Decizia penală nr. 535/2013. Ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.535/R/2013
Ședința publică din 17 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: V. C.
DP
GREFIER: DS
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror:
DANILA SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul S. I. D. împotriva sentinței penale nr.113 din 25 ianuarie 2013 a Judecătoriei G., acesta fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de:
ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută de articolul 321 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 alineatul 1 litera a) din Codul penal, cu aplicarea articolului 864din Codul penal și cu aplicarea articolului 75 alineatul 1 litera a) din Codul penal;
lovire sau alte violențe, prevăzută de articolul 180 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 864din Codul penal (în dauna părții vătămate M. Ș.
-T. );
lovire sau alte violențe, prevăzută de articolul 180 alineatul 2 din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 litera a), articolului 75 alineatul 1 litera a) și articolului 864din Codul penal (în dauna părții vătămate S. R. -A. );
lovire sau alte violențe, prevăzută de articolul 180 alineatul 2 din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 litera a), articolului 75 alineatul 1 litera a) și articolului 864din Codul penal (în dauna părții vătămate S. G. - N. );
vătămare corporală gravă, prevăzută de articolul 182 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 litera a), articolului 75 alineatul 1 litera a) din Codul penal și articolul 864din Codul penal (în dauna părții vătămate vătămate
L. A. );
-cu aplicarea articolului 33 litera a) din Codul penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.V. Raluca, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că-și menține recursul și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, ca efect al reținerii circumstanței atenuante prev.de art.74 lit.c C.pen. Solicită să se aibă în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei, s-a prezentat în fața organelor judiciare și a cooperat cu acestea, s-a prevalat de disp.art.320/1
pr.pen. și a dorit să se împace cu părțile vătămate. În urma aplicării art.320/1 C.pr.pen. și ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante, solicită aplicarea unei pedepse în cuantum mai redus, iar în urma contopirii pedepselor, inculpatul să o execute pe cea mai grea, fără aplicarea unui spor. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată este pe măsura gravității faptei comise.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea faptei și solicită reducerea pedepsei aplicate.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 113 din 25 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G. a condamnat pe inculpatul S. I. D., fiul lui I. -D. si L., născut la data de_ în municipiul C. -N., județul C., de cetățenie română, studii 9 clase, necăsătorit, recidivist, domiciliat în comuna J., satul J. de Sus, nr. 568, județul C., posesor al C. I. seria KX nr. 4., codul numeric personal 1., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, la pedepsele de :
2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută de de articolul 321 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 alineatul 1 litera a) din din Codul penal, cu aplicarea articolului 75 alineatul 1 litera a) din Codul penal și cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de articolul 180 alineatul 1 din Codul penal (în dauna părții vătămate M. Ș. -T. ), cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe (în dauna părții vătămate S. R. -A. ), prevăzută de articolul 180 alineatul 2 din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 litera a), articolului 75 alineatul 1 litera
a) și cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
d) 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe (în dauna părții vătămate S. G. - N. ), prevăzută de articolul 180 alineatul 2 din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 litera a), articolului 75 alineatul 1 litera
a) și cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
e) 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă (în dauna părții vătămate vătămate S. L. A. ), prevăzută de articolul 182 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 litera a), articolului 75 alineatul 1 litera a) din Codul penal și cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
Au fost contopite pedepsele de la punctul 1 în pedeapsa mai grea de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 7 luni închisoare; în total 3 ani 7 luni închisoare.
În temeiul articolului 864din Codul penal, a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală numărul 2059/2010 a Judecătoriei G. .
Inculpatul a fost obligat să execute pedeapsa de 1 an 10 luni închisoare de la punctul 3, alături de pedeapsa rezultantă de la punctul 2 respectiv 3 ani 7 luni închisoare; în final 5 ani 5 luni închisoare.
S-a scăzut din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de_ până la_ și începând cu data de_ până la_ .
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
1. A fost condamnat inculpatul P. M. -A. , fiul lui V. -P. si C. -A.
, născut la data de_ în municipiul C. -N., județul C., de cetățenie română, studii: 8 clase, fără antecedente penale, necăsătorit, domiciliat în comuna J., satul J. de Sus, nr. 164, județul C., posesor al C. I. seria KX nr.
, codul numeric personal 1., în prezent deținut în Penitenciarul Baia Mare, la pedepsele de :
1 an 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută de de articolul 321 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 75 alineatul 1 litera a) din Codul penal și cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de articolul 180 alineatul 1 din Codul penal (în dauna părții vătămate M. Ș. -T. ), cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de articolul 180 alineatul 2 din Codul penal, cu aplicarea articolului 75 alineatul 1 litera a) din Codul penal (în dauna părții vătămate S. R. -A. ), cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de articolul 180 alineatul 2 din Codul penal, cu aplicarea articolului 75 alineatul 1 litera a) din Codul penal (în dauna părții vătămate S. G. -N. ) și cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
2 ani 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de articolul 182 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 75 alineatul 1 litera a) din Codul penal (în dauna părții vătămate vătămate S. L. A. ) și cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
Au fost contopite pedepsele de la punctul 1 în pedeapsa mai grea de 2 ani 8 luni închisoare, pe care o sporește cu 5 luni închisoare; în final 3 ani 1 lunăînchisoare.
S-a scăzut din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de_ până la_ .
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Inculpații au fost obligați să achite fiecare, câte 800 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma totală de 600 lei, reprezentând onorar pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondurile M. ui Justiției, doamnei avocate B. M. -Melinda.
Analizând probele aflate la dosar precum și normele juridice în vigoare, instanța a reținut următoarele:
În noaptea de 10/11 septembrie 2011 inculpații S. I. -D., P. D. -I. și P. M. -A. au participat la discoteca organizată la localul "Obosesan" din localitatea J. de Sus. În jurul orei 030, inculpatul P. M. -A. l-a lovit fără motiv cu pumnul în față pe martorul Pojar Raul-Augustin. Deși agresiunea comisă de inculpat a fost observată de mai multe persoane, incidentul nu a degenerat într-un scandal datorită intervenției promte a personalului de ordine. Pojar Raul-Augustin
nu a formulat plângere penală prealabilă pentru săvârșirea infracțiunii de lovire (filele 75-77; 88-89; 92-93 și 95-97).
În jurul orei l30, în momentul în care a ieșit din discotecă, partea vătămată
M. Ș. -T., a fost acostată de către inculpatul S. I. -D., care era însoțit de către inculpatul P. M. -A. . Inculpatul S. l-a întrebat pe M. Ș.
-T. ce mai face, după care inculpatul P. M. -A. l-a lovit pe vătămat cu capul în gură, apoi i-a aplicat două lovituri cu pumnul în gură. Inculpatul S. I.
-D. i-a mai aplicat părtii vătămate o lovitură cu pumnul în față, iar partea vătămată a căzut la pământ unde a fost lovită de către cei doi inculpați de mai multe ori cu picioarele, în prezența unui număr de aproximativ 20-30 de persoane. Inculpatul P. D. -I. l-a ajutat pe M. Ș. T. să se ridice și i-a spus să plece acasă.(filele 57-58 și 78-79)
Din declarațiile martorilor Baciu Cristian-Valer, Mureșan Dumitru-L. și Rițiu Remus-Laurențiu rezultă că la scurt timp după agresarea părtii vătămate
M. Ș. -T., în prezența unui număr de aproximativ 20-30 persoane, inculpații P.
D. -I. și S. I. -D. l-au lovit în mod repetat cu pumnii și picioarele pe martorul P. I. Laurențiu poreclit "Rocky". Fiind audiat, martorul P. I. -Laurențiu s-a solidarizat însă cu inculpații, negând faptul că ar fi fost agresat. Este de menționat, că martorul este autorul unor infracțiuni de tulburare a liniștii publice, iar în prezent este arestat în altă cauză. Nu s-a formulat plângere penală prealabilă pentru infracțiunea de lovire săvârșită de inculpații P. D. -I. și S. I. -D. în dauna martorului P. I. -Laurențiu (filele 75-77; 65-89 și 121-122).
La scurt timp după acest incident, pe fondul unei neînțelegeri anterioare, inculpatul P. M. -A. a lovit-o cu pumnul în față pe partea vătămată Sabadîș
R. -A. apoi s-a deplasat la autovehiculul inculpatului S. I. D., de unde a luat o bâtă de culoare albă cu care a lovit-o pe aceeași parte vătămată de două ori în zona capului, iar aceasta a căzut la pământ. În timpul acestui incident martorul Pojar Raul-Augustin se afla întins pe spate pe bancheta unui autoturism pentru a i se opri sângerarea în urma agresiunii comise de către inculpatul P. M.
-A., dar în momentul în care l-a văzut pe verișorul său Sabadîș R. -A., cu leziuni în zona feței, la contactat telefonic pe tatăl acestuia (Sabadîș L. -A. ) și i-a spus că partea vătămată a fost victima unei agresiuni (filele 44-46; 51-52 și 92-94).
După aproximativ 10 minute, a ajuns în fața discotecii și partea vătămată Sabadîș L. -A., împreună cu fiul său vitreg D. Vlad și fratele său Sabadîș G.
N. . Ajunși în fața localului, partea vătămată Sabadîș L. -A. s-a interesat despre ce s-a întâmplat cu fiul său și în timp ce discuta cu martorul Bob O. -L. a fost lovit din spate cu un par în cap de către inculpatul P. M. A., apoi a intervenit și inculpatul S. I. -D. care a luat o bâtă dintr-o mașină, apoi a lovit-o cu bâta peste spate pe partea vătămată Sabadîș L. -A. . Mai mulți martori (Rițiu Remus-Laurențiu, Baciu Cristian-Vaier, Mureșan Dumitru-L. și N. M. - Doru), cât și părțile vătămate S. L. -A., S. R. -A., S. G. -N. și
K. R. -L. au declarat că asupra lui Sabadîș L. -A. a sărit și inculpatul P. D.
-I. care l-a lovit cu pumnii și picioarele. Partea vătămată Sabadîș L. -A. l-a remarcat pe inculpatul P. D. -I., când acesta profera injurii grave cu referire la divinitate. Martorul Fișer O. -Simion, audiat în prezența apărătorului inculpatului
P. D. -I., a declarat că l-a auzit pe inculpat îndemnându-i pe coinculpatii S.
I. -D. și P. M. -A. "să nu se lase, să-i bată, să nu le fie frică", după care a încercat să scoată ceva din portbagajul autoturismului, însă a fost oprit de către proprietarul discotecii (filele 44-46;51-52; 54-55; 59-62; 75-77; 85-89 și 98-99).
În climatul de violență generalizată provocat de inculpați, au fost agresate și părțile vătămate S. G. -N. și K. R. -L. . Partea vătămată K. R. -
L. a intervenit pentru aplanarea scandalului, dar a fost lovită cu bâta
peste mâini de către inculpatul P. M. -A., iar partea vătămată Sabadîș G. -
N. a fost lovită de către toți inculpații peste cap și peste corp în momentul în care a strigat că va merge la poliție. Este de menționat, că inculpații S. I. -D. și
P. M. -A. l-au lovit pe Sabadîș G. -N. cu bâtele. In timp ce exercitau acte de violență inculpații au contribuit la crearea unei atmosfere de teroare printre cei prezenți prin injurii, urlete și amenințări cu noi acte de violență. Martorul Rițiu Remus Laurențiu a declarat că l-a văzut pe inculpatul P. D. -I. când acesta încerca să-și ia din portbagajul mașinii sale o bâtă, însă martorul a intervenit pentru a-1 determina să renunțe la acest gest. Din declarațiile concordante ale martorilor Fișer O. -L. și Fișer R. -M. rezultă, că l-au văzut pe același inculpat când îi chema la mașina sa pe ceilalți doi inculpați pentru a le da bâte și că a încercat să-și ia o bâtă din portbagaj, dar a intervenit proprietarul discotecii Rițiu Remus Laurențiu și a renunțat. Cu toate acestea, la un moment dat, inculpatul P. D. -I. a scos din portbgajul mașinii sale un obiect contondent tip baston, cu șnur de prindere la un capăt, obiect descris atât de martorul Baciu Cristian, cât și de inculpatul P. M. -A., ca fiind obiectul pe care inculpatul P.
D. I. l-a luat asupra lui când a plecat împreună cu ceilalți doi inculpați spre locuința lui P. M. -A. și apoi la Postul de poliție J. (filele 75-77; 98-101 și 129- 131)
După altercația ce a avut loc în apropierea discotecii, inculpatul P. M. -A. a primit un telefon de la fratele său P. V., care l-a anunțat că este așteptat pe stradă de un grup 3-4 bărbați. Având această informație, cei trei inculpați au pornit spre locul indicat de P. V., cu intenția evidentă de a se confrunta cu adversarii, fiecare fiind înarmat cu cate o bâtă sau alt obiect contondent.
După incidentul din fața localului unde s-a organizat discoteca, părțile vătămate Sabadîș G. -N. și Sabadîș L. -A. s-au deplasat la Postul de poliție
J., însă au fost ajunși din urmă de către inculpații P. D. I. și S. I. D. care sosiseră acolo cu autoturismul condus de inculpatul P. D. -I. . Cei doi inculpați le-au aplicat părților vătămate mai multe lovituri cu obiecte contondente, apoi au părăsit locul faptei, înainte de intervenția agentului de poliție Bucur D.
.(filele 44-46 și 54-55).
Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 8313/II/a/222 din_, partea vătămată Sabadîș L. A. a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire activă cu corp dur. Leziunile au necesitat 65-70 zile de îngrijiri medicale, nu au pus în pericol viața victimei și pot data din 11 septembrie 2011 .(filele 47-49)
În perioada 16-26 septembrie 2011, partea vătămată Sabadîș L. A. a fost internată la C. a de Neurologie C., din cadrul S. ui C. J. de U.
, cu diagnosticul "Traumatism cranio-cerebralprin agresiune. Fractură de bază de craniu (os temporal). Paralizie facială periferică dreapta secundară. Fractură metacarp V mâna stângă. Diabet zaharat tip 2 fără necesar de insulina " (fila 74).
Cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate Sabadîș L. A. s-au ridicat la suma de 4503,54 lei (filele 200-201).
Conform certificatului medico-legal nr. 6784/I/a/1362 din_, partea vătămată Sabadîș R. -A. a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur. Leziunile necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale și pot data din 11 septembrie 2011. Nu a fost necesară spitalizarea părții vătămate (fila 63).
În drept, fapta inculpatului S. I. -D., care în noaptea de 10/11 septembrie 2011 a tulburat liniștea și ordinea publică prin acte de violență, injurii și amenințări proferate pe un ton ridicat, producând scandal public în fața discotecii din localitatea J. de Sus, precum și în curtea Postului de poliție J., întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de "ultraj contra bunelor moravuri" prev. de art. 321 alin. 1 din Codul penal.
Fapta inculpatului S. I. -D., care în noaptea de 10/11 septembrie 2011 în fața discotecii din localitatea J. de Sus, precum și în curtea Postului de poliție J., i-a aplicat lovituri cu obiecte contondente părții vătămate S. L. -A.
, cauzându-i leziuni care au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "vătămare corporală gravă», prev. de art. 182 alin.l din Codul penal.
Fapta inculpatului S. I. -D., care în noaptea de 10/11 septembrie 2011 în fața discotecii din localitatea J. de Sus, i-a aplicat lovituri cu obiecte contondente părții vătămate S. R. -A., cauzându-i leziuni care au necesitat 5-6 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "lovire sau alte violențe", prev. de art. 180 alin. 2 din Codul penal.
Fapta inculpatului S. I. -D., care în noaptea de 10/11 septembrie 2011 în fața discotecii din localitatea J. de Sus, precum și în curtea Postului de poliție J., i-a aplicat lovituri cu obiecte contondente părții vătămate S. G.
-N., cauzându-i leziuni care au necesitat 14-16 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "lovire sau alte violențe", prev. de art. 180 alin. 2 din Codul penal.
Fapta inculpatului S. I. -D., care în noaptea de 10/11 septembrie 2011 în fața discotecii din localitatea J. de Sus, i-a aplicat lovituri cu obiecte contondente părții vătămate M. Ș. -T., cauzându-i suferințe fizice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "lovire sau alte violențe", prev. de art. 180 alin. 1 din Codul penal.
La individualizarea pedepsei ce s-a stabilit fiecărui inculpat și pentru fiecare infracțiune, s-a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de articolul 72 din Codul penal:
gradul de pericol social al faptelor, care este relativ ridicat raportat la valoarea prejudiciului și l aurmările acestora;
persoana inculpatului S. I. -D., care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare cu supendare sub supraveghere, prin sentința penală nr. 2059 din 20 decembrie 2010 a Judecătoriei G., rămasă definitivă prin decizia penală nr.l 11/R/2011 din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel
C., pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și port fără drept al cuțitului; în prezent este arestat în altă cauză pentru săvârșirea unei infracțiuni concurente cu cea care face obiectul prezentului dosar (filele 138-139 din dosarul de urmărire penală); prin comportamentul său, inculpatul prezintă un pericol pentru ordinea publică din localitatea de domiciliu din cauza anturajului său și a faptului că frecventează localuri unde se consumă alcool (filele 142-143 din dosarul de urmărire penală).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul S. I. D. .
În susținerea recursului a criticat pedeapsa aplicată pe motiv că se impunea reținerea circumstanței atenuante prev de art 74 lit c Cod penal pentru că a recunoscut și a regretat comiterea faptei, s-a prezentat în fața organelor judiciare și a cooperat cu acestea.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
În mod temeinic prima instanță a reținut starea de fapt pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care inculpatul recurent și le-a însușit (f.51 fond) stare de fapt constând în aceea că, în noaptea de 10/11 septembrie 2011 a tulburat liniștea și ordinea publică prin acte de violență, injurii și amenințări
producând scandal public în fața discotecii și a postului de poliție din localitatea J. de Sus județul C., faptă prev de art 321 alin 1 Cod penal; cu aceeași ocazie a lovit trei persoane vătămate ce au formulat plângere prealabilă pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art 180 alin.2 Cod penal și o persoană vătămată căreia i-au fost cauzate leziuni ce au avut nevoie pentru vindecare de 65-75 de zile de îngrijiri medicale, faptă ce constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă prev de art 182 alin 1 Cod penal.
La individualizarea pedepselor aplicate de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev de art 321 alin 1 Cod penal cu aplicarea art 37 alin 1 lit a și 75 alin 1 lit a Cod penal, de câte 2 luni, 4 luni și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev de art 180 alin 2 Cod penal cu aplicarea art 37 lit a și art 75 alin 1 lit a Cod penal, respectiv 3 ani închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev de art 182 alin 1 Cod penal cu aplicarea art 37 lit a și art 75 alin 1 lit a Cod penal, în mod temeinic prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor, precum și datele personale ce caracterizează inculpatul recurent, acesta fiind condamnat în anul 2010 pentru o faptă similară.
Critica sa referitoare la faptul că trebuia reținută circumstanța atenuantă prev de art 74 alin 1 lit c Cod penal constând în atitudinea sa după comiterea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității și comportamentul sincer nu pot fi reținute în speță deoarece, inculpatul a fost arestat a doua zi prin încheierea penală nr. 47 din 12 septembrie 2011 a Judecătoriei G., astfel încât inculpatul a fost adus în fața autorităților și nu s-a prezentat singur în cursul anchetei.
Referitor la sinceritatea inculpatului recurent este de observat că în cursul urmăririi penale (f.129, 13, 141) nu a dorit să dea declarație; acesta a declarat doar referitor la faptele pentru care a considerat că are calitatea de parte vătămată (f.135).
Ca atare, în speță nu pot fi reținute circumstanțe atenuante.
Mai mult, din nota de relații (f.142) rezultă că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică din localitatea J. de Sus în special în localurile publice pe care le frecventează și datorită anturajului său; acesta este motivul pentru care se justifică adăugarea la pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare a unui spor de 7 luni închisoare.
La examinarea cauzei Curtea nu a constatat aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie ce pot fi luate în considerare din oficiu de către instanță.
Așa fiind, în baza art. 38515pct 1 lit b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat.
În baza art. 88 Cod penal și art 36 alin 3 Cod penal va scădea din pedeapsă durata arestării în cauză, și a perioadei executate din pedeapsa anterioară aplicată pentru o infracțiune concurentă.
Văzând și dispozițiile art 192 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. I., detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr. 113 din 25 ianuarie 2013 a Judecătoriei G. .
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză..
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 11 septembrie 2011 - 19 octombrie 2011 si de la 25 mai - 8
decembrie 2010.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat V. Raluca.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 aprilie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
V. G. | V. | C. | , | D. | P. |
GREFIER
DS
Red.C.V./M.N.
3 ex./_
Jud.fond.-G. I.
← Decizia penală nr. 1115/2013. Ultrajul contra bunelor moravuri... | Decizia penală nr. 1662/2013. Ultrajul contra bunelor moravuri... → |
---|