe de venit, uneori pe formulare tipizate ridicate de la bănci, în prealabil; fotocopii după carnete de muncă (xeroxuri), semnate și certificate pentru conformitate cu originalul.
Astfel, D. R. obținea cărți de identitate și se interesa în prealabil de procedura de creditare bancară, respectiv de veniturile pe care trebuia să le aibă viitorii titulari de credite, primind de la unele bănci formulare tipizate de adeverințe de venit. Apoi, solicita completarea adeverințelor de venit și carnetelor de muncă, cu datele de identitate ale "titularilor";, și respectiv cu venitul precizat de bancă, cu menționarea pentru fiecare titular a unei funcții corespunzătoare venitului respectiv, existentă în nomenclatorul Cooperativei Meșteșugărești de grad I Prestarea B. (au fost eliberate adeverințe de venit și carnete de muncă pentru mai multe persoane care ar fi avut funcții de șefi de secții de tâmplărie sau vopsitorie ori de șefi la serviciul aprovizionare).
Documentele întocmite în fals de către B. G. și P. I. au fost predate lui D. R., iar aceasta împreună cu soțul său, D. A., i-au însoțit efectiv și i- au condus pe viitorii titulari de credite, la mai multe unități bancare situate în orașele B., B., D. și C. -Napoca. În toate unitățile bancare, a intrat de fiecare dată D. R. și titularul de credit bancar, predând actele de angajare deținute și purtând împreună discuții cu funcționarul bancar, privitor la suma creditată. De asemenea, la ridicarea numerarului acordat de către unitatea bancară, titularul de credit era solicitat de către D. R. să lase o sumă de bani care să acopere primele 2-3 rate din creditul acordat, după ce îi preda acesteia suma rămasă. Se urmărea ca prin achitarea primelor rate (care erau debitate direct din cont de bancă la scadențele ratelor stabilite prin contractele de credit) și neachitarea ulterioară a ratelor de către titularul creditului (care în realitate nu deținea calitatea de angajat), banca să nu aibă suspiciuni de rea-credință a titularilor cu ocazia angajării creditelor, și să nu procedeze la verificări suplimentare, în condițiile în care cunoștea că suma acordată credit urma să fie acoperită, în caz de neplată, în unele situații, prin societățile de asigurare cu care fuseseră încheiate polițe de asigurare.
Inculpații au procedat la determinarea în acest sens, a persoanelor care aveau față de aceștia o obligație morală (fiindu-le rude prin alianță-cazul martorilor R. Costică și G. Constantin, sau rude apropiate-fratele lui D. A. și cumnat al lui D. R. -cazul martorului D. Gelu) sau a unor persoane care urmăreau un avantaj material, prin primirea unei părți minore din credit (cazul martorului Borodi D. Constantin, căruia din creditul de 10.000 euro, i-a revenit suma de 500 lei și i s-au achitat cheltuielile de 1.700 lei-1.800 lei de
deschidere a rețelei electrice la domiciliu, cazul martorei Matroș M. A., căreia din creditul de 30.000 lei, i-a cumpărat cu o parte din acesta îmbrăcăminte, cazul martorului Cămăraș V., căruia din creditul solicitat de
32.000 lei, după înmânarea creditului lui D. R., a primit suma de 5.000 lei și cazul martorei Vlad V., căreia din suma de 9.900 euro, după înmânarea către
D. R. a întregii sume încasată credit de bancă, i-a revenit suma de 1.800 euro), ori a unor persoane care urmăreau un avantaj material, prin favorizarea obținerii unui credit în interes personal (cazul martorului Borodi A. căruia în schimbul angajării de către acesta cu documente false a creditului în sumă de
10.400 euro, la rândul său, D. R. i-a procurat prin solicitarea făcută de asemenea, către B. G. și P. I., un alt set de documente false-adeverință de salariu și copie certificată de carnet de muncă-în baza cărora acesta a solicitat și obținut un credit personal în sumă de 44.000 lei).
Astfel, R. Costică : martorul R. Costică și soția sa R. Ana sunt fini ai inculpaților D. A. și D. R., R. Costică deținând până în luna ianuarie 2000 calitatea de angajat al Sucursalei de Drumuri și Poduri D., jud. C., după care, până în luna octombrie 2000, a beneficiat de ajutor de șomaj. Ulterior anului 2000, până la data de_, când a fost angajat de SC";TCI-CG";SA C. -Napoca, nu a mai fost angajat în mod real și nici nu a mai desfășurat activitate retribuită salarial.
În luna decembrie 2005, la domiciliul lui R. Costică s-a prezentat D. R., care i-a solicitat (invocând statutul ei și al soțului ei de nași) să o ajute să obțină din bancă o sumă de bani necesară activității desfășurate în cadrul SC "Aurtel Impex"; S. . I-a justificat că pentru a obține de la bancă suma de bani necesară pentru care îi solicita sprijinul, trebuia să îl angajeze la societatea lor, care se ocupa de transportul de persoane cu autocarul.
Totodată, i-a solicitat predarea în original a carnetului de muncă, a actului de identitate și a permisului de conducere, precum și actul de identitate al soției acestuia-R. Ana, R. Costică fiind de acord să dea curs solicitării făcute de D. R.
, cu condiția ca prin ajutorul ce i-l va acorda, să nu aibă probleme, fiind asigurat în acest sens.
La scurt timp de la discuția purtată de R. Costică cu D. R. și predarea către aceasta a documentelor solicitate, la data de_, D. R. și D. A. s- au prezentat la domiciliul lui R. Costică, căruia i-au solicitat să-i însoțească la bancă, în conformitate cu cele convenite anterior, transportul fiind efectuat cu un taxi.
Ajunși la SC";U. Ț. B. "; SA-S. B., D. R. l-a însoțit pe R. Costică în incinta băncii, unde acesta a semnat contractul de credit nr. 290- 096/PNL-RC/2005 și a declarat în scris, că va utiliza creditul bancar solicitat, pentru modernizarea casei.
S-au prezentat la bancă, de către cei doi inculpați, documente, care figurau ca fiind emise și semnate de D. A., care era administratorul SC "Aurtel Impex";
S., respectiv: adeverința de venit și vechime în muncă, cu titular R. Costică, din care rezulta că acesta este angajatul SC "Aurtel Impex"; S., începând cu data de_, în calitate de șofer, cu un salariu de încadrare aferent lunilor septembrie, octombrie și noiembrie 2005, în sumă de 2.500 lei lunar și copia certificată a carnetului de muncă seria Bd nr. 0876334, aparținând lui R. Costică, în care rezulta, de la pct. 58 la pct. 59, că acesta a fost angajat la SC "Aurtel Impex"; S., în funcția de șofer, cu un salariu de încadrare de 2.500 lei/lună.
În cauză nu s-a putut stabili cine a completat adeverința de venit și nici rubricile carnetului de muncă, dar acestea prezintă ștampila SC "Aurtel Impex";
S. și o semnătură corespunzătoare lui D. A. .
Astfel, a fost aprobat creditul în sumă de 20.000 lei, fiind acordat lui R. Costică, care a ridicat la data încheierii contractului de credit, suma de 19.000 lei, diferența fiind reținută ca și comision.
Imediat, în incinta băncii, R. Costică a intenționat să-i predea inculpatei D.
R. suma de bani primită, însă a fost refuzat, probabil din temerea lui D. R. de a nu fi înregistrată video tranzacția. Doar după ce au ieșit din instituția bancară, respectiv la urcarea în autoturismul unde erau așteptați de D. A., D.
R. a intrat în posesia banilor.
Pe drumul de întoarcere, către domiciliu, toți cei patru au servit masa la un restaurant, iar R. Costică a primit din nou asigurări verbale de la D. R., că va restitui personal suma către bancă, promisiune reînnoită ori de câte ori s-au mai întâlnit (de ex.cu ocazia sărbătorilor de iarnă).
Cu toate acestea, D. R. și D. A. nu au achitat ratele la creditul pe care
R. Costică îl angajase, astfel că banca a emis pe numele și la adresa acestuia somații de achitare a ratelor restante.
De fiecare dată, când acesta s-a deplasat la domiciliul lui D. R., prezentându-i somațiile, aceasta le distrugea (aruncându-le în foc), dându-i în continuare asigurări că va achita ratele bancare, și că întârzierea la plată se datora unor diverse motive invocate de către aceasta.
D. d în anul 2008, să se angajeze la "TCI"; SA C., R. Costică i-a solicitat în mai multe rânduri inculpatei D. R. restituirea originalului carnetului de muncă al cărui titular era, solicitare căreia i-a dat curs doar în luna aprilie 2008.
R. Costică nu a desfășurat niciodată muncă retribuită salarial la SC
"Aurtel Impex"; S., dar pe baza documentelor de identitate, a carnetului de muncă în original și a permisului de conducere al acestuia s-a întocmit un contract de muncă, în care figura ca angajat R. Costică, din care rezulta nereal că acesta a fost angajat la SC "Aurtel Impex"; S. începând cu data de_, contract înregistrat retroactiv sub nr. 107.776/_ (adresa nr. 6110/_ emisă de către ITM B. -N. -Punct de lucru B. ); în baza înregistrării retroactive a contractului de muncă, a fost operată în carnetul de muncă mențiunea angajării lui R. Costică la SC "Aurtel Impex"; S., începând cu data de_, cu un salariu de încadrare de 2.500 lei, conform contractului de muncă; ulterior, D. R. a realizat o copie a carnetului de muncă menționat, cuprinzând și ultima mențiune operată, de angajare a titularului la SC "Aurtel Impex"; S., începând cu_, care a fost certificată de conformitate cu originalul și a fost emisă pe numele lui R. Costică, adeverința de venit și vechime în muncă având nr. 18/_, care de asemenea, figurează semnată de D. A. și ștampilată cu ștampila SC "Aurtel Impex"; S. .
Faptul că demersurile de întocmire a documentelor necorespunzătoare realității necesare angajării creditului bancar de R. Costică au fost intreprinse de
D. R., este susținut inclusiv prin faptul că aceasta a fost înscrisă ca persoană de contact a emitentului adeverinței-SC "Aurtel Impex"; S., în cauză neavând importanță că nu s-a putut stabili cine a scris actele menționate, atâta timp cât s-a făcut dovada că determinarea întocmirii acestora i-a aparținut inculpatei D.
R. .
După ce D. R. a intrat în posesia creditului, și pentru ca SC "Aurtel Impex"; S. să nu fie în situația de a datora sume de bani, constând în rețineri la sursă și obligații ale angajatorului, aferente "angajatului"; R. Costică, a fost prezentată la "ITM"; B. -N. -Punctul de lucru B., dispoziția desfacerii contractului de muncă al angajatului menționat, începând cu data de_, dispoziție care a și fost operată în carnetul de muncă al lui R. Costică, angajarea durând doar o zi.
În data de_, creditul restant rămas neachitat în sumă de 16.050,50 lei, a fost achitat băncii, de către societatea de asigurări - fostă SC "A. "; SA, iar ulterior R. Costică a efectuat demersuri de a achita către societatea asigurătoare, întreaga sumă despăgubită de aceasta, aspect confirmat de SC "A. "; SA, devenită SC "Groupama A. "; SA, prin adresa nr. 2090/_, acesta achitând din venitul salarial obținut în calitate de angajat al SC TCI SA C. - Napoca, o parte din suma de 16.050,50 lei, fără să primească de la D. R. și D.
A. în totalitate suma achitată, rămânând o restanță de 4.300 lei.
Partea vătămată SC";U. Ț. B. "; SA-S. B. a fost păgubită cu suma de 20.000 lei, prejudiciu care a fost recuperat prin despăgubirea de către asigurătorul SC";Groupama A. "; SA-A. B. -N. (fostă SC"; A. ";SA), iar aceasta și-a recuperat integral suma plătită ca despăgubire, prin achitarea de către R. Costică, astfel că aceste două părți vătămate nu s-au mai constituit părți civile în cauză (f. 79-vol. II dosar urmărire penală).
La data de_ a fost înregistrată la Registrul Comerțului B. -N., SC "Rodicris"; S. N., în care dețin calitatea de administratori D. R. și D.
.
Tot începând cu anul 2006, urmare a înființării SC "Rodicris"; S. pentru conducerea contabilității acestei societăți, inculpata D. R. a apelat la serviciile martorei Ciui M. care își desfășoară activitatea în același birou situat în orașul
, unde își desfășoară activitatea și inculpații B. G. și P. I., care aveau calitățile de președinte și respectiv contabil șef ai Cooperativei Meșteșugărești de grad I "Prestarea"; B. .
Ajungând să-i cunoască, D. R. a apelat la serviciile acestora, solicitându-le pe parcursul intervalului 2006-2008, întocmirea și emiterea (pe numele unor persoane prezentate sau doar precizate în baza actelor de identitate deținute de inculpată), de documente necesare obținerii de credite bancare, constând în adeverințe de venit și copii certificate de carnete de muncă, din care să rezulte nereal că respectivele persoane sunt angajate ale Cooperativei Meșteșugărești de grad I "Prestarea"; B., calități în care realizează venituri salariale, în conformitate cu sumele indicate de D. R. . Aceasta preciza anumite cuantumuri de venituri, întrucât dorea ca persoana pe numele căreia solicita întocmirea în fals a documentelor și pe care o convinsese să angajeze credit, să îi fie acordată de către bancă, suma maximă ce putea fi acordată, fără garanții materiale.
În această situație au fost contractate credite bancare de către mai multe persoane, credite de care în realitate, după acordarea de către bancă, au beneficiat D. R. și D. A., fără ca aceștia să achite ratele aferente, conform angajamentului verbal prin care îi convinseseră pe titularii contractelor de credite să le solicite și să le obțină.
Astfel: Martorul Borodi D. Constantin este în relație de rudenie (cumetrie) cu D. R. și D. A., nu a deținut niciodată calitatea de angajat și nici nu a realizat venituri de natură salarială (adresa nr. 3053/_ emisă de ITM B. -N. ).
La începutul lunii mai 2006, D. R. și D. A. s-au prezentat la domiciliul martorului, ocazie cu care D. R. i-a solicitat în mod insistent să îi ajute, prin contractarea în numele său, a unui credit bancar în sumă de 10.000 euro, cu motivarea că are neapărată nevoie de această sumă, pentru a repara un autocar, cu motivarea că nici ea și nici soțul său, D. A., nu pot contracta creditul de la bancă, dar că se angajează ca pentru suma obținută de Borodi D. Constantin și pe care acesta urma să le-o predea, să achite ratele aferente creditului, precizând că de întocmirea documentelor necesare acordării creditului se va ocupa personal.
Martorul a acceptat solicitările inculpatei D. R., și i-a predat acesteia actul său de identitate, astfel că aceasta, în continuare, a solicitat inculpaților B.
G. și P. I. să întocmească în fals, prin completarea cu date nereale, acte de încadrare în muncă, fiind astfel întocmite: adeverința de salariu nr.148/_, cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad I "Prestarea"; B. și titular Borodi D. Constantin, din care rezulta nereal că acesta deține calitatea de angajat, începând cu data de_, în funcția de șef secție tâmplărie, cu un salariu de încadrare de 2.985 lei, calitate în care a realizat în februarie 2005, un salariu net de 1.750 lei, iar în lunile martie 2006 și aprilie 2006, un salariu net de 1.940 lei. Adeverința de salariu nr.148/_ a fost semnată de P. I., la rubrica "director economic"; al societății emitente, după care a fost semnată și de B. G., la rubrica "director general";, fiind ștampilată cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad I "Prestarea"; B. ; au fost realizate fotocopii ale carnetului de muncă seria MMSSF nr. 2873909, prin fotocopierea paginilor 1, 2, 3, 8 și 9 ale carnetului de muncă deținut "în alb"; (respectiv cu rubrici necompletate) și înscrierea de către P. I. pe fotocopiile paginilor carnetului de muncă cu instrument de scris cu cerneală de culoare neagră, a titularului Borodi
D. Constantin și a datelor de identitate ale acestuia și pe paginile 8 și 9.
Prin completarea cu date nereale a rubricilor de la nr. crt. 1-8 de pe aceste pagini, a rezultat că titularul Borodi D. Constantin deține calitatea de angajat al Cooperativei Meșteșugărești de grad I "Prestarea"; B. și realizează venit salarial, astfel încât cele înscrise în adeverința de salariu să fie în concordanță cu cele înscrise prin completarea fotocopiilor carnetului de muncă. Paginile 8 și 9 ale carnetului de muncă seria MMSSF nr. 2873909, astfel completate de către P. I.
, au fost fotocopiate din nou, după care inculpata a înscris cu același instrument de scris cu cerneală de culoare neagră, mențiunea olografă de certificare cu originalul a paginilor 1, 2, 3, 8 și 9 și a semnat fiecare filă a copiilor carnetului de muncă. Totodată, copiile paginilor carnetului de muncă astfel realizate și completate de P. I. au fost semnate și de către B. G., fiind ștampilate cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad I "Prestarea"; B. .
Adeverința de salariu nr.148/_ și copia certificată a carnetului de muncă seria MMSSF nr.2873909, avându-l ca titular Borodi D. Constantin au fost predate inculpatei D. R., care împreună cu D. A., s-a prezentat din nou la domiciliul lui Borodi D. Constantin, cu solicitarea de a-i însoți la SC "B. "; SA-S. B., în vederea obținerii de către acesta a creditului în sumă de
10.000 euro.
Cu această ocazie, D. R., în drum spre bancă, i-a pus la dispoziție lui Borodi D. Constantin același instrument de scris cu cerneală de culoare neagră, care fusese utilizat de P. I. și B. G., pentru completarea adeverinței de salariu și a paginilor 1,2 și 3 ale carnetului de muncă, solicitându- i să semneze în original, cu propria semnătură, pe pagina 2 a copiei certificate a carnetului de muncă, la rubrica "semnătura titularului";.
După ce au ajuns la bancă, Borodi D. Constantin a fost condus de D.
R. în interiorul băncii, ambii arătându-se interesați să contracteze un credit în sumă de 10.000 euro. Au fost prezentate și predate documentele necesare acordării creditului, după care au fost întocmite cererea de credit nr.7650/_
, cu solicitant Borodi D. Constantin, acordurile de consultare a CRB, care au fost semnate de Borodi D. Constantin, și în urma analizei documentelor aferente solicitării acestuia de obținere a creditului, s-a aprobat creditul de
10.000 euro/120 luni.
În urma încheierii și semnării de către Borodi D. Constantin a contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr.446/_, a graficului de rambursare și a poliței de asigurare nr.0140556/_, acestuia i-a fost
acordat creditul, din care conform extrasului de cont din_ a fost reținută suma de 175 euro, reprezentând comisionul de acordare a creditului, iar diferența de 9.775 euro i-a fost pusă la dispoziție, în urma semnării de primire.
Imediat, Borodi D. Constantin i-a dat întreaga sumă acordată credit inculpatei D. R., care a primit la solicitarea sa și documentele întocmite de la bancă cu ocazia încheierii contractului de credit, primind în schimb de la aceasta asigurări că ratele la creditul angajat vor fi plătite, fără probleme.
În timpul întoarcerii împreună cu D. R. și D. A. către domiciliu, la insistențele inculpatei D. R., Borodi D. Constantin a acceptat să primească de la aceasta suma de 500 lei, reprezentând un semn de recunoștință din partea sa, pentru faptul că i-a ajutat, în obținerea creditului.
În perioada următoare, martorul a mai primit de la D. R. suma de 100 euro, necesară plății conectării la rețeaua electrică (deși inculpata a arătat că ar fi plătit suma de 1.700 lei-1.800 lei).
Ulterior, Borodi D. Constantin nu a efectuat nici o plată reprezentând ratele la contractul de credit pe care l-a solicitat, iar somațiile de achitare a ratelor restante emise pe numele său de bancă și ulterior de societatea "E. K. R. "; S., care a despăgubit banca și a preluat dreptul de creanță, le-a prezentat lui
D. R., cerându-i să-și achite ratele, conform angajamentelor verbale luate de aceasta, ceea ce inculpata în final nu a făcut.
Partea vătămată SC";E. K. R. ";S. B. s-a constituit parte civilă în cauză față de Borodi D. Constantin, cu suma de 49.464.12 lei, reprezentând debit principal în sumă de 34.653,36 lei, penalități contractuale de 10.058,12 lei și dobândă legală de 4.752,64 lei (f.87-vol.II dosar urmărire penală).
MATROȘ M. A. . Martora Matroș M. A. nu a deținut niciodată calitatea de angajată și nu a realizat venituri de natură salarială (adresa nr.3053/_ emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă B. -N. ), este cumnata lui Borodi D. Constantin, și s-a ocupat de îngrijirea copilului minor al inculpaților D. R. și D. A., perioadă în care a locuit efectiv la domiciliul acestora.
D. R. i-a solicitat acesteia în mai multe rânduri, să o ajute prin contractarea pe numele său, a unui credit bancar, ale cărui rate ar fi urmat să fie achitate de D. R., de conținutul unor discuții având cunoștință și D. A. .
Matroș M. A. a fost de acord să dea curs propunerii, precizând însă că nu poate contracta credit bancar, întrucât nu este angajată, afirmație la care
D. R. i-a comunicat că se va ocupa personal de actele necesare prezentării la bancă în vederea obținerii creditului, și i-a promis că în schimbul ajutorului o va sprijini să își achiziționeze diferite bunuri.
În acesta condiții, în cursul lunii septembrie 2006, D. R. a condus-o pe Matros M. A. la biroul unde își desfășurau activitatea P. I. și B. G.
ocazie cu care martora a observat că D. R. a discutat în mod discret cu P.
I. - apoi s-au reîntors la domiciliu. După circa două zile s-au deplasat din nou la inculpata P. I., unde aceasta i-a solicitat martorei Matros M. A. să semneze la rubrica "semnătura titularului"; o filă, reprezentând fotocopia unui carnet de muncă pe care a observat că sunt înscrise numele și datele sale de identitate.
După semnarea acelei fotocopii după paginile unui carnet de muncă, P. I. s-a reîntors în biroul unde își desfășura activitatea, de unde, la scurt timp, a revenit cu copia carnetului de muncă pe care o semnase Matroș M. A., precum și cu alte documente, pe care i le-a înmânat inculpatei D. R. .
În continuare, Matroș M. A., împreună cu D. R., s-au deplasat spre o bancă din orașul B., unde, discutând cu funcționara de serviciu, D. R. a fost refuzată în acordarea creditului solicitat, astfel că au plecat mai departe, la
o altă locație, de unde D. R. a solicitat intervenția unei alte persoane
(neidentificată), cu care au plecat împreună spre SC";B. ";SA-S. B. -A.
V., în incinta căreia au intrat doar Matroș M. A. și persoana necunoscută ce o însoțea, prezentând funcționarei documentele întocmite de P.
I., și solicitând acordarea unui credit.
Întrucât Matroș M. A. nu a putut preciza suma pe care o solicită credit băncii, acest aspect a cauzat suspiciuni funcționarului bancar. Fiind chestionată cu insistență cu privire la destinația creditului, locul de muncă, și salariul obținut, martora a convins totuși, în final, că suma pe care o solicită credit, urmează a fi utilizată de aceasta, fapt pentru care în baza documentelor întocmite în fals, a fost întocmită documentația aferentă solicitării creditului, respectiv cererea de credit persoane fizice nr.1383/_, conținând și acordul solicitantului de a fi verificat în CRB și biroul de credit.
La solicitarea inculpatei D. R., pe numele martorei Matroș M. A. au fost întocmite și semnate de către P. I. și B. G. următoarele documente: adeverința de salariu cu nr.195/_, cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B., din care rezulta nereal că aceasta este angajată începând cu anul 2004 în funcția de șef secție vopsitorie, cu un salariu de încadrare de 2.690 lei lunar și un salariu net realizat în lunile iunie 2006-august 2006 de 2.150 lei lunar. Adeverința a fost completată integral de
P. I. și semnată de către aceasta la rubrica "director economic";, după care a fost semnată și de către B. G. la rubrica "director general";, cu mențiunea că aceasta a fost și ștampilată cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad 1
"Prestarea"; B. ; fotocopia carnetului de muncă seria MMSSF nr.2873909 (aceeași serie și număr de carnet de muncă ce se regăsește în copie certificată și care a stat la baza acordării creditului bancar în favoarea lui Borodi D. Constantin), prin fotocopierea paginilor 1,2,3,10 și 11, aflate "în alb"; ale carnetului de muncă cu această serie și număr, precum și prin completarea
filelor aferente paginilor 1,2 și 3 cu titular Matros M. A. și datele acesteia de identitate și completarea rubricilor de la nr.crt. 1-8 a copiei paginilor nr.10 și 11, astfel încât să fie în concordanță cu cele înscrise în adeverința de salariu.
Paginile nr.1,2,3,10 și 11 ale carnetului de muncă seria MMSSF nr.2873909 astfel completate de către P. I., au fost fotocopiate din nou, după care aceasta a înscris pe fiecare filă conținând fotocopiile paginilor arătate anterior, mențiunea olografă de certificare a conformității cu originalul și a semnat fiecare filă a copiilor carnetului de muncă astfel realizate. Copiile paginilor carnetului de muncă, au fost semnate apoi, la mențiunea de certificare cu originalul și de către B. G., fiind ștampilate cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 "Prestarea"; B. .
Adeverința de salariu nr. 195/_ și copia certificată a carnetului de muncă seria MMSSF nr.2873909, cu titular Matroș M. A., au fost prezentate și predate de către aceasta la bancă, la data de_, cu ocazia solicitării creditului. A fost aprobată solicitarea de credit și a fost încheiat pentru suma de 30.000 lei/120 luni, contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.1414 pf av/_, pe care martora l-a semnat în calitate de împrumutat.
Matroș M. A. a ridicat de la bancă suma obținută credit, lăsând în contul în care i-a fost pusă la dispoziție și în care urma să fie depuse ratele la credit, o sumă care să acopere achitarea primelor două rate, iar diferența de
27.000 lei, a fost predată de către aceasta inculpatei D. R., care o aștepta afară din bancă.
În semn de recunoștință pentru ajutorul acordat prin solicitarea și angajarea în calitate de împrumutat a creditului bancar în sumă de 30.000 lei, D.
R. i-a cumpărat martorei Matroș M. A., din piață, mai multe bunuri (o
pereche de pantaloni și o bluză), iar mai târziu, i-a dat și suma de 150 euro, necesară achitării unor datorii.
Întrucât D. R. s-a angajat că va achita personal ratele aferente contractului de credit de a cărui sumă a beneficiat, Matroș M. nu a achitat ratele la contractul de credit nr.1414pf av/_, astfel că banca a procedat la somarea acesteia să achite ratele restante. Când martora i-a remis inculpatei D.
R. somațiile, aceasta le distrugea, spunându-i martorei să facă la fel, când va mai primi somații.
Nefiind achitate ratele bancare, s-a procedat de către bancă, la recuperarea pagubei, prin cedarea către SC";E. K. R. ";S. a creanței generate de contractul 1414 pf av/_, cu împrumutat Matroș M. A. .
Pentru prejudiciul cauzat, SC";E. K. R. "; S. B. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 44.584,93 lei, reprezentând debit principal în sumă de 34.583,44 lei, penalități contractuale 9.974,76 lei și dobândă legală 26,73 lei (f.87-vol.II dosar urmărire penală).
G. CONSTANTIN. Martorul G. Constantin este cumnatul martorului
R. Costică, fiind astfel în relație de rudenie (cumetrie), cu D. R. și D. A., nu a deținut niciodată calitatea de angajat și nici nu a realizat venituri salariale (adresa nr. 3053/_ emisă de Inspectoratului Teritorial de Muncă B. -N.
); în plus, suferă de o afecțiune oculară care îi generează un handicap.
Acesta era mereu plecat în străinătate, venind la domiciliu pentru o săptămână, în luna februarie 2007, perioadă în care D. A. l-a vizitat aproape zilnic la domiciliu, solicitându-i să contracteze un credit bancar, iar banii obținuți să îi predea inculpatului. G. Constantin a fost de acord cu propunerea, în schimbul promisiunilor făcute de D. A. că va achita personal ratele la credit.
Întrucât G. Constantin nu fusese niciodată angajat, efectuarea demersurilor de obținere a documentelor false - adeverință de venit și copia certificată a carnetului de muncă, s-a ocupat D. R., în baza relației pe care aceasta și-o formase cu P. I. și B. G., cărora le-a solicitat întocmirea unei adeverințe de salariu și a unui carnet muncă în copie certificată cu titular G. Constantin, acte necesare obținerii creditului bancar.
P. I. și B. G. au dat curs solicitării făcute și în aceste condiții, pe numele lui G. Constantin au fost întocmite: adeverința de salariu cu nr.98/_, cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B.
, din care rezulta nereal că acesta este angajat începând cu anul 2005, în funcția de șef aprovizionare la secția tâmplărie, cu un salariu de încadrare de 2.080 lei lunar și un salariu net realizat în lunile noiembrie 2006-ianuarie 2007 în cuantum de 1.490 lei lunar, adeverință ce a fost completată integral de P. I. și semnată de către aceasta, la rubrica "director economic";, după care a fost semnată și de către B. G., la rubrica "director general";, și a fost ștampilată cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 "Prestarea"; B. ; fotocopia carnetului de muncă seria MPS nr.1942146, prin fotocopierea paginilor 1,2,3,10 și 11 aflate "în alb"; ale carnetului de muncă cu această serie și număr și prin completarea filelor aferente paginilor 1,2,3,4 și 5 cu titular G. Constantin și datele acestuia de identitate și respectiv prin completarea rubricilor de la nr.crt 1 la 5 a copiei paginilor nr.8 și 9, astfel încât să fie în concordanță cu cele înscrise în adeverința de salariu. Paginile nr.1,2,3,4,5,8 și 9 ale carnetului de muncă seria MPS nr.1942146, astfel completate de către P. I. au fost fotocopiate din nou, după care aceasta a înscris pe fiecare filă conținând fotocopiile paginilor arătate anterior, mențiunea olografă de certificare a conformității cu originalul și a semnat fiecare filă a copiilor carnetului de muncă astfel realizate, și le-a semnat. Acestea au fost semnate la mențiunea de certificare cu originalul și de către B.
G., fiind totodată ștampilate cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 "Prestarea"; B. .
Adeverința de salariu nr. 98/_ și copia certificată a carnetului de muncă seria MPS nr.1942146, cu titular G. Constantin, au fost remise lui D.
R., care le-a dat soțului său D. A., care le-a predat lui G. Constantin.
Ulterior, D. A. l-a condus pe martor la SC "B. "; SA-S. D., unde acesta a prezentat și predat documentele necesare acordării de credit, și a solicitat acordarea de credit bancar în sumă de 7.500 euro, astfel că fost întocmită cererea de credit nr.2492/_ care a fost semnată de către G. Constantin, și care, fiind aprobată, i s-a acordat acestuia creditul în sumă de
7.500 euro.
A fost semnat de către acesta contractul de credit nr.119/_, cu anexele corespunzătoare, graficul de rambursare a creditului și certificatul de asigurare nr.0475823/_, suma obținută cu titlu de credit de către G. Constantin fiind predată integral, de către acesta, lui D. A., care l-a însoțit la bancă în scopul solicitării creditului și ridicării sumei acordate de bancă credit.
Ulterior, G. Constantin nu a achitat nici o rată la bancă, bazându-se pe angajamentul verbal al lui D. A. de a achita ratele la creditul a cărui beneficiar real a fost. Astfel, banca i-a trimis somații la domiciliu, fiind primite de mama martorului, care la rândul său, ca urmare a consultării telefonice cu fiul său întors în străinătate, le-a prezentat lui D. A. și D. R. .
În momentul primirii somațiile au fost distruse de către D. R., motivat de faptul că nu ar fi luat creditul respectiv, astfel că mama lui G. Constantin a amenințat-o pe aceasta că se vor anunța organele de poliție. D. R. i-a solicitat însă să nu sesizeze poliția, angajându-se cu aceeași ocazie că împreună cu soțul său D. A., vor achita ratele la creditul lui G. Constantin, așa cum s-au înțeles.
Mai mult, în lipsa fiului său, martora G. M. s-a prezentat la un moment dat la bancă, interesându-se de creditul respectiv, situație în care i s-a confirmat de către funcționarul bancar faptul că creditul a fost luat de către martorul G. Constantin, care era însoțit de o persoană pe care a descris-o ca fiind cu caracteristici similare lui D. A. . De asemenea, și alte persoane i-au confirmat acesteia că fiul său a fost prezent la bancă, împreună cu D. A., în vederea contractării de credite bancare.
Ca urmare a neachitării ratelor la contractul de credit nr.119/_, s-a procedat de către bancă, la recuperarea pagubei suferite, prin cedarea către SC";E. K. R. "; S., a creanței menționate, care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 39.091,33 lei, reprezentând debit principal în sumă de 31.091,33 lei, penalități contractuale de 8.828,63 lei și dobândă legală de 18,74 lei (f.87-vol.II dosar urmărire penală).
D. GELU. Martorul D. Gelu este fratele inculpatului D. A., care este angajatul Protopopiatului D. -Parohia N. începând cu anul 2001, fiind remunerat pentru aceasta, cu salariul minim pe economie. Din luna iulie 2008, este angajatul SC";C&G Profi Construct"; S. B., ca muncitor necalificat, cu timp parțial de lucru și salariu de bază de 250 lei lunar.
La sfârșitul anului 2006, când era doar angajatul Parohiei N., a fost căutat la domiciliul său, de către cumnata sa, D. R., care i-a solicitat să accepte să angajeze pe numele său, un credit bancar, dar în interesul acesteia, fără a preciza suma exactă.
Dat fiind faptul că D. A. îi este frate, D. Gelu a acceptat să dea curs solicitării cu atât mai mult cu cât asemenea discuții au avut la un moment dat și cu acesta. Întrucât i s-a adus la cunoștință că de întocmirea documentelor necesare obținerii creditului, se va ocupa D. R., D. Gelu i-a dat acesteia actul
său de identitate, care după aproximativ încă o lună, i-a fost restituit. Cu aceeași ocazie, D. R. i-a solicitat să semneze la "rubrica titular"; pe fotocopia conținând pagina 2 a carnetului de muncă seria MPS nr.1942146, în care erau înscrise datele acestuia de identitate și l-a anunțat că urmează să se prezinte la bancă pentru a obține creditul de care aveau nevoie.
Ulterior, la domiciliul lui D. Gelu s-a prezentat D. R., și i-a solicitat acestuia să o însoțească în vederea obținerii creditului bancar, astfel că martorul a fost condus la SC "Piraeus B. "; SA-S. B., unde au fost predate actele solicitate, iar martorul a semnat documentele necesare acordării creditului. În baza Contractului de împrumut de nevoi personale nr. 06000000000109455/_ și a anexelor la acest contract, i-a fost acordată lui D. Gelu în calitate de împrumutat suma de 8.656,20 euro/120 luni.
După ce a ridicat de la casieria băncii suma acordată credit, acesta a predat-o integral, cumnatei sale, D. R., care urma ca împreună cu soțul său,
D. A., să achite ratele aferente.
Și în acest caz, pentru obținerea documentelor false necesare acordării de credit, D. R. a solicitat inculpaților P. I. și B. G. să întocmească pe numele și cu datele de identitate ale lui D. Gelu, următoarele acte: adeverința de venit nr.175/_ cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 Prestarea B. și titular D. Gelu, din care rezultă că acesta este angajat
începând cu data de_, în funcția de șef serviciu la secția tâmplărie, calitate în care a realizat în intervalul august 2006-octombrie 2006, un salariu net lunar de 1085 lei, iar în intervalul noiembrie 2006-ianuarie 2007, un salariu net de 1560 lei.
Adeverința a fost completată integral de P. I., și semnată de către aceasta în calitate de director economic, după care a fost semnată și de către B.
G., în calitate de director general, și ștampilată cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 "Prestarea"; B. ; fotocopia carnetului de muncă seria MPS nr.1942146 (aceeași serie și număr de carnet muncă ce se regăsește în copie certificată și a stat la baza acordării creditului bancar în favoarea martorului G. Constantin), prin fotocopierea paginilor 1,2,3,8 și 9 aflate "în alb"; ale carnetului de muncă cu această serie și număr, prin completarea filelor aferente paginilor 1,2 și 3 cu titular D. Gelu și datele acestuia de identitate și prin completarea rubricilor de la nr.crt. 1 la 5 a copiei paginilor nr.8 și 9, astfel încât să fie în concordanță cu cele înscrise în adeverința de salariu.
Paginile nr.1,2,3,8 și 9 ale carnetului de muncă seria MPS nr.1942146 astfel completate de către P. I., au fost fotocopiate din nou, după care B. G. a înscris pe fiecare filă conținând fotocopiile paginilor arătate anterior, mențiunea olografă de certificare a conformității cu originalul și a semnat fiecare filă a copiilor carnetului de muncă astfel realizate. Apoi, acestea au fost semnate la mențiunea de certificare cu originalul și de către P. I., fiind ștampilate totodată, cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 "Prestarea"; B. .
Adeverința de salariu nr.175/_ și copia certificată a carnetului de muncă seria MPS nr.1942146 cu titular D. Gelu, au fost remise D. R. și în baza acestora și a cererii de credit nr.109455/_ semnată de D. Gelu, creditul solicitat a fost aprobat.
Ulterior datei acordării creditului pe numele său, D. Gelu nu a mai achitat rate aferente contractului de credit, însă, așa cum s-a angajat față de acesta, o perioadă, ratele au fost achitate de către D. A. . S-au achitat la data de_ suma de 230 euro, la data de_ suma de 150 euro, la data de_ suma de 125 euro, la data de_ suma de 210 euro și la data de_ suma de 115 euro. După această dată, D. A. a încetat să mai achite rate la contractul
de credit cu împrumutat D. Gelu, astfel că banca a procedat la efectuarea demersurilor pentru recuperarea sumei datorate și neachitate.
Fiind somat privitor la neplata ratelor restante, D. Gelu le-a dat inculpaților D. A. și D. R. toate somațiile primite, însă aceștia doar l-au asigurat că vor plăti creditul restant, în perioada viitoare, fără a proceda astfel.
La data de_, banca a fost despăgubită prin achitarea de către SC";G.
A. "; SA B. a sumei rămase neachitate de către D. Gelu, astfel că această parte vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.449,57 euro, incluzând credit restant și dobânzi aferente, penalizări și comisioane (f.239-vol.II dosar urmărire penală).
În faza judecății, S. ";G. A. "; S.A s-a constituit parte civilă în cauză împotriva inculpatei D. R. și cu suma de 6095,67 RON și dobânda legală la aceasta, calculată până la data achitării integrale a debitului (f.169 vol.I dosar instanță), raportat la contractul de credit încheiat la data de_ cu inculpata personal, care a prezentat băncii mai multe documente false, în scopul încheierii convenției respective.
CĂMĂRAȘ V . . Martorul Cămăraș V. nu a deținut niciodată calitatea de angajat și nu a realizat venituri salariale (adresa nr. 3053/_ emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă B. -N. ).
Soacra martorului Cămăraș V. a domiciliat în aceeași localitate cu D.
A. și D. R. . Astfel, în încercarea de a determina persoane care să fie de acord să angajeze credite bancare, iar sumele obținute astfel să le pună la dispoziția
inculpaților D. R. și D. A., aceștia s-au informat unde domiciliază Cămăraș
V. de la soacra acestuia, după care s-a prezentat la domiciliul martorului.
Într-un final, D. R. l-a întâlnit pe Cămăraș V., ocazie cu care i-a spus că vrea să contracteze un împrumut de la bancă, dar că personal nu mai poate obține credit deoarece mai are credite angajate și i-a cerut acestuia să solicite un împrumut bancar, promițându-i că vor împărți în jumătate suma obținută.
Datorită faptului că martorul nu avea loc de muncă și dorea să obțină suma de bani necesară pentru a se conecta la rețeaua electrică și să-și extindă spațiul de locuit al casei, a fost de acord cu propunerea făcută de D. R., cu atât mai mult cu cât aceasta i-a spus și faptul că se va ocupa personal de
întocmirea documentelor necesare obținerii creditului bancar.
Cu acea ocazie, la solicitarea inculpatei, i-au fost predate de către Cămăraș
V. actul de identitate al acestuia și al soției sale, deoarece D. R. nu era hotărâtă care din cei doi să solicite creditul bancar, în aceeași zi D. R. restituindu-i actele de identitate martorului, spunându-i acestuia că la momentul la care vor trebui să se deplaseze la bancă pentru obținerea creditului îl va anunța, stabilind și că suma ce va fi solicitată băncii va trebui să fie de 20.000 euro.
La scurt timp, D. R. a revenit la domiciliul lui Cămmăraș V. și anunțându-l că actele pentru obținerea creditului sunt întocmite, i-a solicitat să o însoțească, pentru a solicita și obține creditul, astfel că l-a transportat personal pe acesta cu un microbus, la SC "B. ";SA-S. B. .
Pentru întocmirea documentelor necesare acordării de bancă a creditului pe numele martorului Cămăraș V., D. R. a apelat din nou la inculpații P.
I. și B. G., care au întocmit în fals: adeverința de salariu nr.326/_ cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B. și titular Cămăraș V., din care rezulta că acesta este angajat începând cu anul 2005, în funcția de șef aprovizionare, la serviciul tâmplărie, cu un salariu de încadrare de 2.080 lei, calitate în care a realizat în intervalul aprilie 2007-iunie 2007 un salariu net lunar de 1470 lei. Adeverința a fost completată integral de P. I. și
semnată de către aceasta la rubrica "director economic";, după care a fost semnată și de către B. G. la rubrica "director general";, fiind totodată ștampilată cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 "Prestarea"; B. ; fotocopia carnetului de muncă seria MPS nr.1942146 (aceeași serie și număr ca și în cazul martorilor G. Constantin și D. Gelu), prin fotocopierea paginilor 1,2,3,8 și 9 aflate "în alb"; ale carnetului de muncă cu această serie și număr, prin completarea filelor aferente paginilor 1,2 și 3 cu titular Cămăraș V. și datele acestuia de identitate și prin completarea rubricilor de la nr.crt 1 la 5 a copiei paginilor nr.8 și 9, astfel încât să fie în concordanță cu cele înscrise în adeverința de salariu.
Paginile nr.1,2,3,8 și 9 ale carnetului de muncă seria MPS nr.1942146 astfel completate de către P. I. au fost fotocopiate din nou, după care aceasta a înscris pe fiecare filă conținând fotocopiile paginilor arătate anterior, mențiunea olografă de certificare a conformității cu originalul și a semnat fiecare filă a copiilor carnetului de muncă astfel realizate. Copiile paginilor carnetului de muncă au fost semnate la mențiunea de certificare cu originalul și de către B.
G., fiind ștampilate cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad 1
"Prestarea"; B. .
În baza documentelor întocmite în fals de către P. I. și B. G., care au fost depuse la bancă, precum și a cererii de credit semnată de Cămăraș V.
, creditul solicitat a fost aprobat. În urma încheierii și semnării în calitate de împrumutat, de către Cămăraș V., a contractului de credit nr. 2500/_ și a anexelor la acest contract, i-a fost acordat lui Cămăraș V., în calitate de împrumutat, suma de 32.000 lei/120 luni.
Suma obținută cu titlu de credit, având la bază documentele de venit întocmite în fals de P. I. și B. G., a fost predată integral de Cămăraș V. către D. R., cu ocazia ridicării de la casieria băncii, iar ulterior, la insistențele lui Cămăraș V., din suma angajată credit de către acesta, i-a fost remisă suma de 5.000 lei.
Întrucât după angajarea de către Cămăraș V. a creditului, acesta nu a achitat ratele, banca a procedat la efectuarea demersurilor de a recupera suma acordată credit, prin cedarea creanței în favoarea părții vătămate SC";C. s F.
S. "; S. B., care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 38.766,84 lei (f.243-vol.II), și care ulterior a cedat dreptul său de creanță către S. ";A. P.
S. ";B. (f.489 vol.II dosar instanță), care însă nu a formulat pretenții civile în cauză.
V LAD V . și BORODI A. . Martorul Borodi A. a deținut calitatea de angajat și a realizat venituri salariale până în anul 1995, ulterior desfășurând activități în gospodăria proprie, pentru perioada cât a fost angajat deținând carnetul de muncă seria CI nr.91405, completat pentru perioada reală cât acesta a fost încadrat în muncă până la rubrica cu nr. crt.38.
Borodi A. este în relație de concubinaj cu martora Vlad V., care nu a deținut niciodată calitatea de angajată și nu a realizat venituri salariale, iar martora Matroș M. A. este căsătorită cu fiul martorilor Vlad V. și Borodi
A. .
Într-o zi de la sfârșitul lunii februarie 2008, la domiciliul lui Borodi A. s-a prezentat D. R., însoțită de soțul său, D. A., ocazie cu care le-a propus acestora să solicite în folosul lor, fiecare, câte un credit bancar în sumă de câte
10.000 euro, pentru obținerea cărora ar fi urmat ca D. R. să pună la dispoziție documentele necesare prezentării la bancă și obținerii creditelor. Le-a spus totodată că din creditele obținute vor înființa o spălătorie auto, ca urmare a cumpărării unei case din com. Ciceu Mihăiești, satul Bața.
Borodi A. și Vlad V. au fost de acord cu propunerea lui D. R., mai ales că aceasta i-a motivat material, spunându-le și faptul că pentru ajutorul acordat, le va pune la dispoziție fiecăruia câte un set de documente întocmite în fals (adeverință de venit și copie certificată carnet de muncă), astfel încât să poată obține și aceștia, în folos propriu, încă câte un credit bancar de 10.000 euro.
D. R. le-a comunicat martorilor că documentele false necesare obținerii creditelor vor fi întocmite de o cunoștință de-a sa, pe nume "I. ";, care este
"angajată la o cooperativă din orașul B. ";.
În aceste condiții, Borodi A. i-a predat lui D. R. actul său de identitate și carnetul său de muncă seria CI nr.91405, iar Vlad V., întrucât nu fusese angajată niciodată și nu deținea carnet de muncă, i-a predat lui D. R. doar actul său de identitate.
D. R. a apelat din nou la P. I. și B. G., pentru întocmirea în fals de către aceștia pe numele martorilor Borodi A. și Vlad V. a documentelor necesare obținerii de credite bancare.
Astfel, la solicitarea inculpatei D. R., inculpații P. I. și B. G. au întocmit în fals următoarele documente: adeverința de venit nr.25/_, pe un formular tipizat având antetul "Millennium B. ";, cu titular înscris Vlad V. și emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B. . Adeverința a fost completată olograf de P. I., fiind semnată și ștampilată de către aceasta, în calitate de contabil șef, din adeverință rezultând nereal, că Vlad V. este angajată din data de_, în funcția de agent de vânzări, cu un salariu de bază în lunile noiembrie 2007, decembrie 2007 și ianuarie 2008, în cuantum de 2.480 lei și un salariu net în aceeași perioadă, în cuantum de 1736 lei lunar.
Aceasta nu a fost semnată de B. G., dar avea menționat numele acestuia în calitate de președinte, fiind însî ștampilată cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 "Prestarea"; B. ; copia certificată a carnetului de muncă seria MMSSF nr.3580918, cu titular Vlad V. și unitate emitentă Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B., realizată de P. I., prin același procedeu, respectiv prin fotocopierea paginilor 1,2,3,4,5,8 și 9 necompletate ale carnetului de muncă, prin completarea pe fotocopiile paginilor carnetului de muncă a rubricilor cu datele de identitate ale martorei Vlad V. (paginile 1,2 și 3), cu date nereale privind studiile și pregătirea profesională de 12 clase (în realitate aceasta având 10 clase), și de operator produse finite, cu atestat nr.2058/_, obținut la Grupul Școlar Industrial de Exploatare a Lemnului B. (în realitate aceasta fiind casnică și făcând agricultură în gospodăria proprie).
De asemenea, au fost completate nereal rubricile de la 1 la 6 vizând datele privind activitatea în muncă, de pe fotocopiile paginilor 8 și 9 ale carnetului de muncă, astfel încât să fie în concordanță cu cele înscrise în adeverința de venit, privitor la funcțiile de primitor distribuitor-rubrica nr.1 și de agent de vânzări, cu salariu de bază 2.480 lei, începând cu_ -rubrica nr.6. După completarea rubricilor din fotocopiile carnetului de muncă, P. I. le-a fotocopiat încă o dată, astfel încât să rezulte aparent o fotocopie a carnetului de muncă cu titular Vlad
V., în care au fost operate mențiunile pe parcursul activității desfășurate. Fotocopiile paginilor carnetului de muncă au fost certificate de conformitate cu originalul prin completarea olografă a mențiunii de certificare de către P. I. și semnarea de către aceasta și de către B. G. și ștampilarea fiecărei file cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 "Prestarea"; B. ; adeverința de venit nr.119/_, pe formular tipizat având antetul "Millenium B. "; cu titular înscris Borodi A. și emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1
"Prestarea"; B. .
Adeverința a fost completată olograf de către P. I. și semnată și ștampilată de către aceasta în calitate de contabil șef, și de către B. G. în calitate de președinte, din aceasta rezultând nereal că Borodi Alexandu este angajat din data de_, în funcția de șef secție tâmplărie, cu un salariu net în lunile decembrie 2007, ianuarie 2008 și februarie 2008, în cuantum de 1.687 lei lunar; copie certificată carnet de muncă seria CI nr.91405 aparținând lui Borodi
A., aferentă paginilor 1,2,3,24 și 25, în care sunt înscrise datele acestuia de identitate, mențiunile fiind corespunzătoare perioadei în care titularul a deținut în realitate, calitatea de angajat.
Pentru a rezulta că titularul Borodi A. deține calitatea de angajat și realizează veniturile salariale înscrise în adeverința de venit eliberată pe numele său, P. I. a procedat la completarea unei copii "în alb"; a formularului tipizat de foaie tip suplimentară la carnetul de muncă, pe care a înscris olograf că aparține și este în completarea carnetului de muncă seria CI 91405 al titularului Borodi A. . Apoi, a completat rubricile foii suplimentare, de la 39 la 43, pentru a da aparența de continuitate a înscrierilor în carnetul de muncă.
Pe foaia tip suplimentară, P. I. a completat olograf rubricile necorespunzător realității, înscriind în concordanță cu cele completate de aceasta pe adeverința de venit, că la data de_ titularul carnetului de muncă a fost cooptat la Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B., în funcția de tâmplar, cu un salariu de bază de 515 lei, la rubrica 41, că începând cu data de_, titularul este șef secție tâmplărie iar la rubrica 43, că începând cu data de_, în urma negocierii salariului salariu de încadrare al titularului, acesta este în cuantum de 2410 lei.
Foaia tip suplimentară, după completare, a fost fotocopiată de către P. I.
, astfel că alături de fotocopiile paginilor 1,2,3,24 și 25, rezulta nereal, că titularul carnetului de muncă Borodi A., deținea la data de_, calitatea de angajat al Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 "Prestarea"; B. și realizează în această calitate venit salarial, condiție necesară obținerii de credit bancar. Filele conținând fotocopiile paginilor carnetului de muncă și a foii tip suplimentare la același carnet, au fost certificate de conformitate cu originalul prin completarea olografă a mențiunii de certificare de către B. G. și semnarea de către acesta și de către P. I. și ștampilarea fiecărei file cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 "Prestarea"; B. ; adeverința de venit nr.105/_, pe formulat tipizat având antetul "B. ";, cu titular înscris Borodi A. și emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 "Prestarea"; B. .
Adeverința a fost completată olograf de către P. I. și semnată și ștampilată de către aceasta la rubrica "director economic";, și de către B. G. la rubrica "director general";, din aceasta rezultând în mod nereal, că titularul Borodi Alexandu este angajat din anul 2005, în funcția de șef secție tâmplărie, cu un salariu net în lunile decembrie 2007, ianuarie 2008 și februarie 2008, în cuantum de 2040 lei lunar și cu un salariu de încadrare de 2.410 lei; copie certificată carnet de muncă seria CI nr.91405 aparținând lui Borodi A., aferentă paginilor 1,2,3,10,11,24 și 25, în care sunt înscrise datele acestuia de identitate, precum și mențiunile aferente perioadei în care titularul a deținut în realitate calitatea de angajat (până_ ), pentru a rezulta că titularul Borodi A. deține calitatea de angajat și realizează veniturile salariale înscrise în adeverința de venit.
P. I. a procedat identic, respectiv ca și în cazul copiei certificate a carnetului de muncă anterior al lui Borodi A., atașând la filele conținând fotocopiile filelor cu mențiuni reale și fotocopia foii tip suplimentare în care a înscris mențiunile nereale aferente adeverinței cu antetul "Millenium B. ";
(nr.119/_ ), rezultând astfel că cele două adeverințe de salariu și copii
certificate ale carnetului de muncă cu titular Borodi A., au fost întocmite prin falsificare, de către P. I. și B. G. cu aceeași ocazie, respectiv la aceeași dată.
Filele conținând fotocopiile paginilor 1,2,3,10,11,24 și 25 ale carnetului de muncă și a foii tip suplimentare completată cu date necorespunzătoare realității, au fost certificate de conformitate cu originalul, prin completarea olografă a mențiunii de certificare de către B. G. și semnarea de către acesta precum și de către P. I. și ștampilarea fiecărei file cu ștampila Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 "Prestarea"; B. .
Adeverințele de salariu și copiile certificate după carnetele de muncă întocmite în fals de către P. I. și B. G., au fost predate lui D. R., iar aceasta la rândul său le-a înmânat lui Vlad V. și Borodi A., pe care i-a condus și însoțit la unitățile bancare, unde aceștia au solicitat și obținut, în prezența sa, mai multe credite bancare, respectiv un credit bancar Vlad V. și două credite bancare Borodi A. . Acesta din urmă a mai declarat, în cursul
judecății, ca inculpata D. R. i-a spus că din creditul ridicat suma de 18 milioane lei vechi va trebui remisă dlui inginer (inculpatul B. G. ), și dnei I. (inculpata P. I. ), pentru întocmirea actelor, și că actele false întocmite de acești inculpați priveau cca. 100 de persoane (f.259 vol.II dosar instanță).
În demersurile de prezentare la bancă pentru solicitarea creditelor, Borodi
și Vlad V. au fost însoțiți de fiecare dată de către D. R., fiind transportați în acest scop de către D. A., privitor la aceștia, cei doi viitori titulari de credite afirmând cu ocazia audierilor din faza de urmărire penală, că " nu umblau unul fără altul";. S-a procedat astfel:
Inculpata D. R. a condus-o pe Vlad V. la SC "Millennium B. "; SA-
S. C., A. Mărăști, unde aceasta a solicitat acordarea unui credit de nevoi personale și a prezentat documentele menționate, la data prezentării la bancă D.
R. solicitându-i martorei Vlad V. să aibă asupra sa și o factură de utilități, care să fie utilizată alături de celelalte documente (adeverință de venit și carnet de muncă).
În baza documentelor prezentate, respectiv a adeverinței de venit nr. 25/_, a copiei certificate după carnetul muncă seria MMSSF nr.3580918 și a facturii de utilități (seria BNFPF nr.3101204129/_, emisă de SC
"Electrica"; SA, clientului Borodi A., adresă la care avea domiciliu și Vlad V.
, și pe care aceasta a declarat în scris că locuiește la adresa din factură), au fost întocmite la data de_ documentele în vederea acordării creditului de nevoi personale solicitat, în sumă de 9.900 euro.
S-au întocmit cererea de credit, acordul de prelucrare a datelor și consultare a bazei de date a biroului de credit și acordul de consultare CRB, în baza cărora creditul a fost aprobat, în ziua următoare, martora fiind însoțită din nou, de către D. R. la aceeași bancă, pentru încheierea contractului de credit și ridicarea sumei obținută credit.
S-a încheiat contractul de credit nr.0803040052/_ și anexele, pe care Vlad V., în calitate de împrumutat, le-a semnat, fiind aprobat creditul în sumă de 9.900 euro/120 luni.
După semnarea contractului de credit, conform extraselor de cont cu titular Vlad V., la data de_, banca a pus la dispoziția acesteia, suma de 9.900 euro, pentru ridicarea căreia Vlad V. s-a deplasat însoțită de D. R. .
Vlad V. a ridicat la_ întreaga sumă obținută credit, cu excepția sumei de 203 euro, pe care i-a lăsat în cont, primind efectiv suma de 2.999,73 euro, schimbată în lei, și suma de 6.385 euro, iar din suma de 203 euro lăsați în cont, s-a încasat automat de bancă, prima rată la credit, la data de_ .
Suma obținută cu titlu de credit de către Vlad V. a fost împărțită de aceasta cu D. R., ce o însoțea, aceasta având loc, la solicitarea martorei Vlad
V. de a-i remite și ei o sumă de bani din creditul angajat până la contractarea următorului împrumut de către aceasta, inculpatei D. R. revenindu-i astfel suma de 6.385 euro, iar martorei Vlad V. suma de 2.999 euro, care au fost schimbați în lei, cu ocazia ridicării creditului în numerar de la casierie.
Totodată, Vlad V. i-a remis lui D. R. toate actele primite de la bancă, respectiv contractul de credit și graficul de rambursare, după care s-au deplasat împreună, fiind transportate de D. A., la magazinul "Metro"; din C. - Napoca, unde D. R. i-a solicitat lui Vlad V. ca din suma ce i-a revenit din credit (ce fusese schimbată în lei), să o "împrumute"; cu 700 lei, pentru a-și putea achita cumpărăturile efectuate, cu motivarea că de întreaga sumă care i-a revenit din creditul angajat, de aceasta, are nevoie pentru achitarea unei rate la autocarul pe care îl deținea. Vlad V. a dat curs solicitării și i-a remis inculpatei D. R. și suma de 700 lei solicitată. Martora a mai declarat, în cursul judecății, ca inculpata D. R. i-a spus că din creditul ridicat suma de 500 de euro va trebui remisă d-nei I. (inculpata P. I. ), pentru întocmirea actelor (f.262 vol.II dosar instanță).
Ulterior, după o scurtă perioadă de la data obținerii creditului, la solicitarea lui D. R. de a o mai "împrumuta"; cu încă 1.000 euro, Vlad V. a dat curs și acestei solicitări, astfel că din suma de 2.999 euro, ce i-a revenit din creditul angajat de aceasta, i-a mai rămas suma de aproximativ 1800 euro.
Este de precizat faptul că Vlad V., pe bază de documente false puse la dispoziție de către D. R., urma să mai solicite și obțină încă un credit bancar pe care să îl folosească aceasta personal, însă datorită faptului că nu a mai dispus de o altă factură de utilități pe care să o prezinte la bancă cu ocazia solicitării de credit, nu a mai făcut acest demers.
Faptul că în realitate creditul acordat, cu împrumutat Vlad V. a fost solicitat la cererea inculpatei D. R., și că din acest credit în principal a beneficiat D. R., împreună cu D. A., rezultă și din împrejurarea că D. A. a depus în data de_ suma de 180 euro, și respectiv în data de_, suma de 656 lei, schimbată în euro echivalent 179,97 euro, reprezentând rate la creditul cu titular Vlad V. .
În perioada următoare, Vlad V. a primit la domiciliu somații de neplată a creditului, pe care i le-a dus martorei D. R., însă aceasta i-a spus că trebuie distruse (aruncate în foc).
Ca urmare a neachitării ratelor la creditul acordat cu împrumutat Vlad V.
, a fost cauzat un prejudiciu, astfel că partea vătămată SC "Millenium B. "; SA B.
, s-a constituit parte civilă față de aceasta cu suma de 11.202,11 euro (f.53-vol.I dosar urmărire penală), reprezentând creditul datorat de 9.799,15 euro, dobândă restantă de 692,54 euro, penalizări de 330,58 euro și comision restant de 379,84CHF (franci elvețieni), constituire de parte civilă menținută în cursul judecății (f.143 vol.I dosar instanță).
La data de_, D. R. l-a însoțit și pe martorul Borodi A., la SC "Millennium B. "; SA-S. C. -Napoca, A. Mărăști, în incinta căreia au intrat, fiind predate funcționarului bancar adeverința de venit nr.119/_, întocmită pe formular tipizat având antetul "Millenium B. "; și copia certificată după carnetul muncă seria CI nr.91405 conținând paginile 1,2,3,24 și 25 și copia foii suplimentare completată ca aferentă aceluiași carnet de muncă.
Pe baza documentelor prezentate și a celor declarate, au fost întocmite documentele în vederea analizării solicitării de credit în sumă de 10.400 euro, formulate de Borodi A., respectiv cererea de credit din data de_ și
acordul de consultare a CRB și a biroului de credit, care au fost semnate de învinuit.
În urma analizării solicitării, banca a aprobat acordarea creditului în sumă de 10.400 euro/84 luni, fiind încheiat la data de_, contractul de credit nr.08033180219/_ și anexele, care au fost semnate de către Borodi A., la data de_, banca punând la dispoziția martorului suma acordată cu titlu de credit, după care acesta a ridicat suma de 9.600 euro, lăsând în cont suma de 440 euro, din care ulterior banca a luat la scadență, primele două rate la creditul acordat și parțial, în mică măsură, ce-a de-a treia rată (de 15,51 euro din cei 209,73 euro).
Suma obținută cu titlu de credit de către Borodi A. a fost predată integral inculpatei D. R., împreună cu documentele primite de la bancă de învinuit, respectiv contractul de credit și graficul de achitare a ratelor. Ulterior, Borodi A. nu a achitat ulterior obținerii creditului, nici o rată aferentă împrumutului de 10.400 euro, astfel că banca a emis la adresa sa somații de achitare a ratelor restante, pe care martorul le-a prezentat inculpatei D. R. ,
cerându-i în mod repetat să achite ratele creditului angajat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Ca urmare a neachitării ratelor la creditul acordat, partea vătămată SC";Millenium B. "; SA B. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.848,55 euro (f.52-vol.I dosar urmărire penală), reprezentând credit de 10.222,59 euro, dobândă restantă de 766,04 euro, penalizări de 403,20 euro și comision restant de 456,72 CHF (franci elvețieni), constituire de parte civilă menținută în cursul judecății (f.143 vol.I dosar instanță).
La data de_, respectiv în ziua următoare primului credit luat pe numele său, Borodi A., însoțit de D. R., s-au deplasat în aceleași condiții la SC "B. "; SA-S. C. -Napoca, unde Borodi A. a solicitat acordarea în sumă maximă permisă de veniturile din documentele prezentate a unui credit de nevoi personale, credit care urma să rămână asupra sa, conform înțelegerii inițiale.
În baza documentelor prezentate, respectiv a adeverinței de salariu nr.105/_, a copiei certificate după carnetul de muncă seria CI nr.91405, a copiei aceleiași facturi de utilități (seria BN FPF nr.3101314953 emisă de Electrica SA, către client Borodi A. ) și a răspunsurilor date de Borodi A., a fost întocmită cererea de credit și acordul de consultare a CRB și birou credit înregistrată la B. -A. C. -Napoca, sub nr.2008173502. Cererea a fost semnată de martor, care a solicitat acordarea unui credit în sumă de 44.000 lei/120 luni (D. R. conducându-l pe Borodi A. în_, și în data de_ la cele două bănci, a acționat în acest mod, pentru ca în verificările efectuate, să nu figureze în nici un loc, ca fiind acordat unul din aceste două credite, pe numele martorului).
În urma analizării solicitării creditului și având la bază documentele întocmite în fals, respectiv adeverință de venit și copia certificată după carnetul de muncă, s-a aprobat acordarea împrumutului bancar în sumă de 44.000 lei, fiind întocmit Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.2008173502/_, anexele la contract, și graficul de rambursare.
Suma aprobată credit în urma semnării de către Borodi A. în calitate de împrumutat a contractului de credit a fost pusă la dispoziția împrumutatului și a fost ridicată de către martor de la casieria băncii, fiind însoțit și cu acea ocazie de către D. R. .
Pe drumul de întoarcere la domiciliu, D. R. i-a solicitat din suma obținută credit de către acesta și care urma să fie utilizată personal, suma de 500 euro, sub motivarea că suma trebuia achitată către cei care au întocmit
documentele în baza cărora a fost posibilă obținerea creditului, fiindu-i predată acesteia suma de 1700 lei, reprezentând echivalentul sumei de 500 euro, ce urma să fie achitată de aceasta către P. I. și B. G. .
Suma obținută cu titlu de credit de către Borodi A. a fost utilizată de către acesta în interesul său, achiziționându-și bunuri (materiale de construcție BCA, internit, oi și un autoturism Ford Focus). Borodi A. nu a achitat la timp ratele aferente creditului obținut, astfel că fiind somat în acest sens de bancă în repetate rânduri, a efectuat doar o plată cu foarte mare întârziere, în sumă de
5.500 lei.
Știind și de emiterea somațiilor aferente celor două credite care au fost înmânate învinuitei D. R., acesta s-a prezentat la un moment dat la P. I., căreia i-a cerut să efectueze demersuri împreună cu inculpații B. G. și respectiv D. A. și D. R., de a acoperi creditele luate în interesul acestora din urmă, situație în care în final a primit de la aceasta un înscris olograf intitulat
"Declarație";, întocmit fiind în numele inculpatei D. R., din care rezulta că aceasta recunoștea cele două credite luate și se angaja să le restituie personal, băncilor creditoare. Având asupra sa acest act, Borodi A. s-a prezentat la organele de poliție, depunând plângere penală și relatând situația tuturor
"titularilor de credite";, pe care îi cunoștea la acel moment.
La data de_, banca a cesionat creanța în sumă de 44.367,94 lei, deținută aferent contractului de credit încheiat cu Borodi A., către SC "S. "; S., având ca administrator al activelor pe SC";K. I. "; S., prin cesiunea creanței banca recuperându-și prejudiciul cauzat de martorul Borodi A. .
Urmare a preluării prin cesiune a creanței față de Borodi A., SC";K. I. "; S. l-a somat pe acesta, în vederea achitării debitului de 44.367,94 lei, însă întrucât nu s-a dat curs somațiilor emise, SC";K. I. "; S. a achitat suma de
2.550 lei, la data de_ .
În aceste condiții, s-a încheiat cu Borodi A. un angajament de plată a debitului cu nr. de referință SB. /1/15412/_, prin care s-a convenit achitarea de către acesta a sumei datorate, în 58 de tranșe egale, în sumă de câte 750,19 lei/lunar. Ulterior, Borodi A. a mai achitat o rată de 750,19 lei, către partea vătămată, prin SC "K. I. "; S. .
Partea vătămată SC"; S. ";S.a R.L.- prin S. ";K. I. ";S. B. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 44.404,09 lei, reprezentând sumele de 43.346,55 lei, cu titlu de debit principal și de 1.057,54 lei, cu titlu de dobândă restantă, în faza judecății solicitând plata sumei de 38.243,00 lei reprezentând prejudiciu rămas de achitat, urmând ca această sumă să fie actualizată prin calcularea de dobânzi (f.522 vol.II dosar instanță).
În cursul urmăririi penale (luna ianuarie 2010), Borodi A. a prezentat documentul de eșalonare a plăților, până în luna aprilie 2010 (după care urmează întocmirea altor grafice anuale), făcând și dovada achitării tuturor ratelor, până în luna decembrie 2009.
De asemenea, în cursul urmăririi penale s-au efectuat constatări tehnico- științifice grafice ale scrisului, confirmându-se că scrisul și semnăturile de pe adeverințele de venit și de pe carnetele de muncă, eliberate "titularilor"; menționați, aparțin inculpaților P. I. și B. G. (fiecare pentru semnătura corespunzătoare).
În cursul instrumentării cauzei în fața instanței s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză (f.540 vol.II), care să stabilească prejudiciul cauzat de inculpați părților vătămate și civile (ținându-se cont și de plățile efectuate până la data întocmirii concluziilor), raport prin care s-a concluzionat că totalul creditelor acordate este de 290.542,60 lei, totalul sumelor ridicate efectiv este de 278.436,48 lei, iar prejudiciul total cauzat rămas de recuperat la data efectuării
calculelor de către experți de 210.045,87 lei (în cursul urmăririi penale fiind apreciat la suma de 290.812 lei), și aceasta în condițiile în care au fost efectuate plăți, sumă ce determină încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune la art.215 al.5 Cod procedură penală (de altfel, acoperirea ulterioară a prejudiciului nu determină inexistența infracțiunii), astfel că cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art.215 al.1 Cod penal este neîntemeiată.
Experții desemnați în vederea întocmirii unui raport de expertiză contabilă, în calitate de specialiști, au calculat prejudiciul ținând cont de sumele efectiv ridicate de titularii de credite, precum și de comisionul bancar de risc, care a fost prevăzut în contractele de creditare, făcând astfel parte din prejudiciu, precizând în final cuantumul prejudiciului rămas de recuperat.
Sumele relevate de raportul de expertiză, reprezentând prejudiciul rămas de recuperat au avut în vedere perioada până la data finalizării expertizei, în consecință dobânzile acordate părților civile care le-au solicitat au fost date începând cu prima zi după finalizarea calculelor (_, când cuantumul pagubei a devenit cert), și până la achitarea prejudiciului.
Cât privește susținerea că inculpata D. R. nu a beneficiat de suma contractată de martorul Borodi A. de la "B. "; C. -Napoca, și că acesta ar fi declarat că inculpații D. A. și D. R. nu au avut legătură cu creditul respectiv - declarația martorului Borodi A., dată în fața instanței (f.259 vol.II), relevă faptul că acesta, după ce contractase un credit de la B. "; C. - Napoca, din care o parte i-a fost remisă inculpatei D. R., la aproximativ o săptămână a mai obținut un credit, pe care l-a folosit în interes personal, pentru achiziționarea de materiale de construcții, declarații care nu contrazic relatările din declarațiile anterioare. În declarația dată la urmărire penală, martorul Borodi
A. afirmase că din creditul obținut de la "B. "; C. în mod fraudulos, instituție la care fusese condus de inculpații D. R. și D. A., îi remisese inculpatei D.
R. suma de 500 de euro, care urmau să fie predați inculpaților P. I. și B.
G., pentru întocmirea actelor false, astfel că contribuția inculpaților D. R. și
D. A. și la comiterea acestui act material de înșelăciune există, iar obligarea în solidar la acoperirea pagubei este justificată, și aceasta indiferent de mărimea sumei de care s-a beneficiat din infracțiunea comisă.
Apărarea inculpatului D. A., în sensul că s-a consemnat de către procuror o altă versiune a declarației sale date în faza de urmărire penală nu a fost probată, iar apărarea că nu a fost implicat la unele acte materiale de complicitate la infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată,
întrucât a fost plecat din țară (fapt atestat de pașaportul depus la dosar și foile de parcurs privind transporturile la care a participat) este neîntemeiată, întrucât aceste documente nu confirmă susținerile respective. Astfel, pașaportul depus la dosar atestă călătorii efectuate de inculpat doar în cursul anului 2005, înainte de debutul activității sale infracționale, iar foile de parcurs se referă la deplasări efectuate de alte persoane decât inculpatul.
Susținerea sa, în același sens, respectiv că nu i-ar fi însoțit pe titularii de credite la bancă, întrucât statele de plată atestă faptul că era prezent la serviciu, nu a fost probată, iar pe de altă parte, fiecare din martorii audiați au relevat sprijinul pe care inculpatul l-a acordat soției sale, prin prezența sa la discuțiile cu persoanele pe care aceasta încerca să-i convingă să contracteze credite, prin încercările personale de a le convinge în acest sens (chiar dacă nu era atât de
insistent ca soția sa - declarația martorei Vlad V. ), prin faptul că a efectuat transporturile acestora, însoțite de D. R., la instituțiile bancare, le-a dat asigurări și le-a promis că va plăti ratele, împreună cu soția sa.
Apărarea sa și a inculpatei D. R., că în fapt, titularii de credite ar fi fost inițiatorii întregii activități infracționale, întrucât au solicitat ajutor financiar
inculpatei, astfel că D. R. ar fi obținut acte false pentru aceștia și s-ar fi limitat la a-i însoți la bancă pentru obținerea creditului, toate acestea doar pentru a-i ajuta, este neîntemeiată. Este de observat faptul că un asemenea ajutor, reprezentat de comiterea unor infracțiuni de fals, era prea riscant pentru a reprezenta doar un act caritabil, iar pe de altă parte, chiar inculpata declară că după obținerea creditului obținea și ea de la titularii de credite o sumă de bani - conform versiunii sale cu titlu de împrumut - ceea ce însemna că "ajutorul"; dat era urmat de un beneficiu, chiar dacă ar fi existat obligația de restituire a sumelor (atâta vreme cât inculpata nu avea acces la credite bancare); pe de altă parte probele administrate în cauză - declarațiile martorilor și ale coinculpaților
P. I. și B. G. relevă atitudinea nesinceră a inculpatei și existența unei stări de fapt cu totul diferită, potrivit căreia, din necesitatea de a redresa prin orice mijloace, chiar și ilegale, situația firmei pe care o administra, inculpata D.
R. a apelat la cei doi inculpați, solicitându-le întocmirea de acte false pe numele altor persoane, acte pe care urma să le folosească, prin intermediul acelor persoane-viitorii titulari de credite, pentru a se obține credite bancare, în vederea reglării problemelor financiare pe care le avea.
Susținerile inculpaților D. R. și D. A., în sensul că titularii de credite au beneficiat ei înșiși de sume de bani pe care nu le-au returnat băncilor, și că le-au remis beneficiarilor respectivi sume de bani pentru acoperirea prejudiciului nu îi exonerează de răspundere civilă, aceasta fiind solidară, pentru întreaga pagubă, astfel că toate persoanele care au avut o implicare în comiterea infracțiunii de înșelăciune, trimise în judecată și condamnate au fost obligate împreună la acoperirea pagubei, contribuția fiecăruia la aceasta trebuind stabilită într-un alt cadru procesual. Este de observat de asemenea, legat de acest aspect, că în majoritatea cazurilor au fost acordate titularilor de credite mici sume de bani, sau au fost achiziționate de către D. R. pentru aceștia bunuri materiale, în semn de recunoștință, nexistând nicio obligație de restituire a sumelor respective sau a contravalorii bunurilor achiziționate.
Este de asemenea neîntemeiată susținerea inculpaților B. G. și P. I. că în cauză se impune achitarea pentru complicitate la comiterea infracțiunii de înșelăciune, dat fiind faptul că probele administrate în cauză relevă faptul că actele semnate de aceștia, emanând de la Cooperativa "Prestarea"; B., erau eliberate cunoscând că acestea urmau să fie folosite de inculpata D. R. pentru obținerea de credite bancare contractate de titularii adeverințelor false.
Chiar inculpații, prin declarațiile date în fața instanței, recunosc acest aspect, respectiv faptul că aveau reprezentarea generală și chiar particulară privind ajutorul ilicit pe care l-au acordat în această manieră inculpatei D. R., pentru ca aceasta să remedieze problemele financiare ale firmelor pe care le deținea, reprezentare existentă în momentul în care eliberau acte false, ce nu puteau fi utilizate de inculpata D. R. decât în scopul obținerii de foloase materiale la care nu ar fi avut dreptul.
Martorii audiați au declarat în acest sens (ex.Ciui M. și viitorii titulari de credite), respectiv că inculpata D. R., împreună cu aceasta și soțul ei, se deplasau la biroul inculpaților P. I. și B., unde D. R. discuta, în general cu discreție, împreună cu inculpata P. I., solicitând "ajutor";, respectiv crearea unor acte false pe seama viitorilor titulari de credite.
Faptul că inculpații P. I. și B. G. au crezut în bonitatea firmelor inculpatei D. R. nu este un element care să atragă exonerarea de răspundere penală, iar cea că în cauză poate fi atrasă doar răspunderea contractuală (fiind plătite o parte din rate) este neîntemeiată, dat fiind faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune - s-a obținut în mod injust un folos material, în baza unor acte false, fără de care creditorul nu ar fi acordat
sumele de bani, și s-a produs o pagubă, care există în continuare, sumele de bani achitate neacoperind-o.
Susținerea că se impune achitarea inculpaților P. I. și B. G., trimiși în judecată pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, întrucât din rechizitoriu rezultă că autorii acesteia sunt nevinovați este neîntemeiată, dat fiind faptul că față de titularii de credite s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea de amenzi administrative, în baza art.18/1 Cod penal, apreciindu-se că faptele acestora nu prezintă pericolul social al unor infracțiuni, situația
juridică a fiecărei persoane ce a fost cercetată în prezentul dosar penal fiind diferită.
Nu are relevanță faptul că au fost efectuate copii după carnete de muncă în alb, atâta vreme cât au fost plăsmuite înscrisuri care au fost folosite drept înscrisuri oficiale (carnete de muncă) reale, pentru obținerea unui folos bănesc, prin înșelarea creditorului. "Pentru existența infracțiunii, nu interesează dacă s-a falsificat înscrisul în forma originală sau copia legalizată a acestuia, iar în cazul falsificării unei copii, fapta constituie infracțiune, chiar dacă nu există înscrisul original, din moment ce respectiva copie, dacă ar fi fost adevărată, ar fi produs consecințe juridice"; (în acest sens, Tudorel Toader-Drept penal-partea specială-E. ura Hamangiu 2007-Trib. Suprem, Secția penală, decizia nr.1337/1970, în
R.R.D. nr.12/1970, p.178; Trib. B., secția a II-a penală, decizia nr.1200/1976, în R.R.D. nr.6/1977, p.63).
Apărarea inculpatei P. I., în sensul că unele adeverințe, refuzate de bancă, nu i-ar fi fost returnate, nu are relevanță, dat fiind faptul că momentul consumării infracțiunii de fals sub semnătură privată este cel în care autorul falsului folosește înscrisul falsificat, sau îl încredințează altei persoane spre
folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, moment în care se produce și urmarea periculoasă. De asemenea, faptul că nu ar fi avut reprezentarea că astfel de acte au fost utilizate de către titularii de credite pentru obținerea mai multor credite nu are de asemenea relevanță, dat fiind faptul că obiectul prezentului dosar îl constituie doar infracțiunile de fals comise în sprijinul obținerii de credite de către D. R., prin utilizarea actelor respective (nu cele ce ar fi fost refuzate de bancă sau care ar fi fost folosite de unii martori pentru un scop exclusiv personal); oricum inculpata ar fi trebuit să conștientizeze faptul că atâta vreme cât documentele emise erau false, iar cei cărora le-au fost eliberate aveau cunoștință de acest aspect, fiind întocmite tocmai pentru utilizarea lor în scopul înșelării instituțiilor bancare, puteau fi folosite și în alte ocazii pentru înșelarea și a altor persoane, instituții bancare sau nu, fie de către
D. R., fie de către alte persoane.
Cât privește intenția de a induce în eroare băncile, aceasta a existat încă de la început, încă de la eliberarea actelor respective, emise tocmai în scopul obținerii de credite bancare în mod injust, toți cei patru inculpați fiind conștienți că fără acestea nu s-ar fi obținut sumele respective. Desigur, în absența pagubei, nu ar fi fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, dar doar prin inexistența acestui element-consecință, și nu prin inexistența intenției de inducere în eroare.
Susținerea inculpatului B. G., că ceea ce a făcut a fost în baza statutului cooperativei (admițând totuși că, chiar și în opinia sa, este fals cuantumul salariului trecut pe adeverințele de venit), singurul element care lipsea pentru a exista o situație legală fiind declarația rectificativă la Direcția Muncii în privința titularilor de credite (oameni aduși de inculpatul D. A. - rudenii, oameni de încredere ai acestuia), cooptați și în prezent în cooperativă, este de asemenea neîntemeiată, atâta vreme cât actele emise pentru aceste persoane, chiar cooptate, nu corespundeau realității, efectuarea unor operațiuni
ulterioare nefiind de natură să convertească situația ilegală inițială într-una legală.
Probele dosarului demonstrează că titularii creditelor nu au fost cooptați în mod legal, dat fiind faptul că nu desfășurau activități productive, iar adeverințele emise le confereau calitatea de salariat, pe care de asemenea nu au avut-o niciodată, așa cum nereale au fost și sumele consemnate ca reprezentând venituri realizate.
De altminteri, rațiunea incriminării infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată este tocmai faptul că se știrbește încrederea generală în realitatea acestor înscrisuri, falsificarea de astfel de acte conferind acțiunilor de acest gen un pericol social sporit, în condițiile în care devin un mijloc fraudulos pentru comiterea unei infracțiuni mai grave, cum este cea de înșelăciune.
Faptele inculpatei D. R., comise în perioada 2005-2008, de a determina pe martorii menționați să solicite și să obțină în mod fraudulos, pe bază de documente false, constând în adeverințe de salariu și copii certificate de carnete de muncă, pe care le-a obținut personal, de la funcționarii Inspectoratul Teritorial de Muncă B. -N. -Punct de lucru B., sau de la funcționarii Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 "Prestarea"; B., de credite bancare, inducând astfel în eroare, împreună cu titularii de credite, cu ocazia discuțiilor purtate, și a prezentării de documente de încadrare în muncă, pe funcționarii bancari, cu consecința cauzării de prejudicii, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: înșelăciune în forma continuată prev. de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal; instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 Cod penal rap. la art.290 al.1 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal; instigare la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.25 Cod penal rap.la art.288 al.2 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal; instigare la uz de fals prev de art.25 Cod penal rap. la art.291 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, toate cu aplic. art.33 lit.a Cod penal și art.75 lit.a Cod penal.
Faptele inculpatului D. A., comise în perioada 2005-2008, de a o sprijini pe inculpata D. R., în demersurile făcute de aceasta, în determinarea celorlalți martori să contracteze credite bancare în mod fraudulos, de a se prezenta alături de inculpata D. R., pe parcursul demersurilor obținerii creditelor, transportând pe titularii de credite, în acest scop, la băncile menționate, prin toate acestea întărind față de ceilalți martori credibilitatea inculpatei în privința acțiunilor acesteia, și de a efectua ulterior, unele plăți la ratele aferente unor credite contractate de unii martori, cu consecința cauzării de prejudicii, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de: complicitate la înșelăciune în forma continuată prev. de art. 26 Cod penal rap. la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, și art.75 lit.a Cod penal.
Faptele inculpatei P. I., de a întocmi și semna inclusiv pentru conformitate cu originalul, împreună cu inculpatul B. G., la solicitarea inculpatei D. R., în mod repetat, pe parcursul perioadei 2006 -2008, mai multe adeverințe de venit și copii certificate după carnete de muncă, pe numele celorlalți învinuiți, documente despre care cunoștea că sunt fictive, fiind necesare la obținerea în mod fraudulos de credite bancare, de care în realitate avea nevoie inculpata D. R., și inculpatul D. A., cu consecința cauzării de prejudicii, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: fals material în înscrisuri oficiale prev.de art.288 al.2 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal; fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 al.1 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal; complicitate la înșelăciune prev. de art.26 Cod penal rap. la
art.215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplic. art.33 lit.a Cod penal și art.75 lit.a Cod penal.
Faptele inculpatului B. G., de a semna inclusiv pentru conformitate cu originalul, împreună cu inculpata P. I., la solicitarea inculpatei D. R., în mod repetat, pe parcursul perioadei 2006 -2008, mai multe adeverințe de venit și copii certificate după carnete de muncă pe numele martorilor menționați, documente despre care cunoștea că sunt fictive și necesare la obținerea în mod fraudulos de credite bancare, de care în realitate avea nevoie inculpata D. R., și inculpatul D. A., cu consecința cauzării de prejudicii, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.288 al.2 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal; fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 al.1 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal; complicitate la înșelăciune prev de art.26 Cod penal rap. la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplic. art.33 lit.a Cod penal și art.75 lit.a Cod penal.
În consecință, inculpata D. R. a fost condamnată la pedepsele de: 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 5 ani pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.2l5 alin. l,2,3,5 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal; 4 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale prev. de art.25 Cod penal rap. la art.288 alin.2 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal; 2 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea de uz de fals prev. de art.25 Cod penal rap. la art.291 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal;
2 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.25 Cod penal rap. la art.290 al.1 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal.
La individualizarea acestor pedepse au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, și anume: gradul de pericol social ridicat al faptelor comise (în contextul în care și cele pentru care legea prevede pedepse mai blânde au fost comise în vederea comiterii unei infracțiuni grave, așa cum este intitulată, "înșelăciune cu consecințe deosebit de grave";, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este între 10-20 de ani - ca și pentru infracțiunea de omor prev. de art.174 al.1 Cod penal) de împrejurările în care acestea au fost comise, limitele speciale de pedeapsă, menționate, faptul că la comiterea lor au participat mai mult de 3 persoane (s-a făcut aplicarea disp.art.75 lit.a Cod penal), numărul mare al actelor materiale (s-a făcut aplicarea disp.art.41 al.2 Cod penal), persoana inculpatei, care nu are antecedente penale și s-a prezentat la toate termenele de judecată acordate (s-a făcut în consecință aplicarea disp.art.74 lit.a,c Cod penal rap. la art.76 lit.a,e Cod penal), este în fapt cea care a solicitat în principal martorilor să ia credite, s-a oferit să obțină documente false în vederea obținerii creditului, a emis numeroase solicitări în acest sens raportat la persoana inculpaților B. G. și P. I. ,
mai este trimisă în judecată în dosarul penal nr._ al Tribunalului B. -
N., pentru același gen de fapte, a proferat amenințări cu moartea la adresa unor martori care îi solicitau plata sumelor de care a beneficiat (declarațiile martorului Borodi A. ), iar în instanță, la primele termene de judecată, a avut o atitudine necuviincioasă.
De asemenea, trebuie menționat că la alegerea drepturilor a căror exercitare urmează să fie interzisă și durata interdicției acestora au fost avute în vedere aspectele menționate mai sus, legate de natura și gravitatea infracțiunii de înșelăciune, împrejurările cauzei și persoana inculpatei.
S-a constatat că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real prev. de art.33 lit. a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele
stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 5 ani, ce va fi aplicată inculpatei, făcându-se totodată aplicarea art.71 rap.la art.64 lit.a)-b) Cod penal.
Inculpatul D. A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 3 ani pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.26 Cod penal rap. la art.2l5 alin. l,2,3,5 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, art.75 lit.a Cod penal, art.74 lit.a,c rap. la art.76 lit.a Cod penal.
La individualizarea acestei pedepse au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, și anume: gradul de pericol social ridicat al faptei comise (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la
10 la 20 de ani), împrejurările în care aceasta a fost comisă, limitele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, faptul că la comiterea ei a acționat conjugat cu inculpații D. R., soția sa, și inculpații B.
G. și P. I. (astfel că s-a făcut aplicarea disp.art.75 lit.a Cod penal), numărul mare al actelor materiale (s-a făcut aplicarea disp.art.41 al.2 Cod penal), persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și s-a prezentat la toate termenele de judecată acordate (s-a făcut în consecință aplicarea disp.art.74 lit.a,c Cod penal rap. la art.76 lit.a,e Cod penal), a sprijinit-o pe soția sa în derularea activității infracționale, prezentându-se în unele cazuri alături de ea la întrevederile cu viitorii titulari de credite, și a efectuat unele transporturi la sediile băncilor de unde urma să se obțină creditul, nefiind dovedit contactul său direct cu inculpații B. G. și P. I., legat de activitatea infracțională a acestora, avându-se în vedere în esență conținutul concret al faptei comise de inculpat, care a avut un rol secundar în comiterea acesteia.
De asemenea, trebuie menționat că la alegerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă și durata interdicției acestora au fost avute în vedere aspectele menționate mai sus, legate de natura și gravitatea infracțiunii de înșelăciune, împrejurările cauzei și persoana inculpatului.
Văzând întrunite condițiile prevăzute de lege în acest sens, și apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, în baza art.86/l C.pen. a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se în baza art. 86/2 C.pen. un termen de încercare de 7 ani.
Conform art. 86/3 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B. -N. ; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență, toate aceste date urmând a fi comunicate Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul B. -N. .
Au fost puse în vedere inculpatului disp.art.86/4 C.pen., privind situațiile în care legea prevede posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, și se va face aplicarea art.71 rap. la art.64 lit.a)-b) Cod penal, fiind suspendată executarea acestor pedepse accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Inculpata P. I. va fi condamnată la pedepsele de: 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 4 ani pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.26 Cod penal rap. la art.2l5 alin. l,2,3,5 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal; 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale prev. de art.288 alin.2 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal; 2 luni închisoare pentru comiterea
infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 al.1 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal.
La individualizarea acestor pedepse au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, și anume: gradul de pericol social ridicat al faptelor comise (în contextul în care și cele pentru care legea prevede pedepse mai blânde au fost comise în vederea comiterii unei infracțiuni grave, așa cum este intitulată, "înșelăciune cu consecințe deosebit de grave";, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este între 10-20 de ani - ca și pentru infracțiunea de omor prev. de art.174 al.1 Cod penal), împrejurările în care acestea au fost comise, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, faptul că la comiterea lor au participat mai mult de 3 persoane (s-a făcut aplicarea disp.art.75 lit.a Cod penal), numărul mare al actelor materiale (s-a făcut aplicarea disp.art.41 al.2 Cod penal), persoana inculpatei, care nu are antecedente penale și s-a prezentat la toate termenele de judecată acordate (s-a făcut în consecință aplicarea disp.art.74 lit.a,c Cod penal rap. la art.76 lit.a,e Cod penal), a avut un rol esențial în comiterea faptei de înșelăciune, fără activitatea sa de falsificare a documentelor emise pentru titularii de credite fiind imposibilă obținerea banilor respectivi, mai este trimisă în judecată în dosarul penal nr._ al Tribunalului B. -N., alături de inculpata D. R. și inculpatul B. G. pentru același gen de fapte, iar prin Rezoluția procurorului din data de_, dată în dosarul nr.587/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -N. a fost confirmată începerea urmăririi penale față de inculpată (alături de inculpatul B. G. ), pentru comiterea
infracțiunilor de înșelăciune prev. de art.215 al.1,2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.33 lit.a Cod penal, și a fost sancționată administrativ în dosarul nr.1401/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, pentru infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la înșelăciune.
Au fost avute în vedere și declarațiile martorilor audiați, în sensul că primea, ca și B. G., o parte din sumele acordate de bancă (declarațiile martorilor Vlad V. și Borodi A. ). Chiar dacă nu a fost probată remiterea efectivă în beneficiul său a acestora de către vreunul din martori sau de către inculpata D. R., amploarea activității infracționale desfășurate de inculpată, de falsificare a unor documente în scopul obținerii în mod fraudulos a unor credite bancare pledează în sensul existenței unei motivații și de ordin financiar, apărarea avansată de inculpată legat de acest aspect, în sensul că activitatea de falsificare ar fi fost un simplu "ajutor"; acordat inculpatei D. R., pentru a se redresa situația firmelor pe care aceasta le patrona neputând fi primită.
De asemenea, trebuie menționat că la alegerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă și durata interdicției acestora au fost avute în vedere aspectele menționate mai sus, legate de natura și gravitatea infracțiunii de înșelăciune, împrejurările cauzei și persoana inculpatei.
S-a constatat constata că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real prev. de art.33 lit. a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 4 ani, ce va fi aplicată inculpatei, făcându-se totodată aplicarea art.71 rap.la art.64 lit.a)-b) Cod penal.
Inculpatul B. G. a fost condamnat la pedepsele de: 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 4 ani pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.26 Cod penal rap. la art.2l5 alin. l,2,3,5 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal; 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale prev. de art.288 alin.2
Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal; 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 al.1 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal.
La individualizarea acestor pedepse au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, și anume: gradul de pericol social ridicat al faptelor comise (în contextul în care și cele pentru care legea prevede pedepse mai blânde au fost comise în vederea comiterii unei infracțiuni grave, așa cum este intitulată, "înșelăciune cu consecințe deosebit de grave";, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este între 10-20 de ani - ca și pentru infracțiunea de omor prev. de art.174 al.1 Cod penal), împrejurările în care acestea au fost comise, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, faptul că la comiterea lor au participat mai mult de 3 persoane (s-a făcut aplicarea disp.art.75 lit.a Cod penal), numărul mare al actelor materiale (s-a făcut aplicarea disp.art.41 al.2 Cod penal), persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și s-a prezentat la toate termenele de judecată acordate (s-a făcut în consecință aplicarea disp.art.74 lit.a,c Cod penal rap. la art.76 lit.a,e Cod penal), a avut un rol esențial în comiterea faptei de înșelăciune, fără activitatea sa de falsificare a documentelor emise pentru titularii de credite, conjugată cu cea a inculpatei P. I., și apoi cu cea a inculpatei D. R. fiind imposibilă obținerea banilor respectivi, mai este trimis în judecată în dosarul penal nr._ al Tribunalului B. -N., alături de inculpatele D. R. și P.
I. pentru același gen de fapte, iar prin Rezoluția procurorului din data de _
, dată în dosarul nr.587/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -N. a fost confirmată începerea urmăririi penale față de inculpată (alături de inculpata P. I. ), pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art.215 al.1,2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.33 lit.a Cod penal, și a fost sancționat administrativ în dosarul nr.1401/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, pentru infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la înșelăciune.
Ca și în cazul inculpatei P. I., au fost avute în vedere și declarațiile martorilor audiați, în sensul că primea o parte din sumele acordate de bancă. Chiar dacă nu a fost probată remiterea în beneficiul său a acestora de către vreunul din martori sau de către inculpata D. R., amploarea activității infracționale desfășurate de inculpată, de falsificare a unor documente în scopul obținerii în mod fraudulos a unor credite bancare pledează în sensul existenței unei motivații și de ordin financiar, apărarea avansată de inculpată legat de acest aspect, în sensul că activitatea de falsificare ar fi fost un simplu "ajutor"; acordat inculpatei D. R., pentru a se redresa situația firmelor pe care aceasta le patrona neputând fi primită.
La alegerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă și durata interdicției acestora au fost avute în vedere aspectele menționate mai sus, legate de natura și gravitatea infracțiunii de înșelăciune, împrejurările cauzei și persoana inculpatului.
S-a constatat că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real, prev. de art.33 lit.a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a)-b) Cod penal pe o durată de 4 ani, ce va fi aplicată inculpatului, făcându-se totodată aplicarea art.71 rap.la art.64 lit.a)-b) Cod penal.
Deși în faza judecății S. ";G. A. "; S.A s-a constituit parte civilă în cauză, împotriva inculpatei D. R. și cu suma de 6095,67 RON și dobânda legală la aceasta, calculată până la data achitării integrale a debitului (f.169 vol.I
dosar instanță), din analiza înscrisului depus la dosar rezultă faptul că această solicitare privește un alt contract de credit, care a fost încheiat la data de_ (contractul încheiat cu numitul D. Gelu purtând data de_ ) cu inculpata personal, care a prezentat băncii mai multe documente false, în scopul încheierii convenției respective, astfel că această sumă nu va fi acordată.
În baza art.14,348 Cod procedură penală, s-a dispus anularea actelor false, respectiv: copia certificată a carnetului de muncă seria Bd nr. 0876334, aparținând lui R. Costică, din care rezulta, de la pct.58 la pct. 59, că acesta a fost angajat la SC "Aurtel Impex"; S., în funcția de șofer, cu un salariu de încadrare de
2.500 lei/lună, contractul de muncă din care rezulta nereal că R. Costică a fost angajat la SC "Aurtel Impex"; S., începând cu data de_, înregistrat retroactiv sub nr. 107.776/_ ; operațiunea efectuată în carnetul de muncă al numitului
R. Costică, privind angajarea acestuia la SC";Aurtel Impex"; S., începând cu data de_, cu un salariu de încadrare de 2.500 lei, conform contractului de muncă; adeverința de venit și vechime în muncă având nr.18/_, emisă de SC";Aurtel Impex"; S. ., dispoziția desfacerii contractului de muncă al lui R. Costică, începând cu data de_, operată în carnetul de muncă al acestuia, angajarea durând o zi; adeverința de salariu nr.148/_ emisă de Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 Prestarea B., titular fiind Borodi D. Constantin, din care rezulta nereal, că acesta deține calitatea de angajat, începând cu data de_, în funcția de șef secție tâmplărie, cu un salariu de încadrare de 2.985 lei, calitate în care a realizat în februarie 2005, un salariu net de 1.750 lei, iar în lunile martie 2006 și aprilie 2006, un salariu net de 1.940 lei; fotocopiile carnetului de muncă seria MMSSF nr.2873909, din care rezulta că titularul Borodi D. Constantin deține calitatea de angajat al Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 Prestarea B. și realizează venit salarial, adeverința de salariu nr. 148/_ ; adeverința de salariu cu nr.195/_, emisă de Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 Prestarea B., pentru Matroș M. A., din care rezulta nereal că aceasta este angajată începând cu anul 2004, în funcția de șef secție vopsitorie cu un salariu de încadrare de 2.690 lei lunar și un salariu net realizat în lunile iunie 2006- august 2006 de 2.150 lei lunar; fotocopia carnetului de muncă seria MMSSF nr.2873909, având-o ca titulară pe Matroș M. A. ; adeverința de salariu cu nr.98/_, emisă de Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 Prestarea B., pentru G. Constantin, din care rezulta nereal că acesta este angajat începând cu anul 2005, în funcția de șef aprovizionare la secție tâmplărie cu un salariu de încadrare de 2.080 lei lunar și un salariu net realizat în lunile noiembrie 2006- ianuarie 2007, în cuantum de 1.490 lei lunar; fotocopia carnetului de muncă seria MPS nr.1942146, avându-l ca titular pe G. Constantin; adeverința de venit nr.175/_, având ca emitentă pe Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 Prestarea B. și titular D. Gelu, din care rezultă că acesta este angajat începând cu data de_, în funcția de șef serviciu la secția tâmplărie, calitate în care a realizat în intervalul august 2006-octombrie 2006, un salariu net lunar de 1085 lei, iar în intervalul noiembrie 2006-ianuarie 2007, un salariu net de 1560 lei; fotocopia carnetului de muncă seria MPS nr.1942146, avându-l ca titular pe D. Gelu; adeverința de salariu nr.326/_, cu emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 Prestarea B. și titular Cămăraș V. din care rezultă că acesta este angajat începând cu anul 2005, în funcția de șef aprovizionare la serviciul tâmplărie, cu un salariu de încadrare de 2.080 lei, calitate în care a realizat în intervalul aprilie 2007-iunie 2007 un salariu net lunar de 1470 lei; fotocopia carnetului de muncă seria MPS nr.1942146, cu titular Cămăraș V. ; adeverința de venit nr.25/_, cu antetul "Millennium B. ";, cu titular înscris Vlad V. și emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 Prestarea B., din care rezultă nereal, că Vlad V. este angajată din data de
_, în funcția de agent de vânzări, cu un salariu de bază în lunile noiembrie 2007, decembrie 2007 și ianuarie 2008, în cuantum de 2.480 lei și un salariu net în aceeași perioadă, în cuantum de 1736 lei lunar; copia certificată a carnetului de muncă seria MMSSF nr.3580918, cu titular Vlad V. și unitate emitentă Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 Prestarea B. ; adeverința de venit nr.119/_, având antetul "Millenium B. ";, cu titular înscris Borodi A. și emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 Prestarea B. ; copia certificată a carnetului de muncă seria CI nr.91405 aparținând numitului Borodi A., din care rezulta că la data de_ titularul carnetului de muncă a fost cooptat la Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 Prestarea B., în funcția de tâmplar, cu un salariu de bază de 515 lei, la rubrica 41, că începând cu data de_, titularul este șef secție tâmplărie iar la rubrica 43, că începând cu data de_, în urma negocierii salariului salariu de încadrare al titularului, acesta este în cuantum de 2410 lei, că titularul carnetului de muncă Borodi A., deținea la data de_, calitatea de angajat al Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 Prestarea B. și realizează în această calitate venit salarial; adeverința de venit nr.105/_, având antetul "B. ";, cu titular înscris Borodi A. și emitent Cooperativa Meșteșugărească de grad 1 Prestarea B., din aceasta rezultând în mod nereal, că titularul Borodi Alexandu este angajat din anul 2005, în funcția de șef secție tâmplărie, cu un salariu net în lunile decembrie 2007, ianuarie 2008 și februarie 2008, în cuantum de 2040 lei lunar și cu un salariu de încadrare de
2.410 lei; copia certificată a carnetului de muncă seria CI nr.91405 aparținând numitului Borodi A., aferentă paginilor 1,2,3,10,11,24 și 25.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații D. R., D. A.
, P. I. ȘI B. G. .
Apărătorul ales al inculpatilor D. R. și D. A. a solicitat admiterea căii de atac promovate, desființarea hotărârii atacate și judecând cauza, a se dispune schimbarea încadrării juridice a infrațciunilor reținute în sarcina inulpatilor în sensul înlăturării dispozițiilor alin 5 al art 215 Cod penal, deoarece din expertizele întocmite în cauză, rezultă că inculpații nu s-au folosit de suma de
200.000 lei, și ca atare nu acesta este prejudiciul cauzat părților civile.
În principal, s-a solicitat achitarea inculpaților în baza dispozițiilor art 10 lit d Cod procedură penală, deoarece faptelor reținute în sarcina acestora, le lipsește atât latura obiectivă cât și latura subiectivă, deoarece inculpații au acționat cu bună credință și în condiții de legalitate.
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatilor, având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor deduse judecății și prejudiciul cauzat, precum și participația fiecăruia la comiterea faptelor.
Urmare a reindividualizării cuantumului pedepselor, s-a solicitat a se dispune suspendarea executării acestora.
Inculpata P. I. ,prin apărătorul ales, a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei încadrări juridice învederând că inculpatei nu i-au fost aduse la cunoștință încadrarea juridică în sensul reținerii alin. 5 a art. 215 Cod procedură penală, și circumstanța agravantă prev. de art 75 lit. a Cod penal, fiind astfel în imposibilitata de a-și formula o apărare pertinentă.
A solicitat în principal restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatei pentru toate infrațciunile reținute în sarcina sa, deoarece din probele dosarului rezultă că, nu a acționat cu intenția de a induce în eroare părțile civile în vederea obținerii unui folos material injust.
Apărătorul inculpatului B. G. a solicitat achitarea inculpatului deoarece din probele dosarului nu rezultă latura obiectivă a infracțiunii de complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri oficiale și nici intenția de a induce în eroare părțile vătămate.
În subsidiar, a solicitat reținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante, reducerea pedepselor aplicate și suspendarea executării acestora.
Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art 371 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată că acestea sunt fondate în parte, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:
Instanța fondului, în urma coroborării judicioase a unui vast material probator, administrat atât în faza de urmărire penală, cât și cu prilejul cercetării judecătorești, a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, care în esență, nu este contestată de către inculpați.
Astfel, în mod succint vom reține că, inculpații D. R., D. A., P. I. și
B. G. au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -N. nr. 797/P/2008 și condamnați de către instanța fondului D.
R. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal; art. 25 Cod penal raportat la art. 290 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal; art. 25 Cod penal raportat la art. 288 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal; art. 25 Cod penal raportat la art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal; D. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. (1), (2),
(3) și (5) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal; P. I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 288 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal; art. 290 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal; art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal și B. G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 288 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal; art. 290 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal; art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal, cu motivarea că: inculpata D. R., în perioada 2005-2008 i-a determinat pe ceilalți învinuiți să solicite și să obțină în mod fraudulos, pe bază de documente false, constând în adeverințe de salariu și copii certificate de carnete de muncă, pe care le-a obținut personal, de la funcționarii ITM-B. -N. -Punct de lucru B., sau de la funcționarii Cooperativei Meșteșugărești de grad 1 Prestarea B., credite bancare, inducând astfel în eroare, împreună cu titularii de credite, cu ocazia discuțiilor purtate, și a prezentării de documente de încadrare în muncă, pe funcționarii bancari, cu consecința cauzării de prejudicii; D. A., în perioada 2005-2008, a sprijinit-o pe inculpata D. R., în demersurile făcute de aceasta, în determinarea celorlalți învinuiți să contracteze credite bancare în mod fraudulos, s- a prezentat alături de D. R., pe parcursul demersurilor obținerii creditelor, transportând pe titularii de credite, în acest scop, la băncile menționate, prin toate acestea întărind față de ceilalți învinuiți credibilitatea soției sale în privința acțiunilor acesteia, și a efectuat ulterior, unele plăți la ratele aferente unor credite contractate de unii învinuiți, cu consecința cauzării de prejudicii; P. I. a întocmit și semnat inclusiv pentru conformitate cu originalul, împreună cu B. G., la solicitarea lui D. R., în mod repetat, pe parcursul perioadei 2006 -2008, mai multe adeverințe de venit și copii certificate după carnete de muncă, pe numele celorlalți învinuiți, documente despre care cunoștea că sunt fictive, fiind necesare la
obținerea în mod fraudulos de credite bancare, de care în realitate aveau nevoie D.
R. și D. A., cu consecința cauzării de prejudicii; B. G. a semnat inclusiv pentru conformitate cu originalul, împreună cu P. I., la solicitarea lui D. R., în mod repetat, pe parcursul perioadei 2006 -2008, mai multe adeverințe de venit și copii certificate după carnete de muncă pe numele celorlalți învinuiți, documente despre care cunoștea că sunt fictive și necesare la obținerea în mod fraudulos de credite bancare, de care în realitate aveau nevoie D. R. și D. A., cu consecința cauzării de prejudicii.
Așa cum am mai arătat inculpații nu contestă actele în materialitatea lor ci faptul că ar fi acționat cu intenția ilicită de a obține un folos material injust.
Această susținere a inculpaților nu poate fi însă primită deoarece, din probele administrate, rezultă fără urmă de dubiu că, aceștia în mod concertat au acționat cu intenția de a induce în eroare părțile vătămate, respectiv unitățile bancare.
Deosebit de concludente în acest sens, sunt declarațiile martorilor Borodi A.
, Matros M., Borodi D., G. Constantin, Cămăraș V., R. Costică și D. Gelu, G. M., Vlad V., Creța Grigore, Ciui M., Bălan V., M. Paraschiva, documentațiile de acordarea creditelor, adeverințele de salariu emise de Cooperativa meșteșugărească Prestarea B., copii certificate ale carnetelor de muncă emise de aceeași cooperativă meșteșugărească.
Din declarațiile martorilor anterior menționați rezultă că aceștia au fost contactați de către inculpata D. R., pentru a obține credite în favoarea ei, de la diferite unități bancare.
Aceeași inculpată, D. R. cu ajutorul inculpaților P. I. și B. G. pentru obținerea creditelor obținea adeverințe de venit și carnete de muncă false.
Din sumele de bani obținute cu titlu de credit, titularii creditelor obțineau sume extrem de mici restul banilor fiind luati de către inculpata D. R., care în repetate rânduri era însoțită de soțul ei, D. A. .
Astfel, inculpatul Borodi A. a obținut de la MILLENNIUM B. un credit în sumă de 10.400 euro, din care a ridicat efectiv suma de 9.600 euro, predată în întregime inculpatei D. R., care a însoțit martorul la unitatea bancară.
Același martor a mai afirmat că a solicitat pentru sine un credit de la B. C. pentru a-și achiziționa materiale de construcții, credit pe care l-a obținut tot pe baza unor adeverințe de venit false, întocmite de P. I., pentru acest serviciu achitându-i acesteia suma de 18.000.000 lei.
Martorul a susținut că în această sumă ar fi fost dată, atât inculpatei P. I., cât și inculpatului B. G. .
Martora Matroș Mihalea a declarat că a fost contactată de către inculpata D.
R. care i-a cerut să o ajute, în sensul că să scoată un credit din bancă pe care apoi să i-l predea ei. Inculpata i-a spus că-i va face adeverințe false de venit și o carte de muncă falsă, care a fost realizată de inculpata P. I. .
Cu aceste acte false, martora Matroș a obținut un credit de 30.000.000 lei de la B.C.R.- S. B. din care, a fost ridicată din bancă suma de 27.000.000 lei.
La bancă martora a fost însoțită de către inculpații D. A. și D. R. și întreaga sumă obținută a fost predată inculpatei D. R. .
Martorei Vlad V. inculpata D. R. i-a cerut să o ajute să scoată niște bani din bancă, aceste discuții purtându-se și în prezenta inculpatului D. A. .
Pentru a obține acest credit, inculpata D. R. i-a spus martorei că îi va obține o carte de muncă și adeverință de venit false, care vor fi întocmite de inculpata P.
I. .
Cu aceste acte false, martora însoțită de inculpații D. A. și D. R. s-au deplasat la banca MILLENNIUM B. de unde au ridicat suma de 9.384,73 euro, suma fiindu-i remisă în întregime inculpatei D. R. .
Martorul D. Gelu a susținut că inculpata P. I. a fost cea care i-a remis cartea de muncă falsificată care atesta că este angajat al Cooperativei meșteșugărești Prestarea și că a obținut un credit pentru inculpații D. R. și D.
A. de la PIRAEUS B. în sumă de 8.190 euro, sumă pe care a predat-o în întregime inculpatei D. R. .
Martora Ciui M. a asistat la activitatea infracțională desfășurată de inculpata
P. I. care a emis numeroase adeverințe de venit false, pentru ca inculpata D. R. să obțină în mod nelegal credite atât personal, cât și prin alte persoane.
Martora R. Ana a declarat că inculpații D. R. și D. A. i-a solicitat să scoată un credit din bancă pentru firma lor, care se afla într-un impas financiar.
Creditul a fost obținut de soțul martorei, numitul R. Costică căruia i-au fost întocmite o carte de muncă și o adeverință de venit false, suma obținută de 200.000.000 lei fiind remisă în întregime inculpaților D. R. și D. A. .
Cămăraș V., la fila 321 dosar fond, a arătat că inculpata D. R. i-a cerut să obțină pentru ea un credit din bancă, întocmindu-i în acest sens o carte de muncă și o adeverință de venit false. Din suma obținută cu titlu de credit de 10.000 euro de la B. S. B. martorul a beneficiat de o sumă de 5.000 lei restul sumei fiind predate inculpatei.
G. M., a cărei declarație o regăsim la fila 332 dosar fond, a arătat că inculpații D. R. și D. A. sunt nașii fiicei sale Ana și că în acest context i-au cerut fiului ei, G. Constantin să obțină un credit pentru ei, întocmindu-i în acest sens acte din care reieșea în mod nereal, că acesta ar fi angajat.
Suma de bani obținută cu titlu de credit, de G. Constantin de la B. S.
D. a fost de 7.500 euro, care a fost integral remisă inculpaților D. .
Toate aceste declarații conduc la concluzia că inculpații D. R. și D. A. au obținut în baza unor documente false care le-au fost puse la dispoziție de către inculpații P. I. și B. G., diferite sume de bani pe care nu aveau nicio intenție de a le restitui unităților bancare.
Astfel, din raportul de expertiză întocmit în cauză, supliment la raportul de expertiză și completare la raportul de expertiză, rezultă fără dubiu că din creditele contactate în favoarea inculpaților de către Borodi A., Matros M., Borodi D.
, Vlad V., G. Constantin, Cămăraș V. și D. Gelu nu au fost achitate decât o foarte mică parte.
Susținerile inculpatului B. G. că potrivit statutului cooperativei meșteșugărești Prestarea, putea să întocmească carnete de muncă și astfel acțiunile sale în prezentul dosar sunt legale, urmează a fi respinse ca nefondate de către instanța fondului, deoarece acest inculpat prin acțiunile sale ilicite nu a constatat doar calitatea de cooperatori ai martorilor anterior menționați, care ar fi dat posibilitatea că aceștia la un moment să se activeze și să realizeze venituri, ci le-a întocmit carnete de muncă și adeverințe de venit, care atestau că aceștia prestează activități și obțin venituri din activitatea prestată, la cooperativa meșteșugărească, aspecte care sunt nereale, având în vedere că martorii nu au fost angajați nici o zi la această cooperativă.
Într-o situație similară este și inculpata P. I., care a întocmit în fals adeverințe de venit și carnete de muncă pe numele martorilor anterior menționați.
Susținerile apărătorului inculpatei P. I. că acesteia nu i-au fost aduse le cunoștință în mod corect faptele reținute în sarcina sa, și nici agravanta prevăzută de art. 75 lit a Cod penal, aflându-se astfel în imposibilitatea de a se apăra, sunt de asemenea nefondate și nu se impune restituirea cauzei la parchet în vedere refacerii urmăririi penale.
Pe de o parte, dispozițiile art. 332 Cod procedură penală limitează cazurile în care se poate dispune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, la situațiile în care se constată înainte de terminarea cercetării
judecătorești, că în cauză s-a efectuat cercetarea penală, de către un alt organ decât cel competent, când urmărirea penală s-a desfășurat cu nerespectarea dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la prezența învinuitului sau a inculpatului și la asistarea acestuia de către apărător, or este lesne de observat că, cele învederate de apărătorul inculpatei P.
I., nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de textul legal anterior menționat.
Din procesul verbal existent la fila 647 vol I d.u.p. rezultă fără urmă de dubiu că inculpatei P. I. i s-a adus la cunoștință învinuirea constând în săvârșirea infracțiunilor prev de art 290 Cod penal, art. 288 alin 2 Cod penal, art. 26 raportat la art. 215 alin 1, 2, 3 și 5 Cod penal, toate cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal, art. 33 lit a și art 75 lit a Cod penal, inculpata arătând cu acest prilej că își menține declarațiile date, recunoaște și regretă faptele comise, nu mai are probe de propus și nici de formulat cereri noi.
Este nereală de asemenea și susținerea că după prezentarea materialului de urmărire penală ar mai fi fost audiați martori.
Probele administrate conduc la concluzia că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor de către instanța fondului, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță.
Instanța de control judiciar apreciază totuși că, pedepsele aplicate de către instanța fondului pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și respectiv complicitate la această infracțiune, au fost greșit individualizate având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev de art 72 Cod penal, gradul de pericol social concret al faptelor deduse judecății, numărul persoanelor vătămate și atrase în activitatea infracțională a inculpaților, prejudiciul cauzat, perioada infracțională, faptele deduse judecății fiind comise în cursul anilor 2005-2008, lipsa antecedentelor penale și conduita inculpaților pe parcursul procesului penal.
Pentru aceste considerente Curtea de Apel va proceda la o reindividualizare a pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunile de înșelăciune și le va reduce cuantumul acestora de la 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit a, b Cod penal, la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit a, b Cod penal pentru inculpata D. R., de la 6 ani închisoare interzicerea drepturilor pe o perioadă de 4 ani prev de art 64 lit a, b Cod penal, la câte 3 ani închisoare interzicerea drepturilor prev de art 64 lit a, b Cod penal pe o perioadă de 2 ani pentru inculpata P. I. și B. G. .
Celelalte pedepse aplicate inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor au fost menținute de către instanța fondului și au fost contopite cu pedeapsa aplicată prin prezenta urmând ca în final, inculpata D. R. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit a, b Cod penal, cu executare în regim de detenție, iar inculpații P. I. și B. G. urmând să execute în final, pedeapsa cea mai grea, de câte 3 ani închisoare fiecare și 2 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit a, b Cod penal.
În ceea ce-i privește pe inculpații P. I. și B. G. instanța de control
judiciar a apreciat că, scopul pedepselor aplicate acestora poate fi atins și fără executarea efectivă a acestora și constatând întrunite și cerințele art 861 Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor rezultante, pe durata unui termen de încercare de 8 ani, cu stabilirea măsurilor de supraveghere menționate în dispozitivul prezentei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea de apel constată că acesta nu a fost legal soluționată de către instanța fondului.
Astfel, vom observa că în cauză s-au constituit părți civile SC E. K. cu suma de 1. ,75 lei, SC CRE. EXPRES cu suma de 38.766,84 lei, SC K. I. S. cu suma de 44.404,09 lei, MILLENNIUM B. cu suma de 25.050,96 euro și G. A. SA cu suma de 8449,57 euro.
Pe parcursul procesului penal creanțele B. -ului rezultând din creditele acordate martorilor Matroș M., Borodi D., G. C-tin și Cămăraș V. au fost preluate de SC CRE. EXPRES.
La fila 489 dosar fond, există o adresă din care rezultă că această societate, CRE. EXPRES a cesionat creditul obținut de Cămăraș V., societății A. P. SERVISING.
La fila 503 există de asemenea un script din care rezultă că E. K. a preluat de la B. creanțele constând în creditele obținute de Borodi Djmitru, Matroș G. și
G. Constantin.
La fila 522 dosar fond, societatea S. prin K. I. a preluat de la B. creditul obținut de Borodi A. pentru sine în baza documentelor falsificate de către P. I. și B. G. .
Creditul obținut de către D. Gelu de la Piraeus B. a fost preluat de către G.
.
Instanța fondului în mod eronat a dispus obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 8.474,18 lei cu dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de_ și până la achitarea efectivă a prejudiciului, deoarece așa cum am arătat și anterior S. prin K. I. a preluat de la B. creditul obținut de Borodi A., pe care acesta l-a folosit în întregime în interes personal și nu l-a remis inculpaților D. R. și D. A. .
Instanța de apel a dispus înlăturarea obligării inculpatului D. A. de la plata acestei sume deoarece acesta nu a avut nicio legătură cu obținerea creditului de la
de către numitul Borodi A., însă a menținut obligarea celorlalți inculpați în solidar la plata acesteia, deoarece aceștia i-au pus la dispoziția numitului Borodi actele false de care acesta s-a folosit pentru a obține creditul.
De asemenea, instanța de control judiciar a constatat că în mod eronat s-a dispus confiscarea de la toți inculpații a sumei de câte 7595,83 lei, ca urmare a
faptului că partea vătămată A. P. SERVISING R. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, deși a preluat de la CRE. EXPRES creditul acordat numitului Cămăraș V., din care a rămas neachitată suma de 32.000 lei, deoarece măsura confiscării conform art 118 lit e Cod penal, vizează bunurile dobândite prin săvârșirea faptei penale, dacă nu sunt restituite părții vătămate, or, din probele administrate în prezentul dosar rezultă că de această sumă au beneficiat doar inculpații D. R. și D. A. .
Pentru aceste considerente, a fost menținută măsura de siguranță a confiscării doar față de inculpații D. R. și D. A. .
Constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii apelate, Curtea va menține restul dispozițiilor acesteia, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art.379 pct.2 lit.a Cpp admite apelurile declarate de către inculpații D. R. ,
D. A., P. I. ȘI B. G. împotriva sentinței penale nr.53/_ TIE 2013 a Tribunalului B. N. pe care o desființează în parte sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpaților D. R., P. I. ȘI B. G., a modalității de individualizare a executării pedepselor aplicate inculpaților P. I. ȘI B. G., a
obligării inculpaților la plata despăgubirilor către partea civilă SS S. prin K. I.
și a luării măsurii de siguranță a confiscării și judecând în aceste limite:
Reduce pedepsele aplicate inculpaților
D. R. , fiica lui A. și Matrona,n. la_ în N., domiciliată în N.
, jud. B. N., CNP 2. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,2,3 și 5 Cp cu aplicarea art.41 alin.2 Cp, art.75 lit.a, art.74 lit.a,c raportat la art.76 lit.a Cod penal de la 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b Cp pe o durată de 5 ani la 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b Cp pe o durată de 3 ani ;
- P. I. , fiica lui Sighiartău I. și Ana, n. la_ în D., Domiciliată în N. nr.42, jud. B. N., CNP 2. pentru comiterea complicității la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.26 Cp raportat la art. art.215 alin.1,2,3 și 5 Cp cu aplicarea art.41 alin.2 Cp, art.75 lit.a, art.74 lit.a,c raportat la art.76 lit.a Cpenal de la 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b Cp pe o durată de 4 ani la 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b Cp pe o durată de 2 ani ;
B. G. , fiul lui Augustin și Anisia, n. la_ în com. Vad, sat Valea Groșilor, domiciliat în B., Al. G. nr.5, Bl,G2, sc.1, apt.5, CNP 1. pentru comiterea complicității la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.26 Cp raportat la art. art.215 alin.1,2,3 și 5 Cp cu aplicarea art.41 alin.2 Cp, art.75 lit.a, art.74 lit.a,c raportat la art.76 lit.a Cpenal de la 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b Cp pe o durată de 4 ani la 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b Cp pe o durată de 2 ani .
Menține restul pedepselor aplicate inculpaților prin sentința apelată.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cp contopește pedepsele aplicate inculpaților prin prezenta urmând ca în final inculpata D. R. să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b Cp pe o durată de 3 ani, cu executare în regim de detenție, iar inculpații P. I. și B. G. pedeapsa cea mai grea de câte 3 ani închisoare fiecare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b Cp pe o durată de 2 ani.
În baza prevederilor art.861 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicate inculpaților P. I. și B. G. pe durata unui termen de încercare de 8 ani.
Conform art. 86/3 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpații P. I. și B.
G. se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B. -
;
să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență, toate aceste date urmând a fi comunicate Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul B.
-N. .
Atrage atenția inculpaților asupra disp.art.864 C.pen.
Face aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a)-b) Cod penal, fiind suspendată executarea acestor pedepse accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Înlătură obligarea inculpatului D. A. la plata, în solidar cu inculpații D. R., P.
I. și B. G., sumei de 8.474,18 lei și a dobânzii legale calculate la această sumă, începând cu data de_ și până la achitarea integrală a prejudiciului către partea civilă SC SS prin K. I. S. .
Înlătură luarea măsurii de siguranță a confiscării față de inculpații P. I. și B. G.
, urmând ca această măsură să fie menținută doar față de inculpații D. R. și D. A. .
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 650 lei reprezentând onorarii apărătorii din oficiu ce se vor avansa din FMJLC pentru avocați Lăzăreanu L. și Jiman Mara câte100 lei,Lungu C. -150 lei și Ilea I. -300 lei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezentul apel rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpații și de la comunicare cu restul părților.
Pronunțată în ședința publică din 07 octombrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. Ș. L. M.
GREFIER
M. B.
Red M.Ș./M.N. 3 ex./_
← Decizia penală nr. 207/2013. Înșelăciune | Încheierea penală nr. 94/2013. Înșelăciune → |
---|