Încheierea penală nr. 59/2013. Cerere de comisie rogatorie si delegare

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL

Încheierea penală Nr. 59/2013 Ședința publică de la_ Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. T., președinte secție penală Grefier: M. J. D.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror Irimia I., din cadrul DNA Cluj

S-a luat spre examinare cererea de audiere prin comisie rogatorie a martorilor E. M., K. M. și M. D. Ș., formulată de Tribunalul Satu Mare, Secția Penală, în cauza privind pe inculpații: P. Mircea Gheorghe și alții, având ca obiect cerere de comisie rogatorie și delegare (art. 132 și următoarele C.p.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă martorul M. D. ș

Ș. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța

procedează la audierea sub prestare de jurământ religios a martorului prezent, cele declarate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei fila 58.

Față de împrejurarea că au fost audiați martorii propuși de către Tribunalul Satu Mare, reprezentantul Ministerului Public solicită instanței trimiterea actelor instanței care a solicitat comisia rogatorie.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin incheierea penala din data de_ a Tribunalului Satu-Mare s-a incuviintat efectuarea unei comisii rogatorii cu privire la audierea martorilor E.

M., K. M. și M. D. Ș. . Intrucat comisia a fost efectuata, in baza art.132 cpp se vor inainta declaratiile martorilor Tribunalul Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Constată îndeplinită comisia rogatorie solicitată de Tribunalul Satu Mare cu privire la audierea martorilor E. M., K. M. și M. D. Ș. și dispune înaintarea declarațiilor luate acestora.

Fără cale de atac.

1

Pronunțată în ședința publică la sediul instanței, azi,_ .

Președinte,

Grefier,

C. T.

M.

J. D.

Red.TC/_

Dact.MJD/_ EX.2

2

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 59/2013. Cerere de comisie rogatorie si delegare