Decizia penală nr. 89/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ NR. 89/R/2013
Ședința publică din data de 09 Aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. A. D. ,
președinte secția penală
: L. M. VIOLET, judecător
: B. D., judecător
GREFIER: M. C. N.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
S-a luat în examinare recursul penal declarat petentul - condamnat C.
D. Ș. , împotriva Sentinței penale nr. 131/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul cu nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul recurent C. D. Ș., în stare de arest fiind asistat de av.M. Sînefta apărător din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care :
Petentul recurent C. D. Ș. arată că își retrage recursul declarat în cauză.
Apărătorul recurentului, ca și acesta personal arată că nu mai au cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, de asemenea, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța apreciind cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților în dezbaterea acesteia.
Avocat M. Sînefta solicită a se lua act de retragerea recursului declarat de către petent.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de retragerea recursului formulat de petent, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Petentul recurent Chit D. Ș. având ultimul cuvânt solicită a se lua act de retragerea recursului.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că:
Prin Sentința penală nr. 131/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul cu nr._ s-a luat act de retragerea contestației la executare formulată de contestatorul-condamnat C. D. Ș., fiul lui T. și R., născut la_, deținut în Penitenciarul Bistrița.
În baza art. 192 al.2 C.p.p. petentul a fost obligat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat M. Sinefta.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin contestația la executare înregistrată sub nr._ a Judecătoriei Bistrița, contestatorul condamnat C. D. Ș., deținut în Penitenciarul Bistrița, a contestat mandatul de executare al pedepsei închisorii în a cărei executare se află, arătând că din acest mandat nu i-a fost dedusă perioada executată din _
-23.12.208 conform SP nr. 1721/_ a Judecătoriei Gherla, invocând disp. art. 461 Cod procedură penală.
Întrucât la termenul de judecată din 24 ianuarie 2013, contestatorul a declarat că își retrage contestația la executare formulată în temeiul art. 461 Cod procedură penală, instanța a lua act de manifestarea de voință exprimată.
În baza art.192 al. 2 Cod procedură penală, a obliga contestatorul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu, pentru avocat M. Sinefta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege petentul - condamnat C. D. Ș., cu motivarea că contestă mandatul de executare al pedepsei închisorii în a cărei executare se află, motivat de faptul că din acest mandat nu i-a fost dedusă perioada executată din_ -_ conform Sentinței penale nr. 1721/_ a Judecătoriei Gherla.
La termenul de judecată din data de 9 aprilie 2013, recurentul Chira D. Ș., a învederat instanței că înțelege să își retragă recursul promovat în cauză.
Așa fiind, tribunalul urmează a lua act de manifestarea de voință a recurentului.
Având în vedere soluția preconizată și văzând și disp.art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de petentul - condamnat C. D. Ș. , împotriva Sentinței penale nr. 131/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul cu nr._ .
Acordă av. M. Sînefta suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului justiției.
Obligă penetul contestator la plata sumei de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în recurs, în favoarea statului, din care suma de 100 lei cu titlu de onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09 Aprilie 2013.
PEȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
P. | A. D. | L. | M. | V. | - B. | D. |
GREFIER
M. C. N.
Red.jud.PAD Jud.fond.JL
G. .MCN _
R O M A N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
4. Bistrița, str. Alba I., nr.1, Județul Bistrița-Năsăud
tel: +40-(_ 28; fax + 40-(_ 09
E-mail: tribunalul - bistritanasaud-info@just.ro
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ Emisă la .................
C ă t r e :
Penitenciarul Bistrița
JUDECATOR | G. | IER | |||
P. | A. D. | M. | C. | N. |
În conformitate cu disp.art. 360 Cod procedură penală, vă înaintăm copia Deciziei penale nr. 89/R/2013 din data de 9 aprilie 2013, pronunțată în dosarul penal cu nr._ , privind pe recurentul C. D. Ș. .
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Copia dispozitivului Deciziei penale nr. 89/R/2013
Ia act de retragerea recursului declarat de petentul - condamnat C. D. Ș. , împotriva Sentinței penale nr. 131/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul cu nr._ .
Acordă av. M. Sînefta suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului justiției.
Obligă penetul contestator la plata sumei de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în recurs, în favoarea statului, din care suma de 100 lei cu titlu de onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09 Aprilie 2013.
PEȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
P. | A. D. | L. | M. | V. | - B. | D. |
GREFIER
M. C. N.
Pentru conformitate cu originalul
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Minuta Deciziei penale nr. 89/R/2013
Ia act de retragerea recursului declarat de petentul - condamnat C. D. Ș. , împotriva Sentinței penale nr. 131/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul cu nr._ .
Acordă av. M. Sînefta suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului justiției.
Obligă penetul contestator la plata sumei de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în recurs, în favoarea statului, din care suma de 100 lei cu titlu de onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09 Aprilie 2013.
PEȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
P. | A. D. | L. | M. | V. | - B. | D. |
← Decizia penală nr. 246/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 520/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|