Decizia penală nr. 662/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.662/R/2013
Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | : I. | M. |
JUDECĂTORI | : V. | V. A. |
: L. | H. | |
G. | : L. | C. |
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursurile declarate de către inculpatul Ș. A. și partea civilă B. - G. S. G., împotriva sentinței penale nr.153 din 13 martie 2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei S. M., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației dat în dosar nr. 2559/P/2012 pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. e și g C.pen. cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Ș. A., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Ceapa Ion, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind partea civilă B.
- G. S. G. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, apreciind că este incident motivul de recurs prev.de art.385/9 pct.14 C.pr.pen., în sensul că s-au aplicate pedepse greșit individualizate în raport de art.72 C.penal. Consideră că individualizarea pedepsei s-a făcut greșit sub aspectul limitelor de pedeapsă și a modalității de executare. Astfel, sub aspectul limitelor de pedeapsă, așa cum s-a arătat și de instanța de fond, inculpatul a recunoscut încă din faza de urmărire penală faptele, le-a regretat și a colaborat cu organele de urmărire penală. Mai mult, acesta nu are antecedente penale însă, atât parchetul cât și prima instanță au avut în vedere o antecedență penală care este veche, respectiv o condamnare din anul 1989 față de care este îndeplinit termenul de reabilitare. Individualizarea pedepsei s-a făcut greșit de prima instanță pentru că s-au reținut disp.art.320/1 C.pr.pen., s-a făcut aplicarea art.74 lit.c C.penal și s-a dat eficiență circumstanțelor atenuante reținându-se art.76 C.penal astfel că pedeapsa s-a redus de două ori. Având în vedere aceste două reduceri succesive, consideră că pedeapsa de 4 ani este mult prea excesivă față de situația
inculpatului și de faptul că acesta a recunoscut faptele, putându-se stabili un cuantum al pedepsei sub cel acordat de instanța de fond, având ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere conform art.86/1 C.penal. Disp.art.15 alin.2 C.pr.pen. sunt foarte clare în sensul că, constituirea de parte civilă se face în faza de urmărire penală precum și în fața instanței, deci, cererea trebuie
reiterată și în fața instanței. Partea vătămată a fost citată dar nu a dorit reiterarea cererii astfel că se impune respingerea recursului. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului, cu privire la recursul inculpatului, solicită admiterea lui în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate însă, nu trebuie omis faptul că acesta a săvârșit mai multe acte materiale. Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, consideră că prima instanță a ales modalitatea corectă. Referitor la recursul părții vătămate se impune respingerea acestuia întrucât nu există constituire de parte civilă.
Inculpatul Ș. A., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră prea mare.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 153 pronunțată la data de 13 martie 2013 de Judecătoria Sighetu Marmației s-a dispus condamnarea inculpatului Ș. A., deținut în Penitenciarul Gherla, fiul lui I. și Ana, născut la data de_ în S.
M., cetățean român, studii -10 clase, divorțat, fără ocupație, stagiul militar satisfăcut, posedă antecedente penale antecedente posesor al C.I. seria MM, nr.
1., eliberată de Municipiul S. M., CNP-1., domiciliat în S. M.
, str. I., bl.20, apt.83, jud. Maramureș, fără forme legale în S. M., str. E., nr.30 C, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208, al.1, art.209, al.1, lit.";e"; și "g"; din c.pen., cu aplicarea art.41, al.2 din c.pen., cu aplicarea art.320 indice 1, al.7 din c.proc.pen., art.74, lit.";c"; și 76, lit.";d"; din c.pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul art.71 din c.pen., s-au interzis drepturile prevăzute de art.64, lit.";a";, teza a II-a din c.pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive începând cu data de_ până la zi.
S-a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului.
A fost obligat inculpatul să plătească părților civile: 1. BRD - G. S. G.
, G. B. M., str. Gh. Ș., nr.38/B, suma de 8440 lei; 2. K. C., domiciliată în comuna O. Ș., str.P. Ș., nr.2, suma de 100 lei; 3. Ș. M.
V., domiciliată în S. M., str. I. nr.142, suma de 100 lei; 4. U. I., domiciliată în S. M., str. I., bl.19, apt.29, suma de 500 lei; 5. C.
P., domiciliat în satul B., nr.40, comuna G., suma de 360 lei; 6. T.
V. M., domiciliată în S. M., str. C., nr.126, suma de 70 lei; 7. F.
M. M., domiciliată în comuna G., nr.188, suma de 400 lei.
S-a constatat că, BCR S. B., B-dul R. E., nr.5, Sector 3, nu s-a constituit parte civilă.
A fost obligat inculpatul să plătească statului, suma de 1130,00 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu pentru cabinet de avocat Mihali Anișoara și suma de 400 lei onorariu avocațial din oficiu în cursul urmăririi penale pentru cabinet de avocat Indre Timea, din cadrul Baroului Maramureș, ca s-a suportat din fondurile M. ui Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului De Pe Lângă Judecătoria Sighetu Marmației, înregistrat la instanță sub dosarul nr. 497/307/_, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul Ș. A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208, al.1, art.209, al.1, lit.";e"; și "g"; din c.pen., cu aplicarea art.41, al.2 din c.pen.
În conținutul actului de sesizare a instanței se reține că inculpatul a fost în Italia unde s-a familiarizat cu modul de sustragere de bani de la persoanele care efectuau operațiuni de retragere de la bancomate prin folosirea unui dispozitiv de captare a banilor eliberați, astfel că în toamna anului 2012 când s-a întors din țară a adus două asemenea dispozitive ce au fost confecționate din material plastic.
Inculpatul aplica dispozitivul pe fanta bancomatului cu ajutorul unui adeziv cu dublă lipire, iar pe partea interioară aplica un alt strat de adeziv cu care erau reținute bancnotele, iar inculpatul se plasa în apropiere. Atunci când persoana care dorea să folosească bancomatul iniția operațiunea de eliberare a sumei ce o solicita, care decurgea normal, dar banii erau reținuți în partea interioară a dispozitivului aplicat de inculpat. Persoana avea convingerea că din motive tehnice banii nu sunt eliberați renunța, astfel că inculpatul recupera dispozitivul și își însușea sumele.
Prin modalitatea susmenționată, inculpatul a comis 16 fapte, în intervalul din data de_ - 22 decembrie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin montarea dispozitivului susmenționat pe bancomatele aparținând B. și
B.C.R. S. M. și a sustras suma totală de 10.070 lei.
BRD G. S. G., G. B. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 8440 lei, iar B.C.R. S. B., nu s-a constituit parte civilă.
Partea vătămată K. C. s-a constituit parte civilă cu suma de 100 lei, iar partea vătămată Ș. M. V. s-a constituit parte civilă cu suma de 100 lei.
Partea vătămată U. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 500 lei. Partea vătămată M. I. s-a constiuit parte civilă cu suma de 400 lei.
Partea vătămată C. P. s-a constituit parte civilă cu suma de 360 lei.
Partea vătămată T. V. M. s-a constiuit parte civilă cu suma de 70 lei, iar partea vătămată F. M. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 400 lei.
În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în procedura simplificată, pe baza probele administrate în faza de urmărire penală pe care a declarat că le cunoaște și le însușește și nu a solicitat administrarea de probe în instanță.
Instanța de fond a admis cererea inculpatului și a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de textul art.320 indice 1, al.1 din c.proc.pen., privind procedura de judecată în formă simplificată, pe baza probelor administrare în cursul urmăririi penale.
Prin urmare, stare de fapt prezentată rezultă în cursul urmăririi penale din următoarele mijloace de probă: procesele verbale de sesizare și denunțurile, procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele cu fotografii judiciare, procesele verbale de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, declarațiile părților vătămate, K. C., Ș. M. V. ,
I., M. I., C. P., T. V. M., F. M. M. ; adresele emise de BRD; procesul verbal de constatare și planșa cu fotografii judiciare; procesul verbal de control corporal și planșa cu fotografii judiciare; procesul verbal de control corporal și planșa cu fotografii judiciare; procesul verbal de percheziție domiciliară și planșele cu fotografii judiciare; procesul verbal de reconstituire și planșele cu fotografii judiciare; declarațiile martorilor Iurca V., Berinde V., Fodoruți Gavril A., Lavițe Garil, Neneștean S., P. Irina, C. P., Bîrlea Irina, Borodi Manuela, C. D. ; P. I., Ridgley D. n, Bilașco R. ; A.
, Bledea I., S. I. D., U. A. G. ; declarațiile inculpatului și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
Din probele administrate în faza de urmărire penală prezentate mai sus și care au fost însușite de inculpat și declarațiile de recunoaștere a săvârșire a infracțiunii în formă continuată, instanța de fond a considerat că este dovedită vinovăția inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208, al.1, art.209, al.1, lit.";e"; și";g"; din c.pen., cu aplicarea art.41, al.2 din c.pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul Ș. A. și partea civilă B. C. R. S.
Inculpatul Ș. A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună reducerea pedepsei aplicate și suspendare sub supraveghere a pedepsei.
În motivarea recursului s-a arătat că inculpatul a recunoscut fapta încă din faza de urmărire penală, a regretat-o, i s-a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c Cod penal și a fost judecat în cadrul procedurii recunoașterii vinovăției prev. de art. 320/1 C.pr.penală.
Partea civilă B. C. R. S. nu și-a motivat recursul, susținând doar că instanța de fond nu i-a acordat nici un fel de despăgubiri, cu toate că s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală.
Recursul inculpatului este fondat, iar recursul părții civile este nefondat.
În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, în ce privește cuantumul pedepsei aplicate, sancțiunea stabilită de instanța de fond fiind nelegală.
Astfel, inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e și g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (pedeapsă de la 3 la 15 ani) în procedura recunoașterii vinovăției prev. de art. 320/1 C.pr.penală, aspect ce presupune reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă (pedeapsă de la 2 la 10 ani), reținându-se în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c Cod penal, cu reducerea pedepsei conform art. 76 lit. a Cod penal (pedeapsă de la 15 zile la 2 ani).
În aceste condiții, este lesne de observat că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului nu se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
Modalitatea de executare stabilită de instanța de fond a fost în mod just individualizată în raport de gradul ridicat de pericol social al faptei, forma continuată a infracțiunii, cuantumul prejudiciilor cauzate, nerecuperarea acestora și antecedența penală a inculpatului.
În ce privește recursul părții civile, Curtea reține că în cauză nu există constituire de parte civilă a Băncii Comerciale Române S. făcută în cursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare conform art. 15 alin. 2 C.pr.penală, situație în care constatarea instanței de fond apare ca legală și temeinică.
Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d și pct. 1 lit. b C.pr.penală, Curtea va admite recursul inculpatului, va casa sentința atacată în ce privește cuantumul pedepsei aplicate și rejudecând cauza, va dispune condamnarea inculpatului Ș. A. la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 si art. 64 lit. a teza a-II-a Cod penal, deducând, potrivit art. 88 Cod penal, perioada arestului de la 22 decembrie 2012 la zi, va respinge recursul părții vătămate B. C. R. S. ca nefondat, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
Văzând și dispozițiile art. 192 pct. 2 și 3 C.pr.penală
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de inculpatul Ș. A. împotriva sentinței penale nr. 153 din 13 martie 2013 a Judecătoriei S. M., pe care o casează doar în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate.
Rejudecând, condamnă pe inculpatul Ș. A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. e si g Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, 320 ind. 1 Cod proc.penală si 74 lit.c, 76 lit.d Cod penal, la pedeapsa de :
-2 (doi) ani închisoare.
Face aplicarea art. 71 si 64 lit.a teza a-II-a Cod penal.
Deduce măsura arestului preventiv de la 22 decembrie 2012 și până la zi. Respinge recursul părții vătămate B. C. R. S.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei reprezentând onorar avocațial din oficiu.
Obligă partea civilă B. C. S. la 200 lei cheltuieli judiciare, iar restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. M. V. V. A. L. H.
G. ,
L. C.
Red.V.V.A./_
Dact.H.C./4 ex./_ .
J. .fond: I.N. P. .
← Decizia penală nr. 748/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 772/2013. Furt calificat → |
---|