Decizia penală nr. 204/2013. Infractiuni prevazute de legi speciale

R. IA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.204/R/2013

Ședința publică din 13 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C., președinte secție

JUDECĂTORI: DP

V. G.

G.: DS

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror:

DANILA SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA S. -M. împotriva sentinței penale nr.356 din 11 octombrie 2012 a Judecătoriei S. -M., privind pe inculpații N. V.

I. V., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de contrabandă prev. de art. 27O alin 3 din Legea 86/2006 privind Codul vamal și 3 infracțiuni de ultraj prev. de art. 239 al.2 și 5 Cod penal cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul N. I. V., asistat de apărător ales, av.M. Avram, din cadrul Baroului Maramureș, cu delegație la dosar, lipsă fiind partea civilă A. -A. -D. R. pentru

  1. și O. V. C. și A. -A. N. a V. - D. C. . Procedura de citare este legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei, după care:

    Apărătorul ales al inculpatului depune la dosar referatul apărătorului din oficiu pentru plata onorariului avocațial, cu mențiunea că acesta solicită acordarea onorariului pentru studierea dosarului.

    Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

    Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună în temeiul art.118 lit.b C.pen. rap.la art.118 alin.3 C.pen. confiscarea specială a sumei de 4000 euro, reprezentând echivalentul în bani a autoturismului marca Peugeot 307, folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

    Susține că din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că inculpatul a condus autoturismul în care erau încărcate coletele conținând țigarete provenite din contrabandă și l-a parcat în curtea martorului D. F.

    n. Textul de lege prevede că în situația în care bunul folosit, în orice mod, la comiterea infracțiunii nu poate fi confiscat, deoarece nu este al infractorului, iar detentorul sau proprietarul lui nu a cunoscut scopul ilicit al folosirii acestuia, se dispune confiscarea echivalentului în bani a acestuia.

    Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de Parchet ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că în mod corect prima instanță a reținut că autoturismul nu a fost folosit pentru comiterea infracțiunii de contrabandă. Astfel, la momentul constatării infracțiunii, autoturismul era parcat în curtea imobilului din

    localitatea Sirbi, având în interior sacii cu țigările, dar din probele administrate nu s-a făcut dovada că autoturismul a fost folosit de inculpat pentru preluarea țigărilor. Prin urmare, nu s-a dovedit că mașina a servit în mod indispensabil la săvârșirea faptei. În ceea ce privește depozitarea țigărilor în autoturism, acest fapt nu se poate reține, deoarece autoturismul nu poate fi asimilat unui depozit. Pentru considerentele expuse mai sus, nu se poate dispune confiscarea specială a sumei de 4000 euro reprezentând contravaloarea autoturismului Peugeot 307.

    Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că autoturismul Peugeot 307 aparține mamei sale.

    C U R T E A

    Asupra recursului penal de față,

    În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Sighetu Marmației prin sentința penală nr.356 din_ a condamnat pe inculpații:

    N. I. V.: fiul lui V. și I., născut la_ în S. M., jud. Maramureș ,cetățenia română,are 12 clase, este fără ocupație, necăsătorit, nu posedă antecedente penale, posesor a C.I. seria MM nr. 2., eliberat de Poliția S., CNP nr. 1. ,domiciliat în sat B., nr. 66,

    jud. Maramureș,pentru săvârșirea infracțiunilor de:

    1. contrabandă prev. de art. 270 al.3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C.proc. pen la pedeapsa închisorii de 1an și 3 luni

    2. - ultraj prev. de art. 239 al. 2 și 5 C. pen. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C. proc. pen la pedeapsa închisorii 6 luni.

    3. - ultraj prev. de art. 239 al. 2 și 5 C. pen. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C. proc. pen la pedeapsa închisorii 6 luni

    4. - ultraj prev. de art. 239 al. 2 și 5 C. pen. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C. proc. pen la pedeapsa închisorii 6 luni

      În baza art.33 lit. a C. pen. raportat la art.34 lit. b C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de închisorii de 1 an și 3 luni.

      În baza art.71 alin.1 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

      În baza art. 81 alin.2 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 3 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.82 alin.1 C. pen.

      În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei rezultante.

      În baza art.359 C. proc. pen.,s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 și 84 C. pen. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

      1. N. Ș. G.: fiul lui V. și I., născut la_ în S. M.

        , jud. Maramureș,cetățenia română,are studii superioare, este fără ocupație, necăsătorit, nu posedă antecedente penale, posesor a C.I. seria MM nr. 4., eliberat de S.P.C.L.E.P. S., CNP nr. 1. ,domiciliat în sat B., nr. 66, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

        1. - sfidarea organelor judiciare prev. de art. 2721teza a II-a c.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C. proc. pen; rap. la art. 63 alin. (3) teza a I C.pen., la 400 lei amendă.

        2. sfidarea organelor judiciare prev. de art. 2721teza a II-a c.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C. proc. pen; rap. la art. 63 alin. (3) teza a I C.pen., la 400 lei amendă.

          În baza art.33 lit. a C. pen. raportat la art.34 lit. c C. pen.,s-au contopit pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa amenzii de 400 lei.

          S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631C.pen. potrivit cărora dacă cel condamnat se sustrage cu rea credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

      2. N. V.: fiul lui G. și M., născut la_ în C., jud. Maramureș ,cetățenia română,are 10 clase, este agricultor, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, nu posedă antecedente penale, posesor a C.I. seria MM nr.

      1. , eliberat de S.P.C.L.E.P. S., CNP nr. 1. ,domiciliat în sat B.

        , nr. 66, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

        1. - sfidarea organelor judiciare prev. de art. 2721teza a II-a c.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C. proc. pen; rap. la art. 63 alin. (3) teza a I C.pen., la 400 lei amendă.

        2. sfidarea organelor judiciare prev. de art. 2721teza a II-a c.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C. proc. pen; rap. la art. 63 alin. (3) teza a I C.pen., la 400 lei amendă.

      În baza art.33 lit. a C. pen. raportat la art.34 lit. c C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa amenzii de 400 lei.

      S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631C.pen. potrivit cărora dacă cel condamnat se sustrage cu rea credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

      În baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen și art. 14; art. 15 C. proc. pen., raportat la art. 1357 NCC s-a admis acțiunea civilă a Autorității N. a V.

  2. , sector 1 str. M. M. ,nr.13, prin D. R. pentru A. și O.

V. C., cu sediul în O., str. A. R. ,nr.4, jud. Bihor, sens în care obligă inculpatul N. I. V. să plătească părții civile suma de 32.253 lei despăgubiri la care se adaugă, dobânzi și penalități aferente începând cu data de_, data comiterii faptei și până la achitarea integrală a debitului.

S-a luat act că părțile vătămate B. I. C., domiciliat în S. M.

, str. D. V., bl. 26, sc. 1, et. 4, ap. 9, jud. Maramureș și T. M., domiciliat în S. M., str. Dr. M. M., nr. 14/A, jud. Maramureș, nu s-au constituit părți civile, iar partea civilă R. P. M. domiciliat în loc. G., nr. 270, jud. Maramureș a renunțat la pretenții.

În temeiul art.118 lit.";a"; C.pen., s-a confiscat în favoarea statului cantitatea de 2980 pachete de țigări cu timbru ucrainean marca Viceroy, depuse în camera de corp delict IJPF Maramureș, potrivit dovezii seria P nr.

  1. din data de_, ce urmează să fie distruse.

    S-a respins confiscarea în temeiul art. 118 alin. 1 lit. b și alin. 3 C. pen, de la inculpatul N. I. V., a sumei de 4000 Euro, reprezentând

    echivalentul în bani a autoturismului marca ,,Peugeot 307"; cu număr de înmatriculare_ .

    În baza art.191 alin.1 C. proc. pen. au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare în favoarea statului, după cum urmează:

    1. N. I. V. - la plata sumei de 300 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu parțial pentru avocatul din oficiu Indre Timea, ce va fi avansat din fondurile M. ui de Justiție

    2. N. Ș. G. -la plata sumei de 200 lei

    3. N. V. -la plata sumei de 200 lei

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de 7 mai 2012, sub nr. de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților :

1.N. I. V. pentru săvârșirea în concurs a unei infracțiuni de contrabandă prev. de art. 270 al.3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată și completată prin O.U.G. 54/2010 și a trei infracțiuni de ultraj prev. de art. 239 alin. 3 și 5 C. pen; cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.

2. N. Ș. G. pentru săvârșirea în concurs a două infracțiuni de sfidare a organelor judiciare prev. de art. 272 ind. 1 teza a II a C. pen, cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen și N. V. pentru săvârșirea în concurs a două infracțiuni de sfidare a organelor judiciare prev. de art. 272 ind. 1 teza a II a C. pen, cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.

S-a reținut în fapt că în seara zilei de_, în jurul orelor 1900, organele Poliției de Frontieră S. M. au fost sesizate cu privire la faptul că în curtea imobilului cu nr. 282 din satul Sîrbi, comuna Budești, jud. Maramureș, proprietatea martorilor D. F. n V. și D. M., a fost parcat un autoturism marca ,,Peugeot 307"; cu numărul de înmatriculare _

, în interiorul căruia au fost ascunși mai mulți saci cu țigări de contrabandă. Drept urmare s-a constituit o echipă operativă de intervenție constituită din subinspectorul parte vătămată R. P. M. și agent principal parte vătămată B. I. C., care s-au deplasat la locația descrisă mai sus cu autoturismul Poliției de Frontieră MAI, nr. 32009 condus de

agentul principal A. ca P. Pavel, audiat în cauză în calitate de martor.

După ce au ajuns în dreptul imobilului respectiv, lucrătorii de poliție au localizat în curtea acestuia cu ajutorul lanternelor, susținuți și de iluminatul public, autoturismul vizat, context în care au intrat în acel perimetru unde au fost întâmpinați de martorul D. F. n V. (proprietarul imobilului), care se cunoștea foarte bine cu agentul principal A. ca P. Pavel. Lucrătorii de poliție i-au cerut permisiunea martorului să verifice autoturismul ,,Peugeot 307";, precizându-i că au informații despre faptul că în interiorul acestuia s-ar afla țigări de contrabandă. Martorul D.

  1. n V. a fost amabil, și le-a permis polițiștilor să se apropie de autoturism. În aceste împrejurări s-a constatat că ușile erau încuiate, iar cu ajutorul lanternelor au descoperit că în portbagaj se aflau mai mulți saci din rafie, acoperiți parțial cu o pătură, iar unii dintre aceștia, nefiind legați, au permis să se vadă că erau umpluți cu pachete de țigări marca ,,Viceroy", de proveniență ucraineană, o parte din pachete fiind căzute pe lângă saci. Martorul D. F. n V. a fost prezent la această activitate și a observat și el sacii respectivi, împrejurări în care realizând fapta care s-a petrecut în

    curtea sa, i-a rugat pe polițiști să ridice mașina respectivă cât mai repede, precizându-le că el nu are nici o legătură cu ea.

    În timp ce în curtea imobilului se purtau acele discuții, învinuiții au fost anunțați despre prezența polițiștilor, fapt confirmat de martorul H. cean I., și prin urmare și-au făcut apariția în perimetrul respectiv cei trei învinuiți (tată și fii), care realizând ce se întâmplă, au încercat să țină la distanță organele de poliție, cerându-le să iasă afară din curte întrucât nu au ,,mandat de percheziție";.

    În împrejurările de mai sus, au fost contactate alte două echipaje de poliție, constituite din subofițeri și ofițeri ai Poliției de Frontieră, care au plecat spre locul faptei.

    Subinspectorul parte vătămată R. P. M. și agentul principal parte vătămată B. I. C. au încercat să poarte o conversație cu cei trei

    învinuiți, însă aceștia au început să-i înjure și să le adreseze cuvinte triviale, cerându-le să părăsească curtea imobilului. Pentru a fi mai convingători învinuiții au luat pietre și au aruncat spre cei doi polițiști precum și după conducătorul auto, agentul principal A. ca P. Pavel, împrejurări în care aceștia au fost nevoiți să iasă în drum unde era parcată mașina instituției. Una din pietrele aruncate de învinuiți l-a nimerit pe subinspectorul parte vătămată R. P. M. .

    Imediat învinuiții au scos sacii cu țigări din portbagajul autoturismului, după care învinuitul N. I. V. posesor al permisului de conducere valabil pentru categoriile B,BE,C,CE, din_ a urcat la volanul acestuia și a demarat în viteză spre podul de legătură cu drumul județean 186 B. În paralel cu activitatea acestuia, învinuiții N. V. și N. Ș. G. au luat și au transportat cu spatele sacii cu țigări, traversând grădinile din apropiere, după care i-au depozitat într-o casă dezafectată (nr. 289), situată la aproximativ 100-150 m de proprietatea lui D. F. n V., imobilul părăsit fiind proprietatea unei persoane în vârstă de aproximativ 80 ani pe nume T. I. zis ,,Parascău";, care trăiește într-un imobil situat într-o altă zonă a satului Sîrbi, la aproximativ 1 km de locul faptelor.

    În împrejurările de mai sus, echipa constituită din subinspectorul parte vătămată R. P. M. și agentul principal B. I. C. a plecat cu autoturismul condus de agentul principal A. ca P. Pavel, în urmărirea autoturismului ,,Peugeot 307"; condus de învinuitul N. I. V., timp în care au sosit în zonă, la interval de câteva minute unul față de celălalt, alte două echipaje de poliție, din care au făcut parte, printre alții și agentul principal parte vătămată T. M., precum și conducătorul auto agentul principal Apan I. - audiat în cauză în calitate de martor.

    În felul acesta autoturismul ,,Peugeot 307"; condus de învinuitul N. I.

    V. a fost blocat chiar pe podul menționat mai sus, atât din față cât și din spate. Toate autoturismele implicate aveau sistemele de iluminare în funcțiune.

    Agentul principal parte vătămată T. M. însoțit de subcomisarul Bledea P. s-au apropiat de portiera autoturismului ,,Peugeot 307"; în zona căreia se afla învinuitul N. I. V., pentru a-l legitima, însă acesta deși stătea pe loc cu autoturismul tura în permanență motorul, amenințând că va trece peste mașinile poliției. După ce agentul principal parte vătămată T.

    1. s-a apropiat suficient de portiera în zona căreia se afla învinuitul N. I.

      V., acesta din urmă a profitat și i-a aplicat un pumn în zona feței, provocându-i o hemoragie nazală puternică, care l-a determinat să se retragă. Atunci subinspectorul parte vătămată R. P. și agentul principal parte vătămată B. I. C. au încercat să-l prindă de mâini pe învinuitul

    2. I. V. și să-l scoată afară din mașină, fapt pe care l-au realizat după ce au fost loviți cu portiera mașinii dar și cu picioarele de către cel vizat, care fie se ținea de volan, fie se sprijinea ori lovea cu picioarele, numai să nu fie prins și imobilizat. La un moment dat operațiunea a reușit, astfel învinuitul

N. I. V. a fost scos din mașina respectivă, imobilizat și încătușat.

Între timp, conducătorul auto agentul principal Apan I., a oprit motorul autoturismului ,,Peugeot 307"; și i-a luat cheile din contact.

În continuare, au fost identificați printre persoanele adunate la locul evenimentelor, și ceilalți 2 învinuiți, respectiv N. Ș. G. - fratele învinuitului N. I. V. și N. V. - tatăl celor 2 învinuiți, care au fost legitimați și încătușați, după care toți 3 învinuiții au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră S. M. .

Imediat după aceasta s-a constituit o echipă din ofițeri și subofițeri ai poliției judiciare din cadrul Poliției de Frontieră, care după localizarea specifică, au descoperit într-o anexă a imobilului dezafectat de la nr. 289, cei 7 saci din rafie de culoare albă, care conțineau un total de 2.980 pachete cu țigări de proveniență ucraineană marca ,,Viceroy", care au fost ridicați și depuși la Camera de corpuri delicte a I.J.P.F. Maramureș.

De asemenea autoturismul ,,Peugeot 307";, cu numărul de înmatriculare_ a fost ridicat și indisponibilizat, însă pe parcursul cercetărilor penale la data de_ a fost predat în custodie învinuitului N.

I. V. .

S-a dovedit că autoturismul este proprietatea mamei învinuitului N.

I. V., respectiv a numitei N. I., care nu a avut cunoștință despre utilizarea lui în infracțiunea de contrabandă.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: - procesul verbal de constatare a infracțiunii, schița locului faptei și planșa

fotografică, (f.2-10 dup); procesul verbal de indisponibilizare a bunurilor, (f.19 dup); adresa I.J.P.F. Maramureș nr. P/4. /2011, (f.20 dup); procesele verbale de predare -primire a bunurilor, dovada de primire a corpurilor delicte, dovezile de ridicare-predare a bunurilor (f.21,22,27,28-31 dup); cartea de identitate a vehiculului Peugeot 307, (f.26 dup); dovada privind introducerea în Camera de corpuri delicte a celor 2.980 pachete cu țigări, (f.32-33 dup); rapoartele întocmite de părțile vătămate B. I. C., T.

  1. , A. ca P. Pavel, imediat după comiterea faptelor, (f.37-40 dup); certificatele medico-legale nr. 662/_, (f.42 dup), 661/_, (f.43 dup),668/_, (f.44 dup); adresa D. C. nr. 20368/B.T.V./S.J./2011, (f. 57-58 dup); adresa 1674642/2011 a I.J.P.F. Maramureș, (f.59 dup); - declarațiile persoanelor vătămate R. P. M., (f.60-62 dup), B. I. C., (f.63-65 dup), T. M., (f.67-68 dup); - declarațiile martorilor Opriș M., (f.16 dup), Moiș R. Mircea,(f.17 dup);A. ca P. Pavel,(f.83-85 dup), Apan I., (f.87-88dup), D. M., (f.89-90 dup), Moiș R. Mircea, (f.91-92 dup), Bud P., (f.93-94 dup), D. F. n V., (f.95-96 dup), H. cean I., (f.98-100 dup), Ostriceanu Florin, (f.101-102 dup), Varga G. Zoltan, (f.103-104 dup), D. V., (f.106-107 dup); declarațiile învinuiților N. I. V., (f. 11-12, 70-72 dup), N. Ș. G., (f.13,74-76 dup), N. V., (f.14-15,78-81 dup); procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr. 0753512/_, (f.120 dup).

    1. N. a V. B., prin D. R. pentru A. și O.

V. C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 32.253 lei, (compusă din taxe vamale-4706 lei; accize-19.723 lei și TVA-7824 lei), plus dobânzile

și penalitățile aferente, de la data nașterii datoriei vamale (_ ) și până la achitarea integrală a debitului.

Instanța a apreciat că este legal sesizată și competentă să judece

cauza.

Inculpații au depus la dosarul cauzei declarații notariale autentificate sub nr. 2982/_ ; 2983/_ și 2984/_ de notarul public Cardoș Steluța E. din Baia Mare, prin care fiecare a recunoscut integral infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată și au solicitat ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, fără administrarea altor probe. În consecință au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 ind. 1 C. proc. pen.

Prezenți în fața instanței la termenul de judecată din_ inculpații au arătat că susțin declarațiile date în fața notarului public, iar instanța constatând îndeplinite cerințele textului legal a admis cererea formulată, privind judecarea cauzei conform procedurii speciale reglementată de art.320 ind. 1 C.pr.pen., în privința fiecărui inculpat astfel că, în temeiul art. 320 ind. alin.2 C.pr.pen nu au mai fost administrate probe în fața instanței.

În data de_, în jurul orelor 1900, organele Poliției de Frontieră S.

M. au fost sesizate că în curtea imobilului cu nr. 282 din satul Sîrbi, comuna Budești, jud. Maramureș, s-ar afla un autoturism marca ,,Peugeot 307"; cu numărul de înmatriculare_, în interiorul căruia se găsesc țigări de contrabandă.

S-a constituit o echipă operativă formată din agenții de poliție R. P.

, B. C. și A. ca P. care s-a deplasat la fața locului. Imobilul este proprietatea martorilor D. V. F. n și D. M., iar la solicitarea polițiștilor, proprietarul acestuia le-a permis accesul în curte pentru a se apropia de autoturism. La lumina lanternelor, în prezența martorului D.

F. n V., aceștia au observat în interiorul mașinii mai mulți saci de rafie albă care conțineau țigări marca Viceroy de proveniență ucraineană.

Potrivit declarației martorei D. M. autoturismul respectiv a fost parcat în curtea lor, în cursul zilei respective, de către inculpatul N. I. V.

.

În timp ce în curtea imobilului se purtau acele discuții, inculpații au fost anunțați despre prezența polițiștilor, fapt confirmat de martorul H. cean I., și prin urmare și-au făcut apariția în perimetrul respectiv și realizând ce se întâmplă, au încercat să țină la distanță organele de poliție, cerându-le să iasă afară din curte întrucât nu au ,,mandat de percheziție";.

Subinspectorul parte vătămată R. P. M. și agentul principal parte vătămată B. I. C. au încercat să poarte o conversație cu cei trei

inculpați, însă aceștia au început să-i înjure și să le adreseze cuvinte triviale, cerându-le să părăsească curtea imobilului. Pentru a fi mai convingători învinuiții au luat pietre și au aruncat spre cei doi polițiști precum și după conducătorul auto, agentul principal A. ca P. Pavel, împrejurări în care aceștia au fost nevoiți să iasă în drum unde era parcată mașina instituției. Una din pietrele aruncate de inculpatul N. I. Vasiel l-a nimerit pe subinspectorul parte vătămată R. P. M. .

În împrejurările de mai sus, au fost contactate alte două echipaje de poliție, constituite din subofițeri și ofițeri ai Poliției de Frontieră, care au plecat spre locul faptei.

Imediat inculpații N. V. și N. Ș. G. au scos sacii cu țigări din portbagajul autoturismului și i-au transportat cu spatele, traversând grădinile din apropiere . Inculpatul N. I. a urcat la volanul acestuia și a demarat în viteză spre podul de legătură cu drumul județean 186 B, fiind

urmărit de autoturismul condus de agentul principal A. ca P. Pavel, în care se mai aflau subinspectorul parte vătămată R. P. M. și agentul principal B. I. C. . În zonă au sosit, la interval de câteva minute unul față de celălalt, alte două echipaje de poliție, din care au făcut parte, printre alții și agentul principal parte vătămată T. M., precum și conducătorul auto agentul principal Apan I. - audiat în cauză în calitate de martor.

În felul acesta autoturismul ,,Peugeot 307"; condus de inculpatul N.

I. V. a fost blocat chiar pe podul menționat mai sus, atât din față cât și din spate. Toate autoturismele implicate aveau sistemele de iluminare în funcțiune.

Agentul principal parte vătămată T. M. însoțit de subcomisarul Bledea P. s-au apropiat de portiera autoturismului ,,Peugeot 307"; în zona căreia se afla inculpatul N. I. V., pentru a-l legitima, însă acesta deși stătea pe loc cu autoturismul tura în permanență motorul, amenințând că va trece peste mașinile poliției. După ce agentul principal parte vătămată T.

  1. s-a apropiat suficient de portiera în zona căreia se afla învinuitul N. I.

    V., acesta din urmă a profitat și i-a aplicat un pumn în zona feței, provocându-i o hemoragie nazală puternică, care l-a determinat să se retragă. Atunci subinspectorul parte vătămată R. P. și agentul principal parte vătămată B. I. C. au încercat să-l prindă de mâini pe inculpatul

  2. I. V. și să-l scoată afară din mașină, fapt pe care l-au realizat după ce au fost loviți cu portiera mașinii dar și cu picioarele de către cel vizat. Agenții de poliție au reușit totuși să-l scoată din mașină pe inculpat care a fost imobilizat și încătușat.

S-a trecut la cercetarea zonei și mergând pe direcția de deplasare a inculpaților N. V. și N. G. Ș., agenții de poliție au ajuns la o casă dezafectată (nr. 289), situată la aproximativ 100-150 m de proprietatea lui D. F. n V., unde au descoperit 7 saci cu țigări, ce au fost ridicați.

Imobilul respectiv este părăsit fiind proprietatea unei persoane de aproximativ 80 ani pe nume T. I. zis ,,Parascău";, care trăiește într-un imobil situat într-o altă zonă a satului Sîrbi, la aproximativ 1 km de locul faptelor.

În urma inventarierii sacilor s-a stabilit că aceștia conțineau 2.980 pachete cu țigări de proveniență ucraineană marca ,,Viceroy", care au fost depuse la Camera de corpuri delicte a I.J.P.F. Maramureș.

Pe o stradă lăturalnică au fost prinși și ceilalți doi inculpați care au fost legitimați și încătușați, după care toți 3 inculpați au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră S. M. .

Starea de fapt astfel descrisă rezultă din procesul verbal de schița locului faptei și planșele cu fotografii judiciare (f.2-10 dup) și rapoartele de eveniment (f.37-40 dup) ce se coroborează cu declarațiile părților vătămate

R. P. M., (f.60-62 dup), B. I. C., (f.63-65 dup), T. M., (f.67-

68 dup) și ale martorilor audiați în cauză Opriș M., (f.16 dup), Moiș R. Mircea,(f.17 dup);A. ca P. Pavel,(f.83-85 dup), Apan I., (f.87-88dup), D.

M., (f.89-90 dup), Moiș R. Mircea, (f.91-92 dup), Bud P., (f.93-94 dup),

D. F. n V., (f.95-96 dup), H. cean I., (f.98-100 dup), Ostriceanu Florin, (f.101-102 dup), Varga G. Zoltan, (f.103-104 dup), D. V., (f.106-107 dup).

Potrivit adresei 1674642/2011 a I.J.P.F. Maramureș sins. R. P., ag. pr. B. C., ag. pr. A. ca P. și ag. Pr. T. M. își desfășoară activitatea în cadrul compartimentului ture de servicia din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră S. M., iar la data de erau planificați de serviciu_ (f.59 dup).

De asemenea, conform declarației părții vătămate R. P., toți lucrătorii de poliție implicați în eveniment, inclusiv cei solicitați în ajutor, purtau uniformele cu însemnele instituției, mai puțin echipa de cercetare a locului faptei (f. 60-62).

Urmare a actelor de violență comise de inculpatul N. I. V. la data de_, lucrătorii de poliție părți vătămate R. P. M., B. I. C. și

T. M. au suferit leziuni corporale vindecabile în timp de 5-6 zile și respectiv 8-9 zile de îngrijiri medicale, potrivit certficatelor medico-legale nr. 662/_, (f.42 dup), 661/_, (f.43 dup),668/_, (f.44 dup).

Inițial inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor și au formulat un denunț împotriva agenților Poliției de Frontieră implicați în evenimente, prin care au solicitat cercetarea acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 266 C. pen., ce formează obiectul dosarului nr. 696/P/2011 aflat în curs de soluționare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș. (f. 117-119 dup).

Ulterior, prin declarațiile notariale și prin susținerile orale în fața instanței, inculpații au declarat că recunosc săvârșirea tuturor faptelor reținute în sarcina lor, comise în modalitatea reținută prin actul de sesizare.

În drept fapta inculpatului N. I. V., care la data de_, a preluat, deținut și transportat 7 saci conținând 2.980 pachete cu țigări

,,Viceroy" de proveniență ucraineană, care trebuiau plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, după modul de operare adoptat, generându-se o datorie vamală de 32.253 lei, constituie infracțiunea de contrabandă prev. de art. 270 al., 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal.

Din punct de vedere subiectiv, fapta a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție în forma intenției directe, respectiv acesta a prevăzut urmarea faptei sale și a dorit producerea ei.

Faptele inculpatului N. I. V., care la data de_, încercând să ascundă obiectul material al infracțiunii de contrabandă și să scape de răspunderea penală, a exercitat acte de violență asupra părților vătămate R.

P. M., T. M. și B. I. C., polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră S. M., care conform atribuțiilor de serviciu au intervenit pentru descoperirea faptei de contrabandă și prinderea în flagrant a autorilor ei, împrejurări în care acestea au suferit leziuni corporale vindecabile în timp de câte 5-6 zile (primele două părți vătămate) și de 8-9 zile (cea de-a treia parte vătămată), constituie infracțiunile de ultraj prev. de art. 239 al.2 și 5 c.p.

Din punct de vedere subiectiv, faptele au fost săvârșită de inculpat cu vinovăție în forma intenției directe, respectiv acesta a prevăzut urmarea faptei sale și a dorit producerea ei, conștientizând calitatea de agenți de poliție a părților vătămate, care purtau uniformă specifică.

Aceste fapte au fost comise în concurs real fiind săvârșite de inculpat mai înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele.

În drept faptele inculpaților N. Ș. G. și N. V., care la data de_, au întrebuințat în mod nemijlocit cuvinte insultătoare și gesturi amenințătoare de violență, prin aruncarea cu pietre, la adresa părților vătămate R. P. M. și B. I. C., care în calitate de polițiști în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră S. M. au intervenit pentru descoperirea faptei de contrabandă și prinderea autorilor ei, constituie infracțiunile de sfidarea organelor judiciare prev. de art. 2721teza a II-a c.p.

Din punct de vedere subiectiv inculpații au acționat cu intenție directă, infracțiunile săvârșite fiind concurente.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 C. proc. Pen., în sensul că faptele cu care a fost sesizată există, au fost săvârșite de către inculpați, cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestora.

Raportat la împrejurarea că a admis cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 ind. 1 C. proc. pen, va face aplicarea dispozițiilor alin. 7 al acestui articol și va reduce limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile săvârșite .

La individualizarea si dozarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C.P., respectiv prevederile părții generale a codului penal; limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator reduse cu o treime în cazul pedepsei cu închisoarea și cu o pătrime în cazul pedepsei cu amenda, potrivit disp. art. 320 ind. 1 alin. 7 C. proc. pen, gradul de pericol social al faptelor în modalitatea concretă de savârșire și antecedentele personale ale inculpaților.

Astfel, referitor la persoana inculpatului N. I. V. se reține că are

22 de ani, studii liceale, este necăsătorit, fără ocupație, neavând antecedente penale. Acesta a săvârșit patru infracțiuni cu aceeași ocazie, dintre care 3 de ultraj, prin exercitarea de acte de violență împotriva agenților de poliție aflați în misiune. Inculpatul nu a recunoscut inițial săvârșirea faptelor, în faza de urmărire penală, decât în fața instanței. Raportat la aceste considerente, instanța apreciează că nu poate reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, dar va aplica o pedeapsă orientată spre minimul special rezultat ca urmare a diminuării legale, în cazul fiecărei infracțiuni.

Astfel, s-a stabilit pentru infracțiunea de contrabandă prev. de art. 270 al.3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal pedeapsa închisorii de 1 an și 3 luni, iar pentru cele 3 infracțiuni de ultraj prev. de art. 239 al. 2 și 5 C. pen., va stabili pentru fiecare faptă pedeapsa închisorii 6 luni.

În baza art.33 lit. a C. pen. raportat la art. 34 lit. b C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite urmând să-i fie aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa închisorii de 1 an și 3 luni.

În baza art.71 alin.1 C. pen.va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța reține dispozițiile art. 81 C.pen., conform cărora se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni și se apreciază de instanță că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Instanța a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele impuse de legiuitor, sens în care în baza art. 81 alin.2 C. pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 3 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.82 alin.1 C. pen., suspendând și executarea pedepselor accesorii potrivit art. 71 alin. 5 C. pen.

În baza art.359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 și 84 C. pen. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În ceea ce-l privește pe inculpatul N. Ș. G. acesta are 23 de ani, studii superioare, este necăsătorit, fără ocupație și fără antecedente penale. Acesta a săvârșit cu aceeași ocazie două infracțiuni de sfidare a organelor judiciare prin utilizarea de gesturi amenințătoare și adresarea de insulte agenților de poliție aflați în misiune, atitudine care ar fi putut periclita reușita acțiunii. Acesta a recunoscut săvârșirea faptelor doar în fața instanței de judecată.

Raportat la aceste considerente, instanța a apreciat că nu poate reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, dar va alege dintre pedepsele principale prevăzute pentru faptele săvârșite, pedeapsa amenzii, stabilind o pedeapsă orientată spre minimul special rezultat ca urmare a diminuării legale, în cazul fiecărei infracțiuni. Astfel, pentru cele 2 infracțiuni de sfidare a organelor judiciare prev. de art. 272 ind. 1 teza a II a

C. pen. comise, va stabili pentru fiecare faptă pedeapsa amenzii de 400 lei.

În baza art.33 lit. a C. pen. raportat la art. 34 lit. c C. pen., se vor contopi pedepsele stabilite urmând să-i fie aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa amenzii de 400 lei.

Inculpatul N. V. are 46 de ani, studii 10 clase, este căsătoit, ocupația-agricultor, nu posedă antecedente penale.

Acesta a săvârșit cu aceeași ocazie două infracțiuni de sfidare a organelor judiciare prin utilizarea de gesturi amenințătoare și adresarea de insulte agenților de poliție aflați în misiune, atitudine care ar fi putut periclita reușita acțiunii. Acesta arecunoscut săvârșirea faptelor doar în fața instanței de judecată.

Raportat la aceste considerente, instanța a apreciat că nu poate reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, dar va alege dintre pedepsele principale prevăzute pentru faptele săvârșite, pedeapsa amenzii, stabilind o pedeapsă orientată spre minimul special rezultat ca urmare a diminuării legale, în cazul fiecărei infracțiuni. Astfel, pentru cele 2 infracțiuni de sfidare a organelor judiciare prev. de art. 272 ind. 1 teza a II a

C. pen. comise, va stabili pentru fiecare faptă pedeapsa amenzii de 400 lei.

În baza art.33 lit. a C. pen. raportat la art. 34 lit. c C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite urmând să-i fie aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa amenzii de 400 lei.

Instanța a atras atenția inculpaților N. Ș. G. și N. V. asupra dispozițiilor art. 631C.pen. potrivit cărora dacă cel condamnat se sustrage cu rea credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

Sub aspectul laturii civile partea civilă A. N. a V. B.

, prin D. R. pentru A. și O. V. C. a menționat că, datoria vamală care a luat naștere urmare a activității infracționale a inculpatului N. I. V. I. este de 32.253 lei, (compusă din taxe vamale-4706 lei; accize-19.723 lei și TVA-7824 lei), solicitându-se a se face aplicarea prevederilor art. 119, art. 120 și art. 120 indice 1 din Codul de procedură fiscală.

Instanța a reținut că dispozițiile art. 136 alin. 1 dispun că "în cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe comunitare";.

Potrivit prevederilor art. 139 din Codul Fiscal "În cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe comunitare";.

Art. 249 din Directiva CE nr. 112/2006 (Directiva TVA), stabilește că directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru căruia i se adresează, lăsând autorităților naționale competența privind modalitatea de transpunere.

În opinia Curții, este irelevant faptul că scopul activității este unul ilicit, indiferent de scopul sau rezultatul activității respective. În sensul arătat sunt și cauzele C 158/98- Coffeshop Siberie și Cauza C 111/92- Wifried Lange, cauze în care CEJ și-a fundamentat soluția pe faptul că principiul neutralității se opune operării unor distincții de ordin general între tranzacțiile legale și cele ilegale.

În conformitate cu prevederile art. 9 din Directiva sus menționată, persoana impozabilă înseamnă orice persoană care în mod independent, desfășoară în orice loc activitate economică indiferent de scopul sau rezultatele activității respective.

Cu privire la perceperea de TVA în cazul activităților ilicite, instanța a reținut că diferența de tratament fiscal în funcție de natura licită sau ilicită a activităților desfășurate ar conduce implicit la încălcarea principiului neutralității fiscale.

Instanța a avut în vedere că art. 202 din regulamentul CEE nr.2913/1992 al Comisiei de Instituire a Codului vamal Comunitar, descrie modalitatea și momentul în care se naște o datorie vamală. Dispozițiile legale sus menționate prevăd că o datorie vamală la import poate să ia naștere prin introducerea ilegală într-o altă parte pe acel teritoriu a unor mărfuri amplasate într-o zonă liberă sau antrepozit liber.

În cadrul alineatului doi al articolului indicat se stipulează că datoria vamală se naște în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.

Mai mult, regulamentul mai sus amintit, definește în cadrul alin. 3 al articolului 203, noțiunea de debitor vamal, în care se integrează orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe în mod normal, în momentul cumpărării sau primirii mărfurilor că ele au fost sustrase de sub supraveghere vamală.

Raportând starea de fapt cuprinsă în actele de sesizare și reținută de instanță în urma finalizării cercetării judecătorești, la prevederile legale mai sus enunțate, instanța apreciază că inculpatul se include în sfera debitorilor vamali.

Ori, în condițiile în care, se recunoaște aplicabilitatea prevederilor regulamantului la care s-a făcut mai sus referire, incidența noțiunii de datorie vamală și calitatea inculpaților de debitori vamali, instanța apreciază că toate aceste aspecte nu fac decât să se opună admisibilității tezei încadrării infracțiunii de contrabandă în sfera infracțiunilor de pericol și să plaseze acest tip de infracțiuni în sectorul infracțiunilor economice, atâta timp cât nu se poate contesta producerea unui prejudiciu.

Instanța a reținut că art. 206 indice 5 din Codul fiscal, reglementează faptul generator al accizelor, acesta fiind reprezentat conform literei b de importul produselor accizabile pe teritoriul comunității.

Conform art. 206 indice 6 din același cod, accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care se face eliberarea pentru consum, aceasta din urmă fiind definită potrivit art. 206

indice 7 litera b inclusiv prin importul de produse accizabile, chiar și neregulamentar, cu excepția cazului în care produsele accizabile sunt plasate, imediat după import, în regim suspensiv de accize.

În legătură cu problematica aplicării concomitente a măsurii de siguranță a confiscării speciale în cazul infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 din Legea nr. 86-2006 privind Codul vamal și a obligării legale a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamală, a fost promovat un recurs în interesul legii, respins însă ca inadmisibil prin Decizia nr. 21 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 17 octombrie 2011.

Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art. 224 punctul 1 lit. a și art. 234 alin. 3 din Codul vamal, reiese fără echivoc, că în cazul infracțiunii de contrabandă, obligația de plată a taxelor vamale, ca drept de creanță al statului, instituie repararea pagubei și se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea și rezolvarea acțiunii civile reglementat prin dispozițiile art. 14 și art. 346 din Codul de procedură penală.

Instanța a avut în vedere că interpretarea oferită de CJUE prevederilor art. 202 și art. 233 primul paragraph lit. d din Regulamentul CEE nr. 2913- 92 al Consiliului din_ de instituire a Codului Vamal comunitar, cu modificările și completările ulterioare, este în sensul de a nu se considera stinsă datoria vamală decât în condițiile în care punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunității, intervine

înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situate în interiorul acestui teritoriu. Pe cale de consecință, în alte condiții decât cele anterior expuse, datoria vamală nu se stinge.

Prin raportare la aspectele mai sus expuse, instanța a constatat că aplicabilitatea măsurii confiscării prin prezenta sentință, nu determină stingerea datoriei vamale (compusă, în lumina dispozițiilor legale sus enunțate din taxe vamale, TVA, accize) neinstalându-se o stare de incompatibilitate prin reținerea unui cumul al măsurii confiscării cu obligația inculpatului-debitor vamal la plata datoriei vamale.

Plecând de la considerațiile de mai sus și de la constatarea conform căreia delictul comis în data de 12 noiembrie 2011 este imputabil, instanța va admite acțiunea civilă.

În baza 346 alin. 1C. Proc. Pen. și art. 14, art. 15 C. Proc. Pen. raportat la art. 1357 cod civil va obliga inculpatul să plătească părții civile

A. N. a V., prin D. R. pentru A. și O. V. C., suma de 32.253 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități aferente, începând cu data de 12 noiembrie 2011 și până la achitarea integrală a debitului.

În temeiul art.118 lit.";a"; C.pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a cantitatea de 2980 pachete de țigări cu timbru ucrainean marca Viceroy, depuse în camera de corp delict IJPF Maramureș, potrivit dovezii seria P nr. 4. din data de_, ce urmează să fie distruse.

Partea vătămată R. P. M. s-a constituit în fața instanței parte civilă cu suma de 5420 lei reprezentând 420 lei despăgubiri civile pentru cele 6 zile de îngrijiri medicale și 5000 lei, daune morale.

La termenul de judecată din data de_, partea civilă prin apărător ales a declarat că nu-și mai susține pretențiile civile.

La termenul de judecată din_, partea vătămată B. I. C. a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Pentru termenul de judecată din 30 august 2012 partea vătămată T.

M. a fost citat cu mențiunea să precizeze dacă înțelege să se constituie

parte civilă. Acesta s-a prezentat la termenul din_ și a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător. Deși cauza s-a amânat din acest motiv la 11 octombrie 2012, partea vătămată nu s-a mai prezentat și nici nu a depus constituire de parte civilă, astfel încât instanța va aprecia că acesta nu înțelege să participe în proces în această calitate.

Referitor la autoturismul marca ,,PEUGEOT 307"; cu număr de înmatriculare_ ce a fost condus de inculpatul Nemș I. V. și în care s-au aflat la țigările de contrabandă, acesta a fost indisponibilizat în vederea cercetării, potrivit procesului-verbal din_ (f. 19 dup).

Ulterior, pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că autoturismul aparține numitei N. I., mama inculpatului, fiind înmatriculat pe numele acesteia. N. I. a formulat cerere de restituire a autoturismului în urma căreia autoturismul a fost predat în custodie.

Deoarece nu s-a făcut dovada că proprietarul mașinii a avut cunoștință despre utilizarea acestuia, prin actul de sesizare s-a propus confiscarea echivalentului în bani, dovedit testimonial la 4000 euro, în temeiul art. 118 alin. 1 lit. b și alin. 3 C. pen.

În înțelesul art. 118 lit b C. pen. prin "lucruri care au servit la săvârșirea infracțiunii"; se înțeleg acele lucruri cu ajutorul cărora se realizează acțiunea incriminată-cauza-care produce urmarea periculoasă.

Tot ceea ce se petrece după acest moment nu mai poate fi considerat ca lucru care a folosit la săvârșirea infracțiunii.

În speță, la momentul constatării infracțiunii autoturismul era parcat în curtea imobilului din localitatea Sîrbi având în interior sacii cu țigări, dar din probele administrate nu s-a făcut dovada că autoturismul a fost folosit de către inculpat pentru preluarea țigărilor, iar în ceea ce privește depozitarea acestora, mașina este improprie acestui scop.

Prin urmare, nu s-a dovedit că mașina a servit în mod indispensabil la săvârșirea faptei în întregul ei, în sensul că fără utilizarea acesteia nu s-ar fi putut realiza apropierea efectivă a obiectului material al infracțiunii. De altfel, ulterior s-a demonstrat că bunurile găsite pot fi transportate și în altă modalitate, acestea fiind cărate cu spatele de inculpații N. Ș. G. și N.

V. .

Pentru aceste motive instanța a respins confiscarea în temeiul art. 118 alin. 1 lit. b și alin. 3 C. pen a sumei de 4000 Euro, reprezentând echivalentul în bani a autoturismului marca ,,Peugeot 307"; cu număr de înmatriculare_ .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea soluției judecătoriei și rejudecând dosarul, a se dispune în temeiul art.118 alin.1 lit.b C.pen.măsura confiscării speciale a autoturismului Peugeot 307 cu nr._, în favoarea statului, iar în situația în care se constată că acesta aparține mamei inculpatului N. V., să se dispună confiscarea contravalorii acestuia, respectiv a echivalentului în bani, suma de 4000 euro, întrucât autovehiculul a fost utilizat de inculpat la săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Curtea examinând recursul promovat, prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:

Curtea, referitor la autoturismul marca ,,PEUGEOT 307"; cu număr de înmatriculare_ ce a fost condus de inculpatul Nemș I. V. și în care s-au aflat la țigările de contrabandă, reține că acesta a fost indisponibilizat în vederea cercetării, potrivit procesului-verbal din_ (f. 19 dup).

Ulterior, pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că autoturismul aparține numitei N. I., mama inculpatului N. I. V., fiind înmatriculat pe numele acesteia. N. I. a formulat cerere de restituire a autoturismului în urma căreia, acesta i-a fost predat în custodie.

Instanța de recurs reține că, deoarece nu s-a făcut dovada că proprietarul mașinii a avut cunoștință despre utilizarea acestuia, prin actul de sesizare s-a propus confiscarea echivalentului în bani, dovedit testimonial la 4000 euro, în temeiul art. 118 alin. 1 lit. b și alin. 3 C. pen.

Potrivit Codului penal, în înțelesul art. 118 lit b C. pen. prin "lucruri care au servit la săvârșirea infracțiunii"; se înțeleg acelea cu ajutorul cărora se realizează acțiunea incriminată-cauza-care produce urmarea periculoasă. Tot ceea ce se petrece după acest moment nu mai poate fi considerat ca lucru care a folosit la săvârșirea infracțiunii.

Din probele dosarului rezultă că, în speță, la momentul constatării infracțiunii, autoturismul era parcat în curtea imobilului din localitatea Sîrbi, având în interior sacii cu țigări, nefăcându-se însă dovada că autoturismul a fost folosit de către inculpat pentru preluarea țigărilor, iar în ceea ce privește depozitarea acestora, autovehiculul este improprie acestui scop.

Pe cale de consecință, prima instanță a stabilit că, nu s-a probat că autovehiculul a servit în mod indispensabil la săvârșirea faptei în întregul ei, în sensul că fără utilizarea acestuia nu s-ar fi putut realiza însușirea efectivă a obiectului material al infracțiunii. De altfel, ulterior s-a demonstrat că bunurile găsite puteau fi transportate și în altă modalitate, acestea fiind cărate cu spatele de către inculpații N. Ș. G. și N. V., așa cum rezultă din fotografiile judiciare depuse la dosar în faza de u.p. (f.5).

Câtă vreme, inculpații nu au fost surprinși în flagrant conducând autoturismul în care să se afle țigările ce au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă, iar pe de altă parte cei patru saci puteau fi cărați cu spatele de către inculpați, pe parcursul a patru transporturi, în cauză există un dubiu și nu un element de certitudine în acest sens, ceea ce nu justifică aplicarea măsurii de siguranță.

Mai mult, așa cum se statuează și prin recursul în interesul legii nr.18 din 2005, măsura de siguranță a confiscării speciale a mijlocului de transport se va dispune, numai în cazul în care se dovedește că acesta a servit efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre modalitățile normative ale infracțiunii de contrabandă precum și trafic de droguri, ori în cazul în care se dovedește că mijlocul de transport a fost fabricat, pregătit, ori adaptat în scopul realizării laturii obiective a acestei infracțiuni.

Așa fiind, inculpații nefiind surprinși în flagrant în timp ce transportau țigările de contrabandă cu autoturismul, iar pe de altă parte, autovehiculul nu a fost adaptat pentru săvârșirea acestor fapte penale, nu se poate lua măsura de siguranță, existând un dubiu cu privire la scopul în care a fost utilizat autoturismul pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de contrabandă.

Împrejurarea că în interiorul autovehiculului se aflau sacii cu țigări, nu duce automat la concluzia că autoturismul a și fost utilizat de către inculpat pentru preluarea țigărilor de contrabandă, iar pe de altă parte, în ceea ce privește depozitarea lor, mijlocul de transport era impropriu acestui scop.

Pe cale de consecință, recursul Parchetului este nefondat, urmând a fi respins în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen.

Se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M. M., conform art.189 C.proc.pen.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului în temeiul art.192 pct.3 alin.3 C.proc.pen.

PENTRUA CESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI împotriva sentintei penale nr. 356 din 11 octombrie 2012 a Judecătoriei S. M. .

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M. .

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G.

V.

C. D.

P.

V.

G.

DS

red.PD/CA 2 ex. - _

jud.fond.I. C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 204/2013. Infractiuni prevazute de legi speciale